Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi




Economie


Qdidactic » bani & cariera » economie
Eficienta economica a investitiilor



Eficienta economica a investitiilor


1.1. Continutul categoriei eficienta economica a investitiilor

1.1.1. Coordonatele abordarii sistemice a eficientei economice

Preocuparea pentru ceea ce numim „eficienta' este veche. In general se accepta ca eficienta reflecta capacitatea unei cauze de a produce efecte si ca eficienta implica drept cauza o natura organizata, de regula omul.

Provenienta notiunii este atribuita de catre unii autori[1] vechilor greci, care prin Oikonomia, Oikonomos, exprimau ordinea in cheltuieli si in conducerea unei case – „oiko” pe baza de lege - „nomos”.

In literatura germana de specialitate gasim termenul de Wirtschaftlichkeit, care a fost tradus in limba romana prin rationalism economic[2], iar apoi prin eficienta economica.



In lucrarea Business a americanului Herbert Casson se folosea termenul eficiency prin care se intelege in limba engleza facultatea cu ajutorul careia se obtin rezultate marite cu minimum de forte.[4]

Faurirea unei economii modeme impune dozarea corespunzatoare ca volum si structura a diferitelor activitati, infaptuirea lor in conditii de eficienta. Problemele teoretice si practice ale eficientei economice au preocupat si continua sa preocupe tot mai intens gandirea economica, vizand diferentiat, abordarea conceptului „eficienta economica', a modalitatilor de exprimare si identificarea cailor de sporire a eficientei economice in diferite ramuri si sectoare. Nu s-a ajuns la un consens. Dimpotriva, in sprijinul afirmatiei redam in sinteza cateva opinii.

Astfel s-a apreciat ca „eficienta in general este raportul dintre efectul util (rezultat) si cheltuielile facute pentru obtinerea lui”[5]. Ca trebuie facuta distinctia dintre eficienta tehnica si cea economica si ca exprimand relatii economice, aceasta notiune (eficienta economica - n.n.) constituie o categorie economica. A. Negucioiu aprecia ca eficienta activitatii economice trebuie cercetata in functie de toate momentele procesului unic al reproductiei . S-a afirmat apoi ca eficienta economica constituie o categorie care s-a stabilizat, putand fi exprimata prin raportul dintre venitul net si fondurile de productie. Subliniindu-se sinonimia notiunii de eficienta cu cea de eficacitate : eficienta (efficere = a efectua) si eficacitate (efficax - efficacis = care are efecte dorite), I. Romanu aprecia ca in sensul cel mai general eficienta este atributul unei actiuni, al unei persoane sau al unui lucru de a produce efecte cat mai favorabile pentru societate; al doilea sens, mai restrictiv, al eficientei, compara rezultatele unei actiuni cu resursele consumate pentru infaptuirea acesteia.

P. Jica[10] atribuie eficientei economice patru sensuri: sens foarte larg, ca insusire a unei actiuni de a genera efecte pozitive; sens larg, prin includerea in raport a unor elemente conexe; sens restrans, care implica comparatii intre rapoarte alternative si sens foarte restrans, in care caz se impune echivalarea ca natura si timp a efortului si efectelor.

Plecand de la stadiul atins in cercetarea problematicii eficientei economice formulam cateva coordonate ale abordarii sistemice[11] a acestei categorii. Ne vom referi la: locul istoric si geneza conceptului; la tripticul: calitate, categorie si expresie a unui raport, atribuite eficientei economice; la locul sau intr-un sistem de forme generale ale eficientei si la formele proprii si nivelurile organizatorice ale abordarii eficientei economice.

Cu sensul de „a efectua' si „care are efecte dorite' devine evident faptul ca eficienta constituie un concept cu semnificatii complexe, intrucat, pe de o parte, este desemnata actiunea, iar, pe de alta parte, caracterul pozitiv, folositor al acesteia. Cu asemenea semnificatii, eficienta are caracter operant pe multiple planuri, individual, social, in timp si in spatiu.

Utilizarea notiunii in economie este desigur strans legata de procesele economice, de productia de marfuri, de caracterul si scopul productiei de marfuri, de relatiile de productie in cadrul carora au loc procesele economice. Totusi, faptul ca pana in a doua parte a secolului trecut referirile la eficienta in general, la cea economica in special, au fost periferice, ca ele au vizat in esenta conceptul, rolul si formele de exprimare nu sunt intamplatoare. Vedem in aceasta tocmai locul istoric al manifestarii rolului eficientei economice in societate. Valentele eficientei economice au fost impuse de practica. De acea practica a dezvoltarii economico-sociale in care se manifesta contradictia dintre caracterul limitat al resurselor si caracterul ascendent al nevoii sociale. Fara a ignora determinarile de ordin moral, totusi determinarile de ordin economic (resurse, nevoi, trebuinte, cadru organizatoric etc.) sunt hotaratoare in declansarea, orientarea, infaptuirea sau blocarea unor actiuni, activitati economice.

Preocuparea de „eficientizare' sustinuta prin actiuni sistematice a fost, de altfel, pusa in evidenta o data cu inceputurile capitalismului. In secolul al XVIII-lea Maupertius foloseste principiul „minimei actiuni' ca mobil al profitului, deci atingerea scopului vizat cu cheltuiala minima de mijloace. Pentru unul si acelasi produs, timp de munca descrescator, pentru acelasi timp de munca, un numar de produse cat mai mare[12], constituie principiul eficientei in opinia lui B. de Juvenel.

Deci apreciem ca eficienta economica este o notiune complexa care, daca nu este generata de factori morali, nu este nici expresia belsugului, ci este mai degraba expresia unei chibzuinte impuse de cadrul, conditiile si scopul actiunilor de referinta (limitate, limitative).

