Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi


Economie


Qdidactic » bani & cariera » economie
Politica concurentiala in economie



Politica concurentiala in economie


POLITICA CONCURENTIALA IN ECONOMIE


Dezvoltarea economica a fiecarei tari comunitare, a Uniunii Europene in ansamblul sau este de neconceput fara mentinerea unui mediu concurential functional, cerinta fundamentala in conditiile economiei de piata. De altfel, concurenta este considerata ca fiind cea mai importanta cauza a progresului economic si tehnico-stiintific.

Concurenta desemneaza relatiile dintre toti cei care actioneaza pe aceeasi piata pentru realizarea propriilor interese in conditiile de libertate economica; ea este o realitate, o lupta dusa cu mijloace economice (cantitate, calitate, pret) si extraeconomice (spionaj industrial, actiuni de sabotaj, politici de dumping), o confruntare dintre agentii economici in vederea realizarii unor conditii mai bune de productie, desfacere, de efectuare a operatiunilor banesti sau a altor activitati economice, pentru obtinerea de cat mai multe avantaje.

Teoria economica a concurentei identifica urmatoarele tipuri de concurenta: perfecta si imperfecta (monopolul, oligopolul, concurenta monopolistica); directa, atunci cand actorii pietei aflati in competitie se adreseaza aceleiasi nevoi, cu produse similare sau identice, indirecta atunci cand se ofera bunuri diferite pentru satisfacerea acelorasi nevoi, loiala (corecta), cand sunt utilizate corect instrumentele luptei de concurenta, neloiala, atunci cand sunt utilizate mijloace incorecte pentru acapararea pietei.

Cu timpul, concurenta a capatat statutul de cel mai important principiu organizational al economiei de piata. Acest rol il poate indeplini doar concurenta perfecta, care se defineste ca fiind acel mediu in care mai multe firme mai mici se concureaza oferind un singur produs si nici o firma nu poate influenta preturile si conditiile de comercializate. Concurenta imperfecta (monopolul, oligopolul) apare, in aceasta conceptie, ca o bariera in calea accesului pe piata. Concurenta perfecta ordoneaza folosirea optima a resurselor, pe cand monopolul este generatorul ineficientei.



Chiar si Adam Smith, sustinator al pietei libere cu rolul de 'mana invizibila', a recunoscut ca o concurenta perfecta nu este decat un concept abstract care nu poate fi intalnit in forma sa pura in economia reala. Adesea concurenta creeaza mai multe probleme decat solutioneaza. Concurenta fiind un lucru bun» impune totusi adoptarea de reguli de functionare a pietei.

Politicile in domeniul concurentei permit dezvoltarea unui cadru regulamentar in care guvernele pot mentine si stimula concurenta marind performantele economice.

O politica in domeniul concurentei devine absolut necesara pentru ca agentii economici privati si autoritatile publice pot avea comportamente care sa deterioreze mediul concurential din mai multe motive utilizand variate mecanisme si masuri.

Politica de concurenta se refera la anumite legi si actiuni intreprinse si impuse de guverne sau de catre comunitate, in ansamblul sau, pentru eliminarea sau descurajarea practicilor comerciale restrictive practicate de anumiti participanti pe piata: carteluri, monopoluri, bariere non-tarifare etc., care ar avea ca efect prevenirea, restrangerea sau distorsionarea concurentei. Politica de concurenta are ca scop punerea in practica a unui sistem ce permite o concurenta fara distorsiuni in interiorul unui spatiu economic. in cadrul teoriei economice liberale, politica de concurenta urmareste sa realizeze piete cu o concurenta perfecta si sa previna formarea monopolurilor si oligopolurilor care isi impun preturile in detrimentul consumatorilor.

Mijloacele cu care opereaza politica in domeniul concurentei pot avea, la prima vedere, un rol negativ deoarece sunt concepute sa ingradeasca si sa stopeze anumite actiuni, sa limiteze folosirea unor practici care ar avea consecinte negative asupra consumului.

Politica de concurenta urmareste asigurarea cadrului necesar manifestarii unei concurente loiale, adica a unei concurente care are loc in conditiile respectarii de catre agentii economici a normelor si mijloacelor considerate corecte si recunoscute ca atare prin reglementarile in vigoare din fiecare stat si la nivel comunitar. Cand concurenta este neloiala (utilizeaza mijloace si practici interzise de reglementarile in vigoare) se ajunge ia o distorsionare si o abatere a acesteia de la scopul sau prin favorizarea unor agenti economici in defavoarea altora.

Politica in domeniul concurentei urmareste infaptuirea urmatoarelor obiective:

a) cresterea bunastarii consumatorilor prin imbunatatirea performantelor economice;

b) protectia consumatorilor, adica apararea acestora de tendintele marilor companii de a acapara pietele si a stabili preturi de monopol;

c) stoparea redistribuirii veniturilor in favoarea monopolurilor si cartelurilor:

d) protejarea firmelor mici si mijlocii;

e) integrarea pietelor nationale ale statelor intr-o piata unica a comunitatii europene.

Procesul de integrare economica europeana a fost insotit in permanenta de promovarea unei politici comune in domeniul concurentei. Dupa aproape 5 decenii de functionare a Uniunii Europene aceasta politica se constituie intr-o conditie necesara pentru existent pietei interne unice care asigura libera circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalurilor si fortei de munca.

De altfel, se apreciaza ca in cadrul Uniunii Europene, principalul beneficiar al unei politici a liberei concurente este cetateanul in calitatea sa de: consumator, participant pe piata muncii si de actionar (agent economic).

