Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate didacticaScoala trebuie adaptata la copii ... nu copiii la scoala





Biologie Botanica Chimie Didactica Fizica Geografie
Gradinita Literatura Matematica


Literatura


Qdidactic » didactica & scoala » literatura
Romanul realist, obiectiv, postbelic: „morometii” de marin preda



Romanul realist, obiectiv, postbelic: „morometii” de marin preda


ROMANUL REALIST, OBIECTIV, POSTBELIC: „Morometii” de Marin Preda


Roman realist, obiectiv, postbelic ( primul volum apare in 1955, al doilea, in 1967), capodopera lui Marin Preda are tematica rurala complexa: familia; drama taranului roman dintr-un sat din Campia Dunarii, confruntat cu istoria, cu prefacerile sociale si politice; destramarea vietii rurale patriarhale, dominate de traditii si obiceiuri; dragostea; trecerea timpului; comunicarea interumana.

Romanul are o epica densa, profunzime psihologica, problematica nuantata in legatura cu destinul framantat al satului romanesc dinaintea si dupa al Doilea Razboi Mondial, sat bulversat de schimbari radicale de ordin ideologic, aflat la rascrucea a doua regimuri diferite: capitalismul si socialismul.

Structura, subiectul operei, relatia incipit- final:

Incipitul volumului I consemneaza plasarea actiunii “In Campia Dunarii, cu cativa ani inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial . ”, mai precis in satul Silistea-Gumesti, in anul 1937, atunci cand “timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare; viata se scurgea aici fara conflicte mari”.

Tema timpului, ingaduitor cu taranii, la inceputul cartii, se reia in finalul aceluiasi volum, care precizeaza, dupa consemnarea dramei familiei Moromete si a satului, ca: ”Trei ani mai tarziu, izbucnea cel de-al Doilea Razboi Mondial. Timpul nu mai avea rabdare”, ceea ce sugereaza disparitia unei lumi patriarhale.Ancorarea temei timpului in incipit si in final caracterizeaza constructia volumului ca fiind simetrica, circulara.

Structura: actiunea primului volum se desfasoara in perioada de la inceputul verii, axandu-se pe trei episoade narative importante: fapte din viata Morometilor si a satului, care au loc de sambata seara pana duminica noaptea, de la intoarcerea Morometilor de la camp, pana la fuga Polinei cu Birica; descrierea secerisului; conflictul exterior dintre Ilie Moromete si cei trei feciori din prima casatorie: Paraschiv, Nila si Achim, care fug la Bucuresti cu oile si caii, in speranta de a trai mai bine si mai usor.

Actiunea se desfasoara cronologic, pe planuri narative paralele: un plan al familiei Moromete, un plan al altor destine, al altor familii. Naratiunea este realizata la persoana a III-a (cu narator omniscient, obiectiv, cu perspectiva narativa “dindarat”), intersectata de dialoguri vii, de descrieri amanuntite ale gesturilor personajelor, ale unor momente importante din viata lor, care se deruleaza parca dupa un cod bine stabilit, dupa un ritual pastrat din vechime; de descrieri ale unor traditii, obiceiuri ce subliniaza caracterul monografic al romanului; de analiza psihologica profunda a personajului principal.

Trasaturile de modernitate reies din constructia circulara a primului volum, din caracterul analitic al operei, din caracterul independent al unor secvente si scene antologice care, desprinse sau decupate din cuprinsul cartii, au statut de sine-statator.

Astfel de scene memorabile, din volumul I, sunt urmatoarele: scena cinei, care are loc dupa ce familia Moromete se intoarce acasa, de la camp. Paraschiv, fiul cel mare si mijlociul, Nila, se culca gemand, ultimul, Achim, se retrage in grajd, in timp ce fetele, Tita si Ilinca (din a doua casatorie a lui Ilie) pleaca la scaldat.

Tatal iese in fata portii, fumand, cu intentia de a sta de vorba cu cineva. Dar oamenii sunt in aceste momente ocupati cu treburile de la sfarsitul zilei. Totusi apare Tudor Balosu ( o prezenta nedorita de Ilie), care ii cere din nou sa-i vanda salcamul. Moromete nu-i da un raspuns clar, sperand ca va ploua si astfel o sa aiba mult grau.

Catrina, a doua sotie a lui Ilie, este singura care se ocupa de pregatirea mesei. Intre timp soseste si mezinul, Niculae, care aduce oile de la pascut (Bisisica este una dintre oile care ii da de furca baiatului).

