Prelegeri de geopolitica

PRELEGERI DE GEOPOLITICA

Constituirea si evolutia geopoliticii ca disciplina de sine-statatoare
Scoala geopolitica germana
Scoala geopolitica anglo-saxona
Clasicii anglo-saxoni ai geopoliticii
Bibliografie

1. Constituirea si evolutia geopoliticii ca disciplina de sine-statatoare

Intr-una dintre cele mai frecvente definitii, geopolitica este descrisa ca fiind stiinta care studiaza raporturile dintre geografia statelor si politicile specifice dezvoltate de acestea din urma. Continutul acestui termen a castigat noi dimensiuni si intelesuri in semantica politico-diplomatica a secolului XX. Substantivul geopolitica si adjectivul geopolitic au devenit aproape nelipsite in explicitarile facute diferitelor evolutii internationale in cercurile academice, jurnalistice si, desigur nu in ultimul rand, politice. Reliefarea rolului jucat de factori geopolitici asupra vietii umane nu a fost o 'inventie' a secolului XX. Analizele si constatarile mai multor savanti, indeosebi din istoria moderna a umanitatii, au relevat influenta jucata in relatiile internationale de elemente ale geografiei fizice precum, climat, relief, resurse naturale, dar si continua lor diminuare, frontiere vulnerabile, rute de transport si comunicatii, potential agricol, etc. Introducerea celor de mai sus intr-o inductie logica ne conduce la concluzia ca factorii de putere sunt in buna masura dependenti de cei geografici. Acceptarea acestei concluzii ca premiza general-valabila a rezultat in formarea unei viziuni spatiale sau geocentrice ca instrument de cercetare si metoda fundamentala a interactiunii factorilor umani cu geografia fizica.

Este usor de sesizat ca, provenienta semantica a geopoliticii se gaseste in combinarea a doi termeni distincti, geografie si politica. De altfel, constituirea geopoliticii ca disciplina specifica a fost initial perceputa ca rezultat al dezvoltarii cercetarilor dintr-o ramura subsecventa geografiei, geografia politica. Ulterior s-a constatat ca noua disciplina, care a inceput sa se afirme de la sfarsitul secolului al XIX-lea si sa fie consacrata in deceniul al treilea al secolului XX, a avut si alte surse formative, care proveneau din mai multe arii de studii, precum climatologia si studiul evolutiei factorilor de mediu in relatie cu activitatile umane. Aceste din urma tematici au fost surclasate o buna perioada de timp ­ in dezvoltarea geopoliticii ­ de subiectul clasic al raporturilor de interdependenta dintre constituirea si exercitiul puterii, respectiv, avantajele/dezavantajele conferite, in acest sens, de conditiile si realitatile din natura. In ultimele decenii, s-a produs insa o revenire in atentia acordata preocuparilor privind evolutia mediului inconjurator, fapt care a si produs o largire semnificativa a agendei subiectelor abordate in geopolitica.

Inventatorul termenului geopolitica a fost politologul suedez Rudolf Kjellen. El a utilizat pentru prima data aceasta formulare in 1899, denumind astfel o stiinta in formare, al carui scop era sa analizeze statele plecandu-se de la premiza ca acestea sunt organisme geografice sau fenomene ale spatiului. Kjellen se inscria in acest fel intr-o paradigma, ce fusese deja construita in geografia politica germana de Karl Ritter si Friedrich Ratzel, si care arata ca se creeaza o legatura vie intre comunitatile umane si mediul locuit de acestea. Originile intelectuale ale geopoliticii nu s-au redus insa la acest tip de abordare si au fost mult mai indepartate.

