Titus distruge Ierusalimul

Titus distruge Ierusalimul

Cind generalul roman a jefuit Templul, iudeii au pasit intr-o noua faza a istoriei lor - la fel si crestinii

Gessius Florus a iubit banii si ii ura pe evrei. Ca procurator roman, el guverna Iudeea avind putina grija de sensibilitatile lor religioase. Cind veniturile din impozite au fost mici, el a confiscat argintul din Templu. Pentru ca rumoarea impotriva lui crestea, acesta a trimis trupe in Ierusalim care au masacrat 3.600 de cetateni. Actiunea lui Florus a declansat o rebeliune exploziva ― prima revolta evreiasca ―.

Lansarea revoltei

Revolta evreilor a inceput la Masada, o stinca uriasa ridicindu-se deasupra Marii Moarte. Romanii au construit acolo o fortareata realmente invincibila. Totusi, atrocitatile lui Florus au inspirat citiva zeloti nebuni sa atace Masada. Intr-un mod miraculos au obtinut victoria, macelarind acolo armata romana. In Ierusalim, capitanul Templului a aratat solidaritate revoltei incetind sa mai aduca sacrificii lui Cezar. In curind Ierusalimul era intr-un dezastru, expulzind si ucigind trupele romane. Revolta s-a extins in intreaga Iudee, apoi in Galileea. Cestius Gallus, guvernatorul roman al regiunii, a marsaluit din Siria cu 20.000 de soldati. A asediat Ierusalimul sase luni, si totusi a fost invins. A lasat 6.000 de soldati romani morti; sa nu mai vorbim de armele pe care aparatorii evrei le-au luat si le-au folosit.

Apoi imparatul Nero a trimis pe generalul Vespasian sa inabuse revolta. Vespasian invins opozitia din Galileea, apoi in Trans-Iordania, apoi in Idumeea. A inconjurat Ierusalimul. Dar inainte sa obtina victoria, Nero a murit. Vespasian a fost implicat in lupta pentru tron, care s-a incheiat cu proclamarea lui de catre armatele estice ca imparat. Una din primele sale actiuni ca imparat, a fost sa-l numeasca pe fiul sau, Titus, conducator al razboiului impotriva iudeilor.

Zdrobirea revoltei

De acum, Ierusalimul a fost izolat de restul natiunii, iar dezbinarile din oras au combatut strategiile de aparare. In timpul asediului, oamenii au inceput sa moara de foame si ciuma. Sotia marelui preot, care traia cindva in lux, cauta firimiturile de pe strazi. Intre timp, romanii au pus in actiune masini noi de razboi care sa arunce bolovani in zidurile orasului. Berbecii au atacat fortificatiile. Aparatorii evrei au luptat intreaga zi si au reusit sa rezideasca zidurile in timpul noptii. In cele din urma, romanii au darimat zidul exterior, apoi al doilea, si in final al treilea zid. Tousi, evreii au luptat grabindu-se catre Templu, ultima lor linie de aparare. Acesta a fost sfirsitul pentru vitejii aparatori evrei si pentru Templu. Istoricul Josephus sustine ca Titus n-a vrut sa loveasca in Templu, dar soldatii erau atit de miniosi pe agerii lor adversari incit l-au ars. Evreii care au supravietuit au fost macelariti sau vinduti ca sclavi. Ceata zelotilor care au luat Masada au pastrat-o timp de cel putin trei ani. Cind romanii si-au construit in sfirsit rampa lor de asediu si au invadat fortareata din munte, au gasit pe aparatotii ei morti; acestia s-au sinucis nedorind sa fie captivi ai strainilor.

Rezultatele revoltei

Proiect: Dunarea - sectoarele dunarii Proiect: Clima. Clima Europei. Clima Romaniei

Revolta evreilor a marcat sfirsitul statului Israel pina in timpurile moderne. Distrugerea Templului a determinat, de asemenea, o schimbare in inchinarea evreilor (desi aceasta schimbare incepuse o data ce evreii fusesera imprastiati in intreaga lume in urma cu sase sute de ani de catre babilonieni). Prima distrugere a Templului de catre babilonieni, in 586 B.C., i-a obligat pe evrei sa devina oameni ai Legii. Tristul sfirsit al Templului a inchis usa sistemului evreiesc orientat pe jertfe. Au adoptat, desigur, noi ritualuri in sinagoga si in casele lor familiale. Dar Sanhedrinul a fost dizolvat, iar centrul religiei iudaice a fost mutat in institutiile educationale ale Iaminei.

Unde erau crestinii? In afara orasului. Multi au fost condusi inafara Ierusalimului prin deceniile de persecutie de mai inainte. Eusebiu a scris ca, atunci cind a inceput revolta, in 66 A.D., unii din evreii crestini ramasi au fugit la Pella, un oras pe riul Iordan. S-ar putea spune ca aceste evenimente au inclinat balanta implicarilor Bisericii catre neamuri. Misionari, ca Pavel, s-au ocupat de o biserica puternica si conservatoare, cu temelia in Ierusalim. Dar evreii crestini, neimplicati in revolta, au determinat o prapastie evidenta intre ei si iudeii conservatori. Dupa 70 A.D., crestinilor nu li s-a permis sa intre in sinagogi. Apoi, caderea Ierusalimului i-a deosebit si mai mult pe crestini de evrei si a indemnat Biserica sa se dezvolte intre neamuri.