Niculae reaminteste mamei lui ca vrea sa invete, ca are nevoie de carti si o roaga sa intervina pe langa Ilie sa-l lase la scoala.

Catrina ii cheama pe toti la masa. (La un moment dat, cainele Dutulache le fura o bucata de branza, fapt care il determina pe Ilie sa i se adreseze calm si ironic Catrinei: ”Da-i apa”, dupa care, tot linistit,

s-o apostrofeze:”fa, proasto . zaltato, sarito . ”)

Scena cinei se desfasoara in tinda, unde Morometii mancau ”la o masa joasa si rotunda, asezati in jurul ei pe niste scaunele cat palma”. Fiecare membru al familiei are un loc bine stabilit la aceasta masa: baietii cei mari pe partea dinafara a tindei; langa vatra-Catrina, alaturi de ea: Ilinca, Tita, Niculae, copiii facuti cu Moromete. (Din prima ei casatorie avea o fata, lasata in grija socrului, dupa moartea barbatului ei).

Locul lui Ilie era pe pragul odaii, astfel incat sa-i priveasca pe toti cu autoritate parinteasca (“statea parca deasupra tuturor”).

Mancarea este traditionala, taraneasca: mamaliga, lapte proaspat, ciorba de ierburi, branza.

La cina, Catrina incearca sa-l convinga pe Ilie ca Niculae vrea sa mearga la scoala, dar tatal ii raspunde cu ironie: ”Alta treaba n-avem noi acum! Ne apucam sa studiem . ”

Intriga se prefigureaza de acum: Achim redeschide discutia despre plecarea sa cu oile la Bucuresti, sa le vanda, sa capete bani. Dar Ilie stie ca oile inseamna hrana lor de zi cu zi si nu este de acord, ceea ce prefigureaza conflictul.

Totul degenereaza in cearta, tatal, cu autoritatea sa, linistindu-i pe toti: ”Ma, se vede ca nu sunteti munciti, ma . ” La sfarsitul mesei, el se delecteaza cu o tigara.

Asadar, atmosfera de la cina este tensionata: fiecare are nemultumiri, dorinte care vor alimenta conflictul exterior dintre Ilie si baietii sai, dintre Catrina si cei trei fii vitregi, conflictul interior (psihologic) declansat la nivelul protagonistului.

Conflictul dintre tata si cei trei baieti mai mari este adancit si de sora lui Ilie, Maria (Guica), invidioasa pe Catrina si pe fetele ei, pentru locul din spatele casei, pentru zestrea adunata.

Conflictul dintre Ilie si Catrina se ascute fiindca ea cere pogonul ei de pamant, vandut de sot in timpul foametei. Acesta ii promisese ca ii face acte pe casa, dar nu se tinuse de cuvant, mai mult, o ironiza mereu.

Idealul taranului Ilie Moromete este sa pastreze pamantul, sa nu vanda din el. Dar barbatul are datorii la banca, plata taxelor (“fonciirea”) este inevitabila, familia numeroasa trebuie hranita si atunci el decide taierea salcamului, simbol al stabilitatii, al trainiciei traiului rural.

Taierea salcamului, o scena antologica din primul volum, sugereaza primul pas spre destramarea familiei Moromete, inclusiv a satului.


Scena este construita din detalii progresive, din dialoguri expresive, care starnesc un umor ”tragic”: intr-o dimineata, Ilie il trezeste pe Nila, fara sa-i spuna de ce, isi iau securea si se duc in fundul gradinii. In fundal, se aude bocetul unei femei care-si plange mortul, semnal sonor al durerii lui Ilie care se vede nevoit sa sacrifice copacul. Nila este adanc mirat cand afla motivul trezirii sale atat de matinale. Salcamul urias avea o stransa legatura cu viata tuturor, in plus, el stia ca este al matusii Maria.

Ilie, in stilul sau caracteristic, nu-i da multe explicatii- il taie ”ca sa se mire prostii!” si-l vinde “astuia” aratand spre Balosu. Cum Nila nu se pricepe sa indrepte caruta cu cai intr-o pozitie buna pentru doborarea salcamului, Ilie cugeta in sinea lui: ”Ce baiat greu de cap . ” si ii vorbeste batjocoritor: ”-Ei, acuma ce-ai ramas cu capul intre urechi?!”

