Comedia franceza

COMEDIA FRANCEZA

Marile circuite pe care se inscrie devenirea cinematografului francez, cel al comediei si cel al serialului de aventuri au un punct comun: indiferent de casele producatoare, filmele comice si serialele de aventuri contribuie la deteatralizarea cinematografului datorita, in principal, cultivarii filmarilor in ambiante reale, lucru de natura sa indemne cineastul la folosirea spatiului circumscris, mostenire a reprezentatiei scenice, precum si datorita ritmului mai viu pe care se intemeiaza aceste genuri.

Comedia urmeaza doua mari trasee, amandoua inaugurate in 1906 cand
André Deed interpreteaza "Boireau se muta", iar Max Linder apare in "Debutul unui patinator". Primul propune formularea personajului comic in termenii burlescului, cel de-al doilea se afirma ca adeptul comicului de origine vodevilesca, fara a ignora sugestiile slepsticului.

Burlescul francez ramane, in linii mari, un burlesc mecanic, interesat de
gag-ul violent, de construirea unui intreg sir de variatiuni pe tema relatiei dintre erou si obiect, atras adeseori de comicul care implica performanta fizica, uneori chiar acrobatica.

Boireau, eroul seriei regizate de André Heuzé intre 1906 - 1908, e tipic pentru aceasta ultima inclinatie a burlescului francez, ca si pentru incercarea acestuia de a axa universul filmului pe o masca comica, pe un personaj net tipizat. Boireau este natangul care declanseaza mereu un lant de catastrofe bufone (comice), nota preluata de personajul pe care Deed il va juca cativa ani mai tarziu in Italia, personajul numit Cretinetti.

Boireau si Cretinetti vor fi cunoscuti in Romania sub numele de Dobitocescu.

Boireau si Cretinetti nu este, de fapt, decat o paiata, un clovn dezlantuit.

Unul dintre filmele italienesti ale lui Deed - "Cretinetti si femeile" (1909) - exprima, cat se poate de plastic, acest statut al personajului. Urmarit de o cohorta de admiratoare, Cretinetti e prins in mijlocul multimii feminine. La un moment dat vedem cum mainile, picioarele, capul si trunchiul lui sunt aruncate in afara acestui cerc entuziast de adoratoare pentru ca, finalmente, cand femeile parasesc locul faptei, Cretinetti, dezarticulat ca o papusa, dezmembrat de pasiunea admiratoarelor, sa se recompuna ca prin farmec si sa plece linistit la treburile lui.

Din cand in cand, comediile lui Deed sunt iluminate de un neasteptat simt al comicului absurd. In una din ele, de pilda, il vedem pe Boireau indreptand pusca spre cer pentru a vana un peste si aruncand undita in havuzul existent in gradina unei vile, havuz din care eroul pescuieste un iepure.

Traditia comicului de non-sens va ajunge la stralucire in filmele regizate de
Jean Durand, unde exista o remarcabila rigoare in construirea efectelor comice bazate pe nepotrivirile logice, rigoare care l-a facut pe Sadoul sa vorbeasca despre un veritabil cartezianism al absurdului in opera cineastului (vezi indeosebi seriile lucrate dupa 1910 avandu-i ca eroi pe Onesime si Calino).

Daca in "Debutul unui patinator" nu intalnim decat un singur element menit sa caracterizeze personajul comic (anumite detalii de costum), seria scurt-metrajelor care il au ca erou pe Max, serie inceputa la 1910, propune un portret atent al personajului socotit, pe buna dreptate, intaiul tip comic din istoria cinematografului.

Venind sa inlocuiasca clovnul si acrobatul, personajul lui Linder are o individualitate precisa definita printr-o multime de marci. Prima dintre ele este reprezentata de costum; Linder il imprumuta de la un comic minor al vremii, de la Gréhan, creatorul personajului comic Gontran.

Costumul va fi modificat, insa, in ideea de a accentua imaginea tanarului elegant de la 1900, imbracat cu O grija de dandy. Max va purta pantalonii lungi, jacheta, pantofi de lac, joben, baston cu maciulie, manusi fine, si va avea intotdeauna o floare la butoniera.

Costumul acesta va fi supus unei prefaceri nete de catre Chaplin, caci costumul lui Charlot, degradeaza, cu buna stiinta, distinctia si eleganta vestimentara, reluand sugestiile costumului lui Max, in registrul sordidului.

Vagabondul chaplinian pastreaza doar dorinta de a avea un costum aratos, infatisarea lui vestimentara semnalizeaza, asa cum s-a observat, nu odata, una dintre temele tipice ale personajului, si anume clivajul dintre realitate si aspiratie.