Politica de concurenta promovata de Uniunea Europeana porneste de la conceptia ca piata cu concurenta perfecta si pura este cea mai in masura sa asigure bunastarea generala. De aceea, politica de concurenta vizeaza limitarea, controlarea chiar interzicerea comportamentelor intreprinderilor care aduc atingere concurentei perfecte.

Proiectul de integrare economica si politica in domeniul concurentei au devenit procese interdependente in complicatul proces de integrare europeana. Politica in domeniul concurentei este un insotitor esential al pietei interne unice care se bazeaza pe mecanisme noi impuse de necesitatea armonizarii politicilor economice ale tarilor comunitare si de inlaturare a barierelor impuse de practicile restrictive, monopoluri, achizitii si fuziuni, ajutoare de stat in calea liberalizarii fluxurilor economice.

De aceea, politica in domeniul concurentei interzice practici cum ar fi:

  1. acordarea de ajutoare  publice care creeaza distorsiuni in relatiile de concurenta intre agentii economici;
  2. stabilirea preturilor prin intelegeri prealabile intre producatori si furnizori;
  3. crearea de carteluri care sa-si imparta piata;
  4. abuzul de pozitie dominanta pe piata;
  5. realizarea de fuziuni care distorsioneaza libera concurenta.

Etapele dezvoltarii si evolutiei politicii concurentiale in Uniunea Europeana

Istoria integrarii economice europene este, in acelasi timp, si istoria dezvoltarii politicii concurentiale in Uniunea Europeana, cele doua procese fiind interdependente.

Politica europeana in domeniul concurentei se bazeaza pe articolul 3(f) al Tratatului de la Roma, in prezent articolul 3(g) al Tratatului de la Maastricht, care stabileste ca la nivelul comunitatii trebuie luate masuri pentru ca in viitor "concurenta la nivelul Pietei Comune sa nu fie distorsionata" in acest Tratat este prevazuta si modalitatea de realizare a acestei cerinte, prin aplicarea "regulilor cu privire la concurenta" care se regasesc in Tratatul de la Roma in articolele 85-94, iar in Tratatul de la Maastricht in articolele 81-89. in aceste articole este reglementat controlul ce poate fi exercitat de Comisie asupra aranjamentelor anticoncurentiale, comportamentului anticoncurential al monopolurilor si firmelor de stat, asupra ajutoarelor de stat etc. Aceste comportamente, obiect al controlului Comisiei constituie si azi, dupa aproape 50 de ani continutul politicii concurentiale a Uniunii Europene.

Cand a fost conceputa politica concurentiala a Comunitatii Europene situatia in acest domeniu era urmatoarea in cele sase tari comunitare:

- Germania era singura tara membra cu o legislatie articulata in domeniul concurentei;

- Belgia si Luxemburg nu aveau legislatii in acest domeniu;

- Olanda se ghida dupa prevederile cuprinse in Competition Act;

- in Italia, monopolurile si practicile restrictive erau reglementate de Codul Civil;

- Franta dispunea de o legislatie care reglementeaza diferit practicile restrictive ale companiilor.

Aceasta eterogenitate a prevederilor legislative a impus necesitatea adoptarii de reguli procedurale care sa faca posibila punerea in aplicare a prevederilor tratatelor intr-o perioada de 3 ani. in anul 1962 regulile procedurale au fost adoptate intr-o asemenea maniera incat controlul sa ramana la nivel supranational si sa fie exercitat de catre Comisie. Comisia Europeana a reusit sa creeze o politica concurentiala comuna, si in acelasi timp, coordonata, fapt ce a facut ca politica in domeniul concurentei sa devina o politica sectoriala cu caracter supranational Competentele Comisiei cu privire la politica concurentiala sunt cuprinse in "Reglementarea 17" care prin aplicarea sa centralizata a diminuat rolul autoritatilor nationale.

Reglementarea 17 cu privire la politica de concurenta a oferit afaceristilor siguranta ca respectarea legalitatii este o prioritate iar controlul este centralizat. in cadrul sau sunt detaliate drepturile ce se acorda participantilor la actul concurential: obligativitatea notificarii; limitele superioare ale amenzilor si penalizarilor; conditiile in care se pot acorda exceptii; drepturile statelor membre in cazul unor investigatii realizate de Comisie; dreptul Comisiei de a realiza investigatii si cercetari; mecanismul de consultare pentru statele nationale.

In primii 15 ani de functionare a comunitatilor europene si de implementare a politicii concurentiale s-au facut pasi importanti in directia: constituirii retelei institutionale aferente: desemnarea comisarului responsabil pentru concurenta; aplicarea de practici restrictive; cresterea rolului Curtii Europene de Justitie etc. Prioritare avand practicile restrictive, politica concurentiala a neglijat aproape in totalitate ajutoarele de stat si monopolurile. Mai mult, marile companii europene erau incurajate in dezvoltarea lor pentru a promova competitivitatea acestora pe plan international. Prin urmare, caracteristica principala a politicii concurentiale a fost atitudinea sa reactiva (defensiva).