Dupa prabusirea salcamului, mama, Tita, Paraschiv vor sa stie de ce a fost taiat, iar Ilie le spune sa-l intrebe pe Nila care, evident, il “citeaza” pe tatal sau: ”ca sa se mire prostii”.

Cronologic, urmeaza secventa intalnirii taranilor in poiana fierariei lui Iocan, loc de citire, de dezbatere, de comentare a articolelor din ziare. Aici taranii: Moromete, Cocosila, Iocan, Dumitru lui Nae ”fac politica” discutand cu umor si ironie, despre Nicolae Iorga, despre Bratieni, despre majestatea sa, regele.”Actorul” scenei este Ilie Moromete care citeste un articol despre “Marele congres agricol”, despre discursul regelui.Lectura atrage o serie de replici mucalite din partea taranilor care se intreaba daca “primul agricultor” merge la plug, daca are pamant: “Are asa . cam un lot si jumatate” apreciaza Cocosila, in vreme ce altcineva precizeaza ca : ”Are mai mult, ca trebuie sa-l tina si pe- ala micu, pe Mihai . ”

Dialogul este incarcat de umor, de haz, taranii judecand “starea” regelui in limbajul lor specific, popular, pigmentat cu ironii, cu ticuri verbale (“Esti prost” subliniaza adesea Cocosila).

Urmatoarea secventa remarcabila este “fonciirea” (plata impozitului). Protagonistul ei este tot Ilie, care joaca un teatru teribil cu cei doi agenti fiscali, dintre care unul este Albei, zis Jupuitu (nume sugestiv ales), in speranta ca si de aceasta data va scapa de plata integrala a taxelor pentru pamant. Moromete face o serie de gesturi si rosteste vorbe menite sa-i enerveze pe cei doi. El se adreseaza membrilor familiei, acestia nefiind prezenti acolo, isi gaseste cate ceva de facut, dorind sa para un om ocupat cu lucruri mai importante decat plata impozitului. Ii ignora pe agenti mult timp si deodata ii anunta: “N-am”. Lui Ilie i se cere sa plateasca macar restantele, dar barbatul cere o tigara insotitorului, apoi vrea un foc. El este calm, in vreme ce Jupuitu e din ce in ce mai agitat, mai nervos, mai amenintator si taie chitanta. Moromete sustine in continuare ca nu are bani si fumeaza linistit. Iritat la culme, agentul intra in casa pentru a lua din zestrea fetelor, dar Tita o apara cu strasnicie.

In curte, de unde ar vrea sa ia caruta, Jupuitu se loveste de Paraschiv care pazeste caii.

In cele din urma, Ilie se invoieste sa dea o mie de lei amanand plata restului (“Ce, crezi ca noi fatam bani?”).

Furios, Jupuitu accepta scriind alta chitanta si amenintand ca in doua saptamani Ilie trebuie sa achite tot la primarie daca nu, vine cu jandarmii la el.

Agentul pleaca maniat la culme, indignat ca Ilie Moromete, desi n-are bani, e totusi abonat la ziarul “Miscarea” si “face politica”.

Scena secerisului pune in lumina un moment semnificativ din viata taranului roman. Muncile agricole au reguli precise, statornicite de traditie, cum ar fi de exemplu faptul ca recoltarea granelor este inceputa de cel mai vrednic dintre copii, apoi tatal leaga snopii, iar femeile se ocupa de pregatirea pranzului. Catrina incalzeste fasolea, Ilie se repede sa guste din ea, se frige, dar nu-l avertizeaza pe Paraschiv care, la randul lui, se arde. Tatal ii da sa bea apa, si-i marturiseste naiv ca el credea ca fasolea e rece.

Secventa serbarii scolare este impresionanta, incarcata de dramatism. Niculae ia premiul intai la baieti, spre surprinderea tatalui sau, dar, cand sa recite o poezie, intra in criza de friguri si Moromete se vede nevoit sa-si care baiatul pana acasa in spinare, moment care trezeste o mare compasiune si care il tulbura pe parintele copilului.

Apoi Moromete trebuie sa ia decizii importante: dandu-si seama ca Achim nu va trimite bani pe oi, ca a ramas fara caii cu care au fugit Paraschiv si Nila ( pe care ii batuse cu parul intr-un gest ultim de autoritate esuata), ii vinde lui Balosu un lot de pamant, locul din spatele casei, astfel reusind sa achite “fonciirea”, datoria la banca, taxele scolare pentru Niculae pe care-l duce la scoala.

