Sinteza spirituala: crestinismul la daco-romani

Pe platou se afla urmele a doua turnuri-locuinta, construite, la baza, cu temelii de piatra si in partea superioara din caramizi (chirpici). O scara monumentala, din piatra fasonata, lata de 3 m, ducea la unul dintre aceste turnuri. Pe laturi era prevazuta cu jgheaburi pentru scurgerea apei, iar in fata cu o poarta de lemn.

Pe laturile de E si de V ale cetatii s-au gasit doua cisterne de apa, la care se adauga si cateva gropi sapate in stanca pentru strangerea apei de ploaie. Pe terasele din jurul platoului au fost ridicate sanctuarele cetatii, ale caror resturi constau din siruri (aliniamente) de discuri de piatra de calcar, similare celor de la Gradistea Muncelului - Sarmizegetusa Regia.         

    Cetatea de la Costesti a fort resedinta unora dintre regii geto-daci. Situata la intrarea in valea apei Gradistea, centrul de la Costesti a constituit principalul avantpost al capitalei dacice de la Gradistea Muncelului. Distrusa in timpul primului razboi daco-roman, in 102 p. Chr., cetatea este grabnic refacuta si apoi definitiv distrusa si abandonata in anul 106 p. Chr., odata cu cucerirea Daciei de catre romani. Ruinele ei au servit drept cariera de piatra pentru construirea castrelor. Dealul 'Cetatuia', cu cetatea de pe culmea sa formeaza un punct de paza deosebit, cu vedere la mare distanta, plasat la intrarea in masivul stancos al Muntilor Sureanu, acolo unde Apa Gradistei se ingusteaza deodata.  

      Distrusa in timpul primului razboi daco-roman, in 102 p. Chr., cetatea este grabnic refacuta si apoi definitiv distrusa si abandonata in anul 106 p. Chr., odata cu cucerirea Daciei de catre romani. Ruinele ei au servit drept cariera de piatra pentru construirea castrelor. Dealul 'Cetatuia', cu cetatea de pe culmea sa formeaza un punct de paza deosebit, cu vedere la mare distanta, plasat la intrarea in masivul stancos al Muntilor Sureanu, acolo unde Apa Gradistei se ingusteaza deodata.

     Sistemul de aparare al cetatii se baza pe succesiunea a trei tipuri de fortificatii: valuri de pamant, un zid de piatra gros de cca. 3 m, flancat de trei bastioane si o dubla palisada ce inconjoara partea de sud a inaltimii.

     Platoul cel mai inalt este ocupat de doua turnuri-locuinta, construite din blocuri de piatra si caramizi, la care se ajungea urcand pe o scara monumentala. Tot aici se gasesc urmele baracilor soldatilor din garnizoana si un turn de observatie.

     Pe terase au fost identificate lacasuri de cult (sanctuare), cisterne de apa, etc. Cetatea, asemeni celorlalte din sistemul de fortificatii dacice din muntii Orastiei, a fost construita in perioada dintre domnia lui Burebista si cea a lui Decebal (sec. I a. Chr. - sec. I p. Chr.). Distrusa in urma celui de-al doilea razboi daco-roman (105 - 106 p. Chr.), cetatea nu a mai fost refacuta. 

Adamclisi

Adamclisi este o comuna in judetul Constanta.

Este un complex din mai multe monumente romane:monument triunfal, mausoleu si altar funerar, dintre care primul este cel mai impunator prin dimensiuni si tip de constructie.

Monumentul triumfal trophaeum traiani a fost ridicat de Traian in 109 d.Hr. pentru a comemora victoria greu obtinuta de romani in 102 d.Hr in luptele de aici inpotriva coalitiei barbare organizate de daci. Pana de curand ce mai putea vedea ruina de forma cilindrica la care miezul este de zidarie din piatra cu mortar. Amplasat pe un platou la una din cele mai inalte cote din regiune, monumentul domina astfel din nou zona ca in antichitate, fiind vizibil de la mari disante. Inaltimea originala era, potrivit unei restitutii mai noi facute proiectului roman, de 37,26 m, baza cu diametrul de 42,58 m. Era compus din patru parti mari de inaltimi apropiate:crepidoma cu tamburul cilindric, acoperisul cu solzi din piatra doua prisme hexagonale suprapuse si trofeul propriu-zis. Trofeul propriu-zis este amplasat pe o prispa la baza careia sunt trei statui colosale, una infatisand un prizonier dac in picioare, iar de o parte si de alta doua reprezentari feminine sezand. La cca 250 de metri de monument se afla ruina altarului funerar militar, de forma patrata in plan, cu latura de aproape 16 metri. Distrus inca din antichitatea tarzie, se mai pastreaza din el doar baza cu cateva trepte. Construit tot in timpul lui Traian, dupa 102 d. Hr, altarul purta inscriptii cu numele soldatilor romani cazuti in luptele din acel an. Situa la distanta egala cu aceea dintre monumentul triumfal si altar si la cca 60 metri de primul, se afla tumulul sau mausoleul funerar de forma circulara, cu diametrul de 46 m si inaltime probabila de 7, 10 metri, a carei stuctura consta dintr-o serie de constructii si amenajari circulare concentrice din piatra, lemn si pamant.

Cercetarile au aratat ca toate tri monumentele sunt contemporane, avand la origine un proiect comun pentru tot grupul comemorativ, executat si pus in opera dupa anul 102 d. Hr, in timpul lui Traian.

Imaginea asezarii romane timpurii se contureaza atat gratie inscriptiilor si unor alte monumente folosite ca material de constructie in zidurile orasului tarziu, cat si altor descoperiri arheologice care, toate impreuna, certifica existenta a trei faze mai importante pe acelasi loc. Cele trei faze tin, pe rand, de asezarea de pana la Traian, fortificarea ei la inceputul sec. al II lea d.Hr. si evolutia acesteia, intrerupta de o distrugere destul de violenta datata in momentul atacurilor costobocilor din 170 d.Hr., si refacerea si dezvoltarea asezarii in epoca Severilor, intrerupta si ea la randu-i de o alta distrugere importanta datorata atacurilor carpogotice datate deja de V Parvan pe baza epigrafica la 238 d.Hr. si dupa aceea. Oricum inscriptiile ulterioare deceniului care a urmat indica decaderea orasului, chiar daca el isi mentinea organizarea municipala. Bogatia materialelor descoperite, de la ceramica la urme de constructii monumentale, datand din a treia faza notata mai sus marcheaza un salt calitativ in viata asezarii, a carei implicare in economia romana, avand in continuare relatii foarte importante cu lumea greco-orientala, este cea mai remarcabila din epoca Principatului. Cisterna romana careia in epoca tarzie i s-a suprapus basilica C, era singurul edificiu timpuriu identificat in interiorul incintei tarzii. Se adauga prin cercetari mai noi, o serie de alte elemente: fracmente din sistemul de fortificare, intre care mai important este turnul interior rectangular, fragmente de zidarie apartinand unor constructii din sec.II si III iar in aceeasi portiune de cartier tezaur de 1548 de denari, ingropat dupa 204 d. Hr. In zona centrala au fost identificate elemente ale fostului for, iar in N-V cetatii urme ale unr edificii din epoca principatului. Alte descoperiri ca piesele de arhitectura si sculptura, ceramica, obiecte diverse din metal, sticla, os etc.precum si monedele completeaza imaginea calitatii vietii orasului in special in epoca Antoninilor si Severinilor.

Asa cum arata inscriptiile descoperite, populatia se compunea in principal din localnici geti si veterani romani improprietariti aici. In asezare si teritoriu cooexistau si alte neamuri, intre care un rol mai important prin preocuparile agrar-comerciale pare sa-l fi avut o comunitate greaca. Inca in 15-116 d.Hr., locuitorii ridicau o statuie lui Traian, luand numele Traianenses Tropaeenses.

Alte inscriptii, destul de numeroase, confirma nu doar convietuirea daco-romana dar si romanizarea autohtonilor, masiv inca in cursul secolului II d.Hr. datele existente ofera si unele indicii despre masura si directia integrarii tropeenilor in viata spirituala romana:Ceres, Liber Pater, Rosalia, Zeus Ombrimos indica nu numai o predominanta a agricultorilor, dar si prezenta phanteonului greco-roman in viata acestora, de unde nu lipsesc nici Iupiter Dolichenus, Apollon, Hera etc.

Orasul din nou monumental si infloritor, va avea insa de suferit din pricina atacurilor gotilor si a intrarii lor in Imperiu apoi ale huniilor precum si din cauza decaderii generale a vietii urbane din provinciile Dunarene. Rezultat direct al evenimentelor din provincie, intre care un rol important revine admiterii gotilor in Imperiu ca federati, declinul orasului devine evident. Astfel in decursul celei de-a doua faze, cuprinse intre aproximativ ultimele doua decenii ale secolului V , in interior, basilica forensis si alte edificii, inclusiv cisterna incep sa cada in ruina. In schimb, are loc o dezvoltare extensiva a orasului, fapt pana acum neintalnit aici exceptand unele constructii edilitare.

Ca urmare a raspandirii si acceptarii oficiale a crestinismului, incep sa se construiasca basilici paleocrestine. Ruinele celor vizibile astazi apartin fazelor mai tarzii, cu caracter monumental. Mai veche adica din secolele IV-V este basilica de cimitir aflata in afara cetatii la cca 300 metri N-NE.

Orasul era centru comercial-agrar, de mestesugari si totodata de iradiere a noii religii. Inca din timpul domniei lui Iustinian orasul a avut de suferit de pe urma atacurilor migratorilor , mai violent in 559 si apoi in repetate randuri pana la decaderea si parasirea lui treptata.

Relieful Columnei lui Traian

Valoarea de document istoric a Columnei a fost si mai este obiect de controversa intre invatatii moderni care vroiau sa reconstituie din ce in ce mai verosimil desfasurarea detaliata a celor doua razboaie de cucerire a Daciei.

Unii(T. Antonescu, V. Christescu, I.I. Russu) vad in reliefurile impunatorului monument o cronica fidela a razboaielor de cucerire a Daciei(detalii topografice, respectarea adevarurilor istorice) cautand chiar confirmari in in texte antice sau in tinuturile unde au avut loc operatiunile militare.

Istoricul Vienez C. Patsch considera ca sculpturile redau in general mersul real al razboaielor daco-romane, cu bune indicatii generale de ordin geografic si militar. In linii mari Columna reda fapte care s-au petrecut in realitate si poate fi utilizata ca izvor istoric.

Cu toate ca reliefurile sunt slab conservate, se poate totusi distinge destul de bine cea mai mare parte a figuratiei. Astfel in partea din stanga se vede un grup de soldati romani mergand spre dreapta, lasand in urma lor o cetate dacica incendiata. In fata lor se afla femei, copii si barbati daci, insotindu-si turmele care pasc linistit. Unii dintre daci se uita innapoi iar altii poarta arme.

Unii considera ca romanii iau lasat pe daci sa plece pentru a avea cat mai putina populatie dacica iar acestia au plecat pentru a-si gasi alte locasuri.

Avand in vedere numarul mare de ipoteze cu privire la scenele de pe Columna, nu pot fi interpretate unilateral ca o dovada a emigrarii dacilor din tara lor supusa de romani. Talmacirea lor mai verosimila e aceea a intoarcerii populatiei acasa, dupa ce urgia razboiului a trecut sau a evacuarii ei din zona muntoasa a Orastiei si asezarea la ses, in spatiul noii provincii romane.

Pe columna se mai gasesc reprezentari care redau plastic inchinarea si supunerea populatiei dacice in fata imparatului si a ostilor romane biruitoare.

In ilustrarea razboiului al II lea sceele de supunere a dacilor sunt de asemenea frecvente. De pilda un numeros grup de comati, femei si copii se inchina imparatului care apoi apare ducand tratative cu o solie daco-bastarna sau primind implorarea unui pileatus. Dupa reliefurile care redau asediul Sarmizegetusei, impartirea ultimelor rezerve de apa, luarea prazilor bogate, este redata o multime panica de comati sau sunt infatisati grupuri de nobili si nobili impreuna cu oameni de rand care cer iertare si ingenuncheaza inaintea imparatului. Dupa ultima rezistenta disperata urmata de fuga si sinuciderea lui Decebal, se arata intoarcerea acasa sau evacuarea dacilor de la munte la ses, naratiunea in imagini incheeindu-se cu o scena idilico-pastorala, similara cu cea de la sfarsitul primului razboi dacic.

Asadar, pe Columna nu apar scene de expulzare si deportare a dacior din tara lor cotropita se romani si nici tablouri de exterminare a populatiei civile care s-a predat invingatorului. Dimpotriva, in aceasta minunata cronica ilustrata a razboaielor daco-romane este prezentata masa populatiei dacice facand de nenumarate ori act de supunere in fata imparatului, a armatei romane victorioase si obtinand de la invingatori iertarea, pacea, dreptul la existenta.