Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi

Asistenta sociala


Qdidactic » bani & cariera » management » asistenta sociala
Problematica generala a violentei in familie - tipuri si forme de manifestare a violentei in familie



Problematica generala a violentei in familie - tipuri si forme de manifestare a violentei in familie



1.1. Aspecte teoretice


1.1.1. Definitii


Potrivit Consiliului Europei   Comitetul de Ministri, 1985, violenta in familie este „orice act sau omisiune comisa in interiorul familiei de catre unul dintre membrii acesteia si care aduce atingere vietii, integritatii corporale sau psihologice sau libertatii altui membru al acelei familii, si vatama in mod serios dezvoltarea personalitatii lui/ei” (Recomandarea Nr. R (85) cu privire la violenta in familie, adoptata la 26 martie 1985 ).

In Rezolutia 48/104/20.12.1993, Adunarea Generala a ONU, art.2, arata ca violenta indreptata asupra femeii „include urmatoarele actiuni chiar daca nu se limiteaza la ele: violenta fizica, sexuala si psihologica care se produce in cadrul familiei, inclusiv maltratari, abuzul sexual al copiilor din cadrul caminului conjugal, violenta relationata cu stirbirea dreptului patrimonial, mutilare genitala si alte practici traditionale, nocive pentru femeie, actele de violenta produse de alti membri ai familiei precum si violenta relationata cu exploatarea.

Definitia celei de-a Patra Conferinte Mondiale asupra problemelor Femeilor, Beijing 1995 descrie violenta indreptata asupra femeii ca orice act de violenta fundamentat pe diferenta de gen, care rezulta sau care poate rezulta intr-o vatamare sau suferinta fizica, sexuala sau psihologica a femeilor, inclusiv amenintarile cu asemenea acte, coercitia sau privarea arbitrara de libertati, indiferent daca acestea apar in viata publica sau privata. In consecinta, violenta impotriva femeilor cuprinde urmatoarele forme, fara a fi limitata la acestea:

a) Violenta fizica, sexuala si psihologica ce are loc in familie, inclusiv bataile, abuzul sexual al copiilor de sex feminin in cadrul casnic, violenta legata de zestre, violul marital, mutilarea genitala a femeilor, violenta extra-maritala si violenta referitoare la exploatare;



b) Violenta fizica, sexuala si psihologica ce apare in comunitatea generala, inclusiv violul, abuzul sexual, hartuirea sexuala si intimidarea la locul de munca, in institutiile educationale si in alta parte, traficul cu femei si prostitutia (fortata);

c) Violenta fizica, sexuala si psihologica comisa sau trecuta cu vederea de catre Stat, oriunde apare aceasta.” (paragraful 113)

Legea 217/22 mai 2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie defineste violenta in familie, astfel:

„Art. 2. - (1) In sensul prezentei legi, violenta in familie reprezinta orice actiune fizica sau verbala savarsita cu intentie de catre un membru de familie impotriva altui membru al aceleiasi familii, care provoaca o suferinta fizica, psihica, sexuala sau un prejudiciu material.

(2) Constituie, de asemenea, violenta in familie impiedicarea femeii de a-si exercita drepturile si libertatile fundamentale.

Art. 3. - In sensul prezentei legi, prin membru de familie se intelege:

a)          sotul;

b)          ruda apropiata, astfel cum este definita la art. 149 din Codul penal.

Art. 4. - De efectele prezentei legi beneficiaza si persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copil, dovedite pe baza anchetei sociale.”

Legea 272/2004 defineste violenta asupra copilului ca fiind orice actiune voluntara a unei persoane care se afla intr-o relatie de raspundere, incredere sau de autoritate fata de acesta, prin care este periclitata viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului (art. 89, alin.1). Legea prevede, de asemenea, faptul ca sunt interzise aplicarea pedepselor fizice sub orice forma, precum si privarea copilului de drepturile sale de natura sa puna in pericol viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului, atat in familie cat si in orice institutie care asigura protectia, ingrijirea si educarea copiilor (art. 90).

Literatura de specialitate defineste violenta in familie si ca pattern de control coercitiv, caracterizat prin folosirea comportamentelor abuzive fizice, sexuale sau emotionale. Din punct de vedere clinic, o definitie larg acceptata a violentei in familie este aceea formulata de Stark si Flitcraft: „Violenta domestica este o amenintare sau provocare, petrecuta in prezent sau in trecut, a unei raniri fizice in cadrul relatiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi insotit de intimidari sau de abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care apartin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potentiale surse de sprijin; amenintari facute la adresa altor persoane semnificative pentru victima, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasarilor, telefonului si altor surse de ingrijire si protectie.”


1.1.2. Tipuri si forme de manifestare a violentei in familie


Violenta fizica - consta in atingeri sau contacte fizice dureroase, inclusiv intimidarea fizica indreptata asupra victimei. Formele: impingerea, plesnirea, trasul de par, rasucirea bratelor, desfigurarea, provocarea de vanatai, contuzii, arsuri, batai, lovituri cu pumnul, palma sau piciorul, aruncarea in victima cu diverse obiecte, izbirea de pereti si mobila, folosirea armelor. Violenta fizica include si distrugerea bunurilor care apartin victimei sau pe care cei doi parteneri le stapanesc si le utilizeaza impreuna.

Violenta sexuala – consta in comentarii degradante la adresa femeii, atingeri neplacute si diverse injurii, provocate victimei in timpul sau in legatura cu actul sexual, incluzand si violul marital.

Violenta psihologica (Violenta emotionala) - precede si acompaniaza celelalte forme de violenta/abuz, dar se poate manifesta si izolat prin injurii, amenintari, intimidari, uciderea animalelor domestice preferate, privarea de satisfacerea nevoilor personale esentiale (mancare, somn, etc.). Acest tip de violenta cuprinde 6 componente importante: frica, depersonalizarea, privarea, supraincarcarea cu responsabilitati, degradarea, distorsionarea realitatii. Acest tip de violenta in familie reprezinta un factor central in controlul si manipularea partenerului.


Violenta economica duce la scaderea resurselor si autonomiei victimei. Se manifesta prin controlul accesului victimei la bani sau lucruri personale, hrana, mijloace de transport, telefon, si alte surse de protectie sau ingrijire de care ar putea beneficia.

Violenta sociala - sistarea activitatilor si relatiilor sociale, izolarea in situatia de victima a violentei in cadrul care favorizeaza agresarea acesteia pe planul vietii private si intime. Duce la izolarea victimei si lipsirea ei de suport social, cu dificultati de iesire din situatiile de violenta.

Violenta prin deprivare sau neglijare, desi nu este specificata in legislatia actuala, in plan international acest tip reprezinta forma non-fizica a violentei, incluzand violenta verbala si cea emotionala, utilizate in scopul amenintarii, intimidarii si a detinerii controlului asupra victimei cu impact asupra planurilor psihologice. Se manifesta prin incapacitatea sau refuzul adultului de acordare a celor necesare copilului pentru toate aspectele vietii sale: sanatate, educatie, dezvoltare emotionala, nutritie, adapost, siguranta vietii – in contextul in care familia sau ingrijitorul legal are acces la resursele necesare. Include si nesupravegherea si lipsa protectiei in fata pericolului.


1.1.3. Etiologie


Violenta in familie poate afecta pe oricine, indiferent de religie, culoare sau statut social. Violenta se poate intalni atat in familiile bogate, cat si in cele sarace, in familiile monoparentale si in cele cu ambii parinti. Pot fi intalnite forme de violenta asupra femeii, barbatului, persoanei varstnice si asupra copilului.

Dupa efectul pe care il au asupra manifestarii fenomenului de violenta in familie, se disting:

a. Factori anticipativi – evidentiati in concluziile cercetarii intreprinse de Levinson in 1989:

Inegalitatea economica dintre barbati si femei (considerat cel mai influent);

Obisnuinta de a folosi violenta fizica pentru rezolvarea conflictelor;

Autoritatea si controlul barbatului in luarea deciziilor in familie;

Un ideal masculin de dominatie si duritate acceptat pe plan social.

b. Factori limitativi – a caror existenta poate reduce gradul de violenta familiala (Germain, 1994). Astfel de factori au fost definiti de LADO in 1997 ca „factori care tind sa limiteze violenta impotriva femeilor, inclusiv puterea femeii in afara casei, puterea economica si politica, implicarea activa in comunitate, prezenta unor grupuri de munca sau solidaritate formate numai din femei si existenta unor locuri unde femeile pot fi departe de violenta, cum ar fi adaposturile si casele prietenilor sau ale membrilor familiei”.

c. Factori de risc (individuali/familiali, socioculturali):

Factori de risc individuali/familiali:

Factori biologici sau neurofiziologici (temperament, afectiuni cerebrale)

Disabilitati fizice sau mintale

Consumul de alcool sau drog

Violenta in familia de origine

Izolarea de familie si de prieteni

Niveluri inalte de exprimare a furiei si impulsivitatii

Asteptari nerealiste in privinta copiilor

Reactie agresiva la stres

Acceptarea rigida a conceptelor care sustin superioritatea si autoritatea barbatilor asupra femeilor

Factori de risc socioculturali:

Convingeri culturale privind dreptul la autoritate al barbatilor

Acceptarea batailor conjugale

Saracia

Pistoale sau alte arme in casa

Violenta institutionala societala

Violenta culturala

d. Factori protectivi:

Expunere la un numar mai mare de comportamente pozitive decat negative

Stima de sine crescuta, rezistenta psihica

Relatii bune cu colegii, recompense din activitati profesionale si suplimentare

Interactiunea familiei cu familia largita si comunitatea

Empatie si respect pentru ceilalti

Aptitudini sociale puternice

Implicarea membrilor familiei in activitati comune si independente

Teoriile psihologice si psihiatrice ne furnizeaza o varietate de explicatii ale comportamentului violent, printre care cele referitoare la personalitate - trasaturi de personalitate, profil psihologic, apartenenta la si rolul familiei disfunctionale, natura instinctuala umana, expunerea la violenta - ca experienta personala directa sau indirecta, inclusiv mass media, abuzul de substante - droguri, alcool, comportamentul colectiv si individual, valori regionale si nationale. Este dificil a diferentia intre aportul adus de diferitele discipline interesate de comportamentul violent si explicatiile care se dau acestuia, intrucit aceste discipline diferite au in cimpul lor de preocupari si investigatii, intr-un fel sau altul, comportamentul violent si problematica sa complexa.