Recesiunea economica din anii 1973-1974 a generat nevoia redefinirii politicii concurentiale intr-o asemenea maniera incat sa favorizeze restructurarea sectoarelor economice in declin. Politica concurentiala a Comisiei s-a axat pe doua coordonate: controlul ajutoarelor publice acordate de guvernele tarilor membre si folosirea contingentelor de import pentru a apara industria europeana de concurenta, straina. Centrul de greutate al activitatii comisiei 1-a reprezentat monitorizarea fuziunilor si a altor forme de concentrare economica. in consecinta, caracteristica principala a politicii concurentiale intre anii 1973-1981 a fost atitudinea ofensiva (proactiva) pe fondul cresterii rigurozitatii in aplicarea principiilor politicii concurentiale

Deceniile 9 si 10 ale secolului XX aduc noi componente politicii concurentiale si ii confera noi valente. S-a cazut de acord ca "concurenta sa joace rolul de forta regeneratoare a industriei europene". In situatia in care procesul de creare a Pietei Interne Unice s-a incheiat (1992), a fost necesar sa se adopte masuri care sa ofere siguranta ca practicile anticoncurentiale nu vor lua forme noi care sa duca la o noua impartire a pietelor.

In centrul preocuparilor politicii concurentiale s-a aflat in aceasta perioada problema fuziunilor si a ajutoarelor de stat. Pentru gestionarea fuziunilor de catre Comisie a fost adoptat "Regulamentul privind controlul fuziunilor". in ceea ce priveste ajutoarele de stat nu a fost necesara adoptarea de noi reglementari ci punerea in aplicare a prevederilor Tratatului care sa conduca la o noua politica in domeniul ajutoarelor de stat.

Comisia a reusit sa faca fata presiunilor care sustineau masurile protectioniste si care plasa competitivitatea deasupra concurentei in ierarhia obiectivelor Comisiei. A fost promovata ideea ca o puternica concurenta interna este cheia competitivitatii externe.

Institutiile Uniunii Europene care reglementeaza si gestioneaza politica de

concurenta

Administrarea curenta a politicii concurentiale si evolutia acesteia la nivelul Uniunii Europene este realizata de Comisia Europeana si Curtea Europeana de Justitie. Interventia Parlamentului si a Consiliului Ministerial in anumite faze ale evolutiei procesului concurential a avut menirea de a influenta si directiona anumite masuri luate de Comisie.


a. Rolul Parlamentului si al Consiliului Ministerial in politica concurentiala. Multa vreme, cele doua institutii au avut un rol marginal in cerat ce priveste politica de concurenta si aceasta deoarece instrumentele de decizie in aplicarea politicii erau gestionate de Comisie. Modalitatea concreta de interventie in politica concurentiala o reprezenta influentarea actiunilor Comisiei printr-un raportor special pe problematica concurentei.

In prezent, Parlamentul are posibilitatea sa influenteze activitatea Comisiei pe doua cai:

- anual, Comisia trebuie sa prezinte un raport pe probleme de concurenta care trebuie validat de Parlament; comisarul pentru concurenta este obligat sa sustina acest raport in fata Parlamentului;.

- Parlamentul adreseaza intrebari si solicita raspunsuri cu privire la problematica concurentei, cu deosebire la diferitele efecte pe care politica concurentiala le are asupra grupurilor de interese sau de agenti economici.

In problematica concurentei rolul Consiliului Ministerial s-a rezumat la anumite reglementari ocazionale si la acordarea de exceptii cadru. Se apreciaza ca implicarea mai slaba a Consiliului poate fi justificata prin faptul ca in stadiile initiale procesul de centralizare a deciziilor nu era statuat. Procesul de largire si adancire a integrarii a pus noi sarcini in fata politicii concurentiale, sporind atributiile Consiliului in domeniul concurentei. Mai mult, chiar Comisia a solicitat Parlamentului si Consiliului sa se implice mai mult, mai ales sub aspect legislativ, pentru a conferi politicii concurentiale mai mare transparenta.

b. Rolul Comisiei. Puterea de a preveni eventualele abuzuri in planul concurentei o are Comisia, care poate actiona independent de Consiliul de Ministri, chiar daca anumite decizii pot fi atacate la Curtea de Justitie. Comisia actioneaza fie din propria initiativa, fie dand curs reclamatiilor statelor membre, ale companiilor sau ale cetatenilor.

Tratatele de la Roma si Maastricht confera Comisiei Europene sarcina controlului concurentei, aceasta avand o serie de puteri ce deriva din regulile inscrise in tratate.

Comisia este organismul carie stabileste principalele reguli, efectueaza investigatiile si da solutia ce trebuie adoptata (da aprobari, stabileste intreruperea comportamen­tului anticoncurential, aplica penalizari). Comisia se compune din 24 Directorate Generale, fiecare fiind responsabil cu o anumita politica sectoriala, politica de concurenta revenind Directoratului General IV, desi politica concurentiala se afla in responsabilitatea si a altor directorate.

Se apreciaza ca in prezent procesul decizional in cadrul Comisiei este prea mult politizat, confruntandu-se interese diferite de natura nationala, ideologica, functionala si sectoriala cu privire la resursele institutionale, solutiile fezabile, substanta politica si decizie. Majoritatea deciziilor sunt adoptate de comisarul pentru concurenta in baza mandatului acordat, insa cele mai importante sau controversate sunt aduse in fata Comisiei. Practica adoptarii deciziilor demonstreaza ca sansa de reusita depinde de abilitatea comisarului de a aduce argumente si de a crea conditii care sa sprijine initiativa.

Comisia are largi atributii de investigare. Personalul sau poate vizita companiile fara sa solicite in prealabil accesul la documente. Ea poate analiza personalul firmelor implicate pentru a discuta cazul respectiv inainte de a da verdictul. Firmele dovedite vinovate pot face apel la Curtea de Justitie atat impotriva sentintei, cat si a marimii amenzii. Trebuie apreciat faptul ca legislatia privind concurenta in UE primeaza in fata celei nationale si este direct aplicabila in statele membre.

