Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate didacticaScoala trebuie adaptata la copii ... nu copiii la scoala





Biologie Botanica Chimie Didactica Fizica Geografie
Gradinita Literatura Matematica


Geografie


Qdidactic » didactica & scoala » geografie
Pozitia geografica si geopolitica a Romaniei - romania, tara carpatica, dunareana, pontica si central-europeana



Pozitia geografica si geopolitica a Romaniei - romania, tara carpatica, dunareana, pontica si central-europeana


GEOGRAFIA ROMANIEI

PROBLEME FUNDAMENTALE


Pozitia geografica si geopolitica a Romaniei

Pozitia geografica


Romania este un stat central-european de marime mijlocie, atat din punctul de vedere al suprafetei, cat si al populatiei, situat la distante aproximativ egale intre extremitatea vestica si, respectiv, estica a continentului. , consecintele favorabile ale acestei pozitii geografice sunt evidente: tempetaruri moderate, precipitatii pe ansamblu suficiente, soluri fertile, vegetatie bogata, inclusiv cea forestiera.

Din punct de vedere geografic, Romania nu este o tara balcanica, deoarece se afla la nord de Peninsula Balcanica.

Romania se afla la intersectia paralelei de 450 latitudine nordica cu meridianul de 250 longitudine estica. Asadar, aceste coordinate matematice indica faptul ca tara noastra este situata in Europa Centrala.

Din aceasta pozitie rezulta caracterul continental al climei si intrepatrunderea elementelor de vegetatie si fauna. Suprafata tarii este de 238.391 km2, iar populatia este de 21.698.181 locuitori. Locul Romaniei ca suprafata este de 13 in Europa si de 80 pe Glob, iar ca populatie, de 10 in Europa si de 43 pe Glob.



Pozitia geopolitica


Daca pozitia geografica a Romaniei este fixa, ca de altfel a oricarei alte tari, fiind stabilita de jocul fortelor naturii si delimitata de anumite jaloane naturale (unitati de relief, mari, cursuri de apa), pozitia geopolitica este variabila in timp, uneori chiar pe termen scurt, in functie de modificarea anumitor factori politici, militari, socio-economici.



Din Evul Mediu si pana in epoca moderna, cele 3 principate autonome romanesti (Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania), care, unindu-se, au alcatuit apoi Romaia, s-au aflat, din punct de vedere geopolitic, in zona de intersectare a intereselor marilor puteri, respectiv marile imperii expansioniste (Imperiul Otoman, Rusia Tarista si Imperiul Habsburgic/Austro-Ungar).

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, timp de peste o jumatate de veac, Romania a fost o tara comunista, plasata in sfera de influenta a Uniunii Sovietice.

In prezent, pozitia geopolitica a tarii noastre poate fi definita astfel:

Romania este o tara pe deplin suverana, aflata insa in zona de trecere dintre Occident, in sens larg, si spatiul fostei Uniuni Sovietice.

Romania este o tara situata intre Uniunea Europeana si Comunitatea Statelor Independente.

Romania este o tara aflata la intersectia celor mai importante axe geoeconomice, totodata si axe geostrategice, ale continentului:

axa Vest-Est: Europa Occidentala (furnizoare preponderant de tehnologie) - spatiul ex-sovietic (furnizor de materii prime, in principal energetice);

axa Nord-Vest-Sud-Est: Europa Centrala (avand ca principal pion Germania, tara cu cel mai mare PIB din Europa, cel mai dezvoltat comert exterior) - Asia Mica si Orientul Apropiat;

axa marilor: Marea Caspica-Marea Neagra-Marea Mediterana, pe care este centrat cel mai mare proiect energetic de la inceputul mileniului al III-lea ("Drumul energiei caspice spre Europa");

axa fluviilor si canalelor: Rhin-Main-Dunare, definitivata in 1992, o data cu realizarea legaturii Main-Rhin, care asigura legatura dintre Marea Nordului (cu cel mai mare port al lumii, Rotterdam) si Marea Neagra (cu portul Constanta, cel mai mare din bazinul Marii Negre).


Coordonatele geografice si geopolitice mentionate trebuie insa dublate de parametri socio-economici pt a permite tarii noastre integrarea in structurile europene si euroatlantice, ceea ce ar insemna intarirea pozitiei sale in zona si, totodata, in Europa.


