EVAZIUNEA FISCALA - noTiune Si forme de manifestare

Notiune si forme de evaziune fiscala

Evaziunea fiscala reprezinta sustragerea prin diverse modalitati de la plata obligatiilor fiscale , ascunderea surselor si a cuantumului de venituri impozabile. In conceptia legiuitorului evaziunea fiscala reprezinta sustragerea prin orice mijloace, in intregime sau in parte, de la plata impozitelor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat, si fondurilor speciale extrabugetare de catre persone fizice si juridice, denumite contribuabili (art 1, Legea nr 241/2005, pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale

Prima definire a evaziunii fiscale a fost data intre cele doua razboaie mondiale. Conform acesteia frauda imbraca o conceptie extensiva, notiunea de evaziune fiscala e inclusa in cea de frauda. Ea a fost sustinuta de Lerouge sau M.A. Piatier.

Cel mai cunoscut sens dat evaziunii fiscale e 'arta de a evita caderea in campul de atractie a legii fiscale' concept care apartine lui M.C. de Brie si P.Charpentier.

Cel de-al treilea concept apartine lui Maurice Duverger, care considera ca evaziunea fiscala e un termen generic, si desemneaza manifestarea de fuga din fata impozitelor. Aceasta e o definitie in sens larg a evaziunii fiscale care ajunge sa inglobeze si frauda.

La noi Iulian Vacarel sugereaza definirea evaziunii fiscale ca fiind 'sustragerea de la impunere a unei parti din materia impozabila'.

In functie de modul in care poate fii savarsita evaziunea fiscala cunoaste doua forme de manifestare:

-evaziunea fiscala licita care se realizeaza la adapostul legii;

-evaziunea fiscala ilicita, care se realizeaza prin fraudarea legii.

In tarile anglo-saxone aceasta distinctie este consacrata prin existenta termenului de "tax avoidance", corespondent evaziunii fiscale licite si a celui de "tax evasion", aferent evaziunii fiscale ilicite.

Evaziune fiscala "legala" vs frauda fiscala

In practica, incadrarea unui anumit comportament al contribuabilului in asa-numita evaziune fiscala legala sau ca frauda fiscala ridica probleme majore

BOGDAN IACOB, Partener Societatea de avocatura Sova & Partners


Legislatia referitoare la evaziunea fiscala suscita inca ample dezbateri atat in doctrina si practica de specialitate, cat si in mass-media, fiind inclusiv subiect de polemica electorala. Primul act normativ prin care s-au incercat definirea si combaterea, inclusiv cu mijloace de drept penal, a evaziunii fiscale a fost Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei  nr. 299 din 24 octombrie 1994.  
Dincolo de imprecizia reglementarii si de stangacia cu care legiuitorul a incercat la vremea respectiva sa stabileasca in sarcina contribuabililor o multitudine de obligatii de declarare, inregistrare etc., cu intentia de a stavili o practica in care inventivitatea aproape ca nu are limite, meritul acestei legi este acela de a fi primul act normativ care a definit si care a incriminat ca infractiune sustragerea de la plata obligatiilor fiscale.

Corelarea legii cu "inventivitatea" evazionistilor

Sub presiunea modificarilor continue ale realitatilor sociale, Legea nr. 87/1994 a suferit de-a lungul timpului mai multe modificari si chiar o republicare, prin care s-a incercat corelarea reglementarilor cu inventivitatea fara margini a "evazionistilor". Dupa adoptarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal si a Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, a devenit evident ca vechea reglementare era o "haina juridica" prea stramta si peticita pentru relatiile sociale pe care le ocrotea, mai ales ca o parte din obliga-tiile stabilite in sarcina contribuabililor prin Legea nr. 87/1994 au fost preluate de noile acte normative in materie fiscala.
Dupa abrogarea Legii nr. 87/ 1994, sediul materiei il constituie Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 672 din 27 iulie 2005. Desi la data adoptarii a starnit un val de critici care au vizat in special preluarea aproape fara discernamant a unor texte din vechea reglementare, fara a fi avute in vedere comentariile, de multe ori pertinente, ale teoriei si practicii judiciare, meritul noii reglementari il constituie faptul de a oferi o reglementare supla, elastica, adaptabila dinamicii acestui fenomen, precum si instrumentele de combatere a acestuia, indiferent daca ele apartin sferei dreptului penal sau o exced. Tot ca un element de noutate, Legea nr. 241/2005 prevede si cauze de nepedepsire sau de reducere a pedepselor, acordate doar in anumite circumstante, astfel incat se poate afirma ca spiritul acestei legi este in sensul recuperarii prejudiciilor aduse bugetului de stat prin savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala si doar in mod colateral, subsecvent, pedepsirea persoanelor vinovate prin aplicarea unor sanctiuni privative de libertate.