Acordurile incheiate intre firme care pot veni in conflict cu clauzele Tratatului de la Roma si Tratatului de la Maastricht trebuie anuntate dinainte Comisiei. Companiile pot depune cereri de "derogare negativa", ceea ce inseamna , ca libera concurenta nu este amenintata, sau de "scutire" care scuteste un acord restrictiv de interzicere totala daca se poate demonstra ca acesta aduce beneficii publice. Comisia are imputerniciri sa declare ilegal si sa ceara incetarea unui acord in orice moment, precum si a altor practici inacceptabile.

Comisia poate interzice urmatoarele tipuri de acorduri:

a. acordurile de impartire a pietei;

b. acordurile de control al preturilor;

c. acordurile de achizitii exclusive;

d. acordurile privind drepturile de proprietate, industriala si comerciala;

e. acordurile de distributie exclusiva sau selectiva. Comisia nu se ocupa, insa, de toate practicile anticoncurentiale, ci prefera sa analizeze si sa solutioneze doar cazurile care au relevanta si importanta pentru intreaga comunitate. Publicitatea activitatii Comisiei se realizeaza prin 'Jurnalul Oficial', 'Buletinul', care apar lunar, si 'Raportul anual' care trateaza politica concurentiala.

Comisia lucreaza cu un sistem de notificari in cadrul caruia firmele care realizeaza achizitii, preluari sau alte aranjamente trebuie sa prezinte detalii despre afacere. Comisia examineaza detaliat acordul sau intelegerea si concluzioneaza daca este sau nu o incalcare a prevederilor Tratatului si normelor liberei concurente.

Intreprinderile gasite vinovate de catre Comisie de practici concurentiale ilegale pot fi amendate cu pana la 10% din cifra de afaceri din anul anterior. Daca se descopera intelegeri intre firme, suspectate de incalcarea liberei concurente, comisia are urmatoarele posibilitati de actiune:

a) sa o declare legala printr-o decizie formala, daca in urma investigatiilor rezulta ca intelegerea nu distorsioneaza libera concurenta;

b) sa dea o 'scrisoare de confort' care sa permita operarea pe piata concurentiala deoarece sunt operatii fara un impact semnificativ;

c) sa accepte operatiunea numai cu indeplinirea anumitor conditii suplimentare;

d) sa o declare ilegala.

Punerea in practica a masurilor adoptate de catre Comisia Europeana pentru respectarea liberei concurente depinde, intr-o mare masura, de stadiul in care se afla; integrarea economica, de vointa politica a institutiilor comunitare si de transparenta necesara din partea autoritatilor nationale.

c. Rolul Curtii Europene de Justitie si Curtii de Prima Instanta. Aceste institutii sunt responsabile pentru supervizarea legala a regulilor in domeniul concurentei si aplicarea reglementarilor concurentei. Cele doua institutii creeaza mediul in care se contureaza reglementarile comisiei, intrucat deciziile acestora sunt obligatorii pentru toate statele membre, pe fondul prevalentei dreptului comunitar asupra celui national. Actiunile directe ale companiilor nemultumite de tratamentul Comisiei implica apelul la cele doua institutii. in procesul de analiza al diferitelor cazuri supuse atentiei sale, CEJ elaboreaza decizii ce cu greu pot fi invalidate.

Deoarece integrarea economica europeana presupune, intre altele, si integrarea pietelor nationale si realizarea Pietei Interne Unice, CEJ a identificat politica in domeniul concurentei cu politica de realizare a pietei interne, acordand prin aceasta responsabilitati sporite Comisiei.

Pentru ca CEJ a fost uneori depasita de numarul mare de apeluri ce trebuiau solutionate a fost creata Curtea de Prima Instanta (CPI) al carei scop este sa analizeze, in prima instanta, anumite tipuri de actiuni procedurale a caror solutionare ar ocupa mult timp la nivelul CEJ.

CPI a fost constituita in 1988 si functioneaza efectiv din 1989, ocupandu-se de 3 categorii de probleme: probleme de personal, probleme ale Tratatului CECO si actiuni din domeniul concurentei. CPI are 15 judecatori care lucreaza in complete de cate 5, deciziile fiind luate prin vot secret. CPI are si rolul de a verifica riguros si neutru actiunile Comisiei ceea ce denota ca abordarea CPI difera semnificativ de cea a CEJ. Totodata, un obiectiv fundamental la nivelul CPI este reducerea blocajului la nivelul CEJ si a timpului de asteptare pentru solutionarea diferitelor cazuri.

Obiective ale politicii de concurenta in Uniunea Europeana

Dispozitiile privind politicile comunitare din domeniul concurentei s-au concretizat in anumite obiective cuprinse in Tratatul de la Roma (articolele 85-94) si Tratatul de la Maastricht (articolele 81-89) si anume: practicile comerciale restrictive; abuzul de putere (pozitie) dominanta; achizitiile si fuziunile; ajutoarele de stat; politica cu privire la sectorul de stat.

a) Practicile comerciale restrictive. in art.85 din tratatul de la Roma se gasesc prevederi care interzic practicile restrictive care sunt considerate incompatibile cu principiile pietei unice si anume: fixarea preturilor de vanzare sau de cumparare sau a unor conditii de comercializare; intelegeri care au ca scop limitarea sau controlul productiei, al pietelor de desfacere sau surselor de aprovizionare; incheierea de contracte conditionate de acceptarea de catre parteneri a unor obligatii suplimentare care nu au legatura cu tranzactiile respective.

Tratatul de la Roma prevede, tot in Art.85, situatiile in care se pot accepta anumite aranjamente intre firme atunci cand acordul, intelegerea, "are un efect nesemnificativ asupra pietei, avand in vedere pozitia slaba pe care firma o are pe piata produsului respectiv". Principalele cazuri de exceptare sunt: acorduri de importanta minora (cifra de afaceri mai mica de 200 mil.euro) si cota de piata mai mica de 5%; acorduri de cercetare dezvoltare; intelegeri de distributie selectiva; intelegeri pentru transfer de tehnologie. Exceptarea poate fi individuala si se practica atunci cand comisia autorizeaza in mod expres o intelegere verificata in prealabil, sau colectiva situatie in care este necesar un regulament al Consiliului care sa precizeze anumite conditii minime.

b) Abuzul de putere dominanta este solutionat pe baza prevederilor Art.86 din Tratatul de la Roma. Pozitia dominanta sau puterea de piata, este puterea unei intreprinderi utilizata pentru a constitui un obstacol in mentinerea unei concurente efective.

Se apreciaza ca nu locul ocupat intr-un sector de activitate este pus in discutie, ci doar faptul de a obtine un avantaj excesiv din aceasta pozitie este criticat. Pentru a determina daca o intreprindere este sau nu intr-o pozitie dominanta, se judeca in primul rand cota de piata detinuta (care trebuia sa fie mai mare de 50%). Cand intreprinderea ocupa 70-80% calificarea de pozitie dominanta este facuta automat.

Notiunea de "abuz" trebuie inteles in sensul ca nu pozitia dominanta a unei firme este interzisa, ci numai practicile interzise ale unei firme cu pozitie dominanta: practicarea unor preturi excesive sau a unor preturi de ruinare; refuzul de a trata cu anumiti beneficiari, impunerea unor contracte inechitabile; limitarea productiei, a distributiei sau dezvoltarii tehnologice etc. Dificultatea consta in stabilirea abuzului, daca exista, luandu-se in discutie doar efectele comportamentului firmei. in asemenea spete nu sunt prevazute derogari, ca in cazul intelegerilor, sanctiunea este pronuntata de Comisie care poate aplica si amenzi sau penalitati.

c. Mecanismul achizitiilor si fuziunilor. Finalizarea procesului de realizare a Pietei Unice a produs mutatii importante in planul concurentei, fapt ce a impus realizarea unui control strict al achizitiilor si fuziunilor, care nu a fost prevazut in Tratatul de la Roma, din doua motive:

a)         Tratatul, de la Roma reprezinta un document cadru care necesita o legislatie suplimentara (complementara) pentru punerea in aplicare a principiilor continute;

b)         Tratatul, de la Roma se baza pe ideea de expansiune economica a CEE, fapt ce necesita o larga concentrare a fortei economice.

Pe masura ce devenea evident riscul dominarii pietelor de catre marile concerne, atitudinea institutiilor europene s-a modificat, Consiliul insarcinand Comisia Europeana sa pregateasca proiectul Regulamentului in materie de achizitii si fuziuni, aprobat in anul 1989 si operabil din 1990. Comisia are jurisdictia asupra fuziunilor si preluarii de companii la scara mare care afecteaza cel putin un stat membru si care depasesc anumite limite. Principalele limite avute in vedere au fost firmele care participa la o fuziune cu o cifra de afaceri globala de peste 5 miliarde ECU; 250 milioane ECU pentru cifra de afaceri realizata separat in CEE de cel putin doua dintre companiile implicate, nu mai mult de doua treimi din aceasta cifra de afaceri fiind realizata intr-un singur stat membru.

Fuziunile planificate care indeplinesc aceste criterii trebuie anuntate dinainte Comisiei, care va decide in termen de o luna daca exista posibilitatea ca acestea sa incalce concurenta in CEE. Daca nu se constata o astfel de posibilitate, fuziunea poate avea loc; altfel, se va incepe o ancheta care trebuie incheiata in urmatoarele patru luni. Daca operatiunea de fuziune este interzisa si firmele implicate nu respecta Decizia, Comisia poate aplica penalizari de la 25 la 100.000 EURO/zi, respectiv pana la 10% din cifra de afaceri totala pe anul anterior. impotriva Deciziei Comisiei se poate face recurs la Curtea Europeana de Justitie.

d. Politica in domeniul ajutoarelor de stat. Pe masura ce barierele fizice, reglementare si fiscale din calea comertului international au fost inlaturate, subventionarea anumitor sectoare a ramas unul din putinele instrumente care duc la imperfectarea liberei concurente si la fragmentarea pietelor.

Subventiile guvernamentale acordate fie companiilor de stat, fie celor private sunt de regula interzise daca afecteaza sau ameninta sa afecteze concurenta. Unele categorii de ajutoare sunt scutite de control: ajutoarele speciale acordate in cazul dezastrelor naturale, ajutoarele pentru regiunile afectate de criza economica si cele pentru promovarea unor activitati economice noi.

Politica comunitara in domeniul ajutoarelor de stat este o componenta deosebita a politicii comunitare in domeniul concurentei, fiind de natura pur supranationala. intrucat Tratatul de la Roma are putine referiri la ajutorul de stat, Comisia si CEJ au cautat sa clarifice in timp asemenea probleme. Problema principala ce trebuia sa fie clarificata era natura raporturilor dintre statul modern si principiile pietei.

