Evolutia familiei din societatea traditionala spre societatea contemporana

Evolutia familiei din societatea traditionala spre societatea  contemporana

Trecerea de la familia specifica societatii traditionale la cea contemporana cunoaste doua faze principale: mai intai, familia comunitara este inlocuita de familia nucleara, pentru ca, ulterior, modelul acesteia sa fie abandonat in favoarea familiei societale.

Daca prima trecere a avut mai multe efecte pozitive decat negative, cea de-a doua implica adanci si complexe consecinte negative in toate palierele vietii familiale.

1. Familia comunitara

Reprezinta doua-trei generatii reunite si, uneori, colaterale (fratii) care locuiesc in acelasi spatiu. Este formata din cel putin doua familii nucleare (bunici, parinti si copii) dispunand de un sistem de norme si reguli de convietuire, care sa perpetueze de la o generatie la alta.

Caracteristica ei functionala este conservatorismul, pastrarea traditiilor, obiceiurilor si stilului familial dominant. Functionand prin reguli oarecum rigide, menite sa asigure stabilitatea si „spiritul de clan“ , ea nu este lipsita de dramatism interactional, favorizand frecvent exacerbarea conflictelor intre generatii.

Sistemul valorilor etnico-religioase si culturale are un grad de inertie si transmisibilitate mare. Acest tip de organizare familiala pare a trai dupa regula circularitatii, ceea ce confera membrilor sai un sentiment de apartenenta si securitate, relativ crescut.

Propunandu-si pastrarea coeziunii si stabilitatii la nivelul intregului sistem familial, defavorizeaza adesea evolutia si calitatea relatiilor intime, proiectandu-le si confirmandu-le mai mult din perspectiva experientei subiective de „crestere si dezvoltare“ a personalitatii sotilor in rolurile masculine si feminine.

Avand drept scop de baza reproducerea grupului social, familia traditionala actioneaza dincolo de indivizi, ca o modalitate institutionala ce se bazeaza pe solidaritate mutuala elementara. „Ele isi asuma, la un moment dat, trecutul colectiv si  garanteaza viitorul, devenind spatiul in care cuplurile parentale transmit copiilor lor riscul si „sansa existentei“

2. Familia nucleara

Redusa numeric la soti si copiii lor necasatoriti, familia nucleara este o structura democratica, bazata pe consens, egalitate si complementaritate a rolurilor sot-sotie, precum si pe o participare crescanda a copiilor. Alegerea partenerului in cadrul acestui tip de familie este motivata de afectiunea mutuala si libertatea optiunii, scopul sau fiind fericirea ambilor soti si a copiilor lor.

Cuplul modern este profund marcat de libertatea alegerii si de exercitarea dreptului la autodezvoltare, iar cand sentimentul iubirii dispare, cuplul si ratiunea de a fi, de cele mai multe ori, se separa.

In contextul societatii moderne, familia nucleara isi construieste un nou stil de viata, caracterizat prin concentrare afectiva, comunicationala si actionala, separarea treptata si, uneori, rapida de intreaga ramificatie de rudenie, ceea ce ii confera o independenta proprie, cu marcata posibilitate de autoconducere si autodezvoltare.

Desprinderea familiei conjugale din familia extinsa implica o noua structura de raporturi ale acesteia cu exteriorul si, in primul rand, cu familia de origine

Familia nucleara este o structura preferata de majoritatea oamenilor, in cea mai mare parte a globului terestru, in contextul civilizatiei industriale, ea fiind apta sa asigure cel putin patru functii esentiale: cooperarea economica intre soti, relatiile sexuale, reproducerea si socializarea copiilor. Din punct de vedere psihologic, familia nucleara are o posibilitate crescuta de asigurare a suportului emotional, de satisfacere a nevoilor de securitate, protectie si apartenenta ale fiecarui membru, precum si a nevoilor de comunicare si crestere a personalitatii.

Crescand in intimitate, relatiile interpersonale, in acest caz, sunt totodata mult mai complicate si presupun un grad de „competenta relationala“, bazat pe flexibilitate si creativitate, care sa le permita sotilor sa se interadapteze optim, iar copiilor sa evolueze sanatos din punct de vedere psihic si social. „Creativitatea interpersonala in cuplul marital devine astfel o conditie indispensabila a dezvoltarii capacitatii familiei de a face fata stresurilor externe si interne, de a rezolva cu succes probleme firesti ale vietii cotidiene“

Incapacitatea nucleului familial de a se autoregla „aici si acum“ pericliteaza treptat si chiar stopeaza „cursa“ maritala si, implicit, pe cea a autodezvoltarii personalitatii, nemaifacand posibil un dezirabil „acolo si atunci“.

Astfel, in viata cuplului modern si a copiilor sai, fiecare clipa prezenta est sansa trairii impreuna a clipelor viitoare, ceea ce implica un nivel considerabil de responsabiliate; nu toti cei care se angajeaza de bunavoie in casatorie sunt „apti“ sa si-l asume.

Familia nucleara – ca etapa de trecere in evolutia de la familia comunitara la familia societala – reprezinta simbioza comunitate/societate (femei comunitara – barbat societal), mentinand echilibrul, unitatea si coerenta familiei.

