Pestera muierilor

PESTERA MUIERILOR

Sinonimii: Pestera Muierii de la Baia de Fier.

Localizare si cai de acces. Pestera Muierilor e situata la nord de comuna Baia de Fier, in versantul drept al cheilor sapate de paraul Galbenu, la cca 650 m altitudine. Ea face parte din aceeasi zona calcaroasa din care face parte si pestera Polovragi, dar deoarece Oltetul este limita dintre Muntii Capatanii si Muntii Parang, Pestera Muierilor apartine celor din urma.

In soseaua nationala Ramnicu Valcea-Targu Jiu, un indicator ne invita sa intram la dreapta 5 km, spre comuna Baia de Fier si Pestera Muierilor. Comuna Baia de Fier este o asezare multiseculara, mentionata sub numele de Bania inca de acum 500 de ani. Locuitorii sai, olteni amestecati cu oierii ardeleni stabiliti aici de-a lungul timpului, nu se ocupa numai cu pasunea si ogorul, ci lucreaza la fabrica de cherestea si la exploatarea de grafit de pe Galbenu, cea mai importanta de acest fel din tara. Iesind din comuna, intram in chei si dupa un kilometru ajungem la cabana "Pestera Muierilor". Aici exista loc de pancare, bufet si capacitate de cazare pentru circa 30 de persoane.

Date istorice. Pestera Muierilor a fost locuita inca din paleolitic si neolitic, asa cum o dovedesc uneltele de silex si ceramica descoperite de arheologi. Exista, de asemenea, marturii ale prezentei omului de-a lungul intregii istorii. Denumirea sa se pare ca este legata de utilizarea ca ascunzatoare pentru "muierile" satului, in timpul raitelor otomane pe aceste meleaguri.

Informatii cu caracter stiintific asupra ei apar in 1894 (Al. Stefulescu) si 1898 (Gh. Munteanu-Mur-goci). O scurta descriere este publicata de biospeologii P. A. Chappuis si A. Winkler in 1951, dar abia in 1952 o echipa, formata din M. Dumitrescu, T. Orghidan, J. Tanasachi si Val. Puscariu, face cercetari sistematice, continuate apoi de L Viehmann, M. Bleahu, I. Ilie, G. Diaconu, I. Povara, C. Goran. Rezultatul acestor cercetari este cartarea a 3 560 m de galerii, descoperirea unui nou etaj, a unor minerale si concretiuni rare, a unei faune actuale si fosile interesante.

O sinteza a acestor informatii, bogat ilustrata, se poate gasi in albumul Pestera Muierilor, de G. Diaconu, C. Lascu si C. Ponta, aparut in 1980.

In 1963 Pestera Muierilor a fost amenajata ca obiectiv turistic, suferind apoi doua reamenajari, ultima in 1978. Ea atrage anual circa 50000 de vizitatori, desi dotarile turistice nu sunt din toate punuctele de vedere la inaltimea cuvenita.

Descriere. Pestera Muierilor este o cavitate polietajata, cu galeiii dispuse pe trei niveluri clare, iar un al patrulea nivel este banuit dar inca nu a fost explorat. Lungimea totala este 3 566 m. Cea mai importanta este Galeria Electrificata, lunga de 600 m, care strabate, de fapt, culmea calcaroasa a Garbei, de la un capat la celalalt. Dupa intrarea cu dimensiunea 2x3 m, inchisa cu poarta metalica, se patrunde intr-o galerie de dimensiuni mijlocii, cu formatiuni masive si afumate. Dupa cativa zeci de metri primele stalagmite ne retin atentia : Bazinele mici, Orga, Domul Mic - printre care se strecoara poteca, pentru a ajunge intr-un spatiu mai larg, cu o raspantie. O luam mai intai spre stanga, trecem pe langa Altar, o frumoasa aliniere de coloane, si ajungem sub Horn, o cupola inalta de peste 20 m, in care privirea se pierde fara a-i zari lamurit capatul. Putin mai departe, o pelicula rosiatica de limonit a prilejuit denumirea de Piatra insangerata, unui loc unde putem vedea si o interesanta sectiune de galerie, determinata de linia sobra a faliilor. Dupa Sala Altarului urmeaza un sector aparent arid, cu tavanul puternic brazdat de fisuri si podeaua plina de grohotis. Remarcam totusi sectiunea eleganta, de arcada, a galeriei ce ne conduce, dupa cca 120 m, intr-o mica salita, unde de obicei sunt expuse vitrine cu oseminte de Ursus spelaeus. Mai departe vom fi nevoiti sa mergem aplecati printre gururi cu apa, pe o podina lunecoasa de scanduri. In sfarsit, ne putem ridica din nou la verticala, pentru a admira una din mandriile pesterii : Sala Turcului, inalta de 12 m si lunga de 20 m, populata cu cateva "celebritati", despre care magnetofonul uman, care este ghidul, da grupului de turisti spumoase amanunte : opulenta Cadana ascunsa intr-o firida, in spatele Domului Mare, Mos Craciun, aplecat in ascultarea Orgii, Candelabrul ce atarna deasupra Bazinelor Mari si, desigur, Turcul, dominand sever aceasta societate impietrita.

Din Sala Turcului ne abatem pentru a vedea Sala Minunilor. Aici stalagmitele, desi anonime, au forme mai elegante si s-au asociat intre ele pentru a forma un colt de pestera armonios si ceva mai bine conservat.

Dupa Sala Turcului mai avem de strabatut mohorata Sala cu Guano, cu depozit acumulat aici pe seama a numerosi lilieci, pentru care pestera ofera un adapost placut in timpul iernii. Pe acest guano se dezvolta o bogata fauna cavernicola : mici animale troglobionte, cu infatisari si obiceiuri pe atat de ciudate pe cat le sunt si numele : Trachysphaera spelaea, Lithobius decapolitus, Sophrochacta chap-puisi si Duvaliotes voitestii.

Abia scapati de mirosul specific, de fermentatie, al guanoului si dupa cativa metri, simtim in nari unda aerului proaspat : am ajuns la deschiderea din aval, prin care nu ne vom grabi sa iesim inaintc de a serie citeva cuvinte in cartea pesterii, ce sta deschisa pe o masa, linga poarta. Adevarata "carte' a pesterii nu se afla insa aici, ci citiva metri mai jos, in Galeria Ursilor si Perlelor. Aici sapaturile paleontologice au ridicat "fila cu fila' straturile de argila si oseminte de urs, hiena si leu de pestera, animale care s-au refugiat candva, urmarite de lancea de piatra a vinatorului paleolitic.

Cercetarea sistemului de galerii din etajul inferior, insumind l 500 m, a prilejuit, intre altele, descoperirea unei asociatii de speleoteme din dahllit (un mineral format din combinarea calcitului, prezent in orice pestera, cu fosfatul de calciu provenit din scheletele de ursi de caverna), o situatie de exceptie pentru pesterile romanesti.

Conditii de vizitare. Pestera amenajata, electrificata, ce poate fi vizitata in prezenta unui ghid. Pentru vizitarea etajelor inferioare este necesara autorizatia eliberata de C.M.N.

Bibliografie. I. Ilie, S. Lupu (1962), M. Bleahu si col. (1976), G. Diaconu, C. Lasou si C. Ponta (1980).