Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate didacticaScoala trebuie adaptata la copii ... nu copiii la scoala





Biologie Botanica Chimie Didactica Fizica Geografie
Gradinita Literatura Matematica

Carti


Qdidactic » didactica & scoala » literatura » carti
Dincolo de bine si de rau - de Nietzsche



Dincolo de bine si de rau - de Nietzsche


Cum insusi spune autorul, Dincolo de bine si de rau, aparuta in 1886 „este in toate aspectele ei esentiale o critica adusa modernitatii, siintelor moderne, artelor moderne, neexcluzand de aici nici politica moderna. Nietzsche vrea ca aceasta carte sa fie o „Scoala a gentilomului”, a omului superior. Aceasta scriere vrea in primul rand sa confirme si sa argumenteze ideile sale asupra inexistentei unei alte lumi decat cea sensibila, si sa formuleze teoria sa etica asupra moralei stapanilor si a sclavilor.

Inca de la inceput, in prefata cartii, Nietzsche deschide drumul pretinsei sale emancipari facand doua importante afirmatii violente: „cea mai rea, cea mai tenace si cea mai primejdioasa dintre toate erorile a fost aceea a unui dogmatic, si anume, nascocirea lui Platon despre spiritul pur si despre Binele in sine, si totodata denumind crestinismul un platonism pentru „norod”.

Ce numim morala? Ce este bun si ce este rau? Ce este virtute si ce e viu? Care este fundamentul moralei? In ce raport se gaseste morala cu religia? Raspunsul la aceste intrebari l-au tot dat de-a lungul vremii profeti, filosofi si oamenii politici, dar urmasii au continuat sa caute altele, pentru ca acestea sunt intrebari deapururi actuale in constiinta omului. Numai ca se parea in sfarsit ca se lasase linistea in constiinta omului. Cativa filosofi asigurau ca ei descoperisera adevarul, spunand ca este clar ca lumina zilei ca morala nu poate fi decat naturala ca bun si rau nu sunt decat niste simple calificari iesite din utilitate, ca evolutia este pricina variatiilor ce merg spre progres si ca odata cu evolutia se sfrarseste totul. Teoria evolutiei mediului social, moralizarea treptata a religiilor, adaptarea progresiva a omului la binele altuia, toate acestea formau un adevarat set de legi morale ce faceau ca linistea sufleteasca sa nu intarzie a se produce. Omul filantrop, crestin, iubitor de progres, democrat avea deci baza unei existente motivate.

Care sunt parerile lui Nietzsche? Exact contrariul a ceea ce filosofii crestini, filantropi si evolutionisti au spus. De aceea este nevoie de o „prefacere a tututor valorilor, de o reevaluare a vietii. Moralistilor si preotilor sau celor care doresc sa amelioreze lumea, cum ii numeste, Nietzsche li se adreseaza: „sa numesti <ameliorare> domesticirea unui animal este in urechile noastre aproape o gluma. Cine stie ce se intampla in menajerii se indoieste de faptul ca acolo bestia este <ameliorata>. Este vlaguita, devine mai putin daunatoare, devine o bestie bolnavicioasa prin afectul depresiv al fricii, prin durere, prin rani, prin foame. La fel stau lucrurile cu omul domesticit, <ameliorat> . Deci etica aplicata, morala, nu face decat ca forta omului sa decada, ca insasi viata din om sa piarda, iar energia vitala sa devina roaba unor idei, a unor idoli. Morala, deci cea care depersonalizeaza, care tradeaza vointa si neaga in cel mai josnic grad viata nu este decat o „idiosincrazie a decadentilor, care pastreaza intentia ascunsa de a se razbuna pe viata si cu succes” .



Dupa Nietzsche, tot ce are valoare in lumea aceasta, n-o are din propria sa natura, caci natura este in sine totdeauna fara valoare. Valoarea i-a fost data, i-a fost daruita si noi singuri suntem donatorii. Noi singuri am creat lumea morala, aceea care il face pe important.

In aceast aparent haos, temeiul tuturor valorilor nu mai este ratiunea cum spun filosofiile traditionale ci viata. Viata, pentru Nietzche, scapa unei incadrari rationale: „Viata inseamna vointa de a fi, de a trai, inseamna vointa de putere, iar viata insasi este in esenta sustragere, ranire, biruinta asupra celui slab, asupra celui strain, inseamna duritate, inseamna impunerea cu forta a fortelor proprii si inseamna exploatare”.

O etica nerationalista care proclama egalitatea intre oameni, abtinerea reciproca de la violenta si de la jaf este etichetata ca o morala a unor reguli de buna-cuviinta pe care oamenii o accepta in cuprinsul vietilor sociale. Dupa Nietzsche, daca aceste reguli ale bunei cuviinte ar fi ridicate la rangul de principii fundamentale ale societatii, atunci ceea ce ar rezulta ar fi nu o intarire a vietii ci ar fi o diminuare si o degradare a vietii. Nietzsche arata ca „omul care este ridicat la rangul de scop in sine este omul crestin” si morala crestina pentru care valorile fundamentale sunt mila si iubirea aproapelui. Ori daca ridicam la rangul de valori mila si iubirea aproapelui inseamna ca noi il valorizam pe omul slab, pe omul care are putina vitalitate, pe omul care neaga viata din el. Mila „impiedica in definitiv legea evolutiei, care este aceea a selectiei” fiind astfel pentru Nietzsche echivalenta cu „practicarea nihilismului. In Antichristul, in prima parte el striga: „Piara cei slabi si neispraviti. Aceasta sa fie intaia mea deviza a dragostei fata de oameni” . Omul nu trebuie sa doreasca ca omul cu defectele lui sa fie considerat scop in sine. El vede omul nu ca scop in sine ci ca omul ca mijloc si tocmai de aceea omul nu trebuie sa fie nimic altceva decat o punte de trecere spre Supraom “Eu va propavaduiesc supraomul. Omul este ceva ce trebuie depasit” .


