Istoria covoarelor

ISTORIA COVOARELOR

Covorul este un element important in decorarea si amenajarea unei incaperi.
Covoarele au aparut conform cercetatorilor, acum 3500 de ani, fiind confectionate de catre triburile nomade din Persia, dar cel mai vechi covor descoperit pana acum este covorul Pazyryk descoperit in Iran si dateaza din anul 500 inainte de Hristos.   Covoarele orientale sunt cele fabricate in Asia Centrala si de Vest, Nordul Africii si in Caucaz.
Totusi denumirea cea mai folosita este de covor persan, pentru ca de acolo a pornit tehnica de fabricare a covoarelor, tehnica ce s-a raspandit in secolul 13 dupa invazia mongola a Persiei. In secolul 15 arta a atins apogeul in Persia. Aceste covoare cu modele si culori foarte vii, reprezinta cea mai mare realizare din domeniu. Atelierele curtilor fabricau cele mai frumoase covoare din matase, covoare ce sunt expuse astazi in muzeele din toata lumea.    

 Covoarele persane se bucura de cea mai buna reputatie fiind innodate si tesute din materiale de cea mai inalta calitate (lana, bumbac, matase) si cu imbinari ingenioase de motive si culori.

In secolul 17 a inceput sa fie simtita o nevoie mai mare de lux si a inceput producerea covoarelor cu fir de aur si de argint ce au fost exportate in Europa. S-au gasit peste 200 de astfel de piese. Culorile aprinse si modelele opulente s-au potrivit perfect in stilurile Baroc si Renascentist. Polonia si Persia au avut relatii foarte stranse in secolul 17, comandandu-se numeroase covoare de matase cu fir de aur, care au fost expuse la expozitia de la Paris din 1878 ca fiind covoare poloneze.

In secolul 17 nomazii si locuitorii satelor faceau in continuare covoare dupa traditii vechi lasate din generatie in generatie. Aceste covoare realizate manual sunt cele mai apreciate si cele mai valoroase.
Si in Turcia a inceput sa apara fabricarea covoarelor incepand cu secolul 16, dupa tehnicile si cu designul persan. Cele existente inainte folosite pentru moschei si locuintele nobililor aveau modele statice ce contrasteaza cu cele persane. Covoarele Anatoliene se disting prin medalionul central cu galben, auriu, albastru pe un fond rosu aprins.

In secolul 19 in Caucaz, tesutul a continuat ca arta populara, dar cererea continua dinspre vest a facut posibila o dezvoltare rapida a fabricarii covoarelor. Motivele geometrice sunt cunoscute ca fiind tehnici din Kazakhstan, Armenia, Azerbaidjan si Georgia.

 Covoarele cu fire erau tesute in Egipt din timpul Imperiului Roman, cu tehnici asemanatoare cu cele ale covoarelor tibetane de astazi, folosindu-se noduri asimetrice.
In India, fabricarea covoarelor a inceput odata cu intrarea cuceritorilor musulmani in secolul 8. Comertiul maritim dintre India, Portugalia, Olanda si Anglia a facut posibila aducerea covoarelor in Europa.  

Covoarele chinezesti sunt cunoscute ca avand culori mult mai sobre, cu mai putin rosu si cu ornamente chinezesti. Sunt realizate din noduri asimetrice cu fire dese si groase. Culorile folosite sunt albastrul si galbenul, iar ca simboluri amintim dragonul, designul vegetal, simboluri Daoiste si Budiste. Cand s-a inceput exportul pentru vest, la inceputul secolului 20, motivele au devenit mai simple si erau special gandite pentru o piata straina.

 In Europa covorul a inceput sa fie folosit de catre toate paturile sociale abia dupa secolul 18, iar primele covoare au fost aduse in Spania in secolul 10.