Zori de zi - cartea intai: bella

Copilaria nu este de la nastere pana la o anumita varsta sau la o anumita varsta. Copilul e adult si lasa de-o parte lucrurile copilaresti. Copilaria este regatul unde nimeni nu moare. - Edna St. Vincent Millay

PREFATA

Am avut experiente care m-au adus in pragul mortii mai mult decat trebuia; nu e ceva cu care sa te poti obisnui vreodata. Parea ciudat de inevitabil e ca trebuie sa mai dau ochii cu moartea inca o data. Ca si cum as fi fost insemnata pentru dezastru. Am scapat de fiecare data, dar tot venea dupa mine. Totusi, de data asta era asa de diferit decat de celelalte ori.

Puteai sa fugi de cineva de care-ti era frica, puteai sa te lupti cu cineva pe care urai. Toate reactiile mele erau indreptate spre acest gen de ucigasi – monstri, dusmani. Cand il iubeai pe cel care te omora, nu-ti mai ramanea nimic de facut. Cum poti sa fugi, cum poti sa te lupti, cand asta presupunea sa-l ranesti pe cel pe care il iubesti? Daca viata era singurul lucru pe care puteai sa-l dai pentru cel pe care il iubeai, cum poti sa nu ti-o dai? Era oare acel cineva pe care chiar il iubeai?

1. Logodna

Nimeni nu se uita la tine, imi repetam. Nimeni nu se uita la tine. Nimeni nu se uita la tine. Dar, pentru ca nu puteam sa fiu convingatoare cand mint nici macar pe mine insami, trebuia sa verific. Cat timp asteptam la unul dintre cele trei semafoare din oras sa se faca verde, m-am uitat cu coltul ochiului in dreapta - in minivan-ul ei, Dna Weber se intorsese cu tot corpul in directia mea. Ochii ei au ramas atintiti la mine si am tresarit, intrebandu-ma de ce nu-si muta privirea sau macar sa para rusinata. Parca inca se considera o gosolanie sa te holbezi la cineva! Regula asta nu se mai aplica la mine?

Atunci mi-am adus aminte ca geamurile acestea erau asa de inchise la culoare ca ea probabil nu avea nicio idee daca sunt sau nu in masina, cu atat mai mult ca am prins-o ca se uita. Am incercat sa ma relaxez pentru ca in fond, nu se uita la mine, doar la masina. Masina mea. Am oftat.

Am aruncat o privire in stanga si am mormait. Doua persoane stateau inghetate pe trotuar si erau sa piarda si ocazia de a traversa din cauza uitatului. In spatele lor Dl. Marshal se uita stangaci de dupa rama geamului de la micul lui magazin de suveniruri. Cel putin el nu avea nasul turtit pe geam. Inca.

Culoarea s-a schimbat in verde, in graba mea ca sa pot scapa, am apasat pedala de acceleratie fara sa ma gandesc – in mod normal asa as fi apasat ca sa-mi pun vechiul Chevy in miscare. Motorul maraia asemeni unei pantere iesite la vanatoare, masina a tasnit inainte asa de repede ca mi s-a lipit tot corpul de scaunul negru din piele iar stomacul mi s-a lipit de sira spinarii.

- Of! Am oftat cat bajbaiam dupa frana. Concentrandu-ma, abia am apasat pe pedala. Masina s-a zdruncinat pana cand nu s-a mai miscat. Nu am indrazint sa ma uit in jur la reactii. Daca fusese pana atunci un dubiu despre cine conduce aceasta masina, acum nu mai era cazul. Cu varful pantofului am apasat usor pedala de acceleratie, cam jumatate de milimetru si masina a inaintat ca o ghiulea din nou. Am reusit sa-mi ating tinta, benzinaria. Daca nu era benzina, nu as fi avut nevoie deloc sa vin in oras. Am stat fara o gramada de chestii zilele astea, cum ar fi tartele-Pop sau sireturi, ca sa evit sa petrec timp in public. Miscandu-ma ca si cum eram intr-o intrecere, am dat protectia la o parte, am scos capacul, am scanat cardul si am pus pompa in rezervor in cateva secunde. Bineinteles, nu puteam face nimic in privinta numerelor de pe contor. Se miscau apatic, ca si cum faceau asta doar ca sa ma enerveze pe mine.

Nu era o zi luminoasa - o zi cu burnita tipica in Forks, Washington – dar tot ma simteam ca si cum un reflector era atintit pe mine, atragand atentia la inelul meu delicat de pe mana stanga. In momente ca acestea, simtind ochii care se uita la mine pe la spate, simteam ca inelul se transforma intr-o reclama luminoasa care spune: Uita-te la mine, uita-te la mine. Era prostesc sa fiu asa constienta si stiam. In afara de tata si de mama, chiar conta ce parere au ceilalti oameni de logodna mea? De masina mea cea noua? De acceptarea misterioasa la un colegiu pe prima mana? De cartea mea de credit lucioasa, neagra pe care acum o simteam arzand in buzunar?

- Da, cui ii pasa ce gandesc? Mormaiam ca pentru mine.

- Um, domnisoara? Vocea unui barbat ma striga.

M-am intors si dupa am regretat ca am facut-o. Doi barbati stateau langa un SUV elegant care avea legat de acoperis un caiac nou-nout. Niciunul dintre ei nu se uita la mine; se uitau amandoi la masina. Personal, nu am inteles. Dar totusi eram asa de mandra ca pot sa fac distinctie intre simbolurile de la Toyota, Ford si Chevy. Aceasta masina era neagra, lucioasa si draguta, dar doar o masina.

- Imi cer scuze sa va deranjez, dar imi puteti spune si mie ce fel de maisna conduceti? M-a intrebat cel mai inalt.

- Ihm! Mercedes, nu?

- Da! Mi-a spus politicos in timp ce prietenul lui mai mic si-a dat ochii peste cap cand mi-a auzit raspunsul. Stiu. Dar ma intrebam, este conduceti un Mercedes Guardian? Omul a spus numele cu veneratie. Aveam senzatia ca acest baiat s-ar fi inteles de minune cu Edward Cullen, logodnicul meu (chiar nu aveam cum s-o intorc cu acel adevar cat timp pana la nunta mai erau cateva zile). Nu ar fi trebuit sa fie disponibile in Europa inca, omul a continuat, cu atat mai mult aici.

Cat ochii lui urmareau liniile masinii – mie nu mi se parea ca arata mult mai diferit decat alt Mercedes sedan, dar ce stiu eu? – am contemplat scurt la problemele mele legate de cuvintele logodnic, nunta, sot In mintea mea inca nu puteam sa le pun la un loc.

Pe de alta parte, am fost crescuta sa ma pitesc numai la un singur gand legat de rochii albe si pufoase si buchete. Dar mai mult decat atat, nu puteam sa vad compatibilitatea dintre simplitatea, seriozitatea si respectatul concept de sot cu conceptul meu despre Edward. Era ca si cum ii cereai unui arhangel sa joace rolul unui contabil; nu mi-l puteam inchipui in niciun rol neinsemnat. Ca de obicei, cum incepeam sa ma gandesc la Edward cum ma prindeam intr-un vartej de fantezii care ma ameteau. Strainul a trebuit sa faca un semn ca-si curata gatul pentru a ma face atenta; inca astepta raspunsul cu privire la modelul masinii.

- Nu stiu! I-am spus cu sinceritate

- Va suparati daca fac si eu o poza cu ea?

Mi-a luat o secunda sa constientizez.

- Pe bune? Vrei sa faci o poza cu masina?

- Cum sa nu- nimeni nu o sa ma creada daca nu am o dovada.

- Hm! Ok! Bine!

Rapid am indepartat furtunul de la pompa si m-am dus pe scaunul din fata sa ma ascund cat timp entuziasmat, a scos o uriasa camera ce parea profesionala din bagajul din spate. El si prietenul lui au dat mai multe ture si s-au pozitionat in fata capotei, dupa care s-au dus sa faca poze si din spate.

- Mi-e dor de camionul meu, ma smiorcaiam.

Foarte, foarte convenabil - prea convenabil- ca masina mea si-a dat ultima suflare la cateva saptamani dupa ce Edward si cu mine am facut compromisul acela iesit din comun. Una dintre dorintele lui era ca ii permiteam sa imi inlocuiasca masina atunci cand aceasta murea. Edward a jurat ca asta urma sa se intample; ea traise o viata lunga si plina si ca expirase din cauze naturale dupa parerea lui. Si bineinteles ca nu aveam cum sa verific povestea lui sau cu atat mai mult, sa incerc sa o scol din morti de una singura. Mecanicul meu preferat Mi-am suprimat acel gand, refuzand sa il las sa ajunga la o concluzie. In schimb ascultam vocile barbatilor de afara, amutita de peretii masinii.

- au dat cu aruncatorul de flacari in ea intr-un film online. Nici macar nu s-a incretit vopseaua.

- Bineinteles ca nu. Ai putea sa treci cu tancul peste aceasta bijuterie. Nu prea exista piata de desfacere pe aici. Este facuta pentru diplomatii din Orientul Mijlociu, dealeri de arme si regi ai drogurilor, in general.

- Crezi ca ea este ceva? Cel mai scund a intrebat cu o voce soptita. Am inclinat capul, obrajii imi ardeau.

- Hm, a zis cel inalt. Poate. Nu-mi imaginez de ce ai avea nevoie de geam anti-racheta si de 1800 de kg de armura in caroserie pe aici. Probabil ca se duce intr-un loc mult mai periculos.

Armura. 1800 de kg de armura. Si geam anti racheta? Frumos. Ce s-a intamplat oare cu banalele geamuri anti-glont? Ei bine, cel putin asta avea un inteles- daca ai un ciudat sens al umorului. Nu era ca si cum nu m-as fi asteptat ca Edward sa nu profite sa poata inclina balanta in favoarea lui astfel incat sa-mi dea mai mult decat avea sa primeasca. Am fost de acord ca poate sa mi-o schimbe atunci cand va veni momentul, dar bineinteles ca nu ma asteptam ca acesta sa vina asa de repede. Cand am fost nevoita sa admit faptul ca masina mea nu devenise altceva decat un tribut fara viata adus modelelor Chevy, mi-am dat seama ca ideea lui de inlocuitor probabil ca urma sa ma stanjeneasca. Ma facea punctul de atractie pentru priviri si susoteli. Am avut dreptate in privinta asta, dar nici in cele mai negre ganduri ale mele nu m-am gandit ca o sa-mi ia doua masini. Le-a numit masina „inainte” si masina „dupa” atunci cand l-am confruntat. Aceasta era masina „inainte”. Mi-a spus ca este inchiriata si a promis ca o va returna dupa nunta. Pentru mine nu avea niciun inteles. Pana acum. Ha,ha! Pentru ca eram un om asa de fragil predispusa la accidente, mai mult o victima a propriului ghinion, se pare ca aveam nevoie de o masina rezistenta la ‚tanc’ pentru a putea fi in siguranta. Amuzant! Eram sigura ca el si fratii lui s-au distrat de minune pe la spatele meu.

Sau poate, numai gandeste-te, o voce imi soptea in cap, nu este o gluma. Poate chiar isi face griji pentru tine. Asta nu ar fi fost prima data cand exagereaza incercand sa te protejeze.

Am oftat.

Inca nu vazusem masina „dupa”. Era ascunsa sub o panza in coltul cel mai ascuns din garajul lor. Stiam ca alti oameni ar fi tras cu ochiul, dar eu chiar nu vroiam sa stiu. Probabil ca nu mai avea armura – pentru ca nu mai aveam nevoie de ea dupa luna de miere. Indestructructabilitatea era unul din lucrurile pe care abia asteptam sa le dobandesc. Cea mai buna parte a faptului ca erai unul din familia Cullen nu avea legatura cu masinile scumpe sau cu cartile de credit fara limita.

- Hei! Barbatul mai inalt m-a strigat si si-a pus mainile pe geam facand un efort de a privi inauntru. Am terminat! Multumim frumos!

-Cu placere! Le-am raspuns si dupa, cum eram de tensionata cand am pornit motorul, am calcat pedala – mult prea sensibila- in jos..

Nu conta de cate ori am condus pe familiarul drum pana acasa, tot nu puteam sa ignor fluturasii udati de ploaie. Fiecare dintre ei, lipiti de cabinele telefonice sau de semnele de pe strada, era ca o palma peste fata. O bine meritata palma peste fata. Mintea mea era atrasa de gandul pe care mai devreme l-am oprit imediat. Nu puteam sa-l evit cand mergeam pe acest drum. Nu cand vedeam pozele cu mecanicul meu preferat trecand pe langa mine la intervale regulate. Cel mai bun prieten al meu. Jacob.

