Obiectul si domeniile de abordare a economiei intreprinderii

Economia intreprinderii este o disciplina teoretico-aplicativa care asigura cunostinte fundamentale despre procesele economice care au loc la nivel microeconomic, dar directioneaza abordarile spre domeniul economicoorganizatoric. Alte discipline completeaza studiul complex al intreprinderii, cum ar fi: managementul, dreptul, sociologia, contabilitatea, statistica, tehnologiile etc. Economia intreprinderii ca stiinta cauta raspuns la o serie de intrebari si are in vedere relatiile acesteia cu piata. Economia intreprinderii face parte din grupa stiintelor economice care se ocupa cu relatiile si procesele ce au loc in subsistemul tehnico-productiv si subsistemul informational -decizional al intreprinderii. Economia intreprinderii este o stiinta interdisciplinara, in legatura directa cu alte stiinte (discipline) economice si stiinte conexe (management, marketing, drept, economia muncii, contabilitate, finante etc.). Ca disciplina teoretica, economia intreprinderii foloseste abstractizarea, inductia, deductia, modelarea economica etc. Prin modelarea proceselor si fenomenelor economice, economia intreprinderii exprima relatiile cantitative dintre marimi, construieste si verifica modelele. Economia intreprinderii, ca disciplina aplicativa, se bazeaza pe aplicarea principiului fundamental al maximizarii profitului in unitatile economice constituite in acest scop, utilizand intregul arsenal de instrumente ale calculului economic pentru fundamentarea si verificarea practica a afirmatiilor teoretice, legitatilor economice formulate de disciplinele teoretice generale referitoare la acest domeniu al realitatii care este intreprinderea. Economia intreprinderii propune demersurile teoretice si instrumentele specifice care sa ajute la orientarea mersului intreprinderii spre telurile formulate, in concordanta cu evolutia mediului economic. Sarcina economiei intreprinderii este descrierea si explicarea fenomenelor si problemelor aparute in intreprindere, dar care sunt comune tuturor intreprinderilor, indiferent de ramura economica de care apartin, indiferent de forma juridica de organizare si de forma de proprietate. Economia intreprinderii are doua componente structurale: A. Teoria economiei intreprinderii; B. Politica economica a intreprinderii. Teoria economiei intreprinderii studiaza stabilirea raporturilor functionale dintre componentele structurale ale intreprinderii, modul de desfasurare a fenomenelor economice, relatiile cauza-efect ale proceselor economice si identifica legat urile cauzale. Politica economica foloseste principii si instrumente din teoria macro si le aplica sub forma unor seturi de politici (financiare si de credit, fiscale, de control al ofertei, de exploatare etc.) la cazuri concrete pentru a determina un anumit curs al desfasurarii evenimentelor in scopul atingerii anumitor obiective ale intreprinderii. Economiile de ramura studiaza problematica intreprinderilor determinata de specificul diferitelor ramuri, care nu este comuna tuturor intreprinderilor.

Definirea, locul, rolul si atributiile intreprinderilor moderne de productie

Intreprinderea industriala reprezinta o unitate economica de baza in cadrul economiei nationale. Ea este veriga primara, de baza a economiei, la nivelul careia se desfasoara activitatile  de productie specifice profilului ei.

Intreprinderea de productie industriala este veriga organizatorica unde are loc fuziunea dintre factorii de productie (resurse umane si material-organizatorice) cu scopul de a produce si desface bunuri economice in structura, cantitatea si calitatea impusa de cererea de pe piata si obtinerea de profit.

Analiza: Informatii despre procesul de evaluare - selectare a ofertelor de proiect Proiect: Continutul finantelor firmei: functia financiara a firmei

c) Aportul valutar al produselor exportate

In analiza eficientei economice a variantelor de investitii ne intereseaza nu cantitatea si valoarea produselor care se exporta (Q'_e), ci mai ales marimea fondu-lui valutar ce ramane dupa ce s-a scazut valuta necesara importului pentru productie (I'_p).

Aportul valutar realizat anual se determina cu ajutorul formulei:

,

iar tendinta de optim implica maximizarea lui.

d) Cursul de revenire

Acest indicator exprima raportul dintre nivelul preturilor interne si externe comparativ, stabilite pentru o anumita productie destinata exportului. Cursul de revenire brut se poate calcula:

- in raport de costul de productie complet:

;

- in raport de pretul de productie:

,

in care: Cc reprezinta costul de productie complet;

t - comisionul intreprinderilor de comert exterior si costurile pentru transport si alte cheltuieli de export (franco frontiera tarii);

p' - pretul in valuta al produsului destinat exportului (franco frontiera tarii);

p - pretul in lei.

Cursul de revenire net exprima nivelul de valorificare in valuta, prin exportul produsului finit, a elemen

Unii autori sunt de parere ca  intreprinderea este un sistem care produce bunuri si servicii destinate vanzarii, realizate cu ajutorul mijloacelor fixe si umane, avand structura si finalitate economica, precum si autonomie decizionala.

Intreprinderea industriala, ca forma specifica de intreprindere, reprezinta o unitate economica in care se desfasoara in mod direct, nemijlocit, procesul de productie industrial. Ea mai poate fi definita si ca reprezentand o unitate de baza a economiei nationale, care dispune de resurse fizice, umane si financiare, pe care un colectiv de oameni le foloseste pentru realizarea procesului de productie pe baza princi­piilor de eficienta si rentabilitate, in vederea obtinerii de bunuri, exe­cutarii de lucrari si servicii cu caracter industrial destinate satisfacerii cerintelor pietei interne si externe.

Scopul principal al unei intreprinderi consta in fabricarea de bunuri, executarea de lucrari sau prestarea de servicii pentru a satisface cerintele pietei, in conditiile unui context relational economic client-furnizor, in care intreprinderea joaca alternativ unul sau altul din aceste roluri.

Privita in ansamblul, ca unitate organizatorica constituita pentru realizarea unei activitati industriale, specifica ramurii sau subramurii din care face parte, intreprinderea este atat utilizatoare de resurse, cat si sursa de bogatie si detinatoare de puteri economice.

Prin obiectul activitatii ei, o intreprindere industriala are rolul de a administra cu eficienta maxima mijloacele de care dispune, de a asigura indeplinirea ritmica si integrala a productiei prevazute, ridi­carea calitatii produselor, folosirea completa a capacitatilor de pro­ductie, modernizarea proceselor tehnologice, cresterea productivitatii muncii, reducerea continua a cheltuielilor de productie si sporirea pe aceasta baza a profiturilor.

In contextul noilor abordari ale conceptului de intreprindere in economia de piata, aceasta este privita ca un grup de persoane, organizat pe baza unor criterii juridice, economice si tehnologice, care concepe si realizeaza un proces de productie specific, in vederea oferirii pe piata a produselor executate pentru satisfacerea anumitor nevoi si cerinte ale clientilor sai.

In functie de profilul activitatii intreprinderii, produsele executate se pot prezenta sub forma de bunuri materiale pentru consum productiv (materii prime si materiale, energie,  echipamente de productie etc.) sau individual (bunuri alimentare, de larg consum, de folosinta indelungata s.a.), lucrari (tehnologice, de montaj, de reparatii sau de alta natura) si servicii (personale, de afaceri, publice sau pentru alte necesitati).