PESTERA DE LA FERICE
Localizare si cai de acces. Denumirea acestei cunoscute pesteri turistice este
nemijlocit legata de amplasamentul sau, ea aflandu-se in versantul
vestic al Magurii Ferice, la capatul de sus al satului cu
acelasi nume. Aceasta localitate este accesibila cu mijloace
auto de la DN 76 fie din comuna Draganesti, prin satul
Sebis si comuna Buntesti (12 km), fie din Sudrigiu, urmand mai
intai soseaua asfaltata spre Pietroasa (drumul de acces la
Pestera Ursilor de la Chiscau) si apoi, dupa 4
km, derivatia care se desface la stanga spre aceeasi comuna
Buntesti (11 km). La iesirea din satul Ferice se afla o
moara, dincolo de care, suspendata cu vreo 20 m in versantul stang al
Vaii lui Vatasoiu (410 m altitudine), apare gura joasa
a pesterii si, imediat in amonte, mai multe izvoare reprezentand
resurgenta drenajului subteran care va fi reintalnit in interiorul
cavitatii. Posibilitatile
nesigure de cazare in sat si lipsa unor trasee care sa permita
continuarea itinerarului fac ca vizitarea Pesterii de la Ferice sa
fie mai comoda daca ea este inclusa ca derivatie intr-un
program avand ca obiectiv principal Pestera Meziadu-lui, Pestera
Ursilor de la Chiscau sau carstul din Padis.
Date istorice. Cunoscuta de turisti inca din secolul
trecut - si, desigur, de mult mai multa vreme de catre localnici
-, Pestera de la Ferice a fost descrisa initial de A. Schmidl in
1863. Datorita importantei faunei sale cavernicole deja
semnalata de entomologi (E. Bokor, 1921), ea face obiectul unor
cercetari biospeologice intreprinse in 1922 de P. A. Chappuis, R. Jeannel
si E. Racovita. In sfarsit, M. Bleahu si C. Lascu aduc
in 1972 completari privind cartografia cavitatii.
Descriere. Pestera de la Ferice este o cavitate activa,
resurgenta, alcatuita dintr-o galerie sinuoasa, a
carei lungime insumeaza 260 m si a carei sectiune se
mentine aproape tot timpul la dimensiuni mari (8 m latime
si 9 m inaltime). Aceasta galerie este la inceput
seaca, avand planseul acoperit cu argila si bolovani, dar
la aproximativ 90 m de la intrare se ajunge la cursul subteran de apa,
care strabate pestera pe un sector limitat, de vreo 60 m lungime,
unde inaintarea devine mai anevoioasa, in cea de a doua jumatate a sa
galeria este din nou seaca si se termina cu o aglomerare de
blocuri prabusite. Elementul cel mai interesant al pesterii il
constituie dezvoltarea nivelurilor de coroziune - braie lungi de roca
modelate mai mult sau mai putin simetric pe cei doi pereti ai
galeriei si care materializeaza adancirea treptata, in decursul
unor lungi perioade de timp, a albiei de calcar a paraului subteran.
Descriere. Numele de "Cetati ale Ponorului" raspunde
in primul rand la ceea ce s-ar putea considera ca fiind sectorul de
suprafata al acestui grandios fenomen carstic. Este vorba de un
ansamblu de trei mari circuri calcaroase, denumite in mod frecvent, dar nu
intru totul adecvat, "doline", dintre care cel central reprezinta
inchiderea in fund de sac a Vaii Cetatilor. Albia acesteia,
transformata intr-un haos de blocuri enorme de piatra, ia
sfarsit la picioarele unui perete de peste 100 m inaltime, in
care se decupeaza poate cea mai extraordinara forma din
geometria atat de variata a carstului romanesc: portalul
Cetatilor Ponorului. In fata celor 70 m la care se ridica
ogiva acestei deschideri spre intunecimi cu adevarat hadesiene, omul
traieste senzatia coplesitoare a maretiei naturii
si a propriei sale neputinte atunci cand nu se afla la
adapostul puterii ocrotitoare a civilizatiei pe care el insusi a
creat-o.
Imediat
dupa portal, in dreapta, o panta abrupta urca pana in
fundul celui de-al doilea circ, ai carui pereti perfect circulari
strajuiesc o incinta complet inchisa, cu un diametru la
gura de aproximativ 70 m. Coroanele intunecate ale brazilor imprejmuiesc
deasupra capului o roata de cer care, de aici, din adancul giganticei
fantani de piatra, ramane singurul simbol al nemarginirii
spatiului, in latura din stanga, o spartura raspunde in
bolta galeriei care prelungeste sub pamant salbatica albie a
Vaii Cetatilor. Scurgerea acesteia se ingemaneaza sub
portal cu un puternic izbuc care tasneste din peretele stang
si care aduce pentru o farama de timp la lumina apele
inghitite de intuner
Conditii de vizitare. Sunt necesare mijloace de iluminat si cizme de
cauciuc.
Bibliografie. R. Jeannel si E. Racovita (1929), M. Bleahu
si S. Bordea (1967, 1974), M. Bleahu si col. (1976), L.
Valenas si col. (1977).
