Confeintele de la genua si haaga

CONFEINTELE DE LA GENUA SI HAAGA

Necesitatea colaborarii europene. La inceputul anilor 20 in mintile liderilor europeni a devenit dominanta intelegerea necesitatii restabilirii unitatii economice a Europei, intrerupte de primul razboi mondial si interventia antisovietica. De aceea propunerea sovietica de la 28 octombrie 1921, despre care s-a mentionat mai sus, privind necesitatea convocarii conferintei internationale, cu scopul examinarii tuturor intrebarilor de stabilire a pacii si colaborarii economice in Europa, a trezit un mare interes in tarile vest-europene. Chemari deosebit de insistente de a convoca conferinta internationala se auzeau din partea cercurilor guvernatoare engleze, care constientizau faptul ca largirea relatiilor economice cu Rusia sovietica, ar fi contribuit la inlaturarea greutatilor, prin care trecea comertul extern englez. Guvernul lui Ll. George spera ca asumindu-si rolul de organizator al unei mari conferinte economice internationale, isi va intari prestigiul sau in ochii poporului englez in ajunul apropiatelor alegeri parlamentare. Conferinta economica cu participarea Rusiei, de la care pe calea presiunii colective se presupunea de obtinut mari cedari, putea deasemenea sa consolideze pozitiile Angliei in lupta ei apriga cu SUA pentru hegemonia maritima, iar cu Franta - pentru influenta in Europa si in Orientul Apropiat. In particular, Ll. George considera ca Germania la conferinta ce se apropia se va alia cu Anglia contra concurentului lor comun - Franta.

Pentru convocarea conferintei se pronuntau deasemenea si influente cercuri de afaceri din Italia, situatia economica a careia era foarte complicata.

Pozitia guvernului francez. Altfel priveau lucrurile industriasii si finansistii francezi, care nu resimteau mari greutati cu exportul, fiindca productia intreprinderilor si capitalurile bancilor lor in mare masura mergeau la restabilirea regiunilor tarii, ruinate in anii razboiului. Plus la aceasta, pina la razboi, intre Franta si Rusia n-au existat astfel de relatii economice strinse ca intre Rusia si Anglia, Rusia si Italia, de aceea economia franceza obiectiv nu era intr-atit de cointeresata in restabilirea legaturilor economice de pina la razboi cu Rusia. Intr-o masura mult mai mare francezii erau cointeresati in reintoarcerea datoriilor rusesti de pina la revolutie, cea mai mare parte a carora ii revenea Frantei. De acesti factori si era determinata acea politica antisovietica inversunata promovata de cercurile guvernatoare ale Frantei. Dar, dupa ce Lloyd George i-a propus lui Briand, ce l-a inlocuit in functie de prim-ministru pe Millerand, un pact, care-i garanta Frantei ajutorul englez contra invaziei neprovocate a Germaniei, francezii, deasemenea, au cazut de acord sa ia parte la lucrarile conferintei.

In timpul intilnirii lui Ll. Gorge cu Briand, la 19 decembrie 1921, la Londra, dupa intoarcerea acestuia din Washington, s-a hotarit de convocat sedinta Consiliului suprem al Antantei in oraselul francez Cannes la inceputul lui ianuarie 1922.

Interesele Germaniei in politica europeana. Actiunea engleza a trezit ingrijorare in cercurile guvernante ale Germaniei. Businessmanii germani considerau ca lor trebuie sa le apartina cele mai puternice pozitii pe piata sovietica si vedeau in persoana Angliei concurentul sau principal. Cotitura politicii engleze, care se prevedea, diplomatia germana a incercat s-o foloseasca in interesele sale: Anglia are nevoie de piata; lasa sa-i acorde Germaniei credite, sa-i usureze conditiile reparatiilor, si Germania va deveni cel mai mare cumparator al marfurilor engleze. Cu o astfel de manevra, nemtii sperau sa prinda doi iepuri: cu ajutorul Angliei sa faca o bresa in Tratatul de la Versailles si sa impiedice apropierea aceleiasi Anglii de Rusia sovietica. In mersul tratativelor ministrului de externe german Rathenau cu Banca engleza privind credite, englezii au exprimat gindul ca nu pot acorda credite Germaniei, subminate de obligatiile reparationale. Prin aceasta ei indirect recunosteau necesitatea slabirii acestor obligatii. Publicind documentul final, in presa n-a nimerit un punct secret: Banca engleza ii propunea presedintelui Reihbancii nici intr-un caz sa nu predea rezerva sa de aur, daca Franta ar fi cerut-o in calitate de sanctiune. Vazind sprijinul britanic, guvernul german a informat comisia reparationala ca plata reparatiilor, prevazuta pentru 15 ianuarie si 15 februarie 1922, ramine sub semnul intrebarii. Francezii au protestat imediat, dar Rathenau iarasi facu legatura cu Londra si englezii i-au dat de inteles ca se poate de nu cedat - francezii nu vor fi sustinuti.37

Hotarirea de la Cannes a Consiliului suprem al Antantei. Dupa cum vedem, toate puterile mari capitaliste ale Europei urmareau scopurile sale egoiste, dar comuna pentru toti era necesitatea restabilirii unitatii economice a vechiului continent.