Politica referitoare la ajutoarele de stat este complexa/ajutoarele de stat avand si efecte pozitive in anumite conditii pentru ca ele pot conduce la adancirea integrarii si la reducerea disparitatilor economice si regionale in cadrul UE. Interzicerea acordarii de ajutoare de stat este reglementata de Art.92, iar regulile procedurale care guverneaza aplicarea ajutoarelor de stat sunt prevazute in Art.93 si 94 ale Tratatului.

Statele membre trebuie sa instiinteze Comisia despre ajutoarele planificate, iar aceasta hotaraste daca ajutorul poate fi exceptat de la prevederile Tratatului. Ea are autoritatea de a cere rambursarea ajutoarelor neautorizate si poate amenda statele membre care incalca legile. intre timp, Comisia a reusit sa aprobe criteriile pe care trebuiau sa le indeplineasca ajutoarele de stat acordate ramurilor grav afectate de recesiune. Un asemenea ajutor trebuie sa constituie o exceptie, sa aiba o durata limitata si sa fie orientat in mod direct spre rentabilizarea pe termen lung a sectoarelor cu probleme prin reducerea capacitatii de productie.

in principiu, Comisia considera ca toate categoriile de ajutor de stat ar trebui sa fie tot mai limitate si, deoarece Comisia incearca sa aplice si mai riguros reglementarile, acestea intra tot mai mult in conflict cu guvernele nationale presate sa asigure locuri de munca pentru proprii cetateni.

e. Politica cu privire la sectorul de stat. O alta modalitate prin care Comisia Europeana si-a propus sa creeze un mediu concurential la nivel european o reprezinta introducerea principiilor concurentei corecte in domeniul proprietatii de stat. Mult timp, activitati precum telecomunicatiile, energia, serviciile postale si de transport, de furnizare a gazelor si apei au fost exceptate de la reglementarile in domeniul concurentei. Izolarea proprietatii de stat (a utilitatilor publice) de presiunile concurentei a condus la servicii de slaba calitate, ineficienta, preturi diferite la nivel comunitar, intarzierea inovatiei tehnologice s.a.

Pentru eliminarea sprijinului statului sub aspectele subventiilor publice, Comisia a trebuit sa gaseasca argumente care sa legitimeze aplicarea regulilor in domeniul concurentei potrivit celorlalte obiective ale integrarii europene.

Un succes notabil in acest domeniu 1-a reprezentat adoptarea Directivei cu privire la Raporturile Financiare intre guverne si firmele de stat, fiind clarificate in acest fel raporturile financiare dintre stat si intreprinderile publice.

In acest sector concurenta poate fi denaturata prin urmatoarele modalitati:

- prin privilegiile de care s-ar putea bucura intreprinderile publice producatoare de bunuri si servicii comerciale, pe calea tratamentelor preferentiale in raport cu alte intreprinderi similare din sectorul privat;

- prin existenta unor monopoluri nationale cu caracter comercial in domeniul transporturilor, energiei si telecomunicatiilor, care erau subventionate de stat in tendinta acestora de a castiga suprematia in economia europeana;

- prin ajutoarele de stat sub forma subventiilor, creditelor cu dobanzi preferentiale, reducerilor de datorii, reduceri de impozite.

Aceste noi reglementari cu privire la interventia statelor in distorsionarea concurentei constituie continutul Art.92 din Tratat. Tot acest articol cuprinde si exceptii si anume: ajutorul cu caracter social acordat consumatorilor individuali; al subventiilor acordate regiunilor cu nivel de trai foarte scazut sau cu grave probleme de somaj; al subventiilor destinate promovarii culturii si conservarii patrimoniului cultural; al subventiilor acordate pentru dezvoltarea unor regiuni sau desfasurarea unor activitati, al subventiilor ce urmaresc realizarea unui important proiect comun; remedierea unor perturbari grave in economia unui stat membru.


Reforma politicii concurentiale a Uniunii Europene. Adoptarea de catre Romania a prevederilor din acquis-ul comunitar privind concurenta, in perspectiva aderarii la Uniunea Europeana.


Realizarea Pietei Interne Unice si a Uniunii Economice si Monetare a condus la o extindere a pietelor si la numeroase provocari pe linia adaptarii economiilor tarilor candidate la exigentele comunitare. Aceste schimbari vor afecte comportamentul firmelor si autoritatilor si va necesita asezarea pe baze noi a politicii concurentiale.

Reforma politicii concurentiale in spatiul comunitar urmareste infaptuirea urmatoarelor obiective (art.85 si 86 din Tratatul de la Amsterdam).

a. intarirea reglementarilor anticoncurentiale si aplicarea riguroasa a legii concurentei;

b. descentralizarea deciziilor si implicarea mai accentuata a autoritatilor si instantelor din statele comunitare;

c. simplificarea procedurilor de aplicare a prevederilor anticoncurentiale si reducerea birocratiei.

Procesul de reformare a politicii concurentiale in Uniunea Europeana pune in fata autoritatilor si institutiilor comunitare, cu deosebire a Comisiei Europene numeroase sarcini (provocari):

a. aplicarea consecventa a reglementarilor;

b. uniformizarea legislaturii;

c. clarificarea regulilor procedurale;

d. adancirea procesului de integrare;

e. liberalizarea continua a pietei;

f.         atragerea in comunitatea monetara si a altor tari.

Realizarea cadrului organizatoric, legislativ si procedural privind

concurenta in Romania

Romania a luat masuri pentru indeplinirea angajamentelor asumate in negocieri pentru capitolul de concurenta: toate companiile din sectorul siderurgic si-au dat acordul privind planurile de viabilitate si strategia siderurgica revizuita. Consiliul Concurentei lucreaza la analizarea ajutoarelor de stat acordate in zonele defavorizate si sunt in curs de pregatire raportarile catre Comisia Europeana, in procesul monitorizare a implementarii legislatiei comunitare.