Romania, tara carpatica, dunareana, pontica si central-europeana

Romania este o tara carpatica


Existenta Muntilor Carpati pe teritoriul Romaniei reflecta o realitate orografica ale carei importante consecinte se rasfrang asupra vietii si a activitati populatiei sale. Carpatii, care se desfasoara, intre bazinul Vienei Si Valea Timocului, pe aproape 1.300 km lungime sub forma unui arc montan urias, au pe teritoriul Romaniei cea mai intinsa dezvoltare (circa 28% din suprafata totala a tarii). Ei ocupa o pozitie relativ centrala in Romania, au forma unui inel din care lateral s-au dezvoltat dealuri si la exterior campii . Din munti au provenit materialele care au fost sedimentate in bazinele tectonice din Transilvania si in cele de la exterior - pontic si panonic. De asemenea, tot din munti a provenit si energia tectonica datorita careia s-a produs procesul de ridicare a acestor materiale, rezultatul fiind dispunerea reliefului in trepte, care coboara spre exterior.

Din Carpati si-au prelungit cursurile marile artere hidrografice ale Romaniei. Carpatii constituie, totodata, o insemnata bariera orografica pt masele de aer, ceea ce se reflecta in nuantari ale climatului temperat. Diferentierile oroclimatice se reflecta si in distributia principalelor tipuri de soluri si a formatiunilor vegetale.

Resursele naturale au contribuit la dezvoltarea vietii economice si sociale, iar conditiile naturale au oferit conditii de locuire si de aparare.


Romania este o tara dunareana


De la Bazias si pana la Marea Neagra, pe o lungime de 1.075 km (38% din lungimea totala), fluviul Dunarea constituie granita Romaniei cu 4 state .. Acest fluviu isi are izvoarele in Muntii Padurea Neagra, din sud-vestul Germaniei, strabate 9 state, are o lungime de 2.860 km si un bazin hidrografic de 805.300 km2. El reprezinta o insemnata axa hidrografica a Europei, pe care o strabate de la vest la est, constituind un mijloc eficient de realizare a legaturilor dintre popoare si de acces dintr-o regiune in alta a continentului.

Lunca inalta si terasele Dunarii constutuie terenuri propice culturilor, desfasurarii de drumuri rutiere si dezvoltarii unor asezari mari.

Dunarea a fost o cale de navigatie folosita de romani in Antichitate si, mai tarziu, de puterile din Europa Centrala si de Vest in schimburile economice sau pt circulatie, inclusiv pe plan militar. Rolul Dunarii a crescut incepand din a doua jumatate a secolului al XIX-lea si mai ales dupa 1921, cand Conventia privind statutul definitiv al Dunarii a pus capat luptei marilor puteri pt controlul gurilor fluviului. ,precum si in ultimele decenii ale secolului al XX-lea prin realizarea canalelor navigabile din Romania (Dunare-Marea Neagra) si Germania (Rhin-Main-Dunare).


Romania este o tara pontica


Lungimea tarmului romanesc al Marii Negre este de circa 240 km. Iesirea la mare a permis realizarea, pana in secolul al XV-lea, a unor stranse legaturi comerciale cu state si orase din sudul Europei. Dupa 1878, cand Dobrogea a devenit teritoriu romanesc, pozitia strategica a acestei regiuni a fost valorificata tot mai intens.

Constanta, Mangalia, Sulina, iar mai nou Midia, au devenit insemnate porturi maritime.

Rolul Marii Negre trebuie privit si prin prisma bogatului potential heliomarin, care a stat la baza dezvoltarii statiunilor balneomaritime.

De-a lungul istoriei, navigatori originari din Grecia, Imperiul Roman, Genova, Venetia, Imperiul Bizantin au intemeiat puncte comerciale, colonii si chiar orase pe tarmul Marii Negre.