Celelalte planuri ale actiunii surprind destinele altor familii: Tudor Balosu este in conflict cu fiica sa, Polina, care fuge cu Birica, un baiat sarac; Vasile Botoghina se cearta cu sotia lui care nu este de acord sa vanda un lot de pamant pentru a avea bani de sanatoriu, unde el sa se trateze de plamani; Tugurlan este blestemat sa-i moara in fiecare an un copil, se bate cu fiul primarului, cu seful de post si ajunge la inchisoare.

Volumul al doilea reconstituie imaginea vietii taranului roman dupa al Doilea Razboi Mondial.

Ilie Moromete nu mai este acelasi: nu mai iese la drum, face negot, nu-l mai lasa pe Niculae la scoala.

El este ingandurat, din ce in ce mai singur, parasit de toti, de baietii cei mari, de Catrina, de prieteni.

Moromete pleaca la Bucuresti sa-si convinga feciorii sa se intoarca acasa (Paraschiv lucra ca sudor, Nila era portar de bloc, Achim avea un magazin). Dar Ilie nu reuseste sa-si adune familia destramata si razboiul avea sa i-o stirbeasca in mod tragic: Nila moare in batalia de la Cotul Donului. Apoi, il pierde si pe Paraschiv care suferea de plamani.

Satul romanesc trece prin schimbari radicale produse de venirea la putere a comunistilor care ruineaza taranul si agricultura.

Marin Preda introduce personaje noi care intruchipeaza prostia, ambitia de a obtine putere; sunt niste venetici prezentati cu ironie, in goana dupa functii, promovati pe baze politice, care nu au nimic in comun cu traditia si spiritul taranesc.

Niculae Moromete ajunge activist de partid, supravegheaza buna desfasurare a primelor forme colective de munca. Conflictele, intrigile pentru functii si putere il determina pe tanar sa-si continuie studiile si sa devina inginer horticultor. Se casatoreste cu Marioara lui Adam Fantana, asistenta medicala.

Ultimele capitole povestesc despre moartea lui Ilie Moromete. El se stinge de batranete, la aproape 80 de ani, fara suferinta, fara dramatism, moartea lui fiind ceva firesc. A cazut la pat si si-a terminat zilele de trait. Doctorului, care l-a tratat, i-a transmis crezul sau de o viata: “Domnule, eu totdeauna am avut o viata independenta”.

Caracterizarea lui Ilie Moromete

Marin Preda a marturisit ca “eroul preferat, Moromete, care a existat in realitate, a fost tatal meu”, ceea ce arata ca modelul scriitorului in construirea personajului sau a fost Tudor Calarasu.

Moromete nu este lacom dupa pamant, nu vrea sa se imbogateasca, asa cum dorea Ion, eroul lui Liviu Rebreanu. Pentru el pamantul insemna libertate materiala, siguranta, independenta.

Protagonistul romanului este un taran- filozof pentru ca el are o fire reflexiva, se gandeste, mediteaza la propria existenta, isi pune intrebari, cauta explicatii in legatura cu motivele/ cauzele destramarii familiei sale. Gandurile lui duc catre o autoanaliza a felului sau de a fi ca parinte, a conflictelor dintre generatii.El crede ca a facut tot ce trebuia (volumul I, “Piatra alba de hotar”).Mai tarziu, prin monolog interior, analizeaza conditia taranului, relatia dintre tata si copii. Dezamagit, ranit de baieti in autoritatea lui, se consoleaza ca si-a indeplinit rolul de parinte, a crescut copii, le-a pastrat pamantul. El se simte tradat, neinteles de baietii care n-au vrut sa munceasca pamantul. El le-a vrut binele, s-a ingrijit de ei si a tinut la ei chiar daca nu le-a aratat-o. (volumul al II-lea)

Caracterizarea eroului se realizeaza prin mai multe modalitati directe si indirecte.

Faptele, gesturile, felul de a vorbi, de a gandi il definesc pe Ilie Moromete in mod semnificativ.

Scenele antologice ale romanului evidentiaza trasaturile lui preponderente: disimularea, firea sucita, indecisa, spontana, care provoaca reactii uluitoare celor din jur.

Inteligenta, ironia, placerea de a face haz de necaz, spiritul mucalit il scot in evidenta.

Autoritatea sa devine recunoscuta in familie, in grupul de prieteni, in sat.