Capitolul de Concurenta este unul dintre cele mai sensibile atat pentru Romania, dar si pentru functionarea eficienti a pietei interne a Uniunii Europene, Romania a inceput deja aplicarea acquis-ului comunitar in acest domeniu. Au fost infiintate departamente de ajutor de stat la toate institutiile implicate in acest proces, iar Consiliul Concurentei functioneaza deja eficient Toate ajutoarele de stat ilegale acordate dupa septembrie 2004 si pana la aderare, vor trebui returnate de catre companii dupa 2007, la cererea Comisiei Europene. Pentru a fi legale, toate ajutoarele de stat trebuie autorizate de catre Consiliul Concurentei, conform acquis-ului comunitar.

Romania accepta in intregime acquis-ul comunitar in vigoare la data de 31 decembrie 1999, nu solicita nici o perioada de tranzitie sau derogare si va fi in masura sa aplice in intregime, la data aderarii, acest acquis.

Legislatia romana in domeniul concurentei Si ajutorului de stat acopera aproape in totalitate prevederile acquis-ului si nu se prevad dificultati in adoptarea lui in continuare. Unitatile publice care inglobeaza si activitati cu caracter de monopol natural precum si activitatile supuse prin lege unui regim special sunt in proces de ajustare prin restructurare, stabilindu-se strategia de privatizare a intreprinderilor din domeniile respective.

Ca urmare a intarzierii reformelor economice, mecanismele pietei sunt inca insuficient consolidate si nu reusesc, prin libera functionare, sa produca efectele scontate asupra alocarii eficiente a resurselor. De aceea, Programul de guvernare prevede, printre altele, masuri de continuare a procesului de creare a ambiantei concurentiale prin restructurare, descentralizare si asigurare a independentei functionale si autonomiei de decizie a agentilor economici, in paralel cu accelerarea procesului de privatizare.

In ceea ce priveste regulile de ajutor de stat acceptand principiile art.87 si 88 din Tratatul de la Amsterdam - datorita dificultatilor cu care se confrunta economia romaneasca in tranzitie catre un sistem bazat pe libera concurenta, se impune acordarea de ajutoare de stat in sectoarele sensibile ale economiei si in regiunile defavorizate.

De asemenea, este evident ca si dupa aderare nivelul de dezvoltare al Romaniei va fi sub media UE, si in consecinta intregul teritoriu al Romaniei va indeplini conditiile art.87(3) din Tratatul de la Amsterdam.

CONCURENTA. in domeniul concurentei, legislatia din Romania este armonizata cu legislatia europeana similara, existand un grad avansat de compatibilitate referitor la modul de tratare si reglementare a intelegerilor, practicilor concertate, abuzului de pozitie dominanta si controlului concentrarilor economice.

a. intreprinderi publice, monopoluri si preturi administrate. Legea concurentei prevede la art.4 ca "preturile si tarifele serviciilor si lucrarilor se determina in mod liber prin concurenta, pe baza cererii si ofertei".

Sfera preturilor administrate a fost succesiv si substantial restransa, ramanand sub control doar preturile si tarifele unor utilitati publice; este in curs un proces de transferare gradata a atributiilor de reglementare spre autoritati specializate.

Utilitatile publice care inglobeaza si activitati cu caracter de monopol natural si activitatile supuse prin lege unui regim special sunt in proces de ajustare, prin restructurarea si stabilirea privatizarii intreprinderilor din domeniile respective. in principalele sectoare au fost externalizate si supuse liberei concurente activitatile auxiliare: au fost separate intreprinderile insarcinate cu administrarea facilitatilor esentiale si a fost consacrata obligatia de a permite accesul nediscriminatoriu la acestea.

b. Energie electrica si termica. Masuri de liberalizare au fost adoptate si sunt in curs de implementare in multe sectoare reglementate, cum ar fi telecomunicatiile, energia electrica si termica, serviciile postale, transportul pe cale ferata, serviciile locale.

In conformitate cu art.86 din Tratatul de la Amsterdam, regiile autonome sunt in curs de transformare in societati sau companii nationale.

In domeniul energiei electrice si termice a fost creata posibilitatea aparitiei producatorilor si distribuitorilor independenti de energie si a fost infiintata Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei, cu atributii de supraveghere a mecanismelor de piata in sectorul energetic, si ide emitere de norme obligatorii cu privire la functionarea sistemului energetic.

Pentru activitatile cu caracter de monopol natural (transportul energiei electrice si alimentarea consumatorilor captivi), tarifele se stabilesc de catre autoritatea de reglementare competenta, la propunerea operatorilor si cu avizul Oficiului Concurentei.

In cazul celorlalte activitati, respectiv pentru energia electrica si termica achizitionata de la producatori si pentru energia electrica ce se contracteaza de consumatori eligibili, se practica preturi rezultate din mecanismele concurentiale.

c. Transportul pe calea ferata. Gestionarea infrastructurii feroviare se asigura de Compania Nationala de Cai Ferate 'CFR' - S.A. Fosta SNCFR a fost reorganizata prin divizare intr-o companie nationala care gestioneaza infrastructura si mai multe societati comerciale si societati nationale prestatoare de servicii de transport si management. Transportul feroviar public de calatori are caracter de serviciu public social. Raporturile dintre compania nationala care gestioneaza infrastructura feroviara, societatile nationale si/sau institutiile publice, pe de alta parte, se reglementeaza prin contracte de activitate incheiate cu Ministerul Transporturilor in numele statului*, tarifele pentru aceste servicii se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei.

d. Servicii locale. Pentru anumite servicii publice de interes local (cum ar fi transportul urban de calatori) sunt create conditiile aparitiei concurentei pe piata. Autoritatile publice locale au atributii de reglementare iar subventiile se acorda din bugetele locale. Tarifele sunt avizate de Oficiul Concurentei la propunerea prestatorilor de servicii locale.

