Creditul bancar - aspecte generale

CREDITUL BANCAR - ASPECTE GENERALE

Subcapitolul 1.1.  Abordarea etimologica si istorica a creditului

Etimologic, cuvantul credit este de origine latina ,,creditum - creditare", care inseamna ,,a crede", ,,a avea incredere". Aceasta origine a notiunii de credit scoate in evidenta un element psihologic al existentei creditului: increderea.¹

In literatura de specialitate, creditul este abordat din doua puncte de vedere:

     din punct de vedere juridic - este un contract incheiat intre creditor si debitor;

     din punct de vedere economic - este o categorie economica ce exprima relatii

de repartitie a unei parti din produsul national brut in vederea satisfacerii unor nevoi de capital.²

Creditul a aparut initial in Orientul Mijlociu unde constituia monopolul marilor proprietari funciari si al preotilor.

Codul lui Hammurabi   trateaza notiunea de credit inca de la inceputul mileniului II i.Hr.

Negustoria de bani a aparut cu mult inaintea bancilor, existand probabil la egipteni si fenicieni, dar in mod sigur la greci - ,,trapezitii"- si la romani - ,,argintarii". Activitatea acestora insa in realitate imbraca forme de camatarie, adica un imprumut pentru care se percepea o dobanda foarte ridicata.

Inca din evul mediu, din randurile negustorilor, zarafii s-au separat ca patura sociala si se ocupau cu comertul de monede locale si monede straine. In mainile zarafilor se concentrau disponibilitatile monetare ale negustorilor evitandu-se astfel riscurile de pastrare a valorilor.

Concentrarea sumelor in moneda in mainile zarafilor, la inceput pentru o perioada relativ scurta, se limita la pastrarea in deplina siguranta a monedelor de aur ale celor care il detineau puterea si ale negustorilor. Dupa un timp din sumele pastrate, zarafii au inceput sa acorde credite.

O parte importanta din zarafi, odata cu dezvoltarea societatii, s-au transformat treptat in bancheri.

Primele institutii care au efectuat operatii pe profilul actualelor banci au fost, probabil,

cele din orasele republicii italiene, adica in secolele XII-XIV. Banca din Venetia, de exemplu,

a fost   infiintata in 1171, insa a fost recunoscuta oficial ca banca de viramente, abia  in 1587

sub denumirea de ,,Banca di Rialto".³

[DEDU, 1997, pag.63]

[BEJU, 2004, pag. 73]

[KIRITESCU & DOBRESCU, 1998]

Bancile au cunoscut o tot mai mare dezvoltare pe masura extinderii relatiilor de productie, contribuind la eliberarea creditului de conditiile inrobitoare ale camatariei.

Tot in secolul XVI au aparut si asa-numitele asociatii de credit, care acordau membrilor credite in conditii favorabile. Astfel de asociatii au capatat o larga dezvoltare in Olanda, Germania, Italia, Anglia dar si in alte state.

Circulatia capitalului de imprumut era infaptuita, in principal, prin intermediul unor organizatii de credit, adica prin banci. Datorita acestor conditii s-a ajuns la o crestere a activitatii bancare care s-a generalizat pe la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Creditul a devenit unul din mecanismele fundamantale ale vietii economice incepand din 1850, dupa revolutia industriala, facand posibila anticiparea cumpararilor si astfel, in principiu, exercitand un efect multiplicator asupra activitatii economice.

In prezent, in cadrul operatiunilor unei banci, creditele acordate agentilor economici detin ponderea cea mai mare, reprezentand modalitatea principala de plasament, respectiv de utilizare a resurselor financiare mobilizate.

Subcapitolul 1.2. Conceptul de credit

Creditul este operatiunea prin care se ia in stapanire imediata resurse, in schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, de regula insotita de plata unei dobanzi ce remunereaza pe imprumutator.

In desfasurarea activitatii curente a oricarui agent economic se poate intampla sa aiba goluri temporare de casa, din motive diverse cum ar fi: neincasarea facturilor la scadenta, activitati sezoniere, cicluri de fabricatie lungi, etc. Aceste situatii pot fi solutionate prin intermediul creditelor de care poate beneficia agentul economic, special acordate in acest sens. In principiu aceste credite sunt cele cuprinse in categoria creditelor pe termen scurt.

