Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate didacticaScoala trebuie adaptata la copii ... nu copiii la scoala





Biologie Botanica Chimie Didactica Fizica Geografie
Gradinita Literatura Matematica


Didactica


Qdidactic » didactica & scoala » didactica
Didactica generala si didactica istoriei - obiectivele educationale intre psihologia invatarii si tehnologia instruirii, obiectul didacticii predarii istoriei



Didactica generala si didactica istoriei - obiectivele educationale intre psihologia invatarii si tehnologia instruirii, obiectul didacticii predarii istoriei


Didactica generala si didactica istoriei

-Consideratii generale -


Termenul "didactica" provine din cuvantul grecesc didaskein care inseamna "a invata pe altii". Este cunoscut din antichitate si constituie principalul element al actiunii de instruire a tinerilor.

Dezvoltarea pedagogiei a dus la introducerea notiunii de didactica in sistemul conceptelor care tin de acest domeniu. Primul pas in acest sens s-a datorat lui Comenius care, in lucrarea Didactica magna, considera didactica "arta universala de a invata pe toti totul".Conceptul se referea in acelasi timp atat la educatie, cat si la invatamant si avea drept scop formarea omului in general, educarea lui in spiritul unor cunostinte multiple. Didactica, in conceptia lui Comenius, era strans legata de pedagogie. Delimitarea acestui concept de pedagogie o realizeaza I.F.Herbart(1776-1841). In lucrarea Didactica in scoala enunta cateva idei de baza: educatia nu este posibila fara instructie; invatarea sau asimilarea cunostintelor este posibila numai prin parcurgerea anumitor trepte; invatarea depinde de predare si de conditiile in care se realizeaza aceasta. Din aceste puncte de vedere, Herbart este considerat un pionier al acestei discipline, deoarece procesul de invatamant constituie, in conceptia sa, obiectul didacticii. In evolutia conceptului, didactica isi afirma tot mai mult specificul fata de pedagogie ca si fata de metodologie, aceasta din urma avand ca obiect studiul metodelor, tehnicilor si procedeelor de predare-invatare. Didactica, prin acumularile teoretice si experimentale in abordarea obiectivelor de invatamant, a capatat tot mai mult intelesul de stiinta sau teorie a procesului de invatamant. Prin sintetizarea datelor proprii, a notiunilor si continutuirilor cu semnificatie pedagogica preluate din sociologie, psihologie, teoria cunoasterii si comunicarii, prezinta imagini de ansamblu asupra procesului de invatamant din punctul de vedere al principiilor si continutului, al obiectivelor, al formelor de organizare si de evaluare.

Didactica este o disciplina stiintifica ce urmareste optimizarea procesului de predatre invatare. Ea este orientata, in primul rand, asupra naturii cunostintelor scolare si a modalitatilor de transmitere a acestora, fiind strans legata de diferitele discipline de invatamant. Didactica generala este o teorie care elaboreaza bazele teoretice necesare organizarii si conducerii procesului de invatamant. Este o stiinta care alterneaza teoria cu practica, intrucat vizeaza achizitia de cunostinte, formarea de deprinderi, modelele de realizare si de organizare a predarii in mod diferentiat, de formare a personalitatii elevului prin procesul de instruire. Didactica istoriei este orientata spre natura cunostintelor scolare si spre modalitatile de transmitere a acestora, avand drept scop initierea profesorilor in practica procesului de predare-invatare-evaluare. Ea este, de asemenea, disciplina pedagogica ce abordeaza, in plan stiintific, conceptii izvorate din practica pedagogica privind multiplele probleme ale perfectionarii predarii-invatarii istoriei in scoala. In acelasi timp, reprezinta si actiunea intreprinsa de profesor pentru a asigura o predare-invatare eficiente. Din aceste considerente, didactica, in general, si didactica istoriei in special se ocupa de trei componente esentiale:



organizarea invatamantului istoric in scoala romaneasca;

principiile predarii istoriei in scoala;

metodele folosite de profesor in procesul de predare-invatare a acestei discipline;

Didactica aplica si perfectioneaza domeniile urmarite de activitatea didactica, obiectivele acestei activitati, modalitatile de realizare in procesul de invatare proiectat de profesor. Organizarea si continutul invatamantului istoric in scoala romaneasca constituie un obiectiv al didacticii istorice, avandu-se in vedere realizarea:

obiectivelor generale ale studiului istoriei;

obiectivele de referinta si activitatile de invatare;

continutul invatarii;

Aceasta se realizeaza prin continutul istoric al invatamantului transpus in planul de invatamant, programe si manuale scolare. Principiile predarii istoriei in scoala au in vedere interferenta dintre principiile didactice si principiile istorice. Teze fundamentale sau norme generale, principiile didactice stau la baza proiectarii, organizarii si desfasurarii procesului de predare- invatare. Realizarea obiectivelor educationale prin aplicarea principiilor didacticii generale la specificul didacticii istorice diferentiaza, intr-un fel sau altul, didactica istoriei de metodica predarii istoriei.

Metodica predarii-invatarii istoriei este stiinta explicativa, formativa, dar totodata stiinta normativa. Explicatiile date evenimentelor istorice, invatamintele si atitudinile pozitive care se formeaza prin continuturile si notiunile istorice, principiile si mijloacele invatarii acesteia pun in evidenta aceste caracteristici.


Obiectivele educationale intre psihologia invatarii si tehnologia instruirii

-Instruirea ca proces de invatare dirijata-


Scopul predarii este unul simplu, anume acela de a oferi elevului posibilitatea sa invete. Chiar daca, la prima vedere, totul pare simplu, pentru a realiza acest lucru in mod eficient, este necesar sa ne gandim la modul cum invata elevii, mai exact la modul optim de a invata.

