Prin caracterizare de personaj se intelege, in general, desprinderea
trasaturilor fizice si morale, identificarea componentelor personalitatii
eroului.
Eroii / personajele tuturor speciilor literaturii au o foarte mare
importanta estetica si clasificarea lor se releva in functie de tipologii si de
locul pe care il ocupa in structurarea operelor: (1)
personaje principale / secundare; (2)
personaje complexe / lineare; (3)
personaje pozitive / negative etc. In
afara de relevarea procedeelor / modalitatilor de realizare / individualizare a
unui personaj (infra),
cand (ii) este "solicitata" o caracterizare, trebuie sa se mai aiba in vedere:
"raporturile tipologice" personaj - opera, personaj / opera - curent literar /
epoca; "relatia" personajului cu "momentele subiectului" ilustrata prin
selectarea - din "tesatura epica" - a evenimentelor ce-l au in "panoul central"
/ "prim-plan"; documente / marturii ale autorului, ori ale criticilor /
istoricilor literari despre "nasterea" eroului, validarea acestora "de catre
posteritate"; raportul dintre personaj / erou si mediul social in cadrul
"familiei" / tipologiei nationale / universale etc.
Modalitati de
individualizare / caracterizare a personajului.
Dintre multiplele / variatele procedee / modalitati artistice de realizare /
individualizare a unui personaj de catre un scriitor, relevam: (1) prezentarea (directa / indirecta) a trasaturilor fizice ("portret",
"privire", "mimica", "voce" "reactii generale" etc.); (2) prezentarea (directa / indirecta) a
trasaturilor morale ("mod de gandire" in raport cu personajele celelalte, cu
valorile morale, materiale etc.); pentru "inrazarirea profilului fizico-moral",
exista si modalitatea "autocaracterizarii" ("autoanaliza", "introspectie
monologata", "marturisirea" etc.); (3) urmarirea
comportamentului exterior / interior la fiecare personaj, a evolutiei
gandurilor / sentimentelor, a metamorfozelor in actiune, ori pe segmentele
actionale (metoda impusa de bildungsroman,
si, indeosebi, de estetica realismului); (4)
conturarea / nuantarea personajului
"prezent", sau "absent"
prin cele relevate de catre celelalte personaje, indeosebi prin
personaje-reflector; (5) surprinderea personajului ca "produs" /
"efect" al mediului natural si social, al specificului epocii istorice (sau al
"spiritului veacului"); (6)
onomastica eroilor sa fie in concordanta (in general, dupa estetica
realismului, simbolismului, expresionismului), ori in discrepanta (dupa
realismul satiric, ori dupa literatura absurdului, a paradoxismului), cu
exemplarul tipologic (intrand in sfera comicului de limbaj, prin nume); (7)
concordanta dintre limbajul personajului
si tipologia acestuia, evidentiindu-i profesiunea, rangul cultural etc.;
(8) monologul
modalitate de exprimare necenzurata a gandurilor / sentimentelor, a
framantarilor eroului etc. In comedia ŤO scrisoarre pierdutať, de I. L.
Caragiale, modalitatile de individualizare / caracterizare sunt cele specifice
genului dramatic, in principiu, intalnindu-se patru procedee fundamentale
indirecte: (1) eroii isi releva
dimensiunea interioara prin actiune ("prin ceea ce fac si
prin modul cum fac un lucru"), (2) eroii
isi dezvaluie, sau se dezvaluie (prin "autocaracterizare"), "apreciind" /
"individualizand" pe altii (Trahanache ii caracterizeaza pe
Tipatescu, pe Pristanda, pe Catavencu s. a.), (3) prin
"ecourile memorabile" ale limbajului (de mare rafinament
caragialeean), (4) prin apelarea la
comicul de nume etc.