Ce este evaziunea?

Intr-o definitie sintetica, evaziunea fiscala consta in sustragerea contribuabililor prin orice mijloace, in intregime sau in parte, de la plata impozitelor, taxelor si/sau oricaror alte sume datorate bugetului general consolidat. In legatura cu aceasta definitie, se impun o serie de precizari. In primul rand, in acceptiunea Legii nr. 241/2005, termenul de buget general consolidat desemneaza ansamblul bugetelor publice, componente ale sistemului bugetar, agregate si consolidate pentru a forma un intreg. In al doilea rand, prin contribuabil, actul normativ mai sus aratat intelege orice persoana fizica ori juridica (sau alta entitate fara personalitate juridica), romana sau straina, care obtine venituri sau detine bunuri pentru care datoreaza impozite, taxe, contributii si alte sume bugetului general consolidat.

Evaziune fiscala "legala"

In practica, probleme majore ridica incadrarea unui anumit comportament al contribuabilului in asa-numita evaziune fiscala legala sau in sfera ilicitului penal (frauda fiscala).
In general, prin evaziune fiscala "legala" se intelege acea conduita a contribuabilului de a ocoli prevederile legale, recurgand la o combinatie neprevazuta a acestora, si prin urmare "tolerata", in considerarea principiului conform caruia "daca legea nu interzice, atunci permite". Aceasta forma a evaziunii fiscale este posibila doar cand legea este lacunara si/sau prezinta inadvertente. Speculand aceste vicii legislative, contribuabilul se plaseaza intr-o pozitie cat mai favorabila in raport de legislatia fiscala pentru a beneficia intr-o masura cat mai mare de avantajele prevazute de aceasta astfel incat reuseste sa "sustraga" de la impunere o parte, mai mare sau mai mica, in raport de propria abilitate, din veniturile sau bunurile sale. Acest lucru e posibil datorita modului in care reglementarile fiscale dispun stabilirea obiectului impozabil.
Aceasta forma a evaziunii fiscale poate fi insa considerata si o modalitate de optimizare fiscala, intrucat evitarea in tot sau in parte a platii impozitelor, taxelor si a celorlalte sume datorate bugetului de stat, daca se realizeaza in limita exigentelor legale, poate constitui un scop in sine.

Frauda fiscala

La polul opus se situeaza frauda fiscala (termen folosit pentru a evita utilizarea notiunii de evaziune fiscala frauduloasa sau ilicita, ce are nuante pleonastice) care consta in conduita contribuabilului de incalcare flagranta a legii cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor, contributiilor si oricaror altor sume datorate bugetului de stat.
Indiferent ca se realizeaza sub forma disimularii obiectului impozabil, a subevaluarii materiei impozabile sau prin orice alte cai de sustragere de la plata impozitelor, numitorul comun in cazul acestor fapte il constituie incalcarea, cu intentie, a reglementarilor fiscale in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor legale.   
Desi aceasta diferentiere intre evaziunea fiscala legala si frauda fiscala este unanim acceptata, in doctrina s-a aratat ca "trasarea unei frontiere intre cele doua forme ale evaziunii fiscale reprezinta un demers relativ si arbitrar deoarece intre ele exista continuitate, iar linia de demarcatie este extrem de fragila, de foarte multe ori fiind trasata in mod artificial si conjunctural" si, am adauga noi, in raport cu nevoia din ce in ce mai acuta de a aduce bani la bugetul de stat.

Cauzele evaziunii

Document online: Finantele intreprinderii - grile Document online: Pasii de reforma ai PAC si evaluati impactul acestora asupra PAC

