Ora 25, ora actuala - romanul de razboi

Ora 25, Ora actuala - romanul de razboi

Pe vremea cand in Romania vantul realismului socialist pustia literatura și intreaga cultura, pe taramuri vestice apareau, sub semnaturi romanești, opere notabile, unele chiar magistrale. Astfel de opere beneficiau de susținere occidentala și de o reala ignoranța din partea Romaniei si a regimului. Abia dupa 1990 se poate vorbi in țara noastra de o literatura a exilului, abia acum incep sa se editeze și sa se publice scrieri de referința, apreciate in Occident, ale unor autori romani necunoscuți in Romania.

Scriitori precum Vintila Horia, Constantin Virgil Gheorghiu, Leonid Arcade, Alexandru Vona sau Paul Goma, stabiliți in Occident in perioada socialismului, au desfașurat o bogata activitate literara și publicistica anticomunista.[1]

Emigrant imediat dupa razboi, in Franța, Constantin Virgil Gheorghiu publica in limba franceza o serie de carți, volume de versuri, inclusiv romane. Moldovean, de origine din Razboieni, Gheorghiu și-a inceput activitatea  literara publicand o serie de poeme si poezii ce poarta o puternica amprenta a trairilor personale, majoritatea versurilor fiind scrise la persoana I. Poetul a atras asupra sa atenția criticii cu plachetele Febre (1933) și Marea vanatoare (1935), continuand apoi cu publicarea unor volume de versuri precum Poeme (1966), Curent continuu (1968) și Ținuta de seara (1970), ce atesta participarea autorului la preocuparile sociale și politice ale vremii.

In calitate de reporter, C.V. Gheroghiu a redat teroarea razboiului și experiența unei istorii crude și dezumanizante in doua reportaje reprezentative, cu neindoielnica valoare istorica: Ard malurile Nistrului (1941) și Am luptat in Crimeea (1942).

Operele sale - fie ca este vorba de beletristica, publicistica, lucrari autobiografice sau religioase - redau cu precizie realitațile sociale si politice ale anilor 1930-1950, constituind modalitați diferite de expresie prin care autorul ilustreaza același conținut.[2]

La baza creației lui Gheorghiu stau cateva elemente fundamentale, precum o permanenta preocupare pentru religie, o puternica dorința a inovarii și o atracție fața de istorie; aceste trei caracteristici ale tuturor creațiilor sale sunt definitorii, reflectand atat personalitatea autorului cat și modul sau de a scrie și de a crea.

Cel mai bine sunt conturate aceste elemente in cea mai importanta creație a lui Gheorghiu, La vingt-cinquième heure, carte aparuta la Paris in 1949. Tradusa in limba romana abia dupa revoluție, Ora 25 este printre primele opere notabile ale exilului romanesc postbelic, chiar printre primele carți ce descriau aspecte ale conflagrației mondiale, reveland teroarea istoriei și impactul asupra ființei umane.[3]

Odata cu publicarea romanului Ora 25, Gheorghiu iși manifesta clar poziția fața de monopolul ideologic și fața de realitatea socialista din Romania, provocand diverse reacții de indignare și stupefiere in capitala Franței și in multe alte țari occidentale. Romanul a constituit unul dintre cele mai mari succese de librarie ale anilor `50, tradus in aproape toate limbile si transpus mai tarziu pe ecran cu luminoasa si vibranta personalitate a lui Anthony Quinn.