Posterele cu L-ATI VAZUT PE ACEST BAIAT? nu fusesera ideea tatalui lui Jacob. Fusese a tatalui meu, Charlie, care s-a ocupat de printat si de raspandit prin tot orasul. Si nu numai in Forks dar si in Port Angeles si Sequim si Hoquiam si Aberdeen si in fiecare oras din peninsula Olympic. S-a asigurat ca fiecare sectie de politie din tot statul Washington are o copie a afisului la avizier. Propria sectie avea un intreg panou rezervat gasirii lui Jacob. Un panou care era mai mult gol, spre totala lui dezamagire si frustrare. Tatal meu nu era dezamagit de lipsa de raspuns, cat era de Billy – tatal lui Jacob si prietenul lui cel mai bun. De faptul ca Billy nu s-a implicat mai mult in cautarea fiului sau de 16 ani care a fugit de acasa. De faptul ca Billy refuza sa puna afise in La Push, rezervatia de pe coasta care era casa lui Jacob. De faptul ca parea resemnat de disparitie, de parca nu ar fi avut ce sa faca. De faptul ca spunea: „- Este baiat mare acum. O sa vina acasa cand o sa vrea.” Si mai era frustrat pentru ca eu eram de partea lui Billy. Nici eu nu am pus afise pentru ca si eu si Billy stiam unde este Jacob, aproximativ si de asemenea stiam ca nimeni nu-l vazuse pe acest baiat.

Posterele imi lasau ca de obicei un nod in gat si niste lacrimi usturatoare in ochi. Eram bucuroasa ca Edward era la vanatoare sambata asta. Daca mi-ar fi vazut reactia, l-ar fi facut si pe el sa se simta rau. Bineinteles, erau si neajunsuri pentru ca era sambata. Cand am virat incet si cu grija pe strada mea, am putut sa vad masina de politie a tatei in parcarea din fata casei. Nu s-a dus la pescuit nici azi. Inca era imbufnat in legatura cu nunta si deci nu puteam sa folosesc telefonul din casa. Dar trebuia sa sun Am parcat in curba, in spatele Chevy-ului si am scos telefonul mobil pe care Edward mi l-a dat, in caz de urgente, in afara problemelor intime. Am format, si tineam degetul pregatit pe butonul „stop”. Numai daca era cazul.

-Alo! Seth Clearwater a raspuns si am rasuflat usurata. Eram mult prea lasa sa vorbesc cu sora lui, Leah. Expresia „o sa-mi rupa capul” nu era in totalitate o figura de stil cand era vorba de ea.

- Buna Seth, sunt Bella!

- O! Buna Bella! Ce mai faci?

M-am inecat. Vroiam sa fiu sigura.

- Bine.

- Suni sa afli ultimele noutati?

Esti medium?

- Nu prea. Nu sunt Alice – numai ca esti previzibila, a glumit. Dintre toti din haita Quileute din La Push, numai Seth era in largul lui, nu numai sa le spuna numele, dar ca sa si glumeasca despre lucruri cum ar fi omniprezenta viitoarei mele cumnate.

- Stiu ca sunt. Am ezitat un minut. Cum se simte?

A oftat.

- La fel ca si pana acum. Nu vorbeste desi stim ca ne aude. Stii, incearca sa nu gandeasca omeneste. Merge doar in baza instinctelor.

- Stii unde este acum?

- Undeva in Canada. Nu pot sa spun in ce zona. Nu acorda prea mare importanta granitelor.

- Vreun indiciu ca ar putea

- Nu vine acasa, Bella. Imi pare rau.

Am inghitit in sec.

- E in regula, Seth. Stiam inainte sa te intreb. Numai ca nu ma pot abtine sa nu-mi doresc.

- Da. Toti ne simtim cam in acelasi fel.

- Multumesc ca imi mai spui si mie, Seth. Stiu ca ceilalti iti dau batai de cap.

- Nu prea sunt admiratorii tai cei mai infocati, a incuviintat cu grija. Cred ca este cam penibil. Jacob a facut o alegere pentru el si tu a trebuit sa o faci pe a ta. Lui Jake nu-i place atitudinea lor. Bine, nici nu e super incantat ca il verifici.

Am tresarit.

- Am crezut ca nu vorbeste cu voi.

- Nu poate ascunde chiar totul de noi oricat ar incerca.

Deci Jacob stia ca sunt ingrijorata. Nu stiam cum sa ma simt in legatura cu asta. Ei bine, cel putin stia ca nu am fugit si ca am uitat de el complet. S-ar putea sa-si fi inchipuit ca sunt capabila de asa ceva.

- Inseamna ca o sa ne vedem .la nunta. Am spus fortandu-ma ca acest cuvant sa-mi iasa din gura.

- Da. Eu si cu mama o sa fim acolo. E super ca ne-ai invitat.

Am zambit la entuziasmul care se simtea in vocea lui. Desi a fost ideea lui Edward sa invitam familia Clearwater, m-am bucurat ca s-a gandit. Sa-l am pe Seth acolo o sa fie dragut – o legatura, nu conteaza cat de subtire, cu cavalerul meu de onoare disparut.

- Nu ar fi la fel fara tine!

- Sa-i spui lui Edward ca-l salut, bine?

- Cum sa nu!

Mi-am scuturat capul. Prietenia care s-a legat intre Edward si Seth era inca o chestiune care ma zapacea. Era o dovada totusi ca lucrurile nu trebuiau sa fie chiar asa. Ca vampirii si varcolacii ar putea sa se inteleaga foarte bine daca vroiau. Nu toata lumea agrea aceasta idee.

- Ah! A spus Seth si vocea i s-a ridicat o octava. A! Leah a ajuns acasa!

- Oh! Pa!

Telefonul s-a oprit. L-am pus pe scaun si m-am pregatit mental sa intru in casa unde Charlie ma astepta. Sarmanul meu tata avea atata de mult de indurat in acest moment. Fugarul Jacob era doar o legatura a trecutului care in coplesea. Era aproape la fel de ingrijorat pentru mine, fiica lui proaspat adult care urma sa devina „Doamna” in cateva zile.

Mergeam prin ploaia usoara, amintindu-mi noaptea in care i-am spus Din momentul in care am auzit masina lui Charlie ca ii anunta intoarcerea, inelul parea dintr-o data ca are 50 de kilograme. Vroiam sa-mi bag mana stanga in buzunar sau poate sa ma asez pe ea, dar stransoarea lui Edward rece si ferma o tinea in fata si pe centru.

- Nu mai te mai zbate atat, Bella. Incearca sa-ti aduci aminte ca nu marturisesti o crima.

- Usor pentru tine sa zici.

Ascultam sunetul bocancilor tatalui meu prevestitori care se auzeau pe trotoar. Cheia s-a oprit in usa deja descuiata. Sunetul imi adusese aminte de partea aceea din filmele de groaza in care victima realiza ca a uitat sa-si incuie casa.

- Calmeaza-te Bella, mi-a soptit Edward ascultand cum inima mea incepea sa bata si mai repede.

Usa s-a izbit de perete, iar eu am tresarit de parca fusesem prinsa cu ceva.

- Hei, Charlie! A strigat Edward complet relaxat.

- Nu! Am protestat printre dinti.

- Ce e? A soptit si el.

- Asteapta sa-si scoata arma!

El a chicotit si si-a trecut mana libera prin parul aramiu. Charlie a venit de dupa colt, inca in uniforma, inca armat si a incercat sa nu se strambe cand ne-a vazut stand unul langa altul pe scaun. In ultimul timp a depus un efort considerabil pentru a-l placea pe Edward mai mult. Bineinteles, aceasta marturisire avea sa opreasca acest efort imediat.

- Buna copii! Ce faceti?

- Am vrea sa vorbim cu tine, a spus Edward pe un ton senin. Avem niste vesti bune.

Expresia lui Charlie s-a transformat dintr-o prietenie fortata in suspiciune pura intr-o secunda.

- Vesti bune? A marait Charlie uitandu-se direct la mine.

- Ia un loc, tata.

A ridicat o spranceana, s-a uitat la mine cinci secunde, apoi s-a indreptat greoi spre scaun si s-a asezat, spatele i-a ramas drept si incordat.

- Nu te ingrijora, tata! Am spus dupa un moment de tacere. Totul este in regula!

Edward a suras afectat si stiam ca era referitor la in regula. Se astepta probabil sa folosesc ceva ca minunat sau perfect sau magnific.

- Bineinteles ca este, Bella, bineinteles ca este! Daca totul este asa de minunat de ce transpiri?

- Dar nu transpir! Am mintit.

M-am ferit de privirea lui amenintatoare, pitindu-ma dupa Edward si instinctiv mi-am trecut mana dreapta peste frunte ca sa inlatur dovada.

- Esti gravida! Charlie a explodat. Esti gravida, nu-i asa?

Desi intrebarea imi era adresata mie, el se holba le Edward acum si as fi putut sa jur ca i-am vazut mana indreptandu-se catre arma.

- Nu! Bineinteles ca nu sunt! Vroiam sa-i dau lui Edward un cot in coaste, dar stiam ca miscarea aceea urma sa-mi lase o vanataie.

I-am spus lui Edward ca lumea o sa sara imediat la concluzia asta. Ce alt motiv au oamenii sanatosi la cap pentru a se casatori la 18 ani? (Raspunsul lui m-a facut pe mine sa-mi dau ochii peste cap. Dragostea. Sigur ca da.) Fata lui Charlie s-a mai luminat putin. De obicei era foarte usor de citit pe fata mea cand minteam, iar acum ma credea.

- O! Scuze!

- Scuzele sunt acceptate!

A urmat o pauza lunga. Dupa un moment am realizat ca toata lumea ma astepta pe mine sa spun ceva. M-am uitat in sus la Edward, urma sa am un atac de panica. Nu era niciun mod in care cuvintele sa-mi poata iesi pe gura. Mi-a zambit apoi si-a indreptat umerii si s-a intors catre tata.

- Charlie, mi-am dat seama ca am procedat in ordine inversa. Traditional, ar fi trebuit sa te intreb pe tine mai intai. Nu am vrut sa fiu nerespectuos, dar din moment ce Bella deja a acceptat si nu vreau sa-i diminuez credibilitatea in aceasta problema, dar in loc sa-ti cer mana ei, te rog sa ne dai binecuvantarea. O sa ne casatorim, Charlie! O iubesc mai mult decat orice pe lume, mai mult decat propria viata si – prin nu stiu ce minune- ma iubeste si ea in acelasi fel. Ne dai binecuvantarea?

Suna asa de sigur si de calm. Pentru doar o secunda, ascultand tonul absolut convingator, am avut un moment destul de rar de discernamant. Am putut sa vad, pentru un scurt moment, felul in care vedea lumea. Pentru un moment egal cu durata unei batai de inima, aceasta veste chiar avea sens. Apoi am vazut expresia de pe fata lui Charlie, ochii lui erau atintiti la inel. Mi-am tinut respiratia in timp ce pielea lui isi schimba culoarea – normal in rosu, rosu in violet, violet in albastru. Am inceput sa ma ridic – nu sunt sigura ce vroiam sa fac; cred ca vroiam sa folosesc manevra Heimlich sa fiu sigura ca nu s-a inecat- dar Edward m-a strans de mana si a murmurat – Lasa-l un minut! Asa de incet ca abia l-am auzit. A fost liniste ceva mai mult timp decat inainte. Apoi, gradual, fata cu fata, culoarea lui Charlie a revenit la normal. Buzele i s-au incretit, iar sprancenele i s-au incruntat; i-am recunoscut expresia „adancit in ganduri”. Ne-a studiat pe amandoi pentru un moment destul de lung si l-am simtit pe Edward ca s-a relaxat.

- Banuiesc ca nu sunt chiar asa de surprins, a mormait Charlie. Stiam ca trebuia sa am de-a face cu asta destul de curand.

Am expirat.

- Esti sigura? Charlie a intrebat uitandu-se la mine.

- Sunt suta la suta sigura de Edward, i-am spus dintr-o suflare.

- Sa te casatoresti, totusi? Care e graba? M-a privit suspicios din nou.

Graba era datorata faptului ca ma apropiam de 19 ani cu fiecare afurisita de zi ce trecea, in timp ce Edward ramasese inghetat la perfectiunea celor 17 ani, in acelasi timp in care avea peste 90. Nu ca asta necesita neaparat o casatorie din punctul meu de vedere, dar casatoria era necesara datorita delicatului compromis pe care Edward si cu mine l-am facut ca in final sa ajungem aici, pasul transformarii mele de la muritor la nemuritor. Acestea erau lucrurile pe care nu i le puteam explica lui Charlie.

- O sa mergem amandoi in toamna la Dartmouth, Charlie, Edward i-a reamintit. As vrea sa fac asta, ei bine, asa cum trebuie. Asa am fost crescut. S-a cutremurat. Chiar nu exagera; erau increzatori in valorile morale din timpul Primului Razboi Mondial.

Gura lui Charlie s-a strambat intr-o parte. Cautand un unghi din care sa poata contracara. Dar ce putea sa zica? Prefer sa pacatuiti mai intai? Este tata; avea mainile legate.