Simbioza femeie/barbat reprezinta, de fapt, omul universal care insumeaza trasaturile comunitare si societale prezente in fiecare membru al cuplului.

Aceasta conduce la concluzia ca familia nucleara reprezinta familia absoluta, in sensul de unitate a echilibrului intre doua stari structural opuse: traditionalitate versus modernitate.

3. Familia societala

In discursurile privind familia societatii contemporane se utilizeaza cu tot mai mult succes termenul de „familia restructurala“, care presupune co-existenta unor stiluri de viata nenucleare, a neo-formatiunilor familiale, substitute maritale si simulacre adaptate realitatii sociale impuse in secolul XX.

Document online: Manual de supravietuire - FOAMEA Proiect: Laicizare si revigorare religioasa

Aceste configuratii , desi foarte diferite, au, in esenta, un punct comun: nici una nu indeplineste toate functiile atribuite in mod clasic institutiei familiale. Fiecare configuratie tinde sa maximalizeze unele functii si sa minimalizeze altele, ajungand chiar la ignoranta.

Specifica este orientarea spre „decadenta calitativa“, numarul membrilor restrangandu-se treptat spre o „contractiune“ progresiva, societatea preluand treptat din functionalitatea familiei

In planul relatiei dintre membrii sai s-a constatat evolutia spre o anumita „democratizare“ manifesta in raporturi si o structura de cooperare a cuplurilor, in noi raporturi intre parinti si copii etc., deci o „redistribuire“ a autoritatii. Familia societala constituie si o sursa de afectiune, refugiul pentru individul instrainat intr-o societate ostila.

Familia contemporana reflecta, in mare masura, influenta migratiei, a urbanizarii si a industrializarii.

4. Explicatia trecerii de la familia comunitara la cea societala

Renuntarea la structura familiei traditionale a fost impusa de necesitatea adaptarii la conditiile impuse de revolutia industriala. Schimbarea a fost impusa de conditiile de trai ; primii care au raspuns acestei necesitati au fost barbatii, evoluand spre tipul de om societal.

A doua transformare s-a produs in mod analog. Emanciparea, progresul din intreg sistemul social, au condus femeile la schimbarea statutului lor, „cuibul“ care il constituia familia nucleara a inceput sa fie distrus sau, cel putin, serios afectat in multe societati

Familia nucleara a fost dezintegrata de dezvoltarea societatii si de ritmul accelerat al desfasurarii evenimentelor, nu de membrii cuplului sau de femeie in mod constient.

Schimbarile in cadrul familiei pot fi explicate prin teza accentuarii idealului individualitatii, argumentarea avandu-si originea in ideea potrivit careia la popoarele aristocratice familiile ramaneau – timp de secole – in aceeasi stare si, adesea, in acelasi loc. Un om isi cunostea aproape intotdeauna stramosii si ii respecta. Isi crea indatoriri, atat fata de ei, cat si fata de stranepoti si i se intampla frecvent sa isi sacrifice placerile personale pentru aceste fiinte, care nu mai existau sau care nu se nascusera inca. In societatea contemporana, oamenii isi sunt suficienti lor insisi. Ei nu mai datoreaza nimic si nu mai asteapta nimic de la nimeni.

Mutatiile produse in familie privita ca institutie sociala pot fi explicate si prin raportarea la teoriile clasice al sociologiei – semnificativa fiind cea referitoare la polaritatea comunitate/societate initiata de F. Tonnies

Omul comunitar – caracterizat prin constiinta religioasa, sentimente modelate de traditii si obiceiuri, prin valorizarea familiei, prin importanta si puterea legaturilor – considera familia fundamentul comunitatii. Toate manifestarile comunitare au la baza vointa organica, ale carei principale forme de manifestare sunt: placerea, obisnuinta, memoria.

Omul societal se caracterizeaza prin conventionalism, sentimente modelate de politica si, mai ales, prin accentuarea idealurilor individualitatii. Din aceasta perspectiva, toate manifestarile societale au la baza vointa reflectata, care reprezinta produsul gandirii. Formele de manifestare ale vointei reflectate sunt reflectia, calculul, decizia. Omul societal reprima tot ceea ce este act negandit si nereflectat.

Trecerea de la omul comunitar la cel societal are multiple consecinte in planul familiei. In primul rand, se observa scaderea nuptialitatii; apoi individul isi alege partenerul de viata fara a mai fi constrans de traditie sau de opinia publica.

Aceste fenomene implica serioase consecinte, deoarece individul incepe sa-si puna o serie de intrebari, incepe sa reflecteze tot mai mult, incepe sa gandeasca asupra necesitatii legalizarii unei relatii sau a nasterii unui copil.

Trecerea de la comunitate la societate se manifesta si ca o comprimare a emotionalitatii si o accentuare a intelectualitatii. Si aceasta pentru ca societatea moderna, dezinteresata de emotionalitate, este dominata de calcul si profit, de relatii interpersonale abstracte, derivate din interes. Impactul acestei treceri este acela al abandonarii unitatii in favoarea separarii.

Concluzia este: „in vreme ce in comunitati oamenii raman uniti, in ciuda oricarei forme de separare, in societate ei sunt separati in ciuda oricarei legaturi

Se poate spune ca trecerea la societate este un fenomen general, iar omul societal devine om universal (caruia ii lipseste, insa, sociabilitatea comunitara).