Consideratiuni generale privind infractiunile de fals

Consideratiuni generale privind infractiunile de fals

Subsectiunea I. Notiuni introductive

Urmarind ocrotirea celor mai importante valori sociale, legea penala a socotit ca este necesar sa incrimineze si acele fapte prin savarsirea carora, alterandu‑se ade­va­rul, se creeaza un pericol grav sau se aduce o vatamare concreta anumitor inte­rese ale statului ori ale unor persoane fizice.

Sfera faptelor prevazute de legea penala, prin care se denatureaza sau se alte­rea­za adevarul, este deosebit de cuprinzatoare, incluzand atat grupul special al in­frac­­tiunilor de fals, incorporate in Titlul VII al Partii speciale a Codului penal, cat si alte infractiuni cuprinse, in raport cu obiectul lor, in alte titluri ale Codului penal. Ast­fel, in Titlul I, "Infractiuni contra sigurantei statului", este inclusa infractiunea privind comu­ni­ca­rea de informatii false (art. 168¹ C.pen.); in Titlul II, "Infractiuni contra per­soa­nei", infractiunea de seductie (art. 199 C.pen.); in Titlul III, "Infractiuni contra patrimoniului", este cuprinsa infractiunea de inselaciune (art. 215 C.pen.); in Titlul V, "Infractiuni contra autoritatii", este cuprinsa si infractiu­nea de uzurpare de calitati oficiale (art. 240 C.pen.); in capitolul II al Titlului VI, "Infractiuni care impiedica infaptuirea justitiei", sunt cuprinse infractiunile de denuntare calomnioasa (art. 259 C.pen.), marturia mincinoasa (art. 260 C.pen.), represiunea nedreapta (art. 268 C.pen.), in Titlul VIII, "Infractiuni la regimul stabilit pentru anumite activitati econo­mice", sunt cuprinse si infractiunile de inselaciune la masuratoare (art. 296 C.pen.), inselaciune cu privire la calitatea marfii (art. 297 C.pen.) si altele.

Ceea ce este specific pentru infractiunile de fals prevazute in Titlul VII al Partii speciale si le diferentiaza de alte fapte de denaturare a adevarului, este imprejurarea ca inselarea increderii publice se realizeaza prin produsul activitatii infractionale (monede, timbre, titluri de credit, sigilii, instrumente de marcat, inscrisuri etc.). Aceste lucruri care constituie prin ele insele proba adevarului se bucura obiectiv de incre­derea generala, independent de per­soana care a efectuat acea activitate. Cu alte cuvinte, in cazul infractiunilor de fals, alterarea adevarului, desi se realizeaza printr‑o activitate ilicita a persoanei, rezultatul acestei activitati, si anume, inselarea increderii publice, se obtine prin produsul activitatii faptuitorului si nu prin activitatea pro­priu‑zisa a persoanei care a realizat produsul mentionat. De exemplu, desi falsul de inscrisuri este consecinta alterarii inscrisului de catre faptuitor, inselarea increderii se produce prin continutul neadevarat al inscrisului care se bucura, obiectiv, de incre­derea ceta­tenilor si nu prin efortul facut, concomitent cu inscrisul, de catre faptuitor. Pe de alta parte, in cadrul acestui grup de infractiuni, ceea ce se incrimineaza este alte­ra­rea adevarului in cuprinsul unor entitati (lucruri) privite in ele insele ca lucruri care tre­bu­ie sa se bucure de o incredere deplina, nestirbita, avand juridic insusirea de a servi ca proba a adevarului pe care‑l exprima. In cazul altor infractiuni, legiuitorul incri­mi­neaza fapta care aduce atingere valorilor sociale ocrotite, prin mijlocirea unor entitati al caror continut a fost alterat, denaturat.

In functie de aceste elemente de delimitare, vom putea defini infractiunile de fals ca fiind acele fapte prevazute de Codul penal, savarsite cu vinovatie si care sunt de natura sa aduca atingere increderii publice acordate anumitor lucruri, semne sau in­scri­suri carora li se atribuie, din punct de vedere juridic, insusirea de a exprima ade­varul.

Subsectiunea a II‑a. Aspecte comune

1. Obiectul juridic generic si material al infractiunilor de fals

A. Obiectul juridic generic al infractiunilor de fals il constituie relatiile sociale care se formeaza si dezvolta in legatura cu valoarea sociala a increderii publice, de care tre­buie sa se bucure anumite lucruri carora legea le atribuie insusirea de a exprima ade­varul.