Ora 25 este și un roman autobografic, in masura in care personajul scriitor, Traian Koruga, se confunda cu autorul. Amandoi sunt puși in fața dilemei de nedezlegat a razboiului, indeosebi in plan moral, afectiv. Virgil Gheorghiu nu mai poate exersa meseria de ziarist la "Timpul" din pricina dragostei pentru Laleaua Neagra, alias Ecaterina Burbea, care se vadește a fi de orgine israelita. Cititorul va regasi drama in romanul de fața, incarnata in cuplul Traian Koruga - Eleonora West. In plan real și ficțional cele doua cupluri au destine analoge: autorul ca și eroul sunt siliți sa accepte un post minor de diplomat in Iugoslavia, ceea ce insemna de fapt un surghiun, dat fiind razboiul. Exista o serie de asemanari intre personajele romanului și Gheorghiu, autorul punandu-și amprenta asupra desfașurarii evenimentelor, asupra destinului personajelor și asupra personalitații lor. Prin Traian Koruga autorul reușește sa se transpuna in roman și sa devina o instanța narativa importanta, oferind personajului o nota de realism inconfundabila și inovatoare. Prin Johann Moritz, autorul trece intr-un alt plan, acela al lumii rurale și increzatoare, insa pastreaza aceeași nota subiectiva; traseul urmat de Moritz este in mare parte asemanator cu al autorului, numeroasele lagare prin care trece și neputința in ce privește intoarcerea in țara constituie aceleași probleme intampinate de scriitor. Cu Alexandru Koruga, Gheorghiu iși releva calitatea de preot ortodox și binecunoscuta inclinația spre religie, inoculata de parinți inca din anii copilariei. Trei personaje diferite, un singur autor, un roman ce le inglobeaza, o realitate dura și anticomunismul vadit sunt principalele puncte ce traverseaza romanul Ora 25.

Prin acest roman, autorul iși insereaza in povestire propria viața ca intr-un fel de sacrificiu menit sa ispașeasca pacatele comise de torționari. Din acest punct de vedere, cartea inceteaza a mai fi o ficțiune exclusiv romaneasca, infațișandu-ni-se ca unul din cele mai tulburatoare documente ale universului concentrațional, pe care l-a subintins razboiul.

In Ora 25 se insereaza romanul lui Traian Koruga, personaj care este in curs de a scrie tocmai romanul Ora 25, ora de apocalipsa, ce vine dupa consumarea duratei normale de 24 de ore. Koruga este un scriitor, un martor și un destin, caci cu acest ultim termen semneaza el jalbele parodice, sarcastice, trimise autoritaților din lagar.

"Noi personal o sa murim aproape sigur in lanțurile barbarilor tehnici! Romanul meu va fi cartea acestui epilog. () Ora 25. Acesta este timpul in care orice incercare de salvare e prea tarzie: chiar daca Mesia ar veni, ar fi prea tarziu. E nu ultima ora, ci o ora dupa cea din urma ora. Este, cu precizie, timpul societații occidentale. E ora actuala. Ora exacta!"[4]

Romanul-cadru al Orei 25 este povestea unui tanar țaran roman din Țara Secuiasca, cu numele oficial de Johann Moritz, pe care insa mama lui il numește Ion, creștin-ortodox in slujba preotului din sat, Alexandru Koruga. Ion al lui Gheorghiu trimite tangențial la Ion al lui Rebreanu. Dupa ce primește bani de la Traian Koruga, Ion iși face planuri gospodarești, aruncand privirea spre ogor. Se isca in el "glasul pamantului", infiorat metaforic de "glasul iubirii": "Pe urma s-a aplecat și a luat, cu mana stanga, un pumn de țarana. Era calda. Johann Moritz s-a aplecat și a luat și in mana dreapta un pumn de țarana. La mijlocul ogorului a luat iar țarana in mana. ,Și asta e calda', și-a zis. ,Tot ogorul e cald ca o ființa.' A dus apoi țarana langa obraz. Mirosul ei l-a patruns in piept. ,E un miros tare ca de tutunparfumul asta al pamantului', s-a gandit el."[5] Inceputul acesta pare desprins din Ion al lui Rebreanu, setea de pamant fiind la ambele personaje puternica și reprezentativa.

Johann Moritz este un destin cum rar s-au vazut in literaturile lumii, și poate ca in asta consta succesul constant al carții. Ora 25 eroul o traiește in suferințe, torturi ce depașesc limitele imaginației. Și totuși cartea nu este un roman de razboi in adevaratul sens al cuvantului, poate nici al universului concentraționar ca atare. Este un roman al razboiului interior, al dramei dezumanizarii și pierderii speranței, toate cauzate insa de razboi.