In Romania nu exista monopoluri de stat cu caracter comercial si nici intreprinderi cu drepturi speciale sau exclusive in domeniul comertului intern.

AJUTORUL DE STAT. Adoptarea Legii privind ajutorul de stat asigura, pe de o parte, punerea in aplicare a prevederilor referitoare la ajutorul de stat continute in art.64 din Acordul de Asociere Romania - Uniunea Europeana, iar pe de alta parte, acopera criteriile de transparenta si evaluare a compatibilitatii acordarii ajutoarelor de stat continute de art.87 si 88 din Tratatul de la Amsterdam.

Legea defineste ajutorul de stat in concordanta cu reglementarile comunitare. in sensul armonizarii cu legislatia comunitara, respectiv art.88 al Tratatului de la Amsterdam, legea stipuleaza ca orice ajutor de stat, indiferent de forma si de beneficiar, trebuie notificat si autorizat, din punct de vedere al efectelor asupra concurentei, respectiv asupra mecanismelor concurentiale de pe piata interna sau asupra aplicarii corespunzatoare a acordurilor internationale la care Romania este parte. in cazul in care se constata ca masura notificata prezinta indoieli cu privire la compatibilitatea ei cu legea, se va deschide o procedura de investigatie.

Daca in urma investigatiei se constata ca ajutorul denatureaza semnificativ mediul concurential normal si afecteaza aplicarea corespunzatoare a acordurilor internationale la care Romania este parte, legea prevede, in concordanta cu art.88 al tratatului de la Amsterdam, ca acest ajutor sa fie interzis, sau sa fie autorizat prin impunerea unor conditii sau obligatii menite sa elimine aceasta incompatibilitate.

In cazul ajutorului acordat fara autorizare, sau in cazul ajutorului interzis, sumele acordate vor fi recuperate de furnizori sau rambursate de beneficiari. intr-un capitol distinct al legii sunt definite ajutoarele ilegale si modalitatile de recuperare a acestora.

Tipurile de ajutor care pot fi autorizate sunt supuse unor reglementari similare celor din legislatia europeana.

Referitor la ajutoarele existente, daca se considera ca un ajutor existent denatureaza semnificativ mediul concurential normal si afecteaza aplicarea corespunzatoare a acordurilor internationale la care Romania este parte.

Consiliul Concurentei va solicita furnizorului de ajutor sa ia masurile corespunzatoare pentru eliminarea acestuia.

Legea prevede de asemenea, ca acordarea ajutoarelor de stat sa fie monitorizata, in sensul respectarii modului de acordare a ajutoarelor de stat, a respectarii aplicarii masurilor care constituie ajutor de stat; a evaluarii dimensiunilor ajutorului; a evaluarii sumei totale a ajutorului primit de catre agentii economici prin intermediul diferitelor scheme; a evaluarii impactului acordarii ajutoarelor.

Activitatea de monitorizare se finalizeaza intr-un raport cu periodicitate anuala. Prevederile Legii privind ajutorul de stat sunt armonizate cu prevederile legislatiei comunitare si in ceea ce priveste asigurarea transparentei fluxurilor financiare dintre autoritatile publice sau organismele care administreaza fonduri in numele statului si agentii economici carora li s-a incredintat executarea unor servicii publice de interes general, prin obligativitatea informarii autoritatii responsabile asupra derularii unor astfel de fluxuri.

Regiuni defavorizate. Ca urmare a recomandarilor Comisiei Europene si a asistentei tehnice Phare, precum si in conformitate cu prevederile din legislatia romaneasca, s-au constituit 8 regiuni de dezvoltare. La acest nivel se finanteaza programe si proiecte de dezvoltare regionala, prin intermediul Fondului National pentru Dezvoltare Regionala. Agentia Nationala pentru Dezvoltare Regionala gestioneaza, conform legii, Fondul National pentru dezvoltare Regionala efectuand alocatii anuale catre cele opt Fonduri pentru Dezvoltare Regionala. Fondurile astfel distribuite se acorda beneficiarilor pe baze concurentiale, in urma organizarii de licitatii deschise pentru proiecte de dezvoltare regionala.

Pentru a asigura compatibilitatea acordarii ajutoarelor de stat sub forma facilitatilor cu un mediu concurential normal si pentru eliminarea oricaror suspiciuni privind acordarea discretionara a acestora, Consiliul Concurentei a facut Ministerului de Finante recomandari in sensul completarii legislatiei in vigoare. Aceste recomandari vizeaza stabilirea unor criterii clare, obiective si verificabile de alocare a inlesnirilor la plata impozitelor, taxelor si altor venituri bugetare; stabilirea unui plafon maxim pana la care secretarul de stat poate acorda ajutoare de stat sub forma inlesnirilor la plata taxelor, impozitelor si a altor venituri bugetare, ceea ce depaseste acest plafon considerandu-se ajutor de stat individual care trebuie notificat Consiliului Concurentei.







Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright