Libertatea de miscare a fortei de munca

Acordurile Schengen, a transformat in realitate eliminarea controlului la frontierele tarilor membre pentru persoane si a prevazut masuri pentru intarirea controlului la granitele UE.

Irlanda si Marea Britanie nu sunt parti ale intregului acord, dar UE a incheiat acorduri cu unele tari terte, inclusiv cu tarile candidate, pentru facilitarea miscarii persoanelor in zona Schengen.

Libertatea de miscare a fortei de munca pe langa libera circulatie a persoanei si familiei include si urmatoarele:

dreptul pe care il are orice cetatean al unui stat membru de a se angaja in orice stat membru, in aceleasi conditii ca si cetatenii statului respectiv, fara discriminari legate de nationalitate. De acelasi drept se bucura si sotia/sotul si copii celui care se angajeaza;

dreptul de a fi tratat la locul de munca la fel ca si cetatenii statului respectiv, in ceea ce priveste salariul, beneficiile legate de asigurarile sociale de sanatate, alocatii de sprijin pentru familie, pregatire profesionala etc;

dreptul oricarui cetatean de a ramane in statul respectiv daca a iesit la pensie sau a locuit in acel stat cel putin trei ani sau sufera de invaliditate permanenta.

Tratatul prevede si restrictii, respectiv:

restrictii din motive de politica publica, securitate publica si sanatate publica. Aceste restrictii sa se aplice insa si cetatenilor proprii daca se afla in aceasta situatie.

-restrictii cu privire la angajarea in serviciile publice (fortele armate, politia, justitia, autoritati fiscale, serviciul diplomatic). In ingreunarea sau avantajarea miscarii fortei de munca, vor contribui:

recunoasterea reciproca de catre statele membre a diplomelor si certificatelor de atestat privind pregatirea profesionala;

functionarea relatiei EURES, care este o banca de date, la nivelul Uniunii Europene cu privire la locurile de munca disponibile;

politica fiscala cu privire la sistemele de asigurari sociale de pensii, pentru cetatenii care au lucrat in mai multe stat membre;

diferentele    culturale, religioase, lingvistice ca si costurile inerente schimbarii resedintei.

2. 3. Uniunea Europeana si Monetara (UEM)

Un numar de 12 state, din cele 15, au renuntat la moneda nationala si incepand cu 1 ianuarie 1999 au adoptat moneda unica euro. Scopul UEM:

sa desavarseasca piata unica prin asigurarea comparabilitatii totale a preturilor
din zona euro;

sa adanceasca gradul de integrare a pietei financiare;

sa reantareasca stabilitatea monetara in zona euro;

sa masoare potentialul de competitivitate al spatiului european in competitie
cu celelalte forte economice mondiale - SUA, Japonia.

Realizarea pietei monetare adanceste atat integrarea economica adaugand pietei unice dimensiunea monetara, cat si integrarea politica deoarece statele respective au renuntat de buna voie la un atribut al suveranitatii lor statale, respectiv la dreptul de a bate moneda proprie si sa isi coordoneze politicile.

Etapele premergatoare Uniunii Monetare:

Etapa I: 1 iulie - 31 decembrie 1993, liberalizarea deschisa a pietei capitalului
prin eliminarea controlului asupra miscarilor de capital.

Etapa aII-a: ianuarie 1994 - 31 decembrie 1998, infiintarea Bancii
Europene Centrale.

Etapa a III-a: 1 ianuarie 1999, a fost introdusa moneda unica, euro.
Etapa a I-a se prezinta practic in doua subetape, dupa cum urmeaza:

a) formarea sistemului institutional pentru pregatirea introducerii monedei unice prin infiintarea Institutului monetar european, care la 1 iulie 1998 a fost inlocuit cu Banca Europeana Centrala si intarirea independentei bancilor centrale din statele membre, inclusiv excluderea accesului privilegiat al statului la sistemul de credite (mai ales pentru finantarea deficitelor bugetare).

b) progresul statelor membre pentru atingerea convergentei in evolutia unor fenomene economice (inflatia, dobanziile, deficitele publice). In acest sens UE a elaborat un set de criterii de convergenta (criteriile de la Maastricht).

La 1 ianuarie 1999 euro a devenit moneda unica pentru 11 state, fara a avea vreo circulatie fizica (numerar). La 1 ianuarie 2001 s-a adaugat Grecia, care initial nu indeplinise criteriile de convergenta. Trei state nu au adoptat decizia UE pentru piata unica monetara: Danemarca, care a respins referendum-ul; Marea Britanie, care de la bun inceput a afirmat ca nu participa; Suedia.

Monedele nationale ale celor 12 state au devenit subunitati euro, iar incepand cu 1 ianuarie 2002 au fost scoase din circulatie.

Coeficientii de conversie a monedelor nationale au fost fixati insa irevocabil la 1 ianuarie 1999.