- Puteam sa jur ca esti negru! i-am inchis lui Touma telefonul in nas, luand catelul in brate.

Am urcat scarile pana la usa deschisa a baii de unde scapase. Terminasera, daca era deschisa, nu? Cat ma inselasem! Maika abia iesea din cada iar Ama o astepta pregatita cu un prosop.

- Nu va uitati! tipa Ama la mine si m-am rasucit repede facandu-mi o nota mintala: varsta Maikai era aproape de cea din buletinul meu, ceea ce o facea o domnisoara atragatoare pentru cei care aveau cu adevarat acesta varsta

Catelul imi sari din brate fugind din nou sa isi cunoasca noua casa, cand ceva ma trase de haina

M-am intors sa o gasesc pe Maika langa mine, infasurata in prosopul albastru, si cu parul picurand apa

- Ce s-a intamplat? am intrebat zambind, aruncand o privire la Ama, care era absolut extaziata de cat de linistita era Maika acum.

Fata intinse mainile prinzandu-mi obrajii si deschise gura sa zica ceva, dar o inchise repede la loc. Imi intoarse capul spre oglinda de pe usa acoperita de aburi si dezlipindu-si o mana de pe obrajii mei scrise cu degetul:

MULTUMESC

Se intoarse la mine zambind si imi dadu drumul ca sa mai scrie ceva.

PICO

Apoi arata in spatele meu, unde statea catelul dand din coada, intors din inspectie.

- Asa il cheama

Afirma din cap si m-am uitat la Ama, care ma privea speriata

- Maika! am prins-o de umeri. Vorbeste, Maika! Vorbeste cum ai vorbit mai devreme.

Doar ma privi linistita si nici un sunet nu ii parasi buzele. Nu se putea intampla din nou! As fi vrut si sa tipe, numai sa nu amuteasca iar.

- Nu face asta, Maika! aproape am tipat si inchise ochii vrand sa isi puna mainile la urechi.

Atunci am observat. Mi-am plimbat mainile pe bratele si gatul ei sa ma asigur. Fara nici o indoiala.

- Ama! Tu ai spalat-o cu apa rece?

- Ce tot spuneti?! raspunse aceasta scandalizata. Doar nu am innebunit! E om, stiu ca are nevoie de caldura! Sau insinuati ca am facut-o dinadins ca sa o imbolnavesc?!

- Nu te acuz de nimic! Iarta-ma! am oftat. Doar ca, un om cand iese din baie are pielea mai moale si calda emana caldura

I-am prins obrajii reci in palme. Era rece de parca iesise dintr-o cascada nu din cada cu apa calda. Am luat repede halatul din carligul usii si am infasurat-o cu el, sperand sa se incalzeasca

- Poate s-a imbolnavit! isi dadu Ama cu parerea venind langa noi si o lua pe Maika de mana. A umblat pe afara in picioarele goale. Oamenii sunt sensibili. Ma lasati sa o imbrac?

I-am dat drumul si le-am privit indepartandu-se. Ceva era diferit, ceva ce imi scapase din cauza posturii care o avea Maika, stand tot timpul ghemuita

- Ama! Maika e la fel de inalta ca tine!

- Bineinteles! raspunse aceasta de parca eu eram nebun, inainte sa intre in camera

Se parea ca nu mai era nevoie de mine, asa ca am ocupat baia. Apa clocotita imi dadea doar o vaga senzatie de caldura, nici macar nu imi inrosea pielea. Ma obisnuisem de mult cu asta, dar tot era trist.

Dupa baie am coborat in bucatarie unde Ama amesteca ceva cu mixerul, fredonand vesela

- Poti amesteca mai repede ca aparatul asta! am trecut pe langa ea la frigider unde erau pungile de sange.

- E mai amuzant asa! grai ea oprind aparatul si am simtit mirosul mai multor fructe amestecate. E pentru Maika! Este la televizor!

- Nu s-a culcat? am inchis frigiderul in urma mea gaurind punga, luand si eu cina, constient ca aratam ca un scolar cu sucul cu pai de la automat.

- Cred ca si-a modificat orarul! grai Ama turnand continutul intr-un pahar. Ii duceti dumneavostra sucul? Trebuie sa plec, e tura mea la spital.

Disparu din bucatarie ca o naluca lasandu-ma singur. Nu puteam aparea langa Maika cu sangele; nu vroiam sa o sperii sau sa o dezgust cu dieta mea, asa ca m-am grabit sa termin.

Am gasit-o pe canapea cu ochii fixati pe ecranul televizorului, iar catelul la picioarele canapelei, mancand de zor dintr-un castronel.

