Expresionism
(cf. fr. expressionnisme
Expresionismul este curentul literar cristalizat in Europa primului sfert al
secolului al XX-lea, in primul rand, gratie "binomului" scolilor de Berlin si
de Bucuresti, promovand un eu creator "eliberat de obiect", patruns de fiorul
eternitatii intru germinatia cunoasterii luciferice / paradisiace, conectat
absolutului, "misterului", infinirii cosmice, "ilimitatului",
accentuat-halucinatoriu, bine potentat / tensionat extatic, surprinzand o
realitate in transcendere fantast-tragica, lirismul dragamaturgic aducand in
scena - din arhetipal, din "arheu", dintr-o acuta constiinta "existentialista"
/ "apocaliptica" - mirabile, sinergice idei / concepte intruchipand un
irepresibil "personalism energetic".
Procesul de cristalizare intr-o "noua estetica", estetica
expresionismului, s-a derulat intre anii 1900, cand a aparut in Germania Die andere Seite / Cealalta fata a lucrurilor de Alfred Kubin, propunand un program
de cercetare / abordare a realitatii si a sufletului veacului din unghiuri
"inedite", si 1927, cand s-a inregistrat "un mare ecou" al
lucrarii lui Emil Utitz, Die Überwindung des
Expresionismus / Depasirea expresionismului Estetica expresionismului s-a ivit "in complementaritate" la curentele anterioare (umanism, iluminism, clasicism,
romantism, realism, parnasianism), indeosebi la simbolism (de la care a preluat
verslibrismul, instrumentalismul / wagnerialismul sinesteziilor si
revolutionarea pana la "atingerea absolutului"), si "in opozitie" fata de
curentele contemporane avangardiste: dadaism, suprarealism, futurism,
impresionism, constructivism, cubism, fovism etc. (cf. PEx, 5 sqq.). Expresionistii - si avem in vedere toate artele, de la
literatura si pictura, la sculptura si muzica - si-au propus ca obiectiv
fundamental surprinderea realitatilor in dinamica / ex-staticul de dincolo de
"suprafete" (impresioniste), de dincolo de individual (mai mult ori mai putin
"exagerat", excluzand caricaturalul), in "sfantul mister" existential, desigur,
in conexiuni cosmice cu infinirea / ilimitatul, cu absolutul, cautandu-se "cu
pasiune crescanda" esentele vitaliste, "nucleul vietii, lucrul in sine,
transcendentul" (PEx, 219). Departe de orice sentimentalism "vag
si decadent", poezia expresionista se patrunde de "fiorul eternitatii", evoca
"marile porniri ale spiritului vizionar", releva nebanuitele potente ale
miturilor, cultiva intru sporirea cunoasterii luciferice / paradisiace atat
metafora nivelului plasticizant («generata in primul rand datorita analogiei» BTc, 309),
cat si metafora nivelului revelatoriu («metaforele revelatorii amalgamizeaza
sau conjuga doua fapte analogice-dizanalogice spre a revela in acest fel un x,
sau latura ascunsa a unui mister» - BTc, 310). In cadrul epicului
/ teatrului, eroii sunt idei / concepte inzestrate cu vointa, «idei ce misca
din adancimi nebanuite sufletul omenesc», intrucat «fiinte ce redau in energica
sinteza viata, in una din multiplele ei infatisari, iau locul caracterelor de
nuanta, substituindu-se inutilelor complicatii de constiinta» (L. Blaga, apud PEx, 219). Expresionistii sunt
preocupati de fenomenul originar, de permanente, de arhetipal, de "arheu".
Intre cele mai valoroase scoli europene ale expresionismului, prin
implinirile sincrone, se evidentiaza doua: scoala
expresionista a Berlinului si scoala expresionista a Bucurestiului doua sunt cele mai importante reviste
germane care militeaza pentru "noua estetica", polarizand expresionismul: Der Sturm si Die Aktion indeosebi, dupa 1917; in Romania,
expresionismul a fost bipolarizat de revistele Gandirea si Contimporanul dupa 1921 (cf. CLrex, 53 sqq.). Expresionismul german are straluciti reprezentanti in
poetii: Georg Trakl, Franz Werfel, Gottfried
Benn, in
prozatorul Hermann Hesse in dramaturgii: Georg Kaiser, Bertold Brecht, Ernst Toller, in pictorii / sculptorii: Oskar Kokoscha, E. L. Kirchner, Max Pechstein s. a.; notabila pentru estetica
expresionismului german este si "declaratia" lui H. Hesse, din Die neue Rundschau (1918): «in teologia si mitologia
mea intima, numesc expresionism acel sunet al cosmicului, acea amintire a unei
patrii originare, sentimentul etern al universului, convorbirea lirica a
individului cu universul, marturisirea si experienta de sine traduse in
parabole» (apud
PEx, 67) Expresionismul valah / romanesc ("gandirist" / "ortodoxist", cu
adanci, impresionante radacini in "Crestinismul Cosmic" ori in Zalmoxianism)
are geniali reprezentanti in: Lucian Blaga - poetul din volumele: «Poemele luminii» (1919), «Pasii profetului» (1921), «In marea trecere» (1924), «Lauda somnului» (1929) «La cumpana apelor» (1933), «La curtile dorului» (1938), «Nebanuitele trepte» (1943), «Poezii» /
«Mirabila samanta», «Vara de
noiembrie», «Stihuitorul» etc.
(1962); prozatorul din «Luntrea lui
Caron»; dramaturgul din «Zalmoxe»
(1921), «Tulburarea apelor» (1923), «Daria» (1925), «Mesterul Manole» (1927), «Avram
Iancu» (1934), «Anton Pann» etc.; filosoful din «Trilogia culturii» («Orizont
si stil» - 1935, «Spatiul mioritic» -
1936, «Geneza metaforei si sensul
culturii» - 1937), din «Trilogia
cosmologica» («Diferentialele divine»
- 1940, «Aspecte antropologice» - 1947 / 1948, «Fiinta istorica» - 1959) etc., Nichifor Crainic - poetul din volumele: «Sesuri
natale», «Zambete in lacrimi»
(1916), «Darurile pamantului» (1920), «Privelisti fugare» (1921), «[ara de peste veac» (1931) si
teoreticianul / eseistul din «Punctele cardinale in haos» (1931), «Ortodoxie si
etnocratie» (1937), «Nostalgia
paradisului» (1940), Radu Gyr (poetul din «Cerbul de lumina» - 1928, «Stele
pentru leagan» - 1936, «Corabia cu
tufanici» - 1939, «Balade» -
1943), Adrian Maniu (poetul din «Salomeea» - 1915, «Langa
pamant», «Drumul spre stele», «Cartea [arii», «Cantec de dragoste si de moarte» etc., prozatorul din «Figurile de ceara» - 1912, «Din paharul
cu otrava» - 1919, «Vrajitorul apelor»,
«Jupanul care facea aur» etc.,
dramaturgul din piesele: «Mesterul»,
«Lupii de arama» - cf. CLrex, 86 sqq Ion Barbu (hermeticul neoparnasiano-expresionist
din "ciclul sburatoresc", hermeticul expresionist-geometrizant /
baladesc-orientalic din «Joc secund» / «Uvedenrode»), Aron Cotrus («Poezii»
- 1911, «Sarbatoarea nuntii» - 1915,
«Neguri albe» - 1920, «Maine», «Maria Doamna» etc. - cf. CLrex, 96 sqq. Ion
Vinea (poetul din «Ora fantanilor», romancierul din «Umbra», «Fata Ursului» / «Duhul
pamantului» - cf. CLrex, 93 sqq Gheorghe
Petrascu (pictorul din
«Autoportret», «Scena orientala» etc.), Marcel Iancu (pictorul din «Portret» etc.), Ion [uculescu (pictorul din «Autoportret cu frunza», «Apus
de soare», «Camp cu ciulini», «Dans» etc.), Constantin
Brancusi (cu
"expresionismul organicitatii" - cf. PEx, 64 - din «Pasarea Maiastra», «Adam si
Eva», «Printesa X», «Domnisoara Pogany», «Sarutul», intregul ansamblu sculptural /
monumental de la Targu-Jiu: «Masa tacerii»,
«Poarta sarutului», «Coloana Credintei fara de Sfarsit» / «Coloana Infinitului») s. a. Prin aportul
scolii romanesti, prin operele unor creatori de geniu, ca Lucian Blaga,
Constantin Brancusi s. a., expresionismul european si-a inregistrat apogeul
incontestabil.