Tripticul: calitate - expresie a unui raport efecte / efort, efort / efecte - categorie, atribuit eficientei economice are justificare.

a) Eficienta in general se manifesta ca o calitate sau insusire, pe care o poate avea un bun, un lucru, o activitate, actiune, un produs etc., de a satisface trebuinte pentru utilizator. Valentele economice ale eficientei sunt generate de natura economica a actiunilor, activitatilor, proceselor. O asemenea reliefare a eficientei economice este insa constatativa, ea nu are elemente de ordin determinist sau nu le are in suficienta masura. Printr-o asemenea explicitare eficienta economica ramane tributara notiunii de util, utilitate.

b) Activitatile economice, procesele economice se infaptuiesc in cadrul anumitor parametri care privesc resursele afectate si consumate, cadrul organizatoric si informational, rezultatele economice si financiare, sistemul evaluarilor etc.

Efectuarea unor judecati de valoare pornind de la semantica notiunii eficienta, ca insusire, calitate a activitatilor de a avea o derulare favorabila, de a atinge un scop, nu mai satisface intru totul intr-o economie fundamentata pe determinari economice. Intr-un asemenea context, eficienta economica trebuie nu doar constatata, ca o calitate a actiunilor, proceselor economice, ci si exprimata prin parametrii raportului efort/efecte sau efecte/efort. Se reliefeaza, prin aceasta, masura in care unele actiuni, activitati etc. sunt mai mult sau mai putin eficiente, prin comparatiile ce survin intre efort si efect, in spatiu si in timp. Dar tocmai aceasta acceptiune data eficientei economice ii confera in acelasi timp varietate in forma, in exprimare, in functie de natura si parametrii efortului si efectelor unei actiuni, unui proces economic etc. Are loc multiplicarea formelor de exprimare prin indicatori specifici formei in care se deruleaza procesul sau actiunea, apare si se justifica utilizarea unei game complexe de indicatori prin care se exprima eficienta economica.

c) Raportul efort/efect sau efect/efort pe care il implica orice actiune sau proces, calitatea derularii lor pozitive pe plan social-uman prin varietatea si complexitatea lor impun stabilirea unor relatii sociale (privind natura efortului si a efectelor, dimensiunea lor, factorii si nivelurile organizatorice care intervin in actiunile economice). Interpretarea generalizata si abstractizata confera raportului efect/efort sau efort/efect, deci calitatii raportului, sensul de categorie economica. Astfel, se poate aprecia ca eficienta economica constituie expresia generalizata a unor relatii sociale, deci o categorie economica.

Intr-o abordare sistemica, eficienta economica constituie doar una din formele generale ale eficientei, nici prima, dar nici ultima, din sistem. Acest fapt ne face sa credem cu atat mai mult ca eficienta economica nu este si nu poate constitui prin nivelul scontat un deziderat in sine. Ea poate constitui insa o veriga importanta in cadrul formelor generale ale eficientei. Dupa opinia noastra, sistemul formelor generale ale eficientei cuprinde: eficienta naturala, eficienta tehnica, eficienta economica si eficienta sociala. Ordinea lor in sistem corespunde demersului logic, finalitatii, actiunii sistemului.

a) Eficienta naturala (sau a naturii) reflecta calitatea factorilor naturali (sol, clima, cadru geografic etc.) de a genera, de a avea efecte favorabile pe planul existentei in general, al existentei social-umane in special. Nivelul sau este receptat pe planul existentei umane, pe care o influenteaza. Continutul eficientei naturale este reflectat, mai ales, de calitatea naturii, factorilor naturali, de a genera efecte, conditii, propice existentei umane. Efectele sunt sesizabile, in buna masura cuantificabile, nu insa si efortul. Totusi, impactul om - tehnica - mediu conduce la constatarea unei deteriorari a eficientei naturale, fapt ce implica cercetarea atenta a raportului natura-om si om-natura, precum si a cadrului in care eficienta naturala poate si trebuie luata in considerare, nu doar pe plan teoretic, ci si pe plan practic.

Dezvoltarea generala a activitatii umane influenteaza si este influentata de ansamblul conditiilor de mediu. Asa cum remarca profesorul A. G. Tataru, „in zilele noastre, unul din principalii necunoscuti din trecut - mediul inconjurator, se situeaza mai insistent in fruntea preocuparilor, atat pe plan local si national, cat si pe plan international. Orice activitate a colectivitatilor umane are o mai mare sau mai redusa implicatie in mediul inconjurator”.[13]

b) Eficienta tehnica este recunoscuta pe plan teoretic si uneori absolutizata pe plan practic. Ea exprima calitatea factorilor tehnici (masini, utilaje, a bazei tehnico - materiale) de a produce efecte utile: a) cu concursul efortului fizic al omului; b) prin interventia omului ca factor de reglare; c) prin supravegherea, de catre om, a masinii in cazul unor procese mecanizate sau automatizate - facand abstractie in toate cazurile de efortul economic implicat. Cazul tipic al reflectarii eficientei tehnice il constituie randamentul masinii in procesul folosirii ei.

c) Eficienta economica reflecta calitatea activitatilor, actiunilor, proceselor economice si uneori chiar neeconomice de a produce efecte economice si desigur financiare, pozitive, favorabile, sub aspect social - uman, cu efort minim. Eficienta economica constituie nu numai o calitate a proceselor economice, ci si o categorie complexa care pune intr-un raport cauzal efortul economic implicat (de o actiune, un proces etc.) cu efectele corespunzatoare, permitand realizarea unor judecati de valoare pertinente asupra oportunitatii si necesitatii diferitelor actiuni sau procese. Sfera sa de abordare permite interferente intre domeniul de manifestare a proceselor materiale, tehnice, economico-financiare cu cele sociale.