Ama se gandise la tot. O imbracase pe Maika intr-o camasa de noapte larga cu manecile prinse la incheieturi cu panglici, si ii impletise parul scurt in doua spicuri de grau prinse la ceafa. Nu puteam sa nu fiu de acord cu ea: Maika chiar semana cu un inger.

Ochii albastri se intoarsera curiosi la mine si intinse mana dupa pahar. Il lua si isi misca capul in semn de multumire intorcandu-se la ecran. Deci tot nu vroia sa vorbeasca

M-am asezat pe canapea langa ea incercand sa imi mut si eu atentia la televizor. Era pe canalul de documentare, puteam sa suport inca un film istoric cu evenimente pe care le stiam din proprie experienta. Dar ea era mai interesant de urmarit. Lua o gura din sucul Amei si se stramba dezgustata lasandu-l repede pe masa

Nu am putut sa nu rad de ea, cat de amuzanta era strambandu-se cum o facuse. Numai ca fetei nu ii conveni amuzamentul meu pe seama ei, pentru ca ma privi ofensata si se ridica sa plece.

- Stai! am prins-o de mana sa o opresc. Iarta-ma

Nu se lasa usor convinsa

- Bine! imi veni o idee ridicandu-ma de pe canapea. Pot sa iti dau ceva mai bun decat experimentul Amei.

Am coborat in micul meu laborator de ciocolata aprinzand toate luminile. Se rasuci in loc fascinata sa cuprinda cu privirea totul si nasul i se misca ca unui iepure mirosind aerul dulce de ciocolata, care invaluia toata camera.

Trufele pareau gata, deci era vremea sa le sacrificam pentru un bine mai mare.

Maika se uita incruntata la tava cu trufe si nu puteam sa o invinuiesc. Pana acum toata ciocolata pe care o obligasem sa o manance era plina de calmante si sedative.

- Este in regula

Am luat o bomboana si am bagat-o in gura mestecand incet si privind-o cum, la inceput nesigura, lua si ea o bomboana si o mesteca repede, aproape inecandu-se.

Dupa o tacere de cateva secunde zambi si lua inca una.

- Ai vazut ca nu au nimic?

Imi zambi din nou si nu am putut rezista sa nu o mangai pe crestet, cu toate ca nu era asa mica cum o vazusem la inceput. Cum statea acum, capul ei imi ajungea sub barbie.

Se retrase repede de langa mine ducand o mana la cap unde o atinsesem si una in capul pieptului, ochii miscandu-se in toate partile, parand sa caute ceva.

- Ce s-a intamplat? am pasit in fata dar se dadu iar in spate clatinand din cap si deschizand gura sa zica ceva.

- Da, zi! am indemnat-o repede.

Mare greseala, pentru ca inchise gura la loc, mainile cazandu-i pe langa ea si clatina din nou din cap, luand inca o trufa de pe tava

Musca jumatate si cealalta jumatate o ridica la mine. Am deschis gura din instinct primind bucata de ciocolata, simtindu-i degetele pline de cacao pe buze.

Isi retrase mana uitandu-se la degetele ei murdare si le baga in gura, cu celalta mana mangaidu-ma pe cap cum facusem si eu, dupa care imi arata degetele curate si zambi, intorcandu-se pe calcaie, si parasi camera.

Am ascultat flip-flapul papucilor ei ducand o mana la cap unde ma mangaiase si una la piept unde semnul meu ardea usor. De sute de ani nu mai arsese!

Am stins luminile urcand si eu. Am gasit-o dormind  pe canapeaua din fata televizorului. Tot refuza sa doarma in patul ei. Nu puteam sa inteleg ce avea. Catelul se cocolosise la picioarele ei devenind un covrig pufos si alb.

Tot ce am putut face a fost sa o invelesc cu o patura, sa nu inghete si m-am inchis in birou sa fac inventarul obiectelor noi primite pentru magazin.

Nici nu mai stiu cat timp am stat la inventar, analizand fiecare fisa a fiecarui obiect dupa care il cautam in depozit sa ma asigur de starea lui.

Cand am terminat am auzit clopotelul din magazin, semn ca Ama deschidea. M-am uitat pentru prima data la ceas: 10:00 AM. Nu prea insemna mult pentru mine, dupa cum spusese Touma - timpul nu imi lipsea.

Si gandindu-ma la Touma dorinta de a vedea masina puse stapanire pe mine. Afara era frumos si insorit, ceea ce imi placea, soarele incalzindu-mi putin pielea.

Cand am deschis usa sa ies m-am ciocnit cu Ama care ma astepta:

- Unde va duceti?

- La Touma.

- In hainele de casa

I-am ignorat zambetul amuzat si am urcat in camera mea sa ma schimb. Petreceam prea putin timp imbracat de casa, de obicei dormind sau stand pe un scaun sa imi odihnesc ochii. Puteam si eu sa imi permit sa uit asa ceva.

Am luat si eu ce am gasit la indemana si curat: o pereche de jeans si o camasa neagra de bumbac, nu ca ar fi contat prea mult fibra. Mi-am luat si jacheta si am coborat  la intrare ciocnindu-ma nu de Ama ci de Maika.