Romania, regiune de interferenta a influentelor bio-pedo-climatice


Pe teritoriul Romaniei se produce interferenta maselor de aer cu calitati diferite provenite din toate partile continentului. Acestea influenteaza desfasurarea formatiunilor vegetale principale si a arealelor tipurilor de sol. Astfel, in estul si in sud-estul tarii exista un climat temperat continental cu nuante de ariditate, formatiuni vegetale specifice stepei si silvostepei, molisoluri cu diverse cernoziomuri, soluri balane - toate specifice Europei de Est; in centru si in vest domina climatul temperat cu nuanta oceanica, paduri de foioase, in cadrul carora fagul atinge limita estica a arealului sau, argiluvisoluri, cu tipuri specifice Europei de Vest; in nord, climatul este mai rece si mai umed, padurile ocupa areale la altitudini joase, iar alaturi de argiluvisoluri exista si cambisoluri, toate ca rezultat al influentelor climatice nord-europene; in sud-vestul tarii, datorita frecventei mai mari a maselor de aer mediteraneene, climatul mai bland a favorizat extinderea formatiunilor termofile sudice si prezenta solurilor brune si terra rosa, intalnite la sud de Dunare.


Relieful, baza mediului natural si a activitatilor antropice

Caracteristicile principale ale reliefului


Relieful Romaniei este alcatuit din munti, dealuri, podisuri si campii, care prezinta o mare complexitate, atat ca infatisare, cat si ca geneza si evolutie.

Relieful se prezinta sub forma de trepte care coboara spre exteriorul sistemului carpatic, dar si in interiorul acestuia.

Structurile marilor unitati de relief s-au realizat in mai multe etape de evolutie tectonica. Cele mai vechi apartin platformelor pe care se afla campiile si podisurile extracarpatice, iar cele mai noi orogenului carpatic. S-a realizat o imbinare si o dependenta evolutiva intre aceste unitati. Sistemul de rauri este alcatuit din ape curgatoare apartinand mai multor generatii. Cele cu izvoarele in Carpati si in dealurile vecine dezvolta o retea de vai cu dispunere convergenta spre Depresiunea Colinara a Transilvaniei si divergenta catre regiunile exterioare.


Relieful actual, rezultatul unei evolutii de durata


Muntii, dealurile, podisurile si campiile din tara noastra s-au realizat in timp indelungat (peste 1 miliard de ani) prin actiunea energiilor tectonice din interiorul Pamantului si cea a agentilor modelatori externi. Tectonica a creat, treptat, marile forme de relief, iar celelalte fenomene au produs fragmentarea si nivelarea culmilor muntoase si deluroase ori umplerea depresiunilor marine sau lacustre cu sedimente, dezvoltand forme de relief cu dimensiuni reduse. Succesiunea evenimentelor tectonice a dus la realizarea a 2 tipuri de structuri majore:

platformele (in sudul si estul tarii), formate in cea mai mare masura in precambian. Lor le corespund Podisul Moldovei, Podisul Dobrogei, Campia Romana, Podisul Getic.

orogenul carpatic, realizat indeosebi in mezozoic si neozoic. A dat nastere sistemului muntos si unitatilor de dealuri si podisuri limitrofe cu fundament cristalin carpatic.


Tipuri de relief


Exista 3 tipuri majore de relief si numeroase altele individualizate in cadrul lor:

Relieful montan, care include lantul carpatic, desfasurat la altitudini de la cateva sute de metri la 2.544 m, are o altitudine medie de 950 m, un grad de fragmentare mare, multe depresiuni, vai adanci si pasuri joase. In cadrul lor se pot separa mai multe subtipuri:

munti dezvoltati in unitatile cristaline, care au cele mai mari inaltimi si care se impun prin masivitate, vai adanci si inguste (adesea defilee - Olt, Jiu, Dunarea), creste alpine si platouri subalpine, in unele locuri, pe calcare, s-a dezvoltat un relief carstic.

munti formati din roci sedimentare, cu altitudini mai mici de 2.000 m. Sunt fragmentati de vai si depresiuni, iar pe versanti exista alunecari de teren si torenti care adesea provoaca degradari de teren.

munti alcatuiti din roci vulcanice, cu altitudini de la 500-600 m la aproape 2.000 m.

munti formati din roci sedimentare strapunse de materie vulcanica consolidata. Pe primele s-au dezvoltat culmi netede si prelungi, dominate de varfuri, creste, ziduri magmatice (Muntii Metaliferi, Muntii Bargau).

