Omorul savarȘit cu premeditare

OMORUL SAVARȘIT CU PREMEDITARE

(art. 175 lit. a Cod penal)

Din datele de care dispunem, nimeni nu a contestat pana in prezent influența, efectele pe care le are premeditarea asupra pericolului social al infracțiunii, inclusiv al celei de omor, pe care o investigam.

Practica legislativa romana, confirmata și prin reglementarea prevederilor art. 175 lit. a C. pen., a acceptat și legiferat opinia conform careia premeditarea constituie o circumstanța de accentuare semnificativa a pericolului social mai ridicat al omorului savarșit in asemenea condiții.

In ințelesul obișnuit al cuvantului, o fapta premeditata inseamna o acțiune indelung gandita sau desfașurata pe baza unei deliberari anterioare, a unei chibzuințe anticipate.

In sensul art. 175 C. pen., se socotește insa, ca simpla deliberare anterioara nu constituie agravanta premeditarii, ci mai este necesar ca omorul sa fi fost pregatit dinainte . Existența numai a unei hotarari luate cu un oarecare timp inainte de a comite omorul, va putea fi avuta in vedere la individualizarea pedepsei, putand sa constituie o imprejurare care agraveaza vinovația faptuitorului, dar nu conduce la existența premeditarii.

O prima condiție esențiala pentru a se reține aceasta agravanta a premeditarii este ca hotararea de a ucide o persoana sa fie luata cu mai mult timp inainte de savarșirea faptei. Aceasta presupune ca din momentul luarii deciziei de a ucide și pana in cel al punerii acesteia in executare, trebuie sa treaca o perioada de timp a carei intindere, fara a putea fi prestabilita, trebuie sa fie suficienta și semnificativa pentru a stabili chibzuința lucida.

Pentru a se reține savarșirea omorului cu premeditare, nu este suficient ca autorul sa comita acțiunea agresiva dupa cateva minute de la momentul conflictului, ci dupa o perioada de timp in care sa poata reflecta asupra savarșirii faptei, sa ia hotararea de a o comite și sa faca acte concrete de pregatire in acest scop .

Desigur ca timpul necesar pentru a chibzui și a marca deci existența premeditarii difera și trebuie apreciat de la caz la caz, neputand fi prestabilit.

In acest caz, organul judiciar competent va constata daca aceasta condiție este sau nu indeplinita, ținand seama de imprejurarile concrete ale cauzei și, indeosebi, de particularitațile subiective ale faptuitorului, deoarece, in funcție de aceste particularitați, o persoana poate avea nevoie de un interval mare de timp pentru a chibzui, pe cand o alta persoana poate chibzui cu multa eficiența chiar intr-un interval de timp mult mai scurt.

De exemplu, in practica judiciara s-a considerat ca aceasta condiție este indeplinita in situația in care, in urma unui conflict cu victima, inculpatul a plecat acasa, s-a inarmat cu un cuțit și a revenit in același loc dupa o ora, pandind-o și aplicandu-i o lovitura in inima, cu efect mortal .

Dimpotriva, s-a considerat ca aceasta cerința, a trecerii unui interval de timp, nu este indeplinita in situația in care, dupa ce s-au insultat și imbrancit reciproc cu victima aflata in stare de ebrietate, fiind desparțiți de catre cei prezenți la fața locului, inculpatul a plecat spre casa, de unde a luat un par și s-a deplasat in apropierea locuinței victimei, pe care a așteptat-o 20-30 de minute, iar la sosirea acesteia i-a

aplicat o lovitura puternica in regiunea capului, urmata de alte lovituri in zona picioarelor, cu consecința morții acesteia[4].

Cea de-a doua condiție esențiala in ceea ce privește premeditarea este efectuarea unor anumite acte de pregatire morala, psihica, in vederea savarșirii faptei, constand in activitatea psihica a faptuitorului de reflectare, de chibzuire asupra modului cum va savarși infracțiunea și efectuarea unor acte de pregatire materiala in vederea savarșirii faptei constand in luarea de masuri, procurarea de instrumente sau mijloace .

Și aceasta activitate de pregatire psihica trebuie sa se realizeze in același interval de timp cuprins intre momentul luarii rezoluției infracționale și momentul punerii acesteia in aplicare.

De exemplu, in practica judiciara s-a considerat ca sunt indeplinite cerințele premeditarii atunci cand amenințarea repetata a unei persoane cu moartea, o durata mai mare de timp, este urmata de deplasarea inculpatului inarmat cu topor și cuțit la domiciliul victimei și uciderea acesteia ; incercarea de a ucide o persoana din razbunare, dupa verificarea prin telefon daca este acasa, deplasarea faptuitorului in comuna unde domiciliaza victima și pandirea ei spre a se convinge ca este singura in locuința, constituie acțiuni ce caracterizeaza premeditarea infracțiunii de omor prevazute in art. 175 lit. a C. pen. ; luarea hotararii in seara precedenta savarșirii omorului, urmata de inarmarea faptuitorilor cu toporul și un ciomag, pandirea victimei in apropierea locuinței acesteia și agresarea ei dupa ce a ieșit din casa constituie imprejurari ce caracterizeaza infracțiunea de omor calificat cu premeditare ; procurarea cuțitului, pandirea victimei și alegerea locului și momentului propice - loc izolat, neiluminat, ora tarzie - sunt elemente obiective certe care justifica reținerea circumstanței agravante a premeditarii .

Premeditarea este o circumstanța personala care, potrivit art. 28 alin. 1 C. pen., nu se rasfrange asupra celorlalți participanți.

Totuși, daca cel care a premeditat savarșirea omorului a efectuat acte de pregatire impreuna cu alte persoane, care au cunoscut scopul pregatirii, premeditarea devine o circumstanța reala și, ca atare, se rasfrange asupra participanților[10] (de exemplu, cel care il ajuta pe autor sa-și procure arma, cunoscand ca acesta o va folosi la comiterea omorului, raspunde pentru complicitatea la omor calificat).

Circumstanța agravanta a premeditarii exista atat in cazul erorii asupra persoanei victimei, cat și in cazul devierii loviturii, deoarece ceea ce intereseaza este ca faptuitorul sa fi premeditat suprimarea vieții unui om.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

Atat in teorie cat și in practica judiciara se pune problema daca, in aceeași cauza, se pot reține atat premeditarea, cat și provocarea. In principiu se admite, ca este posibila coexistența premeditarii cu provocarea.

Deși premeditarea presupune o stare de calm, iar provocarea presupune o stare de tulburare, nu este exclusa posibilitatea sa fie indeplinite condițiile ambelor circumstanțe.

In concluzie, premeditarea atribuie omorului caracter calificat deoarece, presupunand, pe de o parte, o concentrare a forțelor psihice ale faptuitorului, iar pe de alta parte, o pregatire a comiterii faptei, asigura acestuia șanse sporite de reușita. In același timp, premeditarea releva și o periculozitate mai mare a faptuitorului, care ințelege sa procedeze metodic, cu calm pentru traducerea in fapt a hotararii sale infracționale.

1.1 POSIBILITATEA REȚINERII CIRCUMSTANȚEI ATENTUATE A PROVOCARII

In legatura cu posibilitatea coexistenței provocarii cu premeditarea, nu exista un punct de vedere unitar in literatura de specialitate și in practica judiciara.

Intr-o opinie , confirmata și de jurisprudența , s-a susținut ca exista situații cand starea de puternica tulburare sau emoție provocata, iși pastreaza intensitatea și dupa trecerea unui anumit interval de timp, astfel incat fapta penala se poate savarși cu premeditare .

La fel, este posibil ca faptuitorul sa premediteze uciderea unei persoane alcatuindu-și un plan condiționat de actul provocator al victimei.

Intr-o alta opinie , pe care unii doctrinari o considera justa, s-a precizat ca premeditarea omorului este incompatibila cu provocarea, intrucat chibzuința specifica premeditarii, contrazice prin concepție, spontaneitatea ce caracterizeaza starea de provocare. Și aceasta opinie a fost confirmata in practica judiciara .

Inclinam sa acordam credit acestei din urma opinii, deoarece din moment ce autorul a premeditat uciderea victimei, existand actul provocator al acesteia, inseamna ca aceasta din urma nu are intensitatea necesara pentru a determina acea tulburare sau emoție puternica, necesara existenței atenuantei legale a provocarii.

Prin ea insași, așteptarea atitudinii victimei, inseamna luciditate, ceea ce respinge conceptual existența tulburarii sau emoției puternice, aceasta din urma nemaiavand semnificația provocarii in savarșirea omorului.

Premeditarea consta așadar intr-o chibzuire mai indelungata decat cea obișnuita, careia ii corespunde o stare de cumpanire cu privire la acțiune, momentul, locul, imprejurarile și mijloacele de savarșire, toate presupunand și implicand trecerea unui interval de timp suficient și semnificativ de la luarea hotararii de a ucide pana la punerea ei in executare.

In totala contradicție cu premeditarea se situeaza savarșirea omorului in condițiile circumstanței atenuante a starii de provocare.

In conformitate cu prevederile art. 73 lit. b C. pen., constituie circumstanța legala a provocarii: "Savarșirea infracțiunii sub stapanirea unei puternice tulburari sau emoții, determinata de o provocare din partea persoanei vatamate, produsa prin violența, printr-o atingere grava a demnitații persoanei sau prin alta acțiune ilicita grava".

Așa cum rezulta și din litera legii, nu se impune cerința (deoarece textul legal nu distinge) ca tulburarea sau emoția provocata de victima sa se materializeze in savarșirea faptei penale intr-un moment imediat urmator acțiunii de provocare, așa cum se face expres precizarea de catre legiuitor in materia pruncuciderii (fapta "savarșita imediat dupa naștere de catre mama aflata intr-o stare de tulburare pricinuita de naștere ).

Astfel, intr-o speța care s-a aflat pe rolul Tribunalului Calarași, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a reținut in favoarea acestuia, circumstanța prevazuta de art. 73 lit. b C. pen. (scuza provocarii).

Impotriva sentinței de fond, Parchetul a formulat apel, vizand urmatoarele aspecte: nejustificata reținere a scuzei provocarii, precum și greșita condamnare, cu reținerea acestui text fara schimbarea incadrarii juridice a faptei. Curtea, examinand actele și lucrarile din dosarul cauzei, atat din prisma motivelor de apel invocate de Parchet, cat și din oficiu, sub toate aspectele, constata ca apelul este nefondat.

Astfel, deplin justificat și intemeindu-se pe probele concludente administrate in cauza, instanța de fond a reținut ca intre inculpat și victima aveau loc dese conflicte, cu violențe fizice și verbale reciproce. S-a dovedit ca in ziua producerii omorului, victima a fost cea care, in mai multe randuri, a avut o comportare violenta și agresiva, adresandu-i inculpatului insulte grave, cuvinte deosebit de grele, apoi i-a aplicat inculpatului repetate lovituri cu un vatrai.

Pe fondul vechiului conflict ce exista intre cei doi, aceste imprejurari de fapt din ziua crimei sunt de natura sa justifice pe deplin aplicarea scuzei provocarii, avand in vedere tulburarea produsa inculpatului de comportamentul agresiv, insultator și violent al victimei.

Cat despre schimbarea incadrarii juridice, potrivit art. 334 C. proc. pen., este cu totul neintemeiata deoarece circumstanțele atenuante țin, nu de incadrarea juridica a faptei - pe care o da partea speciala a Codului penal, ci de individualizarea pedepselor - opera ce este in sarcina magistratului. Apelul urmeaza a fi respins.

Provocarea este caracterizata așadar de o puternica tulburare sau emoție și ca o consecința de reducerea puterii de stapanire și de autocontrol asupra faptelor savarșite, care explica luarea rezoluției infracționale și savarșirea infracțiunii și justifica circumstanțierea ușuratoare a regimului sancționator .