Prietena mea
Saptamana trecuta
prietena mea, Diana, din clasa a IV-a D, a participat la un concurs de
gimnastica.
Spre bucurie tuturor, a castigat locul I si a
fost foarte bucuroasa. Cand am aflat, m-am dus la ea acasa ca sa
o felicit. I-am urat sa mearga tot inainte pe drumul pe care a
pornit, sa se antreneze in continuare si va avea un viitor
stralucit. Am sarbatorit victoria in stilul nostru
caracteristic: cu multa voie buna, muzica si o mica
plimbare cu rolele.
Dupa cateva zile de la acea victorie, Diana m-a
anuntat ca va participa la un alt concurs de gimnastica. In
ciuda faptului ca mi-as fi dorit sa fiu alaturi de ea, nu
s-a putut acest lucru, insa i-am promis ca ii voi tine pumnii
si i-am urat succes.
La intoarcerea acasa, o asteptam deja
nerabdatoare in fata casei sale. Din momentul in care am
vazut-o coborand din masina tatalui ei, mi-am dat seama ca
ceva nu este in regula. Chiar asa si era. Buna mea prietena
nu a mai ocupat locul I, clasandu-se abia pe locul III. Desi era
dezamagita de propria performanta, am incurajat-o si
am felicitat-o chiar si pentru "medalia de bronz". Am reusit
sa-i readuc zambetul pe buze, ba chiar am sarbatorit ca prima
data.
La despartire, mi-a marturisit ca nu
se va lasa infranta si ca va continua.
Ea a invatat din aceasta
experienta ca , si daca castigi, si
daca pierzi, trebuie sa te antrenezi mai departe si mai mult,
pentru o noua victorie.
