Rolul familiei si al scolii in formarea trasaturilor de caracter a tinerei generatii

Edificarea unei societati democrate cere formarea unui om cu calitati deosebite de vointa si caracter, om care sa duca la indeplinire multitudinea de sarcini ce i se impun. Aceste trasaturi de caracter se formeaza in familie si in scoala.

Pentru inceput trebuie subliniat rolul familiei, al carui rol nu inceteaza practic nici la varsta maturitatii, deci familia este o scoala fara vacanta:

“Eu sunt copilul,

Tu tii in mainile tale destinul meu,

Tu determini, in cea mai mare masura,

daca voi reusi sau voi esua in viata!

Da-mi, te rog, acele lucruri care

sa ma indrepte spre fericire,

Educa-ma, te rog, ca sa pot fi

o binecuvantare pentru lume!”

(Familiei mele – Child s Aopels).

In nici o imprejurare si sub nici o motivatie familia nu-si poate transfera raspunderile altor institutii sau persoane, nici cand copilul paseste treptele scolii si nici chiar atunci cand isi incearca aripile pentru zbor in societate.

Copilul invata omenia de la toti cei cu care vine in contact si cu care stabileste relatii.

Inca de mic, de pe bancile scolii, copilul trebuie ajutat, indemnat in alegerea profesiei dorite, de care este capabil incat sa poata ajunge cu succes la competenta profesionala.

“Scoala insa nu poate nici sa ofere totul, nici sa ceara totul de la elevi. Scoala, ca loc ideal, ar trebui sa fie in zilele noastre acel spatiu in care copiii se socializeaza in acord cu standardele de convietuire intr-o societate democratica, invatand in mod placut lucrurile serioase si profunde, care ii ajuta sa se cunoasca mai bine, sa inteleaga lumea in care traiesc”.

(Dakmara Georgescu)

Misiunea de educator este sa creasca tinerele generatii, sa le creasca nu numai invatandu-le carte ci si educandu-le, formandu-le de la cea mai frageda varsta. “Mintea curata, inimile curate ale copiilor nostri va stau in mana. Si tot cuvantul dumneavostra e o samanta care prinde si va da rodul”.

Omenia nu se poate invata numai la scoala. Ea se invata acolo la inceputurile copilariei, in atmosfera calda, plina de afectiunea familiei. Indatorirea de crestere si educare a copiilor nu inseamna numai asigurarea unui trai bun. Acesta nu inlocuieste educatia. Sunt parinti care in indeplinirea obligatiilor de parinti uita de raspunderea cetateneasca pe care o poarta manifestand fie lipsa de supraveghere a copiilor, considerand ca scoala trebuie sa raspunda pentru educatia lor, fie grija exagerata numai pentru asigurarea conditiilor materiale.

Omul nu poate fi rupt de mediu, de familie, prima si cea mai naturala dintre comunitati, dar fiecare copil are anumite trasaturi temperamentale, inclinatii, capacitati, intereese, adica o anumita personalitate care se exprima in manifestarile individuale.

“Lucrul cel mai important este sa va cunoasteti copilul”, spunea marele pedagog J.J.Roussou.

In educatie lucrul cel mai important este sa cunosti materialul viu pe care-l modelezi.

Copilul trebuie cunoscut nu cu optica de mama orbita de dragoste pentru copilul ei, ci sa-i analizezi comportamentul, adica gesturile, limbajul, atitudinea, responsabilitatea, seriozitatea, respectul, etc. si cum n-ai sti al cui fiu este, considerandu-l un copil pe care-l cunosti pentru prima oara.

Sentimentele pe care le nutresc parintii fata de copii nu trebuie descoperite cu toata sinceritatea. O vorba inteligenta din popor spune ca

“pe copil trebuie sa-l saruti cand doarme”.

Cu cat copilul stie ca se bucura de mai multa dragoste, uneori o dragoste bolnava, cu atat i se permite sa se alinte mai mult, sa ceara tot mai multe de la parinti.

Marele pedagog Makarenko recomanda “dragostea severa”, adica dragostea protectoare imbinata cu autoritate, la nevoie chiar cu severitate.