Procesul de invatare este influentat de o gama larga de factori, mergand de la metodele de predare si apreciere a performantelor elevilor pana la ansamblul mediului academic. In momentul in care elevii trec pragul scolii, ei au experiente si asteptari foarte diverse in privinta mijloacelor de a invata.

Unele cercetari recent intreprinse in Marea Britanie, Suedia si Australia au demonstrat faptul ca majoritatea elevilor au un stil predominant de a invata, vcare poate fi influentat de modul de predare. Aceste stiluri au fost definite ca fiind " de suprafata" respectiv, "de profunzime", existand, in linii mari, o diferenta intre intentia de a-si insusi continutul materiei predate si de a accepta pasiv ideile expuse si intentia de a intelege pe deplin si de a se angaja activ si critic in dezbaterea problemelor si a continutului disciplinei predate. Capitolul de fata si-a propus sa examineze in detaliu, atat cat a fost posibil, acele aspecte care modernizeaza actul predarii-invatarii si sa explice implicatiile lor pentru profesori.

Chiar daca s-ar parea, la prima vedere, ca avem de-a face cu simple categorii verbale, care pot avea conotatii valorice clare(profund=bun, superficial=rau), distinctia dintre elevii care aprofundeaza materia si cei care raman la "suprafata" s-a dovedit a fi foarte importanta pentru descoperirea factorilor care influenteaza procesul de invatare in invatamantul mediu si superior. Promovarea unui invatamant profund si activ a devenit o preocupare de prim ordin in dorinta de a scoate in evidenta eficienta predarii, pe masura ce profesorii, departamentele, facultatile si institutiile sunt tot mai mult solicitate sa demonstreze, adeseori, unor revizori si experti straini, calitatea muncii depuse.

Pentru a putea eficientiza demersul nostru trebuie, mai intai de toate, sa incercam o definitie a procesului de invatare. Am ales cinci asemenea definitii, care, insiruite, se completeaza reciproc, oferind cadrul deontologic necesar. Astfel, 1) a invata presupune a realiza o crestere cantitativa a cunostintelor sau a cunoaste multe lucruri; 2) a invata inseamna a memoriza, a inmagazina informatii care pot fi reproduse; 3) a invata inseamna a dobandi cunostinte, competente si metode care pot fi retinute si folosite cand este necesar; 4) a invata inseamna a patrunde esenta lucrurilor sau a desprinde sensul acestora, cu alte cuvinte, a stabili raporturile dintre diferitele parti ale temei abordate, precum si cu lumea reala; 5) a invata inseamna a interpreta si a intelege realitatea intr-un mod diferit, adica a intelege lumea prin reinterpretarea cunostintelor dobandite.

Ansamblarea celor cinci definitii ale invatarii si raportarea acestora la cerintele acelora care sunt, in fond, beneficiarii actului de predare - invatare o consideram deosebit de utila, mai ales in perspectiva decelarii principalelor caracteristici de abordare a procesului de invatare.

Abordare profunda:

intentie de a intelege materia pentru sine insusi;

interactiune viguroasa si critica cu continutul;

raportarea ideilor la cunostinte sau experiente anterioare;

folosirea de principii organizatoare pentru integrarea ideilor;

Prelucrare:

raportarea faptelor in concluzii;

examinarea logicii argumentarii;

Abordare superficiala:

intentie de a reproduce pur si simplu parti din continut;

acceptarea pasiva a ideilor si informatiilor;

concentrarea numai asupra criteriilor de evaluarea a capacitatii;

absenta preocuparilor pentru obiective si strategii;

nestabilirea de raporturi intre diferite domenii si cunostinte;

memorizarea mecanica a faptelor si procedurilor;

incapacitatea de a distinge principii de baza sau modele;

Reproducere:

nepunerea in discutie a asertiunilor sau principiilor conventionale;


Obiectul didacticii predarii istoriei


Didactica predarii istoriei sau, cum mai este cunoscuta, didactica invatamantului istoriei reprezinta acea disciplina pedagogica care se ocupa de modelarea temelor predarii - invatarii istoriei la toate nivelurile de invatamant din perspectiva cercetarilor istoriografice, pedagogice si a experientei muncii de la catedra. In consecinta, didactica predarii istoriei ni se infatiseaza ca o ramura pedagogica, interdisciplinara, care reprezinta, in plan teoretic si practic, aplicarea didacticii la predarea istoriei ca obiect de invatamant. Ea are ca sfera de cuprindere ansamblul componentelor actului predarii - invatarii cu scopul transmiterii si dobandirii cunostintelor de istorie, fie ca adevaruri certe consemnate de stiinta istorica, fie ca teorii, ipoteze sau controverse despre faptele trecutului. Din aceasta perspectiva, didactica predarii istoriei apare ca un ansamblu de parghii prin care se largeste orizontul de cunoastere al elevilor, formandu-le capacitati, priceperi, deprinderi si cultivandu-le convingeri, atitudini si sentimente.


Fiind o disciplina de sine statatoare, didactica invatamantului istoriei, desi se deosebeste de pedagogie, de istorie ca stiinta sau ca obiect de invatamant, se afla totusi in stranse raporturi de interconditionare cu acestea. Prin urmare, pedagogia reprezinta baza teoretica a didacticii, in timp ce stiinta istorica si istoria ca disciplina scolara ofera invatarii istoriei esenta, determinand astfel insusi continutul didacticii.