Relieful regiunilor de dealuri si podisuri se desfasoara in interiorul si in exteriorul arcului carpatic. Constituie o treapta dezvoltata frecvent la 300-500 m altitudine, cu insemnate resurse de sol si subsol, cu depresiuni si culoare de vale largi cu terase.

Relieful de campie ocupa sectoarele periferice in sud si vest. Campiile s-au format in cuaternar prin umplerea bazinelor lacustre panonic si pontic cu materiale carate de rauri. Vaile principale sunt largi, avand 1-3 terase si lunci mari. Cele secundare sunt insa relativ inguste si seci o buna parte din timpul anului.


Tipuri de relief derivat


Agentii externi au creat numeroase forme de relief, secundare, cele mai vechi fiind la nivelul interfluviilor, iar cele mai noi in lungul vailor.

Suprafetele de eroziune, numite uneori platforme, sunt marturiile unor nivelari ale muntilor si dealurilor. Astazi apar ca niste poduri netede, slab inclinate si aflate pe interfluvii la altitudini diferite. In regiunile de dealuri si podisuri numarul suprafetelor de eroziune este mai mic, ele fiind intens fragmentate, astfel incat astazi apar ca poduri interfluviale alungite si rotunjite.

Terasele fluviale constituie trepte create de eroziune de-a lungul vailor in cuaternar.

Luncile sunt forme de relief create de rauri in ultima parte a cuternarului.

Relieful glaciar este o marturie a modelarii Carpatilor in pleistocenul superior. Urmele actiunii ghetarilor, dupa topirea acestora acum 10.000 ani, sunt circurile si vaile glaciare cu lungimi de la 1 la 8 km, pragurile glaciare pe care s-au dezvoltat cascade de zeci de metri, morenele si numeroasele microdepresiuni in care se gasesc lacuri (Bucura, cel mai intins, , Zanoaga, cel mai adand, 29 m).

Relieful carstic este legat de rocile dizolvabile, in care s-au creat goluri, iar prin precipitarea solutiilor suprasaturate au rezultat cruste si forme pozitive. Acest proces este specific calcarelor si dolomitelor, roci care se intalnsc in Carpati si in podisurile Mehedinti, Dobrogea si Somesan. Cele mai complexe forme includ la exterior campuri de lapiezuri, doline, depresiuni intinse, chei, iar in interior pesteri bogat ornamentate cu stalactite, stalagmite, domuri, coloane, draperii. Carst s-a dezvoltat si pe masivele de sare din Subcarpati (Slanic Prahova, Slanic Buzau). Pe sare exista lapiezuri, avene si chiar pesteri. In depresiuni, apa din ploi a dat nastere la lacuri sarate (Slanic Prahova, Ocnele Mari, Telega). In platoul de la Meledic (Slanicul de Buzau) exista una dintre cele mai extinse pesteri in sare din lume.

Nisipurile si relieful de dune creat pe ele constituie specificul unor locuri din Campia Carei, sudul Campiei Olteniei, Lunca Siretului, grindurile Letea si Caraorman si depresiunea Brasovului .

Loessul si depozitele loessoide ocupa suprafete intinse in regiunile de campie, in Dobrogea si Podisul Moldovei.

Relieful vulcanic cuprinde formele create prin vulcanism si pe cele care au rezultat din actiunea agentilor externi asupra rocilor magmatice: conurile vulcanice (Vf. Ciomatu), resturile de conuri, platourile vulcanice (in vestul muntilor Gurghiu si Harghita), cat si lantul vulcanic din vestul Carpatilor Orientali. Agentii externi au distrus multe aparate vulcanice, scotand la zi partile de lava consolidata din interiorul lor. Acestea se prezinta sub forma unor ziduri, maguri, culmi rotunjite. Sunt semnificative in Muntii Metaliferi, Muntii Persani si in nord-vestul Dobrogei. In rocile vulcanice, raurile si-au creat vai inguste.

Relieful de sfincsi, babe si coloane este specific culmilor si varfurilor alcatuite din conglomerate. Aceste forme de relief se intalnesc in muntii Ceahlau, Ciucas, Bucegi.

Relieful litoral reprezinta rezultatul evolutiei din ultimele milenii. Cordoanele de nisip au inchis golfurile, determinand aparitia unor lagune (Razim-Sinoe), sau au barat gurile de varsare ale unor rauri mici dobrogene, formand astfel limane (Tatlageac, Costinesti, Mangalia, Techirghiol). Au permis si individualizarea Deltei Dunarii.


Particularitati climatice, hidrologice si biopedografice

Particularitati climatice


Romania, prin pozitia sa geografica, se incadreaza in zona climatica temperata, iar pe continent, intr-un sector unde influentele vestice interfereaza cu cele estice, nordice si sudice.

Potentialul energetic, determinat de marimea radiatiei globale, variaza o data cu altitudinea, dar si in functie de latitudine. Teritoriul Romaniei este afectat predominant de circulatia maselor de aer vestice, care asigura precipitatii si valori termice moderate, adaugandu-se masele de aer nordice si nord-vestice , din nord-estul Europei si din Siberia. Masele de aer dinspre sud-vest sunt calde si umede, iar cele din sud-est, dinspre Asia Mica, sunt calde si uscate. Exista mase anticiclonale care stationeaza si care impun zile senine, calde si seceta, vara, si zile innorate, reci si cu precipitatii slabe, iarna. Acest fond climatic general sufera modificari regionale determinate mai ales de relief. Acesta, prin dezvoltarea sa in altitudine a impus etajarea climatica, iar lantul carpatic a constituit o bariera de natura climatica. In sudul si estul tarii, un rol insemnat il au Dunarea si Marea Neagra care, datorita evaporatiei bogate si circulatiei locale a aerului, determina un climat local mai umed, cu temperaturi moderate, precipitatii mai putine si timp senin.

Pe parcursul anului se inregistreaza fenomene climatice cu consecinte diferite de la o regiune la alta. In sezonul de iarna cel mai mare numar de zile cu viscol se produce in Podisul Moldovei si in Baragan si pe culmile carpatice la peste 1.800 m, iar cel mai mic in Transilvania si in Campia de Vest Uneori se produc fenomene de inversiune termica, adesea reflectandu-se intr-o inversiune de vegetatie. In estul si sud-estul tarii se inregistreaza cele mai lungi intervale anuale cu seceta, situatie care reflecta ariditatea climatului, mai ales vara. In sezonul cald, in Baragan, Campia Olteniei, Dobrogea si Podisul Moldovei se inregistreaza vanturi uscate (suhoveiuri), care accentueaza uscaciunea si seceta, antreneaza cantitati insemnate de praf, distrug plantele cultivate. In aceleasi regiuni iarna se manifesta crivatul. Prin culoarele vailor din Carpatii Orientali, el patrunde in marile depresiuni ale acestora, unde este cunoscut sub numele de nemira. In Subcarpatii de Curbura, Subcarpatii Moldovei, in depresiunile din sudul si sud-vestul Transilvaniei, in Depresiunea Oravitei se inregistreaza manifestari foehnale. In regiunile de campie si deluroase, mai ales vara, sunt frecvente ploile torentiale, sau aversele.

Diferentierea altitudinala a reliefului pe cele 3 trepte majore se reflecta direct in particularitatile climei.

Climatul de munte - propriu intervalului de altitudine 800-2.544 m, avand o mare complexitate. Sunt caracteristice iernile lungi, precipitatiile cresc o data cu altitudinea, de la 850 mm la 1.450 mm pe culmile expuse vanturilor de vest.

Climatul de dealuri, podisuri si munti josi (intre altitudinile de 300 si 800 m) - climat de tranzitie intre cel de munte si cel de campie, cu temperaturi medii anuale de 8-100 C si precipitatii de 600-850 mm.

Climatul de campie, dealuri si podisuri joase, pana la 300 m altitudine.

Imbinarea influentelor factorilor climatici conduce la diferentierea mai multor areale in care climatul prezinta diverse nuantari. Importante sunt:

Climatul cu influenta oceanica, concentrat in Transilvania, in Campia si Dealurile de Vest si in Muntii Apuseni. Este un climat mai umed si mai racoros.

Climatul cu influente submediteraneene, specific sud-vestului tarii. Aceste regiuni au ierni blande si scurte, temperaturi moderate, precipitatii mai bogate, veri mai putin secetoase.

