Forme comunicarii didactice. Implicatii psiho-pedagogice

In ceea ce priveste clasificarea tipurilor de comunicare exista mai multe criterii de analizat:

1.Dupa criteriul parteneri distingem urmatoarele forme:

• comunicarea intrapersonala (cu sine insusi);
• comunicarea interpersonala (intre doua persoane);
• comunicarea in grup mic (in cazul unei relatii grupale de tipul fata in fata).

2.Dupa criteriul statutul interlocutorilor avem urmatoarele forme:

• comunicare verticala (intre parteneri cu status-uri inegale);
• comunicare orizontala (intre parteneri cu status-uri egale).

3.In functie de capacitatea de autoreglare distingem:

• comunicare unidirectionala (nu intereseaza feedback-ul);
• comunicare multidirectionala (cu feedback determinat de prezenta interactiunii Emitator - Receptor).

4.In functie de natura continutului:

• comunicare referentiala (vizeaza un anumit adevar stiintific);
• comunicare operational-metodologica (vizeaza intelegerea acelui adevar, felul in care trebuie operat pentru ca acel adevar sa fie descifrat);
• comunicare atitudinala (valorizeaza cele transmise, situatia comunicarii si partenerul);
• comunicare verbala;
• comunicare nonverbala;
• comunicare mixta;
• comunicare pareverbala."

Dupa Doina Salavastru[1] "analiza unor interactiuni sociale deosebit de diverse ca acte de comunicare s-a dovedit extrem de fructuoasa si le-a permis cercetatorilor ca, pe langa rezultatele de ordin medical, semiologic si terapeutic, sa formuleze cateva importante principii ale comunicarii umane, cunoscute si sub numele de axiome ale comunicarii":

1) Comunicarea este inevitabila poate fi considerata formula-slogan a Scolii de la
Palo Alto."Intr-o situatie de interactiune, ea exprima faptul ca orice comportament are valoarea unui mesaj, deci este o comunicare. Gesturile, mimica, pozitia corporala, chiar si tacerea sunt acte de comunicare ce vehiculeaza o semnificatie. Precizarea referitoare la necesitatea existentei unei situatii de interactiune este foarte importanta pentru a intelege faptul ca principiul inevitabilitatii comunicarii opereaza numai atunci cand doua persoane interactioneaza.Daca admitem faptul ca, in cadrul unei interactiuni, orice comportament are valoare de mesaj, adica reprezint o comunicare, rezulta ca, vrem, nu vrem, nu putem sa nu comunicam." [2]Activitate sau inactivitate, vorbire sau tacere, totul are valoare de mesaj. Aceste comportamente ii influenteaza pe ceilalti, iar ceilalti, in replica, nu pot sa nu reactioneze la comunicarile respective si de aceea comunica si ei.

Comunicarea nu are loc numai atunci cand este planificata sau constienta. Comunicam numeroase mesaje chiar si atunci cand nu avem intentia de a comunica si nu suntem mereu constienti de ceea ce comunicam. Comunicam in mod constant si in mai multe moduri. Variatiile de ton, de ritm, accentuarea unor cuvinte, expresia fetei, gesturile etc. sunt componente ale comportamentului de comunicare, avand anumita semnificatie. Ele accentueaza si precizeaza mesajul comunicat sau, dimpotriva, pot avea un efect perturbator (de exemplu, atunci cand semnele verbale si ce neverbale vehiculeaza mesaje contradictorii).

2) "Comunicarea este un proces ce se desfasoara la doua niveluri, informational si relational. Orice comunicare presupune vehicularea unui continut informational dar ea implica si o relatie intre persoanele care comunica.Nivelul relational contine indici de interpretare a continutului comunicarii.El ne arata cum trebuie inteles continutul si care este natura relatiei dintre persoanele aflate in interactiune comunicationala."[3]Trebuie spus ca relatiile sunt rareori definite constient si explicit.Intr-o comunicare, oferim simultan informatii asupra continutului si asupra relatiei sau asupra manierei in care trebuie receptat mesajul.Relatia poate fi exprimata verbal (de exemplu, atunci cand spunem "Acesta este un ordin'), dar mai ales nonverbal si paraverbal (prin mimica, gestica, postura, vestimentatie, ton, accent, ritm).Relatia poate fi inteleasa si in functie de contextul in care se efectueaza comunicarea.Nivelul relational realizeaza o comunicare asupra comunicarii (o metacomunicare), iar aptitudinea de a metacomunica reprezinta o conditie a unei bune comunicari.