Fenomenele si procesele istorice alcatuiesc substanta cu care opereaza didactica. Fara fapte si fenomene istorice didactica predarii istoriei nu ar putea exista nici ca teorie particulara si nici ca didactica aplicata. Cu ajutorul didacticii, informatia istorica este cuantificata, catalogata, pentru ca, ulterior, aceste date sa fie prelucrate in conformitate cu logica didactica si transpuse intr-o structura pedagogica, in asa fel incat, prin asigurarea accesibilitatii ea sa poata deveni material de invatamant. Didactica predarii istoriei are in vedere datele logicii, stiinta care studiaza legile gandirii umane, ale gandirii stiintifice, operatiile logice si formele cunoasterii. Plecand de la aceste date, intre logica si didactica exista stranse legaturi, mai ales atunci cand se opereaza pentru perceperea istoriei la nivelul intelegerii si reflexiei. Logica reflecta esenta evolutiei istorice, jalonand traiectele dinamicii societatii umane pe directia cauza-efect, inlaturand totodata aspectele si elementele neesentiale. Alaturi de logica, didactica predarii istoriei are stranse conexiuni si cu psihologia invatarii. Aceasta ofera baza psihologica a procesului instructiv - educativ, prin informatii asupra legitatii proceselor psihologice, constiintei si personalitatii individuale a elevului, informatii asupra invatarii, formarii notiunilor, etc. Ca urmare fireasca a acestui impresionant aport venit dinspre psihologie, legaturile dintre didactica si psihologie sunt nemijlocite, influentand benefic activitatea didactica a profesorilor de istorie. Acordandu-se atentia necesara atat selectionarii certitudinilor istoriei, cat si comunicarii cunostintelor cu claritate, didactica este, pe drept cuvant, logica predarii si invatarii.

In conditiile in care didactica are ca obiect de studiu perfectionarea procesului de predare-invatare de catre viitorii profesori, tematica sa evidentiaza urmatorele aspecte: finalitatea studierii istoriei in scoala, obiectivele pedagogice ale invatarii si predarii istoriei, continutul invatamantului istoric, metodele si mijloacele de invatamant, formele de organizare ale procesului de invatare a cunostintelor, metodele si tehnicile de evaluare a rezultatelor scolare la istorie, in functie de obiectivele operationale.

Didactica predarii istoriei aplica tehnologia didactica, conceputa ca o suma a metodelor si mijloacelor de invatamant, cu metode si tehnici de evaluare selectionate si organizate in functie de obiectivele operationale si de continuturile de invatamant, in vederea atingerii acestora. Consecinta o reprezinta faptul ca profesorul de istorie este mai mult decat un tehnolog al educatiei. Tehnologia educatiei are in vedere metodele, mijloacele, procedeele de predare adaptate la specificul istoriei ca obiect de invatamant.

Avandu-se in vedere interdependenta dintre obiectivele pedagogice si componentele demersului didactic (continuturi, metode, mijloace, forme de organizare a didacticii, metode si tehnici de verificare) si tinand cont de implicatiile conexe ale psihologiei, pedagogiei si logicii, didactica predarii istoriei analizeaza urmatoarea tematica specifica:

raportul dintre istorie ca stiinta si istorie ca disciplina scolara;

elaborarea obiectivelor pedagogice ale predarii invatarii istoriei in invatamantul preuniversitar;

selectarea, structurarea si organizarea continutului invatamantului istoric la clasele IV-XII;

formarea notiunilor fundamentale de istorie si operarea cu aceste concepte;

caracteristicile principalelor metode de predare-invatare a istoriei si folosirea lor corecta si adecvata;

analiza si importanta folosirii mijloacelor de invatamant in predarea - invatarea istoriei;

diversificarea formelor de organizare a procesului de predare-invatare a istoriei la clasele IV-XII;

organizarea, dotarea cabinetului de istorie si asigurarea functionalitatii acestuia;

tipuri, functii, forme, metode si instrumente de evaluare si autoevaluare a rezultatelor scolare la istorie;

educatia intelectuala, umanista, civica, estetica a elevului prin lectiile de istorie si prin activitatile extrascolare cu continut istoric;

necesitatea pregatirii profesionale a profesorului de istorie si activitatea didactico-stiintifica si culturala a acestuia;


Locul si rolul istoriei in scoala


In procesul instructiv-educativ, elevul estze pregatit, modelat in raport cu cerintele actuale si de perspectiva ale dezvoltarii sociale. La aceasta sunt chemate sa contribuie toate disciplinele si toti factorii educationali.

La formarea personalitatii elevului, fiecare disciplina de invatamant contribuie in functie de continutul ei, prin modalitati si cai specifice.

Prin natura sa, istoria trezeste si cultiva sentimente, creeaza acele stari rationale si afective de care are nevoie orice fiinta umana pentru a trai si a-si valida capacitatile creatoare in conformitate cu cerintele progresului si cu interesele societatii. De aceea, in ansamblul disciplinelor scolare care contribuie la formarea personalitatii elevilor, istoriei ii revine un rol esential. Sarcina studierii ei nu consta doar in transmiterea unui volum de cunostinte, in informarea elevilor asupra curgerii datelor, a faptelor sau evenimentelor, ci, mai ales, in formarea capacitatii de interpretare, de intelegere si de actiune.

In corelatie cu modelele unanim recunoscute, invatarea istoriei nu este un joc gratuit al spiritului ori al satisfacerii curiozitatii personale, ci o preocupare majora, cu valoare sociala, menita sa asigure fiecarui cetatean premisele intelegerii prezentului si viitorului, locului si rolului sau in societate.

