Factori, forme si functii ale motivatiei

Factori, forme si functii ale motivatiei

Motivatia invatarii reprezinta totalitatea trebuintelor, intereselor, idealurilor si mobilurilor, care incita, sustin energetic si directioneaza desfasurarea activitatii de invatare. Indiferent de continuturile pe care le formeaza in plan psihologic individual, invatarea, ca orice alta forma de activitate (munca, joc, comunicare), se axeaza intotdeauna pe dinamica anumitor motive. Motivatia furnizeaza energia necesara functionarii si mentinerii activitatii de invatare, confera sens, coerenta si directie actelor ei, explica de ce se produce ea.

"In plan subiectiv, motivatia invatarii se traduce printr-o stare de tensiune interna, izvorata din confruntarea trebuintelor si tendintelor celui ce invata cu modul cum isi reprezinta el diferitele continuturi, cerinte, situatii si rezultate ale activitatii de invatare.'    Vintilescu D. - "Motivatia invatarii' - Editura Facla, 1977, pag. 32

Ca nou tip de activitate, invatarea scolara, spre deosebire de joc, reclama concentrarea indelungata a atentiei si a vointei, " segmentarea', organizarea si dozarea foarte fina a eforturilor elevului, corelarea stransa intre perceptie si gandire, imaginatie si memorie, actiune si cuvant. Ea este o activitate dificila, care necesita o baza motivationala optima, pentru a-l mentine pe elev in sfera solicitarilor ei specifice. Substratul motivational activeaza sau inhiba conduitele de invatare, le amplifica sau le diminueaza, le prelungeste sau le scurteaza durata.

1. Factorii motivatiei

Factorii care pot sa intre in componenta motivatiei de invatare a elevului sunt foarte diversi:

v         curiozitatea si dorinta de a intelege faptele si fenomenele din jur ;

v         aspiratia spre un nivel de performanta ridicat si, implicit, dorinta de a obtine note mari, sentimentul datoriei, ambitia de a-i depasi pe altii si de a ocupa un loc fruntas in ierarhia valorica a grupului scolar;

v         placerea de a primi laude "in public' din partea profesorilor sau a parintilor; respectul fata de parinti; atasamentul fata de un anumit profesor;

v         trebuinte de autoformare si autodepasire;

v         nazuinte spre obtinerea unor recompense materiale, dorinta de a primi un premiu, nevoia de prestigiu, teama de esec si, implicit, anticiparea neplacerii de a fi dojenit, mustrat sau pedepsit, interesul pentru ceea ce invata;

v         trebuinta de cunoastere, placerea insasi de a invata.

II. 2. 2. Formele motivatiei

a) Motivatia intrinseca si motivatia extrinseca.

Aceasta clasificare are in vedere raportarea motivatiei la sursa ei producatoare. Daca sursa ge­neratoare se afla in subiect in nevoile si trebuintele lui personale, daca ea este solidara cu activitatea desfasurata de subiect, atunci vorbim de existenta unei motivatii directe sau intrinseci. Specificul acestei for­me de motivatie consta in satisfacerea ei prin insasi indeplinirea ac­tiunii adecvate ei. Cand cineva se plimba pentru placerea de a se plim­ba, citeste o carte pentru ca il intereseaza, joaca tenis pentru ca este atras de aceasta actiune, invata din nevoia de a-si tine treaza trebuinta de orientare si investigatie spunem ca este animat de o motivatie intrin­seca. Daca sursa generatoare a motivatiei se afla in afara subiectului, fiindu-i sugerata acestuia sau chiar impusa de o alta persoana, daca ea nu izvoraste din specificul activitatii desfasurate, atunci avem de a face cu o motivatie indirecta sau extrinseca. Un copil care invata pentru nota sau pentru ca i s-a promis un cadou, un tanar care opteaza pentru o profesiune datorita salariului mare garantat pentru practica­rea ei sunt impulsionati de motivatii extrinseci.

Proiect: PROIECT DE ACTIVITATE - GRUPA: Mare -pregatitoare joc didactic: joc exercitiu "Vreau sa fiu scolar" Proiect: Evaluare finala-nivel i-pe domenii experientiale