Sedintei de la Cannes i-a precedat consfatuirea expertilor Angliei, Frantei, Italiei si Belgiei, ce a avut loc la Paris la 30 decembrie 1921. La aceasta consfatuire si la adunarea fostilor creditori ai Rusiei au fost pregatite hotaririle Conferintei de la Cannes.

La 6 ianuarie 1922 la Cannes s-a deschis sedinta Consiliului suprem al Antantei. In afara de aceasta, au fost invitati reprezentantii Germaniei si obsirvatorul SUA. In aceeasi zi a fost adoptata hotarirea despre convocarea, in martie, a conferintei economice internationale a statelor europene in Genua cu participarea reprezentantilor Germaniei, Austriei, Bulgariei si Rusiei Sovietice. Tarile participante la conferinta au recunoscut ca salvarea Europei de la paralizia economica cere eforturi comune ale celor mai puternice tari.

In deciziile de la Cannes se spunea ca unele natii nu pot sa-si asume dreptul de a dicta altor natiuni principiile, pe baza carora acestea trebuie sa-si construiasca viata lor economica interna si modul sau de cirmuire; fiecare tara are dreptul sa-si aleaga sistemul pe care il prefera.

Din aceasta se vede, ca participantii la consfatuirea de la Cannes au recunoscut inevitabilitatea intelegerii intre doua sisteme de proprietate: capitalist si socialist, pe care il reprezenta atunci Rusia sovietica. Totodata in declaratia de la Cannes era inaintata cererea reintoarcerii proprietatii straine si recunoasterii datoriilor guvernelor precedente. Aceasta se declara ca conditie obligatorie a acordarii noilor credite straine si a recunoasterii de jure a guvernului sovietic.38

Consiliul suprem al Antantei a adoptat textul invitatiei, care, din numele guvernului italian, la 7 ianuarie, a fost trimisa Rusiei sovietice. In ea se exprima dezideratul "ca d-l Lenin sa nu scape ocazia de a lua parte la conferinta".39

La 8 ianuarie guvernul sovietic si-a dat acordul la invitatie, stipulind-o cu aceea ca daca presedintele Sovnarcomului Lenin V.I, in urma supraincarcarii nu va putea sa paraseasca tara, componenta delegatiei si imputernicirile ei vor fi aceleasi, ca si cu participarea lui Lenin.40

La sedinta Consiliului suprem al Antantei de la 13 ianuarie s-a adoptat urmatoarea ordine de zi a conferintei: 1) examinarea intrebarii despre realizarea in viata a principiilor rezolutiei de la Cannes de la 6 ianuarie 1921; 2) stabilirea pacii europene. In afara de aceasta, conferinta trebuia sa examineze un sir de probleme financiare si economice, legate de platile reparationale ale Germaniei.

Tratativele anglo-franceze dupa Cannes. Conferinta de la Cannes inca nu se sfirsise, cind, la 12 ianuarie, in Franta a cazut cabinetul lui Briand si la putere a vinit Poincaré. Cei de dreapta erau extrem de nemultamiti, ca Briand si-a dat acordul sa participe la conferinta la un loc cu Rusia sovietica. Nemultumire a stirnit si aceea, ca la Cannes Franta a cedat Angliei in problema reparatiilor germane si evacuarii malului sting al Rinului.

La 6 februarie, Poincaré a indreptat la Londra un memorandum, in care cerea stabilirea regimului de capitulatii in Rusia sovietica, recunoasterea de ea a datoriilor ca conditie de participare la Conferinta de la Genua, pastrarea tratatelor sistemului de la Versailles, neadmiterea cedarilor Germaniei in problema reparatiilor. El incerca sa obtina aminarea conferintei cu trei luni.41

Pe 25 februarie 1922, intre Poincaré si Ll. George, in timpul consfatuirii din Buloni, s-a ajuns la o intelegere de compromis. S-a hotarit de scos din discutie in Genua problemele despre revizuirea tratatelor de pace din cadrul sistemului de la Versailles si despre reparatiile germane. A fost adoptata hotarirea, ca invitatia Rusiei sovietice in Genua nu va insemna recunoasterea ei de jure. Intrebarea despre recunoasterea guvernului sovietic trebuia sa fie rezolvata dupa ce el va accepta conditiile puterilor occidentale.

Conferintele aliatilor din ajunul Genuei. In Paris, in februarie 1922, a avut loc o conferinta speciala a creditorilor Rusiei, care a adoptat o hotarire despre necesitatea intoarcerii de catre Rusia a tuturor datoriilor si recompensei pentru proprietatea straina nationalizata. Fara aceasta guvernul sovietic nu putea fi recunoscut. Anglia s-a convins ca intelegerea cu Rusia e legata de greutati serioase.

De la 20 pina la 28 martie la Londra si-a petrecut sedintele consfatuirea expertilor aliatilor, rezultat al careia a fost asa numitul Memorandum londonez. El cerea reintoarcerea intregii proprietati straine nationalizate in Rusia, plata datoriilor. Expertii cereau acordarea strainilor in Rusia sovietica drepturilor exteritoriale, adica stabilirea unui regim, pe care imperialistii l-au impus tarilor coloniale.

In ajunul Genuei diplomatia franceza a incercat sa constituie un front antisovietic al tarilor mici sub conducerea Frantei. In februarie 1922 la Bucuresti a avut loc o conferinta a tarilor Micii Antante si Poloniei. In martie la Varsovia s-a convocat o consfatuire a ministrilor de externe ai Poloniei, Letoniei, Estoniei si Finlandei, la care a fost semnat un tratat, ceea ce a insemnat o incercare a diplomatiei franceze de creare a blocului antisovietic din statele baltice. El avea deasemenea un caracter antienglez si antigerman. Dar, in fine, acest tratat n-a intrat in vigoare. La sfirsitul consfatuirii, la Varsovia, au fost invitati reprezentantii sovietici. Conferinta a decis sa recunoasca toate tratatele incheiate de participantii sai cu Rusia sovietica.

Pozitia guvernului american. Guvernul SUA pe parcursul a doua luni n-a dat raspuns la invitatia in Genua si numai la 8 martie 1922 i-a declarat Italiei ca refuza de la participarea la conferinta, fiindca ea "nu este o conferinta pur economica, ci poarta un caracter preponderent politic".42 In calitate de temelie pentru legaturile economice cu Rusia Hughes propunea politica "usilor deschise".

Pozitia SUA se lamureste de o serie de cauze. Cele mai agresive cercuri prelungeau sa pledeze pentru solutionarea "problemei ruse" prin mijloace armate. Adversarii Genuiei se temeau de incercarile din partea diplomatiei britanice de a-si lua revansa pentru Washington si a uni Europa contra Americii. O alta cauza a fost problema datoriilor interaliate. In curind, au aparut zvonuri ca la Genua va fi ridicata intrebarea despre anularea datoriilor militare si americanii aveau temeri ca nu cumva statele occidentale - datornicii Statelor Unite - sa nu inainteze la conferinta dupa exemplul Rusiei bolsevice intrebarea despre lichidarea sau reducerea datoriilor tarilor europene SUA. Finansistii americani priveau la aceasta datorie, care numara la acel moment cu procente 11 mlrd. dolari, ca la o arma de influenta asupra politicii acestor tari. De aceea la 3 februarie 1922 senatul SUA a adoptat legea lui Mckormic despre achitarea obligatorie de catre aliati a intregii datorii SUA si procentelor pe ea.43 Sperantele aliatilor in vederea anularii sau aminarii platii datoriilor au suferit esec.

Refuzind sa participe la conferinta de la Genua, guvernul american l-a insarcinat pe ambasadorul sau la Roma Child sa participe la ea in calitate de "observator". Deasemenea si-au trimis la Genua reprezentantii sai si cele mai mari monopoluri americane, in particular "Standard Oil".

Atitudinea guvernului sovietic. O pregatire multilaterala pentru conferinta a infaptuit si guvernul sovietic, care, cu participarea personala a lui Lenin a elaborat, in detalii, programul si tactica delegatiei sovietice, tinind cont de toate situatiile posibile. Dar in orice conditii bolsevicii se conduceau de principiul: "La o afacere neconvenabila noua, nu vom merge".44 Lenin de mai multe ori spunea: "Noi chiar de la inceput declarasem ca Genua o salutam si mergem la ea, noi intelegem minunat si deloc nu ascundem ca mergem la ea ca negustori, fiindca comertul cu tarile capitaliste, fara indoiala, ne este necesar si ca noi mergem incolo, pentru ca cit mai drept si cit mai convenabil sa discutam conditiile politic convenabile pentru acest comert, si atit."45

In fruntea delegatiei sovietice a fost numit V. I. Lenin, loctiitor - CNAE Cicerin G.V. Delegatia trebuia sa reprezinte toate cele opt republici sovietice.

In ajunul conferintei guvernul sovietic a infaptuit un lucru de evaluare a pagubelor pricinuite Rusiei de interventia straina si le-a determinat in suma de 39 mlrd. rub. aur. Suma datoriilor Rusiei era de 18,5 mlrd. rub. aur, din care 4,5 mlrd. alcatuiau datoriile de pina la razboi. In anumite conditii bolsevicii considerau posibil de a merge la tratative cu privire la plata datoriilor de pina la razboi.

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

La 27 martie 1922 delegatia sovietica a plecat din Moscova si in calea spre Genua s-a oprit la Riga, unde pe data de 29-30 martie a avut loc conferinta delegatiilor Estoniei, Letoniei, Poloniei si RSFSR. La ea s-a ajuns la intelegerea despre actiuni coordonate ale tuturor participantilor sai in Genua. Delegatii la conferinta si-au exprimat parerea despre necesitatea recunoasterii juridice a guvernului sovietic.

Tarile participante s-au inteles despre activizarea relatiilor comerciale si stabilirea legaturilor financiare directe. Conferinta s-a pronuntat pentru necesitatea de a sustine principiul limitarii generale a inarmarilor si a nu admite actiuni dusmanoase contra statelor vecine. Prin aceasta au esuat planurile franceze de a crea un bloc antisovietic.

La Berlin, la 2-4 aprilie, delegatia sovietica a dus tratative cu cancelarul Wirth si ministrul afacerilor externe Rathenau despre stabilirea relatiilor diplomatice si economice normale intre Rusia si Germania. Guvernul Germaniei n-a dorit sa semneze acordul sovieto-german in speranta sa obtina la Genua cedari mai mari din partea Angliei si Frantei. Unicul lucru, pe care l-au obtinut la Berlin reprezentantii sovietici, a fost obligatia reciproca, ca la Genua ambele delegatii vor mentine contacte strinse.

Inceputul lucrarilor conferintei de la Genua. Conferinta de la Genua s-a deschis la 10 aprilie 1922 in sala de afaceri a vechiului palat San-Djordjo. De tot erau reprezentate 29 tari, iar cu dominioanele britanice - 34. Dupa deschiderea conferintei de catre premierul italian Facta, ales presedinte, a fost tinuta o cuvintare in care a sunat chemarea spre "restabilirea relatiilor comerciale cu Europa Centrala si de Est, cu cea mai mare piata a Europei - Rusia El a mentionat ca Conferinta de la Genua a fost convocata pe baza rezolutiilor de la Cannes si ca statele, care au acceptat invitatia la conferinta, prin aceasta au acceptat principiile ce se contineau in rezolutiile de la Cannes.46

Al doilea a luat cuvintul premierul britanic Lloyd George. El a spus: "Noi participam la aceasta adunare pe baza unei egalitati absolute. Aceasta doar in cazul, daca acceptam conditiile egale".47 Sub "conditiile egale" el subintelegea cele stabilite in Cannes. Lloyd George vorbea ca ruina economica in Europa se poate invinge numai prin eforturi comune. In acest context el si-a exprimat regretul ca SUA nu iau parte la conferinta.

Ministrul afacerilor externe al Frantei Lui Bathou i-a sustinut pe oratorii precedenti in intrebarea despre rezolutiile de la Cannes si a declarat categoric ca Franta nu va admite discutarea intelegerilor de la Versailles, asa cum Conferinta de la Genua nu este instanta casationala, ce supune reviziunei tratatele existente.48

In sala nu era o tribuna comuna si toti vorbitorii luau cuvintul de pe loc. Din numele Belgiei a luat cuvintul premierul Teniss. Cuvintarea lui n-a atras atentia delegatilor.49

Din numele Japoniei a cuvintat vicontul Issii. El incerca sa dovedeasca ca Japonia "este insufletita de spiritul sincer al acordului", e o tara iubitoare de pace si doreste colaborare internationala cu toate natiunile si, "in particular, cu vecinii sai".50 A crede in sinceritatea cuvintelor japonezului era greu, caci, in acest timp, armata nipona continua interventia in Extremul Orient rus.

Iozef Wirth, cancelarul Germaniei a vorbit in limba germana, monoton si obositor, plingindu-se asupra situatiei Germaniei. Facind trimitere la "locul deosebit pe care il ocupa Germania", la asezarea ei geografica in centrul Europei si "legaturile strinse cu economia mondiala", Wirth prin niste fraze confuze a incercat sa strecoare ideea crearii unui consortiu international al tarilor occidentale pentru exploatarea comuna a orientului. Cuvintarea lui lunga i-a obosit pe toti delegatii, in sala incepu o galagie usoara, discutii, miscare.51

Limbile oficiale ale conferintei erau franceza si engleza si toate cuvintarile se traduceau in aceste limbi. Daca oratorul vorbea frantuzeste, traduceau numai in engleza, daca in engleza - traduceau in franceza. In acel timp instalatii pentru traducerea sincronizata inca nu existau, de aceea traducerile erau foarte obositoare.

Dar venise momentul pentru declaratia Rusiei sovietice. Iata cum descrie cuvintarea lui Cicerin* membrul delegatiei sovietice Arlih A.N.: "El si-a inceput cuvintarea in limba franceza care o poseda la perfectie.

Cuvintarea sa Cicerin a tinut-o linistit, nu prea tare, cu o voce lina, care era auzita de toti cei prezenti in sala. Cuvintarea a durat peste 20 min. si a exprimat postulatele principale ale programului leninist.

Cuvintarea lui Cicerin a fost ascultata cu o atentie colosala, respect si bunavointa de catre toti cei prezenti intr-o liniste absoluta in sala. Nimeni nici nu s-a miscat. Cicerin vorbea liber, uneori privind in foile ce erau in fata lui pe masa

Asteptind citeva secunde, Cicerin iarasi a inceput cuvintarea sa, de data aceasta in limba engleza, pentru ca Ll. George, si alti delegati anglofoni, sa poata nemijlocit din gura lui Cicerin sa auda aceea, despre ce el vorbise mai inainte in franceza. Influenta si impresia de la cuvintarea lui Cicerin, care acum devenise inteleasa de intreaga sala, au fost intr-atit de fermecatoare, incit o salva de aplauze, incalcind toate barierele etichetului diplomatic, a fost o reactie naturala la aceasta cuvintare, bogata in continut, si la capacitatile lingvistice exceptionale ale lui Cicerin".52

Asa cum Cicerin a propus ideea dezarmarii, dupa el a luat cuvint Barthou, declarind ca "intrebarea despre dezarmare este exclusa" si delegatia franceza raspunde la propunerea lui printr-un refuz categoric.53

Raspunzind lui Barthou, Cicerin a declarat ca la conferinta de la Washington in noiembrie 1921 premierul francez A. Briand spunea ca "cauza, din care Franta refuza de la dezarmare, este inarmarea Rusiei". La Washington reprezentanti ai RSFSR n-au fost. Iar acum, a mentionat cu ironie Cicerin, cind Rusia e prezenta la conferinta de la Genua si e gata sa cada de acord cu dezarmarea, "cauza indicata de Briand, se va pomeni inlaturata", adica dezacordul Frantei cu dezarmarea trebuie sa decada.54

Ll. George incerca sa-l salveze pe Barthou din aceasta situatie neplacuta, transformind in gluma propunerea lui Cicerin despre convocarea Congresului mondial: "Mie, lui Lloyd George, din cauza batrinetii putin probabil imi va reusi sa ajung pina la acest eveniment, si noi toti vom nimeri in imparatia, unde , eu sper, mai mult nu vor fi nici razboaie, nici conferinte".55

Fara indoiala ca chiar daca majoritatea declaratiilor si doreau sa ocoleasca cu tacerea programul sovietic de pace, Barthou, prin interventia sa vehementa, numai a reliefat subiectele lui cele mai importante, prin aceasta, fara voie, contribuind popularizarii lui.

La conferinta au fost create patru comisii: politica sau "rusa", financiara, economica, de transport. In toate comisiile au fost inclusi delegati din partea Angliei, Frantei, Italiei, Germaniei si Rusiei. Celelalte tari in comun alegeau citiva delegati in fiecare comisie. La 11 aprilie delegatiei sovietice i-a fost inminat memorandumul expertilor de la Londra din 28 martie. Dupa cum deja am mentionat, el continea cererea despre plata de catre guvernul sovietic a tuturor datoriilor guvernelor de pina la revolutie si albgardiste, restitutia proprietatii straine, stabilirea in Rusia a sistemului de capitulatii, anularea monopolului comertului extern, incetarea propagandei comuniste in toate tarile. Suma datoriilor Rusiei alcatuia 18 mlrd. rub. aur.

Acestea erau cu adevarat niste pretentii hraparete, la satisfacerea carora bolsevicii niciodata n-ar fi mers. Natural, ca in acest sens aceste cerinte erau departe de realitate.

Consfatuirea de la vila Albertis La 14 aprilie, la ora 10 dimineata, a avut loc intilnirea reprezentantilor delegatilor M. Britanii, Frantei, Italiei, Belgiei si Rusiei in resedinta lui Ll. George la vila Albertis. In baza tratativelor statele occidentale au propus de pus memorandumul londonez al expertilor. Delegatia sovietica a respins hotarit acest proiect. Ea a respins cererea despre inapoierea proprietatii nationalizate a cetatenilor straini, despre plata datoriilor guvernelor de pina la revolutie si la rindul sau a inaintat contrapretentii in suma de 39 mlrd. rub. aur pentru pagubele pricinuite de interventia straina gospodariei Rusiei sovietice. Contrapretentiile sale rusii le-au intemeiat prin trimiterea la precedent, devenit principiu al dreptului international, recunoscut in cazul cu "Alabama".56 In ce priveste obligatiile guvernelor precedente fata de aliati, apoi Cicerin le-a declarat invalabile in baza urmatoarei concluzii logice: "Puterile aliate tindeau sa nimiceasca noua Rusie, care a aparut din revolutie si au suferit esec. Prin aceasta ei au eliberat noua Rusie de orice obligatii Antantei." In ce priveste datoriile de razboi el, in particular, a intemeiat refuzul de a le reintoarce prin aceea, ca Rusiei i-au revenit 54% din toate pierderile Antantei si in asa fel ea a platit cu singe, iar toate profiturile i-au revenit exceptional celeilalte parti.57 Dorind, sa gaseasca teren pentru intelegere si stabilirea legaturilor de afaceri cu capitalul strain, guvernul sovietic era de acord sa recunoasca dreptul cetatenilor straini, ce au pagubit in urma nationalizarii, dreptul la compensarea pierderilor. Insa conditie obligatorie raminea respectarea reciprocitatii. In asa fel pierderilor cetatenilor straini din cauza actiunilor Puterii sovietice au fost contrapuse pagubele pricinuite Rusiei de interventie.

Ll. George si Barthou au avertizat cu ruperea conferintei in caz daca propunerile Antantei nu vor fi acceptate. In legatura cu anuntarea sumei contrapretentiilor sovietice Ll. George a spus: "Daca voi cu aceasta ati venit la Genua puteati sa nu veniti deloc."58 Diplomatii englezi au dat de inteles ca pentru refuzul Rusiei sovietice de la contrapretentii sunt gata sa micsoreze datoriile militare si sa lungeasca termenul platii procentelor dupa ele. Insa Barthou s-a pronuntat contra acestui compromis. Tratativele de la vila Albertis, care s-au prelungit si pe 15 aprilie, n-au dat rezultat.

