SCHITA

I.         Definitie. Generalitati

Schita - specie a genului epic in proza, de mica intindere, cu personaje putine si cu actiune simpla, avand un singur fir narativ si surprinzand un moment semnificativ din viata personajului principal, care este caracterizat printr-o trasatura fundamentala de caracter.

termenul provine din artele plastice, unde are sensul de creionare rapida a unui subiect;

preluat de literatura, termenul denumeste cea mai restransa forma de proza scurta;

schita cultiva instantaneul, are caracter fragmentar si se bazeaza pe naratiune si dialog;

in schita apare elementul dramatic (mai ales prin organizarea dialogurilor), de unde si asemanarea ei cu o scena dintr-o piesa de teatru.

Opera literara D-l Goe, publicata in celebrul volum Momente si schite (1904), intregeste tipologia ,,moftangiilor" lui I.L.Caragiale, aducand in prim-plan imaginea copilului rasfatat si obraznic dintr-o familie cu pretentii aristocratice, in realitate  vulgara, cu apucaturi de mahala.

II.       Specificul actiunii

Actiunea:

este simpla, aproape conventionala, liniara, alcatuita dintr-o succesiune de  momente narative (precizarea contextului spatial si temporal, asteptarea trenului pe peronul din ,,Urbea X", discutia ,,filologica" despre corectitudinea pronuntarii cuvantului ,,marinar", ocuparea locurilor in tren, pierderea de catre Goe a palariei si a biletului de calatorie, blocarea baiatului in ,,compartimentul unde nu intra decat o singura persoana", eliberarea captivului si plata amenzii, tragerea semnalului de alarma, sosirea cu intarziere a trenului in Bucuresti, plecarea lui Goe si a insotitoarelor sale ,,la bulivar");

se caracterizeaza prin ritmul alert, dat de impletirea naratiunii cu dialogul de factura dramatica, derulandu-se in secvente cinematografice, dintre care unele au valoare antologica (discutia ,,filologica", pierderea palariei etc.); 

fixeaza un singur moment din viata personajului si are un timp si un spatiu limitate (cele cateva ore ale calatoriei provincialilor Goe, mam-mare, mamita, tanti Mita; peronul garii din ,,Urbea X"; trenul accelerat care circula spre Bucuresti).

mesajul schitei are o functie etica si moralizatoare, pentru ca naratorul pune in discutie valori precum educatia, bunul-simt, politetea, rolul adultilor in formarea caracterului copiilor, oferindu-se ca exemlu comportamentul personajelor, din care se trag invataminte.

Conflictele:

conflictul principal este axat pe comportamentul lui Goe si al celor trei ,,dame", prezentat intr-o diversitate de nuante (de fapt, in schita totul este inversat, copilul pozand ridicol in adult, iar personajele adulte comportandu-se infantil);

exista si mai multe conflicte secundare (intre Goe si ,,uratul", intre conductor si cele trei calatoare), dar acestea sunt subordonate conflictului principal, naratorul conturand cu deosebita arta a nuantelor un prototip al rezultatului educatiei gresite in familie.

Lucrare: Sistemul circulator la om - inima, vasele de sange Lucrare: Boala lui parkinson

III.      Specificul constructiei subiectului

Expozitiunea:

este mai dezvoltata decat in alte schite, pentru conturarea atmosferei conflictului;

contine prezentarea, fara individualizari, a contextului spatial si temporal (dimineata zilei de 10 Mai, peronul garii din ,,urbea X", cele citeva ore ale calatoriei cu trenul spre Capitala), apoi aduce in prim-plan imaginea personajului principal Goe (,,repetent", ,,foarte impacient", ,,poarta un frumos costum de marinar", ,,incruntat") si a personajelor secundare: mam-mare, mamita si tanti Mita (,,frumos gatite");

este atasata si o secventa reprezentativa pentru ilustrarea ignorantei personajelor si a obrazniciei lui Goe: discutia ,,filologica" despre pronuntarea corecta a cuvantului ,,marinar";

expozitiunea contine detalii prin care se contureaza imprejurarile conflictului (precizarea relatiilor de rudenie dintre personaje, sugerarea atmosferei generate de asteptarea trenului etc.).

Intriga:

este anterioara expozitiunii, aparand chiar in fraza de inceput a schitei, prin care se precizeaza motivul comic al calatoriei lui Goe la Bucuresti: ,,ca sa nu mai ramaie repetent si anul acesta";

constituie pretextul pentru declansarea conflictului, respectiv prezentarea peripetiilor personajelor pe parcursul calatoriei.

Desfasurarea actiunii:

imbina relatarea narativa in ritm rapid cu dialogul de factura dramatica, ceea ce face ca schita sa para o scena dintr-o piesa de teatru;

contine o succesiune de secvente prin care se pun in lumina trasaturile de caracter ale personajelor (obraznicia, incultura, vulgaritatea, lipsa discernamantului etc.): sosirea trenului si ocuparea locurilor de catre pasageri, conflictul lui Goe cu ,,uratul", pierderea palariei si a biletului de calatorie, conflictul dintre conductor si cele trei ,,dame" pe tema amenzii, blocarea copilului in ,,compartimentul unde nu intra decat o singura persoana", eliberarea captivului si plata amenzii etc.;

accentul cade pe sublinierea actiunilor personajului central (portret moral desprins din fapte si comportament, din relatiile cu cei din jur, din limbaj etc.).

Punctul culminant:

contine momentul de maxima tensiune al lantului de peripetii (tragerea semnalului de alarma, ceea ce provoaca oprirea brusca a trenului si panica tuturor calatorilor);

este realizat prin naratiune/ relatare si descrierea, mai ales prin enumerare, a reactiilor provocate de gestul necontrolat al lui Goe (semnificativa pentru ,,educatia" pe care o primeste copilul este notatia naratorului: ,,mam-mare doarme in fundul cupeului cu puisorul in brate").

Deznodamantul:

este axat pe momentul ajungerii trenului in Bucuresti si al plecarii lui Goe si a insotitoarelor sale ,,la bulivar";

finalul este deschis, cititorul avand banuiala intemeiata ca sirul peripetiilor lui Goe nu se va opri aici.

IV.     Specificul constructiei personajelor

Personajele - trasaturi generale:

reprezinta tipuri umane inscrise pe coordonate negative (copilul rasfatat si obraznic, adultul iresponsabil, incult si vulgar, care da copilului o educatie gresita);

sunt surprinse intr-un moment de viata autentica, in masura sa le puna in evidenta trasaturile morale negative;

sunt creionate sumar, pe baza unei singure trasaturi definitorii a caracterului, vazuta intr-o diversitate de nuante.

Personajul principal:

este caracterizat mai putin prin procedee directe (schita de portret fizic: ,,tanarul", ,,mititelul", ,,poarta un frumos costum de marinar, palarie de paie" si moral: ,,incruntat", ,,foarte impacient", ,,cu un ton de comanda", ,,incepe sa zbiere"), cat mai ales prin procedee indirecte (caracterizare desprinsa din fapte si comportament, din relatiile cu mam-mare, cu mamita, cu tanti Mita, cu ,,uratul", din vorbire, din mediul in care este situat, pe baza numelui purtat, din detalii de vestimentatie;

trasatura definitorie de caracter este obraznicia, ca urmare a gresitei educatii pe care o primeste in familie; alte trasaturi care ii intregesc portretul moral sunt lenea si prostia (,,repetent" admirat de mam-mare: ,,n-a invatat toata lumea carte ca d-ta", ,,nu stii ce simtitor e?"), lipsa de respect fata de personajele adulte (insotitoarele sale sunt ,,proaste", unul dintre calatori este ,,uratul"), aroganta si vointa de a domina pe cei din jur (,,de ce nu vine? Eu vreau sa vie!");

chiar numele ,,Goe" sugereaza nivelul de inteligenta a copilului, iar asocierea cu substantivele ,,d-l", ,,tanarul" are o vadita intentie ironica, prin raportare la varsta si la comportamentul personajului;

in relatie cu insotitoarele sale, Goe se comporta ca un tiran, stiind prea bine ca va fi iertat, orice ar face (obiceiul lui mam-mare de a-si scuipa nepotelul ,,sa nu-l deoache", de a-l saruta pentru orice nazbatie, gest urmat invariabil de aranjarea palariei, este expresia vulgaritatii personajului adult, care vede in copil intruchiparea inteligentei si a bunului-simt).

Personajele secundare:

au trasaturi comune de caracter (incultura, vulgaritatea, admiratia neconditionata fata de copil etc.);

sonoritatile asemanatoare din numele personajelor: mam-mare, mamita, tanti Mita sugereaza continuitatea, peste generatii, a aceluiasi model educational, a carui finalitate este rasfatul si obraznicia.

V.         Specificul procedeelor de expresivitate artistica si al stilului

ca in orice opera epica, modul principal de expunere este naratiunea in ritm alert, derulata cinematografic, impletita cu dialogul de factura dramatica, ceea ce apropie schita de genul dramatic;

personajele comunica si se comunica prin dialog, mod de expunere ce are aici o functie de reprezentare (este principala cale de patrundere catre personalitatea personajelor);

secventele descriptive sunt rare, concentrate, axate pe schita de portret a personajului principal si pe notatii fugare ale comportamentului copilului si al personajelor adulte, pentru ca descrierea incetineste sau chiar intrerupe naratiunea;

comicul este o modalitate de caracterizare a personajelor, in variatele sale forme: de situatie, de caracter si, mai ales, de limbaj (cliseele verbale: ,,soro", ,,tato", parol", ,,puisorule", deformarea neologismelor sau chiar a termenilor uzuali: ,,ciucalata", ,,n-am declaratara", ,,procopsitule" etc.).