Climatul temperat continental cu influente est-europene (nuanta de ariditate), prezent in estul si sud-estul tarii. Iarna prezinta geruri intense, viscole, uscaciune, iar vara temperaturi ridicate, zile tropicale, secete.

Climatul temperat cu influente baltice, desfasurat in nordul Carpatilor Orientali si al Podisului Sucevei. Ele genereaza temperaturi mai coborate si mai multe precipitatii.

Climatul temperat din fasia litorala unde se resimte influenta brizelor marine, o umiditate crescuta datorita evaporarii apei si temperaturi permanent moderate.

Aceste caracteristici climatice influenteaza evolutia regionala si au efecte asupra regimului scurgerii apei raurilor, a distributiei formatiunilor vegetale, imprima anumite proprietati tipurilor de sol si influenteaza durata practicarii diverselor culturi agricole.


Particularitati hidrologice


Tara noastra dispune de variate resurse se apa (rauri, lacuri, ape subterane, ape teritoriale in Marea Neagra).

Raurile apartin in proportie de aproape 98% bazinului Dunarii si se adauga mai multe paraie dobrogene care se varsa in lacurile de pe litoral. Ele sunt organizate in bazine hidrografice apartinand unor colectori mari care se varsa direct sau prin intermediul Tisei in Dunare. De aici si diferentierea marilor grupe hidrografice: grupa nord-vestica (rauri mai mici: Viseu si Iza), grupa vestica (rauri cu bazine hidrografice mari: Somes, Mures si Crisuri), grupa sud-vestica (in Banat, rauri mici: Timis, Bega si Caras), grupa sudica (rauri cu bazine alungite: Olt, Jiu. Arges), grupa estica (bazine cu character asimetric si cu afluentii cei mai lungi pe dreapta: Siret si Prut), grupa sud-estica sau de litoral dobrogean (rauri scurte, cu debite mici si care se varsa in lacuri de tip liman sau laguna).

Apele subterane au o repartitie inegala, fiind abundente si la adancimi variabile in regiunile alcatuite din roci sedimentare. Unele se gasesc in straturi freatice, care se afla la adancime de cativa metri, se alimenteaza din precipitatii si, ca urmare, au un debit variabil in timpul anului. Sunt in general folosite in alimentatie si pt nevoi gospodaresti. Altele sunt ape de adancime, care au o mineralizare variata, duritate crescuta. Unele, cele termale, sunt exploatate prin foraje sau de la izvoare, mai ales pt balneoterapie, ele avand un continut chimic variat, dar sunt folosite si in alimentarea cu apa a localitatilor si a unor activitati economice.

Lacuri sunt in numar de peste 3.400, dintre care 2 treimi au carater natural, iar restul au rezultat din activitati antropice. In Carpati, lacurile cu pozitia cea mai inalta se afla in circurile si pe unele vai glaciare. Pe unele platouri carstice sunt lacuri in doline, in craterul Ciomatu se afla lacul Sf. Ana. Se adauga ochiuri de apa in spatele unor valuri de alunecare (in muntii flisului), Lacul Rosu pe valea Bicazului, rezultat prin baraj natural, mai multe lacuri de baraj antropic (pe Bistrita, Arges, Lotru, Olt, Cerna, Ialomita, Sebes, Dambovita) si lacurile sarate din foste ocne de sare prabusite (Ocna Sugatag, Costiui). Exista lacuri mici in spatele unor praguri si morene. In regiunile deluroase si de podis se gasesc lacuri in alunecari mari, in ocne de sare prabusite (Slanic, Ocnele Mari, Ocna Sibiului, Sovata, Ocna Mures), numeroase iazuri in Campia Transilvaniei , in Campia Moldovei , limane fluviatile si fluvio-maritime (Dobrogea), unele cu namol si apa sarata folosite in cura heliomarina. In regiunile de campie sunt balti (in luncile largi ale raurilor si in Delta Dunarii), limane fluviatile (pe Buzau, Ialomita, Mostistea), numeroase iazuri si lacuri amenajate in scop hidroenegetic, pt agrement, pt alimentarea cu apa, irigatii.