Legaturi cu trecutul iudaic

Crestinismul a avut o relatie speciala cu iudaismul. Aceasta relatie a avut consecinte tragice, in special in contextele unde crestinii au dominat o cultura locala sau o natiune si unde iudeii erau considerati ca a doua clasa de cetateni. In toate acele circumstante, pe linga inrudirea celor doua religii, au avut loc si miscari violente atunci cind comunitatile iudaice au incercat sa impuna revenirea la practica credintei lor ancestrale.

Privita dintr-o alta perspectiva, legatura dintre crestinism si iudaism poate fi vazuta intr-o lumina mai pozitiva. Desi biserica s-a rupt din iudaism, este un fapt remarcabil ca principalele probleme ale primelor secole ale bisericii au fost probleme nascute in contextul iudaismului.

In primul rind, crestinii s-au framintat cu intrebarea: ce este adevarul? Daca biserica a cautat adevarul ultim intr-o revelatie personala de la Dumnezeu - adica, in viata si lucrarea lui Isus Hristos - totusi, biserica s-a folosit de mostenirea iudaica cu privire la credinta ca revelatia divina detine cheia celor mai importante realitati ale vietii.

In al doilea rind, crestinii s-au framintat cu intrebarea: cum putem cunoaste adevarul? Desi raspunsul il gasim in scrierile Noului Testament si in marturia apostolilor lui Hristos, totusi increderea intr-o revelatie scrisa de la Dumnezeu si a unor lideri care au autoritatea interpretativa a acelor revelatii scrise, provine dintr-un context iudaic al onorarii cartilor sacre si al studierii lor cu mare atentie.

In al treilea rind, crestinii s-au framintat cu intrebarea: cum vom transpune adevarul in practica vietii? Daca biserica a inteles ca exista o alta dimensiune mai adinca decit cea a organizarii vietii in jurul ritualului anual al templului si a activitatilor sinagogilor locale, totusi dezvoltarea proprie a bisericii inspre episcopi si plantarea noilor biserici sub conducerea batrinilor, preotilor sau slujitorilor locali provine dintr-un mod de gindire iudaic al intaririi credintei si al organizarii comunitatii pentru a face fata presiunilor lumii.

Biserica primara a beneficiat din legatura sa cu iudaismul inca intr-un aspect. Pentru inca citeva decade dupa anul 70, biserica a continuat sa se bucure de statutul legal pe care iudeii si-l cistigasera cu greu. In mod normal, in lumea mediteraneeana a acelor timpuri, natiunile cucerite de Roma erau fortate sa adapteze religiile lor locale religiei romane; ei trebuiau sa recunoasca dumnezeii Romei alaturi de ai lor. De aceea monoteismul iudeilor a fost o continua sursa de framintari incepind cu secolul I B.C., cind Roma a cucerit Iudeea. Roma a recunoscut iudaismul ca o religie legala, in ciuda refuzului iudeilor de a recunoaste zeii romani. Acest statut de religia licita a protejat biserica crestina prin asocierea ei cu iudaismul, chiar daca distrugerea Ierusalimului a condus de fapt la separarea completa a celor doua religii.

Cind biserica crestina s-a implicat in lumea romana, radacinile ei iudaice au ramas obscure, dar chiar si asa, acele radacini au ramas o parte esentiala a ceea ce crestinismul a fost si a devenit.

Din Ierusalim spre marginile pamintului

Biserica Crestina ca miscare misionara in lumea mediteraneeana s-a folosit si de conditiile generale ale timpului:

F    pax romana - stabilita de Cezar August (27 BC - 14 AD), asigura o stabilitate politica si sociala, facind posibila miscarea ideilor si a oamenilor.

F    cultura elena ce acompania expansiunea puterii politice romane a creat o forma comuna a limbii grecesti (koine) deschisa invatarii oamenilor care traiau in imperiu.

F    Dispersia iudeilor din Iudeea, care a inceput cu citeva secole inainte de Hristos, a insemnat comunitati de oameni cu frica de Dumnezeu, care au studiat Scripturile evreiesti, imprastiati prin toata lumea romana. Crestinismul care s-a imprastiat dupa anul 70 s-a folosit de avantajele tuturor acestor conditii existente.

F    Noua religie avea nevoie de mai mult decit factori generali favorabili politici, sociali si religiosi. Dispersia sinagogilor iudaice in lumea mediteraneeana a asigurat o baza a operatiunilor pentru misionarii crestini, asa cum Faptele Apostolilor ii descrie pe Pavel, si tovarasii sai. Marturia despre Hristosul crucificat si despre non-iudeii care puteau deveni "copii ai lui Avraam" prin credinta, i-a ofensat adinc pe iudei si au determinat o puternica opozitie in cadrul bisericii.

F    Roma a asigurat conditii pasnice pentru calatoria si raspindirea noilor idei, dar imperiul n-a stat linistit atunci cind in locul Cezarului, cel care era propovaduit Domn era numai Isus Hristos. Persecutia romana, care a inceput sub Nero, Domitian si Marcus Aurelius, inainte ca sa fie extinsa sistematic de catre imparatii Decius si Valerian (mijlocul sec.III) si Diocletian (inceputul sec.IV), au declarat razboi noii credinte.

F    O opozitie mai serioasa decit cea religioasa iudaica si cea a persecutiei politice romane, a fost cea a nesigurantei interne. Linia de demarcatie a traducerii noii credinte intr-o lume a religiilor grecesti, romane si orientale au creat un nou curent: gnosticismul. Spre sfirsitul secolului II, apologetul crestin Iraneus a listat 217 de forme ale acestei noi forme de gindire din cadrul crestinatatii.