Cateva aspecte ne apar cu tot mai mare certitudine. Eficienta economica nu este rezultatul derularii intamplatoare a unor actiuni, procese. Dimpotriva, nivelul sau depinde de dimensiunea efortului economic, in comparatie cu efectele dobandite ori scontate; de realitatile sociale care domina procesele, activitatile; de sistemul evaluarilor economice. Evolutia eficientei economice intre deziderat si certitudine are loc, sub incidenta nevoii sociale cu resursele, intr-un anumit sistem social - economic.

d) Eficienta sociala constituie veriga finala in demersul sistemic al formelor generale ale eficientei. Cu alte cuvinte, actiunile, procesele pot, dupa caz, avea o eficienta naturala, tehnica sau economica fara a presupune o eficienta sociala. Demersul sistemic este realizat integral, numai daca in urma derularii lor actiunile, procesele au finalitate sociala, directa sau propagata, in efecte care traverseaza chiar parametrii existentei primare. Se vorbeste mult de eficienta sociala, s-au scris lucrari, fara a se clarifica totusi conceptul. Noi credem ca eficienta sociala reflecta calitatea oricaror actiuni, procese naturale, tehnico-economice, financiare si de alta natura de a genera, sau de a asigura satisfacerea unor trebuinte social-umane, cu caracter material, cultural, spiritual, educational etc. Eficienta sociala nu constituie o notiune intrusa. Nu este nici o forma subinteleasa a eficientei economice. In fond, un exemplu simplist explica diferenta. Marimea beneficiului, comparativ cu fondurile utilizate, reflecta un anumit nivel al eficientei economice, fara a reflecta nivelul eficientei sociale. Eficienta sociala poate in schimb sa fie reliefata daca luam in considerare destinatiile beneficiului, efectul social direct sau propagat al destinatiilor beneficiului la nivel macro si microeconomic. Totusi, eficienta sociala, greu masurabila si chiar exprimabila, este sensibila constatarii subiectiv – obiectivate pentru ca nivelul ei reflecta adevarata masura a calitatii vietii. Se poate spune ca eficienta sociala este expresia calitatii vietii sociale.

Desi ar putea fi considerata, poate, cea mai importanta forma de eficienta, eficienta sociala este putin abordata in literatura de specialitate. Deseori i se atribuie exprimarea printr-un singur indicator - productivitatea muncii sociale.[14]

Remarcam faptul ca eficienta sociala nu poate ignora cateva dimensiuni prioritare: a) domeniul social este generator de efort si beneficiar al efectelor; b) natura efortului si efectelor implicate in exprimarea eficientei sociale este complexa; c) implicatiile factorului timp, datorita succesiunii dintre efort si efecte, sunt evidente.

Eficienta sociala rareori apare in starea ei pura, ca raport intre efort social si efecte sociale, ci ca efort economic - efect social sau ca efort social - efect economic. Indicatorii privesc: calitatea vietii materiale (locuinta, habitatul etc.); calitatea vietii biologice (starea de sanatate, securitatea personala etc.); calitatea vietii spirituale (educatie, informatie etc.)

In ceea ce priveste definirea eficientei economice se pot reliefa cateva elemente si anume: in definitie prevaleaza laturile calitative, ideea de rationalitate fiind pusa in prim plan; recunoasterea dependentei eficientei economice de calitatea tehnica si sociala a factorilor de productie.


Eficienta economica a unei activitati reflecta insusirea acesteia exprimata prin relatiile de cauzalitate dintre efectele si resursele totale echivalate ca natura si timp, implicate de aceasta activitate, in comparatie cu alte variante ale activitatii. Exista numeroase modalitati de abordare a eficientei economice, intre care: prin prisma cresterii economice; a optimului economic; in context multicriterial; in context sistemic etc.[15]

In contextul abordarii sistemice, un loc deosebit il detine eficienta economica, dar nu atat prin continut, cat prin modalitatile de abordare. Altfel spus, raportul efecte/efort sau efort/efecte variaza ca natura, amploare, structura, evaluare etc., in functie de parametrii actiunii, procesului economic, cadrul de organizare, nivelul organizatoric.

In consecinta, desi continutul ramane unitar, eficienta economica se preteaza abordarii sistemice prin forme specifice. Remarcam faptul ca nu avem deocamdata indicatori corespunzatori de exprimare pentru toate formele sub care poate fi identificata eficienta economica. Apoi, unele forme ale eficientei economice nu pot fi reflectate distinct datorita complexitatii factorilor implicati intr-o actiune sau proces economic.

Principial poate fi alcatuita o schema care indica demersul unei abordari sistemice a eficientei economice.

In raport cu continutul procesului unic al reproductiei sociale se poate aborda: a) eficienta economica a productiei; b) a repartitiei; c) a schimbului si d) a consumului. Pentru toate aceste forme raportul de eficienta va putea utiliza ansamblul resurselor si efectelor. Eficienta tipurilor de resurse poate fi analizata in detaliu in urmatoarele forme: eficienta economica a resurselor naturale, eficienta economica a resurselor avansate, ocupate si consumate.[16] Ultimele doua, eficienta economica a resurselor ocupate si consumate, permit exprimarea mai riguroasa, prin indicatori.

In raport cu sfera de manifestare a actiunilor, proceselor economice, eficienta economica poate fi exprimata selectiv si diferentiat: a) la nivel macroeconomic si b) la nivel microeconomic. O asemenea abordare tine seama de parametrii economici, financiari, organizatorici si informationali, folosindu-se indicatori adecvati sferei, nivelului de referinta.

In raport cu structura organizatorica a complexului national socio-economic eficienta economica se ataseaza profilului de ramura (eficienta economica a industriei, agriculturii, constructiilor, comertului, silviculturii, cercetarii stiintifice, invatamantului etc.).

In raport cu continutul complex al economiei intreprinderii, eficienta economica reliefeaza, in principiu, calitatea urmatoarelor genuri de activitati sau procese care se deruleaza si se interconditioneaza: a) eficienta economica a cercetarii stiintifice, dezvoltarii tehnologice si introducerea progresului tehnic; b) eficienta economica a investitiilor; c) eficienta economica a activitatii de baza (de productie, prestatii, comerciale etc.); eficienta economica a activitatilor sociale.

In raport cu factorii implicati in activitatea economica a unitatilor lucrative se poate aborda: a) eficienta economica a activelor fixe; b) eficienta economica a utilizarii activelor circulante; c) eficienta economica a utilizarii fortei de munca.