Increderea publica (fides publica) reprezinta una dintre cele mai importante valori sociale si este specifica statului de drept, contribuind in mod decisiv la buna des­fa­su­rare a relatiilor interumane si la normala evolutie a unor activitati sociale si eco­no­mi­ce, cum sunt: operatiunile financiar‑bancare, interne si internationale, activi­ta­tile privitoare la eliberarea unor documente, inscrisuri ori interesand raporturile cetatea­nu­lui cu autoritatea publica in imprejurari care sunt de natura sa produca consecinte juri­dice etc.

In ansamblul institutiilor de drept penal, increderea publica reprezinta o valoare, o categorie juridica distincta de increderea personala pe care si‑o acorda oamenii intre ei si care are o cu totul alta semnificatie.

In cazul infractiunilor de fals prevazute in Titlul VII, increderea este acordata in rem, adica insusi lucrului caruia i se atribuie insusirea de a exprima adevarul, adevar care a fost alterat prin fapta savarsita.

Obiectul juridic propriu tuturor infractiunilor de fals consta, prin urmare, in aceasta valoare sociala a "increderii publice" care trebuie sa fie acordata de orice per­soana lucrurilor, semnelor si inscrisurilor cu valoare probatorie expresa (cum ar fi: actele de stare civila, inscrisurile autentice, legalizate sau sub semnatura privata, diplo­mele, de­­­claratiile oficiale consemnate, probele scrise etc.) sau implicita (ca de exemplu mo­ne­dele, timbrele, titlurile de credit, cecurile, biletele de calatorie sau trans­port etc.). Atunci cand lucrul asupra caruia s‑a efectuat falsificarea nu are insu­sirea de a servi ca proba, nu ne vom afla in ipoteza unei infractiuni de fals, fapta consti­tuind eventual o alta infractiune, cum ar fi inselaciunea (de exemplu, daca alterarea adevarului pri­veste o moneda iesita din circulatie, situatie in care moneda respectiva nu mai poate avea o functie probatorie).

B. Obiectul material. La majoritatea infractiunilor de fals intalnim si un obiect mate­rial care poate fi reprezentat fie prin insesi materialele din care este contrafacut obiec­tul sau titlul (de exemplu, in cazul contrafacerii de moneda sau titluri de valoare), fie chiar din obiectele sau inscrisurile falsificate (in cazul alterarii continu­tului aces­tora) asupra carora se exercita actiunea infractionala: moneda metalica sau de hartie, timbre, marci, bilete de transport, instrumente de autentificare sau marcare, inscrisuri oficiale sau sub semnatura privata etc.

2. Subiectii infractiunilor

A. Subiect activ nemijlocit poate fi, de regula, orice persoana responsabila care indeplineste conditiile generale ale subiectului infractiunii. La infractiunea de fals inte­lec­tual subiectul activ nemijlocit trebuie sa indeplineasca calitatea de functionar in acceptiunea art. 147 C.pen. Aceeasi calitate constituie o circumstanta agravanta, in cazul infractiunii de fals material in inscrisuri oficiale, potrivit art. 288 alin. (2) C.pen.

La toate infractiunile de fals, participatia penala este posibila atat sub forma coauto­­­ratului, a instigarii, cat si a complicitatii. La infractiunile de fals care presupun exis­­tenta unui subiect calificat, aceasta calitate va trebui sa existe si in persoana coautorilor.

B. Subiect pasiv al acestor infractiuni este statul roman, care este periclitat prin aparitia sentimentului de neincredere publica in anumite lucruri, obiecte, valori sau inscrisuri care au o functie probatorie si care asigura ocrotirea si nestanjenita dez­vol­tare a relatiilor sociale. La unele infractiuni vom intalni si un subiect pasiv secundar (persoana juridica sau fizica) ale carui interese sunt vatamate prin activitatea infrac­tionala concreta savarsita.

Savarsirea infractiunilor de fals nu este conditionata de existenta unor cerinte privind locul si timpul unde acestea au fost executate. Doar in cazul falsului prin folo­sirea emblemei Crucii Rosii, infractiune prevazuta in art. 294 C.pen., exista conditia ca fapta ca fie comisa in timp de razboi pentru a fi incidenta circumstanta agravanta corespunzatoare.

3. Latura obiectiva

A. Elementul material al infractiunilor de fals propriu‑zis se realizeaza printr‑o ac­tiu­ne de alterare a adevarului. Aceasta actiune se poate realiza in doua modalitati principale: contrafacere si alterare.