O alta marca a personajului tine de gestualitate. Linder isi inzestraza personajul, eroul, cu gesturi, nu lipsit de cochetarie al aranjarii mansetelor. {i acest tip de marca se va intalni, ca si costumul, la marii comici de mai tarziu, ca de pilda, la Chaplin - cu mersul lui leganat, cu frecventa rotire a bastonului si cu acea mica saritura prin care Charlot metaforizeaza schimbarea starilor lui sufletesti.

Buster Keaton, comic care exploateaza contrastul dintre extrema mobilitate a membrelor si imobilitatea chipului, la multi alti comici de mana a doua, de la Arbuckle (Fatty), care isi vara camasa iesita din pantaloni, la Al Saint John (Picratt), care se joaca in permanenta cu bretelele.

Principala marca a lui Max deriva din definirea psihologica a tipului pe care il intruchipeaza Linder. Max este o fiinta sentimentala aflata de multe ori in dezacord cu convenientele salonarde, Max apare mereu in ipostaza indragostitului cu mai multe sau mai putine sanse, in ipostaza logodnicului angrenandu-se in situatii iscate de tribulatiile lui sentimentale. In fine, Max nu are nici o nota iesita din comun. El sugereaza o conditie mijlocie fara nimic exceptional, si, in acest sens, unii istorici ai cinematografului francez il socotesc pe Linder ca un veritabil premergator al lui Jaques Tatti (Dl Hulot), cineastul care domina comedia franceza in anii '50 si care se mai apropie de Linder regizorul (scurt metrajele dintre 1911 - 1916, lucrate cu asistenta tehnica a lui Réné Le Prince) stapaneste tehnica vodevilesca cu siguranta, asa cum ne-o arata echilibrul structurii epice, caracterul lapidar al efectelor comice, ritmul vioi.

Linder actorul este inzestrat de ideea de naturalete si, in acelasi timp, de vivacitatea gestului, o vivacitate cvazimeridionala.

Cateva din aceste scurt metraje conteaza ca puncte de referinta in evolutia stilistica a cineastului. "Max si vinul din Quinquina" (1911) contine faimosul gag al fetei de masa, fluturata ca o pelerina de toreador. (Max il infrunta pe politistul de pe strada, ca si cum ar infrunta un taur intr-o corida). Gag-ul se constituie din neasteptata metamorfozare a unui gest si relatia, tot surprinzatoare, cu obiectul, relatie care dezvolta o asociatie. Acest gag va intra in fondul de aur a comediei cinematografice din toate timpurile, intocmai ca si gag-ul oglinzii, experimentat in "{apte ani de ghinion" - lung metrajul realizat in 1921. Gag-ul oglinzii se bazeaza pe desincronizarile existente intre gesturile personajului care se priveste in oglinda si gesturile pe care le face imaginea lui reflectata.

In alte scurt metraje intalnim influenta indiscutabila a burlescului.
Max curata o gaina de pene cu briciul dupa ce o sapunise bine sau participa la un turnir cavaleresc, calare intr-un salon luxos. Grefa burlescului se datoreaza deopotriva practicii americane a formulei si celei autohtone.

Lung metrajele cineastului turnate in cel de-al doilea sejur american, la inceputul anilor '20, reiau motive si procedee din scurt metrajele franceze.
E, de pilda, cazul celor doua filme din 1921"Fii sotia mea" si "{apte ani de ghinion", in schimb "Subtirelul muschetar" (1922) cultiva parodia. Obiectul acesteia e dublu, stereotipia, romanului de capa si spada si ticurile filmului de aventuri pe fundal istoric. Linder intoarce o privire amuzata, chiar ironica, de o ironie blanda, gentila, insa, spre romanul lui Dumas tatal si spre filmul de mare succes comercial jucat de Douglas Frainbanks (senior), principala arma a comicului parodic e aici anacronismul. D'Artagnan, de pilda, circula cu o motoreta, iar pe biroul lui (al cardinalului) se gaseste o statueta bust reprezentandu-l pe Napoleon Bonaparte etc.

"Subtirelul muschetar" constituie primul film intemeiat pe anacronism, care nu e o imitatie servila a anacronismului literar, asa cum fusese cu doi ani inainte ecranizarea romanului lui Mark Twain - "Un yankeu la curtea regelui Arthur" al lui
J. Emmet Flynn. Inventiile lui Linder sunt originale, cele ale lui Flynn nu sunt decat calcuri ale efectelor literare.

(Anatopismul reprezinta o violare a spatiului, tot asa cum anacronismul reprezinta o violare a timpului).

Anacronismul se intalneste frecvent la Buster Keaton, Macario (principalul reprezentant al comediei bufe italiene din anii '30 - '40), Cantimfas (pilonul comediei mexicane), Mel Brooks.