Obligatia civila

OBLIGATIA CIVILA

1.NOTIUNE

Asa cum am aratat latura activa a continutului raportului juridic civil este formata din drepturi, iar cea pasiva din obligatii.

Nu exista o definitie cu caracter general a obligatiei civile, dar se stabileste, in numeroase cazuri " obligatiile debitorului". Doctrina a acoperit acest vid legislativ privitor la definirea conceptului de "obligatie civila", formuland mai multe definitii, care, in esenta cuprind aceleasi elemente.                                             Retinem, astfel, ca, in sens larg, prin obligatia civila intelegem acel raport juridic in continutul caruia intra dreptul subiectului activ denumit creditor, de a cere subiectului pasiv denumit debitor - si caruia ii revine indatorirea corespunzatoare - a da, a face sau a nu face ceva, sub sanctiunea constrangerii de stat in caz de neexercitare de bunavoie .

Sau, punand accentul pe latura pasiva, latura activa a obligatiei fiind implicita, obligatia poate fi definita ca acel raport juridic in virtutea caruia o persoana, denumita debitor, este tinuta fata de o alta persoana, denumita creditor, fie la o prestatie pozitiva (a da, a face), fie la o abstentiune (a nu face) .

Intr-o alta formulare, obligatia civila este definita ca fiind indatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anumita conduita, corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ, conduita care poate consta in a da, a face ori a nu face ceva si care, la nevoie, poate fi impusa prin forta coercitiva a statului .

Din punctul de vedere al creditorului, raportul de obligatie apare ca un drept de creanta; din punctul de vedere al debitorului, acest raport apare ca o datorie (obligatie in sens restrans).

Elementele definitorii ale raportului juridic de obligatie sunt a) subiectele raportului juridic de obligatie pot fi atat persoanele juridice cat si persoanele fizice. Si statul poate aparea, in cazuri exceptionale, ca subiect intr-un raport de obligatie. Subiectul activ poarta denumirea de creditor iar subiectul pasiv poarta denumirea de debitor. Complexitatea unor obligatii poate determina ca acelasi subiect sa intruneasca deodata calitatea de creditor si debitor. Spre exemplu intr-un contract de vanzare-cumparare vanzatorul este si debitor si creditor este creditor al pretului, dar si debitor al obligatiei de a transfera dreptul de proprietate.               b) Continutul raportului juridic de obligatie este format din dreptul de creanta apartinand creditorului si obligatia corespunzatoare acestui drept, care incumba debitorului.

c) Obiectul raportului juridic de obligatie, conceput ca actiune sau abstentiune concreta la care este indatorat subiectul pasiv si indreptatit subiectul activ poate consta fie intr-o prestatie pozitiva - a da, a face ceva -, fie intr-o abstentiune - a nu face ceva la care, in lipsa obligatiei asumate, subiectul pasiv ar fi fost indreptatit.

Obligatia de a da nu se confunda cu obligatia de a preda a da inseamna a constitui sau a transmite un drept real oarecare, iar a preda este o obligatie de a face. Obligatia de a face este indatorirea ce revine subiectului pasiv de a efectua o lucrare si, in general, orice prestatie pozitiva, in afara acelora care se incadreaza in notiunea de a da.

Obligatia de a nu face consta, dupa cum am mentionat si mai inainte, intr-o abtinere la care este indatorat subiectul pasiv, de la ceva ce ar fi putut sa faca in lipsa obligatiei asumate. Nu avem in vedere obligatia negativa generala, cum este aceea a subiectelor pasive de drept civil, nedeterminate, ale unui drept real, de a nu face nimic de natura a stanjeni existenta si exercitiul acestui drept. Este vorba aici, de o obligatie concreta, individualizata, de a nu face ceva, o abstentiune bine definita.

Din punct de vedere terminologic expresia "obligatia civila" ori termenul "obligatie" se foloseste cu trei sensuri

Obligatie civila - indatorirea subiectului pasiv de a da, a face sau a nu face ceva;

Obligatie civila - raport obligational, adica raport civil, in care subiectul activ (creditorul) poate pretinde subiectului pasiv (debitorul) sa dea, sa faca ori sa nu faca ceva;

3. Obligatie - inscris constatator al unei creante (cum este obligatiunea C.E.C.) In definitiile de mai sus am folosit sensurile aratate la punctele 1 si 2, iar elementele raportului juridic obligational le-am analizat evident prin prisma sensului de la punctul De aceea, revenim si analizam elementele obligatiei, in sensul de la punctul 1.

Aceste elemente definitorii ale obligatiei sunt:                     - obligatia civila inseamna, intotdeauna, o indatorire a subiectului pasiv (iar nu o posibilitate) de a avea o conduita corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ;

- indatorirea poate consta, asa cum am aratat,in a da,a face sau nu face ceva;

- in caz de neconformare de buna-voie, indatorirea poate fi impusa subiectului pasiv prin forta de constrangere a statului;                                           

CLASIFICARE

Obligatiile pot fi clasificate in baza unor criterii diferite. Vom retine urmatoarele criterii, ca fiind mai importante: criteriul izvorului care a generat obligatia; criteriul obiectului obligatiei; criteriul opozabilitatii obligatiei.

Fiecare dintre criteriile precizate sunt aplicabile intregii sfere a obligatiilor, ele nu se exclud reciproc, ci reprezinta abordari diferite, prin prisma carora poate fi examinata una si aceeasi obligatie. Clasificarea obligatiilor nu este o operatie gratuita, ci se reflecta in regulile speciale aplicabile obligatiilor de diferite categorii. 

Clasificarea obligatiilor dupa izvoare.

Precizam ca din punct de vedere al faptului juridic generator de obligatii, acestea pot fi nascute din: contracte, acte juridice unilaterale, fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu (delicte si quasidelicte),imbogatirea fara just temei, gestiunea intereselor altuia, plata nedatoratului. Primele doua categorii mentionate sunt obligatii nascute de acte juridice, celelalte sunt obligatii nascute din fapte juridice - stricto sensu.

Natura izvoarelor generatoare de obligatii prezinta interes din punctul de vedere al regimului aplicabil. In ceea ce priveste clasificarea obligatiilor dupa izvoare (delicte si quasidelicte) dorim sa expunem o speta interesanta ridicata in fata instantei la Judecatoria Petrosani.

Astfel, chiar daca persoana care a suferit o diminuare a capacitatii de munca ar putea sa realizeze, dupa savarsirea faptei prejudiciabile, venituri la acelasi nivel cu cel obtinut anterior, ea este indreptatita sa primeasca echivalentul efortului suplimentar depus in acest scop la care a fost obligat prin fapta culpabila a paratului (art.998 din Codul Civil). 

(Decizia Sectiei civile nr.2545 din 22 noiembrie 1991)        

A.V. a chemat in judecata Intreprinderea Miniera Livezeni, solicitand obligarea paratei la plata diferentei dintre salariul realizat ulterior datei de 9 aprilie 1985 si cel avut anterior producerii accidentului de munca, la 21 noiembrie 1984, si in continuare la o prestatie periodica, care sa acopere prejudiciul efectiv ce i s-a cauzat prin reducerea capacitatii de munca datorita traumatismului suferit, la cheltuielile de transport la diferite unitati spitalicesti suportate pentru el si insotitorul sau precum si la contravaloarea hranei suplimentare in perioada de spitalizare si de convalescenta.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

In motivarea actiunii s-a aratat ca la 21 noiembrie 1984, reclamantul a fost victima unui accident de munca, produs din culpa prepusului paratei, C.T. in urma caruia a suferit un traumatism cranio cerebral care a determinat numeroase internari in spital si diminuarea capacitatii sale de munca cu consecinta realizarii unor venituri reduse.

In sedinta de judecata din 19 decembrie 1988 instanta a dispus introducerea in cauza, in calitate de parat, a numitului C.T. care prin sentinta penala nr. 1039 din 25 decembrie 1985, pronuntata de Judecatoria Petrosani ramasa definitiva, a fost condamnat pentru vatamarea corporala a reclamantului, stabilindu-se culpa lui exclusiva in producerea accidentului.

Judecatoria Petrosani, prin sentinta civila nr.2408 din 1 septembrie 1988 a admis in parte actiunea formulata de A.V. impotriva paratei Intreprinderea Miniera Livezeni si cererea de chemare in garantie a lui C.T. si a obligat parata sa plateasca reclamantului suma de 66.830 lei cu titlul de despagubiri civile, reprezentand 85.930 lei echivalentul efortului suplimentar depus de reclamant in perioada aprilie 1985 - octombrie 1988 si 900 lei cheltuieli de transport.     Chematul in garantie C.T.a fost obligat sa plateasca paratei suma de 66.830 lei, despagubiri civile. Celelalte capete de cerere au fost respinse, fiind apreciate ca nedovedite. Tribunalul Judetean Hunedoara, prin decizia civila nr. 1328 din 6 decembrie 1988, a admis recursurile declarate de parti si a casat sentinta retinand cauza spre rejudecare.

Rejudecand cauza in fond, acelasi tribunal prin decizia civila nr. 534 din 10 iulie 1990 a admis in parte actiunea formulata de A.V. si cererea de chemare in garantie si a obligat Intreprinderea Miniera Livezeni sa plateasca reclamantului suma de 10.548 lei despagubiri civile, o prestatie periodica de 421 lei lunar, incepand cu data de 1 iulie 1990, atat timp cat reclamantul este incadrat in gradul III de invaliditate, precum si suma de 10.455 lei, cheltuieli de judecata in ambele instante.

Chematul in garantie C.T. a fost obligat sa plateasca paratei suma de 10.548 lei despagubiri civile, prestatie periodica de 421 lei lunar, precum si suma de 10.456 lei cheltuieli de judecata. Considerand vadit netemeinica si esential nelegala aceasta decizie, procurorul general prin recursul extraordinar de fata, solicita casarea ei si trimiterea cauzei spre rejudecare intrucat:

- gresit s-a retinut ca diminuarea veniturilor reclamantului, nu are nici o legatura cu accidentul de munca suferit si in consecinta nejustificat nu i s-au acordat despagubiri civile nici pentru perioada in care s-a aflat in concediu medical si nici pentru perioada aprilie 1985 - iulie 1988;

- eronat a fost calculata prestatia lunara cuvenita reclamantului pentru perioada anterioara punerii in aplicare a deciziei de pensionare pentru gradul III de invaliditate.       

Recursul extraordinar este intemeiat, efectele acestuia urmand a fi extinse si asupra sentintei civile nr.2408 din 1 septembrie 1988 a Judecatoriei Petrosani, precum si asupra deciziei nr.1328 din 6 decembrie 1988 a Tribunalului Judetean Hunedoara, pentru considerente ce face necesara casarea tuturor hotararilor pronuntate in cauza si reluarea judecatii in fata primei instante.   

Potrivit art. 998-999 din Codul Civil repararea prejudiciului trebuie sa-i asigure celui vatamat acoperirea integrala a daunelor suferite, restabilindu-se astfel , situatia anterioara faptei prejudiciabile, urmeaza ca, in cazul in care cel vatamat trebuie sa depuna un efort suplimentar de munca, este necesar sa primeasca un echivalent al acestui efort suplimentar. Numai astfel se restabileste situatia existenta inainte de savarsirea faptei, fara a i se impune celui vatamat sa suporte indiferent sub ce forma, consecintele unei activitati ilicite a carei victima a fost.

Partea vatamata are dreptul la despagubiri corespunzatoare chiar si la situatia in care ulterior producerii accidentului realizeaza la locul de munca aceeasi retributie sau chiar una mai mare, daca se dovedeste ca, datorita invaliditatii a fost nevoita sa faca un efort in plus care, in final, a dus la cheltuieli suplimentare, pentru o alimentatie mai bogata si medicamentatie adecvata invaliditatii dobandite etc. In speta, se constata ca in urma accidentului de munca, produs la 21 iunie 1984, din culpa lui C.T., angajat al Intreprinderii Miniere Livezeni, victima acestuia A.V. angajat al aceleiasi unitati si-a pierdut partial capacitatea de munca, fiind incadrat in gradul III de invaliditate, astfel cum rezulta din expertizele medico-legale. Ulterior accidentului, reclamantul care a fost nevoit, datorita starii sanatatii sale, sa se interneze in repetate randuri in diferite unitati spitalicesti a continuat sa presteze, in aceeasi unitate, o norma intreaga de munca, in perioada 1 aprilie 1985- 31 iulie 1988, realizand venituri inferioare celor obtinute anterior accidentului. De mentionat este ca pe tot parcursul procesului, reclamantul, constant a pretins ca pana la 21 noiembrie 1984, a lucrat la Intreprinderea Miniera Livezeni fiind incadrat sef de brigada in subteran, iar ulterior producerii accidentului, conform recomandarilor medicale a solicitat schimbarea locului de munca in sectorul intretinere, in suprateran , fiind salariat in regie Parata si chematul in garantie au contestat aceasta sustinere. Intr-o astfel de situatie era necesar ca instantele sa adanceasca cercetarea judecatoreasca, sa verifice prin administrarea de probe afirmatiile reclamantului si sa stabileasca fara echivoc daca in perioada aprilie 1985-iulie 1988, acesta in adevar a prestat munca in sectorul intretinere realizand venituri diminuate, precum si daca schimbarea locului de munca, in cadrul aceleiasi intreprinderi, din subteran la suprateran a fost urmarea traumatismului suferit prin accident.

In masura in care sustinerile reclamantului erau confirmate de probele administrate se impunea ca instantele sa stabileasca diferenta de venit si sa acorde despagubirile solicitate, prin raportarea la veniturile realizate de membrii echipei din subteran din care a facut parte si reclamantul, pana la producerea accidentului, deoarece numai astfel se poate constata cu certitudine existenta sau nu a unei diferente de venit.

De altfel, este neindoielnic ca efortul suplimentar depus de reclamant pentru a presta munca cu o norma intreaga, chiar daca nu ar fi condus la agravarea afectiunilor suferite ca urmare a accidentului, a necesitat aplicarea unor tratamente medicale prin spitalizare si in final, in iulie 1988, punerea in aplicare a deciziei de pensionare pentru gradul III de invaliditate.

Intemeiata este si critica privind neacordarea diferentei de venituri pentru perioada in care A.V. s-a aflat in concediu medical si a primit numai indemnizatia de asigurari sociale, aceste perioade rezultand din adeverintele medicale si aceea de venituri. Fata de cele aratate rezulta ca nejustificat instantele nu au acordat reclamantului despagubirile civile reprezentand veniturile sale de care acesta a fost lipsit urmare accidentului. In consecinta recursul extraordinar urmeaza a se admite, a se casa toate hotararile pronuntate in cauza aceleiasi judecatorii spre rejudecare, portivit art.312, pct.2, lit.b din Codul de procedura civila.

Cu ocazia rejudecarii procesului urmeaza sa fie examinate si pretentiile reclamantului privind cheltuielile determinate de hrana suplimentara, pentru refacerea capacitatii de munca si cele referitoare la cheltuielile de transport la unitatile spitalicesti, suportate pentru el si insotitor, daca a fost cazul.

Clasificarea obligatiilor dupa obiectul lor

Pornind de la natura prestatiei datorate de subiectul pasiv se pot retine mai multe clasificari:

A) O prima categorie retine trei feluri de obligatii, avandu-se in vedere obiectul fiecaruia:

obligatiile de a da;

obligatiile de a face;

obligatiile de a nu face;

Clasificarea prezinta interes, deoarece fiecare fel de obligatie are reguli specifice.

B) O alta clasificare, ce reprezinta de fapt o varianta a celei anterioare este:

- obligatii pozitive - obligatiile de a da si a face;

obligatii negative - obligatiile de a nu face;

C) O alta clasificare, contestata uneori in literatura juridica, este urmatoarea:

obligatii determinate sau de rezultat;

obligatii de prudenta si diligenta sau de mijloace;                              

Ceea ce este caracteristic pentru obligatia de rezultat este faptul ca obligatia este strict precizata sub aspectul obiectului si scopului urmarit, debitorul obligandu-se ca, desfasurand aceasta activitate, sa atinga un rezultat bine stabilit. Astfel, de exemplu, intr-un contract de transport, carausul se obliga sa transporte incarcatura intr-un anumit loc; vanzatorul sa transfere dreptul de proprietate asupra unui anumit lucru, etc. Neatingerea rezultatului vizat face sa se presupuna ca debitorul nu a fost suficient de diligent, ca s-a aflat in culpa, si ca, deci, este raspunzator de urmarile neindeplinirii obligatiei .

Caracteristic pentru obligatia de mijloace este faptul ca obligatia debitorului nu consta in indatorirea precizata de la inceput de a atinge, un anumit rezultat determinat, ci in indatorirea sa de a depune toata diligenta necesara pentru ca rezultatul dorit sa se realizeze.

Astfel, de exemplu, raportul juridic dintre pacient si medic, obiectul obligatiei ce ii revine medicului consta in indatorirea de a actiona cu toata prudenta si diligenta cerute de stiinta si etica medicala, in vederea atingerii rezultatului dorit - insanatosirea pacientului. Neatingerea acesteia, face sa se presupuna, lipsa de diligenta din partea sa, deci neindeplinirea obligatiei insusite. Revine pacientului sa faca dovada culpei de care ar fi dat dovada medicul in executarea obligatiei sale, culpa care, spre deosebire de neindeplinirea obligatiei de rezultat, numai este prezumata.

Din cele aratate, rezulta ca unul din principalele aspecte ale distinctiei dintre obligatiile de rezultat si cele de mijloace se situeaza pe terenul probatoriu: in primul caz, neatingerea rezultatului dorit constituie o dovada a culpei debitorului - o prezumtie de culpa a acestuia; neatingerea rezultatului in cel de-al doilea caz nu mai este, prin ea insasi, o dovada a culpei, ci revine creditorului sarcina de a dovedi in mod direct imprejurarea ca debitorul nu a depus pentru atingerea rezultatului preconizat, prudenta si diligenta care erau obligatorii.                             Aceasta distinctie este, fara indoiala, utila mai ales daca avem in vedere caracterul sau simplificator in examinarea unor raporturi de obligatii.

Analizand mai atent, insa, se va putea observa ca intre obligatiile de rezultat si obligatiile de mijloace nu exista deosebiri atat de transante cum se afirma chiar daca luam in considerare numai aspectul probatoriu.

Sa luam ipoteza unei obligatii de rezultat, de exemplu ipoteza obligatiei de a furniza un anumit produs. Daca produsul este livrat si este corespunzator celor convenite, nici o problema de culpa nu se poate pune; sub acest aspect, distinctia intre obligatia de rezultat si cea de mijloace apare ca fiind indiferenta. Presupunand, insa, ca produsul a fost livrat cu lipsuri calitative, la prima vedere rezultatul fiind atins - livrarea produsului - nu va exista nici o prezumtie de culpa cat priveste executarea, deocamdata.

Creditorul care pretinde ca produsul prezinta lipsuri de ordin calitativ va trebui sa faca, el, dovada concreta a acestor lipsuri, numai astfel putand sa fie intrunite elementele pentru o prezumtie de culpa a debitorului. In realitate, ceea ce s-a dovedit in mod direct, aici au fost lipsurile calitative, prezumtia de culpa a fost subsecventa acestei dovezi.

Sa examinam acum o obligatie de mijloace, de exemplu obligatia ce si-o asuma un medic de a presta tratament unui pacient. Daca obiectul obligatiei sale il constituie asa cum am aratat, prestarea tratamentului cu prudenta si diligenta necesare, potrivit cerintelor stiintei si eticii medicale, mecanismul executarii acestei obligatii se va desfasura astfel: prestand tratamentul medical, pana la proba contrarie se presupune ca acest tratament a fost acordat in conformitate cu cerintele prudentei si diligentei. Ar fi o situatie asemanatoare obligatiei de rezultat mai sus mentionate, dusa pana la faza in care obiectul obligatiei a fost livrat.                            

Daca pacientul pretinde ca tratamentul a fost necorespunzator, el trebuie sa faca dovada necorespunderii; tot astfel a trebuit sa faca si beneficiarul obligatiei de rezultat dovada caracterului necorespunzator al executarii obligatiei de rezultat - in exemplul luat, al obligatiei de livrare a unui obiect. Dovada facuta de pacient ca tratamentul a fost necorespunzator face sa se presupuna lipsa de prudenta si diligenta din partea debitorului, deci face sa se declanseze o prezumtie de culpa pe seama debitorului.

Rezulta din cele aratate, ca o analiza foarte stricta - pornind de la premisa clasificarii, dupa care unele obligatii au ca obiect final atingerea rezultatului prevazut, in altele desfasurarea unei activitati cu prudenta si diligenta si necesare - nu poate duce la concluzia, chiar sub aspect probatoriu, ca intre cele doua categorii de obligatii nu exista, in esenta deosebiri.

Daca mentionam totusi aceasta clasificare, considerand-o utila, o facem pentru faptul ca asa cum aratam, ea are meritul de a simplifica analiza, in mod conventional considerandu-se ca nu este necesar sa patrundem in toate amanuntele mecanismului de desfasurare a obligatiilor pentru ca, daca patrundem in aceste amanunte si suntem consecventi cu premisele pe care le adoptam in definirea obiectului obligatiei - la unele rezultatul, la altele prudenta si diligenta - putem ajunge la concluzia ca intre cele doua categorii nu exista deosebiri .

In concluzie deci, numai privind lucrurile in aspectele lor generale, se poate afirma ca unele obligatii sunt obligatii de rezultat si altele sunt obligatii de mijloace.

Clasificarea obligatiilor dupa sanctiunea juridica care le este proprie

Ca orice raport juridic, si raportul juridic de obligatie are ca element insotitor inerent o anumita sanctiune: neexecutarea de bunavoie a obligatiei de catre debitorul ei, indreptateste pe titularul dreptului de creanta sa obtina executarea silita, pe calea constrangerii de stat.

Obligatiile, ele insele, sunt obligatii juridice numai in masura in care exista aceasta posibilitate de apelare la constrangerea de stat, in caz de neexecutare de bunavoie. Tocmai prin aceasta ele se deosebesc de obligatiile morale, acestea din urma fiind cerinte care nu se impun prin forta de constrangere a statului, ci in virtutea convingerii intime, proprii, a subiectelor, insotita de influenta pe care o exercita opinia publica - eventuala dezaprobare din partea acesteia, neinsotita insa de interventia fortei coercitive a statului.

Va trebui sa abreviem ca sanctiunea de ordin statal ce insoteste obligatiile juridice, nu se prezinta in toate situatiile la fel: unele obligatii se bucura integral de aceasta sanctiune, iar altele, din motive diferite, nu mai beneficiaza in intregime de ea. Din acest punct de vedere distingem intre: a) obligatiile civile perfecte, intrucat se bucura integral de sanctiunea juridica, in sensul ca creditorul poate apela la forta coercitiva a statului pentru a obtine, prin constrangere, executarea, daca aceasta nu se realizeaza de buna-voie. Cvasitotalitatea obligatiilor intra in aceasta categorie.

b) obligatiile civile imperfecte (naturale), spre deosebire de primele, nu se mai bucura de integralitatea sanctiunii juridice; ele apar ca niste obligatii civile degradate, imperfecte. Ceea ce este caracteristic pentru aceste obligatii - care nu se confunda cu obligatiile morale, desi unii autori le denumesc astfel - este faptul ca in privinta lor nu se mai poate cere executarea silita, dar, de indata ce au fost executate, debitorul nu mai are dreptul sa pretinda restituirea prestatiei. Ele sunt obligatii juridice, nu simple comandamente morale; dar, asa cum am spus, si-au pierdut ceva din forta juridica, prin care de regula, sunt caracterizate raporturile de obligatii.

Un exemplu de astfel de obligatie il regasim in art. 20, alin.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctiva in conformitate cu care "debitorul care a executat obligatia, dupa ce dreptul de actiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul sa ceara inapoierea prestatiei, chiar daca la data executarii nu stia ca termenul de prescriptie este implinit". Vom completa definitia obligatiei naturale, daca vom alatura textului precizat si textul art. 1092, alin 2 din Codul Civil potrivit caruia "repetitiunea nu este admisa in privinta obligatiilor naturale, care au fost achitate de buna-voie".

Clasificarea obligatiilor dupa opozabilitatea lor

Dupa sfera persoanelor carora le sunt opozabile, obligatiile se pot clasifica in: - obligatii obisnuite care alcatuiesc regula si carora le sunt proprii, sub aspectul opozabilitatii, toate regulile care carmuiesc drepturile

obligatii reale;

obligatii opozabile tertilor;        

Aceste doua categorii din urma constituie o exceptie de la regula, in sensul ca, desi sunt raporturi de obligatii se caracterizeaza printr-o opozabilitate mai larga, care le situeaza la limita dintre drepturile de creanta si drepturile reale.

Obligatiile reale (propter in rem) apar ca un accesoriu al unui drept real, ca adevarate sarcini reale ce incumba titularului cele prevazute pentru detinatorii terenurilor agricole de a asigura cultivarea acestora si protectia solului (art. 53 din Legea nr. 18/1991).                 

Obligatiile opozabile tertilor (scriptae in rem) se caracterizeaza prin aceea ca sunt atat de strans legate de posesia lucrului, incat creditorul nu poate obtine satisfacerea dreptului sau decat daca posesorul actual al lucrului va fi obligat sa respecte acest drept, desi nu a participat direct si personal la formarea raportului de obligatie.

Este cazul, asa cum am mai aratat, al obligatiei ce revine unui locator de a asigura locatarului folosirea lucrului inchiriat. In ipoteza in care, inainte de expirarea contractului de inchiriere locatorul instraineaza lucrul, noul proprietar, desi nu a fost parte in contract, va fi obligat totusi sa respecte dreptul locatarului conform prevederilor art. 1441 Cod Civil. Obligatia nascuta din acest contract este, asadar, opozabila fata de un tert strain de contract.    

3. ROLUL SI IMPORTANTA OBLIGATIILOR

Obligatiile joaca in viata juridica un rol covarsitor, cum foarte bine s-a spus in doctrina - alcatuiesc temeiul vietii juridice. Ele se afla la temelia oricarui raport de drept. Le intalnim in toate materiile dreptului; pana si in raporturile juridice extrapatrimoniale, derivand din casatorie, filiatie, etc, nu sunt decat obligatii: obligatii intre rude, intre soti, etc.                

In conditiile economiei de piata, a amplificarii diviziunii sociale a muncii, a schimbului de servicii sociale, importanta obligatiilor creste, deoarece ele constituie mijlocul juridic prin care se realizeaza toate acestea. Obligatiile se intalnesc de asemenea in materia drepturilor reale. Modul cel mai important al crearii drepturilor reale este contractul, adica un act creator de obligatii; asa incat dobandirea drepturilor reale are la baza obligatia de a da30.

Pe de alta parte, obligatiile dau expresie intr-o forma abstracta si generala principiilor ce alcatuiesc teoria reglementarii formelor in care se manifesta vointa omului si efectele pe care le poate produce aceasta vointa, reprezentand un fel de parte generala si fundamentala a dreptului, aplicabila in toate sectoarele lui, in dreptul civil, drept comercial si chiar in alte ramuri de drept.