Istoria vizeaza atat latura cognitiva, cat si cea rational-afectiva, contribuind la dezvoltarea cunostintelor din toate sferele existentei sociale, a capacitatilor intelectuale ale elevului in concordanta cu cerintele vietii contemporane, cu progresele stiintifice. Alaturi de celelalte discipline, istoria contribuie la stimularea interesului pentru stiinta si la formarea gandirii logice, a spiritului critic, indeosebi prin formarea deprinderii de a sintetiza, argumenta si interpreta obiectiv fenomenele istorice. Ca o constanta, istoria, ca disciplina de invatamant, e chemata sa inzestreze tanara generatie cu acele cunostinte, conceptii, atitudini, sentimente, care sa o determine sa actioneze cu discernamant, cu maturitate, in vederea integrarii ei in societate pe baza unor principii sanatoase.

Sa nu uitam ca oamenii sunt sensibili la argumente stiintifice, dar mai ales sunt sensibili la argumente de natura emotionala; acest aspect este valabil mai ales pentru tanara generatie. Din aceasta perspectiva rezulta reputatia istoriei, functiile specifice, ale istoriei in scoala. Studierea istoriei se adreseaza deopotriva intelectului si inimii, solicitand ratiunea si simtirea, din a caror simbioza se naste motivatia devotamentului fata de propria devenire.

Enumerarea numai a catorva aspecte sugereaza ca istoria este, in acelasi timp, o stiinta ti o disciplina scolara pluridisciplinara, integratoare:

tezaur al invatamintelor trecutului, exemplu pentru prezent si prospectare a viitorului, istoria apare ca o disciplina independenta inca din zorii umanitatii, cand nevoia de a consemna si transmite experienta trecutului se face tot mai mult resimtita;

stiinta de sinteza, componenta esentiala a culturii generale, stiinta umanista prin excelenta, avand in centrul sau omul si activitatea umana transformatoare, stiinta pluridimensionala, integratoare, ordonatoare si explicativa, istoria imbogateste viata spirituala cu imensa si valoroasa experienta a umanitatii, dezvaluindu-le sensurile devenirii istorice, ceea ce inseamna ca istoria este o stiinta a trecutului, prezentului si viitorului;

istoria opereaza cu concepte, notiuni specifice si altor discipline, apeleaza la cunostinte dobandite de elevi la alte obiecte; astfel, aprofundeaza cunostintele elevului, ii dezvolta capacitatile intelectuale, punandu-l in situatia de a opera, in conditii diferite, cu notiuni care au grad mai mare de generalitate, de a evidentia trasaturile generale si particularitatile acestora;

istoria constituie fundament pentru cunostinte dobandite de elevi la discipline ca: limba si literatura romana, literatura universala, unde nu se poate studia fenomenul literar-artistic fara stabilirea cadrului social-economic si politic in care s-a dezvoltat; geografia economica, ce poate fi inteleasa numai prin prezentarea cadrului istoric; stiintele sociale apeleaza la cunostinte dobandite de elevi la orele de istorie; de asemenea, la istoria filosofiei, unde conceptele filosofice cer evidentierea conditiilor istorice in care au aparut;

Istoricii, filosofii istoriei, metodologi sunt de acord ca istoria are in principal doua tipuri de functii:

a)functii de cunoastere

b)functii practice


a)functiile de cunoastere - istoria, datorita obiectului sau, aduce o contributie fundamentala la intelegerea stiintifica a oului si a societatii, a organizarii si functionarii societatii in diferite etape istorice;

b)functiile practice sunt la fel de importante, conducand la formarea personalitatii, vizand latura cognitiva si volitional-afectiva.

In acelasi timp, istoria este o sursa de exemplaritate, este profund evaluativa.

Realizarea acestor sarcini instructiv-formative, ce se adreseaza in primul rand istoriei ca disciplina de invatamant, solicita viitorilor dascali de istorie conceperea si realizarea lectiilor in spiritul adevarului istoric, cu un bogat continut stiintific, dar si umanist.

Informatia transmisa trebuie selectata atent, corespunzand semnificatiei evenimentelor ti proceselor istorice.



Obiectivele studiului istoriei

Raportul dintre logica stiintei istorice si logica didactica

Stabilirea obiectivelor educationale a constituit una dintre preocuparile principale ale tuturor clasicilor pedagogiei, care le-au formulat tinand seama de nivelul stiintelor in general, al stiintelor psihopedagogice in particular si in concordanta cu nevoile epocii respective. Epoca noastra, caracterizata prin profunde schimbari pe plan economic, social, politic si cultural si prin acumularea unei cantitati mari de cunastinte care au implicatii masive in procesul de invatamant, impune redefinirea obiectivelor educationale.  

In vederea stabilirii unui continut al invatamantului care sa reflecte stadiul actual al dezvoltarii stiintelor si cerintele societatii, sa dezvolte cu prioritate capacitati mintale si trasaturi morale se impune formularea explicita a obiectivelor, a modurilor in care elevii trebuie sa fie formati in cadrul procesului educativ. Redefinirea obiectivelor istoriei ca disciplina didactica si exprimarea lor reprezinta un pas important pe linia sporirii eficientei studierii continutului ei.

In spiritul tehnologiei didactice moderne, intemeiata pe aplicarea principiilor organizarii stiintifice a procesului de invatamant, se impune redefinirea scopurilor si obiectivelor instructiv-educative ale tuturor obiectelor de invatamant, in asa fel incat ele sa contribuie la formarea unor personalitati apte sa se integreze rapid activitatilor sociale-utile. In epoca actuala, cand pe plan mondial se insista pe latura formativa a invatamantului, istoria are rolul de a contribui prin mijloacele ei specifice, alaturi de celelalte discipline, la formarea personalitatii elevului, in paralel cu integrarea lui activa si eficienta intr-o societate in continua dezvoltare, dar, in acelasi timp, extrem de labila.