3) Comunicarea este un proces continuu. "Comunicarea trebuie inteleasa ca un flux neintrerupt de schimburi informationale intre parteneri. Din pacate, cel mai adesea ea este vazuta ca un fenomen liniar de actiune si reactie, de stimul si raspuns, de cauza si efect. In realitate, ceea ce noi consideram drept cauza a unui comporta­ment poate sa nu fie decat efectul unui eveniment precedent. "[4]Partenerii introduc intotdeauna in comunicare ceea ce se numeste punctarea secventei faptelor. Dezacor­dul privind modul de punctare a secventei faptelor se afla la originea a nenumarate conflicte care vizeaza o relatie.

4) Fiintele umane folosesc doua moduri de comunicare: digital si analogic. In comunicarea umana, obiectele, in sensul cel mai larg al termenului, pot fi desemnate in doua moduri complet diferite. Le putem reprezenta prin ceva asemanator (un desen, de exemplu) sau le putem desemna printr-o denumire convenita, un nume. In primul caz,vom vorbi de comunicare analogica, iar in al doilea, de comunicare digitala. Atunci cand ne servim de cuvinte pentru a denumi un lucru, relatia dintre nume si lucrul numit este arbitrara. Comunicarea analogica are raporturi mai directe cu ceea ce exprima. Comunicarea analogica este o comu­nicare nonverbala, mai exact postura, gestualitatea, mimica, inflexiunile vocii, succesiunea, ritmul si intonatia cuvintelor si orice alta manifestare nonverbala pe care o poate avea organismul, precum si indicii cu valoare de comunicare, ce nu lipsesc niciodata dintr-un context ce reprezinta teatrul unei interactiuni.

Eseu: Fise de desenat - lumea acvatica Proiect: Evaluare semestriala - toamna - iarna - grupa pregatitoare

Numai in ceea ce priveste comunicarea interumana sunt posibile ambele tipuri. Altfel spus, omul este singurul organism capabil sa utilizeze cele doua moduri de comunicare, digital si analogic.Componenta informationala a comu­nicarii e transmisa cu precadere pe cale digitala, pe cand cea relationala e transmisa cu mijloace analogice.Cele doua moduri de comunicare coexista si se completeaza in orice mesaj.Limbajul digital are o sintaxa logica foarte complexa, dar e lipsit de o semantica adecvata relatiei.Limbajul analogic poseda semantica, dar nu si sintaxa corespunzatoare pentru o definire neechivoca a naturii relatiilor.

5) Orice proces de comunicare este simetric sau complementar, dupa cum se intemeiaza pe egalitate sau diferenta.Relatiile interumane se bazeaza fie pe egalitate, fie pe diferenta. "In relatiile de la egal la egal, partenerii au tendinta sa adopte un comportament in oglinda, interactiunea lor fiind denumita simetrica.Simetrice sunt acele acte in care raspunsurile sunt de acelasi tip cu stimulul.Geloziei i se raspunde cu gelozie, agresivitatii i se raspunde cu agresivitate, laudaroseniei i se raspunde cu laudarosenie.Alteori, comportamentul unuia dintre parteneri il poate
completa pe al celuilalt, pentru alcatuirea unei configuratii de alt tip."[5]

Exista interactiuni complementare in care partenerii adopta comportamente con­trastante, neasemanatoare, dar care se armonizeaza, se solicita unul pe celalalt (acest lucru se intampla in relatiile mama-copil, educator-elev).O interactiune complementara apare si in cazul in care, de exemplu, unei atitudini autoritare i se raspunde cu un comportament de supunere, ce se poate accentua in cazul amplificarii atitudinii autoritare. In aceasta situatie, interactiunea complementara se bazeaza pe maximizarea diferentei, ceea ce poate conduce la un blocaj comunicational.

6) Comunicarea este ireversibila. Orice act de comunicare este ireversibil, in sensul ca, odata produs, nu mai putem interveni asupra lui. Chiar daca incercam sa atenuam efectul unor mesaje declarand ca ne retragem cuvintele sau venind cu explicatii, completari, precizari, efectul spuselor noastre s-a produs.Sa nu ne iluzionam crezand ca revenirea asupra mesajelor transmise le-ar putea anihila efectele.