Dupa cum si evolutia geopoliticii a cunoscut etape distincte de dezvoltare:
1. Etapa premoderna, in care s-au evidentiat contributiile aduse de
Aristotel si Jean Bodin. Filozoful grec a luat in discutie mai multe teme care
astazi pot fi categorisite ca geopolitice. Aristotel a aratat ­ cu o argumentatie convingatoare ­ ca exista o relatie fundamentala intre caracterul diferitelor comunitati umane si spatiul locuit de acestea. Conform lui, trei lucruri ii puteau face pe oameni buni si virtuosi si situa o anumita societate si in apropierea stadiului de stat ideal: natura, habitatul si principiul rational. In demonstratia sa, Aristotel a subliniat rolul jucat de clima ­ in directia asigurarii/defavorizarii obtinerii subzistentei populatiei; teritoriu ­ omogenitatea/eterogenitatea acestuia influentand aceleasi caracteristici ale populatiei, respectiv ale statului in cauza; locatie geografica ­ element proponderent in formarea caracterului national (el a exemplificat prin faptul ca popoarele situate in apropierea marilor erau predispuse sa dezvolte relatii comerciale, la cunoastere si comunicare, deci mai adaptabile). In limitele cunoasterii sale, Aristotel si-a exprimat preferinta pentru un teritoriu statal, izolat geografic, care sa favorizeze autarhia, ca mijloc de preintampinare a influentelor externe nefaste.
Circa 1800 de ani mai tarziu, Jean Bodin a considerat ­ intr-o masura mai accentuata decat Aristotel ­ ca mediul natural influenteaza profund caracterul national, energia umana si chiar intelectul. Dupa Bodin, spatiul cel mai favorabil locuirii umane si construirii unui sistem politic bazat pe lege si justitie se situa intre limitele nordice ale climatului temperat si cele sudice ale climatului tropical. El a facut si o comparatie transanta intre cele doua extremitati: pe cand populatiile locuitoare ale regiunilor nordice si muntoase erau suscitate de climat si geografie sa se manifeste disciplinat si rational, cele situate in sudul calduros se remarcau prin dezordine si lipsa initiativei. O remarca asemanatoare ii apartine lui Montesquieu, care a indicat ca popoarele ce locuiau in zonele calduroase erau suscitate la lenevie din cauza climei. Montesquieu a fost admiratorul declarat al entitatilor politice si insulare din Europa de vest, al caror spatiu redus, in comparatie cu marile intinderi din Europa estica si Asia, a contribuit pozitiv la crearea spiritului de libertate si independenta politica.
2. Etapa moderna, care a condus la formarea geopoliticii, s-a incadrat cronologic intre sfarsitul secolului al XIX-lea si primele decenii ale veacului urmator. In aceasta perioada s-au conturat si cristalizat trei directii predilecte de abordare a studiilor geopolitice: cele care urmareau raporturile dintre istoria
umana si mediul ambiental; cele care au evoluat de la geografia politica la teoriile statal-organiciste; cele strategice. Cu toate ca, nu se pot opera delimitari nete, trebuie precizat ca prima si a treia dintre aceste directii de cercetare s-au dezvoltat in lumea anglo-saxona, in timp ce a doua s-a manifestat cu predilectie in lumea germana. La dezvoltarea geografiei politice, cu metodologii, conceptii si scopuri specifice ­ daca ne raportam la cele germane, o contributie importanta au adus-o geopoliticienii francezi, precum Vidal de la Blache, Emile-Félix Gauthier sau marele istoric Fernand Braudel.
3. Etapa contemporana a geopoliticii a inceput inca in decursul celui de-al doilea razboi mondial, dar dezvoltarea acestei discipline a fost marcata de numeroase controverse. Datorita asocierii geopoliticii ­ prin renumita scoala germana ­ cu politica nazista, studierea acestei discipline a fost abandonata in Europa pentru cateva decenii. Geopolitica a evoluat insa dincolo de Oceanul Atlantic, in S.U.A., ulterior si in Marea Britanie si tarile vest-europene in forma studiilor strategice si geostrategice. In pofida marginalizarii, pentru o perioada, a termenului de geopolitica, epoca postbelica a consacrat si validat utilitatea si importanta acestor preocupari. Controlul si folosirea spatiilor ­ terestre, maritime, aeriene si chiar a spatiului cosmic ­ au devenit obiectivele fundamentale, ale marilor puteri, indeosebi. Formele cele mai concrete de exprimare a viziunilor geopolitice au fost transpuse in realitatile politicii internationale prin conceptiile de securitate nationala ale celor doua supraputeri, S.U.A. si U.R.S.S. si a blocurilor politico-militare formate in jurul lor.

Dimensiunea dominanta a chestiunilor si obiectivelor de natura militara a inceput sa isi piarda din consistenta si suprafata din deceniul al saptelea al secolului XX, dupa ce destinderea a dislocat etapa de maxima tensiune a razboiului rece. Noul curs al relatiilor internationale a condus si la reabilitarea termenului de geopolitica, datorita, mai cu seama, readucerii in actualitate a unor teme de interes global, care fusesera prezente si in abordarile initiale ale disciplinei: diminuarea resurselor naturale, explozia demografica, modificarile climaterice cauzate de atrocitatile umane, fenomenul poluarii, etc.
Sfarsitul razboiului rece a avut intre consecinte ­ deloc paradoxal ­ o crestere a succesului termenului si a preocuparilor de geopolitica. Intr-una dintre cele mai reputate lucrari metodologice din domeniu (Yves Lacoste, Dictionnaire de géopolitique, Paris, 1993), geopolitica este descrisa ca fiind o conceptie generala care ia in calcul si analizeaza actiunile tuturor actorilor prezenti pe scena internationala. A gandi geopolitic, sublinia autorul mai sus citat, inseamna a fi interesat de planurile concurentilor imediati si potentiali, a tine cont de eterogenitatea spatiala si culturala, de conditiile naturale si capacitatile specifice ale diferitilor actori, de diversitatea etnica, religioasa si istorica si de discrepantele economice ale lumii in care traim.