Pentru combaterea acestui fenomen, cu implicatii adanci la nivel economic, social si chiar politic, ar trebui identificata si pusa in aplicare o strategie unitara si mai ales perseverenta. In schimb, guvernarile de pana acum i-au opus o legislatie imperfecta, lacunara si evaziva, pusa in aplicare de un personal timid si sovaielnic sau o campanie de presa care intruneste toate elementele pentru a putea fi considerata publicitate inselatoare, in loc sa identifice cauzele reale ale evaziunii fiscale, care ar fi condus la elaborarea si aplicarea unor masuri cu adevarat eficiente pentru combaterea ei.
Cauzele evaziunii fiscale sunt multiple si complexe. In primul rand, o cauza a evaziunii fiscale o constituie tocmai excesivitatea sarcinilor fiscale, care insa are drept motive tocmai amploarea pe care o are acest fenomen. Din acest punct de vedere, se poate vorbi despre un adevarat cerc vicios, deoarece, cu cat presiunea fiscala este mai mare, cu atat fenomenul evaziunii fiscale capata amploare, si, cu cat evaziunea fiscala este mai mare, cu atat sarcina si deci si presiunea fiscala vor apasa contribuabilii care isi indeplinesc obligatiile legale.
O alta cauza a evaziunii fiscale o reprezinta absenta unei legislatii fiscale clare, precise, unitare si mai ales stabile care sa ingradeasca posibilitatile contribuabililor de a recurge la aceste practici. Desele modificari ale dispozitiilor legale, reglementarea legislativa anapoda, de la cazul particular la general etc. nu fac altceva decat sa faciliteze orientarea contribuabilului spre evaziune fiscala intrucat acest fenomen este rezultatul logic  al "defectelor si inadvertentelor unei legislatii imperfecte, al metodelor defectuoase de aplicare, precum si al neprevederii si nepriceperii legiuitorului a carui fiscalitate excesiva este tot atat de vinovata pe cat sunt cei pe care ii provoaca prin aceasta la evaziune".
In final, o alta cauza majora, de ordin subiectiv de aceasta data, o constituie insuficienta educatiei cetatenesti (fiscale) a contribuabililor, dar si excesul de zel al organelor fiscale, predispuse uneori la incalcarea drepturilor si intereselor legitime ale platitorilor de impozite.
Este stiut ca eficienta unui sistem fiscal se masoara mai ales prin gradul de consimtire la impozit, care este invers proportional cu gradul de rezistenta a contribuabililor la impozite, si deci cu evaziunea fiscala. In locul unei campanii care creeaza confuzie in randul populatiei, prin sloganuri de genul "Plateste cu bani, nu cu ani!" (si care, dupa cum am mai aratat, este inselatoare intrucat in cazul infractiunilor de evaziune fiscala ne aflam in plin camp de actiune a intentiei directe ca forma de vinovatie), este de preferat o campanie de constientizare a contribuabililor cu privire la importanta si necesitatea achitarii taxelor, impozitelor, contributiilor si celorlalte sume datorate la bugetul de stat. Aceasta deoarece principala trasatura a impozitelor este reversibilitatea acestora, adica reintoarcerea sumelor concentrate de stat pe aceasta cale sub forma unor actiuni, servicii, gratuitati catre cei care au contribuit la formarea fondurilor generale ale societatii, beneficiar al obligatiei fiscale fiind societatea in ansamblul ei.

In ceea ce priveste evaziunea fiscala in Romania

Conform prevederilor unor acte normative fundatiile, organizatiile si asociatiile non-profit, cu caracter umanitar, social, cultural, sportiv, etc. sunt scutite de plata taxelor vamale pentru unele bunuri provenite din ajutoare si donatii. Printre aceste bunuri se numara si autovehiculele. Drept urmare, in cursul perioadei 2004-2005 au fost introduse in tara de catre numeroase asociatii si fundatii non-profit, in regim de scutire de taxe vamale, circa 13.500 autoturisme. In urma controalelor efectuate, in anul 2005 de catre organele Ministerului Finantelor la 689 de organizatii non-profit din toata tara, a rezultat ca la peste 80% din acestea au fost incalcate prevederile legale in vigoare, adica: bunurile primite sub forma de ajutoare si donatii au fost utilizate in alte scopuri decat cele prevazute in obiectul de activitate; bunurile respective nu au fost inregistrate in patrimoniu ori au fost utilizate in interes personal sau pentru obtinerea de profit. Deci, in loc ca pentru autoturismele importate sa se fi platit taxe vamale, care echivalau cu 128 mld lei, s-a ajuns ca in cazul majoritatii fundatiilor constituite din persoane fizice, cati membri sunt, atatea masini primite ca donatii sa existe. Deci, in acest caz, legislatia imperfecta creeaza conditii pentru ca evaziunea fiscala sa se practice " perfect legal". Unii agenti economici practica preturi de livrare inferioare costurilor produselor finite si , implicit, calculeaza accize in raport cu preturile respective si nu de costurile efective ale produselor, asa cum este legal. In acest caz evaziunea fiscala se realizeaza prin: utilizarea ca baza de calcul a accizelor datorate statului pentru bauturile alcoolice, a preturilor de livrare negociabile cu cumparatorul, preturi care se situau sub nivelul costurilor cu care au fost realizate produsele; stabilirea pretului materiei prime din care s-a obtinut alcoolul la fabricarea bauturilor alcoolice, sub pretul pietei. Cele mai frecvente cazuri de sustragere a agentilor economici de la plata obligatiilor catre bugetul de stat se produc prin  neinregistrarea in contabilitate a veniturilor realizate. O alta modalitate de evaziune la care apeleaza de cele mai multe ori cetatenii straini, rezidenti in Romania, este aceea a folosirii facturii externe falsificate, in care se inscriu preturi mai mici decat cele reale. Nu lipsesc din Romania nici firmele fantoma al caror singur scop il reprezinta inselaciunea si evaziunea fiscala. De obicei, aceste firme sunt intemeiate in numele unor cetateni care nu au fost niciodata in Romania sau care au plecat din tara la scurt timp dupa infiintarea lor . In numele unor astfel de firme se emit si se utilizeaza ordine de plata fictive prin care se sustrag sume importante cuvenite bugetului de stat sau sunt inselate o serie de firme din alte localitati. Prin apelarea la astfel de cai de realizare a evaziunii fiscale se sustrag de la bugetul de stat zeci de miliarde. Evaziunea fiscala se intalneste si in cazul taxelor de timbru pentru activitatea notariala. Astfel de exemplu, in cazul autentificarii actelor de instrainare a imobilelor, nu de putine ori partile se inteleg ca pretul vanzarii inscris in actul de vanzare - cumparare autentificat sa fie inferior celui practicat in realitate, pentru ca taxa da timbru sa se calculeze la un pret mai mic.

In perioada care a trecut de la introducerea taxei pe valoarea adaugata in Romania s-au conturat multiple forme ale evaziunii fiscale si in acest domeniu, cele mai des intalnite fiind urmatoarele:

vanzari nedeclarate, care apar cu frecventa cea mai mare si sunt de multe ori greu de descoperit. Practic, vanzarile de bunuri sau prestarile de serviciu se fac fara intocmirea documentelor corespunzatoare si , evident, fara inregistrari in contabilitate;

omiterea inregistrarii, cand agentul economic neinregistrat beneficiaza de un avantaj care nu i se cuvine, comparativ cu ceilalti comercianti concurenti, care vor solicita clientilor taxa pe valoarea adaugata;

intelegeri intre vanzatori si cumparatori de a schimba bunuri sau servicii fara plata, gen barter, cu plata redusa, fara factura sau eventual cu o factura de valoare redusa;

deducerile false , care se intalnesc frecvent si se realizeaza prin intocmirea de facturi false, prin utilizarea repetata a acelorasi facturi pentru deducere sau prin folosirea de facturi care se refera la cumparari inexistente;

erorile de inregistrare, care pot aparea la prima vedere ca inocente, au totusi, o influenta destul de mare asupra taxei datorate, mai ales daca sunt frecvente sau daca valoarea lor este mare;

aplicarea incorecta a cotei zero sau a scutirilor, care poate conduce la diminuarea serioasa a sumelor cuvenite bugetului de stat, mai ales daca este asociata cu facturi false, fiindca altfel platitorul de T.V.A. nu are cum sa profite de aceasta practica;

cereri de rambursare nejustificate, cand se solicita rambursarea taxei aferente unor marfuri exportate sau pentru bunuri la care legea da drept de deducere, fara insa ca in realitate aceste operatiuni sa fi fost efectuate. O situatie mai des intalnita este aceea a solicitarii deducerii taxei pe valoarea adaugata, pentru acelasi bun exportat, de catre doi agenti economici, pe considerentul ca documentele privind bunul respectiv au circulat prin mai multe societati comerciale.