- Stiam ca asta o sa vina! Bombanea pentru sine si se incrunta. Apoi, dintr-o data fata lui era alba si linistita.

-Tata? Am intrebat nerabdatoare. M-am uitat la Edward, dar nu i-am putut citi fata pentru ca se uita la Charlie.

- Ha! A explodat Charlie. Ha, ha, ha!

Ma uitam nevenindu-mi sa cred in timp ce el se afunda in ras; tot corpul i se cutremura o data cu el. Ma uitam la Edward dupa o traducere, dar el avea buzele strans lipite ca si cum incerca sa-si reprime si el un ras.

- OK! Bine! Charlie a spus. Casatoriti-va! Alt val de ras l-a strabatut. Dar.

- Dar ..ce? am intrebat

- Dar tu trebuie sa-i spui mamei tale! Nu o sa-i spun eu niciun cuvant lui Renee! Asta este treaba ta!

A izbucnit intr-un hohot de ras. Am facut o pauza stand cu mana pe clanta usii. Bine, la acel moment, cuvintele lui Charlie m-au inspaimantat. Ultima incercare: sa-i spun lui Renee. Casatoria timpurie era pe lista neagra mai sus decat fierberea unor catei vii. Cine ar fi putut sa-i prevada raspunsul? Eu una nu. In mod sigur nici Charlie. Poate Alice, dar nu ma gandisem sa o intreb.

- Ei bine, Bella. Renee a spus, dupa ce eu m-am inecat si am spus cuvintele imposibile: Mama, ma casatoresc cu Edward! Sunt doar un pic suparata ca ai asteptat atat sa-mi spui. Biletele de avion se fac mai scumpe. Ooh, s-a framantat, crezi ca Phil o sa termine pana atunci? O sa strice pozele daca nu o sa fie imbracat la costum

- Stai putin mama! Am suspinat. Ce ai vrut sa spui cu am asteptat atat de mult? Eu abia m-am lo-lo – eram incapabila sa fortez cuvantul logodit sa iasa – lucrurile s-au stabilit, stii tu, astazi.

- Astazi? Pe bune? Ei, cred ca asta e o surpriza!

- Ce ai presupus? Cand ai presupus?

- Cand ati fost in vizita la mine in aprilie, mi se parea ca lucrurile erau putin avansate, daca intelegi ce vreau sa spun. Nu esti asa de greu de citit, scumpa mea. Dar nu am spus nimic pentru ca stiam ca asta nu o sa duca la ceva bun. Esti exact ca Charlie. A oftat resemnata. Odata ce te-ai hotarat, nu se mai poate discuta cu tine. Si bineinteles, exact ca Charlie, ramai fixata de decizia pe care o iei.

Apoi a spus ultimul lucru pe care ma asteptam sa-l aud din gura ei:

- Nu imi repeti greselile, Bella. Mi se pase ca esti speriata si cred ca esti speriata pentru ca ti-e frica de mine. A ras. De ce as putea sa ma gandesc. Stiu ca am spus o gramada de lucruri despre casatorie si prostie – si nu am sa mi le retrag- dar trebuie sa intelegi ca ele se aplicau numai la mine. Tu esti o persoana complet diferita fata de mine. Tu iti faci propriile greseli si sunt sigura ca o sa ai si tu portia ta de regrete in viata. Dar angajamentul nu a fost niciodata problema ta, draguto. Tu ai mai multe sanse sa o faci sa mearga chiar si decat majoritatea celor de 40 de ani pe care ii cunosc. Renee a ras iar. Micul meu copil de varsta mijlocie. Din fericire, se pare ca tu ai gasit inca un suflet batran.

- Nu esti suparata? Nu esti de parere ca fac o greseala fara margini?

- Sigur, mi-as fi dorit sa mai astepti cativa ani. Adica, tie ti se pare ca sunt destul de in varsta sa fiu soacra? Nu-mi raspunde! Aici nu e vorba de mine. Este vorba de tine. Esti fericita?

ANALIZA: Sublim - categoria estetica prin care se exprima insusirea unor obiecte ANALIZA: Interogatie retorica - figura de stil alcatuita dintr-o intrebare, ori dintr-o serie de interogatii

- Nu stiu. Experimentez un sentiment destul de ciudat acum.

Renee chicotea.

- Te face fericita, Bella?

- Da, dar

- O sa vrei vreodata pe altcineva?

- Nu, dar

- Dar ce?

- Nu o sa spui ca sunt exact ca orice adolescenta infatuata de la facerea lumii pana acum?

- Nu ai fost niciodata o adolescenta, draga mea. Tu stii mai bine ce e bine pentru tine.

In ultimele saptamani Renee s-a introdus singura in planurile de nunta. A petrecut ore intregi in fiecare zi la telefon cu mama lui Edward, Esme – nu aveam probleme ca nu se vor intelege. Renee o adora pe Esme, desi ma indoiam ca cineva ar fi putut sa simta altceva despre iubitoarea mea viitoare soacra. Pe mine m-au exclus. Familia mea si cea a lui Edward aveau grija sa faca planurile pentru nunta fara ca eu sa trebuiasca sa stiu sau sa ma gandesc prea mult timp la ele.

Charlie era nervos, normal, dar lucrul cel mai dragut era ca nu era furios pe mine. Renee era tradatoarea. Conta pe ea sa fie mai dificila. Ce putea sa mai faca acum, cand ultimul pericol -mama- s-a dovedit a fi neasteptat de usor. Nu se putea baza pe nimic si stia asta. Asa ca se invartea prin casa si bombanea cum ca nu mai poate avea incredere in nimeni pe lumea asta

- Tata? Am strigat in timp ce impingeam usa. Am ajuns acasa.

- Stai putin, Bells. Ramai acolo unde esti.

- Ce? Am intrebat facand o pauza automat

- Lasa-ma o secunda! Au, m-ai nimerit Alice.

Alice?

- Scuze, Charlie. Vocea melodioasa a lui Alice a raspuns. Acum cum e?

- Sangerez peste ea.

- Esti bine. Nu ti-a perforat pielea – crede-ma.

- Ce se intampla? Am intrebat pe un ton autoritar, ezitand in dreptul usii

- Treizeci de secunde, te rog, Bella. Mi-a spus Alice. Rabdarea ta va fi rasplatita.

- Ihi, a adaugat Charlie.

Bateam cu piciorul, numarand fiecare bataie. Inainte sa ajung la treizeci Alice a spus:

- Gata, Bella, intra!

Mergand cu grija m-am uitat de dupa colt in sufragerie.

- O! M-am minunat. O, tata! Arati-

- Caraghios! Charlie m-a intrerupt.

- Ma gandeam mai mult la degajat.

Charlie a rosit. Alice l-a apucat de cot si l-a pus sa faca o intoarcere usoara pentru a-si arata smoking-ul de un gri pal.

- Gata, Alice, termina. Arat ca un idiot!

- Nimeni imbracat de mine, niciodata nu a aratat ca un idiot.

- Are dreptate, tata. Arati fabulos! Care e ocazia?

Alice si-a dat ochii peste cap.

- Este ultima proba la haine. Pentru amandoi.

Mi-am luat ochii de la neobisnuit de elegantul Charlie pentru prima data si am vazut inspaimantatorul material alb care era asezat cu grija pe canapea.

- Aaah!

- Du-te in locul tau fericit, Bella. Nu o sa mai dureze mult.

Am luat o gura mare de aer si am inchis ochii. Tinandu-i inchisi, m-am impiedicat de scarile care duceau in camera mea. M-am dezbracat pana la lenjerie si tineam mainile drept inainte.

- Ai zice ca ti-as baga aschii de lemn de sub unghii, a marait Alice ca pentru ea in timp ce ma urmarea spre camera mea.

Nu ii acordam nicio atentie. Eram in locul meu fericit. In locul meu fericit, toata nebunia nuntii era trecuta si facuta. Amintire. Deja inabusita si uitata.

Eram singuri, doar Edward si cu mine. Decorul era neclar si se schimba constant – se metamorfoza din orasul impadurit si acoperit de nori intr-o noapte arctica- pentru ca Edward tinea secreta locatia lunii de miere ca sa ma surprinda. Dar nu eram preocupata de partea cu unde. Edward si cu mine eram impreuna si imi indeplinisem partea mea de compromis perfect. Ma casatorisem cu el. Acesta era cel mai mare. Dar acceptasem deasemenea si cadourile lui scandaloase si eram inscrisa -zadarnic totusi- sa ma duc la Colegiul Dartmouth din toamna. Acum era randul lui.

Inainte sa ma transforme in vampir -compromisul lui cel mare- mai era stipulat ceva la care trebuia sa faca fata. Edward avea o preocupare deosebita in legatura cu lucrurile umane la care eu renuntam, experiente pe care nu vroia sa le pierd. Majoritatea dintre ele -balul de absolvire de exemplu- pareau prostesti pentru mine. Era doar o singura experienta umana pe care eram preocupata sa nu o pierd. Bineinteles ca era una de care spera sa uit complet. Era un singur lucru totusi. Stiam ceva despre ce urma sa ma astepte din momentul in care nu mai eram om. Vazusem vampiri noi facuti la prima mana si ii auzisem pe toti membrii familiei mele viitoare despre cat de ciudate aveau sa fie primele zile. Pentru cativa ani singura mea caracteristica a personalitatii era ca imi era sete tot timpul, ca o sa treaca ceva timp pana cand o sa fiu eu insami iar. Si chiar si atunci cand o sa fiu in control asupra mea, nu o sa mai simt asa cum simt acum. Umana si indragostita cu pasiune. Vroiam experienta completa inainte sa imi schimb corpul acesta, cald, sensibil, plin de hormoni cu ceva frumos, puternic si necunoscut. Vroiam o luna de miere reala cu Edward. Si in ciuda pericolului in care ii era frica sa ma bage, acceptase sa incercam.

Eram vag constienta de Alice si de senzatia satinului care imi atingea pielea. Nu imi pasa, pentru moment, ca tot orasul vorbea despre mine. Nu ma gandeam la spectacolul in care urma sa fiu un star in curand. Nu imi pasa daca o ca ma impiedic de trena sau chicoteam atunci cand nu trebuia sau ca eram prea tanara sau la spectatorii care se uitau sau chiar de locul gol in care trebuia sa stea cavalerul de onoare. Eram cu Edward in locul meu fericit.

2. NOAPTEA LUNGA

- Deja mi s-a facut dor de tine.

- Nu trebuie sa plec. Pot sa stau.

- Mmm.

A fost liniste pentru un moment destul de lung, doar zgomotul inimii mele batand, ritmul intrerupt al respiratiei noastre neregulate si soapta buzelor noastre miscandu-se in acelasi timp. Cateodata era asa de usor sa uit ca sarut un vampir. Nu pentru ca parea normal sau uman -nu as putea uita vreodata, nici macar pentru o secunda, ca tin in brate pe cineva care e mai degraba inger decat om- doar pentru ca el facea sa para foarte usor sa-si puna buzele peste ale mele, peste fata, peste gat. Pretindea ca a trecut demult de tentatia pe care o simtea pentru sangele meu, ca ideea ca m-a pierdut l-a vindecat de dorinta pentru el. Dar eu stiam ca mirosul sangelui meu inca ii cauza multa durere – inca il ardea pe gat ca si cum ar fi inghitit flacari.

Am deschis ochii si am vazut ca si ai lui erau deschisi si se uita la fata mea. Nu avea niciun sens cand se uita la mine asa. Ca si cum eu as fi fost premiul nicidecum norocosul castigator. Privirile noastre s-au blocat pentru moment; ochii lui aurii erau asa de profunzi incat imi inchipuiam ca as putea sa ma uit pana la suflet. Parea caraghios ca acest fapt -existenta unui suflet- nu fusese subiect de discutie, chiar daca el era vampir. Avea cel mai frumos suflet, mai frumos chiar si decat mintea lui sclipitoare sau decat fata lui incomparabila sau decat corpul lui minunat. S-a uitat la mine ca si cum ar fi putut sa se uite si el in sufletul meu si ca si cum ii placea ce vazuse. Totusi, nu putea sa se uite in mintea mea asa cum se uita la ceilalti. Cine stie de ce- o defectiune in creierul meu ce il facea imun la toate minunatiile sau lucrurile infricosatoare pe care cativa nemuritori le faceau (numai mintea era imuna; corpul inca era un subiect pentru vampirii care aveau alte abilitati decat Edward). Dar eram recunoscatoare oricare ar fi fost defectul care imi tinea gandurile secrete. Era prea jenant sa iau in considerare alternativa. I-am tras fata langa a mea inca o data.

- In mod sigur o sa raman, a soptit un moment mai tarziu.

- Nu, nu. Este petrecerea burlacilor. Trebuie sa te duci.

