Evaluarea fara calcul - fictiunea trocului in teoria elementara a valorilor si a preturilor

1. Gradarea mijloacelor

Omul care actioneaza transfera evaluarea obiectivelor pe care le urmareste asupra mijloacelor.

Ceteris paribus, el atribuie cantitatii totale a diverselor mijloace aceeasi valoare pe care o atribuie obiectivului pe care ele il pot produce. Pentru un moment, putem lasa deoparte timpul necesar pentru producerea obiectivului si influenta sa asupra relatiei dintre valoarea scopurilor si cea a mijloacelor.

Gradarea mijloacelor, ca si cea a telurilor, este un proces prin care a este preferat lui b. Ea consta in a prefera si a lasa deoparte. Este o manifestare a judecatii ca a este dorit mai intens decat b. Gradarea face cu posibila aplicarea de numere ordinale, dar nu se preteaza la aplicarea de numere cardinale si la intrebuintarea operatiilor aritmetice bazate pe acestea. Daca cineva imi ofera posibilitatea sa aleg intre trei bilete la opera, la spectacolele Aida, Falstaff si Traviata si eu aleg Aida daca am posibilitaea sa aleg doar unul, iar daca am posibilitatea sa aleg inca unul mai aleg si Falstaff, prin aceasta fac o alegere. Aceasta inseamna ca, in conditiile date, eu prefer Aida fata de Falstaff si Traviata; daca n-as putea sa aleg decat un bilet, as prefera Aida si as renunta la Falstaff. Daca numim vizionarea spectacolului Aida a, vizionarea lui Falstaff b, iar vizionarea Traviatei c, eu pot spune: prefer pe a lui b si pe b lui c.

Telul imediat al actiunii este adesea obtinerea unor cantitati numarabile si masurabile de lucruri tangibile. In acest caz, omul are de ales intre cantitati numarabile; el prefera, de pilda, 15 r fata de 7 p; dar, daca ar avea de ales intre 15 r si 8 p, ar putea sa prefere 8 p. Am putea sa exprimam aceasta stare de lucruri spunand ca el atribuie o valoare mai scazuta la 15 r decat la 8 p, dar mai ridicata decat la 7 p. Aceasta revine la afirmatia ca el prefera pe a lui b si pe b lui c. Substitutia lui a prin 8 p, a lui b prin 15 r si a lui c prin 7 p nu modifica nici intelesul afirmatiei nici faptul pe care-l descrie ea. Ea nu face in nici un caz cu putinta calculul, cu numere cardinale. Ea nu deschide posibilitatea calculului economic si a operatiunilor mentale bazate pe acesta. [p.201]

2. Fictiunea trocului in teoria elementara a valorilor si a preturilor

Elaborarea teoriei economice este atat de dependenta euristic de procesele logice de calcul, incat economistilor le-a scapat problema fundamentala implicata in metodele calculului economic. Ei erau gata sa ia calculul economic ca pe un lucru de la sine inteles; lor le-a scapat faptul ca acesta nu este un dat ultim, ci un derivat, care se cere a fi redus la fenomene mai elementare. Ei si-au reprezentat gresit calculul economic. L-au luat drept o categorie a oricarei actiuni umane si au ignorat faptul ca este doar in anumite conditii o categorie inerenta actiunii. Ei erau pe deplin constienti ca schimbul interpersonal, si deci schimburile de piata efectuate prin intermediul unui mijloc comun de schimb – banii, si deci preturile, sunt trasaturi specifice unui anumit stadiu al organizarii economice a societatii, care nu exista in civilizatiile primitive si ar putea, eventual, sa dispara din nou, in functie de cursul viitor al schimbarilor istorice. [1] Dar ei nu intelegeau ca preturile monetare sunt singurul vehicul al calculului economic. Astfel, majoritatea studiilor lor sunt putin folositoare. Chiar si scrierile celor mai eminenti economisti sunt intrucatva viciate de erorile implicate in ideile lor despre calculul economic.

Teoria moderna a valorii si a preturilor arata cum alegerile indivizilor, faptul ca ei prefera anumite lucruri si lasa deoparte altele, au drept efect, in sfera schimbului interpersonal, aparitia preturilor de piata. [2] Aceste expuneri magistrale sunt nesatisfacatoare intr-unele puncte minore si desfigurate de expresii nepotrivite. Dar in esenta ele sunt irefutabile. In masura in care este necesar sa fie amendate, trebuie s-o facem mai degraba printr-o elaborare consistenta a gandirii autorilor lor, decat prin respingerea rationamentelor acestora.