Acest principiu are implicatii importante in actul comunicarii. In relatiile interpersonale, trebuie sa avem grija sa nu spunem niciodata lucruri pe care riscam sa le regretam mai tarziu. Si asta mai ales in situatiile de conflict, cand spunem lucruri pe care apoi am vrea sa le retractam. De asemenea, in situatia de comunicare publica sau de masa, atunci cand mesajul este receptionat de mii sau chiar de milioane de persoane, este extrem de important sa tinem seama de acest principiu al ireversibilitatii comunicarii.

Comunicarea presupune procese de ajustare si acomodare.Eficacitatea comu­nicarii depinde in mare masura si de surprinderea exacta a sensului cuvintelor folosite de interlocutor.Experienta de viata a fiecaruia dintre noi, dar si diferentele culturale determina necoincidenta sensurilor pe care locutori diferiti le confera acelorasi cuvinte. Pentru ca intelegerea sa se realizeze, este necesar un proces de ajustare si acomodare cu codurile de exprimare ale celuilalt, cu deprinderile sale lingvistice.De exemplu, reusita intr-o relatie de invatare rezulta comportamentului comunicational al partenerului, atat sub aspect verbal, cat si nonverbal.

O analiza a comunicarii in care accentul cade pe aspectele psihosociologice ne ofera Jean-Claude Abric.Pentru psihologul francez, comunicarea reprezinta "ansamblul proceselor prin care se efectueaza schimbul de informatii si de semnifi­catii intre persoane aflate intr-o situatie sociala data' . Sub influenta Scolii de la Palo Alto, care a plasat fenomenul comunicarii in categoria fenomenelor relationale, Abric fixeaza cateva repere pentru analiza comunicarii:

Ca fenomen de interactiune, comunicarea implica o serie de raporturi in care partenerii situatiei de comunicare incearca sa se influenteze reciproc. Nu mai vorbim de un emitator si de un receptor, ci despre doi interlocutori. Comunicarea nu mai poate fi conceputa ca un simplu proces de transmisie. Actul comunicativ apare ca o relatie de schimb intre parteneri care au, fiecare simultan, dublul statut de emitator si receptor.

Comunicarea este un act social.Acest act poate fi voluntar sau involuntar, constient sau nu. Prin interactiune, orice comportament dobandeste valoarea unui mesaj, deci este o comunicare. Se regaseste exprimata aici formula-slogan a Scolii de la Palo Alto: "Este imposibil sa nu comunici'.

Comunicarea nu se rezuma la expresia verbala.Ea este un sistem care utilizeaza canale multiple. Gesturile, mimica, pozitia corporala,distanta interpersonala, chiar si tacerea sunt acte de comunicare ce vehiculeaza semnificatii.Comunicarea are intotdeauna o finalitate, un obiectiv, o intentionalitate, care pot fi explicite sau implicite.

Comunicarea ca proces de interactiune este direct influentata de contextul social si cultural in care se deruleaza. Aceasta, deoarece mediul respectiv este purtatorul unor reguli si coduri care tind sa ii confere o specificitate: nu comunicam in acelasi fel intr-un birou, intr-o sala de cursuri, la o intalnire amicala sau pe strada.

Pentru a fi eficace, comunicarea trebuie sa functioneze ca un sistem circular, trebuie sa se autoregleze. Elementul central al acestei reglari este feed-back-ul."Fiecare situatie de comunicare e unica, iar emitatorul este un creator care          furnizeaza prin mesajul sau un ansamblu de informatii, in functie de viziunea sa asupra obiectului comunicarii, de structurile cognitive, de reprezentarile situatiei de comunicare si ale interlocutorului,de statutul sau social si,nu in ultimul rand,de prejudecatile si stereotipurile care vor determina natura relatiilor lui cu interlocutorul."

Metafora orchestrei, propusa de Scoala de la Palo Alto, face din comunicare un tot integrat, un proces social permanent in care diverse sisteme de comportament concura la producerea sensului: "Comunicarea nu poate fi conceputa decat ca un sistem cu multe canale, la care actorul social participa in fiecare moment, fie ca vrea sau nu in calitate de membru al unei anumite culturi, el face parte din fenomenul comunicarii, asa cum muzicianul face parte din orchestra. Dar in aceasta vasta orchestra culturala nu este nici sef, nici partitura. Fiecare canta acordandu-se la ceilalti. Doar

un observator extern, un cercetator al comunicarii, poate sa identifice partitura ascunsa si sa o transcrie, fapt care, evident, se va dovedi extrem de complex si de dificil' (L. Iacob,)