Astepta langa usa tinand catelul intr-o lesa (Ama se gandise din nou la tot). Era imbracata intr-o rochie alba cu broderii pe bretele si mijloc, iar pantofii ii avea legati cu panglici pana la genunchi.

Parul ii ramasese ondulat din cauza coditelor impletite pe care le avusese cu o seara in urma

Cand ma vazu, si ea si Pico se indreptara nerabdatori, ea zambind si catelul dand din coada

- S-a imbracat singura ! aparu Ama langa noi si Maika zambi, si mai mandra, ignorandu-mi privirea dezaprobatoare la tivul deasupra genunchilor.

Si de ce te-ai aranjat asa ? am grait imbracandu-mi jacheta iar ei ii pieri zambetul.

- Cred ca vrea sa mearga la plimbare cu dumnevoastra ! grai Ama vesela si Maika afirma din cap, iar Pico incepu sa sara pe labele din spate.

- Nu! am incercat sa par decis. Trebuie sa stai acasa

Nici nu vroiam sa imi imaginez ce avea sa se intample daca o vedea Touma, mai ales cum arata ea acum. Daca nu era Ama de fata mi-as fi permis sa imi colorez obrajii cu o imbujorare, cu toate ca as fi facut risipa de sangele pe care il consumasem.

Fruntea ei alba se increti suparata si imi intoarse spatele deschizand usa si iesi afara

- Unde crezi ca te duci? am vrut sa o prind de brat, dar spre uimirea mea imi evita mana si porni afara cu nasul in sus.

- Se pare ca nu vrea sa-l auda pe «NU»! chicoti Ama si disparu de langa mine cand auzi clopotelul care anunta un client.

I-am blocat drumul dupa doar cativa pasi, ca nu cumva sa apuce sa iasa pe poteca

- Bine, am oftat. Poti sa vii!

Nici mie nu imi venea sa cred ca eram de acord. Dar ma consolam cu gandul ca Touma ar fi fost mai atras de cineva care mirosea a lichid de frana si ulei de motor, decat de flori si ciocolata

Zambi multumita si ma lua de mana pornind pe poteca. Cu siguranta asta nu avea sa scape ochilor ageri ai fetelor de la magazinul de bijuterii care uitau cu totul de clienti cand ieseam eu pe strada

Am cotit pe strada trecand prin fata magazinului si am zarit-o pe Ama care ii arata unui client o masa din noile achizitii. Ne facu vesela cu mana si Maika ii raspunse la fel fluturand mana cu lesa numai sa nu imi dea drumul mie.

Ma uitam la ea atent si cu putina teama. Eram exact in locul in care fusesera parintii ei ucisi. Daca vazandu-se in acest loc claca din nou? Acum doar privea tacuta asfaltul, dar ii puteam simti mana tremurand  in a mea.

I-am strans-o usor si intoarse capul la mine zambind de parca vroia sa imi spuna ca e bine.

- De ce nu o spui cu voce tare? am oftat dar clatina din cap negativ si Pico trase cu ravna de lesa, satul sa stea in acelasi loc.

Am pornit mai departe cu privirile fetelor de la Bijoux in ceafa mea, plangand rauri de lacrimi.

Drumul catre atelierul lui Touma dura mai putin decat ar fi durat la un mers normal, mai mult din cauza curiozitatii catelului, care ne obliga sa grabim si noi pasul.

Garajul era deja deschis, Touma ascuns cu capul sub capota  Volkswagen-ului laudat.  Am intrat singur inauntru, Maika ramand in urma din cauza lui Pico care era fascinat de un hidrant. Nu ma deranja, asta prelungea momentul intalnirii lui Touma cu ea.

- Mon ami! rasari capul lui Touma de sub capota Stiam eu ca pe langa vaselina te-am mirosit si pe tine. Vezi ca ai timp?

- Vad! Am vederea foarte buna! mi-am ferit mana de a lui care era neagra

- Fandositule! imi intoarse spatele si se spala la chiuveta din colt

Maika intra si ea oprindu-se langa mine si se uita curioasa in jur la masini.

Touma fluiera impresionat in timp ce isi scutura mainile de apa

- Cred ca inteleg de ce ai adoptat-o! grai el intinzand mana. Frumusete desavarsita, o adevarata pictura pe matase!

Maika ii dadu mana scuturand-o prietenos si cam baieteste dar Touma i-o intoarse sarutand-o usor, iar ea se colora in obraji.

- Parca era o fiara, ultima oara cand am zarit-o pe fereastra! se intoarse la mine dandu-i drumul si Maika se indeparta de noi, eliberandu-l pe Pico din lesa si se pierdura amandoi printre masini.

- Unde e masina aia? am intrebat, poate mai nervos decat trebuia.

Nu imi venea sa cred! Touma era primul vampir pe care il vedea pe langa mine si Ama dupa incident, si se purta asa normal cu el de parca il cunostea de mult timp. Si pe langa asta: rosise! De cand statea la mine nu se imbujorase niciodata. Poate se inrosise de la tipat dar nimic mai mult.

- Ce esti asa tafnos? ma conduse Touma la alt garaj. I-ai facut vreun compliment ca sa aiba de ce sa roseasca

- Ce tot spui? m-am facut ca ploua

Touma era atent numai cand nu trebuia, fir΄ar sa fie!