Contrafacerea, denumita si plasmuire, presupune confectionarea in mod artificial, in intregime, a unei valori sau a unui lucru din cele ce formeaza obiectul material al in­frac­­tiu­nilor de fals (monede, cecuri, titluri de credit, timbre, marci, inscrisuri ofi­ciale etc.), crean­du‑se aparenta ca aceste imitatii sunt adevarate, veridice.

Alterarea se realizeaza prin modificarea continutului obiectului supus falsificarii, prin schimbarea datelor reale ale acestuia.

In cazul executarii unor infractiuni derivate, elementul material se realizeaza prin alte actiuni decat cele pe care le implica faptele de fals propriu‑zis, cum ar fi: punerea in circulatie, detinerea in vederea punerii in circulatie, folosirea valorilor falsificate, folosirea fara drept a emblemei sau denumirii de "Crucea Rosie" etc.

B. Urmarea imediata a acestor infractiuni consta in crearea unei stari de pericol pentru valoarea sociala ocrotita prin lege, adica pentru increderea publica acordata anu­mitor valori, lucruri, semne, inscrisuri etc. Urmarea aratata este implicita savar­sirii actiunii incriminate, deoarece legea nu conditioneaza, de regula, existenta infrac­tiunii de producerea unui rezultat determinat.

Unele dintre faptele incriminate in acest titlu pot deveni, in anumite situatii, si fap­te cauzatoare de vatamari, atunci cand implica producerea unui rezultat indepen­dent de actiune si determinat de aceasta.

C. Infractiunile de fals, fiind, de regula, infractiuni de pericol, deci care nu cuprind in descrierea normei un rezultat, identificarea raportului de cauzalitate nu ridica pro­bleme deosebite, deoarece urmarea imediata este rezultatul implicit al actiunii.

4. Latura subiectiva

A. Forma de vinovatie. Toate infractiunile care fac parte din titlul con­sacrat infrac­­tiunilor de fals se savarsesc, prin prisma formei de vinovatie, cu intentie directa sau in­di­recta. Deoarece la unele infractiuni scopul cu care se comit este explicit pre­vazut de lege ca o cerinta esentiala a laturii subiective forma de vinovatie in cazul acestora este intentia directa. In aceste situatii, faptuitorul prevede ca prin contrafa­ce­rea, alterarea unui obiect, inscris etc., acesta va avea un continut care nu cores­punde adevarului si urmareste realizarea faptei in acest mod si, implicit, producerea starii de pericol care constituie urmarea imediata a actiunii. Faptele de alterare a adevarului nu constituie infractiuni daca sunt savarsite din culpa.

B. Mobilul infractiunilor de fals poate fi, in cele mai multe situatii, avaritia, dorinta obtinerii cu usurinta a unor ridicate profituri materiale. Chiar daca mobilul nu este ce­rut de lege pentru existenta vreuneia dintre aceste infractiuni, identificarea si proba­rea lui este deosebit de importanta in procesul de individualizare a raspunderii penale, precum si pentru luarea anumitor masuri de siguranta sau a unor masuri de prevenire.

C. Scopul. Determinarea scopului cu care se savarsesc aceste infractiuni, ca ce­rinta a laturii subiective, va ajuta la stabilirea formei de vinovatie ca fiind intentia di­recta. Dar chiar si atunci cand scopul nu este prevazut expres in textul de lege, el trebuie precizat, deoarece aceasta va ajuta la o corecta individualizare a pedepsei.

5. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Infractiunile de fals, savarsindu‑se de regula, prin actiune, pot parcurge toate etapele activitatii infractionale intentionate, incepand cu ac­tele pregatitoare, con­tinuand cu tentativa si incheind cu infractiunea consu­mata - epuizata. Ca o parti­cularitate, actele pregatitoare sub forma detinerii de instrumente in vederea falsifi­carii de valori se pedepsesc ca infractiune de sine statatoare, potrivit prevederilor art. 285 C.pen. Tentativa se pedepseste la infractiunile prevazute de art. 282, 283, 286, 288, 289, 290 C.pen.

Infractiunile de fals se consuma in momentul realizarii actiunii de denaturare a ade­varului, de falsificare, punere in circulatie, folosire a inscrisului falsificat, in masu­ra in care aceasta actiune este de natura sa produca consecinte juridice, fara a fi, insa, necesar ca aceste consecinte sa se produca efectiv.