Tratatul de la Rapallo Tot timpul, cit mergeau tratativele la vila Albertis, Genua trecea printr-o alarma. Majoritatea inclina spre concluzia ca Sovietele vor obtine o intelegere cu Antanta din contul Germaniei. Toate acestea ii puneau in garda pe Rathenau si Maltzan*, pe care englezii si francezii i-au inlaturat de fapt de la lucrarile conferintei. Germania prelungea sa fie tratata de invingatori ca tara invinsa, iar toate incercarile nemtilor de a schimba aceasta situatie si a ajunge la compromis cu Occidentul au suferit esec.

Expertul american in domeniul politicii externe G.F. Kennan in cartea sa "Rusia si Occidentul" scrie despre aceasta stare de spirite: "Simbata (15 aprilie) s-au intarit zvonurile despre intelegerea englezilor si francezilor cu rusii, nemtii raminind ca si mai inainte intr-o nestiinta completa despre mersul tratativelor. Toata seara ei au sezut sumbru in vestibulul hotelului sau si, in sfirsit, au plecat la culcare intr-o stare de extrema istovire si depresiune spirituala."59 Iar lordul d'Abernon in felul urmator povesteste despre starea nemtilor in acel moment: "Delegatia germana la Genua a inceput sa primeasca stiri neoficiale din diverse izvoare, ca Rusia a ajuns la intelegere cu Anglia si Franta, iar Germania e lasata la o parte. Rathenau era in disperare. Toate planurile lui se naruiau. Delegatia germana a examinat multilateral situatia si in fine a ajuns la concluzia ca in momentul actual nimic nu se poate de intreprins."60

Despre neincrederea germanilor stiau in cercul delegatiei sovietice. Aproape de ora 2 noaptea, de la 15 spre 16 aprilie, membrul delegatiei sovietice A. V. Sabanin a sunat in hotelul unde erau amplasati reprezentantii germani si a vorbit cu Maltzan, rugindu-l sa-i transmita lui J. Wirth, ca G. V. Cicerin propune de continuat tratativele incepute la Berlin.61

Evenimentele ce au urmat le descrie foarte viu d'Abernon, caruia i-a povestit despre ele Maltzan: "La ora 2 si 30 minute noaptea Maltzan a venit la Rathenau. Ultimul umbla dintr-o parte in alta prin camera in pijama, cu o fata chinuita si cu ochii inflamati. Cind Maltzan a intrat, Rathenau a spus: "Probabil mi-ati adus sentinta de moarte?" - "Nu, o stire cu caracter complet opus", a raspuns Maltzan si i-a transmis lui Rathenau toata istoria. Ultimul a zis: "Acum, cind eu stiu adevarata stare a lucrurilor, voi merge la Lloyd George, totul ii voi lamuri si voi ajunge cu el la intelegere". Maltzan l-a contrazis: " Aceasta va fi necinstit. Daca D-ra veti face-o, eu imediat demisionez si plec din serviciul de stat". In fine Rathenau s-a alaturat la parerea lui Maltzan si a fost de acord - drept, nu prea bucuros - sa se intilneasca cu delegatia rusa. Duminica dimineata a avut loc consfatuirea rusilor cu nemtii."62

In cartea lui Kennan aceste evenimente sunt expuse asa:

"La ora 1 si 45 min. noaptea, in camera lui Maltzan din hotel a sunat telefonul. Acesta era unul din delegatii sovietici - "Nu vor binevoi nemtii chiar astazi (16 aprilie) putin mai tirziu sa vina la Rapallo si sa examineze intrebarea despre intelegerea separata sovieto-germana?".

In orele intunecoase ale acestei dimineti de pasti membrii delegatiei germane s-au adunat in pijamale in camera lui Maltzan pentru a examina ce-i de facut.

Mai tirziu aceasta consfatuire a fost numita in ministerul afacerilor externe al Germaniei "in pijamale". Mai lung decit toti intindea cu semnarea tratatului Rathenau Printre delegatii prezenti la Genua el cel mai putin dorea s-o rupa cu Occidentul din cauza rusilor.

Dar situatia (nemtilor la Genua) era disperata. La ora 5 dimineata pe rusi i-au informat ca nemtii sunt gata pentru discutii

Delegatiile rusa si germana s-au intilnit mai tirziu la Rapallo si tratativele au decurs favorabil. Dupa amiaza a fost obtinuta o intelegere completa

Pe Rathenau, care astepta intr-un hotel din apropiere pregatirea definitiva a textului, l-au informat ca a venit timpul pentru semnare. Si iata, anume in acel moment, cind Rathenau se aseza in automobil, pentru a pleca la Rapallo, a fost informat ca-l roaga la telefon Ll. George pentru a se intelege despre convorbire. Intr-o stare sufleteasca extrem de nesigura, Rathenau a stat un minut, dar sa se intoarca inapoi ar fi fost lung, chinuitor si incert dupa rezultate. El de doua ori a bolmojit frantuzeste: "Le vin est tiré, il faut le boire"*. Cu aceste cuvinte el s-a asezat in automobil, a plecat in resedinta sovietica si a semnat tratatul."63

Dupa forma relatarile acestor doi diplomati occidentali putin difera, dar sensul lor e unul: rusii si nemtii au fost aruncati in bratele unul altuia de indaratnicirea Occidentului, de tentativele lui de a izola aceste doua mari puteri si de a le tine sub un control riguros. Rezultat al acestei politici - semnarea de Cicerin si Rathenau a tratatului sovieto-german64, ce a scindat frontul unic antisovietic al marilor puteri capitaliste. Inca la sfirsitul lui decembrie 1920 Lenin mentiona aceasta tendinta in politica Germaniei: " atitudinea Angliei si intregii Antante fata de Germania, Germania - cea mai inaintata tara cu exceptia Americii Si iata aceasta tara, legata de Tratatul de la Versailles, se afla in conditii imposibile pentru existenta. Si in asa situatie Germania, natural, este impinsa spre o alianta cu Rusia.

Unicul pentru ea mijloc de a se salva - alianta cu Rusia sovietica."65

Conform Tratatului de la Rapallo de la 16 aprilie 1922 ambele guverne refuzau reciproc de la compensarea cheltuielilor militare si pagubelor pricinuite lor si cetatenilor lor in timpul razboiului. Guvernul german se dezicea de la pretentiile ce reieseau din masurile RSFSR fata de cetatenii germani sau drepturile lor private, cu conditia, ca guvernul RSFSR nu va satisface pretentiile analoge ale altor state.

Relatiile diplomatice si consulare intre Germania si Rusia sovietica se restabileau imediat. Ambele guverne au cazut de acord sa aplice principiul clauzei natiunii celei mai favorizate in comert si binevoitor sa mearga in intimpinarea necesitatilor economice reciproce. A fost conditionat ca tratatul nu atinge relatiile partilor contractante cu alte state.

In acele conditii ambilor participanti Tratatul de la Rapallo le-a adus foloase substantiale:

In primul rind, anularea reciproca a tuturor pretentiilor; in al doilea, restabilirea relatiilor diplomatice; in al treilea, apropierea economica a Rusiei si Germaniei. In asa fel a fost rupt cercul blocadei politice si economice din jurul Rusiei sovietice, pentru care tratatul cu Germania a fost primul tratat ce cuprindea toate sferele relatiilor cu o mare putere. Pentru Germania aceasta a fost primul tratat pe picior egal cu o mare putere dupa pacea de la Versailles. Pentru ambele tari intelegerea insemna iesirea din izolarea politica externa. Rezultatele lui pozitive s-au simtit deja catre sf. anului 1922: exportul din Germania in RSFSR a crescut mai mult decit de doua ori, iar importul - de 14 ori.66 Dar nu numai comerciantii, dar si militarii germani tindeau spre stabilirea legaturilor cu Rusia. Straduintele lor s-au incununat cu succes si colaborarea secreta cu Armata Rosie le-a dat posibilitatea sa realizeze acele cercetari si experiente, care le erau interzise de tratatul de pace.67

Tratatul de la Rapallo, "fara anexe si contributii", a devenit un aport important in consolidarea relatiilor sovieto-germane si intarirea pacii in Europa.

Prezinta interes opinia lui Kissinger pe aceasta problema: "Rapallo a simbolizat un interes comun prioritar care a continuat sa-i apropie pe liderii sovietici de cei germani pe intreaga perioada dintre cele doua razboaie mondiale. George Kennan a atribuit acest acord in parte insistentei sovieticilor, in parte lipsei de unitate si suficientei occidentalilor. Este limpede ca democratiile apusene au suferit de miopie si ingustetime a mintii."⁶⁷

Pozitia Occidentului fata de tratatul sovieto-german. Peste doua zile dupa semnarea lui, guvernele tarilor Antantei, Micii Antante, Poloniei si Portugaliei i-au adresat Germaniei o nota. Ele au invinuit Germania in neloialitate si incalcarea rezolutiei de la Cannes, in aceea ca reprezentantii Germaniei "au incheiat, in mod secret, dupa spatele colegilor lor, tratatul cu Rusia."68 Germania de fapt a fost exclusa din comisia politica a conferintei de la Genua. Comisia reparationala a cerut prezentarea inedita a copiei oficiale a acestui document, pentru a hotari, daca tratatul sovieto-german nu le aduce prejudicii guvernelor ce au creat comisia reparationala. Diplomatii Antantei afirmau ca tratatul sovieto-german incalca un sir de articole ale tratatului de la Versailles, cu toate ca multi juristi de vaza din domeniul dreptului international considerau ca intre cele doua documente nu sunt contradictii de ordin juridic.69 La 21 aprilie dupa puternice sovaieli nemtii au raspuns la nota Antantei, ca tratatul de la Rapallo nici intr-un fel nu atinge relatiile altor tari cu Rusia.

