Situatia financiar patrimoniala a intreprinderii, pe baza bilantului contabil

SITUATIA FINANCIAR PATRIMONIALA A INTREPRINDERII, PE BAZA BILANTULUI CONTABIL

1. OBIECTIVELE PRINCIPALE ALE DIAGNOSTICULUI FINANCIAR

In mod traditional, analiza financiara are in vedere solvabilitatea si performantele intreprinderilor. Totusi, subiectele analitice sunt considerabil imbogatite datorita extinderii campului disciplinei si inglobarii astazi de preocupari situate la confluenta dintre diagnosticul financiar si diagnosticul strategic, comercial, tehnologic, social sau organizational.

1.1. Aprecierea solvabilitatii sau a echilibrului financiar

Aprecierea solvabilitatii sau echilibrului financiar exprima aptitudinea intreprinderii de a face fata angajamentelor sale adica a-si achita datoriile pana la scadenta. Aprecierea solvabilitatii presupune un proces de previziune pentru a vedea daca intreprinderea face fata scadentelor viitoare.Diagnosticul financiar trebuie sa anticipeze si sa enunte previziuni asupra activitatii intreprinderii asupra situatiei financiare si echilibrelor financiare.

Procesele de analiza financiara sunt eficiente datorita urmatoarelor doua orientari majore :

Fig. 1. Principii de analiza a solvabilitatii

Pe de o parte, studiul bilantului permite sa se compare starea actuala a angajamentelor (din pasiv) cu lichiditatile previzibile (din activ) si deci sa justifice o apreciere relativa la acoperirea viitoare a platilor obligatorii, cu incasarile prevazute.Pe de alta parte, studierea evolutiei anterioare a rezultatelor si a situatiei financiare permite sa se desprinda greutatile susceptibile a se prelungi in viitor.

1.2. Aprecierea performantelor financiare

O preocupare a analizelor financiare consta in masurarea exacta a rezultatelor obtinute in trecut si in prezent si in anticiparea tendintelor de evolutie a lor in viitor. Din aceasta masurare decurge o apreciere asupra nivelului, evolutiei si instabilitatii (sau volatilitatii) acestor rezultate.

Dupa stabilirea rezultatelor, ele trebuie comparate cu marimile de referinta exprimate, fie prin nivelul activitatilor intreprinderii (productie sau vanzari), fie prin valoarea medie a capitalurilor folosite pentru obtinerea acestor rezultate.Se apreciaza astfel, aptitudinea intreprinderii de a desfasura activitati rentabile  pentru a compensa costul resurselor pe care le utilizeaza, sau aptitudinea intreprinderii de a valoriza mijloacele reale si financiare care sunt incredintate.

Se apreciaza si influenta determinata de diferite caracteristici ale activitatii:

structura costurilor si conditiilor tehnico-economice de productie;

structura finantarii;

constrangerile strategice comerciale sau sociale care actioneaza asupra intreprinderii.

1.3. Aprecierea altor caracteristici financiare importante

Daca studiul performantelor si analiza echilibrelor constituie teme fundamentale ale diagnosticului financiar, acesta are in vedere si punerea in evidenta a altor caracteristici financiare importante. Dintre aceste caracteristici, autonomia (sau independenta) financiara, flexibilitatea financiara si ansamblul trasaturilor strategico-financiare semnificative sunt avute in vedere de analiza financiara.

a) Aprecierea autonomiei financiare

Autonomia exprima dorinta conducatorilor intreprinderii de a stapani cerintele strategice si operationale majore care determina evolutia intreprinderii.In termeni financiari autonomia se apreciaza prin:

Referat: Functiunile intreprinderii Referat: Profesia de vanzator

studiul capitalului, structura sa si relatiile de control asupra intreprinderii ;

analiza structurii financiare se intelege dependenta intreprinderii fata de cei catre  care are datorii ;

repartitia resurselor de finantare si a altor elemente de pasiv, intre fonduri proprii si datorii.

b) Aprecierea flexibilitatii financiare

Flexibilitatea intreprinderii exprima capacitatea sa de adaptare la transformarile neprevazute in mediul sau sau in cadrul activitatii sale. Este urmarita in toate domeniile de gestiune: strategica, comerciala, financiara si a resurselor umane. Cautarea flexibilitatii este data de:

gestiunea strategica prin toate interventiile care privesc orientarea globala a activitatilor sau arhitectura organizationala a intreprinderii;

gestiunea comerciala care urmareste reorientari privind oferta de produse, politica preturilor, raporturile cu distribuitorii sau comunicatiile intreprinderii;

gestiunea resurselor umane, cand se urmareste efectivul si calificarea personalului sau politica de remunerare.

Flexibilitatea priveste gestiunea financiara in cel putin trei aspecte :

1. Flexibilitatea financiara se apreciaza in raport de capacitatea pe care intreprinderea o manifesta fata de mobilizarea rapida a lichiditatii.

Detinerea de lichiditati disponibile la termen, ii permite intreprinderii sa reactioneze fara intarziere la:

oportunitate de  investire (cumpararea de noi bunuri in conditii favorabile si lansarea de noi programme de activitate) ;

oportunitate comerciala (cumpararea unui nou lot de marfuri sau de materii prime in conditii exceptionale

oportunitate strategica.