In cazul in care se doreste dezvoltarea activitatii, se va recurge la un program de investitii care are loc pe termen lung. Finantarea acestor programe se realizeaza in mod normal partial din resurse proprii, partial din resurse atrase sau imprumutate. Niciodata banca

nu va accepta finantarea unui obiectiv de investitii integral, din considerentul diminuarii riscului creditului prin participarea la investitia in curs a 2 parteneri: banca si debitorul, precum si din dorinta cointeresarii directe a debitorului in finalizarea proiectului, dat fiind ca

astfel sunt implicati nu chiar banii bancii dar si propriii bani ai debitorului.

Asistam la exercitarea in practica a unui principiu de gestiune a riscului creditului. In cazul creditelor pentru investitii vom avea in vedere in principal creditele acordate pe termen mediu si lung.

Definirea creditului, a fost si este o problema studiata de specialisti dintr-o larga varietate de domenii: economic, contabil, juridic, legal, etc.

Creditul ,,este notiunea ce defineste o relatie cu caracter special, ce apare intre un vanzator si partenerul sau cumparator, in cazul in care transferul de valoare, respectiv de mijloace banesti, are loc dupa ce s-a realizat transferul material de utilitati, aceste doua tipuri de transferuri fiind, de fapt, decalate in timp".⁴ Acelasi autor abordeaza creditul si sub alte doua aspecte: juridic: ,,creditul este perceput drept o conventie ce intervine intre un creditor si debitorul sau, de regula materializata intr-un inscris, contract, referitoare la producerea, livrarea si plata contravalorii unor utilitati" si economic: ,,creditul exprima relatii ce se manifesta in cadrul mecanismului economic al unei tari prin intermediul carora sunt mobilizate si apoi distribuite, dupa reguli bine definite, resurse de capital temporar disponibile, pentru a se satisface nevoile de finantare ale intreprinzatorilor, generate de actele de comert pe care acestia le deruleaza, potrivit intereselor lor, fie ele cu caracter productiv sau neproductiv".

O abordare diferita, dar nu mai putin interesanta o intalnim si in cartea domnului profesor Vasile Marian, ,,Moneda si credit": ,,creditul este un fenomen vechi si de multe feluri: este vechi pentru ca tine de nevoile care-l insotesc pe om de la inceputul existentei acestuia si este de multe feluri datorita multitudinii de bunuri si de modalitati in care oamenii imprumuta si restituie bunurile imprumutate".

Conform dictionarului de economie creditul reprezinta operatiunea prin care o persoana fizica sau juridica, numita debitor, obtine fonduri sau bunuri de la alta persoana fizica sau juridica, numita creditor, asumandu-si obligatia sa le restituie sau sa le plateasca la termen/scadenta.⁵ 

Legea bancara nr. 485/2003 creditul astfel: orice angajament de plata a unei sume de bani in schimbul dreptului de rambursare a sumei platite, precum si la plata unei dobanzi sau a altor cheltuieli legate de aceasta suma, sau orice prelungire a scadentei unei datorii si orice angajament de achizitionare a unui titlu care incorporeaza o creanta sau a altui drept la plata unei sume de bani.

Subcapitolul 1.3. Functiile si rolul creditului

Functiile creditului reprezinta modul in care acesta isi indeplineste menirea sa sociala. Pe linia functiilor creditului, in literatura economica intalnim o mare diversitate de opinii, unii specialisti considerand functiile creditului identice cu ale finantelor respectiv de repartitie si

[TRENCA,  2002]

[DOBRITA, 1999, pag. 42]

de control, altii atribuind creditului functia de purtator de dobanda, dar practicarea de dobanda este insotitoarea permanenta a creditului si nu o functie a sa.

Cei mai multi specialisti sunt de parere ca creditul are 3 functii si anume:

1.3.1. functia de repartitie;

1.3.2. functia de emisiune;

1.3.3. functia de control.

1.3.1. Functia de repartitie

Aceasta functie se mai numeste si functia distributiva a creditului si presupune mobilizarea capitalului temporar disponibil.

Ea are doua parti inseparabile: cea de mobilizare si cea de redistribuire.

Indeplinind functia de repartitie creditul mobilizeaza si redistribuie 3 categorii de resurse:⁶

     capitalurile disponibile degajate temporar din circuit;

     capitalurile rentierilor;

     economiile si veniturile diferitelor c1ase si paturi sociale.

Document online: Globarizarea si vectorii globarizarii Proiect: Eficienta economica a investitiilor

Capitalurile disponibile degajate temporar din circuit se bazeaza pe un complex de

factori ca:

     modul de circulatie a capitalului fix si circulant;

     existenta unui decalaj in timp intre momentul obtinerii marfurilor si momentul ivirii necesitatilor privind inceperea unui nou cic1u de fabricatie;

     modul in care are loc acumularea capitalului;

     modul de plata al salariilor.