Comunicativ, el cauta mereu ocazii de a mai vorbi, de a sta la taifas cu cineva, spre disperarea nevestei:”Esti mort dupa sedere si dupa tutun . ”

O buna parte a acestor insusiri se vor atenua si se vor pierde pentru ca necazurile, dezamagirea, tristetea, singuratatea il vor coplesi.

Dimensiunea complexa a protagonistului se construieste printr-o succesiune de scene semnificative prin care el se raporteaza la viata de familie, la viata sociala din lumea satului traditional: intoarcerea de la camp, cina, secerisul, taierea salcamului, plata impozitului, adunarile duminicale din poiana fierariei lui Iocan.

Ilie Motomete este un taran reflexiv, contemplativ, care are placerea de a vorbi si de a ironiza.El domina lumea prin cuvant; el nu se poate lipsi de acesta nici cand e singur, cand sta de vorba cu sine insusi (monolog interior).

Autoritatea sa se reflecta in locul ocupat la masa, dar si in glasul care stopeaza nemultumirile, cu fermitate, chiar cu agresivitate (avea glas “puternic si amenintator, facandu-i pe toti sa tresara de teama”). Autoritatea lui Ilie reuseste sa tina familia unita pana cand conflictele mocnite izbucnesc cu putere.

Placerea vorbei, contemplarea spectacolului vietii, uneori regizarea acestuia constituie marile bucurii ale lui Moromete. Atitudinea sa ludica in fata vietii il elibereaza de apasarile acesteia.

Nelipsit de la intalnirile de duminica din poiana fierariei, unde ocupa prim-planul dezbaterilor si trezeste invidia interlocutorilor prin faptul ca reuseste sa gaseasca in paginile ziarelor ceea ce nimeni nu observa, mereu aflat in asteptarea unui partener de discutie pe care sa-l ridiculizeze cu subtilitate pentru a-i demonstra inferioritatea, maestru al disimulatiei, Moromete este neintrecut in ticluirea cuvintelor.

Momentul descoperirii dimensiunilor conflictului exterior, cu fiii cei mari, ii prilejuieste eroului noi clipe de reflectie monologul interior relevand tragismul fiintei care se descopera vulnerabila in fata destinului. El este convins ca le ofera copiilor sai povete intelepte, nebanuind nemultumirile acestora care se confrunta cu aparitia altor oportunitati de viata, cu mirajul orasului si al banului. El nu intelege revolta acestora impotriva autoritatii sale si a modului de viata arhaic si intuieste dimensiunile conflictului cand acesta se consumase (gestul sau de a-i bate cu parul pe baietii Paraschiv si Nila este tardiv si ii stirbeste autoritatea, ca urmare ei, mai indarjiti, tot pleaca la Bucuresti, cum planuisera deja).

Descoperirea insa il va zdruncina pe Moromete, il va determina sa se raporteze altfel la viata, ii va schimba intregul comportament: se insingureaza, se instraineaza, nu mai este comunicativ, pare a fi infrant.

Protagonistul romanului “Morometii” este un personaj dramatic, in ciuda simplitatii conditiei sale de taran, are o viziune despre lume si o putere de interiorizare si de reflectie care ii confera adancime psihologica, fiind un taran atipic, si tocmai de aceea capabil sa traiasca in constiinta drama proprie, a familiei si a colectivitatii.

In personalitatea lui Niculae se va rasfrange felul de a fi al tatalui. Amandoi sunt adeptii lui a fi, nu a lui a avea, ai raportarii la lume prin gandire si prin cuvant.

Tatal si fiul au o profunda dimensiune reflexiva, insa relatiile conflictuale din familie, mersul istoriei, schimbarile sociale au distrus afectiunea si comunicarea lor spirituala.

Ilie Moromete este un erou magistral individualizat de un scriitor realist ca Marin Preda care l-a creat cu autenticitate ca tip al taranului patriarhal.












Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2020 - Toate drepturile rezervate -|

Literatura



Carti
Gramatica
Poezii

Esee pe aceeasi tema


Scrisoarea i - comentariu
Alexandru Lapusneanu- costache Negruttzi - comentariu
Structuralism - curent de anvergura metodologica din secolul al XX-lea
Dadaismul in avangarda romaneasca
Relatia Ilie Moromete-Catrina
Lucian Blaga din viziunea biblica asupra Genezei
DIMITRIE CANTEMIR - personalitate multilaterala a culturii romane
Curent literar - miscare revolutionara in planul ideilor estetic-literare
D-l Goe - de I.L.Caragiale - motivul trenului
Crestinism Cosmic si Mircea Eliade



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.