In raport cu scopul functionarii si modul de cuplare a economiei intreprinderii cu mediul extern, eficienta economica poate avea ca forme: a) eficienta economica a aprovizionarii; b) eficienta economica a productiei; c) eficienta economica a desfacerii.

Concluzii

a) Abordarea intr-un context sistemic a eficientei economice constituie o necesitate, nu doar pe plan teoretic, cat mai ales pe plan practic. Coordonatele unui asemenea mod de abordare impun: identificarea cadrului organizatoric si sferei de referinta; investigarea naturii proceselor, actiunilor din sistem; evaluarea corecta a efortului si efectelor, determinarea indicatorilor de eficienta economica; efectuarea judecatilor de valoare privind raportul efect/efort, comparativ, in timp si spatiu.

b) Continutul unitar al eficientei economice nu vine in contradictie cu formele concrete de manifestare si nici cu locul acesteia in cadrul formelor generale ale eficientei. Dimpotriva, se reliefeaza valentele informationale ale indicatorilor de eficienta economica in masura in care prin constructia lor, prin gradul de surprindere a efortului si efectelor economice pot reflecta natura, amploarea si calitatea actiunii sau procesului economic.

c) Reflectarea corecta a eficientei economice implica luarea in considerare a naturii actiunii, activitatii, procesului economic, a parametrilor organizatorici si informationali, identificarea marimilor de calcul cu ajutorul carora se stabilesc indicatorii de eficienta economica, folosirea in analiza a unei game corespunzatoare de indicatori.


1.1.2. Continutul complex si trasaturile eficientei economice a investitiilor

Eficienta economica a investitiilor exprima pe plan conceptual calitatea actiunii de a investi, deci a procesului investitional, de a produce efecte propagate pozitive, utile. Tocmai acest fapt permite ca eficienta economica a investitiilor sa capete expresia simbolica a raportului dintre efect - efort sau efort - efect, pe care le implica activitatea de investitii. Precizarea continutului acestei notiuni impune luarea in considerare a principalelor sale trasaturi, dupa cum urmeaza:

Avem mai intai in vedere faptul ca eficienta economica a unui proces de investitii se afla in stransa legatura cu eficienta procesului de exploatare (productie) in cadrul careia se valideaza, sau nu, valentele procesului investitional. Eficienta economica a investitiilor poate fi exprimata doar intr-un context logic, ce se stabileste intre procesul investitional (in cadrul caruia se regaseste efortul de investitii materializat) si procesul lucrativ, de exploatare (in cadrul caruia se regasesc efectele celui dintai).

Eficienta economica a investitiilor se circumscrie in contextul general al eficientei economice a procesului reproductiei sociale avand in vedere locul si rolul activitatii de investitii in raport cu continutul si derularea etapelor, momentelor acestui proces: productie, repartitie, circulatie, consum, Desigur, efortul de investitii poate avea efecte propagate direct sau indirect asupra tuturor acestor momente ale procesului unic al reproductiei sociale. Ca urmare, exprimarea eficientei economice a investitiilor imbraca unele forme concrete, mai ales in functie de marimile de calcul ce intervin in raportul efort-efect sau efect-efort.

Conceptual, eficienta economica a investitiilor nu este afectata de destinatia acestora, productiva sau neproductiva. Trebuie insa remarcat faptul ca problematica eficientei economice a investitiilor productive este mai amplu abordata; in acest caz, efortul si efectele au caracter concret, determinabil. Dimpotriva, nu acelasi grad de tratare teoretico - metodologica si chiar practica il comporta problematica eficientei investitiilor neproductive. Raportul simbolic efort - efecte are o determinare concreta mai ales in ceea ce priveste efortul de investitii neproductive. Efectele sunt adesea propagate de efortul de investitii, regasindu-se in: gradul de instruire, starea de sanatate publica, gradul de cultura etc., fiind greu de evaluat.

Principial, eficienta economica a investitiilor se exprima unitar, la nivel macro si microeconomic, daca ne referim la raportul simbolic efort - efecte, respectiv efecte - efort. Totusi, modalitatile concrete de exprimare (gama de indicatori si marimile de calcul folosite pentru determinarea lor) sunt diferite. La nivel microeconomic, eficienta economica a investitiilor se exprima printr-o gama mai larga de indicatori, insasi marimile de calcul fiind exprimate in unitati de masura variate (naturale, valorice etc.).

Eficienta economica a investitiilor, ca forma a eficientei activitatii economice, se caracterizeaza printr-un raport de dubla relativitate. Avem in vedere, mai intai, rapoartele de relativitate intre efort si efecte sau efecte si efort, unde primul raport caracterizeaza eficienta economica a investitiilor in contextul logic dintre cauza si efect, in timp ce al doilea, da expresie intensitatii efectelor din exploatare fata de o unitate (fizica sau valorica) a efortului de investitii.

In al doilea rand, relativitatea eficientei economice a investitiilor se datoreaza luarii in analiza a mai multor variante de proiect, dintre care una se considera a fi varianta de referinta, precum si a necesitatii respectarii raportului obiectiv dintre cerintele nevoii sociale la nivel macro si microeconomic.

In al treilea rand, eficienta economica a investitiilor reflecta raportul efort/efecte in stransa corelatie cu factorul timp. Se stie ca in activitatea de investitii efortul precede efectul.

Existenta decalajului in timp, intre efortul si efectele investitiilor, constituie un argument important pentru luarea in considerare, in calculele de eficienta economica a investitiilor, a influentei factorului timp, in diferite ipostaze de manifestare, cat si cu privire la necesitatea folosirii tehnicilor de actualizare a costurilor si veniturilor proiectelor de investitii.


1.2. Efort si efecte in investitii: elemente si determinari


Efortul economic de investitii se exprima ca totalitate de cheltuieli de munca vie si materializata necesare infaptuirii procesului investitional, a carui finalitate consta in obiective economice, social-culturale, administrative sau de alta natura puse in functiune, exploatare. Analizand continutul notiunii efort de investitii se poate constata faptul ca efortul de munca materializata devanseaza efortul de munca vie, sub aspectul volumului, dar ca efortul de munca vie il precede, in timp, pe cel de munca materializata, estimandu-l, si uneori fiind determinant pentru cel de-al doilea.

Sfera de cuprindere a notiunii efort de investitii este variabila in functie de scopul utilizarii acestei notiuni (marimi de calcul) in analiza si luarea deciziei sau in vederea infaptuirii procesului investitional si a finalizarii lui, putandu-se delimita trei grade de cuprindere.

Efortul de investitii stabilit pentru necesitati de analiza si decizie sau efort total de investitii (It), care are cea mai larga sfera de cuprindere, intrucat cuprinde atat elemente certe, cat si conventionale, astfel:

a) elemente de calcul (de efort) certe: cheltuieli de investitii directe (Id) si colaterale (Ic), in care se includ si cheltuielile de proiectare, de organizare a santierelor etc.

b) elemente de calcul (de efort) conventionale: efortul suplimentar datorat imobilizarii fondurilor de investitii in timp (Et); necesarul de fond de rulment, reprezentand prima dotare (NFR) in vederea punerii in functiune a unui obiectiv economic; cheltuielile de investitii conexe (Icn); valoarea neamortizata a mijloacelor fixe casate, exclusiv sumele incasate din recuperari ca urmare a casarii (Mfc - Sv); pierderi de venit net in perioada executarii lucrarilor de investitii (reutilari si modernizari) la unitatile existente (Pvn); cheltuieli cu obtinerea terenului, pretul de cumparare, despagubiri, stramutari, taxe de dezafectare, repunerea altor suprafete de teren in circuitul agricol etc.) inglobate in valoarea investitiilor (Pt).

Elementele de calcul la care ne-am referit pot fi completate cu inca un element si anume, cu cheltuielile previzibile pentru prevenirea poluarii mediului (Cppm)

Elementele de calcul ce contureaza sfera de cuprindere a efortului investitional continua sa suscite interes atat pe plan teoretic, cat mai ales pe plan practic. In acest context, problemele abordate vizeaza, dupa caz, continutul, sfera de cuprindere si modalitatile de estimare si de folosire a lor in practica determinarii indicatorilor de eficienta economica a investitiilor. Principalele aspecte, care prezinta interes, vizeaza:

Investitia directa reflecta totalitatea cheltuielilor prevazute in devizele pe obiecte sau in alte instrumente de evaluare, legate nemijlocit de crearea unor noi active fixe, largirea, reconstruirea, reutilarea si modernizarea celor existente.

Stabilirea marimii investitiei directe ridica probleme privind sfera sa de cuprindere, in cazul intreprinderilor integrate sau neintegrate in combinate industriale. Remarcam astfel ca, in cazul intreprinderilor integrate, bazate pe principiul combinarii productiei mai multor ramuri prin prelucrarea succesiva a materiilor prime, investitiile pentru dezvoltarea capacitatilor de productie respective sunt considerate directe. Dimpotriva, la unitatile neintegrate, numai cele destinate largirii capacitatilor de productie proprii, si nu si ale unitatilor cu care coopereaza (care constituie investitii conexe) sunt directe.

O alta problema se refera la faptul ca, in cazul investitiilor din industria extractiva, cheltuielile cu lucrarile geologice au o pondere ridicata in totalul investitiilor, de pana la 40%, ori aceste cheltuieli nu se materializeaza in valoarea mijloacelor fixe si nu toate au ca efect descoperirea de rezerve. Sigur, o parte din aceste cheltuieli trebuie sa fie incluse in investitia directa. In general, se opineaza ca in investitia directa sa se includa numai cheltuielile de explorare geologica preliminare care conduc la determinarea rezervelor industriale.

Referitor la investitia directa se ridica si problema preturilor de evaluare. In general, pentru evaluarea lucrarilor de constructii - montaj se folosesc preturile de deviz care reflecta pe elemente (materiale, manopera si utilaj) costurile pentru fiecare articol de deviz din cadrul lucrarii. In ceea ce priveste cheltuielile cu utilajele, care in anumite cazuri au o pondere ridicata in totalul investitiei directe, evaluarea este mai dificila, mai ales in cazul utilajelor unicat. In aceasta situatie evaluarea se poate face prin analogie, iar la utilajele de import pe baza datelor din oferte.

O metoda care inlatura aceste neajunsuri o constituie costograma sau diagrama de preturi. Costograma este o curba care exprima relatia functionala dintre pret si capacitatea de lucru a utilajelor. Intocmirea costogramelor se bazeaza pe multiple observatii facute asupra relatiei pret- capacitati de productie. S-a constatat ca de la o capacitate de productie la alta preturile nu variaza liniar, ci curbiliniu. Curba, dupa cum se stie, este o functie exponentiala de forma:



in care:

Pt - reprezinta pretul cautat corespunzator capacitatii Q1;

P0 - pretul cunoscut corespunzator capacitatii Q0;

Q0, Q1 - capacitatile de productie ale utilajelor;

m - marimea determinata statistic cu ajutorul careia se tine seama de faptul ca preturile nu variaza liniar, in raport cu marimea capacitatilor de productie.

Formula de mai sus este o functie de tipul:

in care:

X este variabila independenta ;

a - este constanta;

m - exponentul de regresie.

Pentru utilizarea acestei metode este necesara realizarea unei colectii cat mai complete de costograme si de tabele cu exponenti de regresie.

– Investitia colaterala exprima valoarea lucrarilor care sunt legate teritorial sau functional de investitiile directe, asigurand obiectivul de baza cu utilitati (alimentarea cu apa, gaze, canalizare, energie electrica si termica, retele de telecomunicatii, drumuri etc.). Investitiile colaterale includ atat valoarea lucrarilor pentru asigurarea utilitatilor prin instalatii proprii, care deservesc obiectul proiectat, cat si valoarea racordurilor pana la reteaua publica sau la retele magistrale. Cand lucrarile pentru asigurarea utilitatilor deservesc mai multe obiective de investitii cu intreprinzatori titulari diferiti, atunci, in investitia totala a fiecarui beneficiar se va include o cota corespunzatoare din cheltuielile colaterale ocazionate.

– Investitia conexa reprezinta cheltuielile de investitii necesare a se efectua in alte ramuri sau sectoare de activitate, ca urmare a optiunii pentru executarea investitiei directe, se exemplu, pentru largirea bazei de materii prime sau asigurarea combustibililor (energie, gaze, carbune etc.), marirea capacitatii statiilor de cale ferata, triajelor, rampelor etc., regularizari de rauri, lucrari de imbunatatiri funciare, constructii de locuinte si alte dotari social-economice. De regula, pe plan practic, in valoarea investitiilor totale pentru obiectivul productiv se includ ca investitii conexe numai cotele parti corespunzatoare gradului de servire.

Asemenea investitii sunt conditionale pentru investitia directa. Aceasta inseamna ca, in caz limita, investitorul direct poate fi pus in situatia de a realiza atat investitia directa, cat si investitia conexa, in lipsa altor investitori interesati.

Identificarea caracterului conex al unor investitii se impune, pentru a diminua riscul la care se expune investitorul direct.

In sens larg, investitia conexa inglobeaza in sfera sa intreg efortul propagat de investitia directa, in alte ramuri si domenii de activitate (in amonte - in ramuri extractive, producatoare, de prestatii etc.; in aval - in ramuri prelucratoare, in sectorul social-cultural etc.). Dar propagarea se produce „in valuri', traversand ramuri si sectoare, cu o intensitate variabila, insa in descrestere pe masura departarii de ramura de referinta. Estimarea valorii investitiei conexe devine cu atat mai dificila cu cat propagarea poate avea si orientare inversa, inspre ramura de referinta.

In sens restrans, investitia conexa inglobeaza in sfera de cuprindere numai acea parte a efortului propagat de investitia directa, in alte ramuri (decat cea de referinta ) care, desi necesara, nu se poate recupera din efectele proprii in acele „alte ramuri'. In mod evident, in acest fel, problema identificarii in alte ramuri a unor investitii conexe devine mai putin complicata; dar ea ramane inca, pe plan practic, insuficient clarificata. In aceasta idee, in literatura de specialitate s-a emis opinia privind restrangerea numarului de ramuri (cercuri de conexiune) luate in seama la determinarea investitiei conexe la cel mult trei si folosirea, in acest scop, a balantei legaturilor dintre ramuri. Pe plan practic, problema comporta rezolvari variate.

– Efortul economic suplimentar datorat imobilizarii fondurilor in perioada de constructie este retinut pe plan metodologic sub denumirea „efectul imobilizarii fondurilor” sau „efectul factorului timp'. Constituie totusi element de efort, conventional, fiind generat de nerealizarea efectelor potentiale, datorita imobilizarii fondurilor in cadrul perioadei de executare a lucrarilor de investitii.

Pe plan normativ si practic marimea acestui element (Et) este in functie de marimea si evolutia valorii investitiilor (Ik), durata imobilizarii in ani (Tn) si normativul eficientei investitiilor sau costul capitalului (En). Relatia generala de calcul se prezinta astfel:

.

Relatia de calcul prezentata poate lua forme variabile in functie de durata perioadei de imobilizare a fondurilor (ani intregi sau ani intregi si fractiuni de ani). In  principiu, tendinta de optimizare implica minimizarea acestui element.

Determinarea efortului economic datorat imobilizarii fondurilor de investitii in perioada de constructie, cu ajutorul relatiei de mai sus, da posibilitatea corectarii unor indicatori de eficienta economica a investitiilor, cum ar fi durata de recuperare.

– Necesarul de fond de rulment constituie, de asemenea, element de efort investitional, componenta a devizului investitiei. Determinarea acestui element tine de solutiile tehnologice, capacitatea de productie, norme de stoc si de aprovizionare, coeficientul vitezei de rotatie, preturi de estimare etc. Se remarca insa faptul ca problemele de principiu ale determinarii necesarului de fond de rulment, aferent primei dotari la obiectivele economice puse in functiune printr-un proces investitional, sunt insuficient clarificate. Se accepta totusi solutia conform careia in determinarea acestui element se poate tine seama de valoarea productiei anuale (Qc) exprimata la cost complet si coeficientul vitezei de rotatie (Kvr) in cadrul relatiei:

,

unde i reprezinta sortimentul productiei. Reiese ca NFR asigura finantarea cheltuielilor curente de productie in parametrii unui ciclu de productie.

– Cheltuielile cu ocuparea terenului au fost abordate insuficient in literatura de specialitate. In general, in valoarea investitiei totale s-au avut in vedere numai cheltuielile cu obtinerea terenului (in cazul cand acesta trebuia expropriat, precum si cele de stramutare sau eventuale amenajari preliminare executarii lucrarilor).

In actualele conditii, terenul ca amplasament al unei investitii, in general, poate face obiectul raporturilor de drept civil, deci poate fi vandut sau cumparat. Sub acest aspect, pretul negociat al terenului se integreaza in efortul de investitii, la care se pot, dupa caz, adauga eventuale cheltuieli de amenajare, denivelari, nivelari etc. preliminare. Problema se complica in cazul in care terenul folosit ca amplasament pentru o investitie este proprietate a investitorului, avand destinatie variata.

In solutionarea problemei inca cu ani in urma, unii economisti erau de parere ca trebuie sa se tina seama de urmatoarele situatii.[17]

1. Terenul pe care urmeaza sa se construiasca noul obiectiv sau sa se dezvolte o unitate existenta este folosit pentru productia agricola. In acest caz, evaluarea economica a pierderilor de venit din ocuparea suprafetelor de teren ar trebui sa tina seama de venitul global ce s-ar putea obtine de pe terenul respectiv pe parcursul duratei de functionare a obiectivului, care ar putea fi inglobat in efortul investitional.

2. Terenul ar putea fi folosit in scopuri agricole, in urma unor lucrari de imbunatatiri funciare. Prin dezafectarea unor asemenea suprafete de teren, in efortul investitional ar trebui sa se cuprinda venitul global ce s-ar putea obtine de pe un asemenea teren, calculat in raport cu realizarile obtinute pe terenuri cultivate in conditii similare.

3. Terenul dezafectat pentru investitii este impropriu agriculturii, caz in care se exprima opinia ca in efortul investitional sa nu se cuprinda asemenea cheltuieli, neinregistrandu-se ca atare pierderi de venit din ocuparea terenului.

Ipotezele expuse le apreciem ca fiind rezolvabile pentru practica actuala, intrucat chiar daca pretul terenului este element de baza in evaluare, acesta este dependent de venitul potential din folosinta terenului.

In practica investitiilor, efortul din ocuparea terenului cuprinde: pretul de achizitie, cheltuielile pentru exproprieri (daca terenul apartine persoanelor fizice sau unitatilor economice); cheltuieli pentru eliberarea amplasamentului (demolari de cladiri, defrisari, nivelari, desecari etc.); cheltuieli pentru amenajarea terenului in vederea folosirii lui ca amplasament pentru investitii sau pentru redarea in circuitul agricol a unor suprafete improprii agriculturii, in schimbul suprafetelor agricole folosite ca amplasament; cheltuieli cu stramutarea gospodariilor populatiei in masura in care eliberarea amplasamentului impune aceasta; alte cheltuieli. Aceste cheltuieli se cuprind in devizul general al investitiei, pe baza unor devize financiare.

– Pierderea de venit net, ca urmare a intreruperii productiei in unele sectii, pentru realizarea unor lucrari de investitii, indeosebi reutilari si modernizari, constituie o realitate. Efectul potential (nerealizat in acest caz) se transforma in efort de investitii, care va trebui sa fie recuperat in cadrul duratei de recuperare. Pierderea de venit net in cazul investitiilor de reutilare-modernizare se poate stabili dupa relatia:

,

in care:

P - valoarea pierderilor de venit net in perioada de constructie;

t - timpul, perioada de intrerupere, in luni sau ani;

Qi - volumul fizic al produselor, (i = 1, 2,,n) a caror productie se intrerupe;

pv0 - pretul de vanzare unitar inainte de reutilare-modernizare;

c0 - costul unitar al produselor, inainte de reutilare-modernizare.

– Valoarea neamortizata a mijloacelor fixe casate, inainte de amortizarea lor integrala, diminuate cu sumele obtinute din casare, prin valorificarea unor materiale; (Mfc - Sv) constituie de asemenea marime de calcul al efortului investitional. Intr-un fel, are acelasi regim cu pierderile de venit net in perioada de executare a lucrarilor de reutilare si modernizare. Faptul ca pierderea din casarea mijloacelor fixe neamortizate integral se suporta din rezultatele financiare nu schimba fondul problemei. Prin efectele sale, investitia va trebui sa asigure si recuperarea unor asemenea elemente inglobate in efortul investitional.

– Cheltuielile pentru prevenirea poluarii mediului (Cppm) constituie, mai ales in cazul investitiilor productive, o realitate care impune recunoasterea lor ca marime de calcul a efortului investitional.

Partial ele pot constitui investitii colaterale sau conexe, dar cuprinderea lor in calcule ca element distinct si propagat al efortului de investitii productive poate conduce la o mai judicioasa analiza a oportunitatii unor obiective de investitii cu efecte nocive pentru mediul inconjurator.

Sintetizand aspectele prezentate anterior se poate concluziona ca in aprecierea eficientei economice a investitiilor este necesar sa se tina seama de toate cheltuielile ocazionate de constructia si punerea in functiune a obiectivului de investitii. In acest fel se poate stabili efortul total de investitii:

a) In cazul obiectivelor noi de investitii:

b) In cazul lucrarilor de reutilare si modernizare:

.

Efortul de investitii, avand o asemenea sfera de cuprindere, serveste determinarii unor indicatori de eficienta economica a investitiei, precum si necesitatilor de analiza comparativa in vederea luarii deciziei.

2. Efortul de investitii al intreprinzatorului se restrange la cadrul devizelor de executie (incluzand cheltuielile de investitii directe si colaterale, precum si alte cheltuieli intre care cele privind organizarea santierului, pregatirea personalului si supravegherea tehnica a executarii lucrarilor, amenajarea terenului ca amplasament, necesarul de fond de rulment, probe tehnologice etc.).

Tinand seama de faptul ca investitia nematerializata direct in obiecte de natura mijloacelor fixe se inglobeaza prin repartizare asupra obiectivelor de investitie directa si colaterala, se poate aprecia ca efortul de investitii astfel estimat se regaseste in relatia:

.

Efortul de investitii astfel stabilit se regaseste in devizul general al investitiei, servind nu numai necesitatilor de contractare a lucrarilor si de finantare a lor, dar si, aceasta in primul rand, pentru exprimarea eficientei economice a variantei de proiect cu ajutorul celorlalti indicatori (exceptand indicatorul termenul de recuperare), care au in constructia lor efortul de investitii, cum sunt: investitia specifica, coeficientul de eficienta economica a investitiilor, aportul valutar al investitiei etc.

3. Efortul de investitii transpus in valoarea mijloacelor fixe puse in functiune la finalizarea procesului investitional si declansarea procesului de productie sau exploatare a lor (Imf) poate fi:

.

Efortul astfel stabilit este mai mic decat valoarea devizului general, dar cel putin egal cu valoarea mijloacelor fixe puse in functiune. Efortul de investitii poate fi mai mare fata de valoarea mijloacelor fixe puse in functiune in acele situatii in care rezultatele procesului investitional nu se concretizeaza in obiecte, mijloace de munca, de natura mijloacelor fixe. In cele mai multe cazuri insa efortul de investitii estimat prin deviz se regaseste nemijlocit in valoarea mijloacelor fixe puse in functiune, in mod direct, in substanta si valoarea lor sau prin repartizare asupra valorii lor (ca in cazul cheltuielilor asimilate investitiilor pentru obtinerea terenului, pregatirea personalului, supravegherea tehnica a executarii lucrarilor etc.).

Efortul de investitii dimensionat dupa sfera de cuprindere permite reflectarea sa dupa urmatoarea relatie:

.

asa cum de altfel reiese si din figura 1.











Figura nr. 1 – Raportul dintre sfera de cuprindere a efortului de investitii in diferite ipoteze


Efectele investitiilor au o natura variata, complexa si eterogena, putand fi grupate totusi in trei categorii si anume: in efecte materiale, valorice si sociale.

Efectele materiale ale investitiilor se prezinta ca valori de intrebuintare ce rezulta in urma derularii si finalizarii unui proces investitional, cum ar fi: volumul fizic, numarul, cantitatea de mijloace fixe puse in functiune, cantitatea sau volumul fizic al productiei anuale, intr-o anumita structura; caracteristicile calitative (durabilitate, randament etc.) ale produselor etc.

Efectele materiale ale investitiei se exprima in unitati de masura naturale (buc., tone, kg, kWh energie electrica, perechi incaltaminte etc.).

Efectele valorice ale investitiilor permit exprimarea mai sintetica, generalizata a rezultatelor procesului investitional prin indicatori, cum ar fi: valoarea si costul productiei, profitul anual etc.

Efectele sociale ale investitiilor sunt generate de implicatiile pe plan social ale procesului investitional. Ele privesc conditiile de munca si de trai, gradul de poluare, noxe, starea de sanatate publica, grad de confort, cultura si civilizatie; proportiile din economie, ca si in profil teritorial, grad de valorificare a potentialului uman intr-o anumita zona a tarii etc. Desigur, cuantificarea efectelor sociale intampina dificultati, in lipsa unor criterii si unitati de masura pentru aprecierea lor, desi aparitia si manifestarea lor este identificabila. Tocmai de aceea, in ultimul timp se manifesta frecvente incercari de abordare a rolului si posibilitatilor de cuantificare a efectelor sociale datorate investitiilor.

Dintre cele trei categorii de efecte ale investitiilor, cele valorice se preteaza la o exprimare sintetica, unitara, servind astfel necesitatilor de reflectare, cu ajutorul unor indicatori, a eficientei economice. In acest caz, intre efortul de investitii si efectele acestora se stabileste un raport cantitativ direct, intrucat ambele marimi puse in relatie se exprima in unitati de masura omogene. Totusi, raportul efort - efecte valorice de investitii nu este intotdeauna concludent, pentru ca efectele materiale si sociale sunt in acest caz neglijate. Apoi, pentru ca, uneori, chiar si efectele valorice sunt partial estompate, ca urmare a abaterii unor preturi de la valoare, preturi folosite pentru evaluari.

Indiferent de forma de exprimare, efectele investitiilor pot fi: directe (identificabile in raport cu obiectul de investitii) si indirecte (generate prin propagare in alte sectoare de activitate). In functie de scopul urmarit se pot distinge: efecte de baza si efecte complementare.

Desigur, o analiza complexa impune luarea in considerare a tuturor categoriilor de efecte si, eventual, compararea lor in raport cu o exprimare unitara. Rezolvarea problemei este posibila, in plan teoretic, cu ajutorul regulii paralelogramului deformabil,[18] in cadrul careia plecand de la efecte de natura diferita se incearca a identifica efecte compuse - rezultante ale imbinarii efectelor diferite.

Reiese astfel, pe de o parte, necesitatea luarii in analiza a tuturor categoriilor de efecte ale investitiilor (materiale, valorice si sociale), iar, pe de alta parte, necesitatea exprimarii eficientei economice a variantelor de proiect cu ajutorul unei game mai largi de indicatori.




Lungu O., Eficienta economica, Tipografia ASTRA, Brasov, 1947, p. 5

Evian N. Ioan, Teoriile conturilor, Cluj, 1940, p. 130

Voinea D., Contabilitatea generala, Brasov, 1947, p. 26

Herbert N. Casson, Business, Editia a IV-a, Berlin, 1927, p. 6

Novojilov V., Masurarea cheltuielilor si rezultatelor in planificarea optima, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1969, p. 65

Iacobovici-Boldisor C., Eficienta activitatii economice, Ed. Politica, Bucuresti, 1967, p. 36

Ciulbea G., Unele consideratii privind conceptul de eficienta economica, in revista „Finante credit” nr. 5/1969

Negucioiu A., Eficienta activitatii economice (dezbatere), in Probleme economice, nr. 1, 1969, p. 127-135

Romanu I., Eficienta economica a investitiilor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Jica P., Determinarea eficientei economice, teza de doctorat, lasi, 1973, p. 1-98

Cistelecan L., Cistelecan R., Coordonate ale abordarii sistemice a eficientei economice, in Revista economica, nr. 9, 1987

Bertrand de Juvenel, Progresul in om, Ed. Politica, Bucuresti, 1983, p. 47

Tataru A.G., Finantarea prevenirii si combaterii poluarii mediului (prelegere la cursurile de vara internationale) Iasi – Piatra Neamt, 1979, p. 1

Gherasim T., Zait D., Eficienta sistemelor de productie, Iasi, 1991,p. 14 - 15

Gherasim T., Zait D., Op. cit., p. 43

Matei St., Eficienta si finantarea investitiilor, lito. Timisoara, 1981, p. 51

Baghinschi V., Camasoiu I., Candela V., Iacobovici-Boldisor C., Determinarea si analiza eficientei economice a investitiilor in agricultura, Ed. Ceres, Bucuresti, 1979, p. 74-77

Staicu Fl., Eficienta economica a investitiilor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1995, p.36







Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2022 - Toate drepturile rezervate -|