Am spus cuvintele, dar degetele de la mana dreapta au ramas prinse in parul lui aramiu iar stanga apasa si mai tare peste ea. Mainile lui reci mi-au atins fata.

- Petrecerea burlacilor este destinata celor care sunt suparati ca zilele in care sunt singuri se duc. Eu abia astept ca acestea sa fi trecut. Deci chiar nu are rost.

- Adevarat. Am respirat aerul lui rece. Ma simteam ca si cum aceast moment se apropia de locul meu perfect.

Charlie dormea bineinteles in camera lui, ceea ce era aproape la fel ca si cum as fi fost singura. Eram imbratisati in patul meu mic, apropiati pe cat se putea, avand in vedere patura groasa in care eram invelita asemeni unui cocon. Uram necesitatea paturii, dar se cam taia tot romantismul daca incepeau sa-mi clantane dintii. Charlie ar fi bagat de seama ca am dat drumul la caldura in luna august Cel putin daca eu trebuia sa fiu invelita pana sus, tricoul lui Edward era pe podea. Nu am trecut peste socul corpului lui atat de perfect – alb, rece si lucios asemeni marmurei. Imi plimbam mana pe pieptul lui de piatra urmarind liniile abdomenului lui, doar admiram. Un frison usor l-a strabatut, iar gura lui m-a gasit din nou. Usor, am presat cu varful limbii pe buzele lui fine ca sticla, iar el a oftat. Respiratia lui dulce, rece si delicioasa a venit ca un dus peste fata mea. A inceput sa se indeparteze- acesta era un raspuns automat de fiecare data cand i se parea ca lucrurile au ajuns prea departe, reactia reflexa ori de cate ori ar fi dorit sa continue. Edward isi petrecuse mare parte din viata respingand orice fel de contact fizic. Stiu ca era terifiant pentru el sa incerce sa se schimbe acum.

- Stai! Am spus si apucandu-i umerii m-am tras mai aproape de el. Mi-am eliberat un picior si l-am pus in jurul taliei lui.

- Perfectiunea vine practicand.

A chicotit.

- Ei bine, cred ca noi ar trebui sa fim destul de aproape de perfectiune pana acum, nu? Ai putut sa dormi vreun pic in ultima luna?

- Dar este proba rochiei, i-am reamintit si noi nu am repetat decat anumite scene. Nu e timpul sa jucam prudent.

Credeam ca o sa rada, dar nu a raspuns, iar corpul era dintr-o data nemiscat din cauza stresului neasteptat. Aurul din ochi parea ca se transforma din lichid in solid. Mi-am revizuit cuvintele, realizand ce putea sa inteleaga din ele.

- Bella a soptit.

- Nu incepe cu asta iar, i-am spus. O intelegere este o intelegere.

- Nu stiu. Este prea greu pentru mine sa ma concentrez cand tu esti asa cu mine. Eu – eu nu pot gandi corect. Nu o sa fiu capabil sa ma controlez. O sa fii ranita.

- O sa fiu bine.

- Bella.

- Shhh! Mi-am presat buzele de ale lui pentru a-i opri atacul de panica. Nu avea cum sa renunte la intelegere. Nu dupa ce a insistat sa ma marit cu el mai intai.

M-a sarutat inapoi pentru un moment, dar mi-am dat seama ca nu era asa de implicat ca si mai devreme. Isi facea griji. Tot timpul isi face griji. Ce diferit o sa fie atunci cand nu o sa mai trebuiasca sa-si faca griji pentru mine. Ce o sa faca cu asa de mult timp liber? O sa trebuiasaca sa-si gaseasca alt hobby.

- Cum iti sunt picioarele? M-a intrebat.

Stiind ca nu ma intreaba asta literal, i-am raspuns:

- Foarte calde.

- Pe bune? Fara sa te mai gandesti? Nu e tarziu sa te razgandesti.

- Incerci sa ma tragi in piept?

El chicoti.

- Doar ma asiguram. Nu as vrea sa faci ceva de care nu esti sigura.

- Sunt sigura in legatura cu tine. Cu restul pot sa traiesc.

A ezitat si eu ma intrebam daca iar am facut vreo gafa.

- Chiar poti? A intrebat incet. Nu ma refer la nunta – despre care sunt sigur ca o sa supravietuiesti in ciuda temerilor – ci dupa ce se intampla cu Renee, cu Charlie?

Am oftat.

- O sa-mi fie dor de ei. Mai rau decat o sa le fie lor dor de mine, dar nu vroiam sa-i dau mai multe motive.

- Si Angela si Ben si Jessica si Mike.

- O sa-mi fie dor si de prietenii mei, zambeam in intuneric. In special de Mike. Oh, Mike! Oare cum o sa pot sa merg mai departe?

A marait. Am ras, dar dupa am fost serioasa.

- Edward, am mai trecut prin asta iar si iar. Stiu ca o sa fie greu, dar asta este ceea ce imi doresc. Te doresc pe tine si te vreau pentru totdeauna. O viata nu este de ajuns pentru mine.

- Inghetata pentru eternitate la 18 ani, a soptit.

- Visul oricari femei s-a transformat in realitate, il tachinam.

- Niciodata schimbandu-seniciodata mergand inainte.

- Asta ce vrea sa insemne?

A raspuns incet.

- Iti aduci aminte cand i-am spus lui Charlie ca o sa ne casatorim? Si el credea ca esti insarcinata?

- Si cand se gandea sa te impuste, am ghicit razand. Recunoaste – pentru o secunda chiar s-a gandit serios.

Nu mi-a raspuns.

- Ce este Edward?

- Imi doream ei bine imi doream sa aiba dreptate.

- Ce? Am murmurat.

- Mai mult la o posibilitate ca el sa aiba dreptate. Ca am putea avea asa potential. Urasc sa te privez si de asta.

Mi-a luat un minut.

- Stiu ce fac!

- Cum ai putea sa stii asta Bella? Uita-te la mama, uita-te la sora mea. Nu este un sacrificiu asa de usor pe cat crezi.

- Esme si Rosalie s-au descurcat foarte bine. Daca este o problema mai tarziu, putem face cum a facut Esme – o sa adoptam.

A oftat si dupa vocea ii era dura.

- Nu este bine. Nu vreau ca tu sa faci sacrificii pentru mine. Vreau sa-ti dau lucruri, nu sa iti iau. Nu vreau sa-ti fur viitorul. Daca eram om

Mi-am pus mana peste buzele lui.

- Tu esti viitorul meu. Acum opreste-te. Fara regrete sau ii chem pe fratii tai sa vina sa te ia. Poate ca ai nevoie de o petrecere a burlacilor.

- Imi pare rau. Sunt cam melancolic, nu-i asa? Cred ca e din cauza emotiilor.

- Iti simti picioarele reci?

- Nu in sensul asta. Am asteptat un secol sa ma casatoresc cu tine dra. Swan. Ceremonia de nunta este singurul lucru pe care abia il astept. S-a oprit la mijlocul propozitiei. Oh! Fir-ar sa fie!

- Ce s-a intamplat?

A strans din dinti.

- Nu trebuie sa-i suni pe fratii mei. Aparent Emmett si Jasper nu ma lasa liber in seara asta.

L-am strans aproape pentru o secunda si dupa i-am dat drumul. Nu aveam o rugaminte cu care sa castig in fata lui Emmett.

- Distractie placuta!

Se auzea un sunet ascutit la geam – cineva in mod deliberat zgaria cu unghiile pe suprafata geamului facand un sunet oribil care te facea sa-ti astupi urechile si care te facea sa simti un junghi pe sira spinarii. M-am cutremurat.

- Daca nu-l trimiti afara pe Edward – Emmett, inca invizibil in intunericiul noptii, sasaia amenintator – venim noi dupa el!

- Du-te! Am ras. Inainte sa-mi darame casa.

Edward si-a dat ochii peste cap, dar a fost in picioare intr-o singura miscare fluida, iar tricoul era inapoi pe el intr-o alta. S-a aplecat si m-a sarutat pe frunte.

-Sa te culci. Ai o zi mare maine.

- Mersi! Asta sigur o sa ma linisteasca.

- O sa ne intalnim la altar.

- Eu o sa fiu cea in alb. Zambeam cand mi-am dat seama ce resemnata paream.

El chicoti si spuse

-Foarte convingator, si apoi s-a ghemuit, muschii i s-au destins intr-o saritura. A disparut – s-a aruncat afara pe geam, prea rapid ca ochii mei sa poata urmari.

Afara s-a auzit un sunet inabusit si l-am auzit pe Emmett injurand.

- Ar fi bine sa nu-l tineti pana tarziu, am soptit stiind ca o sa ma auda. Apoi fata lui Jasper a aparut la geam, cu parul lui ca mierea, stralucind in lumina lunii care putea trece de stratul de nori.

- Nu-ti face griji Bella. O sa-l aducem acasa la timp.

Am fost dintr-o data foarte calma si toate grijile pareau neimportante. Jasper era, in felul lui, la fel de talentat ca si Alice cu straniile ei predictii. Capacitatile lui Jasper erau sentimentele in locul viitorului si era imposibil sa te opui sa te simti asa cum vroia el sa te simti. M-am ridicat inca infasurata in patura.

- Jasper? Ce fac vampirii la petrecerea burlacilor? Nu o sa-l duceti la un club de striptease, nu-i asa?

- Nu-i spune nimic! Emmett maraia de jos. A urmat alt zgomot infundat si Edward radea usor.

- Relaxeaza-te, mi-a spus Jasper si eu m-am relaxat. Noi, familia Cullen, avem propria versiune. Cateva pume, vreo doi ursi grizzli. In mare, o noapte obisnuita.

Ma intrebam daca as putea sa fiu asa de mandra de dieta „vegetariana” a vampirilor.

- Mersi Jasper!

Mi-a facut cu ochiul si a disparut din vedere.

Afara era complet liniste. Sforaitul lui Charlie se auzea prin pereti. Ma intinsesem inapoi pe perna, adormita. Ma uitam la peretii din micuta mea camera, alb-palid in lumina lunii, de sub pleoapele grele. Ultima noapte in camera mea. Ultima noapte ca Isabella Swan. Maine noapte, o sa fiu Bella Cullen. Desi intregul aranjament al casatoriei era ca un spin pentru mine, trebuie sa recunosc ca imi placea cum suna.

Mi-am lasat mintea sa-mi umble aiurea pentru un moment asteptand sa ma ia somnul. Dar dupa cateva minute m-am trezit ca eram foarte agitata, anxietatea o simteam iar in stomac facandu-l sa se rasuceasca in moduri inconfortabile. Patul parea prea moale, prea cald fara Edward in el. Jasper era departe iar pacea si sentimentele relaxate erau duse cu el.

Maine o sa fie o zi lunga. Eram constienta ca multe din temerile mele erau prostesti- trebuie sa ma adun. Atentia era o parte inevitabila din viata. Nu ma puteam integra in decor tot timpul. Totusi aveam cateva temeri care inca erau valide. Primul era trena rochiei. Alice si-a lasat in mod evident simtul artistic sa-l domine pe cel practic. Ma gandeam la scara din casa familiei Cullen in tocuri si cu trena, suna imposibil. Ar fi trebuit sa exersez. Apoi mai era si lista cu invitati. Familia Tanyei, clanul Denali, ar fi ajuns candva inaintea ceremoniei. O sa fie dificil sa ii avem pe cei din familia Tanyei in aceeasi camera cu invitatii din rezervatia Quileute, tatal lui Jacob si familia Clearwater. Cei din clanul Denali nu erau fanii varcolacilor. Din aceasta cauza, sora Tanyei, Irina, nici nu venea la nunta. Inca simtea nevoia de razbunare impotriva varcolacilor pentru ca l-au ucis pe prietenul ei Laurent (chiar in timp ce el se pregatea sa ma omoare pe mine). Datorita acestei probleme, membrii Denali au abandonat familia lui Edward in cel mai greu moment de nevoie. A fost inedita alianta cu lupii Quileute cea care ne-a salvat viata tuturor atunci cand hoarda de vampiri noi atacasera

Edward mi-a promis ca nu o sa fie periculos ca familia Denali sa fie langa cei din Quileute. Tanya si familia ei – in afara de Irina- se simteau oribil pentru acea dezertare. Un armistitiu cu varcolacii era un pret mic pentru a plati acea datorie, un pret pe care erau pregatiti sa-l plateasca. Asta era marea problema, dar mai era si una mai mica: stima mea personala fragila. Nu o vazusem niciodata pe Tanya, dar eram sigura ca intalnind-o nu era o experienta prea placuta pentru ego-ul meu. Acum foarte mult timp, inainte sa ma nasc probabil, ea si-a incercat norocul cu Edward -nu ca i-as reprosa ei sau altcuiva ca l-ar fi dorit. Totusi, trebuia sa fie cel in cel mai rau caz frumoasa si magnifica in rest. Desi Edward clar -daca nu de neconceput- ma preferase pe mine, nu o sa pot sa nu fac o comparatie. Ma vaicaream putin pana cand Edward, care imi cunostea nemultumirea, m-a facut sa ma simt vinovata.