Particularitati biopedogeografice


Vegetatia, fauna si solurile sunt caracterizate printr-o alcatuire complexa, rezultata din imbinarea trasaturilor impuse de pozitionarea tarii in zona temperata cu cele impuse de relief si clima. Astfel, in urma evolutiei din holocen s-au diferentiat unitati zonale, etaje si unitati intrazonale. Activitatile umane au determinat reducerea treptata a suprafetelor impadurite si extinderea terenurilor utilizate agricol, pt pasunat si pt asezari. In prezent, padurile ocupa o suprafata de aproximativ 27% din totalul tarii.

Unitatile zonale corespund campiilor, podisurilor si dealurilor joase si cuprind zona de stepa, zona de silvostepa si zona padurilor de foioase. Zona de stepa este caracteristica in parte Dobrogei, Campiei Siretului Inferior si sudului Podisului Moldovei. Vegetatia este constituita din ierburi , iar fauna cuprinde animale mici adaptate conditiilor de uscaciune (iepurele de camp, popandaul) si pasari (prepelita, potarnichea). Solurile caracteristice sunt reprezentate de cernoziomuri si de soluri balane. Zona de silvostepa se extinde in Campia Romana, Campia de Vest, Dobrogea si in sudul si estul Podisului Moldovei. Cuprinde palcuri de paduri de stejar, in alternanta cu pajisti cu ierburi dezvoltate pe cernoziomuri levigate. Fauna este asemanatoare cu cea a stepelor. Zona padurilor de stejar se afla in regiunile de deal si podis . Aici traiesc caprioara, cerbul, veverita, pasari si reptile.

Pe dealurile inalte si in munti se diferentiaza cateva etaje biopedogeografice, cu soluri, vegetatie si fauna specifice. Etajul padurilor de foioase urca pana la altitudini de 1.200 m si cuprinde in partea inferioara paduri de gorun, iar in partea superioara paduri de fag. Acestea se dezvolta pe soluri brun acide. Fauna este variata si include, pe langa fauna caracteristica padurilor de stejar, ursi, lupi, pasari (ciocanitoarea, cinteza). Etajul padurilor de conifere se extinde in altitudine pana la 1.800 m si cuprinde molid, brad, pin si zada ce se dezvolta pe soluri acide si pe podzoluri. Pe etajul superior se dezvolta amestecul de fag, brad si molid si traiesc ursul, cerbul, rasul, cocosul de munte. Etajele subalpin si alpin se intalnesc, primul, la altitudini de 1.700-2.200 m si, al doilea, la peste 2.200 m. Sunt caracteristice tufarisurile de jneapan si ienupar compacte, iar pe creste, pajistile cu diferite specii de ierburi alpine si asociatii de stancarii cu muschi si licheni. . Fauna cuprinde capra neagra, marmota, diferite specii de vulturi si insecte .

In lungul raurilor, pe nisipuri si in arealele mlastinoase, apare o vegetatie adaptata conditiilor locale de exces de umiditate sau de uscaciune. Fondul floristic este alcatuit din elemente de provenienta diferita, de unde caracterul eterogen.Si fondul faunistic are un caracter eterogen, in alcatuirea lui predominand elementele central-europene si pontice, la care s-au adaugat cele sudice. Prin vanat, pescuit, defrisari si desteleniri s-au produs multe modificari. Unele specii au disparut (bourul, zimbrul, elanul, antilopa de stepa, marmota alpina, castorul), altele au fost diminuate (vulturul alb, bufnita) sau li s-a redus habitatul (testoasele, unele soparle). Fondul edafic cuprinde mai multe tipuri si subtipuri de sol specifice zonei temperate. Utilizarea tot mai complexa a teritoriului s-a rastrant si asupra solurilor, unde au aparut modificari ale substantelor nutritive, in circulatia apei, in transportul si acumularea de saruri, particule minerale, mai ales in campie, unde s-au efectuat irigatii, lucrari de indiguire, desecare, introducerea de ingrasaminte. Pe dealurile inalte s-au produs frecvente siroiri si deplasari de teren din cauza despadurii. In regiunile cu secete frecvente, se extind terenurile cu soluri saraturoase, iar in cele afectate de inundatii, cele cu exces de umiditate.

Toate actiunile care se fac impotriva solului sunt insotite de diferite forme de degradare a invelisului de sol si de micsorarea fertilitatii si a posibilitatilor de folosire optima.





Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright