Evolutia formelor de organizare a procesului de invatamant

Evolutia formelor de organizare a procesului de invatamant

In functie de particularitatile pe care le imbraca aspectele mai sus mentionate de-a lungul timpului s-au conturat diferite forme de organizare a procesului de invatamant.

Prima forma a educatiei institutionalizate a avut un caracter indi-vidual. Chiar daca mai multi elevi erau reuniti in jurul magistrului, ei invatau de fapt individual, neexistand colaborare sau conlucrare intre elevi. In cadrul invatamantului individual educatorul se ocupa intr-o anumita unitate de timp de un singur elev. Prezinta avantajul ca ofera educatorului posibilitatea de cu-noastere a particularitatilor individuale ale elevilor si de adaptare a influentelor si actiunii educative ritmului propriu de dezvoltare a copilului. Invatamantul individual s-a dovedit insa neeconomicos, neputand rezolva sarcinile instruirii si educarii unui numar mare de elevi.

Cand nevoia instruirii unui numar mai mare de oameni s-a impus cu acuitate s-a constituit forma colectiva de organizare a procesului de inva-tamant pe clase si lectii. Aceasta s-a impus in secolul al XVI-lea in Europa, dar unele elemente ale organizarii pe clase si lectii se cunosc inca din antichitate.

Fundamentarea teoretica a organizarii procesului de invatamant pe clase si lectii o datoram pedagogului ceh Ian Amos Comenius (1592-1670), care in lucrarea "Didactica magna" (1657) a pus bazele acestui sistem.

Organizarea procesului de invatamant pe clase si lectii prezinta cateva note definitorii:

q       procesul de instructie si educatie se realizeaza, de regula, cu co-lective de elevi, ceea ce reprezinta trecerea de le invatamantul individual la invatamantul colectiv;

q       elevii sunt grupati pe clase dupa anumite criterii, cum sunt: varsta, nivelul de dezvoltare intelectuala, grad de pregatire. Componenta clasei ramane, de regula, stabila cel putin pe durata unui an scolar;

q       trecerea elevilor dintr-o clasa in clasa urmatoare se realizeaza anual pe baza rezultatelor obtinute de acestia;

q       continutul invatamantului este organizat pe discipline de inva-tamant, studiul acestora fiind esalonat pe ani de studiu si realizat intr-un numar de ore, aspecte reglementate prin planul de invatamant;

q       continutul fiecarei discipline este stabilit printr-o programa ela-borata pentru fiecare an de studiu si este structurat pe capitole, subcapitole, teme, subteme;

q       programul activitatilor de predare - invatare este organizat pe an scolar, care are o durata determinata; anul scolar este impartit in subperioade care pot fi semestre, trimestre, patrare. Ziua scolara se desfasoara dupa un orar stabil;

q       procesul instructiv - educativ se realizeaza prin lectii si alte tipuri de activitati de regula, cu toti elevii unei clase.

Luand in considerare aceste note caracteristice, se poate aprecia ca organizarea procesului de invatamant pe clase si lectii a insemnat un moment foarte important in istoria scolii. Noul sistem a permis gruparea elevilor pe clase, ceea ce a condus la sporirea considerabila a efectivelor scolare, a creat conditii pentru desfasurarea unei activitati frontale, pentru planificarea si sistematizarea riguroasa a continutului invatamantului.

Perfectionat in continuare prin contributia unor pedagogi de seama in randul carora se inscriu J. H. Pestalozzi, K. D. Usinschi, A. Diesterweg, J. Fr. Herbart, sistemul de invatamant pe clase si lectii s-a impus cu trainicie in istoria scolii, dovedindu-si eficienta in realizarea obiectivelor instructiv - educative, ceea ce face  sa reprezinte forma de organizare dominanta in invatamantul contemporan.

Sistemul de invatamant pe clase si lectii prezinta numeroase avantaje, dintre care retinem:

asigura o instructie organizata, sistematica unui numar mare de copii, sub conducerea unor persoane special pregatite in acest sens;

faciliteaza valorificarea cunostintelor acumulate in directia for-marii personalitatii integral si armonios dezvoltate;

stimuleaza spiritul de cooperare si emulatie in randul elevilor ce beneficiaza concomitent de ansamblul actiunii educative.