- Noi suntem cel mai apropiat lucru pe care il au. Ele inca se simt orfane, chiar si dupa atata timp, sa stii.

Asa ca am admis si mi-am ascuns incruntarea.

Tanya avea o familie mare acum, aproape la fel de mare ca si familia Cullen. Erau cinci: lui Tanya, Kate si Irina li se alaturasera Carmen si Eleazar cam in acelasi fel in care si Alice si Jasper se unisera cu familia Cullen, toti fiind legati de dorinta de a trai in compasiune, diferit decat o faceau vampirii obisnuiti. Cu toata compania totusi, Tanya si surorile ei erau singure. Inca erau in doliu. Pentru ca acum foarte mult timp avusesera o mama.

Imi pot doar imagina ce gaura a lasat aceasta pierdere, chiar si dupa o mie de ani; am incercat sa vizualizez familia Cullen fara creatorul ei, centrul ei, ghidul lor- tatal lor Carlisle. Nu puteam. Carlisle mi-a spus povestea Tanyei intr-una din noptile in care stateam pana tarziu la ei, invatand cat pot de mult, pregatindu-ma cat pot de mult pentru viitorul pe care mi-l alesesem. Povestea mamei Tanyei era una dintre multe altele, o poveste prevenitoare care arata una dintre regulile pe care urma sa le cunosc cand ma voi fi alaturat lunii nemuritoare. Numai o singura regula de fapt – o lege care se impartea in mii de fatete- Pastreaza secretul. Pastrand secretul insemna multe lucruri -traiul discret ca si al familiei Cullen, mutandu-se inainte ca oamenii sa vada ca nu imbatranesc. Sau stand departe de oameni – exceptand ora de masa- asa cum o faceau nomazii cum erau James si Victoria si ca prietenii lui Jasper, Peter si Charlotte. Insemna sa tii sub control orice nou vampir pe care il faceai, asa cum facea Jasper cand traia cu Maria. Asa cum Victoria daduse gres cu nou nascutii ei. Si asta insemna sa nu creezi unele lucruri din capul locului, pentru ca unele creatii erau incontrolabile.

- Nu stiu cum se numea mama Tanyei, Carlisle a admis, ochii aurii de culoarea parului, trist la amintirea durerii Tanyei. Ei nu vorbesc despre ea daca pot evita, nu se gandesc la ea de bunavoie. Femeia care le-a creat pe Tanya, Kate si Irina – si care le iubea, a trait cu multi ani inainte ca eu sa ma nasc, in timpul unei epidemii in lumea noastra, epidemia de copii-nemuritori. La ce se gandeau oare inaintasii, nu pot sa-mi dau seama. Creasera vampiri din oameni care abia trecusera de varsta gradinitei.

A trebuit sa-mi inghit nodul din gat pe masura ce-mi imaginam ce imi descria.

- Ei erau foarte frumosi, Carlisle mi-a explicat repede vazand reactia mea. Atat de draguti, atat de incantatori, nu-ti poti inchipui. Nu trebuia decat sa fii langa ei ca sa-i iubesti; era ceva automat. In orice caz ei nu puteau fi invatati. Erau inghetati la nivelul de dezvoltare la care ajunsesera inainte sa fie muscati. Adorabili copii de doi ani cu gropite si cu un murmur care puteau distruge jumate dintr-un sat intr-un acces de furie. Daca le era foame, se hraneau si niciun cuvant de atentionare nu-i putea opri. Oamenii i-au vazut, povestile circulau, frica se raspandea ca focul in desisul uscat Mama Tanyei a creat asa un copil. Si ca si in cazul inaintasilor, nu ii puteam intelege motivele. A luat o gura de aer adanca si ferma. Volturii s-au implicat bineinteles.

Am tresarit ca de obicei cand auzeam acel nume, dar bineinteles ca legiunea italiana – regalitatea dupa propriile estimari- era centrul acestei povestiri. Nu putea fi o lege care nu avea si pedeapsa; nu putea fi o pedeapsa daca nu era si cineva care sa o aplice. Anticii Aro, Caius si Marcus conduceau fortele Volturilor; nu i-am intalnit decat odata, dar in scurta noastra intalnire, mi se parea ca Aro, cu darul puternic de a citi mintea – o singura atingere si stia fiecare gand pe care mintea ta l-a avut– era adevaratul lider.

- Volturii studiau copiii-nemuritori de acasa, din Volterra si din toata lumea. Caius a decis ca cei tineri erau incapabili sa ne protejeze secretul si din acest motiv trebuiau sa fie distrusi. Ti-am spus ca erau incantatori. Ei bine, toti au luptat pana la ultimul om – au fost decimati total - ca sa ii protejeze. Carnagiul nu a fost asa de raspandit pe acest continent cum au fost razboaiele din sud, dar mai devastator in felul lui propriu. Grupuri longevive, traditii vechi, prieteni Mult a fost pierdut. In final practica a fost complet eliminata. Copiii nemuritori au devenit ceva de nementionat, ceva interzis. Cand am trait cu Volturii am intalnit doi copii-nemuritori, asa ca stiu la prima mana ce farmec aveau. Aro i-a studiat pe cei mici multi ani dupa ce catastrofa pe care o cauzasera era terminata. Ii cunosti firea curioasa; era increzator ca pot fi imblanziti. Dar la sfarsit decizia a fost unanima: copiilor nemuritori le era interzis sa existe.

Nu uitasem povestea mamei surorilor Denali atunci cand povestea s-a intors la ele.

- Este neclar ce s-a intamplat exact cu mama Tanyei, a spus Carlisle iar. Tanya, Kate si Irina erau in necunostinta de cauza pana in ziua in care Volturii au venit dupa ele, mama lor si creatia ei ilegala erau deja prizonieri. A fost necunoasterea cea care le-a salvat viata Tanyei si surorilor ei. Aro le-a atins si a vazut inocenta lor, asa ca nu au fost pedepsite alaturi de mama lor. Niciuna dintre ele nu-l vazuse pe baietel inainte sau macar sa viseze existenta lui, pana in ziua in care l-au vazut arzand in mainile mamei lor. Pot doar sa ghicesc ca mama lor le-a tinut departe de acest secret tocmai din cauza acestei iesiri. Dar de ce l-a creat in primul rand? Cine era el si ce insemna el pentru ea de a a facut-o sa treaca una din cele mai de netrecut linii? Tanya si ceilalti nu au primit raspunsul la niciuna dintre aceste intrebari. Dar nu s-au indoit de vina mamei lor si nu cred ca au iertat-o definitiv. Chiar si cu asigurarea lui Aro ca Tanya, Kate si Irina erau inocente, Caius le vroia arse. Vinovate prin asociere. Erau norocoase ca Aro se simtea milos in acea zi. Tanya si surorile ei fusesera iertate, dar erau lasate cu niste inimi neimpacate si cu un respect deosebit pentru lege

Nu stiu exact cand amintirea s-a transformat in vis. Un moment se parea ca ascultam vocea lui Carlisle in gand, uitandu-ma la fata lui si un moment mai tarziu ma uitam la un teren arid si gri si simteam mirosul greu de tamaie care ardea in aer. Nu eram singura acolo. Figurile confuze care erau in mijlocul campului, toate infasurate in mantale gri, ar fi trebuit sa ma inspaimante – nu puteau fi decat Volturii, iar eu eram impotriva a ceea ce s-a decis la ultima noastra intalnire, inca om. Dar stiam, asa cum stiam de obicei in vis, ca sunt invizibila pentru ei.

Imprastiate pe langa mine erau mormane fumegand. Am recunoscut dulceata din aer, dar nu am avut curaj sa ma uit la mormane prea aproape. Nu vroiam sa vad fetele vampirilor pe care ii executasera, infricosata ca as putea sa recunosc pe cineva in rugii mocnind. Soldatii Volturilor stateau in cerc in jurul a ceva sau cineva si le auzeam vocile soptite cum se agitau. M-am apropiat si mai mult de marginea mantalelor, constransa de vis, sa vad orice lucru sau orice persoana pe care o investigau cu asa intensitate.

Strecurandu-ma usor printre doua dintre garzile inalte, am vazut in sfarsit obiectul dezbaterii, ridicat pe o mica movilita deasupra lor. Era frumos, adorabil, asa cum descrisese Carlisle. Baiatul era mic totusi, poate ca avea doi ani. Avea bucle castaniu deschis care ii incadrau fata de heruvim cu obrajii rotunzi si buze pline. Si tremura, ochii ii erau inchisi ca si cum i-ar fi fost prea frica sa vada moartea care era mai aproape cu fiecare secunda.

Am fost lovita de o dorinta asa de puternica de a-l salva pe minunatul, inspaimantatul copil ca Volturii, in ciuda amenintarilor devastatoare, nu mai contau pentru mine. Am trecut de ei, neinteresandu-ma daca isi dau seama de prezenta mea. Eliberandu-ma de toti odata, am fugit spre baiat.

Numai ca m-am oprit uluita atunci cand am putut sa vad clar movilita pe care statea. Nu era pamant si piatra, doar o gramada de corpuri umane, secate si fara viata. Prea tarziu ca sa nu le vad fetele. Ii stiam pe toti - Angela, Ben, Jessica, Mike Si shiar dedesubtul adorabilului baiat erau corpurile mamei si al tatalui meu. Copilul si-a deschis ochii luminosi si insangerati.

3. ZIUA CEA MARE

Ochii mi s-au deshis singuri. Stateam culcata in pat tremurand si respirand greu de cateva minute, incercand sa ma eliberez de vis. Cerul din dreptul ferestrei s-a facut gri si apoi roz in timp ce am asteptam ca inima sa-mi bata mai incet.

Cand m-am intors la realitatea camerei mele mici, am fost putin suparata pe mine insami. Ce vis sa ai in noaptrea dinaintea nuntii. Asta patesc daca ma gandesc la povesti de groaza in mijlocul noptii. Nerabdatoare sa scap de cosmar, m-am imbracat si m-am dus catre bucatarie chiar daca inca nu aveam nevoie. Prima oara am facut curat in camere si apoi dupa ce Charlie s-a trezit i-am facut clatite. Eram mult prea tensionata ca sa pot manca. Am stat pe scaun pana a terminat el.

- Trebuie sa-l iei pe Dl. Weber la trei. i-am amintit

- Nu am asa de multa treaba azi in afara sa il iau pe preot, Bells. Este putin probabil sa uit.

Charlie si-a luat toata ziua libera pentru nunta si deja era nerabdator. Din cand in cand ochii ii fugeau la dulapul de sub scari in care isi tinea echipamentul de pescuit.

- Nu e asta singura ta treaba. Trebuie sa fii imbracat si aranjat.

S-a incruntat si mormaia ceva ca „pinguin” printre dinti. S-a auzit o lovitura usoara la usa.

- Crezi ca de tine e rau? I-am zis si m-am strambat. Alice o sa lucreze la mine toata ziua.

Charlie a incuviintat ganditor, admitand ca are o incercare mai putin grea. L-am sarutat pe frunte in timp ce ma indreptam sa-i deschid usa prietenei mele cele mai bune si in curand sora.

Parul negru al lui Alice nu era facut ca de obicei tepi era aranjat sub forma unor bucle fine de jur imprejurul fetei sale ovale – ceea ce era contrastant cu fata ei serioasa. M-a luat din casa si abia a apucat sa spuna un „Buna Charlie!” peste umar. Alice ma evalua in timp ce eu ma urcam in Porche-ul ei.

- Oh, la naiba, uita-te la ochii tai! mi-a zis cu repros. Ce ai facut? Ai stat treaza toata noaptea?

- Aproape.

S-a incruntat.

- Am avut atata timp sa te fac sa arati naucitor Bella- puteai sa ai si tu ceva mai multa grija de materialul meu brut.

- Nimeni nu se asteapta ca eu sa arat naucitor. Cea mai mare problema este sa nu adorm in timpul ceremoniei si sa pot sa spun „Da!” atunci cand trebuie si Edward o sa prinda momentul si o sa fuga.

Ea radea.

- O sa arunc buchetul spre tine atunci cand se apropie momentul.

- Multumesc!

- Cel putin o sa ai destul timp sa dormi in avion maine.

- Maine? Am ridicat o spranceana. Daca plecam diseara, dupa receptie si maine o sa fim tot in avion inseamna ca nu o sa mergem in Boise, Idaho. Edward nu a scapat niciun indiciu.

Nu eram prea stresata din cauza misterului cat era ciudat ca nu stiam unde voi dormi maine seara. Sau sper . sa nu dorm. Alice a realizat ca i-a scapat ceva si s-a incruntat.

- Ai toate bagajele gata, a spus ca sa-mi distraga atentia.

A functionat.

- Alice mi-as fi dorit sa ma lasi pe mine sa-mi impachetez lucrurile!

- Asta insemna sa dai prea mult la o parte.

- Si ti-ar fi oprit sporul la cumparaturi.

- O sa fii oficial sora mea in zece ore cred ca este timpul sa treci peste aversiunea pe care o ai fata de hainele noi.

M-am uitat incruntata pe geam pana in momentul in care eram aproape de casa.

- S-a intors? am intrebat.

- Nu-ti face griji, o sa fie aici inainte sa inceapa muzica. Dar tu nu o sa-l vezi oricand s-ar intoarce. O sa facem asta in mod traditional.

- Traditional? am pufnit.

- Bine, in afara de mire si de mireasa.

- Stii deja ca oricum a tras cu ochiul.

- Oh, nu! De-asta sunt singura: nu te-a vazut in rochie. Am fost foarte atenta sa nu ma gandesc la ea cat el era prin preajma.

- Bine! am zis si ne-am vazut de drum. Vad ca ai refolosit decoratiunile de la petrecerea de absolvire. Aproape cinci kilometri de drum erau inca o data inveliti in sute de mii de beculete. De data asta a adaugat si arcuri din satin alb.

- Bucura-te de astea pentru ca nu o sa vezi decoratiunile din interior pana nu o sa fie momentul. A parcat in garajul din partea de nord a casei. Jeep-ul lui Emmett tot nu era.

- De cand mireasa nu are voie sa vada decoratiunile? am protestat.

- De cand m-a insarcinat pe mine cu ele. Vreau sa ai un impact puternic atunci cand o sa cobori scarile.

Mi-a pus mana la ochi inainte sa intru in bucatarie. Am fost imediat invaluita de miros.

- Ce e asta? am intrebat cat timp ea ma ghida prin casa.

- Este prea mult? vocea lui Alice parea dintr-o data ingrijorata. Esti primul om care a intrat aici; sper ca am nimerit-o.

- Miroase minunat! am asigurat-o aproape intoxicant, dar nu intr-un sens rau . echilibrul intre diferitele arome era subtil si fara cusur. Flori de portocal liliac si inca ceva. Am dreptate?

- Foarte bine Bella. Ai omis doar frezia si trandafirii.

Nu mi-a luat mana de la ochi pana nu am ajuns in imensa ei baie. Ma holbam la masa lunga acoperita de toate comorile unui salon de infrumusetare si incepeam sa simt noaptea nedormita.

- Este chiar necesar? Oricum o sa arat simpla pe langa el indiferent ce fac.

M-a impins intr-un scaun mic roz.

- Nimeni nu o sa indrazneasca sa spuna ca esti simpla dupa ce termin!

- Doar pentru ca o sa le fie frica sa nu le sugi sangele, am bombanit.

M-am intins pe spate in scaun si am inchis ochii, sperand sa trag un pui de somn pana termina. Am tot alunecat in somn cand si cand, pana ea a terminat de machiat, de netezit, de aranjat fiecare parte a corpului. Era deja trecut de pranz cand Rosalie s-a apropiat usor de baie. Era intr-o rochie lucioasa argintie, cu parul blond strans sus intr-un fel de coroana. Era asa de frumoasa ca imi venea sa plang. Care mai era scopul aranjatului cand ea era prin preajma?

- S-au intors, a spus Rosalie si imediat disperarea mea copilareasca a trecut. Edward era acasa.

- Sa-l tii departe de aici!

- Nu o sa treaca de tine azi, Rosalie a reasigurat-o. Isi pretuieste viata. Esme i-a pus sa termine prin spate ce mai era de facut. Aveti nevoie de ajutor? As putea sa-i fac parul.

Gura mi s-a deschis. Incercam sa-mi aduc aminte cum s-o inchid. Nu am fost niciodata cea mai preferata persoana pentru Rosalie. Apoi facand lucrurile si mai ciudate, chiar s-a simtit jignita de alegerea pe care o faceam acum. Desi avea o frumusete ametitoare, o familie iubitoare, sufletul pereche Emmett, ar fi dat totul pentru a fi om. Si uite-ma, arunc tot ce si-a dorit in viata ca si cum ar fi fost gunoi. Asta nu o facea sa ma placa.

- Sigur, a spus Alice. Poti sa incepi sa il impletesti. Il vreau intortocheat. Voalul vine aici dedesubt. Mainile ei au inceput sa-mi umble prin par ridicandu-l si rasucindu-l aratand in detaliu ce vrea. Cand a terminat mainile lui Rosalie le-au inlocuit, modelandu-mi parul cu o atingere ca de fulg. Alice a trecut la fata.

O data ce Rosalie a primit laudele despre par, a fost rugata sa aduca rochia si sa-l gaseasca pe Jasper care era insarcinat sa ii aduca pe mama si pe Phil de la hotel. Jos puteam sa aud usa deschizandu-se si inchizandu-se. Vocile incepeau sa se auda pana la noi. Alice m-a ridicat asa ca sa ma poata imbraca cu rochia. Genunchii imi tremurau asa de rau pe masura ce imi inchidea lungul sir de nasturi-perla de la spate astfel incat mi se miscau voalurile din satin si dantela pana la pamant.

- Respira adanc Bella! mi-a zis Alice. Si incearca sa-ti micsorezi bataile inimii. O sa transpiri peste noua ta fata.

I-am dat cel mai sarcastic raspuns la care m-am putut gandi.

- Asta o sa-mi iasa de minune.

- Trebuie sa ma imbrac acum. Poti sa stai linistita doua minute?

- Hm poate?

Si-a dat ochii peste cap si a iesit din camera. M-am concentrat pe respiratie, numarand fiecare miscare a plamanilor si ma uitam la modelul pe care il facea lumina din baie pe materialul lucios al fustei. Mi-era frica sa ma uit in oglinda . teama ca imaginea mea in rochia de mireasa o sa ma arunce peste limita intr-un atac de panica. Alice s-a intors pana am avut doua sute de respiratii, intr-o rochie care curgea pe corpul ei ca o cascada argintie.

- Alice uau!

- Nu este nimic. Nimeni nu o sa se uite la mine astazi. Nu atata timp cat esti tu in camera.

- Ha ha!

- Hai, te poti controla sau sunt nevoita sa-l chem pe Jasper aici?

- S-au intors? Este si mama aici?

- Abia a intrat pe usa. Este in drum spre noi.

Renee a venit acum doua zile si am petrecut cu ea fiecare minut pe care l-am avut, fiecare minut in care am putut s-o iau de langa Esme si decoratii, cu alte cuvinte. Din cate pot sa spun, s-a distrat asa de mult, mai mult chiar si decat un copil inchis in Disneyland intr-o noapte. Intr-un fel ma simteam la fel de inselata ca si Charlie. Atata frica de reactia ei

- Oh. Bella! tipa acum entuziasmata inainte sa intre de tot pe usa. Oh, iubita mea esti asa de frumoasa. Oh, cred ca incep sa plang. Alice esti extraordinara! Tu si Esme ar trebui sa intrati in afaceri ca organizatori de nunti. Unde ai gasit aceasta rochie? Este minunata! Asa eleganta! Bella, arati ca scoasa dintr-un film. Vocea mamei suna mai indepartat si totul in camera parea usor in ceata. Asa o idee creativa sa faci totul dupa ideea inelului Bellei. Asa romantic! Poti crede ca este in familia lui Edward din anul 1800!

Alice si cu mine am avut un schimb de priviri. Mama a gresit stilul rochiei cu mai mult de o suta de ani. Nunta nu era centrata in jurul inelului, ci doar in jurul lui Edward. S-a auzit un ragusit puternic la usa.

- Renee, Esme zice ca trebuie sa te duci la locul tau, a spus Charlie.

- Ei bine, Charlie, arati foarte elegant! a spus Renee cu un ton uimit. Asta cred ca poate explica duritatea raspunsului lui Charlie

- Alice a ajuns si la mine.

- Deja a venit timpul? Renee si-a zis pentru ea. Suna aproape de nerabdatoare. Totul s-a desfasurat asa de repede. Sunt ametita.

Asta insemna ca suntem doua.

- Imbratiseaza-ma inainte sa merg jos! Renee a insistat. Cu grija, nu sa rupem ceva.

Mama m-a strans usor de talie si s-a indreptat spre usa si s-a mai uitat o data.

- O, Doamne! Era sa uit! Charlie unde este cutia? Tata a cautat prin buzunare un minut si apoi a scos o cutiuta alba pe care i-a dat-o lui Renee. Ea a ridicat capacul si mi-a aratat.

- Ceva albastru!

- Ceva vechi deasemenea. Au fost ale bunicii tale Swan, a adaugat Charlie. Am schimbat la bijutier pietrele cu safire.

Inauntrul cutiei erau doua agrafe de par din argint. Safire de un albastru inchis erau prinse in forma de floare deasupra dintilor. Vocea mi s-a ingrosat.

- Mama. Tata nu trebuia!

- Alice nu ne-a lasat sa facem nimic, a spus Renee. De fiecare data cand vroiam, venea si ne spulbera gandurile.

Un ras a iesit pe buzele mele. Alice a luat cele doua agrafe si mi le-a pus in par la capatul voalului.

- Uite ceva albastru si vechi, Alice a zambit si s-a dat cativa pasi in spate sa ma admire. Si rochia e noua si aici -a intins ceva la mine. Am ridicat mainile automat si mi-a pus o jartiera de voal si dantela.

- Asta e a mea si o vreau inapoi, mi-a zis Alice.

M-am inrosit.

- Asa, a spus cu satisfactie, putina culoare este exact ce trebuia. Oficial esti perfecta! Cu un zambet de felicitare s-a intors catre parintii mei.

- Renee, trebuie sa mergi jos.

- Da, mama. Renee mi-a trimis un pupic si a iesit.

- Charlie iei tu florile, te rog?

Cat a iesit Charlie din camera, Alice a luat jartiera din mana si s-a aplecat sub fusta. Am oftat si m-am clatinat cand mana ei rece mi-a atins glezna; a pus jartiera la locul ei. Era in picioare inainte ca Charlie sa se intoarca cu cele doua buchete albe ca spuma. Mirosul de trandafiri, flori de portocal si frezie m-a invaluit ca o ceata fina. Rosalie, cea mai buna muziciana din familie langa Edward au inceput sa cante la pian. Am inceput sa ma hiperventilez.

- Usor, Bells! a zis Charlie. S-a intors catre Alice. Arata putin cam bolnava. Crezi ca o sa reuseasca?

Vocea lui parea indepartata. Nu-mi puteam simti picioarele.

- Ar fi bine

Alice statea in fata mea pe varfuri ca sa ma priveasca mai bine in ochi si m-a prins de incheieturi.

- Concentreaza-te, Bella. Edward te asteapta jos!

Am luat o gura de aer si am incercat sa ma adun. Melodia a trecut usor intr-una noua. Charlie a soptit.

- Bells! Suntem gata!

- Bella? Alice m-a intrebat inca tinandu-si ochii pe mine.

- Da, am spus. Edward. Ok.

Am lasat-o sa ma traga din camera cu Charlie mergand la brat. Muzica era mai tare in hol. Urca usor pe scari impreuna cu parfumul a milioane de flori. M-am concentrat la gandul ca Edward ma astepta jos ca sa-mi pot misca picioarele. Melodia era cunoscuta, marsul traditional al lui Wagner.

- Este randul meu, a zis Alice. Numara pana la cinci si urmeaza-ma. Si a urmat un usor si gratios dans pe scari. Am realizat atunci ca, sa o am doar pe Alice domnisoara de onoare, fusese o greseala. Venind din spatele ei aratam mult mai necoordonata. O fanfara s-a auzit dintr-o data prin valul muzicii. Am recunoscut mesajul.

- Sa nu ma lasi sa cad tata! am soptit. Charlie mi-a luat mana in mana lui si a strans-o usor. Un pas odata, mi-am spus in timp ce incepeam sa coboram pe tempoul usor al marsului.

Nu mi-am ridicat ochii pana cand picioarele nu erau in siguranta pe pamantul drept, desi puteam auzi murmurul audientei pe masura ce ajungeam in dreptul privirii lor. M-am inrosit la auzul sunetelor, bineinteles ca se putea conta ca o sa fiu mireasa rusinata. Pe masura ce picioarele mele au trecut de infricosatoarele scari, il cautam cu privirea pe el. Pentru o fractiune de secunda am fost distrasa de multimea de flori albe care atarnau in forma de ghirlanda de pe care curgeau lungi linii de panglica. Dar am reusit sa ma rup de imaginea boltei si am cautat in multimea de randuri, de scaune invelite in satin – inrosindu-ma si mai tare de multimea de fete care se uita la mine – pana cand l-am gasit pe el, stand in fata unei arcade cu si mai multe flori, mai multe fire.

Abia am realizat ca Carlisle statea langa el si ca tatal Angelei era in spatele amandurora. Nu am vazut-o nici pe mama, acolo unde trebuia sa fie, in primul rand, ori familia mea noua sau vreun invitat – ei trebuie sa astepte pana mai tarziu. Tot ce am putut sa vad era fata lui Edward, imi umplea vederea si imi coplesea mintea. Ochii lui erau ca aurul topit, fata perfecta era aproape severa de profunzimea emotiilor. Si atunci cand mi-a intalnit privirea a zambit intr-un fel care iti taia rasuflarea de incantare. Dintr-o data era doar prezenta mainii lui Charlie cea care ma facea sa nu fug spre altar. Marsul era prea lent pe masura ce ma chinuiam sa fac pasii in ritmul lui. Binecuvantat sa fie drumul acela scurt. Si atunci, in sfarsit eram acolo. Edward a ridicat mana, Charlie a luat mana mea si printr-un gest vechi de cand e lumea, a pus-o intr-a lui Edward. Am atins miracolul rece al pielii lui si eram acasa.

Juramintele noastre au fost cele mai simple si mai traditionale cuvinte care s-au spus de un milion de ori desi niciodata de un cuplu ca noi. L-am rugat pe domnul Weber sa faca o mica modificare. Am schimbat partea „pana cand moartea ne va desparti” cu unul mai potrivit „cat timp vom trai amandoi”. In acel moment, in timp ce preotul spunea partea lui, lumea mea, care parea cu susul in jos de atata timp, parea sa se aseze cum trebuie. Am vazut cat de prostuta am fost cand ma temeam de asta – de parca era un cadou nedorit sau ceva nerusinos de inutil ca petrecerea de absolvire. Ma uitam in ochii stralucitori si triumfatori ai lui Edward si am stiut ca si eu am castigat. Pentru ca nimic nu conta in afara de faptul ca stateam cu el. Nu am realizat ca plang pana cand nu a venit timpul sa spun cuvintele.

- Da! Am reusit sa spun intr-o soapta inecata si greu de inteles, clipind sa-mi curat ochii pentru a-i vedea fata.

Cand a fost randul lui sa vorbeasca, cuvintele erau clare si victorioase.

- Da! a jurat.     

Domnul Weber ne-a declarat sot si sotie si mainile lui au ajuns sa-mi mangaie fata usor ca si cum era asa de delicata ca si petalele albe ce se leganau deasupra capetelor noastre. Am incercat sa inteleg, desi lacrimile ma orbeau, incredibilul fapt ce aceasta persoana minunata era a mea. Ochii lui erau de parca ar fi avut lacrimi, daca asta nu era ceva imposibil. Si-a aplecat capul spre mine si eu m-am intins catre el, pe varfurile picioarelor si mi-am aruncat mainile, cu tot cu buchet, imprejurul gatului sau. M-a sarutat usor. Am uitat de multime, de loc, de timp, de motiv tineam minte doar ca ma iubea si ca ma dorea si ca eram a lui. El a inceput sarutul, el a trebuit sa il termine; ma tineam de el, ignorand mesajele din multime. In sfarsit, mainile lui mi-au indepartat fata si s-a tras inapoi – prea devreme – sa se uite la mine. La suprafata zambetul lui parea amuzat, aproape un suras afectat. Dar dedesubtul acestui moment de distractie vis-a-vis de exhibitionismul in public, era o bucurie profunda si isi avea ecoul in a mea.

Multimea a erupt in aplauze si ne-am intors corpurile sa ii vedem pe prietenii nostri si familia. Nu puteam sa ma uit in alta parte de la fata lui. Mainile mamei au fost primele care m-au gasit, fata ei plansa a fost primul lucru pe care l-am vazut cand, in sfarsit, am putut sa-mi iau ochii de la Edward. Si apoi am fost data multimii, de la o imbratisare la alta, vag constienta de persoana care ma tinea. Toata atentia era centrata asupra mainii lui prinsa in mana mea. Am recunoscut diferenta dintre imbratisarea fina si calda a prietenilor umani si cea usoara si rece a celor din familia mea noua. Una dintre ele nu se compara cu niciuna dinainte – Seth Clearwater a infruntat multimea de vampiri sa ne fie alaturi in locul prietenului meu pierdut varcolac.

4. GESTUL

Nunta s-a transformat in petrecere usor – dovada planificarii fara cusur a lui Alice.

Era abia amurgul peste rau; ceremonia a durat exact atat cat trebuia, lasand soarele sa apuna in spatele copacilor. Beculetele din copaci luminau, in timp ce Edward ma conducea printre usile negre, facand florile albe sa straluceasca. Erau alte zeci de mii de flori afara, servind ca un parfumat si aerisit cort, peste ringul de dans de sub doi vechi cedrii.

Lucrurile se mai potolisera, relaxandu-se pe masura ce noaptea jumatatii lui august ne inconjura. Mica adunare se raspandise sub usoara stralucire a beculetelor si noi eram felicitati iar de prietenii pe care abia ii imbratisasem. Acum aveam timp sa vorbim, sa radem.

- Felicitari, prieteni! Seth Clearwater ne-a spus, aplecandu-si capul sub marginea unei ghirlande de flori. Mama lui, Sue, era lipita de el, uitandu-se la invitati cu o intensitate vadita.

Fata ei era mica si feroce, expresie care ii era accentuata de tunsoarea scurta si serioasa; era la fel de scurt ca si cel al fetei ei, Leah – ma intrebam daca si l-a taiat asa in semn de solidaritate. Billy Black, de partea cealalta a lui Seth, nu era asa de incordat ca si Sue. Cand ma uitam la tatal lui Jacob simteam tot timpul ca ma uit la doua persoane in loc de una. Una era batranul in scaun cu rotile cu fata ridata si zambetul alb, pe care toata lumea il vedea. Si alta era descendentul unei lungi linii de capetenii puternice si magice ascunse in autoritatea cu care se nascuse. Desi magia – in absenta calatistului- sarise generatia lui, Billy inca era parte din putere si din legenda. Trecuse chiar prin el. Trecuse la fiul lui, mostenitorul magiei care ii intorsese lui spatele. Asta il lasase pe Sam Uley sa se comporte ca sef al legendelor si al magiei acum.

Billy parea ciudat de relaxat tinand cont de companie si de eveniment -ochii lui negri

luceau de parca aveau o veste buna. Eram impresionata de calmul lui. Aceasta nunta trebuia sa i se para un lucru foarte grav. In ochii lui Billy acesta trebuie sa fi fost cel mai grav lucru care i se putea intampla fiicei celui mai bun prieten al lui. Stiam ca ii este greu sa-si reprime sentimentele, avand in vedere provocarea pe care acest eveniment o prefigura anticului tratat dintre familia Cullen si tribul Quileutes – tratatul interzicea ca acestia sa creeze vreodata alt vampir. Lupii stiau ca urma o bresa, iar membrii Cullen nu stiau cum vor reactioana acestia. Inainte de alianta, asta insemna un atac imediat. Un razboi. Dar acum ca se stiau mai bine unii pe altii, putea exista iertare in schimb? Parca in raspuns cu gandul meu, Seth s-a aplecat catre Edward, cu mainile intinse. Edward i-a raspuns la imbratisare cu mana libera. Am vazut-o pe Sue ca s-a cutremurat usor.

- Ma bucur sa vad ca lucrurile s-au aranjat, a spus Seth. Sunt fericit pentru tine.

- Multumesc, Seth. Asta inseamna foarte mult pentru mine. Edward s-a tras apoi de langa Seth si s-a uitat la Sue si la Billy.

- Iti multumesc si tie ca l-ai lasat pe Seth sa vina, sa-i fie alaturi Bellei astazi.

- Cu placere, a spus Billy pe o vocea grea si adanca si am fost surprinsa de optimismul tonului. Poate ca un armistitiu puternic era la orizont. Un mic rand se formase, asa ca Seth a facut cu mana si l-a impins pe Billy spre mancare. Sue isi tinea ambele maini pe ei.

Angela si Ben erau urmatorii care venisera sa ne salute, urmati de parintii Angelei si dupa, Mike si Jessica, care, spre surprinderea mea, se tineau de mana. Nu auzisem ca s-au

impacat. Asta era dragut. In spatele prietenilor mei umani erau noii mei veri prin alianta, vampirii clanului Denali. Mi-am dat seama ca imi tineam respiratia in timp ce vampirul din fata – Tanya am presupus dupa nuanta roz a buclelor – s-a intins sa-l imbratiseze pe Edward. Langa ea, alti trei vampiri cu ochii aurii se uitatu la mine cu vadita curiozitate. Una dintre femei avea parul lung, drept si blond ca matasea de porumb. Cealalta femeie si barbatul de langa ea erau amandoi bruneti, cu o usoara urma de masliniu in trasaturile ca de creta. Si erau toti asa de frumosi ca aveam crampe la stomac. Tanya inca il tinea pe Edward.

- Ah, Edward, a spus. Ti-am simtit lipsa.

El a chicotit si s-a eliberat cu abilitate din imbratisare, punandu-si mana usor pe umarul ei si dandu-se inapoi un pas, ca si cum sa se uite mai bine la ea.

- A trecut asa de mult, Tanya. Arati asa de bine.

- Si tu la fel.

- Sa-ti fac cunostinta cu sotia mea. Era prima oara cand Edward folosise acel cuvant de cand era oficial; parea ca si cum ar fi explodat de fericire spunand asta acum.

Toti membrii Denali au ras usor ca raspuns.

- Tanya, ea este Bella mea!

Tanya era la fel de incantatoare asa cum cele mai rele vise ale mele prevestisera. Se uita la mine cu o privire mai mult meditativa decat resemnata si apoi a intins mana.

- Bine ai venit in familie, Bella! a zambit putin trista. Ne consideram familia marita a lui Carlisle si imi pare rau de recentul incident in care nu ne-am purtat ca atare. Trebuia sa te fi intalnit mai devreme. Poti sa ne ierti?

- Bineinteles, am spus dintr-o suflare. Ma bucur ca ne-am intalnit.

- Membrii Cullen sunt acum egali in numar. Poate ca este randul nostru acum, nu Kate? i-a zambit blondei.

- Pastreaza-ti visul viu, a spus Kate in timp ce isi dadea ochii peste cap. Mi-a luat mana usor dintr-a Tanyei si a strans-o usor.

- Bine ai venit, Bella!

Femeia cu parul inchis la culoare si-a pus mana peste a lui Kate.

- Eu sunt Carmen, el este Eleazar. Suntem toti foarte incantati sa te cunoastem.

- Si eu! m-am cutremurat.

Tanya s-a uitat la oamenii care asteptau in spatele ei – ajutorul de serif al lui Charlie, Mark si cu sotia lui. Ochii lor erau mari in timp ce se uitau la clanul Denali.

- O sa avem timp sa ne cunoastem mai tarziu. Avem mult timp la dispozitie. Tanya a ras si impreuna cu familia ei au mers mai departe.

Toate traditiile standard au fost indeplinite. Am fost orbita de blituri cand tineam cutitul deasupra unui tort spectaculos -prea mare pentru grupul relativ mic de prieteni si membrii familiei. Ne-am intors dand cu tort pe fata unul celuilalt; Edward a inghitit rapid portia lui in timp ce eu ma uitam neincrezatoare. Am aruncat buchetul cu indemanarea caracteristica direct in bratele surprinse ale Angelei. Emmett si Jasper radeau in hohote cand m-am inrosit in timp ce Edward imi scotea jartiera imprumutata -care imi ajunsese la glezna foarte usor- cu dintii. Mi-a facut usor cu ochiul si a aruncat-o direct in fata lui Mike Newton.

Si cand muzica a inceput, Edward m-a luat in brate pentru obisnuitul prim dans; am mers doritoare, in ciuda fricii pe care o simteam pentru dans – mai ales dansand in fata unei audiente– doar fericita ca il am langa mine. El a facut toata treaba si eu ma intorceam fara efort sub bolta luminoasa si a bliturilor de la aparatele de fotografiat.

- Iti place petrecerea, Dna. Cullen? mi-a soptit la ureche.

Am ras.

- Asta o sa-mi ia ceva sa ma obisnuiesc.

- Ceva timp avem, mi-a readus aminte, voce lui era vesela si s-a aplecat si m-a sarutat in timp ce dansam.

Blitul camerelor era febril. Muzica s-a schimbat si Charlie l-a batut pe Edward pe umar. Nu era nici pe departe la fel de usor sa dansezi cu Charlie. Nu era mai bun decat mine asa ca ne miscam prudent dintr-o parte in alta intr-un loc restrans. Edward si Esme se invarteau pe langa noi de parca erau Fred Astaire si Ginger Rogers.

- O sa-ti simt lipsa acasa, Bella. Deja sunt singur.

Am vorbit cu un nod in gat, incercand sa fac o gluma din asta.

- Ma simt ingrozitor ca te las sa-ti gatesti singur. Este practic ucidere prin imprudenta. Ma poti aresta.

A zambit.

- Presupun ca o sa supravietuiesc cu mancarea. Sa ma suni de fiecare data cand poti.

- Iti promit.

Se parea ca dansasem cu toata lumea. Era placut sa-mi vad toti vechii prieteni, dar sincer vroiam sa fiu cu Edward mai mult decat orice. Am fost fericita cand in sfarsit a intervenit la doar jumatate de minut dupa ce a inceput un nou dans.

- Tot nu esti prea indulgent cu Mike! am comentat in timp ce Edward ma indeparta de langa el.

- Nu si cand trebuie sa-i ascult gandurile. Este norocos ca nu l-am dat afara. Sau mai rau.

- Da cum sa nu.

- Ai avut ocazia sa te vezi?

- Hm! Nu, cred ca nu! De ce?

- Atunci cred ca nu realizezi cat de incantatoare, de-ti taie respiratia de frumoasa esti in seara asta. Nu ma mir ca Mike are dificultati cu gandurile indecente referitoare la o femeie maritata. Sunt dezamagit ca Alice nu te-a fortat sa te uiti intr-o oglinda.

- Esti foarte subiectiv, sa stii.

A oftat si apoi a facut o pauza si m-a intors cu fata la casa. Peretele de sticla reflecta petrecerea ca o oglinda lunga. Edward mi-a aratat cuplul din oglinda chiar din fata noastra.

- Subiectiv, oare?

Am aruncat o privire la reflexia lui Edward – un duplicat perfect al fetei perfecte- alaturi de o frumusete cu parul negru. Pielea ei era crema si trandafiri, ochii ei erau imensi de incantare si incadrati de niste gene dese. Partea micsorata a rochiei albe stralucitoare se deschidea subtil spre trena ceea ce o facea sa arate ca un crin intors, taiata cu asa maiestrie incat corpul ei parea elegant si gratios – cat statea nemiscata, cel putin. Inainte sa pot clipi si sa fac frumusetea sa se uite la mine, Edward a intepenit dintr-o data si s-a uitat automat in alta directie ca si cum l-ar fi strigat cineva pe nume.

- Oh, a spus. Fruntea i s-a incretit pentru un moment si apoi a devenit neteda la fel de

repede. Dintr-o data a zambit cu un zambet stralucitor.

- Ce este? Am intrebat.

- Un cadou surpriza de nunta.

- Ce?

Nu a raspuns; el doar a inceput sa danseze iar, invartindu-ma spre partea opusa in care

ne dusesem inainte, departe de lumini si apoi am intrat in poiana intunecata care ingradea

ringul luminat. Nu s-a oprit pana cand nu am ajuns in umbra unuia dintre imensii cedrii. Apoi Edward s-a uitat direct in cea mai intunecata umbra.

- Multumesc, a spus Edward intunericului. Este foarte frumos din partea ta.

- Bunatatea este al doilea nume al meu, o voce familiara robusta a raspuns din intuneric. Imi permiti sa intervin?

Mana mi-a ajus la gat si daca Edward nu m-ar fi tinut cred ca m-as fi prabusit.

- Jacob! am spus cu un nod in gat imediat ce am putut sa respir. Jacob!

- Buna, Bells!

M-am impiedicat mergand spre sunetul vocii lui. Edward m-a sustinut de cot pana ca

cand o alta pereche de maini puternice m-a prins in intuneric. Caldura pielii lui Jacob ardea prin rochia mea subtire de satin pe masura ce ma tragea mai aproape de el. Nu facea niciun efort sa danseze; doar ma tinea in brate in timp ce eu imi tineam fata pe pieptul lui. S-a aplecat pentru a-si rezema obrazul de capul meu.

- Rosalie nu o sa ma ierte daca nu o sa-si primeasca si ea randul la un dans oficial.

Edward a murmurat si stiam ca pleca pentru noi, dandu-mi un cadou – acest moment cu Jacob.

- Oh, Jacob! plangeam acum; cuvintele nu-mi putura iesi clar. Iti multumesc!

- Nu mai te smiorcai, Bella. O sa-ti distrugi rochia. Sunt doar eu.

A stambat din nas.

- Da, petrecerea poate incepe. Cavalerul de onoare in sfarsit a venit.

- Acum toti cei pe care ii iubesc sunt aici.

I-am simtit buzele mangaindu-ma pe par.

- Imi cer scuze de intarziere, iubito.

- Sunt doar asa de fericita ca ai venit.

- Asta era si ideea.

Ma uitam printre invitati, dar nu am putut sa vad printre dansatori locul unde il vazusem ultima oara pe tatal lui Jacob. Nu stiam daca ramasese.

- Billy stie ca esti aici?

Din momentul in care am intrebat am stiut ca trebuia sa stie – era singurul mod in care se explica expresia de mai devreme.

- Sunt sigur ca i-a spus Sam. O sa trec sa-l vad dupadupa ce se termina petrecerea.

- O sa fie asa de bucuros ca esti acasa.

Jacob s-a tras inapoi putin si s-a indreptat. Si-a lasat o mana pe spatele meu si a apucat-o pe dreapta cu cealalta. Mi-am lipit mainile de pieptul sau; ii puteam simti inima batand sub palma si am ghicit ca nu a pus-o acolo din greseala.

- Nu stiu daca o sa am mai mult decat acest dans, a spus si a inceput sa ma invarta intr-un cerc usor care nu se potrivea cu ritmul muzicii care se auzea in spate. Ar fi bine sa scot tot ce pot de la el.

Ne miscam in ritmul inimii lui de sub mana mea.

- Ma bucur ca am venit, a spus Jacob incet dupa un moment. Nu am crezut ca voi fi Dar ma bucur sa te vad inca o data. Nu e asa de trist pe cat credeam ca va fi.

- Nu vreau sa te simti suparat.

- Stiu asta. Si nu am venit in seara asta sa te fac sa te simti vinovata.

- Nu, ma face foarte fericita ca ai venit. Este cel mai frumos cadou pe care puteai sa mi-l faci.

Radea.

- Asta e bine pentru ca nu am avut timp sa opresc sa cumpar unul.

Ochii incepusera sa se adapteze si ii puteam vedea fata acum, mai sus decat ma asteptam. Era oare posibil sa mai creasca? Cred ca era aproape de doi metri si zece decat de doi metri. Era o usurare sa ii vad trasaturile familiare dupa atata timp- ochii lui adanci umbriti de sprancenele negre, pometii inalti, buzele pline intinse peste dintii stralucitori intr-un zambet sarcastic care se potrivea cu tonul. Ochii ii erau atintiti catre margini – grijuliu; puteam sa vad ca era foarte grijuliu in seara asta. Facea tot ce putea sa ma faca fericita, sa nu alunece si sa-mi arate cat il costa asta.

Nu am facut niciodata ceva destul de bun pentru a merita un prieten ca Jacob.

- Cand te-ai decis sa te intorci?

- Constient sau inconstient? a respirat adanc inainte sa-si raspunda la propria intrebare. Nici eu nu prea stiu. Cred ca rataceam in directia asta de ceva timp si cred ca era pentru ca veneam aici. Dar abia azi dimineata am inceput sa alerg. Nu stiam daca o sa reusesc. Radea. Nici nu-ti poti imagina ce ciudat ma simt - sa merg iar pe doua picioare. Si hainele! In plus ma simt bizar tocmai ca ma simt ciudat. Nu ma asteptam. Mi-am iesit din mana cu toata treaba asta umana.

Ne roteam rigizi.

- Era pacat totusi sa nu te vad asa. Asta chiar a meritat calatoria. Arati de neinchipuit, Bella. Asa de frumoasa.

- Alice a investit mult timp cu mine astazi. Intunericul ajuta si el.

- Nu e chiar asa de intuneric pentru mine, stii.

- Asa este. Simturile varcolacilor. Era usor sa uit de toate lucrurile pe care le putea facea, parea asa de uman. Mai ales acum.

- Ti-ai tuns parul, am observat.      

- Da. E mai usor stii. Desi mai bine as profita de maini.

- Arata bine, am mintit

A marait.

- Cum sa nu? L-am tuns singur cu un cutit ruginit. A zambit larg pentru un moment si

apoi zambetul i-a disparut. Expresia fetei era serioasa. Esti fericita, Bella?

- Da!

- Ok. I-am simtit umerii ridicandu-se. Asta cred ca este cel mai important.

- Cum te simti Jacob? Pe bune!

- Sunt bine, Bella, zau. Nu trebuie sa-ti mai faci griji pentru mine. Poti sa incetezi sa-l

deranjezi pe Seth.

- Nu-l deranjez doar din cauza ta. Imi place de Seth.

- E un copil bun. O companie mai buna decat altii. Iti spun, daca as putea sa scap de

toate vocile din cap, sa fiu lup, ar fi fost perfect.

Am ras la felul in care suna.

- Da, nici eu nu pot sa le fac pe ale mele sa taca.

- In cazul tau ar insemna ca esti nebuna. Bineinteles, eu deja stiu ca esti nebuna, ma

atata.

- Mersi!

- Nebunia poate ca este mai usoara decat sa imparti o minte-haita. Vocile oamenilor

nebuni nu trimit dadace sa ii pazeasca.

- Ce?

- Sam este pe acolo. Si cativa din ceilalti. Doar in caz, stii.

- In caz ca ce?

- In caz ca nu pot sa stau linistit, ceva in genul asta. In caz ca vreau sa distrug petrecerea. A zambit rapid ceea ce probabil pentru el era un gand ispititor. Dar nu sunt aici sa-ti stric nunta, Bella. Sunt aici sa. s-a oprit

- Sa o faci perfecta.

- In alta ordine de idei.

- Un lucru bun ca esti asa de inalt.

A mormait la gluma mea proasta si a oftat.

- Sunt aici doar ca sa fiu prietenul tau. Cel mai bun prieten, pentru ultima oara.

- Sam ar trebui sa-ti dea mai multa incredere.

- Ei bine, poate sunt putin cam prea sensibil. Poate ca ar fi fost aici oricum sa fie cu ochii pe Seth. Sunt o multime de vampiri aici. Seth nu ia asta atat de in serios pe cat ar trebui.

- Seth stie ca nu este in niciun pericol. Ii intelege pe cei din familia Cullen mai bine decat Sam.

- Sigur, sigur, a spus Jacob facand liniste inainte sa inceapa o cearta.

Era ciudat ca el sa fie asa de diplomat.

- Imi pare rau de acele voci, am spus. As vrea sa pot face ceva. In asa de multe feluri.

- Nu e chiar asa de rau. Sunt in castig putin.

- Esti fericit?

- Destul. Dar destul despre mine. Tu esti starul azi. A chicotit. Pun pariu ca iubesti asta sa fii in centrul atentiei.

- Da! Nu pot avea destula atentie.

A ras si apoi s-a uitat peste capul meu. Cu buzele stranse, a studiat maretia straluciirii

petrecerii, grupul gratios de dansatori, petale fine cazand din ghirlande; ma uitam cu el. Totul parea asa de indepartat de acest intunecos si linistit spatiu. Aproape ca si cum te-ai fi uitat la fulgii dintr-un glob se cristal.

- Le recunosc macar atat, a spus, stiu cum sa organizeze o petrecere.

- Alice este o forta a naturii de neoprit.

A oftat.

- Cantecul s-a terminat. Crezi ca mai primesc unul? Sau cer prea mult?

Mi-am strans mainile in jurul lui.

- Poti sa ai cat de multe iti doresti.

A ras.

- Asta chiar ar fi interesant. Cred ca mai bine ma multumesc cu doua totusi. Nu vrei sa incep sa vorbesc. S-a intors in alt cerc. Ai zice ca sunt obisnuit sa-ti spun adio pana acum, a soptit.

Am incercat sa-mi inghit nodul din gat, dar nu-l puteam face sa se duca in jos. Jabob s-a uitat la mine si s-a incruntat. Si-a trecut degetele pe obrazul meu, prinzand lacrimile acolo.

- Nu ar trebui sa fii tu cea care plange, Bella.

- Toata lumea plange la nunta sa, am spus eu usor.

- Asta este ceea ce iti doresti, nu?

- Asa e!

- Atunci zambeste.

Am incercat. A ras la grimasa mea.

- O sa incerc sa mi te aduc aminte asa. Sa pretind.

- Ca ce? Ca am murit?

Si-a incordat maxilarul. Se lupta cu sine insusi – cu decizia pe care a luat-o ca asta sa fie un cadou, nu o judecata. Am putut sa ghicesc ce vroia sa spuna.

- Nu, a raspuns pana la urma. Dar sa te vad asa in minte. Obrajii roz. Inima batand. Doua picioare stangi. Toate astea.

Intentionat l-am calcat pe picior cat am putut de tare. A zambit.

- Asta e fata mea.