Selectarea materialului istoric dupa criteriile eficientei si esentialitatii


Elaborarea unor scopuri pe termen lung ca, de exemplu, inarmarea elevilor cu notiuni si cunostinte cu privire la dezvoltarea societatii omenesti si a devenirii sale istorice, nu este intotdeauna suficienta. Aceasta, deoarece prin lectie trebuie sa se urmareasca si ce trebuie sa realizeze elevii in functie de continutul specific al fiecarei lectii, ca de exemplu motivarea, cu argumente istorice intemeiate pe adevar, a fiecarui moment in parte. Deci, elaborarea unor scopuri pe termen lung este necesara, dar nu suficienta, deoarece este stiut faptul ca in fiecare lectie se urmaresc ambele aspecte, informativ si formativ.

Din punct de vedere al informatiei, aceasta trebuie sa fie selectiva si sa urmareasca invariabil criteriile eficientei si esentialitatii. Prin urmare, lectia in ansamblul ei nu trebuie sa se bazeze pe o avalansa de date, care sa copleseasca elevii, profesorul avand obligatia selectarii si esentializarii faptelor in devenirea lor istorica pentru a putea eficientiza o lectie sau alta.

Prin latura educativa se urmareste formarea educatiei patriotice, a unei morale si decente atat de necesare tineretului scolar de astazi.

Se poate spune ca obiectivele sunt deci alcatuite din componente terminale bazate pe formarea la elevi a unui sistem de notiuni, judecati, care sa-i ajute sa opereze cu ele la sfarsitul unei etape de invatare. De asemenea, cunoasterea componentelor finale da posibilitatea profesorului sa intervina in modificarea acestora, in asa fel incat, pana la urma, elevul sa fie in stare ca ori de cate ori este pus in fata unei situatii, sa reactioneze printr-un comportament adecvat.

Formularea explicita, pe criteriile eficientei si esentializarii obiectivelor activitatii didactice, permite profesorului sa stabileasca etapele pe care trebuie sa le parcurga elevii pentru atingerea performantelor finale si sa elaboreze metodologia adecvata de lucru, creand in acelasi timp o baza obiectiva pentru evaluarea rezultatelor obtinute.


Locul istoriei in planurile de invatamant; modernizarea continutului predarii istoriei in noile programe


Discutand despre utilitatea elaborarii explicite a obiectivelor, cercetatorii in acest domeniu aduc o serie de motive in sustinerea acesteia. Astfel, R. Tyler (1964) si R. Gagne (1965) mentioneaza o serie de motive convingatoare pentru definirea atenta a obiectivelor, a caror sarcina consta in modernizarea continutului predarii. In primul rand, o asemenea definire faciliteaza planificarea instruirii. Profesorul, fiind pus in situatia de a cunoaste de la inceput ce va face elevul la terminarea studiului, are posibilitatea de a planifica, de a jalona etapele pe care elevul le parcurge. Al doilea motiv pentru formularea explicita a obiectivelor il constituie faptul ca ele sunt folositoare la evaluarea performantei. Al treilea motiv pentru folosirea unei formulari explicite a obiectivelor se refera mai mult la elev decat la profesor. Daca cel dintai cunoaste anticipat ce anume trebuie sa invete de fiecare data, el isi poate dirija mai bine atentia si eforturile.

Pe plan mondial, plecandu-se de la redefinirea obiectivelor, s-a incercat o modernizare a continutului predarii, prin elaborarea unor programe analitice, sistematizate, axate in special pe:

-cunoastere, achizitionarea de cunostinte specifice disciplinei respective, cunoasterii principiilor, teoriilor, legilor, structurilor, a terminologiei, a datelor referitoare la simbolurile particulare;

-dezvoltarea capacitatilor intelectuale, ceea ce presupune: intelegerea, transpunerea, interpretarea, extrapolarea, aplicarea, analiza, sinteza si evaluarea;

Pionierul acestor clasificari a obiectivelor a fost B.S. Bloom, care a fundamentat astfel un sistem de valori intelese, la acest nivel, drept capacitate a elevului de a dobandi un volum de cunostinte si de a le ordona intr-o anume ierarhie si integrare a tuturor atitudinilor elevului intr-o filosofie a vietii.

In clasificarea obiectivelor, o contributie deosebita la modernizarea continutului predarii au adus J.P.Cecco, W.R. Larxford. Facand distinctia intre obiectivele scolii, ale profesorului si ale elevilor, arata ca acestea din urma pot fi atat obiective comportamentale, cat si obiective necomportamentale, in care performantele implicate sunt stari interioare, raspunsuri si procese neobservabile care pot fi exprimate prin verbe: a intelege, a aprecia, a sesiza.

O etapa importanta a cercetarilor metodico-didactice, in modernizarea intelegerii sensului predarii fiecarei discipline in parte, l-a avut R.F. Mayer. In opinia sa, modernizarea continutului predarii unei discipline scolare trebuie sa raspunda urmatoarelor exigente didactice:

sa identifice si sa denumeasca precis, fara echivoc, comportamentul final;

sa defineasca conditiile in care sa se manifeste comportamentul specific al elevului;

sa defineasca criteriile unor performante acceptabile;

In concordanta cu aceste exigente, predarea istoriei se poate elabora plecandu-se de la obiectivele fiecarei teme si lectii, in asa fel incat continutul fiecarei etape sa contribuie intr-un mod specific la realizarea dezideratelor generale.