Sociologia si psihobiologia arata ca investigatiile asupra indivizilor condamnati pentru violenta au anumite trasaturi de personalitate, anumite atribute definitorii care ii fac sa se diferentieze semnificativ de alti indivizi, considerati normali si adaptati in cadrul societatii in care traiesc. Conceptualizarile medicale - terminologia psihiatriei clinice si psihopatologiei, ca si cele psihologice, acorda prioritate unor concepte precum tulburari de personalitate, boala mentala, disfunctiile biologice. In ultima vreme, stressul post-traumatic a capatat importanta sa specifica in psihiatria clinica, impunindu-se pentru valenta sa explicativa, mai ales cind este studiata victima si consecintele expunerii directe la acte de violenta de contact. Actele violente difera in motivatie - motivele trecerii la act, in felul in care ele se exprima, astfel incit trasaturile de personalitate nu determina in mod singular comportamentul violent al individului. Evident ca nu doar o trasatura de personalitate este raspunzatoare de comportamentul violent exprimat fizic sau psihic de catre personalitatea umana, dupa cum explicarea comportamentului violent si a agresivitatii nu se poate face numai prin determinisme genetice.

Desi nimeni nu se naste violent, genele se pare ca predispun anumiti indivizi la criminalitate, iar criminalitatea si agresivitatea se manifesta atunci cind predispozitiile individuale interactioneaza cu circumstantele sociale favorabile. Controverse exista insa, mai ales din partea cercetatorilor care sunt inclinati sa favorizeze explicatiile de natura socio-culturala. Sociologia, biologia si psihologia sunt disciplinele stiintifice cele mai direct interesate de fenomenul deviantei. Ele furnizeaza explicatii care nu se exclud, ci doar se completeaza, raspunzind la aceiasi intrebare: cum putem defini devianta si violenta.

Cercetarile recente demonstreaza faptul ca parentalitatea agresiva, abuziva, ostila sau dimpotriva, indiferenta, determina comportamente deviante ale descendentilor directi cu implicatii directe in violenta in familie. Gemenii identici, avind deci aceiasi parinti biologici, si fiind prin urmare, din punct de vedere genetic identici, adoptati de foarte mici de parinti violenti prezinta o probabilitate de trei ori mai mare decit copiii din parinti biologici nonviolenti de a deveni la rindul lor violenti, agresivi. Opinia publica, de asemenea, sanctioneaza deficientele parentale - in sens de personalitate, dar si riscul unui stil parental defectuos, punindu-le drept cauze ale abandonului copiilor. Ca atare, nu conteaza structura sau forma de organizare a familiei, cit mai ales functionalitatea ei, concretizata in relatii afective si de comunicare adecvate intre membrii familiei, in stilurile educationale ale parintilor, in strategiile de control parental, in practicile cotidiene parentale si intre parteneri si in comportamentul moral. 

Preluand din cercetari, cateva din sursele principale ale violentei in familie in societatea romaneasca actuala, se refera la:

a. perpetuarea mentalitatii traditionale cu privire la statutul superior al barbatului in familie si legitimitatea folosirii violentei, in baza superioritatii sale;

b. violenta generata structural de procesul de tranzitie de la familia traditionala la cea moderna. Pattern-urile traditionale sunt treptat inlocuite cu procese de negociere si realizare a consensului intre membrii familiei, in stabilirea structurii de autoritate si in diviziunea rolurilor, realitate ce creste riscul apelarii la violenta ca mijloc de reglementare a relatiilor reciproce. Intarirea statutului femeii in societate si familie determina o egalizare in ceea ce priveste folosirea violentei pentru reglementarea relatiilor de putere in cadrul familiei. Sunt reclamate din ce in ce mai multe cazuri de violenta impotriva barbatilor mai putin vizibile insa, deoarece nu se manifesta atat de mult prin violenta fizica, ci mai degraba prin diverse forme de violenta psihologica. Manifestarea violentei feminine ar trebui luata in considerare, deoarece devine si ea o componenta importanta a intaririi ciclului violentei intrafamiliale.

c. procesele de dezorganizare sociala. Procesele de dezorganizare sociala, mai ales la nivelul familiei, sunt asociate cu o amplificare a comportamentelor patologice ale individului, manifestate mai ales printr-o violenta crescuta. Violenta, in acest caz, nu este indusa de anumite modele culturale, ci este generata de situatia de lipsa de putere si anomie sociala, modelele culturale constituind mai mult un factor de suport. Consumul de alcool reprezinta un factor important in generarea si mentinerea ciclului violentei. Dezorganizarea sociala afecteaza  masiv dinamica interna a familiei prin mecanisme de dizolvare a sistemului normativ, folosirea fortei in reglementarea relatiilor, accentuarea sentimentelor de neputinta si vulnerabilitate.




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright