Aspectele militare ale Imperiului - prioritatea potentialului nuclear si intercontinental

1. Prioritatea potentialului nuclear si intercontinental

Noul Imperiu, in sens militaro-strategic, poate fi creat pe baze reale doar cu conditia pastrarii puterii nucleare a fostei URSS si a tuturor tipurilor de armament strategic si cosmic in mainile blocului eurasiatic. Este conditia principala nu numai pentru capacitatea de a actiona a viitoarei organizari continentale dar si pentru crearea ei, deoarece integrarea statelor si a "spatiilor mari" in jurul Rusiei, confirmarea axelor principale ale Eurasiei se vor realiza doar cand Moscova va dispune de potentialul strategic care va fi garantul principal al seriozitatii intregului proiect. Pastrarea echilibrului strategic intre atlantism (NATO) si Rusia (urmasa militaro-strategica a URSS si polul noului bloc eurasiatic) face ca planurile politice ale Noului Imperiu sa fie serioase si realizabile.

La momentul actual, potentialul strategic al fostei URSS isi pastreaza comparabilitatea proportionala cu NATO in sfera inarmarilor nucleare, a submarinelor atomice, a unor programe militare cosmice, in problema aviatiei strategice. De indata ce acest echilibru se va deplasa univoc in folosul atlantistilor, Imperiul Eurasiatic va deveni imposibil, iar Rusia se va transforma definitiv intr-o "putere regionala" si, prin urmare, isi va reduce teritoriul si sfera de influenta. Dupa aceasta, nici un fel de axe geopolitice si proiecte politice nu vor putea schimba nimic. Doar la aceasta etapa, atata timp cat repartizarea fortelor "razboiului rece" in sfera strategica nu s-a schimbat ireversibil, geopolitica si politica Rusiei au, intr-adevar o importanta hotaratoare si o autoritate continentala. De fapt, posibilitatea unei proiectari geopolitice libere si independente depinde in mod direct de pastrarea comparabilitatii strategice a potentialului rus si atlantic. De indata ce se va incalca aceasta proportie, Rusia se va transforma din subiect al geopoliticii in obiectul ei. In cazul acesta rusilor nu le va ramane decat sa navigheze intr-o situatie impusa din afara, alegand rolurile si prioritatile intr-un joc care "nu-i apartine".

O asemenea stare de lucruri face proiectul eurasiatic dependent de calitatea si potentialul armatei ruse (fostei armate sovietice). In mod automat se poate trage concluzia ca armata in asemenea conditii nu trebuie sa depinda in nici un caz de situatia politica de moment din Moscova. Dimpotriva, insasi calitatea armatei (in primul rand, in ce priveste armamentul strategic) constituie temelia intregii politici rusesti, axa ei, si, prin urmare, structura armatei trebuie sa determine conturul general al acestei politici, sa consolideze reperele strict politice. Atata timp cat se pastreaza intr-o oarecare masura echilibrul strategic, armata va ramane factorul cel mai important in politica ruseasca, deoarece insusi statutul politic al tarii, autoritatea, posibilitatile viitorul ei depind, intr-o asemenea situatie, in mod direct de Fortele Militare.

In prezent are loc, sub influenta atlantismului un proces foarte periculos de reorientare a intregii doctrine militare de la structura sovietica continentala la una locala, regionala. Aceasta inseamna ca in calitatea de "adversari potentiali" ai Rusiei, incep sa fie considerate nu SUA si tarile NATO ci tarile limitrofe Rusiei si regiunile interne ale Rusiei Federative, care pot sa tinda spre separatism. O asemenea cotitura a noii doctrine militare este opusa total din punct de vedere geopolitic, pozitiei Fortelor Armate, singura rezonabila, deoarece, in cazul de fata, "adversari potentiali" devin acele tari care, din punct de vedere logic, ar fi trebuit sa devina "aliatii" rusilor. Cu alte cuvinte, "aliatii potentiali" apar in rolul "adversarilor potentiali" ai Rusiei - blocul atlantic fiind scos din orice calcule.

Problema militara depinde in modul cel mai direct de alternativa geopolitica. Daca Rusia isi vede viitorul ei in Imperiu, in calitate de integrator si pol al noului bloc continental, ea trebuie sa se orienteze cu prioritate catre inarmarea nucleara si strategica in detrimentul formelor locale de inarmare. Actiunile militare de baza, in plan imperial, se vor desfasura in perspectiva "razboiului continental" si, prin urmare, capata un rol deosebit rachetele intercontinentale, (in primul rand cele cu focoase nucleare) aviatia strategica, portavioanele si submarinele atomice si toate formele de programe militare cosmice elaborate in calitate de alternativa a IAS

Prioritatea unor asemenea tipuri de armament ar contribui cum nu se poate mai bine la integrarea continentala si ar face alianta cu Rusia atragatoare si fundamentala pentru celelalte blocuri si tari eurasiatice. Aceste tipuri de armament depind direct de posibilitatea Rusiei de a juca cartea geopolitica la nivelul continentului si prin urmare, sa rezolve concomitent, pe un plan mult mai concret, si problemele economice in colaborare cu regiunile dezvoltate ale Europei Centrale si cu Japonia. Nu trebuie uitat faptul ca tocmai factorul nuclear, propus de SUA ca un "garant de aparare a Occidentului si a democratiei de totalitarismul sovietic", a fost forta motrice a economiei americane in perioada postbelica, in timp ce tarile Occidentului (inclusiv Japonia), puternice din punct de vedere economic dar slabe din punct de vedere militar si politic, au fost nevoite sa subventioneze economia si industria americana in schimbul tutelei strategice Pax Americana.

Intr-un anumit sens, in prezent, Rusia deja poate propune ceva similar atat Europei cat si Japoniei, fiind interesata de a contribui la maturizarea politica a acestor doua "Imperii potentiale" si nu de a le slabi sau de a le supune unui control dur, ca in cazul dominatiei americane, atlantice. Chiar la nivel pragmatic, depasirea crizei economice in Rusia, este posibila doar prin folosirea activa din punct de vedere geopolitic a factorului strategic si a tipurilor corespunzatoare de armament.

Pentru a avea "marfuri bune si multe" e mai simplu a nu reprofila Complexul Militaro-Industrial in producerea de cratite ci a continua si a intensifica fabricarea de portavioane si submarine atomice. In cazul unei asigurari corespunzatoare din punct de vedere politic, cateva submarine pot aduce Rusiei tari intregi cu o industrie dezvoltata, si aceasta pe cale pasnica, in timp ce reprofiland uzinele militare in producerea de masini de spalat, Rusia isi va pricinui o paguba economica iremediabila.

Reprofilarea in intregime a armatei intr-o maniera regionala este egala cu dezvoltarea tuturor tipurilor de armament obisnuite, nestrategice. Daca s-ar efectua o reforma militara in mod rational si consecvent (in conditiile noastre este greu de crezut asa ceva), atunci rusii ar avea o armata mobila eficace, gata de actiuni militare la scara continentala capabila sa rezolve cu succes si fara probleme conflictele militare ca cele din Afganistan, Tadjikistan sau Cecenia.

Referat: Marile calde si marile reci Lucrare: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

Ineficacitatea trupelor sovietice in conflictele locale care puteau fi observate in razboiul din Afganistan si in conflictele din timpul perestroicii, a fost rezultatul prioritatii strategice in construirea Fortelor Armate in URSS orientate catre un conflict nuclear global si nu spre razboaiele locale de o intensitate mica si mijlocie. Aceasta este o legitate. Restructurarea in armata, de "orientare regionala", adica alegerea ca scop principal a actiunilor militare reusite in limitele "razboaielor de intensitate mica sau mijlocie", va duce inevitabil la distrugerea armamentului strategic, deoarece astazi, nici o armata, chiar in cea mai dezvoltata tara din punct de vedere economic - spre exemplu SUA - nu este capabila sa-si infaptuiasca in mod eficace organizarea sa concomitent in doua directii - strategica si regionala. (Incapacitatea de a actiona a americanilor in conflictele locale a fost nu o data demonstrata - incepand cu Vietnamul si sfarsind cu Iugoslavia sau Somalia). De aceea, la prima vedere, transformarea "pozitiva" a armatei, care cica ar corespunde cu spiritul vremii, intr-o perspectiva indepartata ar insemna sfarsitul securitatii strategice a rusilor, pierderea unor garantii serioase de integritate teritoriala a Federatiei Ruse si imposibilitatea totala a imbunatatirii situatiei geopolitice in viitor.

Interesele nationale rusesti actuale constau in pastrarea cu orice pret potentialului sau strategic la nivel intercontinental, adica sa ramana "o superputere", chiar daca intr-o varianta redusa, micsorata. Pentru asigurarea acestei conditii se poate jertfi totul - a accepta orice fel de compromisuri politice, geopolitice, economice si teritoriale. Pastrand potentialul strategic, orice concesie teritoriala facuta astazi va fi revizuita maine in folosul rusilor. Deocamdata totul ramane ca mai inainte, toti pasii politici ai conducerii rusesti in folosul Occidentului raman, din punct de vedere teoretic, reversibili.

Soarta rusilor si a viitorului lor grandios consta, astazi, nu in faptul cati rusi au ramas in afara Rusiei Federale si nici in faptul, ce situatie politica si economica exista la noi in momentul de fata ci in faptul daca vom avea un nivel suficient de inarmare pentru ca pe cale militara sa ne aparam suveranitatea fata de singurul "dusman potential" al Rusiei - SUA si blocul nordatlantic. Celelalte probleme decurg de aici. Pe aceasta se bazeaza si determinarea univoca a faptului daca mai e posibila realizarea proiectului global eurasiatic imperial sau nu e posibila.

2. Care sunt Fortele Armate necesare marii Rusii?

Ierarhia dezvoltarii complexului militar in perspectiva crearii Imperiului Eurasiatic rezulta din principiile geopolitice de baza:

1) Se bucura de prioritate tipurile cosmice de armament, care au asemenea posibilitati potentiale de actiune teritoriala incat formele traditionale ale securitatii militare a statului sau a blocului de state cedeaza in fata lor, pierzandu-si in intregime eficacitatea si importanta. Perfectionarea variantei rusesti a Initiativei Strategice de Aparare are o importanta exceptionala. De asemenea sunt extrem de importante perfectionarile armei "atmosferice" si experimentele cu tipurile de armament neortodoxe care implica influenta asupra componentei psihice a omului. Aceasta sfera care, practic, nu se intrebuinteaza in conflictele locale, in realitate, este axa principala a adevaratei securitati a statului si a natiunii. Fara aceste cercetari si rezultate corespunzatoare, poporul se pomeneste, practic, fara aparare in fata "adversarului potential", si toate problemele "independentei", "suveranitatii" si "proiectelor geopolitice" cad de la sine.

2) Urmeaza apoi arma nucleara, aeropurtata. Potentialul rachetar si aviatia strategica. Aceasta sfera intercontinentala de inarmare, orientata spre un conflict potential cu polul atlantic, creeaza un pericol permanent pentru acele regiuni care sunt aparate in siguranta de hotarele maritime impotriva celorlalte forme de invazie militara. Nu este intamplator ca tocmai dezvoltarea constructiei sovietice de rachete a provocat o asemenea panica, la timpul sau, in SUA, si anume succesele din aceasta ramura i-au permis URSS si tratatului de la Varsovia sa existe un timp atat de indelungat dupa cel de-al doilea razboi mondial, cu toata situatia geopolitica dezavantajoasa a frontierelor de uscat. Numai tipurile intercontinentale de inarmare au facut din URSS, cu o oarecare aproximatie, un "continent", ceea ce ii dadea dreptul la o paritate strategica cu adevaratul continental - SUA.

3) Urmatorul nivel de mare importanta este Flota Militara Maritima. Acest tip de armament ca si rachetele intercontinentale si aviatia strategica este menit sa indeplineasca sarcini militare globale in cazul unei ciocniri cu "adversarul potential" nr.1 - SUA. Totodata, in perspectiva crearii blocului continental, Flota Militara Maritima a Rusiei trebuie sa devina punctul de plecare in crearea unui sistem gigantic al porturilor strategice atat in Sud cat si in Vest (de care Rusia si URSS au fost lipsite in mod traditional).

Portavioanele si submarinele atomice au in cazul acesta o importanta primordiala. Flota Militara Maritima trebuie sa se orienteze structural catre dirijarea operatiunilor de lupta in conditii maritime si in zonele de litoral, adica intr-un spatiu indepartat la maximum de baza terestra. Aceasta trebuie sa devina o forma prioritara a operatiunilor de lupta intr-un conflict militar potential, deoarece imperativul principal al unei strategii reusite consta, dupa cum se stie, in dirijarea operatiunilor militare fie pe teritoriul adversarului potential, fie pe teritoriu neutru. Totodata, trebuie prevazut din timp specificul geopolitic si strategic al adaptarii modelului existent al Flotei Militare Maritime la conditiile marilor si oceanelor de sud precum si ale Atlanticului occidental. Flota Marii Negre si flota Marii Baltice isi vor pierde, mai devreme sau mai tarziu, importanta lor pentru Rusia ca Imperiu, deoarece ele sunt niste puncte strategice importante doar pentru o "putere regionala" iar aceasta pentru Rusia este egala cu sinuciderea strategica.

De aceea controlul asupra Oceanului Indian si asupra Atlanticului este cu mult mai important pentru blocul continental decat porturile de importanta secundara gatuite de niste stramtori sau un istm ingust intre Marea Baltica si Marea Nordului. Flota Militara Maritima trebuie sa se orienteze in ansamblu mai degraba dupa modelul marilor Extremului Orient si celor nordice, analogul carora Rusia trebuie sa fie gata sa-l reproduca, cand va fi cazul, in India, Iran si Europa Occidentala, deoarece tocmai aceste teritorii sunt frontierele geopolitice adevarate ale Rusiei imperiale (si nu regionale).

4) Trupele terestre au, intr-o perspectiva imperiala, o importanta minima si sunt menite sa joace mai degraba rolul "armatelor interne" decat sa aibe o importanta strategica extraordinara. Intr-un conflict intercontinental real, trupele terestre trebuie sa indeplineasca doar o functie auxiliara - prin aceasta se si determina locul lor in ierarhia structurii militare. Singura exceptie in aceasta problema o constituie trupele de desant aeriene si cele cu destinatie speciala, care, in virtutea mobilitatii lor si a separarii lor de bazele continentale de uscat, pot sa participe activ la operatii intercontinentale foarte importante. In mod corespunzator, Trupele de desant trebuie sa aibe prioritate fata de alte sectoare terestre ale armatei.

O asemenea structura a Fortelor Aeriene ale Rusiei si a viitorului Imperiu Nou, reproduce, in linii mari, modelul sovietic al armatei din perioada de razboi. Ultimul model a fost rezultatul unui proces geopolitic firesc, cel mai bine inteles de catre conducerea armatei, care a dat un raspuns adecvat logicii geopolitice a istoriei, in timp ce cliseele politice si ideologice nu permiteau conducatorilor de partid ai URSS sa procedeze in concordanta cu logica dezvoltarii statale si strategice a URSS. Perspectiva expansionismului geopolitic si strategic este inscrisa in insasi structura fundamentala a asezarii geografice a Rusiei, si tocmai armata, intelegea acest lucru cel mai bine si mai precis decat altii. De aceea Fortele Aeriene ale URSS se miscau, in sens general, intr-o directie absolut corecta si in determinarea "adversarului potential" si in alegerea prioritatilor de dezvoltare ale unor sau altor tipuri de inarmare si inzestrare a armatei cu tehnologii noi. Totodata, presiunea ideologica excesiva si degradarea generala a societatii sovietice de mai tarziu s-a resimtit si in Fortele Aeriane, care, s-ar parea, au uitat momentan de logica proprie si de interesele proprii (care coincid cu interesele nationale ale tuturor rusilor in problema libertatii si securitatii natiunii), iar erorile individuale au abatut atentia de la problemele strategice fundamentale.

Restructurarea actuala a armatei, care porneste de la conceptia "Rusia - putere regionala", rastoarna, de fapt, acea ierarhie care trebuie sa existe in Noul Imperiu si care a existat in linii generale in Fortele Armate ale URSS.

In armata "regionala" a Federatiei Ruse se acorda prioritate armatelor terestre cu toate ca armatele aeropurtate sunt oarecum individualizate de restul armatei.

Urmeaza Flota Militara Maritima, unde conversiunea si reducerea se infaptuieste in primul rand, pe seama portavioanelor si submarinelor atomice, in timp ce in jurul Flotei Marii Negre care este practic lipsita de importanta strategica, incepe un scandal intre Moscova si Kiev, fara nici un temei, deoarece scopurile initiale sunt gresite din start.

O atentie si mai mica se acorda aviatiei iar rachetele intercontinentale in general sunt distruse. Paralel se renunta si la arma nucleara.

Programele de desfasurare a categoriilor cosmice de inarmare, absolut inutile in conflictele regionale, sunt inghetate si reduse, fiindca intr-o perspectiva "regionala" limitata, ele reprezinta doar o categorie de cheltuieli gigantice, si fara nici un rost din bugetul de stat, neavand nici un fel de justificari.

Comparand cele doua modele de prioritati ale organizarii armatei observam ca ele sunt complet opuse.

O armata (prima varianta continentala) este destinata pentru apararea blocului continental al Eurasiei, Rusiei in dimensiunea ei geopolitica naturala, de "adversarii potentiali" care au fost si raman SUA si blocul atlantic. O asemenea armata este orientata spre asigurarea intereselor adevarate ale rusilor si constituie o garantie a independentei si libertatii nationale. Pe langa toate acestea, o asemenea armata permite realizarea in mod efectiv a proiectului eurasiatic, capabil sa procedeze in asa mod ca situatia geopolitica a Rusiei in lume sa fie stabila si sigura si sa rezolve, de asemenea, cele mai importante probleme economice.

A doua armata (de tip regional) ii este necesara Rusiei, inteleasa doar ca Federatia Rusa si cointeresata doar in realizarea problemelor politice locale si interne. O asemenea armata nu poate fi garantul real al securitatii nationale. Din start ea trebuie orientata catre un conflict potential cu tarile si popoarele vecine, sa se afle in asteptarea permanenta a loviturii din partea "vecinului ostil" ("fostul popor frate").

Structura ei ii lipseste pe rusi de posibilitatea initierii de relatii geopolitice adecvate cu Europa Centrala si Japonia, fiindca ea nu va fi suficienta pentru a apara, in perspectiva, aceste organizari geopolitice adecvate de o agresiune potentiala a SUA. Mai mult decat atat, o asemenea structura ii obliga pe rusi sa-i considere pe cei trei participanti ai viitoarelor axe geopolitice ale Eurasiei - Berlin, Teheran, Tokyo - printre "adversarii potentiali" si, in mod corespunzator, sa provoace aceiasi atitudine a acestor tari fata de Rusia.

Este absolut lipsit de importanta faptul ca reorganizarea structurala a armatei va fi insotita de asigurari pacifiste. In geopolitica - iar aceasta sta mai presus decat orice fel de ratiuni politice in adoptarea celor mai responsabile hotarariri - specificul armamentului unei sau altei tari este mai convingator decat declaratiile oficiale si neoficiale ale diplomatilor si liderilor politici.