Sonetul CLXXXIII - comentariu
Sonetul se structureaza pe doua planuri,
unul general, conceptual si al doilea concret, imediat. In primele opt
versuri asistam la o meditatie pe tema adevararului
subiectiv ca "Dragostea-i unica vecie data noua". Astfel in
absenta eroului el devine fragil, se vestejeste "in noi ca
floarea-n glastra". Existenta efemera e sugerata prin
simboluri care exprima trecerea, spatiului inchis, incremenirea,
sterilitatea: "piericiunea noastra". Comparatiile sunt de natura
vegetala si animala. Intregul fragment se organizeaza in
jurul a doi termeni fundamentali: timpul si iubirea. A doua parte a
sonetului ne introduce in planul unei situatii concrete. Domeniul de
referinta e altul, iubirea capata dimensiunile sacrului.
Incidentul despartirii nu poate distruge ardoarea sentimentului
dragostei. Chemarea iubitei e comparata cu scoaterea din moarte a -----
Lazar la auzul vorbelor lui Isus: "Ca Lazar la auzul duioaselor
porunci,/ Oricind si ori de unde ma vei striga pe nume,/ Chiar
da-as zacea in groapa cu
lespedea pe mine,/ Tot m-as scula din moarte ca sa alerg la
tine."
