Terapia ocupationala si psihoterapia de expresie

Terapia ocupationala si psihoterapia de expresie

Conform Asociatiei Americane de Terapia Ocupationala (1968), terapia ocupationala este arta si stiinta de a dirija modul de raspuns al omului fata de activitatea selectionata, menita sa promoveze si sa mentana sanatatea, sa impiedice evolutia spre infirmitate, sa evalueze comportamentul si sa trateze sau sa antrneze pacientul cu disfunctii fizice sau sociale (Musu, I., Tafla, A., p.101, 1999).

Definitii referitoare la domeniul terapiei ocupationale au fost numeroase, insa elementul comun si central al tuturor definitiilor se bazeaza pe conceptul de activitate sau de ocupatie.

Orice activitate prezinta o baza motivationala individuala, prezinta o anumita structura, un scop si un plan in raport cu care se autoregleaza. Activitatea presupune un sistem ierarhizat de actiuni, care la randul lor, cuprind operatii. Nota definitorie a activitatii este transormarea obiectelor si/sau a informatiilor.

In cadrul terapiei ocupationale accentul se pune pe caracteristicile individului in relatie cu societatea si cu lumea in care traieste. Terapia ocupationala este o stiinta interdisciplinara, ea cumuland informatii din domenii conexe: anatomie, fiziologie, pedagogie, psihologie, sociologie, antropologie, precum si cunostinte din toate domeniile care studiaza comportamentul uman.

Activitatea de terapie ocupationala are in vedere trei obiective principale:

r      formarea deprinderilor de viata cotidiana;

r      cultivarea capacitatii si a aptitudinilor pentru munca;

r      educarea abilitatilor pentru diverse jocuri si pentru petrecerea timpului liber.

Peggy L. Denton realizeaza o clasificare mai detaliata asupra principalelor arii de actiune in terapie ocupationala:

r      stimularea responsabilitatii in diverse situatii de viata;

r      formarea deprinderilor de autoingrijire personala;

r      formarea deprinderilor de munca;

r      organizarea de jocuri si petreceri;

r      formarea imaginii de sine si dezvoltarea increderii in propria persoana;

r      cultivarea autocontrolului si a expresivitatii personale;

r      educarea capacitatilor cognitive;

r      educarea capacitatii de reactie la diverse situatii de viata;

r      antrenarea functiei neuro-musculare;

r      antrenarea integrarii senzoriale;

sprijinirea relatiilor interpersonale (Musu, I., Taflan, A., p.102, 1999).