Capitalurile rentierilor sunt capitaluri banesti ce au parasit definitiv sfera productiei si circulatiei marfurilor si au de venit depuneri la termen in banci.

Economiile si veniturile diferitelor clase si paturi sociale pot proveni din salarii, din profitul destinat scopurilor personale, din renta funciara, etc.

1.3.2. Functia de emisiune

Aceasta functie consta in capacitatea creditului de a crea noi mijloace de plata in economie, pe langa cele determinate de functia de repartitie, si se explica prin capacitatea monedei scripturale de a se multiplica. Capacitatea de a se multiplica a creditului este insa limitata de o serie de factori: marimea rezervei de lichiditate retinuta de banci, structura masei

ROSCA, 2001, pag. 159]

monetare, modul de organizare a sistemului bancar national, ritmul cresterii economice, etc.

Desi emisiunea de bani prin credit este strans legata de operatia de creditare aceasta nu apare in mod vizibil, ci se manifesta intr-o unitate organica cu miscarile bancare si a numerarului.

Desi creditul, privit in ansamblul sau, are capacitatea de emisiune, aceasta este bine sa se realizeze prin intermediul creditului pe termen scurt, pentru ca exista posibilitatea retragerii ei din circulatie in decursul aceluiasi an. Daca s-ar pune problema manifestarii functiei de emisiune si pe termen mijlociu si lung, atunci ar exista pericolul de a ramane in circuit o perioada mai lunga si poate afecta echilibrul monetar.

1.3.3. Functia de control

Aceasta functie este exercitata de catre banci prin implicarea lor in supravegherea modului in care sunt acordate creditele si prin urmarirea respectarii destinatiilor pentru care s-au acordat aceste credite.

Aceasta functie se refera strict la problemele creditarii, fara sa priveasca intreaga activitate din intreprinderi si este proprie atat creditului din economia capitalista cat si creditului socialist. In conditiile economiei socialiste functia de control a creditului era conceputa sa aiba o sfera mai cuprinzatoare, referindu-se la toate laturile activitatii economice.

Rolul creditului se concretizeaza in efectele obtinute in economie prin manifestarea relatiilor de credit sau in contributia acestuia la realizarea anumitor obiective de politica economica si se poate manifesta in urmatoarele directii:⁷

1. fiind un mijloc de redistribuire intre ramuri a capitalurilor disponibile din economie contribuie la egalizarea ratei profitului;

2. contribuie la concentrarea capitalului, intrucat creditele pot fi folosite pentru obiective de investitii, favorizand, astfel, procesul de acumulare a capitalului (sporirea capitalului real);

3. contribuie la intensificarea procesului de centralizare a capitalului, intrucat accesul la credite este mai facil pentru firmele mari si puternice comparativ cu cele mici;

4. contribuie la cresterea nivelului de trai al populatiei, in masura in care aceasta are acces la credite pentru a-si satisface diverse nevoi.

[BEJU, 2004.pag.75]

Subcapitolul 1.4. Formele creditului in economia de piata

Prin forma a creditului se intelege un anumit mod de organizare a relatiilor de credit in economie, mod privit din anumite puncte de vedere.

Potrivit unei sinteze in domeniu creditele se pot clasifica astfel:

1. Din punct de vedere al calitatii creditorului:

a. credit comercial;

b. credit bancar.

a. Creditul comercial reprezinta transferul cu caracter definitiv si oneros a unei marfi in posesia clientului, achitarea acesteia fiind realizata intr-un moment ulterior. Decalajul in timp dintre primirea marfii si momentul achitarii acesteia reprezinta perioada de acordare a creditului comercial. Baza de concretizare a acestui credit o constituie efectele de comert (cambia si biletul la ordin). Participantii sunt agentii economici din diferite sectoare ale circuitului economic.

b. Creditul bancar reprezinta transferul cu caracter temporar si oneros al unei sume de bani in favoarea clientului bancii. Baza de concretizare a acestui credit o constituie contractul de credit incheiat intre banca si client. Participantii sunt bancile si clientii lor.

Daca creditul comercial se poate transforma in credit bancar prin operatiunea de scontare, transformarea nu este insa valabila si in sens invers.

2. Din punct de vedere al calitatii debitorului:

a. credit acordat particularilor (ca persoane fizice);

b. credit acordat intreprinzatorilor (ca persoane juridice).

a. Creditul acordat particularilor, la randul lui, poate fi:

       credit de trezorerie sau pentru facilitati de casa;

       credit pentru consum;

       credit personal;

       credit pentru locuinte.

b. Creditul acordat intreprinzatorilor se delimiteaza si prin:

       credit de exploatare destinat acoperirii cheltuielilor ce tin de activitatea curenta;

       credit de mobilizare, obtinut in urma scontarii cambiilor;

       credit de prefinantare, acordat celor care produc marfuri sezoniere sau pe stoc;

       credit pentru echipament (investitii );

       credit de leasing.

3. Din punct de vedere al debitorului si al creditorului luati la un loc:

       credit privat, subiectele acestui tip de credit fiind subiecte de drept privat;

       credit public, creditorul fiind populatia in ansamblul ei, iar debitorul este statul, care se imprumuta de la populatie pentru acoperirea unor nevoi ale sale, deci participatii sunt subiecte de drept public.

4. In functie de scopul acordarii:

a. Credit de productie, care la randul sau se imparte in:

     credit de exploatare;

     credit de investitii;

     credit de speculatie, care vizeaza valorificarea unei conjuncturi favorabile

consolidarii situatiei financiare a intreprinderii.

b. Credit de circulatie;

c. Credit de consum, vizand procurarea unor bunuri de folosinta personala.

5. Dupa obiectul creditului:

a. Credit in bunuri sau marfuri (credit comercial);

b. Credit in bani (numerar sau efecte de comert);

c. Credit in credit, la care obiectul creditului nu este capitalul transmis, ci raspunderea ce si-o asuma o anumita persoana pentru debitor, ca acesta din urma isi va onora obligatiile.

6. Dupa modul de garantare:

a. Credit real, care are o acoperire materiala; acest credit are la baza garantii reale, ca:

       ipoteca;

       cesiunea de creanta;

       gajul;

       depozite colaterale.

b. Credit personal, care are la baza garantii morale

7. Din punct de vedere al tehnicii de acordare:

       credit acordat prin cont separat de imprumut;

       credit acordat prin cont curent;

       credit de acceptiune, care apare atunci cand o persoana juridica, de regula o banca, preia obligatia debitorului initial de a rambursa imprumutul la scadenta.

8. Din punct de vedere al intinderii drepturilor creditorului:

       credit denuntabil, creditorul rezervandu-si dreptul ca oricand inainte de scadenta, cu sau fara avizarea debitorului, sa ceara rambursarea acestui credit;

       credit nedenuntabil, creditorul poate cere rambursarea doar la scadenta dinainte stabilita;

       credit legat, creditorul conditioneaza acordarea creditului de folosirea sa in anumite scopuri convenite cu debitorul.            

9. Dupa modul de rambursare:

credit amortizabil, care poate fi:

       amortizabil in rate egale, prin metoda anuitatilor;

       amortizabil in transe egale si dobanda pe rata;

       amortizabil in transe egale si dobanda pe sold;

       credit neamortizabil, rambursarea se face integral la scadenta.

10. Din punct de vedere al marimii perioadei in care creditul se foloseste:

a. credit pe termen scurt, a carui scadenta nu depaseste un an;

b. credit pe termen mijlociu, acordat pe o perioada de 3-5 ani;

c. credit pe termen lung, acordat pe o perioada de peste 5 ani.

Pe langa creditele bancare considerate clasice, sunt utilizate frecvent si: acreditivul, leasingul, scontul, factoringul si forfetarea, acestea fiind modalitati eficiente de sustinere de catre banci a afacerilor clientilor lor.

Acreditivul este o masura asiguratorie a unor plati fata de furnizor. La cererea clientului privind deschiderea de acreditiv, banca va solicita constituirea unui depozit colateral cu aceasta destinatie.⁸

Leasingul este o forma de finantare a echipamentelor prin inchirierea lor pe termen mediu sau lung. In general se practica doua tipuri de leasing: leasingul financiar si leasingul operational.

Leasingul financiar presupune ca utilizatorul foloseste bunul, titlul de proprietate asupra acestuia urmand a se transfera clientului, la cerere, la sfarsitul perioadei de leasing. In acest caz este platita lunar redeventa egala cu ratele bunului inchiriat plus dobanda.

Leasingul operational presupune inchirierea de catre compania de leasing catre client a bunurilor ce fac obiectul contractului, pentru care clientul plateste o chirie conform contractului incheiat. La sfarsitul perioadei de inchiriere, bunurile se reintorc la compania de leasing, ramanand in patrimoniul acesteia. Pe toata durata derularii contractului, bunurile constituie proprietatea firmei de leasing, utilizatorul avand doar dreptul de folosinta.

Scontarea sau scontul este o operatiune prin care cambiile si biletele la ordin, detinute de o persoana particulara sau o societate comerciala, sunt transmise unei banci de tip comercial in vederea achitarii lor.

Factoringul "consta in aceea ca un agent economic isi vinde creantele sale unei banci sau unei societati de factoring, aceasta urmand a incasa ulterior suma de bani de la cumparator." 

⁸[TEMES, 2002, pag. 115]

Banca sau societatea de factoring va recupera la scadenta suma platita fumizorului plus o dobanda pentru perioada de pana la scadenta si un comision de la agentul economic.

Forfetarea reprezinta formula clasica a mobilizarii creditelor pe calea scontului. Pentru exportatorii detinatori de titluri de credite sub forma cambiilor prezinta inconveniente in realizarea operatiunii, de aceea este rar utilizat in practica.⁹

Subcapitolul 1.5. Elementele creditului bancar

Indiferent de caracteristicile creditului acordat, raportul de creditare implica existenta in mod obligatoriu, a urmatoarelor elemente:

1. Partile contractante - acestea sunt reprezentate de catre:

creditor - banca care acorda creditul,

debitor - beneficiarul creditului. Debitorul poate fi o persoana juridica, fizica sau statul.

Raportul de credit implica mobilizarea resurselor banesti aflate, in momentul respectiv, disponibile in economie si redistribuirea acestora catre sfera de activitate din economie unde se inregistreaza deficit de resurse, respectiv catre viitorul debitor.

2. Angajamentul de restituire a creditului - constituie un element esential al raportului dintre debitor si creditor. Este elementul de baza in functie de care banca va acorda creditul. Fara acest angajament, practic, relatia de credit dispare. El reprezinta manifestarea principiului de baza al creditarii si anume rambursabilitatea fondurilor avansate de catre banca (in cazul creditului bancar ) sau de catre creditor, luat in general.

3. Termenul de rambursare - reprezinta o alta trasatura specifica creditului. Se poate intalni o mare varietate de scadente de rambursare: de la termene foarte scurte ( 24 de ore termen practicat de regula pentru creditele de pe piata interbancara ) si pana la termene de 30-50 de ani (in solutii recente - pe plan international ) pentru imprumuturi privind constructiile de locuinte.

4. Costurile creditului - reprezinta o alta caracteristica a creditului, respectiv caracterul oneros al transferului de fonduri de la cele doua parti implicate in aceasta relatie. In acest caz costurile creditului sunt reprezentate de:

a. Dobanzi incasate de banca

La toate creditele acordate, indiferent de categorie, beneficiar, scadenta sau alt criteriu de clasificare, banca incaseaza o dobanda mentionata in contractul de credit. In principiu, in acest moment in aproape toate cazurile dobanda este fluctuanta.

[GUSE (coord.), 1994, pag. 161]

Indiferent de forma sa fixa sau variabila, dobanda se stabileste de Consiliul de Administratie al fiecarei banci, in functie de factori cum ar fi:

     evolutia costului resurselor pe piata financiara;

     evolutia dobanzilor pe piata bancar si interbancara;

     politica de creditare a bancii;

     riscurile pe care le implica c1ientii;

     destinatia creditelor.

Nivelul dobanzilor stabilit de Consiliul de Administratie se comunica in scris unitatilor teritoriale ale bancii si poate sa aiba un caracter ferm sau orientativ. In acest din urma caz, unitatile teritoriale au posibilitatea de a utiliza si alte rate ale dobanzii in functie de situatiile concrete intalnite in momentul creditarii. Pentru aceasta situatie se vor comunica nivelele minime ale dobanzilor ce vor fi utilizate de unitatile bancare in procesul de creditare.

b) Comisioanele ce vor fi incasate de banca

In functie de serviciile oferite clientilor sai, banca stabileste si incaseaza comisioane stabilite in procente din valoarea operatiunilor efectuate sau in sume fixe pentru anumite categorii de servicii. Nivelul comisioanelor se stabileste de Consiliul de Administratie al bancii si se comunica in scris unitatilor teritoriale. In cazul activitatii de creditare pot fi intalnite comisioane cum ar fi:

     comision de gestiune a creditului;

     comision de risc;

     comision de neutilizare a creditului.