Altceva mult mai subtil da substanța volumului: reacția lui Ion la toate nenorocirile care se abat asupra lui. El este pus in succesive situații limita, impotriva carora insa nu se revolta, ci incearca sa le ,gospodareasca', cu calm și grija țaraneasca, ca și cand s-ar fi aflat pe ogorul lui.

Toate necazurile lui Ion sunt determinate de acte absurde: ,rechiziționarea' lui ca evreu de catre șeful jandarmilor din sat, care știe ca el e roman, dar voia sa abuzeze de Suzana, nevasta lui Ion. Acest șef vrea la un moment dat sa revina asupra faptului, dar rețeaua birocratica a razboiului nu-i mai permite. Evadat in Ungaria, Johann Moritz este luat drept spion roman și torturat pentru a marturisi misiunea cu care fusese trimis. Deportat in Germania, intr-o prima faza Ion este tratat abuziv, data fiind condiția lui de ,ungur'. Ulterior, un mare specialist german in superioritatea rasei germane, vede in Ion un exemplar absolut al acesteia. Astfel, Ion nu mai este un simplu deținut din lagar, el devine paznic, purtand uniforma SS.

Ca paznic de lagar, Ion faciliteaza evadarea unui grup de francezi și ajunge el insuși in lagarele americane, unde va fi suspectat de a fi criminal de razboi nazist.

Altfel, absurdurile se acumuleaza unul dupa altul intr-un ritm delirant, ce naucește cititorul și ar trebui sa nauceasca și eroul. Intr-o prima faza, in 1938, Johann a fost luat drept evreu și dus in lagarul de munca din Romania, sub numele de Iacob Moritz: "Moritz Iacob, 28 ani, casatorit, doi copii, domiciliu in satul Fantana"[6]

Dupa ce evadeaza din Romania impreuna cu 3 evrei, pleaca in Ungaria, unde spera sa obțina un pașaport spre America. Comitetul Evreiesc ii refuza insa acest drept, din cauza faptului ca nu este evreu. Dupa ceva timp petrecut in Budapesta, Johann, numit aici Ianoș, este ridicat de poliție și torturat pentru a dezvalui adevarul asupra misiunii sale de spion roman. Guvernul maghiar, sub presiunea nemților, hotaraște sa trimita muncitori in Germania, printre care se va afla și Johann.

In iunie 1941, Johann ajunge in Germania: "Moritz Ianoș, maghiar, 32 de ani, lucrator necalificat."[7] In Germania este observat de un colonel pe nume Muller, ce il considera ca facand parte dintr-un grup germanic ce poarta denumirea de Familia eroica. Astfel, Johann imbraca uniforma SS și devine paznic al lagarului din care tocmai ieșise.

Moritz iși ajuta cațiva prieteni francezi din lagar sa evadeze și el evadeaza impreuna cu ei. Cand Germania este invadata de americani, Moritz este arestat in calitate de criminal de razboi nazist. Dupa ceva timp este eliberat insa; libertatea ce i s-a dat a fost insa prea scurta pentru a putea fi numita libertate cu adevarat. Moritz se intalnește cu Suzana, nevasta lui, dupa 13 ani, in Germania. Insa in aceeași seara in care sta in sfarșit cu familia lui, Johann este anunțat ca "toți strainii din rasaritul Europei sunt internați. E o internare politica: țarile dumneavoastra sunt in razboi cu aliații din occident."[8]

Cand in sfarșit i se recunoaște naționalitatea lui Johann Moritz, naționalitatea romana, tocmai din cauza ei este dus din nou in lagar, de asta data intr-unul american. Iata cum un om poate avea mai multe naționalitați, cum poate fi condamnat pentru fiecare dintre ele, cum iși poate schimba identitațile de la an la an și din lagar in lagar.

"In 1938, am fost in lagarul de evrei din Romania. In 1940, in lagarul de romani din Ungaria. In 1941, in Germania, intr-un lagar de unguri In 1945, in lagarul american. Alaltaieri, am fost eliberat de la Dachau. Treisprezece ani de lagar Am fost optsprezece ore liber. Pe urma, m-au adus aici."[9]

Fara a fi vinovat cu ceva, Johann strabate lagarele Europei de la Est la Vest. Teroarea istoriei, cum nota Eliade, il face o victima tragica. Romanul cu nume de neamț este luat de acasa ca evreu (dintr-o eroare) si purtat pe valul evenimentelor, prins in furtuna, pana e pur si simplu zdrobit, fara sa stie de ce i se intampla aceste lucruri. E, rand pe rand, roman, evreu, maghiar, german, ramanand in cele din urma filofrancez, pentru a se regasi cu ironie in proiectul american visat. E, succesiv, Ion, Johann, Iacob, Ianos, Iankel, din nou Johann, si ar fi putut deveni Jean sau John. Metamorfozele personajului si aventura lui existentiala pe timpul razboiului sunt, pur si simplu, uluitoare si impresionante. Cititorul francez putea fi cucerit de un roman bine facut pe palierul inventiei epice. Un roman strabate tragic experienta europeana a unui razboi care, in 1949, tocmai s-a incheiat, dar ranile lui erau inca vii.[10]

Este o ironie a sorții? Este o simpla absurditate, o banalitate des intalnita in timpul celui de-al doilea razboi mondial, ce are un impact deosebit asupra ființei umane, prin șirul de nedreptați la care este supusa constant.

Ion, in schimb, nu se revolta impotriva acestor ironii, nu incearca sa se salveze din proprie inițiativa. Este el un fatalist resemnat, un roman care știe ca e prea mic pentru a putea se salva pe sine, schimband astfel fața lumii? Intr-o anumita masura, Ion este un fatalist, este un resemnat ce nu lupta impotriva unei nedreptați.

Inainte de toate insa, Ion este o prezența vie care iși cauta locul in noul univers in care este aruncat. Mai mult, el este un inocent al carui rost vine din firea lucrurilor și a oamenilor. Nevinovat, el frizeaza candoarea, puritatea. Naiv, el nu este insa sarac cu duhul; dimpotriva, este convins ca la mijloc este o neințelegere, și de fiecare data cand e chemat la șefi, crede ferm ca aceștia ii vor da vestea eliberarii; daca lucrul nu se intampla, el explica totuși ca e victima unor neințelegeri, insista sa fie eliberat.

Ion nu este un romantic al trairii aberante a suferinței. El uita la un moment dat pe cei de acasa, nu complica și nu face o tragedie din divorțul soției sau din alte tradari mai evidente dar necesare, va intelege el pana la urma de ce s-au intamplat toate astea. La urma urmei, Ion este unul dintre marii țarani pentru care lumea este un dat, pe care il iau ca atare.

Cu Ora 25 se contureaza un chip inedit al neamului romanesc: cu o filozofie innascuta, acesta suporta lumea și istoria, le duce in spate. Inocența lui este un fel de a fi, un fel de a ramane mereu liber.

Aceasta inocența are o incarcatura poetica. Deși pus la munca și injosit in toate modurile posibile, Ion persevereaza in ducerea la bun sfarșit a muncii la care e supus; are conștiința lucrului bun facut și increderea in eliberare. Spre exemplu, cand sapa la canal, in lagarul din Romania, el se gandește ca va reveni candva cu soția și copiii, iar aceștia vor fi mandri de ce a facut tatal lor. Sau atunci cand lucreaza la fortificațiile de pe granița maghiara, iși inchipuie cum le va vedea din inaltul padurii, se gandește chiar sa insemne copacii, pentru a identifica mai tarziu rodul muncii sale.

In esența ei, cartea este marcata de un ritm trepidant, de gesturi, atitudini, conflicte și drame. In primele pagini ale romanului, ni se infațișeaza un intreg sistem de gandire, ce devine un laitmotiv pe parcursul carții, conturandu-se mai clar la sfarșit. Este vorba de așa numitul ,sclav tehnic', pe care il descrie Traian Koruga in discuția cu tatal sau, preotul Alexandru Koruga și cu George Damian, coleg de facultate și bun prieten cu Traian, momentan procuror al judecatoriei de pace din districtul nostru.

"Nu mai e o societate creata suta la suta dupa necesitațile naturii umane, ci una ridicata pe necesitațile tehnicii. De aici incepe drama."[11]

Astfel iși incepe Traian Koruga discursul despre noul inamic al omului, ,sclavul tehnic'. Societatea a evoluat și a intrat intr-o noua dimensiune, aceea a tehnologiei. Totul pare sa se transforme și sa se modernizeze, "oamenii se trezesc obligați sa traiasca și sa se comporte dupa legi straine celor umane."[12] Treptat, respectarea acestor legi va deveni un concept de viața, iar oamenii vor fi nevoiți sa le respecte pentru a-și pastra locul, pentru a nu fi alungați din societate. Și in acest fel se produce o dezumanizare in masa, sub diferite forme: "renunțarea la sentimente, reducerea relațiilor sociale la ceva categoric, precis și automat, cum sunt relațiile intre piesele unei mașini."[13]

"Niciodata nu a fost omul mai neluat in seama și mai disprețuit. In societațile barbare, un om valora mai puțin decat un cal de exemplu. Ceea ce se mai vede și astazi la anumite popoare și la anumiți indivizi."[14]

Sa faca oare Traian Koruga referire la noile politici ale vremii? Atat nazismul, cat și comunismul, se pot incadra in aceste descrieri, cu mici sau mari diferențe. Fiecare dintre aceste doua curente politice pastreaza in ele radicalitatea și dezumanizarea ființelor umane. Fie ca sunt evrei, țigani, polonezi, intelectuali, burghezi sau academicieni, sunt ființe umane ce au suportat rasfrangerea regimului, sunt oameni ce au fost subjugați, care nu au avut dreptul sa se apere in fața unor indivizi insetați de putere, ce se considera ,rasa superioara'.

Johann Moritz se afla printre primii care traiesc drama dezumanizarii. Pe tot parcursul romanului, Johann capata noi identitați, noi naționalitați, noi locuri de munca, noi torturi și schingiuiri.

Se poate spune ca toate necazurile lui vin de la aceasta tehnica moderna, pe care razboiul a certificat-o și a pus-o nu numai in slujba nimicirii, dar și a umilirii ființei umane.

Acesta viziune se concretizeaza sugestiv in secvențele efectuate de Ion in Germania: obligat sa mute lazile ce sosesc pe banda, el nu mai poate gandi la nimic, fiind indiferent chiar la conținutul lazilor, secret, de altfel. Intr-o societate puternic mecanizata omul devine la randul lui un robot ce traiește intr-un ritm absurd, dictat și tehnologizat."Este cu precizie timpul societații actuale", in care omul trebuie sa se adapteze, alfel va fi ucis in lupta cu timpul și cu tehnologia.

Traian trece si el, ca si Johann, prin aceeasi tortura a neintelegerii si a perplexitatii, de origine existentialista: "Toata suferinta mea porneste de la faptul ca nu pricep daca sunt prizonier sau sunt liber. Vad ca sunt inchis, dar nu pot crede ca sunt inchis. Vad ca nu sunt liber, dar mintea imi spune ca nu exista nici un motiv sa nu fiu liber. Tortura acestei neintelegeri este mai grea decat sclavia. Oamenii care m-au inchis nu ma urasc, nu vor pedepsirea mea si nici nu-mi vor pieirea. Ei vor salvarea lumii. Totusi, ei ma tortureaza si ma ucid lent."[15]

Traian Koruga nu privește resemnat drama dezumanizarii, precum Johann; el nu este impasibil și resimte profund ororile lagarelor, are o vaga speranța, insa este realist și privește obiectiv lipsa de respect fața de oameni; nu-și poate explica modul salbatic in care sunt tratați oamenii, de aceea continua sa creada intr-o schimbare, prin estetic și frumos: "Cand le arați oamenilor Frumosul, adica Adevarul, ei devin blanzi. Acum vreau sa imblanzesc cetațenii." Recurge astfel la petiții, singurul mod pe care il vede folositor: "Ca sa-i pot imblanzi voi scrie intr-un gen care le place lor. Voi scrie petiții! Caci cetațenii n-au timp de pierdut cu poezia, cu romanele ori cu dramele; ei citesc numai petiții." Intr-adevar, oamenii nu mai aveau timp de estetica, de poezie și literatura, insa nici de petițiile lui Traian nu au avut timp. Numarul petițiilor sale nu este destul de mare, dar acopera o parte impresionanta a romanului, prin forța narativa și impactul asupra cititorilor.

Atat Traian cat si Johann sunt victimele sistemului și a destinului necruțator, formand un cuplu metaforic, tocmai prin numeroasele contraste și vagile asemanari ce ii unesc.

Eroul carții traiește drama absurda a urei rasiale, dezlanțuita prin falsa interpretare a unor indicii ambigue, el fiind nevinovat chiar la nivel biologic. Totuși este tarat din lagar in lagar, durerea lui fiind menita a hrani bestialitatea altora. Situațiile limita pe care le traiește personajul central se intemeiaza insa pe experiența autentica a autorului.

Apare clar pe tot parcursul scrierii Ora 25 ca autorul nu vrea sa prezinte un simplu destin individual, protagonistul romanului sau fiind conceput ca o unitate ce se poate generaliza la intreg neamul romanesc. Pe de alta parte, prin acest proces de supradeterminare, Constantin Virgil Gheorghiu realizeaza prototipul Supra-omului, al supravietuitorului, al unui om care poate depasi mecanizarea si industrializarea societatii si toate ororile razboiului. Geografia e esentiala in proza lui Gheorghiu, iar reprezentarea personajului se conjuga armonios cu cadrul natural; pe de o parte, personajul este asociat in plan simbolic locului, iar pe de alta, aceasta asociere ii traseaza acestuia evolutia sociala.

Ora 25 este o carte care intr-adevar ar trebui sa fie considerata ca una dintre cele mai importante scrieri ale literaturii romane. Virgil Gheorghiu a scris un roman simplu și complicat in același timp, pe cat de frust și dur ca epica, pe atat de rafinat ca organizare interioara. Este o carte de analiza a mentalitaților și națiunilor, dar mai ales a omului ca ființa individuala intr-o perioada istorica deloc indepartata.

Ora 25 este o carte extrem de actuala pentru ca trecutul de atunci nu este decat inceputul prezentului de azi. Autorul, Virgil Gheorghiu, nu numai ca a ințeles și a analizat extrem de bine oamenii, istoria, contextul politic și social, perioada in care a trait, dar a putut sa extraga din toate acestea esența, care dupa atația ani se manifesta atat de concret in viața noastra de zi cu zi. Nu este o carte care acuza, discrimineaza sau invinovațește nelegitm. Ora 25 povestește bazandu-se pe un context istoric, pe propria experiența de viața a autorului, pe poveștile de viața ale miilor de oameni , pe  evenimentele și efectele negre ale razboiului.

Umorul din aceasta carte este  dictat de  context, de atitudinea, comportamentul  și  replicile personajelor, de utopie și nonsensuri in contrast cu mintea analitica a lui Traian și inocența candida a lui Moritz. Umorul lor nu este menit sa batjocoreasca, sa incrimineze sau sa caricaturizeze, este un umor "crunt" aș putea spune, o ironie neagra care imbina rasul cu plansul, este  tipul de umor  romanesc de a face haz de necaz.