1.2. Economia informala

Prin aceasta se intelege totalitatea activitatilor care scapa inregistrarilor oficiale. Desi termenul cunoaste sinonime, cum sunt economie paralela, subterana sau ascunsa, el nu are o definitie unanim acceptata, fiind puternic particularizat de la tara la tara. Comparatiile internationale se bazeaza totusi pe o definitie ghid, adoptata in 1993, care recunoaste ca apartinand sectorului informal activitatile de producere de bunuri si servicii care au ca obiectiv primar furnizarea de locuri de munca si venituri celor implicati si care se desfasoara in unitati care au adesea caracteristicile gospodariei-intreprindere. Acesta inseamna ca unitatile angajate in producerea de bunuri si servicii nu se pot delimita ca unitati legale independente separate de gospodarie, unde nu exista, in general, diviziune intre munca si capital, ca factori de productie. In afara gospodariei intreprindere se mai pot inscrie aici si unitati productive mici conduse de 1-2 patroni din aceeasi gospodarie sau gospodarii separate, sau cele care angajeaza pe termen indelungat, unul sau mai multi muncitori, fara baze contractuale. Mai mult, evidenta contabila a activitatii de productie nu se poate delimita de evidenta cheltuielilor gospodariei, dupa cum nici bunurile de capital -cladiri, mijloace de transport sau munca- nu se pot delimita de cele aflate in propietatea gospodariei. Acolo unde diviziunea capital-munca exista totusi, relatiile de munca se dezvolta in legatura cu angajarea ocazionala, relatii personale sau de tip social. In general sunt excluse activitatile apartinand economiei casnice, adica cele productive, care se desfasoara in cadru familial pentru care exista echivalente comerciale.

In definitia internationala se includ prin urmare frauda fiscala si munca "la negru". Ambele se refera la activitati productive legale. Prima consta insa in subevaluarea veniturilor rezultate, iar cea de-a doua in activitati desfasurata in unitati clandestine. Alaturi de munca la negru, activitatile ilicite, cum sunt contrabanda, productia si comercializarea de droguri, etc formeaza ceea ce se numeste economie criminala sau clandestina.

Definitia internationala este departe de a stabili linia de demarcatie intre formal/informal. Diferite contabilitati nationale urmeaza definitii proprii privind sectorul informal. Principala dezbatere este legata de activitatea agricola -in mod special cea de subzistenta sau la scara mica- care uneori este, alteori nu, subsumata activitatilor informale. Alaturi de acesta o serie de activitati desfasurate de lucratorii casnici -cei angajati de catre gospodarie pentru efectuarea diferitelor munci contra unei plati in bani sau in natura, in unele cazuri lucratorii pe cont propriu -cum sunt doctorii, avocatii, contabilii, arhitectii, sau cei cu diferite calificari in domeniul constructiilor, si cei angajati de catre o unitate economica, dar al caror loc de munca nu este parte constituenta a acelei unitati economice- pot fi sau nu inclusi in sectorul informal. Ele formeaza ceea ce adesea se numeste economie gri. Un rol important in clarificarea activitatilor il are legislatia fiecarei tari. In functie de cat de cuprinzatoare este in raport cu varietatea relatiilor de munca care pot exista la un moment dat in economie segmentul activitatilor informale poate scade sau creste. Alaturi de acesta sistemul de evidenta si urmarire financiara poate controla dimensiunile sectorului informal. Fara indoiala ca acuratetea declararii si inregistrarii datelor este si ea definitorie in estimarea extinderii acestui sector.

E.i. exista, inevitabil, in toate tarile. Ea difera insa ca pondere si ca tipuri de activitati neinregistrate practicate. Este unanim acceptat ca activitatile de tip benevol sunt apanajul celor bogati, ultimul deceniu inregistrand o crestere considerabila a activitatiilor voluntare legate de serviciile medicale. Pentru tarile occidentale se estimeaza ca valoarea productiei casnice reprezinta intre 1/3 si 1/2 si din produsul national. Tarile fost comuniste au experimentat in perioada ante-revolutionara o economie de penurie, oferta de bunuri si servicii fiind mereu mai mica decat cererea. Acesta a facut sa se dezvolte o retea paralela de producere si distributie de produse, avand ca noduri familia extinsa, retea pe care era de asteptat sa se dezvolte economia de piata. Indecisul proces de privatizare insotit de o serie intreaga de dezechilibre economice (inflatia accentuata, somajul de masa si de durata, politica salariala, legislatia insuficient adaptata) au facut ca in unele tari pe aceste retele sa se dezvolte activitati de tip mafiot. O extindere mare a inregistrat-o insa economia gri, majoritatea populatiei cunoscand o scadere a nivelului de trai nu doar ca urmare a pierderii unora dintre veniturile anterioare (salarii), ci si ca urmare a scaderii veniturilor lor in termeni reali. Cand insuficienta veniturilor a devenit o stare de lunga durata indivizii s-au vazut obligati sa recurga la activitati suplimentare care sa le sporeasca veniturile, adesea in sectorul informal, rezultand din activitati ocazionale, din activitati de mai lunga durata reglementate intr-un mod informal sau dezvoltand economia casnica (frecventa de altfel in aceste tari) si autoproductia (sau autoconsumul). S-a incercat in acest mod sporirea veniturilor prin evitarea unor datorii fiscale sau supravietuirea afacerii in conditii economice conjuncturale instabile. La randul sau, statul aflat si el intr-un proces de saracire incearca sa-si mentina veniturile printr-o accentuare a severitatii sistemului de impozite si taxe. Acestea vor afecta tot economia oficiala din care individul va incerca sa scape pentru a supravietui. Acelasi este mobilul activitatilor informale si in tarile in curs de dezvoltare unde e.i. o depaseste adesea pe cea oficiala. Pentru tarile din Asia si Africa munca in sectorul informal este cel mai adesea alternativa femeilor de a obtine venituri, in conditiile in care bariere cultural-religioase le ingradesc accesul pe piata muncii. Asemeni angajarii cu timp partial, activitatile informale permit femeilor suplimentarea veniturilor lor fara a compromite obligatiile familiale.