- Am vazut ce fata ai facut cand s-a inrosit! grai el aruncandu-mi cheile si disparu de langa mine ca sa aprinda lumina. Prima data ai fost surprins - un bec se aprinse deasupra mea si continua - apoi ai facut o figura de „Ahh, niciodata nu a rosit cu mine”!

- Taci, Touma! am plesnit urcand la volanul masinii mele nou-noute, careia nu numai ca ii adaugase mai multa putere sub capota dar il si vopsise exact cum imi placea mie, cu negru. Torcea sub mine! Abia asteptam sa o incerc pe strazile din afara orasului, sau pe plaja

- Anthony! tipa Touma si mi-am dat seama ca disparuse din garaj.

Ma lasasem dus de entuziasmul pentru masina incat am uitat ca o lasasem pe Maika singura Stiam ca ea nu avea sa plece, dar eu nu eram singurul vampir care trecea pe la atelierul lui Touma.

Daca as fi fost atent la felul cum tipase Touma poate nu as fi fost asa surprins cand am ajuns exact in momentul in care Touma o ridica pe Maika in sus de mijloc invartind-o si razand bucuros.

- Ma cherie! Esti  extraordinara! Un adevarat talent!

Nu am putut sa ma misc cateva secunde. Asteptam reactia ei in fata unei asemenea izbucniri. Tot ce facea era sa il priveasca surprinsa inainte sa zambeasca si Touma o lasa jos intorcandu-se la mine.

- O vreau eu! Lasa-mi-o mie ! grai el plin de viata si ma pregateam sa ii trag una dar prezenta ei ma opri.

Se parea ca nici Maika nu era incatata de comentariul lui. Fruntea ei se incretise din nou, iar Pico veni langa ea cu un marait jucandu-i in gatlej.

- Esti un idiot! am reusit sa spun inclestandu-mi pumnii sa nu ii scap unul in fata

- Tu nu ai vazut ce a facut! ma trase de brat langa masina la care lucra. A conectat toate cablurile la locul lor!

M-am intors la Maika curios, iar ea imi sustinu privirea plina de nevinovatie. Avea mainile murdare de cand lucrase la masina si nu incerca sa ascunda asta. Dar mai era ceva ce ii juca in privire: ma ruga sa nu o dau!

- Du-te si spala-te! i-am aratat chiuveta.

Ne intoarse spatele dand drumul la robinet:

- Tony! grai Touma cu speranta. Pe cuvantul meu, o sa am grija de ea.

Am profitat ca Maika era cu spatele si i-am tras un pumn in fata

- Ia-ti gandul, Touma! am grait serios in timp ce isi masa nasul. Doar pentru ca e un om, nu am de gand sa o tratez ca pe o jucarie.

Amandoi am tresarit cand Ama aparu langa noi. Fusesem asa de prinsi in confruntarea noastra ca nici unul nu am simtit-o.

- Be my friend! o imbratisa Touma pe Ama sperand la un aliat, iar la asta se adauga si pasiunea lui pentru ea.

Ultima parte o intelegeam si eu. Ama era frumoasa, o burgheza din mama vampir si tata om, si isi oprise timpul la 25 de ani. Avea parul roscat deschis si drept pana la mijloc, cu bretonul inegal taiat. O fata ovala, cu trasaturi frumoase si buze pline. Il intelegeam daca era atras de ea.

- Poti tu sa il convingi sa mi-o lase mie pe Ma Mai ! era clar ca nu ii retinuse numele.

Ama il lovi suparata, sa fie destul de clara ca nu renunta la Maika. Nu mai avea alt cobai pe care sa il imbrace si sa aranjeze. Incepeam sa cred ca Ama nu a avut parte de papusi in copilarie cum obisnuiau fetitele.

Cu toate ca Maika nu vazuse lovitura mea, pe a Amei o vazuse mult prea clar si ne privea curioasa vrand sa inteleaga ce se intampla

Ama se duse repede la ea scotand o batista din buzunar si ii sterse mainile ude.

- Haide draga mea, trebuie sa mergem la spital!

- Ce tot spui acolo? si eu si Touma am grait in unison, si Maika tresari parca amintindu-si ceva si afirma repede din cap lasand-o pe Ama sa o ia de mana

- Va zic pe drum! o trase Ama dupa ea in garajul unde era noua mea masina

O porni si iesind de acolo opri langa noi sarind de la volan pe locul din spate, langa Maika.

- Ce asteptati? grai ea autoritar si am urcat la volan. Deja am intarziat cu transfuziile.

- Ama! grai Touma disperat sarind peste mine sa ajunga la ea.

- Nu, Touma! il impinse ea afara si am putut porni lasandu-l in urma cu masinile lui.

- Imi spui ce se intampla? am luat drumul spre spitalul central.

- Eram acasa Si m-am uitat prin dosarul ei! explica Ama linistita. L-ati studiat cu atentie?

-Da! am raspuns nervos si amandoua clatinara din cap negativ.

Aveau dreptate, intre a o tine pe Maika in viata si a o tine pe Maika in viata nu prea aveai cum sa faci asa ceva.

- Se pare ca Maika are o problema! corpul ei nu produce destul sange cat ar fi normal pentru un om. Inima ei nu pompeaza destul.