2. Flexibilitatea financiara se apreciaza in raport cu capacitatea de finantare a intreprinderii.
3. Flexibilitatea intreprinderii poate fi legata de posibilitatile pe care le are intreprinderea de a diviza conditiile de adaptare la nevoile de finantare in realizarea proiectelor de investitii in curs sau prevazute, dar si in activitatea sa curenta.

c) Luarea in calcul de catre analiza financiara a aspectelor strategico-financiare semnificative

Aprecierea autonomiei si flexibilitatii financiare constituie o preocupare comuna a analizei strategice si a analizei financiare. Dar aceasta din urma este sensibila la toate aspectele care pot afecta competitivitatea viitoare a intreprinderii si, in consecinta, performantele sale si echilibrul sau financiar la termen.

Astfel analizele financiare sunt sensibile la aprecieri care privesc:

portofoliul de activitati ale intreprinderii;

caracteristicile sale structurale majore pe plan organizational, tehnic, social, comercial, juridic;

priceperea sa si competentele distinctive pe care le are in materie productiva, in materie comerciala, ca si in managementul sau;

raporturile sale cu partenerii externi si in general, cu mediul exterior.

Cu toate ca investigatiile relative la aceste diferite aspecte ale diagnosticului intreprinderii depasesc evident campul analizei financiare, aceasta trebuie sa aiba in vedere informatiile astfel obtinute pentru a deduce implicatiile lor financiare.

1.4. Orientari, mijloace si instrumente ale diagnosticului financiar

a) Orientari ale diagnosticului financiar

In functie de situatia de analizat, obiectivele diagnosticului pot fi evidentiate in mod diferentiat. Chiar daca ansamblul orientarilor posibile este compatibil cu utilizarea de metode convergente, se pot distinge trei tipuri de orientari caracteristice.

In primul rand, numeroase analize prezinta caracterul unui diagnostic extensiv sau al unei investigari panoramice si vizeaza ansamblul caracteristicilor financiare importante ale intreprinderii. Ele nu comporta o limitare a campului de observatie si nu privilegiaza o tema particulara. Este acel tip de orientare care este obligatoriu pentru diagnosticul legat de operatiuni de achizitie, fuziune sau absorbtie. Este de asemenea, acel tip de orientare care raspunde nevoilor observatorilor apartinand organismelor de studii financiare sau strategice care cauta mai ales, sa construiasca o viziune de ansamblu asupra intreprinderii.

Un al doilea tip de analiza este orientat spre studiul riscului de declin al intreprinderii, spre aprecierea conditiilor echilibrului financiar. Aceste orientari sensibile la tema solvabilitatii, sunt cel mai adesea puse in practica de parteneri externi susceptibili de a fi afectati de declinul intreprinderii: bancheri, detinatori de titluri, furnizori si alti creditori. Astfel de analize pot fi efectuate si de responsabilii societatilor de evaluare a riscurilor.

Al treilea tip dominant de analiza e orientat spre studiul performantelor, evaluarea lor si perspectivele lor viitoare. Acest tip de analiza raspunde, mai ales, nevoilor gestionarilor interni si diferitilor parteneri externi interesati de rezultatele viitoare ale intreprinderii.In particular, detinatorii de actiuni si alte titluri, care participa la rezultate, sau investitorii susceptibili de a le obtine sunt atenti la capacitatea de a produce beneficii in prezent si in viitor. Se garanteaza astfel, distribuirile viitoare de beneficii si cresterea valorii capitalului.

In sfarsit, daca aceste trei tipuri de analize reprezinta precuparile dominante care orienteaza demersurile diagnosticului financiar, trebuie subliniat ca preocuparile adiacente pot incita investigatiile spre examinarea aspectelor particulare ale situatiei sau functionarii intreprinderii.

b) Mijloace si instrumente utilizate pentru diagnosticul financiar

Printr-o anumita schematizare, putem sa gasim o relatie intre orientarile (obiectivele) analizei financiare, pe de o parte si mijloacele si instrumentele la care ea recurge pe de alta parte. Totusi, specializarea instrumentelor de analiza tinde a se atenua in favoarea evolutiilor conceptuale sau tehnice recent introduse si care conduc la limitarea importantei acestei relatii.

O analiza orientata spre studiul riscurilor de faliment sau de solvabilitate se face cel mai adesea prin studierea bilantului (analiza statica) si a tabloului de finantare (analiza fluxurilor) si se intereseaza de apropierea intre angajamentele contractate de intreprindere si lichiditatile pe care ea poate spera sa le obtina.

O analiza orientata spre studiul performantelor se face in principal prin studierea contului de rezultate, pentru a aprecia formarea soldurilor de gestiune si a le compara cu fluxul de activitate sau cu mijloacele utilizate de intreprindere.

Fig. 2. O diferentiere schematica a orientarilor si mijloacelor diagnosticului financiar

Figura 2 sugereaza o alocare a diferitelor instrumente de analiza financiara in functie de orientarile studiilor care se efectueaza. Aceste studii au ca obiectiv masurarea rezultatelor intreprinderii astfel:

studiul performantelor si al fluxurilor respectiv studiul echilibrelor financiare;

masurarea surplusului monetar din exploatare (excedentul brut din exploatare) si a surplusului monetar unitar global (capacitatea de autofinantare sau cash-flow-ul global);

informatii relative la capacitatea de reconstituire a resurselor proprii;

- prezentarea tabloului de fluxuri (tabloul soldurilor intermediare de gestiune) care, permit integrarea in analiza performantelor, a conditiilor de finantare si aprecierea echilibrelor financiare la termen.