Pentru a reduce fenomenele pietii la categoria universala a preferintei lui a fata de b, teoria elementara a valorii si a preturilor trebuie sa intrebuinteze unele constructii imaginare. Intrebuintarea unor constructii imaginare fara corespondenta in realitate este un instrument indispensabil al gandirii. Fara el, nici o alta metoda n-ar fi contribuit cu nimic la interpretarea realitatii. Insa una din problemele cele mai [p.202] importante ale stiintei este de a evita erorile pe care le poate induce intrebuintarea abuziva a acestor constructii.

Teoria elementara a valorii si a preturilor intrebuinteaza, printre alte constructe imaginare de care ne vom ocupa ulterior, [3] constructul de piata in care toate tranzactiile iau forma schimbului direct. Banii sunt inexistenti; bunurile si serviciile sunt schimbate direct pentru alte bunuri si servicii, prin troc. Aceasta constructie imaginara este necesara. Trebuie sa lasam deoparte rolul de intermediar jucat de bani, pentru a intelege ca ceea ce constituie obiectul schimburilor sunt intotdeauna bunuri economice de ordinul intai, tranzactionate pentru alte asemenea bunuri. Banii nu sunt decat un mijloc de efectuare a schimburilor interpersonale. Dar trebuie sa ne ferim cu grija de iluziile pe care le poate induce cu usurinta acest construct, al unei economii de piata cu schimburi directe.

O eroare serioasa, care-si gaseste originea si tenacitatea in rastalmacirea acestei constructii imaginare, a fost ipoteza ca mijlocul de schimb este doar un factor neutru. Conform acestei opinii, singura diferenta dintre schimbul direct si cel indirect ar fi ca cel din urma implica intrebuintarea unui mijloc de schimb. Interpolarea banilor in tranzactii, spuneau adeptii acestei doctrine, n-ar afecta principalele caracteristici ale afacerilor. Ei nu ignorau faptul ca in cursul istoriei s-au inregistrat modificari dramatice in puterea de cumparare a banilor si ca aceste fluctuatii au indus frecvent convulsii in intregul sistem al schimburilor. Insa se credea ca asemenea evenimente erau fapte exceptionale, determinate de politici necorespunzatoare. Se afirma ca doar moneda “proasta” poate provoca asemenea tulburari. In plus, oamenii nu intelegeau cauzele si efectele iregularitatilor acestea. Ei presupuneau tacit ca modificarile puterii de cumparare se manifesta pentru toate bunurile si serviciile in acelasi timp si in aceeasi masura. Aceasta este, desigur, implicatia mitului neutralitatii banilor. S-a crezut ca intreaga teorie a catalacticii poate fi elaborata mentinand ipoteza ca nu exista decat schimb direct. Odata realizat acest obiectiv, singurul lucru de adaugat ar fi “simpla” insertie a termenilor monetari in complexul teoremelor care descriu schimbul direct. Insa acestui pas final, de inchegare a sistemului catalactic, nu i se acorda decat o importanta minora. Se considera ca el n-ar putea altera nimic esential din structura rationamentelor economice. Sarcina de capatai a teoriei economice s-a considerat a fi studiul schimbului direct. In afara de acesta, nu ramanea decat de investigat problema monedei “proaste”, in cel mai bun caz.

Conformandu-se acestei opinii, economistii au omis sa puna accentul necesar pe problemele schimbului indirect. Tratamentul rezervat de ei [p.203] problemelor monetare era superficial; el era doar vag conectat cu ansamblul principal al investigatiilor lor asupra procesului pietii. La inceputul secolului al XX-lea, problemele schimbului indirect ramasesera, in linii mari, intr-o pozitie de inferioritate. Existau tratate de catalactica in care chestiunile monetare erau abordate doar ocazional si superficial si existau lucrari despre moneda si activitatile bancare ai caror autori nici macar nu incercau sa-si integreze tematica in structura unui sistem catalactic. In universitatile anglosaxone catedrele de teorie economica si cele de moneda si activitati bancare erau separate, iar in majoritatea universitatilor germane problemele monetare erau aproape in intregime nesocotite. [4] Abia mai tarziu au realizat economistii ca unele dintre cele mai importante si mai dificile probleme ale catalacticii sunt de gasit tocmai in domeniul schimburilor indirecte si ca o teorie economica ce nu le acorda toata atentia cuvenita este lamentabil trunchiata. Venirea in voga a investigatiilor privitoare la relatia dintre “rata naturala a dobanzii” si “rata monetara a dobanzii”, ascendenta teoriei monetare a ciclului de afaceri si intreaga demolare a doctrinei simultaneitatii si proportionalitatii modificarilor in puterea de cumparare a banilor erau semnele noii tendinte a gandirii economice. Bineinteles, aceste idei noi reprezentau in esenta o continuare a contributiilor atat de glorios initiate de David Hume, Scoala monetara britanica (Currency School), John Stuart Mill si Cairnes.

Inca si mai daunatoare a fost a doua eroare generata de intrebuintarea neglijenta a constructiei imaginare a unei piete caracterizate prin schimbul direct.

O eroare inveterata afirma ca obiectele si serviciile schimbate sunt de valoare egala. Valoarea era considerata la fel de obiectiva ca si calitatile inerente lucrurilor si nu doar expresia dorintei de a le dobandi a diverselor persoane. Se postula ca oamenii stabilesc mai intai marimea valorii corespunzatoare bunurilor si serviciilor, printr-un act de masurare, iar apoi le tranzactioneaza, in regim de barter, pentru cantitati de bunuri si servicii de aceeasi magnitudine valorica. Aceasta eroare a viciat analiza problemelor economice intreprinsa de Aristotel si, vreme de [p.204] doua mii de ani, rationamentele tuturor acelora in ochii carora opiniile lui Aristotel se bucurau de autoritate. Ea a viciat in mod serios minunatele realizari ale economistilor clasici, facand scrierile epigonilor lor, indeosebi cele ale lui Marx si ale scolii marxiste, in intregime sterile. Fundamentul teoriei economice moderne este recunoasterea faptului ca tocmai disparitatea dintre valorile atribuite obiectelor tranzactionate este cea care determina tranzactionarea lor. Oamenii vand si cumpara numai pentru ca apreciaza lucrurile la care renunta mai putin decat cele pe care le primesc. Astfel, notiunea de masurare a valorii este sterila. Un act de schimb nu este nici precedat, nici acompaniat de vreun proces care sa se poata numi de masurare a valorii. Un individ poate atribui aceeasi valoare la doua lucruri; insa in cazul acesta nu se va produce nici un schimb. Dar daca exista o diversitate in procesul evaluarii, tot ce se poate spune despre ea este ca un anumit a este evaluat mai presus, adica este preferat unui anumit b. Valorile si evaluarile sunt cantitati intensive si nu extensive. Ele nu sunt susceptibile de a fi sesizate mental, prin aplicarea de numere cardinale.

Cu toate acestea, ideea eronata ca valorile sunt masurabile si sunt efectiv masurate in decursul tranzactiilor economice a fost atat de adanc inradacinata incat pana si unii economisti eminenti i-au cazut victime. Pana si Friedrich von Wieser si Irving Fisher au luat ca de la sine inteles ca trebuie sa existe ceva de felul masurarii valorii si ca teoria economica trebuie sa fie capabila sa indice si sa explice metoda prin care se poate efectua o asemenea masuratoare. [5] Majoritatea economistilor de mai mica anvergura au sustinut pur si simplu ca banii servesc “drept masura a valorii”.

In ce ne priveste, trebuie sa realizam ca a evalua inseamna a prefera pe a lui b. Logic, epistemologic, psihologic si praxeologic exista un singur mod de a prefera. Nu conteaza daca indragostitul prefera o fata altor fete, un om prefera un prieten altor prieteni, un amator de arta prefera o pictura altor picturi, sau un consumator prefera o paine unei bomboane. A prefera inseamna intotdeauna a indragi sau a dori pe a mai mult decat pe b. Dupa cum nu exista nici un etalon si nici o masuratoare a iubirii sexuale, a prieteniei, simpatiei, sau a satisfactiei estetice, tot astfel nu exista nici o posibilitate de masurare a valorii bunurilor. Daca un om tranzactioneaza doua livre de unt pe o camasa, tot ce putem spune in legatura cu acest schimb este ca -- in momentul tranzactiei si in conditiile pe care i le ofera acest moment – el prefera o camasa fata de doua livre de unt. Este sigur ca orice act [p.205] de preferinta se caracterizeaza printr-o anumita intensitate psihica a sentimentelor pe care le implica. Exista grade in intensitatea dorintei de a atinge un anumit tel si aceasta intensitate determina profitul psihic, pe care actiunea incununata de succes i-l aduce individului care actioneaza. Dar cantitatile psihice nu pot fi decat simtite. Ele sunt in intregime personale si nu exista nici un mijloc semantic de a le exprima intensitatea si de a comunica altor oameni informatii despre ele.