B. Modalitati. Infractiunile de fals sunt incriminate sub numeroase modalitati nor­ma­­tive: simple sau agravate. La randul ei, fiecare modalitate normativa poate cu­noas­­­te nenumarate modalitati faptice de realizare concreta, determinate de diversita­tea metodelor si mijloacelor cu care acestea pot fi executate.

C. Sanctiuni. Pedeapsa principala pentru infractiunile de fals difera de la o in­frac­tiune la alta, fiind sau pedeapsa inchisorii prevazuta ca pedeapsa principala uni­ca, sau pedeapsa inchisorii alternativ cu cea a amenzii.

In cazurile in care tentativa se pedepseste, se aplica regulile de sanctionare pre­vazute in art. 21 C.pen.

La o singura infractiune, falsificarea de monede sau alte valori se prevede si pe­deapsa complementara a interzicerii unor drepturi.

6. Aspecte procesuale

Din punct de vedere procesual, la toate infractiunile de fals actiunea penala se pu­ne in miscare din oficiu. In cazul infractiunilor prevazute in Capitolul I al Titlului VII, competenta de a efectua urmarirea penala apartine procurorului, iar judecata in prima instan­ta apartine tribunalului judetean, pe cand, pentru infractiunile din cele­lalte doua capitole opereaza regulile generale, atat pentru urmarire, cat si pentru judecata.

Sectiunea a II‑a

Referat: Adeverinta de venit Document online: Contract de agentie comerciala

Falsificarea de monede, timbre sau de alte valori

Subsectiunea I. Falsificarea de monede sau de alte valori

1. Continutul legal

Potrivit art. 282 C.pen. aceasta infractiune are urmatorul continut legal: Falsifi­carea de moneda metalica, moneda de hartie, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea platilor, emise de institutia bancara ori de alte insti­tutii de credit competente, sau falsificarea oricaror alte titluri ori valori asemana­toare, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi.

Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza punerea in circulatie, in orice mod, a valo­rilor falsificate aratate in alineatul precedent, sau detinerea lor in vederea punerii in circulatie.

Daca faptele prevazute in alineatele precedente ar fi putut cauza o paguba impor­tanta sistemului financiar, pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi, iar daca au cauzat o paguba importanta sistemului financiar, pedeapsa este inchisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.

Tentativa se pedepseste.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic generic este identic cu al celorlalte in­frac­tiuni de fals.

b) Obiectul juridic special al falsificarii de monede sau de alte valori este repre­zentat de ansamblul relatiilor sociale care se formeaza si se desfasoara in legatura cu valoarea sociala pe care o denumim in mod generic "incredere publica" (fides publica) si care priveste, in egala masura, monedele, precum si celelalte valori ce se gasesc in mod oficial (legal) in circulatie, precum si opera­tiunile legale efectuate in cadrul circulatiei monetare sau a instrumentelor de credit si plata[1].

c) Obiectul material al acestei infractiuni difera dupa cum activitatea faptuitorului se concretizeaza intr‑o actiune de contrafacere (plasmuire) sau de alterare.

Atunci cand falsificarea a fost realizata prin contrafacere, obiectul ma­terial al in­frac­tiunii va fi reprezentat de materialele din care au fost confec­tionate monedele sau titlurile de valoare contrafacute, acestea din urma reprezentand, de fapt, produsul infractiunii.

Daca falsul s‑a infaptuit prin alterare, monedele sau titlurile de valoare veritabile care au fost supuse operatiunii de falsificare vor constitui concomitent, in primul rand obiect material al infractiunii[2], iar dupa realizarea falsului produs al infractiunii.

In acest sens, in acceptiunea art. 282 C.pen. obiect material al infractiunii de falsi­ficare de monede sau de alte valori pot fi, in mod limitativ, moneda metalica, moneda de hartie, titlurile de credit public, cecurile, titluri de orice fel pentru efectuarea platilor dar si alte titluri ori valori.

Moneda metalica sau moneda de hartie reprezinta mijlocul de circulatie si de plata in cadrul economiei oricarei tari. In Romania circulatia baneasca este realizata prin biletele de banca si monedele metalice emise de Banca Nationala. Biletele de banca (moneda de hartie) sunt in valoare nominala de 1 leu, 10 lei, 100 lei, 500 lei, iar monedele metalice, in valoare nominala de 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 bani.