Sectorul informal trebuie sa constituie o provocare si totodata un regulator al preocuparilor decidentilor politici in interventiile lor privind economia formala: conditiile de munca, protectia sociala a persoanelor angajate, politica salariala, reglementarea dezvoltarii sectorului privat, ca si nivelul preturilor si politica fiscala.

Indicatorii utilizati in analizele privind economia informala in mai toate cazurile sunt priviti cu rezerve. Acestea se datoreaza atat variabilitatii conceptului cat si preciziei inregistrarii datelor. Estimarea economiei informale se face prin 3 categorii de metode: directe, prin anchete si sondaje, evidentele conturilor nationale si metodele monetare. Prin anchetele privind forta de munca dimensiunea economiei subterane rezulta din diferenta ratei de activitate, mai mare decat cea oficial inregistrata. Prin urmare populatia activa se ajusteaza cu un coeficient rezultat prin conversia activitatilor multiple si a celor nedeclarate in echivalent ocupare-completa. Aceste activitati sunt ulterior transformate in unitati de venit care se adauga PIB. Metoda este criticata deoarece impliciteaza acelasi nivel de productivitate in ambele sectoare (formal/informal). Cea mai simpla modalitate de estimare consta in compararea PIB-ului evaluat prin metoda cheltuielilor cu cel evaluat prin metoda veniturilor, criticata pe motiv ca eventualele diferente pot proveni din erori de inregistrare si nu ca rezultat al economiei informale. O metoda mai elaborata consta in includerea in conturile nationale a diferitelor segmente ale economiei informale traditional excluse din inregistrari. Actualmente, este convenit ca in cadrul Sistemul European al Conturilor Nationale ca economia informala include doar munca la negru si frauda fiscala. Metodele monetare pornesc de la tranzactiile, respectiv cererea de bani. Acestea presupun ca exista o relatie constanta in timp intre volumul tranzactiilor din economie si PIB-ul oficial, un an de baza in trecut, in care economia infomala a fost nula, si ca tranzactiile din acest segment economic se deruleaza doar prin plati cu bani lichizi. Prin urmare cresterea economiei informale va avea ca efect cresterea cererii de bani, care se incearca a fi estimata printr-o ecuatie econometrica.

Dimensiunea e.i. estimate se exprima ca procent din PIB-ul oficial. Utilizarea diferitelor metode pentru o aceeasi tara conduce la valori adesea sensibil diferite. Un alt indicator al economiei informale este rata de ocupare in sectorul informal in urban. Restrictionarea observatiei la mediul urban rezolva disputa privind includerea sau nu a activitatilor agricole in economia informala. Acesta este un indicator indirect al economiei informale fiind in fond un indicator al fortei de munca. In afara analizelor privind ocuparea fortei de munca el este un indicator interesant si din perspectiva politicilor fiscale, fiind in anumite conditii un barometru al suportabilitatii populatiei vis-ŕ-vis de presiunea fiscala. Oricum ocuparea in sectorul informal nu este incurajata in nici un fel, ea reprezentand o pierdere atat pentru individ -prin pierderea protectiei sociale, cat si pentru stat -prin pierdere de venituri.