Desi sistemul de invatamant pe clase si lectii si-a dovedit superioritatea si eficienta fata de invatamantul individual, el nu a fost scutit de critici. I s-a reprosat, in principal, ca nu permite individualizarea procesului de invatare, nu asigura elevilor un ritm de munca in acord cu posibilitatile de care acestia dispun si corespunzator performantelor obtinute.

De aici au rezultat numeroase preocupari in directia perfectionarii siste-mului de invatamant pe clase si lectii si foarte multe incercari de a crea alte sis-teme de organizare a procesului de invatamant care sa inlature neajunsurile, limitele pe care acesta le prezinta. S-au propus astfel forme de organizare a procesului de invatamant mai elastice, mai suple, mai apropiate de natura si interesele copilului. Acestea au incercat sa opereze schimbari la nivelul unor componente importante ale procesului de invatamant, precum: gruparea elevilor, optandu-se pentru instruirea pe grupe mici sau individuale, organizarea continutului, rolul educatorului in procesul de instruire, determi-narea progreselor inregistrate de elevi pe parcursul scolaritatii si promovarea dintr-o clasa in alta.

Dintre aceste orientari ne vom opri, in continuare, asupra celor pe care le consideram mai semnificative.

La sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea s-a introdus in Europa (mai intai in Anglia, Franta, pentru ca apoi sa se extinda si in alte tari) sistemul Bell - Lancaster (sistemul monitorial). Acesta a fost introdus si la noi in tara prin "Regulamentul Organic" si inlaturat prin "Legea instructiunii publice" din 1864.

Specificul acestui sistem consta in faptul ca educatorul instruieste direct un numar restrans de elevi recrutati dintre cei mai buni, numiti "monitori", care la randul lor se ocupa de instruirea unui grup de elevi. Monitorii erau un fel de colaboratori apropiati ai invatatorului, ei ocupandu-se fie de indrumarea si supravegherea unui numar de 10 - 12 scolari la toate obiectele de invatamant, fie de indrumarea activitatii la un singur obiect de invatamant (monitori de citire, de scriere)*. Acest sistem permitea instruirea a 250 - 300 elevi de catre un singur educator, ceea ce presupunea cheltuieli reduse.

Desi la vremea respectiva sistemul monitorial a prezentat unele ele-mente pozitive, mai ales prin posibilitatea scolarizarii unor mase largi de copii in conditiile crizei de cadre didactice, din punct de vedere pedagogic sistemul a insemnat un regres fata de organizarea pe clase si lectii, ducand la scaderea evi-denta a nivelului de pregatire a elevilor, denaturand insasi esenta procesului de invatamant.

Inceputul secolului al XX-lea cunoaste numeroase initiative si incercari practice de inlocuire a sistemului de invatamant pe clase si lectii cu forme noi. Ele isi propun sa promoveze moduri de organizare a procesului de invatamant mai bine adaptate particularitatilor individuale ale elevilor.

Planul Dalton a fost experimentat in orasul cu acelasi nume de catre Hellen Parkhurst, in anii 1911-1913. Clasele sunt inlocuite de laboratoare organizate pe obiecte de invatamant, dotate cu materiale documentare si in-dicatii de lucru pentru activitatea independenta a elevilor. Materia de in-vatamant este impartita pe unitati de studiu ordonate in mod gradat, dupa ni-velul de complexitate si dificultate, urmand sa fie asimilate intr-un interval de timp, conform posibilitatilor si ritmului de invatare proprii fiecarui elev. Elevii lucreaza conform unui program individual (contract), in ritmul propriu fie-caruia, profesorul acordand la cerere consultatii. Periodic, profesorul verifica asimilarea continutului dat si stabileste trecerea la studierea unitatii urmatoare, pentru fiecare elev in parte, in functie de rezultatele obtinute.

Sistemul Winnetka a fost experimentat de catre Carl Washburne in 1919, intr-o localitate din SUA. Preia ideile planului Dalton privind individua-lizarea instruirii si incearca sa depaseasca limitele acestuia prin crearea unui cadru social favorabil dezvoltarii personalitatii.

Programul scolar este compus din activitati colective si individuale, in proportii aproximativ egale. Materia de studiu este impartita in doua programe: un program minimal, comun pentru toti elevii si un program diferential, pentru fiecare elev, adaptat intereselor si aptitudinilor individuale.

Periodic, la fiecare materie se administreaza teste de verificare, rezul-tatele obtinute permitand promovarea intr-o etapa superioara la respectiva ma-terie. Se creeaza astfel posibilitatea ca un elev sa fie intr-o clasa superioara la o disciplina de invatamant si intr-o clasa inferioara la alta. Sistemul este cunoscut si sub denumirea de sistemul "claselor mobile".

"Metoda centrelor de interes" este elaborata de Ovid Decroly si a fost aplicata in Belgia. Si-a propus sa opereze o serie de schimbari, mai ales in privinta organizarii continutului instruirii.

Se inlocuiesc disciplinele de studiu cu grupe de teme, constituite in jurul a patru "centre de interes" ale copiilor, centre care corespund unor nevoi fundamentale: de hrana, de aparare contra intemperiilor, de lupta impotriva primejdiilor, nevoia de activitate in comun.

Sistemul proiectelor a fost conceput in 1918 de pedagogul american W. H. Kilpatric, elev al lui J. Dewey. Cunostintele sunt grupate in jurul unor teme largi, numite "proiecte" pe care elevii trebuie sa le realizeze individual sau in grup, cu ajutorul profesorului, apeland la o serie de materiale, surse de documentare. Proiectele puteau avea un caracter practic, constand in realizarea unui obiect concret, sau cultural-teoretic prin care se urmarea rezolvarea unor probleme complexe, analiza unor fenomene, identificarea cauzelor unor pro-cese sau fenomene etc. Pentru realizarea unui proiect elevii trebuiau sa asi-mileze cunostinte din diferite domenii.

Urmarea crearea unui cadru favorabil manifestarii trebuintelor si inte-reselor elevilor, concomitent cu ancorarea lor in problemele realitatii incon-juratoare. Prezinta neajunsul ca nu asigura o instructie sistematica; cunostintele nu pot fi insusite intr-o ordine logica si in acelasi timp sa se respecte cerintele diverselor proiecte.

Sistemul Mannheim a fost experimentat in Germania. Conform acestui sistem elevii erau grupati in clase omogene, dupa nivelul de pregatire si dupa nivelul dezvoltarii intelectuale. Se constituiau astfel clase de elevi foarte buni, buni si slabi, fiecare parcurgand o programa speciala.

S-au initiat si alte moduri de organizare a procesului de invatamant care si-au propus sa promoveze activitatea elevilor in grupe, sa adapteze mai bine demersul didactic la particularitatile individuale ale elevilor, sa stimuleze acti-vitatea lor. Amintim in acest sens: "activitatea pe grupe mari de elevi" (R. Cousinet), "activitatea pe grupe cu sarcini de rezolvare a unui proiect" (Celestin Freinet, reprezentant al "scolii active"), "imbinarea a patru moduri de organizare a procesului de invatamant"; lectia, munca pe echipe, inva-tamantul individualizat si instruirea programata (Robert Dottrens).

Din aceasta succinta prezentare istorica retinem ca sistemele de or-ganizare a procesului de invatamant experimentate la inceputul secolului al XX-lea au urmarit in principal:

mai buna adaptare a procesului de invatamant la particularitatile elevilor;

stimularea activitatii si interesului elevilor pentru activitate;

mai eficienta ancorare a invatamantului in viata.

Ele prezinta insa numeroase limite:

diminuarea rolului educatorului in procesul de instruire si educare;

restructurarea continutului instruirii prin ordonarea acestuia pe probleme, teme a caror parcurgere nu este totdeauna conforma cu logica stiintei;

neinsusirea sistematica a continutului instruirii;

promovarea unor atitudini individualiste;

necesitatea unor resurse materiale si financiare sporite.

Practica scolara a demonstrat ca aceste noi sisteme nu au condus la rezultate superioare in instruirea si educarea elevilor, desi unele dintre elementele noi pe care le-au promovat s-au dovedit a fi demne de retinut si au fost valorificate de practica scolara, in cadrul sistemului de invatamant pe clase si lectii.