La toate astea Maika afirma din cap si imi arata bratele unde avea urme la vene pe care eu le crezusem urme de la injectiile din azilul de nebuni.

- Maika are nevoie de transfuzii lunare grai Ama uitandu-se trista la semnele de pe bratele fetei. De aceea a fost asa palida in ultimul timp, si corpul ei a fost asa rece.

Am parcat in fata spitalului, dar mai aveam o nelamurire.

- Ce cautai cu fisa ei medicala

- Eram ingrijorata pentru ca nu a avut menstruatie cum au fetele!

Maika se imbujora uitandu-se la Ama acuzator. Bine! Poate nu aveam nevoie sa stiu. Era ciudat, chiar si la varsta mea, preferam sa trec peste acest detaliu. Am pornit pe coridoarele spitalului condus de Ama.

- Se pare ca este din aceeasi cauza! continua Ama spre groaza mea. De cand este la noi nu a facut nici o transfuzie ar putea lesina oricand sau mai rau.

M-am intors la Maika care ramasese in urma pe coridor, fiindu-i greu sa tina pasul cu noi. Se ciocni de unul din doctori si cazu in fund, dar doctorul o ajuta sa se ridice.

Am tresarit cand i-am auzit vocea zicand: „Scuzati-ma

M-am uitat la Ama care si ea auzise si imediat eram amandoi langa doctor.

- Maika Hamilton! grai doctorul dand mana cu ea. Nu te-am mai vazut de cand eram stagiar in orasul tau si domnul profesor era cel care iti facea transfuziile.

Era tanar, saten si bronzat de soare ceea ce ii facea ochii verzi sa iasa in evidenta. Un baietandru abia iesit de la facultate.

Ama se foi langa mine si mi-am dat seama: il placea pe doctorel! Probabil avea deja fantezii cu doctorul si asistenta. Nu vroiam sa stiu mai mult. Eram mult mai ingrijorat de faptul ca Maika chiar vorbise.

Doctorul se intoase la noi: Devon Gray era numele lui. Se uita la mine, apoi la Ama si zambi.

- Multumesc ca ai stat peste program! Mi-ai fost de mare ajutor!

Nu am putut sa imi retin zambetul si am luat-o pe Maika, care zambea si ea, de mana sa mergem la programarea ei.

- Unde va duceti? grai tanarul doctor. Eu ii fac transfuzia.

Mi se parea mie, sau Ama facuse programarea mai mult pentru placerea ei de a fi langa doctor decat pentru Maika?

L-am urmat intr-o camera de spital unde Maika trebuia sa stea pe pat in timp ce Ama ii pregatea o punguta de sange.

- Esti o norocoasa! comenta doctorul intepandu-i vena. Ai o grupa rara

Maika intoarse capul la mine sa nu priveasca tubul de sange, si m-am aplecat dandu-i bretonul din ochi.

- Zi-mi ceva! i-am soptit si a intins cealalta mana lipind-o de obrazul meu si mangaie usor clatinand negativ din cap.

Mi-am inclestat pumnul pe perna sa nu izbucnesc si sa spun ceva neadecvat in acel moment. Vroiam sa vorbeasca! Ma simteam vinovat pentru tacerea ei.

- Sunteti rude? veni doctorul langa mine.

- Indepartate! am raspuns indreptandu-ma. Nu am putut sa o las singura. E doar un copil.

- Cum am mai spus, se intoarse la ea zambind. Esti o norocoasa

Maika doar zambi si el se intoarse la Ama care asigura punguta de sange.

- Ama, pot sa iti mai rapesc din ziua ta libera

I-am privit parasind camera apoi mi-am intors privirea la Maika care zambea din acelasi motiv si se intoarse si ea la mine.

- Cu siguranta vor uita de noi! am oftat asezandu-ma la picioarele ei si afirma din cap vesela. Te doare?

Clatina capul in semn ca nu.

Cum puteam sa ii explic ca ma enerva la culme atat dat din cap?

Simteam ca uitasem ceva, iar cand mi-am dat seama Maika se indrepta si ea marind ochii realizand acelasi lucru. Deschise gura sa zica ceva, si am sarit in picioare, mai emotionat decat ar fi fost nevoie, cand se deschise usa si in prag se ivi Touma cu Pico in brate.

- Nu vi s-a parut ca lipseste ceva? lasa el catelul jos si un clinchet de clopotel se auzi cand fugi la cosul de gunoi usurandu-se. Maika ii pusese bine numele, era baietel. Imi venea sa ii trag una lui Touma, pentru ca daca nu venea el Maika probabil ar fi vorbit, dar la urma urmei nu era vina lui.

- I-am pus clopotel! grai Touma stramband din nas, mirosul de pipi de caine devenind mai puternic pentru amandoi. Poate asa va dati seama ca nu mai este pe langa voi, de vreme ce nu veti mai auzi clopotelul enervant.

Maika chicoti vesela in timp ce catelul sarea pe labele din spate vrand sa urce in pat langa ea. L-am ridicat cu ambele maini si l-am lasat langa ea. Dadu un bobarnac clopotelului care tremura rasunand in camera si chicoti din nou.

Touma o privea fermecat, dar imediat privirea ii fu atrasa de punga de sange.