Modernizarea continutului predarii istoriei in noile programe si manuale privind istoria Romaniei si istoria universala

Istoria a inceput sa se contureze ca o disciplina de invatamant inca din antichitate, o data cu grecii si romanii. Totusi, planul de invatamant care se aplica atunci si care, apoi, si-a prelungit partial existenta in evul mediu, sub forma de trivium si quadrivium, nu a mai luat-o in consideratie ca materie de invatamant. O data cu aparitia umanismului renascentist, istoria a inceput sa devina un obiect de scoala demn de interes, deoarece se ocupa de om. Cand au fost redescoperiti istoricii antici, a inceput sa se scrie istoria luandu-i ca model pe acestia. Pana in secolul al XVII-lea istoria se preda, prin excelenta, principilor, pentru a-i instrui in arta guvernarii si conducerii statelor; astfel s-a conturat conceptia unei istorii pragmatice, limitate exclusiv la istoria politica, asa cum a utilizat-o Machiavelli in Principele. Cu Voltaire, in secolul al XVIII-lea, istoria isi largeste orizontul: continutul ei nu mai reflecta doar aspectele politico-militare, ci si pe cele culturale, realizandu-se astfel o viziune globala asupra evolutiei societatii omenesti. Din acest moment istoria are propriul ei loc intre "umanitatile" clasice. Continutul predarii istoriei dobandeste o noua dimensiune prin legislatia scolara impusa de Revolutia Franceza din 1789, legislatie prin care istoria a inregistrat saltul decisiv prin care a intrat in invatamantul public si a devenit materie obligatorie in planurile de invatamant, incepand de la nivelul cursului primar; mai ales istoria nationala care trebuie sa formeze constiinta de sine a poporului, sa trezeasca sentimentul patriotic si sa contribuie la afirmarea identitatii nationale. De atunci, istoria figureaza in programele de invatamant din toate tarile, atat in ciclul primar, cat si in cel secundar, ca disciplina indispensabila in formarea cetateanului, fie in forma autonoma, fie integrata cu alte stiinte socio-umane.

Intotdeauna s-a spus, pe drept cuvant, ca istoria este "marea carte"a omenirii, in sensul in care prezentul trait este in stransa interdependenta cu trecutul, ca actualitatea cu dimensiunea ei cotidiana, cu problematica si imperativele ei, nu poate fi inteleasa fara o viziune clara a antecedentelor ce au generat-o sau au influentat asupra plasmuirii ei. De asemenea, fara o viziune lucida asupra prezentului care ne inconjoara nu se poate detecta calea spre transformarea conditiilor existente in vederea asigurarii unei ordini sociale mai demne, mai umane, in congruenta cu tendinta spre schimbare, care este o trasatura caracteristica a societatii omenesti. Din perspectiva acestor argumente, predarea istoriei trebuie sa figureze in planurile de invatamant ca o disciplina de baza pentru cultura umanistica. Ea ajuta tanara generatie sa se cunoasca pe sine, ii arata ce s-a petrecut si ce s-a realizat de-a lungul timpului. Mai mult decat atat, istoria este piatra de temelie pentru formarea unei constiinte active, care sa asocieze idealurile umanitatii cu cele ale cetatii.

Cand predarea se face in mod adecvat, panorama istoriei universale trebuie sa starneasca in noile generatii un sentiment de solidaritate umana. Este deosebit de important sa se aminteasca acum ca natiunea, colectivitatea umana, organizata in stat, este astazi, protagonistul colectiv, prin excelenta, al devenirii istorice. De aceea este atat de important ca cetateanul fiecarei tari sa cunoasca punctele de reper din trecutul poporului sau si sa devina, astfel, constient de destinul national, ceea ce, exclude iscarea oricarui nationalism exacerbat si exclusivist sau emiterea unor pretentii de dominare ori hegemonie asupra altor popoare.

Plecand de la aceste perspective enuntate in randurile de mai sus, procesul formativ cuprinde astazi pe plan educational, la nivelul istoriei, ca obiect de invatamant, lectia de istorie,ca nucleu in jurul caruia pivoteaza didactica invatamantului istoriei. In atare conditii, lectia de istorie nu mai poate fi o simpla si searbada de catre profesor a lectiei din manual. Acest aspect este cu atat mai important cu cat actualele programe si manuale de istorie au un caracter de provizorat. In actuala perioada, si elevii, si profesorii joaca un rol hotarator in abordarea istoriei ca disciplina scolara. Asa cum se prefigureaza deja, programele vor fi supuse unor proiecte de modernizare, cu numeroase idei novatoare, in timp ce manualele vor deveni alternative, lasand la latitudinea profesorilor alegerea lor. Manualele si programele vor sintetiza, pe de o parte, experienta didactica acumulata in timp de catre profesori, iar pe de alta parte, se vor intersecta, prin valoarea critica, cu realizarile in materie din sistemele de invatamant occidentale. Prin fiecare lectie "oficializata" astazi la catedra, profesorul face un act de creatie, pregatind terenul pentru realizarea programelor si a manualelor de istorie de maine in spiritul educatiei formative.

Lectia reuseste, la modul concret,sa asigure continuitatea aportului instructiv-educativ al istoriei ca obiect de invatamant si sa-i inzestreze pe elevi cu deprinderi de munca intelectuala. Desigur, in cadrul lectiei, "sufletul" actiunii este profesorul, care este necesar sa adopte o atitudine creatoare, critica, fata de textele din manual, contribuind astfel si la imbogatirea programei scolare. Daca lectia este nucleul de baza, programa scolara si manualul, prin implicarea nemijlocita a profesorului si a elevilor sai constituie obiecte ce se cer a fi modelate si valorificate critic. Oricare ar fi insa ierarhizarea lor, modernizarea continutului invatamantului istoric nu este o chestiune de vocabular, ci de mentalitate. In consecinta, tot profesorul are sarcina cea mai delicata, in sensul in care el este cel care garanteaza eficienta activitatii de predare-invatare. Modernizarea continutului predarii istoriei impune profesorului indeplinirea unor cerinte metodologice.