Desi activitatea de invatare a intregului grup scolar poate fi indreptata catre acelasi scop, sensul subiectiv al invatarii poate sa difere profund de la un elev la altul, in functie de motivul care sta la baza ei. La nivelul invatarii se disting doua principal surse motivationale - externa si interna - in functie de care distingem motivatia intrinseca si extrinseca. Cand tensiunea se naste ca urmare a punerii in functiune a diferitelor "proceduri stimulative'' externe, cum ar fi : competitia, incurajarea, recompensa sau dimpotriva dojana, mustrarea, pedeapsa, putem vorbi de o motivatie extrinseca a invatarii. Ea isi are punctul de plecare in afara personalitatii celui care invata, in obligatiile, masurile si sanctiunile intreprinse de altii: profesori, parinti, alte personaje. Subiectiv, aceste proceduri stimulative se "decodifica' fie in forma unor trairi emotionale aversive (teama de esec, de pedeapsa) care fac ca invatarea sa i se para elevului o preocupare obositoare, fie in forma unor trairi pozitive, dar ingust utilitariste, cum ar fi asteptarea laudei, a notei, a recompensei materiale, care fac ca invatarea sa i se para elevului atragatoare, dar numai in virtutea a ceea ce urmeaza imediat dupa "invatare'. In ambele cazuri, motivatia, desi poate fi intensa, este de scurta durata, furnizand invatarii o "intarire discontinua', instabila, ceea ce impune reluarea si repetarea cu o frecventa din ce in ce mai mare a "procedurii de stimulare' din exterior pentru a compensa efectul stingerii ei rapide. Este o motivatie putin eficienta. In alte cazuri, elevul poate sa ajunga la interiorizarea cerintelor, obligatiilor si modelelor externe, intelegand sensul pe care il are pentru si ne faptul de a invata bine si din ce in ce mai bine. Apare sentimentul datoriei si al responsabilitatii, care intretine acea incordare necesara implicarii in competitia cu sine insusi si cu altii.

Spre deosebire de motivatia externa, motivatia interna este consubstantiala actului de invatare insusi ca act preponderent cognitiv, izvoraste din interiorul lui, este solidara cu el pe tot parcursul asimilarii cunostintelor. invatarea nu mai apare doar ca un mijloc de obtinere a unei recompense sau de evitare a unei pedepse si nici numai ca expresie a tensionarii (sensibilizarii) elevului in sfera "datoriei', "prestigiului', ci ca un proces a carui recompensa rezida in activitatea in sine, in "procesul' care duce la anumite achizitii de invatare, proces care se reia la nesfarsit, din interes, gratie satisfactiei pe care o furnizeaza prin sine insusi, dobandind el insusi valente activatoare.

In procesul de invatamant esentiala este gasirea formulei optime de imbinare a motivatiei interne cu motivatia externa, indeosebi cu cea legata de trebuintele, sentimentele si aspiratiile psiho-morale, astfel incat, in timp ce "operatiile' si "actiunile' sunt axate pe programul unei motivatii actuale, concrete, interne, activitatea de invatare, luata ca "ansamblu', sa fie racordata la reteaua energetica a motivelor generale, psihosociale si de perspectiva, care exprima "atitudinile pozitive' ale elevului fata de invatatura.

b) Motivatia pozitiva; motivatia negativa

Prima este produsa de stimularile premiale (lauda, incurajarea) si se soldeaza cu efecte benefice asupra activitatii sau relatiilor interumane, cum ar fi apropierea activitatilor, angajarea in ele, preferarea persoanelor. Cea de-a doua este produsa de folosirea unor stimuli aversivi (amenintarea, pedepsirea, blamarea) si se asociaza cu efecte de abtinere, evitare, refuz. Interesant din acest punct de vedere este experimentul organizat de psihologul american E. B. Hurlock. El a impartit o clasa de elevi in trei grupe care aveau sarcina de a rezolva, timp de 5 zile, probleme simple de matematica. inainte de inceperea activitatii, primului grup de copii i se aduceau elogii pentru modul de indeplinire a activitatii din ziua precedenta, celui de-al doilea i se faceau observatii, iar ultimul grup nu era nici laudat, nici dojenit. S-a constatat ca cea mai eficace a fost lauda deoarece s-a asociat cu instalarea unor stari pozitive afective, tonifiante, utilizarea dojenilor scade pe masura ce este folosita continuu, dat fiind faptul ca produce stari afective negative, neplacute; cea mai neeficienta este ignorarea, deoarece in cazul ei lipsesc trairile afective.

c) Motivatia cognitiva, si motivatia afectiva

Prima isi are originea in activitatea exploratorie, in nevoia de a sti, de a cunoaste, de a fi stimu­lat senzorial, forma ei tipica fiind curiozitatea pentru nou, complex, pentru schimbare. Se numeste cognitiva deoarece actioneaza dinauntrul proceselor cognitive (dinauntrul perceptiei, gandirii, memoriei, imagina­tiei), stimuland activitatea intelectuala din aproape in aproape. Astfel, de la explorare se trece la reproducere, de aici la intelegere, apoi la interes stiintific, pentru ca in final sa se ajunga la inclinatia creativa. Ea isi gaseste satisfactia in nevoia de a intelege, explica, rezolva ca un scop in sine. Motivatia afectiva este determinata de nevoia omului de a obtine aprobarea din partea altor persoane, de a se simti bine in compania al­tora. Cand copiii invata pentru a-si satisface parintii sau pentru a nu pierde aprobarea, dragostea lor, spunem ca sunt animati de o motivatie afectiva.

Cum pot fi apreciate aceste forme ale motivatiei din perspectiva productivitatii lor ? Fara indoiala ca ele sunt inegal productive. Motiva­tia pozitiva, intrinseca si cea cognitiva sunt mult mai productive decat motivatia negativa, extrinseca, afectiva. Numai ca aceasta superioritate a unui tip de motivatie fata de altul se pastreaza doar atunci cand rapor­tarea lor se face numai in cadrul cuplului respectiv. Atunci cand se lar­geste cadrul de analiza si de raportare lucrurile se schimba. Cand ra­portam motivatia intrinseca la cea extrinseca, desigur ca prima forma este superioara celeilalte. Daca luam in considerare si alti factori, cum ar fi varsta subiectilor, temperamentul sau caracterul lor vom constata ca, de pilda, la scolarii mici mai productiva este motivatia extrinseca decat cea intrinseca, poate si pentru simplul fapt ca aceasta din urma fiind mai complexa, tinand de structurile de personalitate, nici nu s-a format inca. Pedeapsa, care naste o motivatie negativa, poate, in con­ditii determinate, sa se soldeze cu efecte pozitive (evitarea raspunsuri­lor incorecte, adoptarea unor comportamente de prudenta etc). La co­pilul mic sau chiar la adolescent, motivatia afectiva produsa de sentimen­tul atasamentului si protectiei sau de cel al rivalitatii si realizarii de sine compenseaza, adeseori, lipsa motivatiei cognitive. Productivitatea mai mare sau mai mica a formelor motivatiei depinde, deci, de particu­laritatile concrete ale situatiei. Asa incat recomandabila este utilizarea lor diferentiata, concordanta cu specificul situatiilor.

3. Functiile motivatiei

Existand tipuri extrem de diferite de motivatii, ca structura si func­tionalitate, complexitate si rol (cum ar fi : trebuintele, motivele, dorintele, aspiratiile, interesele, convingerile, idealurile, conceptia despre lume si viata etc), vor exista si functii diferite ale acestora.

► functia de activare interna difuza si de semnalizare a unui dezechi­libru fiziologic sau psihologic. In aceasta faza, starea de necesitate apare dar nu declanseaza inca actiunea. De obicei, aceasta functie este specifica trebuintelor care au o dinamica deosebita : debuteaza cu o alerta interna, continua cu o agitatie crescanda, ajungand chiar la stari de mare incor­dare interna, pentru a se finaliza prin satisfacerea lor ;

► functia de mobil sau de factor declansator al actiunilor efective. Acesta este motivul, definii de psihologul francez H. Pieron ca "mobilul ce alege dintre deprinderile existente pe cea care va fi actualizata'. Aceasta, intrucat a identifica un motiv inseamna a raspunde la intreba­rea "de ce ?'. Probanta pentru motiv este declansarea actiunii ;

► functia de autoreglare a conduitei, prin care se imprima conduitei un caracter activ, si selectiv. Eficienta reglatorie a motivatiei este de­pendenta, in egala masura, de energizare si directionare.

Esential pentru motivatie este faptul ca ea instiga, impulsioneaza, de­clanseaza actiunea, iar actiunea, prin intermediul conexiunii inverse» influenteaza insasi baza motivationala si dinamica ei.

La varsta scolara se poate vorbi de o dimensiune cognitiva a motivatiei care indeplineste patru mari functii:

◙ orientativa si de aferentatie;

◙ executiva (operationala), datorita careia elevul isi mareste progresiv controlul asupra mediului informativ;

◙ prospec­tiv - anticipativa, care micsoreaza incertitudinea si sporeste probabilita­tea ca modelul alternativelor propuse sa aiba sanse mari de realizare -

◙ productiv-creativa.

Convergenta lor va avea ca efect realizarea unei invatari optime, invatarea scolara motivata de o structura cognitiva tinde sa fie optima in sensul cresterii disponibilitatilor elevului pentru o noua invatare. Mai precis, pentru o invatare continua, care produce modi­ficari in calitatea, durabilitatea si profunzimea cunostintelor, spo­reste rezistenta la uitare si la transfer negativ, micsoreaza efectul de deteriorare a legaturilor din sistemul de cunostinte, abilitati si atitudini creative, mareste capacitatea adaptativa a elevului la situatii-problema care cer operativitate, mobilitate cognitiva si decizionala in situatii complexe; ca si disponibilitatile de folosire a achizitiilor cognitive si instrumentale.