Banca Europeana Centrala si Sistemul european al bancilor centrale au devenit operationale.

Pentru asigurarea stabilitatii euro, statele membre au stabilit:

stabilitatea macroeconomica deoarece o politica bugetara imprudenta, care
produce deficite, mai poate periclita stabilitatea monetara;

progresul reformelor structurale (numai productivitatea si competitivitatea pot
asigura stabilitatea euro);

coordonarea politicilor economice.

Tabelul 2.4 - Criteriile de convergenta avute in vedere pentru admiterea in zona euro a unui stat membru

Rezumat

UE de astazi este rezultatul unui proces de dezvoltare al integrarii
europene de peste 50 ani, pe trei directii fundamentale: in adancime, prin cresterea
gradului de integrare; prin extindere, ca urmare a aderarii de noi state; institutional,
prin transformarea institutiilor si regulilor UE.

Ideea forta a integrarii europene este ca pacea, stabilitatea si
prosperitatea in Europa pot f asigurate prin interdependenta economica crescanda a
statelor europene si cooperarea acestora in realizarea unui proiect politic comun -UE.

Integrarea europeana a progresat si in domeniul politic, astfel ca
astazi, UE se sprijina pe trei piloni: Comunitatea europeana; politica externa si de
securitate comuna; cooperarea in domeniul justitiei si al afacerilor interne.

Integrarea economica inseamna inlaturarea barierelor din comertul
cu produse si servicii si circulatia libera a factorilor de productie, capitalul si forta de

munca. In sens larg, integrarea economica cuprinde si politici comune in anumite domenii.

Uniunea vamala este o componenta esentiala a pietei unice si
impune eliminarea obstacolelor tarifare si a cotelor (cantitative) din comertul intre
statele membre si adoptarea unui tarif vamal extern unic fata de tarile terte.

Piata unica reprezinta o zona fara frontiere interne, in care este
asigurata miscarea libera a produselor, serviciilor, capitalului si persoanelor.

Piata, cu un grad ridicat de integrare, este caracterizata prin
convergenta preturilor si tarifelor in tot spatiul UE. Piata unica a produselor are un
grad ridicat de integrare. In piata unica a serviciilor exista inca bariere care tin de
deschiderea insuficienta la competitie a sectoarelor de utilitati publice. Ambele piete
cunosc obstacole cum sunt standardele nationale restrictive, discriminarile in
achizitiile publice, ajutoarele de stat.

Piata unica a capitalului a fost complet liberalizata, prin eliminarea
controlului asupra miscarii capitalurilor, dar pietele financiare nu sunt inca pe deplin
integrate, deoarece, in zona unor servicii financiare, care implica consumatorii,
regulile nationale de supraveghere prudentiala sunt restrictive pentru activitatile
transfrontaliere.

Piata unica a fortei de munca beneficiaza de garantarea dreptului de
libera miscare a fortei de munca in spatiul UE si de angajare, fara discriminari in ce
priveste nationalitatea. Totusi gradul de integrare al acestei piete este redus, datorita
obstacolelor de natura restrictiilor nationale legate de anumite profesii, politicilor
fiscale diferite, in materie de asigurari de pensii, precum si diferentelor culturale, de
limba si costurilor asociate schimbarii resedintei.

UEM desemneaza zona statelor membre din UE care, incepand cu 1
ianuarie 1999, au realizat si uniunea monetara, adica au trecut la moneda unica euro,

politica monetara comuna si la coordonarea politicilor economice nationale pentru a asigura coerenta acestora cu politica monetara comuna.

Un stat membru care doreste sa intre in zona euro trebuie sa
demonstreze ca are vointa politica pentru stabilitatea macroeconomica, progresul
reformelor structurale si coordonarea politicilor economice si ca a realizat un grad de
convergenta economica satisfacator in raport cu statele membre din zona euro, probat
de indeplinirea criteriilor de convergenta, care se refera la stabilitatea preturilor si a
cursului de schimb, dobanzi, deficitul bugetului si datoria publica.

BEC are responsabilitatea politicii monetare comune, dispunand de
independenta totala fata de institutiile UE si autoritatile nationale din statele membre
ti are un singur obiectiv prioritar: stabilitatea preturilor. De asemenea, are puterea de a
folosi instrumentele politicii monetare in zona euro, cu participarea bancilor centrale
din statele membre din zona euro.

Introducerea monedei unice si a politicii monetare comune a facut ca
statele membre din zona euro sa nu mai poata folosi cursul de schimb si dobanda
pentru ajustarea economiilor pe termen scurt ca raspuns la efectul unor socuri
economice. Aceste state membre trebuie sa se bazeze acum mai mult pe mobilitatea si
flexibilitatea capitalului si a fortei de munca, pentru a face fata socurilor economice.