1.Improspatarea informatiilor destinate dobandirii lor de catre elevi. Asa cum este indeobste cunoscut, intre istorie ca stiinta si manualele de istorie predate in scoala au existat si exista decalaje. Manualele scolare, fiind de obicei stabile, nu reflecta cele mai noi rezultate ale cercetarii istoriografice. Ideal ar fi ca rezultatele muncii de cercetare sa se reflecte corespunzator in cartile de istorie predate in scoala. Pentru realizarea acestui obiectiv, intre programa analitica, manualul scolar si lectia de istorie trebuie sa fie o deplina concordanta.

2.Respectarea raportului dintre istorie ca stiinta si istorie ca disciplina de invatamant. Istoria ca disciplina de invatamant prezinta in continutul sau faptele si fenomenele istorice fundamentale selectate din stiinta istorica, dar si din teorii si opinii cu valoare formativa, structurate judicios pe o problematica bine delimitata: mediu, demografie, economic, politic, social, cultural, religios, mentalitati. In activitatea didactica curenta profesorul, operand cu notiuni, concepte delimitate prin arii si experiente de invatare, aplica atat aspectul calitativ, cat si cel cantitativ al acestor cerinte.

Sub raport calitativ, cel mai important aspect il reprezinta selectarea de fapte sau evenimente care au conotatie evidenta in procesul devenirii istorice. Selectarea datelor trebuie sa demonstreze ca acestea au constituit momente majore, recunoscute ca atare de cercetarea istoriografica. Informatiile vehiculate de profesor sunt bazate pe izvoare, pe marturiile istorice si, nu in ultimul rand, tratate critic. Procedand astfel, profesorul obiectivizeaza demersul sau educativ, oferind elevilor sai sentimentul adevarului si al certitudinii si ideea ca faptele prezentate au avut un caracter concret si ca ele sunt dovada peremptorie a spiritului creator al omului. Innoirea cunostintelor cu cele mai recente concluzii ale stiintei istorice nu trebuie sa devina un scop in sine, ci mai degraba o noua dimensiune calitativa a actului didactic, in sensul prelucrarii de catre elev a datelor istorice, urmarind si valoarea lor educativa. Din aceasta perpectiva, aspectul calitativ devine veriga esentiala, reprezentata intr-o forma participativa, demonstrativa, in perspectiva optimizarii unui invatamant formativ.

Din punct de vedere cantitativ, tinand cont ca volumul de informatii este imens, acesta poate fi cantonat la un nivel optim cantitativ, accesibil elevilor si asamblat pe particularitatile intelectuale si de varsta ale acestora. Principiul "non multa sed multum"trebuie avut in atentie de profesori, cu atat mai mult cu cat, desi se vorbeste despre o igiena a muncii didactice, manualele sunt suprasaturate cu date. Dozarea informatiei devine practic esentiala, sarcina profesorului constand in a oferi minimum de informatie, care sa cuprinda cunostintele cheie, dar si parghiile necesare de a descoperi si dobandi altele noi, prin efort propriu si prin studiu profund la nivelul reflectiei.

3.Elaborarea continutului lectiei de istorie in concordanta cu opbiectivele informationale si formative ale acesteia .Consideram acest aspect ca unul dintre cele mai dificile, care solicita foarte mult omul de la catedra. Un profesor care-si respecta statutul de cadru didactic, dar si de speciaslist in cercetarea istorica isi impune o anumita rigoare a informatiei. Ea are la baza o deplasare a efortului profesorului de la obiectivele informationale la cele formative, in vederea realizarii unui invatamant istoric formativ-instructiv. Pentru atingerea obiectivului educational (ce trebuie sa stie elevul la sfarsitul predarii-invatarii lectiei de istorie, dascalul de istorie are in vedere un anumit volum informational, corelat pe deplin cu obiectivele formative. Acesta reprezinta continutul esential ce trebuie invatat. Prin urmare, in consonanta cu evolutia stiintei si cu aspiratiile persoanelor, ierarhia in lumina careia se concep si se desfasoara lectiile de predare-invatare-evaluare a istoriei presupun: a) atitudini si capacitati spirituale; b)priceperi si obisnuinte; c)concepte si metodologii. Astfel, profesorul care stie sa selecteze cantitatea imensa de informatii din manualele scolare, filtrand-o pe intelesul elevilor, obtine rezultate didactice pe care si le-a propus.

4. Stabilirea locului si importantei lectiei in ansamblul temei, capitolului sau materiei predate. Explicand aspectele calitative ale lectiei de istorie, profesorul are datoria de a prezenta continutul faptic din perspectiva cauzalitatii si adevarului, in stransa legatura cu spatiul istoric si cu imprejurarile epocii in care s-au derulat evenimentele. Astfel, in predarea-invatarea lectiei Unirea de la 1859, la clasele a VIII-a si a IX-a sunt analizati factorii care au determinat realizarea acestui proces, precum si consecintele lui din perspectiva evenimentelor ulterioare. Prezentarea in aceasta maniera a unui moment crucial din istoria nationala poate fi considerata o importanta baza de date, cu ajutorul careia se pot percepe si intelege fenomene si fapte istorice la fel de importante, cum ar fi Cucerirea independentei de stat a Romaniei 1877-1878 sau Marea Unire de la 1918. O incadrare de acest tip pentru fiecare lectie este deosebit de utila, in sensul in care o astfel de abordare converge spre una din necesitatile primordiale ale actului predarii: analiza si tratarea completa si competenta a lectiei. Tratarea completa a lectiilor, laolalta cu interconexiunile evenimentelor evidentiate, puncteaza fericit evolutia societatii romanesti, contribuind in egala masura si la educatia patriotica si civica a elevilor. Stabilirea locului si importantei momentului istoric in ansamblul trecutului national elimina intoxicatia patriotarda, declarativa, daunatoare nu numai instructiei, ci si educatiei.