Titlurile de credit public sunt acele documente scrise care reprezinta o obligatie a statului de rambursare la scadenta a unei sume de bani determinate. Asemenea ti­tluri apar cel mai frecvent sub forma rentelor si obligatiunilor, fiind purtatoare de do­ban­da fixa. Ele pot fi negociate (vandute) la burse, pe piata financiara. Pe baza ce­rerii si ofertei de capital banesc la bursa se formeaza cursul (pretul de piata) titlurilor de credit public. In felul acesta, titlurile de credit au o valoare nominala fixa, de emi­siune si o valoarea reala, variabila, de piata.

Cecurile constituie acel mijloc de plata prin care posesorul unui cont de decontare sau cont curent da ordin bancii la care are deschis contul sa plateasca sau sa vireze in contul persoanei sau institutiei indicate, o anumita suma de bani. Cecurile pot fi nominale sau la purtator. Ele pot fi utilizate, in mod curent, pentru plata diferitelor servicii sau pentru procurarea unor marfuri.

Teoria si practica dreptului penal s‑au pronuntat in mod constant in sensul ca libretul C.E.C. nu constituie "cec" in acceptiunea art. 282 C.pen., deoarece acesta nu este apt prin el insusi sa serveasca la efectuarea de plati, astfel ca falsificarea lui va reprezenta un fals material in inscrisuri oficiale, potrivit art. 288 C.pen.[3]

Mai pot fi contrafacute sau alterate titlurile de orice fel pentru efectuarea platilor emise de institutia bancara ori de alte institutii de credit competente, precum si orice alte titluri sau valori asemanatoare. Cat priveste aceste titluri, nu are importanta de­numirea sau valoarea lor, ci doar faptul ca acestea trebuie sa se afle in mod legal in circu­latie, cu alte cuvinte, in momentul savarsirii infractiunii sa aiba putere circu­latorie. Ca exemplu putem da bonurile valorice de masa, cupoanele agricole, bonurile pentru combustibil, ordinul de plata etc.[4]

Cat priveste infractiunile derivate, de punere in circulatie sau de detinere in vederea punerii in circulatie, prevazute de alin. (2) al art. 282 C.pen., ele au ca obiect material valorile falsificate, si anume moneda metalica, moneda de hartie, titlurile de credit public, titlurile de orice fel pentru efectuarea platilor sau alte titluri ori valori asema­natoare.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ nemijlocit al infractiunii de falsificare de mo­ne­de sau de alte valori poate fi orice persoana care indeplineste conditiile gene­rale ale raspunderii penale. Participatia penala este posibila sub toate formele sale, cu mentiunea ca aceasta infractiune, prin complexitatea activitatilor pe care le pre­supune implica, de regula, o pluralitate de subiecti activi, fie sub forma coauto­ratului, dar si a complicitatii si instigarii. Intr‑o speta[5] inculpatii aveau cunostinta despre faptul ca o bancnota de 100 dolari SUA este falsa, si cu toate acestea au determinat pe o alta per­soana sa puna in circulatie si sa vanda aceasta bancnota in scopul obtinerii unui folos material injust. In acest caz pentru inculpati se va retine pe langa instigare la infrac­tiunea de fals de monede sau de alte valori si infractiunea de inselaciune [art. 215 alin. (1) si (2) C.pen]. Cel care a pus efectiv in circulatie bancnota falsa va raspunde pentru infractiunea de fals de monede sau de alte valori si infractiunea de inselaciune [art. 215 alin. (1) si (2) C.pen].

Falsificarea monedelor sau a altor valori, presupu­nand ope­ra­tiuni deosebit de difi­cile, este realizata, in cele mai multe cazuri, prin par­ti­ciparea unor persoane cu aptitu­dini sau calificare speciala, cum sunt: tipografii, chi­mistii, de­senatorii, graficienii, infor­maticienii etc.

In cazul infractiunilor derivate, de punere in circulatie a valorilor falsificate sau de detinere a lor in vederea punerii in circulatie, subiecti activi pot fi, de asemenea, orice persoane, cu mentiunea ca la infractiunea de detinere de monede sau valori falsi­ficate nu pot fi subiecti activi cei care au participat anterior la executarea activi­tatii de falsificare, deoarece aceasta din urma in mod obiectiv este urmata, in toate situatiile, de o actiune de detinere (pe care o absoarbe), oricat de scurta ar fi ca durata de timp. Aceeasi legatura se realizeaza si intre fapta de detinere si cea de punere in circu­la­tie, cea de‑a doua nefiind posibila fara o prealabila detinere. In cazul in care, insa, du­pa falsificarea monedelor sau a altor valori faptuitorul le‑a pus in circulatie, va fi retinuta atat infractiunea prevazuta in art. 282 alin. (1), cat si cea prevazuta in art. 282 alin. (2), aflate in concurs real.

b) Subiectul pasiv al infractiunii este institutia care a emis moneda sau titlul de valoare supus falsificarii, ale carei interese, autoritate si incredere publica sunt puter­nic afectate in urma savarsirii respectivei activitati infractionale.

Poate fi subiect al infractiunii prevazute in art. 282 C.pen. si persoana fizica sau juridica indusa in eroare prin inmanarea monedei sau valorii falsificate si care, in felul acesta, este prejudiciata din punct de vedere material[7].

Pentru existenta infractiunii de falsificare de monede sau de alte valori legea nu cere nicio conditie cu privire la locul sau timpul savarsirii.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material este nuantat in raport cu savar­sirea infrac­tiunii principale sau a uneia din cele doua infractiuni derivate.

In cazul savarsirii infractiunii principale, elementul material se realizeaza printr‑o actiune de falsificare care presupune, fie o operatiune de contrafacere, fie una de alte­rare.

Contrafacerea, denumita si plasmuire, este acea manopera prin care sunt confec­tionate monede, bancnote sau alte valori false care imita monedele, bancnotele sau valorile adevarate. Aceasta activitate se va realiza diferit, dupa cum este vorba de monede metalice (prin turnarea sau baterea acestora) sau de bancnote ori alte valori (prin copiere, imprimare, fotografiere etc.).

Actiunea de contrafacere va constitui elementul material al infractiunii prevazute in art. 282 C.pen. doar in masura in care moneda sau valoarea imitata are putere circulatorie la data falsificarii, cu alte cuvinte, acestea se afla in circuitul monetar sau financiar[8].

Nu are relevanta daca imitarea este perfecta, daca se apropie totusi de original sau daca, dimpotriva, este neizbutita. Din punct de vedere juridic este important ca mone­da sau valoarea contrafacuta sa aiba capacitatea de a oferi o anumita credi­bilitate, cu alte cuvinte, sa poata fi apreciata, la primul contact, drept o moneda sau valoare veritabila[9].

Doctrina si practica dreptului penal considera in mod justificat ca fapta de contra­facere nu poate constitui infractiune atunci cand imitarea este grosolana si, ca atare, produsul infractiunii fiind total necorespunzator, nu va avea aptitudinea de a circula[10].

Alterarea consta in modificarea continutului sau aspectului unei bancnote sau al unei valori adevarate, creandu‑se, de regula, aparenta unei valori mult mai ridicate, care i‑ar asigura faptuitorului avantaje materiale superioare celor care s‑ar fi putut obti­ne cu moneda sau valoarea initiala. Moneda metalica poate fi alterata prin modi­fica­rea greutatii sau a compozitiei sale, iar moneda de hartie sau alte valori vor fi alterate atunci cand este modificata culoarea, semnele sau cifrele originale.

Daca instrumentul falsificat este un instrument de plata electronica, fapta va primi calificare speciala, in conformitate cu art. 24 din Legea nr. 365/2002 privind comertul electronic[11].

Elementul material al infractiunii principale, prevazute in art. 282 alin. (1) C.pen., este intregit de doua cerinte esentiale care decurg din respectivul text de lege: in primul rand, moneda, bancnota sau valoarea falsificata trebuie sa cores­punda uneia dintre monedele, bancnotele sau titlurile de valoare enumerate de lege, iar in al doilea rand, aceste va­lori sa se gaseasca, in momentul falsificarii, in circuitul legal monetar sau financiar. Aceasta ultima cerinta este indeplinita si atunci cand moneda sau valoarea falsificata a fost retrasa din circulatie, dar ea mai poate fi inca preschim­bata in mod legal. ­

In cazul infractiunilor derivate prevazute in alin. (2) al art. 282 C.pen., elementul material consta fie intr‑o actiune de "punere in circulatie", fie in actiunea de "detinere a lor in vederea punerii in circulatie".

Punerea in circulatie este operatiunea prin care produsul actiunii de falsificare este introdus, pentru o perioada mai scurta sau mai lunga de timp, in angrenajul cir­cu­latiei monetare sau financiare[12]. Aceasta actiune poate fi realizata prin efectuarea de plati, schimburi, depuneri, expedieri postale, substituirea unor valori adevarate cu cele falsificate etc.

Deoarece punerea in circulatie se realizeaza, in cele mai multe cazuri, prin acte re­pe­tate, in baza uneia si aceleiasi hotarari infractionale, ea capata caracterul unei infrac­tiuni continuate[13].

Detinerea valorilor falsificate in vederea punerii lor in circulatie presupune primi­rea si pastrarea monedei sau valorilor falsificate, in vederea punerii ulterioare in cir­cu­latie.

Detinerea, precum si punerea in circulatie, reprezinta o forma speciala de tainuire sau favorizare, incriminata ca infractiune de sine statatoare in materia falsificarii de monede sau de alte valori.

b) Pentru ambele actiuni, atat in cazul punerii in circulatie, cat si al detinerii in ve­derea punerii in circulatie, latura obiectiva este intregita de existenta unei cerinte esen­tiale pe care am intalnit‑o si la infractiunea principala, si anume: monedele, banc­notele sau valorile falsificate puse in circulatie sau detinute sa fie din cele enu­merate in alin. (1) al art. 282 C.pen.

In cazul actiunii de detinere, legea impune si o a doua cerinta esentiala, si anume detinerea sa fie savarsita in vederea punerii in circulatie. Lipsa acestei cerinte esentiale inlatura caracterul penal al faptei de detinere. ­Neindeplinirea acestei cerinte esentiale va putea atrage raspunderea penala a faptuitorului doar daca sunt intrunite elementele infractiunii de favorizare a infractorului (art. 264 C.pen.)[14].

c) Urmarea imediata a infractiunii principale, pe langa crearea unei stari de peri­col, este si aceea a obtinerii unei monede sau a unui titlu de valoare aparent ase­ma­nator cu moneda sau titlul a carui falsificare s‑a urmarit. Prin urmare, legea cere sa existe un rezultat determinat separat de actiune, cerinta comprimata in notiunea care denumeste actiunea incriminata (falsificarea in­seamna atat actiunea de falsi­ficare, cat si rezultatul, intocmai ca si uciderea, distrugerea s.a.).

Urmarea imediata a infractiunii derivate constand in punerea in circulatie este, de asemenea, un rezultat separat de actiune, si anume, trebuie sa se realizeze pa­trun­derea monedelor sau a valorilor false in circulatia obisnuita (punerea inseamna si actiunea si rezultatul).

d) Intre actiune si rezultat trebuie sa se stabileasca existenta legaturii de cauza­litate.

Urmarea imediata a infractiunii de falsificare sau detinere a monedelor sau valo­rilor false ori de punere in circulatie a acestora este starea de pericol pentru relatiile sociale ocrotite de lege. Aceasta urmare re­zulta implicit din actiunea incriminata.

B. Latura subiectiva. Infractiunea prevazuta in art. 282, atat sub forma falsificarii, cat si a detinerii si a punerii in circulatie a valorilor falsificate, se comite cu intentie di­recta sau indirecta. Este exclusa cu desavarsire culpa. Daca la activitatea infractio­na­la au participat mai multe persoane, iar unul dintre autori a fost indus in eroare asu­pra contributiei sale, vor fi aplicabile dispozitiile referitoare la participatia improprie. Mobilul si scopul infractiunii nu au relevanta pentru incadrarea juridica a faptei, dar evidentierea acestora va contribui la o corecta individualizare a raspunderii penale.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Falsificarea de monede sau de alte valori atat ca infractiune principala, cat si ca infractiune derivata este, dupa cum am vazut, o activitate intentionata rea­li­za­ta prin actiune, fiind susceptibila de o desfasurare in timp, sub forma actelor pre­gatitoare, a tentativei si a infractiunii consumate.

a) Actele pregatitoare nu sunt incriminate ca forma a infractiunii. Totusi, datorita pericolului lor ridicat, unele activitati de pregatire in vederea falsificarii de monede sau de alte valori sunt pedepsite ca infractiune de sine statatoare, potrivit art. 285 C.pen.. In acelasi timp, actele pregatitoare efectuate in vederea punerii in circulatie a monede­lor sau valorilor falsificate sunt incriminate autonom sub forma infractiunii derivate de detinere de valori falsificate in vederea punerii lor in circulatie. In felul acesta este asigurata reprimarea indirecta a actelor pregatitoare la infractiunea preva­zuta in art. 282 C.pen.[15]

b) Tentativa la toate cele trei infractiuni, indiferent daca sunt in varianta tip sau in una din cele doua variante asimilate se pedepseste conform 282 alin. 4 C.pen. In situatia infractiunii principale de falsificare exista tentativa atunci cand actiunea de contrafacere sau de alterare a fost intrerupta, pe parcursul executarii sale, din cauze independente de vointa faptuitorului sau, desi a fost dusa pana la capat, rezultatul nu s‑a produs, nefiind obtinute monedele sau valorile falsificate dorite de faptuitor.

Daca rezultatul nu s‑a produs datorita insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor sau materialelor folosite in scopul falsificarii, va exista o tentativa improprie la infrac­­tiunea principala prevazuta in alin. (1).

In cazul infractiunii derivate de punere in circulatie va exista tentativa atat in situatia in care actiunea faptuitorului a fost intrerupta atunci cand acesta incerca sa efec­tueze punerea in circulatie, precum si atunci cand autorul a incheiat activitatea de remitere a monedelor sau valorilor falsificate catre un tert de buna‑credinta deoa­rece acesta din urma, constatand ca valorile sunt false, nu le‑a primit.

Cea de‑a doua infractiune derivata imbraca forma tentativei atunci cand actiunea de primire pentru detinere a fost intrerupta din cauze independente de vointa faptuito­rului sau atunci cand, dupa ce s‑a efectuat predarea, dobanditorul s‑a aflat in posesia valorilor falsificate un interval de timp insuficient pentru a califica fapta sa ca fiind o detinere in acceptiunea alin. (2).

c) Consumarea infractiunii intervine atunci cand, dupa executarea actiunilor de falsificare, de punere in circulatie sau de detinere a valorilor falsificate in vederea punerii lor in circulatie, s‑a produs urmarea imediata specifica faptelor incriminate in art. 282 C.pen.

d) Deoarece infractiunea de falsificare de monede sau de alte valori si infractiu­nea de punere in circulatie a monedelor sau valorilor falsificate imbraca, in cele mai multe cazuri, caracterul de infractiune continuata, iar detinerea de monede sau valori falsi­ficate este invariabil o infractiune continua, in cazul executarii acestor actiuni exis­­ta si un moment al epuizarii care are loc odata cu incetarea ultimei actiuni (in ca­zul infractiunii continuate de falsificare sau de punere in circulatie) ori odata cu ince­ta­rea actiunii (in cazul infractiunii continue de detinere in vederea punerii in circu­latie)[16].

B. Modalitati. Fiecare dintre cele trei infractiuni (una principala si doua derivate) se prezinta sub forma unei modalitati normative simple si a cate doua modalitati agra­vate. Circumstantele agravante, care sunt prin urmare comune, au in vedere capaci­tatea potentiala a actelor infractionale, in forma simpla, de a cauza o paguba importanta sistemului financiar sau o vatamare efectiva a sistemului financiar.

Importanta pagubei pentru sistemul financiar se apreciaza de la caz la caz, in ra­port de prejudiciul imediat care s‑a produs ori care s‑ar fi putut produce, de efectele pe termen mediu sau lung pentru stabilitatea monetara interna si, nu in ultimul rand, se vor avea in vedere chiar implicatiile internationale ale activitatii infractionale.

Agravanta care se refera la o posibila paguba pentru sistemul financiar intervine si in cazul tentativei daca se constata ca, in eventualitatea consumarii faptei, aceasta ar fi putut cauza o paguba importanta sistemului financiar.

Infractiunea de falsificare de monede sau de alte valori, ca infractiune principala, precum si infractiunile derivate de punere in circulatie sau de detinere a monedelor sau valorilor falsificate sunt susceptibile de o multitudine de modalitati de fapt.

C. Sanctiuni. Potrivit art. 282 alin. (1) si (2) pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi.

Potrivit art. 282 alin. (3) daca faptele prevazute in alineatele precedente ar fi putut cauza o paguba importanta sistemului financiar, pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi, iar daca au cauzat o paguba importanta sistemului financiar, pedeapsa este inchisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.

Monedele si valorile falsificate, puse in circulatie sau detinute in vederea punerii lor in circulatie vor fi supuse confiscarii speciale, deoarece sunt produse prin fapta prevazuta de legea penala[17].

Potrivit art. 71¹ alin. (3) C.pen. persoana juridica se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 10.000 si 900.000 lei.

Potrivit art. 285¹ C.pen. daca una dintre faptele prevazute in art. 282‑285 C.pen. a fost savarsita de o persoana juridica, pe langa pedeapsa amenzii se aplica si pedeapsa complementara a dizolvarii persoanei juridice sau a suspendarii activitatii ori a uneia dintre activitatile persoanei juridice, dupa caz.