Tradarea

Tradarea

In Codul penal sunt prevazute trei infractiuni care exprima, sub diverse aspecte, neloialitatea si infidelitatea fata de propria tara: tradarea (art. 155 C.pen.), tradarea prin ajutarea inamicului (art. 156 C.pen.) si tradarea prin transmitere de secrete
(art. 157 C.pen.).

1. Continutul legal

Infractiunea de tradare prevazuta de art. 155 C.pen. consta in fapta persoanei, cetatean roman sau o persoana fara cetatenie domiciliata pe teritoriul tarii, de a intra in legatura cu o putere sau cu o organizatie straina ori cu agenti ai acestora, in scopul de a suprima sau stirbi unitatea si indivizibilitatea, suveranitatea sau inde­pen­denta statului, prin actiuni de provocare de razboi contra tarii sau de inlesnire a ocupatiei militare straine ori de subminare economica sau politica a statului ori de aservire fata de o putere straina sau de ajutare a unei puteri straine pentru desfa­surarea unei activitati dusmanoase impotriva sigurantei statului.

2. Conditii preexistente

Infractiunea de tradare presupune, ca orice infractiune, anumite elemente preexis­tente si anume: obiectul si subiectii infractiunii.

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic generic este identic pentru toate infrac­tiunile contra statului.

b) Obiectul juridic special al acestei infractiuni este reprezentat de ansamblul rela­tiilor sociale ce privesc unitatea, indivizibilitatea, suveranitatea si independenta statului, valori sociale fundamentale ce garanteaza viabilitatea si existenta statului.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ al tradarii este calificat, in sensul ca acesta trebuie sa fie cetatean roman sau o persoana fara cetatenie domiciliata pe te­ri­toriul statului roman. Aceasta calitate ceruta de lege trebuie sa existe la data sa­varsirii infractiunii. In masura in care faptuitorul nu indeplineste aceasta cerinta a subiectului activ pentru a exista infractiunea de tradare prevazuta in art. 155 C.pen., fapta va fi incadrata in art. 158 C.pen. (actiuni dusmanoase contra statului).

Infractiunea de tradare poate fi savarsita atat de un autor unic, cat si in parti­cipatie, sub toate formele acesteia.

b) Subiect pasiv al infractiunii este statul roman.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Infractiunea de tradare se realizeaza, sub aspectul elemen­tului material, prin actiunea faptuitorului de a intra in legatura cu o putere sau o or­ganizatie straina ori cu agenti ai acestora.

Intrarea in legatura presupune stabilirea unui contact cu unul din factorii enume­rati in textul de lege: putere sau organizatie straina ori agenti ai acestora. Nu are relevanta din initiativa cui s‑a realizat legatura. Intrarea in legatura se poate realiza prin contact personal sau prin utilizarea altor metode: in scris, prin mijloace de tele­co­municatii, prin intermediul altei persoane etc. Pentru calificarea faptei nu inte­reseaza locul unde s‑a realizat legatura (in tara sau in strainatate), daca aceasta a fost anticipata sau ocazionala ori cat timp a durat intalnirea sau contactul propriu‑zis.[1]

Intrarea in legatura este un act bilateral in care sunt implicate cel putin doua parti, respectiv faptuitorul si unul din cei trei factori: putere straina, organizatie straina sau agenti ai acestora.

Prin "putere straina" intelegem, in primul rand, un stat strain, dar si o formatiune statala straina, indiferent de faptul daca aceasta a dobandit sau nu recunoastere internationala.

"Organizatie straina", in acceptiunea art. 155 C.pen., poate fi orice grup strain constituit sub forma de asociatie, miscare, partid, uniune, societate, fundatie etc., indi­ferent daca aceasta are caracter national sau international, daca este sau nu recu­noscuta oficial.

"Agent" al unei puteri sau organizatii straine este acea persoana care lucreaza pentru o putere sau organizatie straina, indiferent in ce calitate (reprezentant diplo­matic, consular, comercial, reprezentant, trimis special, mediator, imputernicit etc.) si indiferent daca este sau nu cetatean al statului respectiv, al organizatiei straine, daca este sau nu remunerat pentru activitatea sa.

b) Urmarea imediata consta in crearea unei stari de pericol pentru siguranta statului, pentru unitatea, indivizibilitatea, suveranitatea, independenta acestuia.

c) Fiind infractiune de pericol, raportul de cauzalitate in cazul tradarii rezulta din insasi savarsirea faptei.

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie cu care se savarseste aceasta infrac­tiune este intentia directa, calificata prin scop, deoarece legea cere, pentru existenta infrac­tiunii, ca faptuitorul sa urmareasca un scop bine precizat: suprimarea sau stirbirea unitatii, suveranitatii sau independentei statului.

Prin "suprimare" se intelege distrugerea, nimicirea, anihilarea sau incetarea exis­tentei componentelor, atributelor fundamentale ale sigurantei nationale, de care depinde insasi existenta acesteia.

"Stirbirea" presupune diminuarea, limitarea, ingradirea suveranitatii, indepen­dentei sau unitatii statului, cum ar fi situatia in care s‑ar dezmembra o parte din teri­to­riul tarii.

Realizarea scopului urmarit de faptuitor prin intrarea sa in legatura cu puterea, organizatia straina sau agentii acestora trebuie sa priveasca anumite actiuni expres prevazute de lege, si anume: provocarea de razboi contra tarii, inlesnirea ocupatiei militare straine, subminarea economica sau politica a statului, aservirea fata de o pu­tere straina, ajutarea unei puteri straine pentru desfasurarea unei activitati dusma­noase impotriva statului.

4. Forme. Sanctiuni

A. Forme. Infractiunea de tradare se poate savarsi atat sub forma actelor pre­ga­titoare (care sunt asimilate tentativei), cat si a tentativei, care sunt pedepsite potri­vit prevederilor art. 173 alin. (1) si (2) C.pen.

Consumarea infractiunii are loc in momentul in care faptuitorul intra in legatura cu o putere, organizatie straina ori cu agenti ai acestora; in acest moment, se con­tureaza starea de pericol pentru siguranta statului, fara a fi necesar sa se realizeze si urmarile preconizate concomitent cu intrarea in legatura.

B. Sanctiuni. Pedeapsa principala prevazuta pentru aceasta infractiune este de­tentiunea pe viata sau inchisoarea de la 15 la 25 de ani. Daca in procesul de indi­vidualizare a raspunderii penale instanta va aplica pedeapsa inchisorii, ca pedeapsa complementara va trebui sa dispuna si interzicerea unor drepturi.