5. Respectarea logicii stiintei istoriei. Un alt aspect care trebuie avut in vedere in cadrul fiecarei lectii consta in reliefarea esentialului prezentat concret si sintetic, in asa fel, incat sa se prezinte ca un nucleu in jurul caruia sa pivoteze continutul lectiei. Logica istoriei ne indeamna sa tratam lectiile din perspectiva cauzalitatii si obiectivitatii respectand cronologia evenimentelor.

La clasa a IX-a, Rascoala lui Watt Tyler, potrivit logicii stiintei istoriei, lectia trebuie sa respecte urmatorul parcurs didactic: 1)locul si anul izbucnirii; 2)cauzele; 3)fortele participante si conducatorii; 4)desfasurarea; 5)infrangerea; 6)insemnatatea; 7) consecintele rascoalei. Prin urmare, o asemenea modalitate de abordare este absolut necesara pentru conturarea si formarea notiunii de rascoala, pentru stabilirea continutului si sferei acestei notiuni, dobandite in clasa a V-a, dar care la clasa a X-a se cere consolidata.

6.Respectarea logicii didactice. Alaturi de respectarea principiilor specifice logicii stiintei istoriei, profesorul trebuie sa aiba in vedere respectarea unor norme si specificitati ale didacticii aplicate. Pentru derularea optima a procesului instructiv-educativ, se impune prelucrarea si adoptarea continutului lectiei la particularitatile psihice, de varsta si intelectuale adecvandu-se predarea la o multitudine de situatii. De asemenea, eruditia profesorului trebuie sa se imbine cu o anumita caldura a expunerii in asa fel incat sa se activeze si segmentul afectiv al lectiei, fara de care aceasta ar fi lipsita de farmec. Pe langa o corectitudine stiintifica a continutului lectiei, profesorul are obligatia sa respecte principiile logicii didactice, prin evitarea supraincarcarii sau a unei prezentari superficiale. Eficienta actului predarii creste atunci cand predarea este organizata si conduce elevul pe firul logic prin formule accesibile.

7. Orientarea continutului lectiei de istorie in viziune interdisciplinara. Devenit astazi principiu universal, interdisciplinaritatea se aplica cu succes la nivelul invatarii istoriei contribuind la eficientizarea maxima in formarea sistemului de notiuni istorice. Exista practic o stransa corelatie cu notiunile acumulate la lectiile de literatura universala, care se pot reactualiza si consolida la istorie. In acest sens, sunt o multitudine de teme, cum ar fi Renasterea in literatura, prin care elevul are prileul de a descoperi ca o parte a literaturii este inspirata din faptele tecutului. De asemenea, informatiile istorice se intrepatrund cu cele economice sau geografice, absolut necesare pentru fixarea in spatiu a evenimentelor sau pentru surprinderea lor din perspectiva pagubelor tehnologice inregistrate.

8. Integrarea elementelor de istorie locala in istoria nationala si a acesteia in istoria universala. Ne gasim in fata unui principiu care poate sa-si aduca o contributie insemnata in vederea sporirii fortei de convingere a cunostintelor de baza ale lectiei. Predand elevilor clasei a XI-a procesul romanizarii in spatiul daco-moesian, un profesor din Turda, spre exemplu, poate proiecta lectia plecand de la vestigiile romane existente in municipiu, vestigii concretizate prin castrul Legiunii a V-a Macedonica. Printr-un dialog cu elevii, profesorul poate stabili efectele fenomenului general al romanizarii prin detectarea rezultatului concret al acestuia la nivel local, integrandu-l apoi in cadrul procesului romanizarii intregului spatiu daco-moesian.

9. Intocmirea unei minime bibliografii selective, care sa fie recomandata elevilor doritori sa-si completeze sau sa-si imbogateasca cunostintele de istorie.

10. Incheierea fiecarei lectii cu o concluzie, cu evidentierea unei idei fundamentale, cu intelepciunea unei maxime sau a unui proverb.

Prin urmare, prezentarea acestui veritabil "Decalog"al structurarii continutului lectiei de istorie permite profesorului si factorilor decizionali selectarea, organizarea si prelucrarea informatiilor pentru a asigura formarea elevilor in paralel cu perceptia corecta a notiunilor de catre acestia. Aplicand cele zece principii de baza, dascalul de istorie intervine creator in determinarea continutului concret al lectiei, valorificand critic programa si manualul, facilitand transformarea valorilor in sine, pentru sine, si, de asemenea, aruncand puntile spre acel demers nou al didacticii invatamantului istoriei, demersul formativ.


Stabilirea obiectivelor specifice predarii istoriei


Unul dintre obiectivele principale ale invatamantului istoric preuniversitar romanesc consta in a-i incuraja pe elevi sa realizeze o mai mare autonomie, astfel incat acestia sa gaseasca singuri o rezolvare, atat de ordin intelectual, cat si personal. Pornind de la aceste constatari, fiecare profesor de istorie are obligatia de a analiza tipurile de obiective si de probleme cu care sunt confruntati elevii, in paralel cu o evaluare a rolului sau de coordonator al acestor activitati. In consecinta, in stabilirea obiectivelor specifice predarii istoriei, trebuie abordate modalitatile cele mai eficiente prin care profesorul le acorda sprijinul sau elevilor, intr-o perioada de acumulari personale, sufletesti si intelectuale, in asa fel incat sa-i ajute sa-si dezvolte deprinderi de munca intelectuala, dar si de viata.







Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright