Tratatul de la Nisa

Tratatul de la Nisa

Conferinta Interguvernamentala din decembrie 2000 are meritul de a finaliza forma Tratatului adoptat la reuniunea Consiliului European de la Nisa semnat de guvernele celor 15 state membre la 26 februarie 2001. Tratatul reprezinta un nou si semnificativ episod in evolutia constructiei europene, cu efecte majore in dinamizarea reformei UE, ceea ce va schimba fundamental si ireversibil harta politica a Europei si a lumii[1].

Tratatul de la Nisa aduce modificari Tratatului asupra UE si a tratatelor de instituire a Comunitatilor Europene. Pe scurt, noutatile cele mai importante sunt cele referitoare la componenta Comisiei, reponderarea voturilor in Consiliul UE si respectiv, la extinderea UE.

S-a hotarat ca din anul 2005 Franta, Spania, Anglia, Germania si Italia sa renunte la locul in plus in Comisie, urmand ca in viitor fiecare stat membru sa aiba un singur comisar pana cand numarul statelor membre va ajunge 27. De asemenea presedintele Comisiei va dobandi unele competente in plus (stabilirea sferei de activitate a comisarilor, solicitarea demisiei unui comisar). Totodata Comisia nu va mai raspunde in mod colectiv pentru activitatea sa ci se va institui raspunderea individuala a comisarilor.

In domeniul decizional statele membre au primit un numar nou de voturi si au trecut noi domenii in sfera celor care pot fi hotarate cu majoritate absoluta de voturi. In ceea ce priveste Tratatul asupra Uniunii Europene, noul art.7 paragraful 1 T.U.E. introduce majoritatea calificata de 4/5 in Consiliu, cand acesta, pe baza propunerii motivate a 1/3 din statele membre, a Parlamentului European sau a Comisiei, poate adresa, dupa obtinerea avizului conform al Parlamentului European, recomandari unui stat membru daca a constatat ca exista un risc clar de violare din partea statului respectiv a principiilor enuntate de art.6 paragraful 1 T.U.E[2].

In cadrul titlului I (dispozitii institutionale) din cea de a V-a parte a Tratatului CE. (institutiile Comunitatii) s-au operat urmatoarele modificari:

Parlamentul European va cuprinde cel mult 732 de membri, fiind favorizata reprezentarea statelor cu populatie mai redusa[3]. S-au largit competentele Parlamentului European prin introducerea pe scara mai larga a procedurii codeciziei. In general, procedura codeciziei, prin care Parlamentul European se afla pe picior de egalitate cu Consiliul, se va aplica in aproape toate domeniile in care Consiliul va statua cu majoritatea calificata. In viitor, numirea presedintelui Comisiei va fi conditionata de aprobarea Parlamentului European, care a mai primit si dreptul de a sesiza Curtea de Justitie.

Consiliul va lua hotarari cu majoritatea calificata in urmatoarele domenii noi: combaterea discriminarilor; exercitarea dreptului de libera circulatie si stabilirea resedintei cetatenilor Uniunii; lupta contra imigratiei clandestine; cooperarea judiciara in materie civila ; reprezentarea externa a Comunitatii in domeniul Uniunii Economice si Monetare; politica comerciala comuna ; in domeniul politicii sociale si altele.

Ponderea votului in Consiliu va fi schimbata incepand cu 1 ianuarie 2005, cand va creste numarul voturilor statelor membre cu o populatie mai numeroasa. Cand Uniunea va avea 27 de state membre, majoritatea calificata va fi formata din 255 de voturi din 345, adica 73,9% din totalul voturilor - o masura nu va putea fi adoptata decat daca ea va fi aprobata de majoritatea statelor membre.

Comisia va functiona in felul urmator[4]:

pana la 1 ianuarie 2005, regulile actuale de constituire vor ramane in vigoare, astfel ca statele mari au cate doi reprezentanti iar celelaltestate cate unul;

incepand cu 1 ianuarie 2005, pana la incheierea procesului de largire a  Uniunii, fiecare stat membru va avea un reprezentant in Comisie;

dupa adeziunea la Uniune a celui de al 27-lea stat membru, Consiliul va       hotari, cu votul unanim, numarul membrilor Comisiei, care va fi inferior numarului statelor membre.

Presedintele Comisiei si membrii acesteia vor fi numiti de Consiliu, cu votul majoritatii calificate, dupa probarea Parlamentului European. Presedintele Comisiei va avea prerogative largi, putand cere demisia unui comisar.

Cooperarea intarita a fost revizuita, astfel ca in domeniul comunitar statele membre nu mai dispun de un drept de veto in cazul initierii unei asemenea cooperari. Este necesar avizul conform al Parlamentului European daca domeniul in care are loc cooperarea intarita impune procedura codeciziei. Avizul Comisiei este intotdeauna necesar.

Cooperarea intarita a fost introdusa si in cel de al doilea pilon al Uniunii Europene, politica externa si de securitate comuna, dar in acest domeniu statele membre dispun de un drept de veto. De asemenea, cooperarea intarita nu poate viza probleme din domeniul apararii.

Personalitatea juridica a Uniunii Europene nu a fost reglementata prin nici o dispozitie a Tratatelor de la Maastricht, Amsterdam sau Nisa.

BIBLIOGRAFIE

1.      Andrei Popescu, Alina Dinu, Ion Jinga, Organizatii europene si euroatlantice, Editura Economica, Bucuresti, 2005.

2.      Manualul Consiliului  Europei, Bucuresti, 2003

3.      Dumitru Mazilu, Integrarea europeana, Drept comunitar si institutii europene, Bucuresti, Lumina Lex, 2004

4.      Geamanu Grigore, Drept international public, vol. II, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983;

5.      Manolache Octavian, Drept comunitar, Editura All Beck, Editia a V-a, 2006

6.      Katz D., "Critères de Copenhague", in RMCUE, nr. 440, 2000;

7.      Kapteyn P.J., van Themaat P. ver Loren, "Introduction to the law of the European Communities", Ed. by L.W. Gormley, Kluwer-Denver, 1990;

8.      Louis J.V., "La réforme des institutions de l'Union européenne. Schema pour une réflexion", in RMCUE, nr. 443, 2000;

9.      Moscovici P., "Perspectives de l'Union Européenne après le Conseil Européen d'Helsinki;

10.   Scaunas Stelian, Uniunea Europeana. Constructie. Institutie. Drept, Editura All Beck;

11.   Simon D., "Le système juridique communautaire", PUF, Paris, 1997;