- Ia-ti gandul, Touma! l-am privit amenintator si pleca privirea zambind cu vinovatie.

- Mai bine plec! Ma asteapta o masina si Ama e ocupata cu doctorul! grai el conformandu-se si se intoarse pe calcaie iesind asa repede incat nu imi dadu timp sa spun nimic.

Maika privi si ea trista in urma lui, apoi la mine si deschise gura, un singur cuvant parasindu-i buzele.

- Ani!

Puteam sa jur ca inima mea scapa o bataie si mana stanga incepu sa imi tremure usor. Chipul ei se confunda acum cu altul, totusi atat de asemanator in trasaturi.

Avea parul lung in valuri pana la mijloc, iar cand nu vroia sa fie deranjata de el il prindea in sus intr-o coada, lasandu-si gatul lung descoperit. Totusi, cu toate ca Maika avea parul blond miere, restul era atat de asemanator!

Nu vazusem asemanarea pentru ca crezusem ca uitasem, dar ma inselasem amarnic. Ochii aceia rotunzi ca de caprioara, dar albastri ca cerul, nasul mic si delicat, barbia putin ascutita si gropitele.

De ce nu observasem pana acum ca Maika avea gropite cand zambea?

Se ridica in capul oaselor cercetandu-ma cu privirea parca simtind confuzia din mine. Mi-am mutat privirea de la ea la punguta de sange - trebuia sa ii scot acul.

M-am apropiat de ea, in continuare fara sa o privesc si i-am scos acul din vena. Sangele iesi imediat la iveala, cu un usor miros de la cel primit. Mi-am lipit gura de locul acela inchizand rana facuta de ac si i-am dat drumul parasind camera dornic sa ma indepartez cat mai repede de ea.

Stiam ca daca aveam sa ii mai privesc o data chipul, aveam sa ajung la spitalul de nebuni pe locul lasat liber de ea.

In drum spre iesire am dat peste Ama. I-am spus din mers sa o duca ea pe Maika acasa, deoarece nu vroiam sa ma opresc si sa ma razgandesc.

Am condus inconstient unde vedeam cu ochii, dar departe de spital sau de casa. Aveam capul plin de imagini pe care nu le doream acolo: o gradina cu izvor, copila in rochie de vara jucandu-se cu o panglica de care legase un clopotel amagind un pisoi alb, un baiat citind linistit cu basca trasa pe ochi sa nu il deranjeze soarele.

Cat vroiam sa uit. Dar Maika numai cand ma gandeam si vedeam imaginea ei si cum imi spusese „Ani”! Numai o singura persoana imi spusese asa. Cu prea mult timp in urma

Stiam ca nu o facuse intentionat. Vroiam sa cred asta; nu avea sa stie acest detaliu pe care eu il consideram uitat.

Cu toate astea eram suparat pe ea.

Cand m-am trezit din ganduri eram cateva orase departare de capitala, eram chiar in orasul in care locuise ea pana sa o iau la mine acasa. Citisem in dosar, ii stiam adresa ca pe a mea.

Am strabatut strazile intortocheate ajungand la o cladire veche; singura din cele ramase de acest gen, si care imi placea foarte mult. Avea patru etaje; stiam ca apartamentul familiei Hamilton era la ultimul, numarul 13. Era cumva predestinat?

La ora 3 A.M nu era nimeni prin preajma, deci nu aveam sanse sa ma vada cineva, nu ca ar fi putut. Dar o usa fortata era totusi o usa fortata

Am intrat pe un hol lung si mare care dadea apoi in toate camerele casei. Prima camera, de cum paseai in casa era bucataria. O bucatarie normala, cu usa frigiderului plina de biletele lasate membrilor din familie.

„Maika, nu uita sa iti iei uniforma de la spalatorie – Mama”

„Tati, eu si mama suntem la cumparaturi”

„Iubitule, mergi tu cu Maika la spital – Te sarut, Emily”

Si asa continuau biletele intre ei. O familie cu adevarat fericita, care nu avea sa se gandeasca ca intr-o simpla plimbare in capitala aveau sa fie masacrati.

Am parasit bucataria si am mers pe langa camera sotilor Hamilton, cele doua bai si sufrageria, pana la ultima camera: a lui Maika.

Am deschis usa intrand in camera intunecata, care pastra un ciudat miros de ciocolata si mi-am dat seama ca era din pricina caietelor de pe biroul care era exact langa usa. Pe scaunul de la birou era rucsacul ei de scoala de care erau prinse mai multe animalute de plus si era desent cu marker negru peste tot.

Patul ei era situat pe colt si pe el era un caine colosal de plus aproape cat patul; singura jucarie din camera, daca nu puneam la socoteala jucarelele de pe rucsac.

Deasupra patului era un panou de anunturi, pe care Maika il folosea pentru poze: ea cu parintii ei in Venezuela la un restaurant, in Disney Land; cele mai multe erau facute prin casa (asa zisele poze surpriza, pe care ti le fac parintii cand nu esti atent) si la scoala. Am recunoscut imediat emblema, fiind a unuia din cele mai prestigiaose colegii din zona. Asta dovedea perfect ca Maika nu era deloc prostuta blonda, ci stia prea multe lucruri, si pozele de la concursul de fizica la care luase primul loc erau o dovada si mai buna Si nu numai: Concurs de Poezie, Olimpiada de Germana; eram si eu impresionat sa descopar asta despre Maika.

Atentia mi-a fost atrasa de cealalta jumatate a camerei. Rafturi dupa rafturi pline de carti, si pe jos in teancuri: reviste amestecate cu dictionare, franceza, germana, greaca, japoneza; manuale, carti de povesti, romane, pana si carti de colorat.

Un teanc era aproape la fel de inalt ca mine; daca l-as fi atins ar fi cazut peste celelalte ca un domino. M-am indepartat de zona periculoasa si am luat o poza de pe panou. Una cu ea la munte, posibil in tabara

Tot drumul inapoi m-am uitat doar la poza aceea sa ma conving ca Maika nu era ea, ca ochii aceia nu semanau deloc cu a ei, ca zambetul acela nu ii era geaman.

M-am trezit din hipnoza cand masina lovi un stalp la intrarea in oras. Am clipit de mai multe ori sa ma dezmeticesc si am lovit portiera sa pot iesi afara. Cand am coborat in iarba, Luca si Alexander aparura langa mine ingrijorati.

Ne-am uitat la masina: bordul era facut praf, air-bag-ul nu se activase semn ca Touma nu pusese asa ceva. Inconstientul! Vroia sa ma ranesc?

Am inceput sa rad la acest gand, si Alexander schita un zambet firav incercand sa inteleaga ce e cu mine.

- Sa nu ii spuneti nimic lui Touma! am reusit sa zic printre rasete cand am auzit masina politiei si toti trei ne-am facut nevazuti, stiind ca nu aveau sa isi dea seama ca masina era a mea.

Masinile mele erau fantome; nimeni nu putea gasi proprietarul, mai ales ca nu existau niciodata acte, in afara de permisul meu de conducere. Dar nu aveam niciodata probleme cu asa ceva, de vreme ce niciodata nu eram oprit de politia rutiera. Asa ca nu era nici o sansa sa ma trezesc cu politia la usa

Dar imi parea foarte rau de masina. Fusese o masina extraordinara, pentru cateva ore. Nici nu vroiam sa ma gandesc ce ar fi facut Touma daca afla, si stiam ca la un moment dat avea sa afle, de vreme ce masinile de firma trecute prin asa ceva ajungeau intotdeauna la el.

Rasarea deja soarele cand am ajuns acasa iar Ama ma astepta la usa ingrijorata, ca o mama care isi astepta fiul dupa o noapte de umblat prin cluburi. Ce rabdare avea femeia asta!

- Ce s-a intamplat? Ati lasat-o singura pur si simplu! Nu va sta in fire! grai imediat ce am pasit peste prag.

- Nu ma simteam bine, am raspuns dandu-mi jos jacheta si mi-o lua din mana privindu-ma suparata

- Nu i-a placut ce ati facut! ma urma in birou.

- Ce vrei sa spui? m-am trantit pe canapea si ramase protapita langa mine decisa sa ma sacaie incontinuu.

- Maika! raspunse ea iritata. Mai avea putin si plangea, nici Pico nu a putut sa o inveseleasca. A si vorbit

Am intors capul la ea asteptand sa continue acum ca imi prinsese atentia:

- „E suparat pe mine”! Crede ca din vina ei ati reactionat asa.

Era de fapt adevarat.

- „Poate acum ma lasa sa ma duc acasa”! continua Ama si am sarit in picioare enervat.

Domnisoara era foarte guraliva cand nu eram eu in preajma. Trebuia sa avem o discutie foarte lunga, in care avea sa ma scuteasca de dat din cap ca un copil retardat; si avea sa imi spuna care era nenorocita ei de problema

- Unde este?

- Doarme, raspunese Ama luata pe nepregatite de furia mea brusca. E in camera ei.

- In pat? aveam parte numai de surprize, de la prima ora; daca imi spunea ca dormea si in pat era prea de tot.

- Da, dar Ama lasa propozitia in aer nesigura

La naiba! Trebuia sa fie un „dar”!

- Aseara i-am facut baie, ca in fiecare seara

- Sper ca discutia despre igiena sa duca undeva unde ma intereseaza! am oftat.

Nu avea nici un rost sa imi vars nervii pe ea, oricat de suparat eram. Si nici nu puteam spune ca eram suparat in totalitate pe Maika. Eram in primul rand suparat pe mine, ca ma lasam afectat de amintiri. Toti aceia din amintiri erau morti de prea mult timp. Nu trebuia sa ma mai gandesc la ei.

- Parul ei blond! Nu e blond! grai Ama repede. Aseara cand o spalam, parul ei blondul s-a dus de tot

Am pornit in fuga pe scari lasand-o pe Ama in urma si am navCronicile din Narnia V - calatorie pe mare cu „zori de zi'

Camarazi de front - de Sven Hassel
Despre dragoste de Octavian Paler
Clubul Bilderberg. Stapanii lumii
Cronicile din Narnia VII - ultima batalie
Dincolo de bine si de rau - de Nietzsche
Cronicile din Narnia - nepotul magicianului (Clive Staples Lewis)
Hills like white elephants by Ernest Hemingway
Trandafirul interzis



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online documentul tau.