Nu exista nici o metoda disponibila pentru a construi o unitate de masura a valorii. Sa ne amintim ca doua unitati dintr-un stoc omogen sunt, in mod necesar, evaluate diferit. Valoarea atribuita unitatii a n-a este mai scazuta decat cea atribuita unitatii a (n-1) – a.

In societatea de piata exista preturi monetare. Calculul economic insemna calcul in termeni de preturi monetare. Diversele cantitati de bunuri si servicii intra in calcul cu suma de bani pentru care au fost cumparate si vandute pe piata, sau pentru care ar putea fi cumparate si vandute in perspectiva. Presupunerea ca un individ autosuficient izolat, sau managerul general al unui sistem socialist, i.e., al unui sistem in care nu exista piete pentru mijloace de productie, ar putea calcula, este fictiva. Nu eixsta nici o modalitate care sa poata duce de la calculul monetar din cadrul unei economii de piata, la vreun fel de calcule economice efectuate intr-un sistem lipsit de piata.

Teoria valorii si socialismul

Socialistii, institutionalistii si Scoala Istorica au criticat economistii pentru utilizarea constructiei imaginare care descrie gandirea si actiunile unui individ izolat. Modelul Robinson Crusoe, ni se spune, nu este de folos pentru studiul conditiilor unei economii de piata. Critica este intrucatva justificata. Constructele imaginare de individ izolat si de economie planificata fara schimburi de piata nu devin utilizabile decat prin introducerea ipotezei fictive, teoretic contradictorii si contrare realitatii, ca posibilitatea calculului economic exista si intr-un sistem lipsit de piete pentru mijloacele de productie.

Faptul ca economistii n-au fost constienti de aceasta diferenta, dintre conditiile unei economii de piata si cele ale unei economii lipsite de piata, a fost cu siguranta o eroare grava. Insa socialistii nu aveau prea multe motive sa critice aceasta greseala, deoarece ea consta tocmai in faptul ca economistii admiteau tacit ipoteza ca o ordine sau o societate socialista ar putea intrebuinta de asemenea calculul economic si astfel ei afirmau posibilitatea realizarii planurilor socialiste.

Economistii clasici si epigonii lor nu puteau, desigur, sa recunoasca problemele implicate aici. Daca ar fi adevarat ca valoarea lucrurilor este determinata de cantitatea de munca necesara pentru producerea [p.206] sau reproducerea lor, atunci problema calculului economic nu s-ar mai pune. Adeptii teoriei valorii munca nu pot fi invinuiti pentru ca n-au sesizat problemele pe care le pune un sistem socialist. Eroarea lor funesta a fost doctrina necorespunzatoare a valorii. Faptul ca unii dintre ei erau dispusi sa considere constructia imaginara a unei economii socialiste drept un model util si realizabil de reforma din temelii a organizarii sociale nu intra in contradictie cu esenta continutului analizei lor teoretice. Dar lucrurile stau altfel in ce priveste catalactica subiectivista. Este de neiertat ca economistii moderni n-au recunoscut problemele implicate aici.

Wieser avea dreptate cand declara, la un moment dat, ca numerosi economisti au studiat inconstient teoria valorii corespunzatoare unui regim comunist, neglijand astfel sa o studieze pe cea a conditiilor existente in prezent in societate. [6] Din nefericire nici el insusi n-a reusit sa evite aceasta eroare.

Iluzia ca o ordine rationala de management economic este posibila intr-o societate bazata pe proprietatea publica asupra mijloacelor de productie isi are originile in teoria valorii din economia clasica si isi datoreaza persistenta esecului multor economisti moderni de a gandi teorema fundamentala a teoriei subiectiviste consecvent, pana la concluziile sale ultime. Astfel, utopiile socialiste au fost generate si au persistat gratie deficientelor acelor scoli de gandire pe care marxistii le resping, etichetandu-le drept “o masca ideologica a intereselor egoiste de clasa ale burgheziei exploatatoare”. Intr-adevar, erorile acestor scoli sunt cele care au asigurat inflorirea ideilor socialiste. Faptul acesta demonstreaza limpede sterilitatea doctrinei marxiste referitoare la “ideologii” si a derivatiei sale moderne, sociologia cunoasterii.