La 23 aprilie aliatii i-au trimis cancelarului Wirth o nota noua in care, dupa propunerea lui Barthou, se spunea ca guvernele Antantei isi rezerveaza dupa sine "dreptul deplin de a considera nevalabile si inexistente toate articolele tratatului ruso-german, care vor fi recunoscute contrare tratatelor existente".70

Este rost sa mentionam ca astfel de momente in tratatul sovieto-german nimeni si nicicind n-a descoperit, fiindca contradictii juridice intre el si Tratatul de la Versailles n-au existat. Pe liderii Antantei nici nu-i ingrijora aspectul juridic al problemei, ci cel de facto si politic. Ei erau ingrijorati de lovitura data tendintelor lor hegemoniste, de aceea, ca Germania iese de sub controlul lor, iar Rusia devine o unitate de putere de sine statatoare pe arena internationala. Aceasta submina status-quo-ul versaiez si-n aceasta era cauza tuturor emotiilor. Dar procesul dat era o necesitate obiectiva si sa-l opreasca nu putea nimeni. Tendintele statelor spre independenta, spre consolidarea suveranitatii politice si prosperitatii economice sunt progresiste si real existente si toate incercarile de a le impiedica in aceasta, mai devreme sau mai tirziu, se termina cu esec. Cu atit mai mult cind e vorba de marile puteri.

Continuarea tratativelor Rusiei sovietice cu occidentalii. In acel timp, facind cunostinta cu continutul raportului expertilor, delegatia sovietica a formulat atitudinea sa fata de el. In memorandumul de la 20 aprilie 1922 ea a declarat ca raportul expertilor contrazice rezolutia de la Cannes de la 6 ianuarie 1922.71 In el se afirma ca Occidentul tinde sa injuge Rusia. Din acest document reiesea ca premiza a realitatilor economice normale cu tarile capitaliste trebuie sa devina stabilirea relatiilor diplomatice, recunoasterea guvernului sovietic de jure si refuzul de a impune Rusiei regimul de capitulatii, dezicerea de la atentatele asupra suveranitatii lui. In memorandum se mentiona ca guvernul sovietic juridic nu e obligat sa recompenseze daunele pricinuite strainilor in rezultatul nationalizarii proprietatii lor sau anularii datoriilor guvernelor precedente ale Rusiei. Revolutia, se spunea in memorandum, "a intrerupt continuitatea obligatiilor". Aceasta din urma, dupa parerea noastra, este complet neintemeiata, asa cum schimbarea puterii nu elibereaza tara de creanta. Daca chiar Rusia si nu era obligata sa plateasca, apoi de la aceasta au eliberat-o numai actiunile interventilor. Cu toate acestea, guvernul sovietic "dorind sa gaseasca teren pentru acord si restabilirea legaturilor de afaceri cu capitalul strain", a declarat ca e gata sa recompenseze pagubele cetatenilor straini cu conditia ca se va respecta reciprocitatea si statele straine, la rindul sau, vor repara prejudiciile cauzate Rusiei in timpul interventiei. In legatura cu aceasta, in memorandumul sau, guvernul sovietic oficial le-a inaintat imperialistilor contrapretentii pentru pagubele pricinuite de interventie in suma de 39 mlrd. rub. aur. Aceasta insemna ca sa despagubeasca pierderile cetatenilor straini trebuiau guvernele proprii. Evident ca occidentalii nu puteau sa accepte acest lucru.

Delegatia sovietica a respins plata datoriilor militare ale guvernelor precedente, motivind aceasta cu faptul, ca "poporul rus a adus in jertfa intereselor militare ale aliatilor mai multe vieti, decit toti aliatii la un loc luati."

Respingind cererea despre restituirea intreprinderilor expropriate, era exprimata gatinta de acordare a prioritatii fostilor proprietari in timpul darii lor in concesie. Anglia sovaia. Intelegerea cu Rusia se opunea in problema pretentiilor private. In aceasta intrebare cercurile bancare din City manifestau o precautie deosebita. Ll. George a declarat, la 20 aprilie la intilnirea cu Cicerin, ca fara acceptarea cerintei despre restitutie tratativele sunt in plus. Ca raspuns delegatia sovietica a propus urmatoarea formula pe principala intrebare in cauza: "Guvernul rus e gata sa inceapa tratativele cu fostii proprietari ai intreprinderilor industriale nationalizate despre acordarea lor a dreptului prioritar asupra concesiilor sub forma arendei proprietatii susmentionate sau satisfacerii pretentiilor lor legitime pe orice cale conform intelegerii reciproce».72

Englezii au declarat ca aceasta formula este inacceptabila. Ei insistau asupra includerii in ea a urmatoarei declaratii generale: "Rusia este de acord sa restituie proprietatea acolo, unde aceasta este posibil" si mai jos urma formula susmentionata. Dar partea sovietica categoric a refuzat sa dea asigurarea necesara. Atunci reprezentantul britanic a propus in locul cuvintelor "sa restituie proprietatea" de inclus "sa restituie folosirea averii", explicind ca aceasta putin probabil va fi acceptabil pentru Ll.George.73

Rusii erau de acord sa mearga in intimpinarea aliatilor cu conditia, ca datoriile militare si procentele pe ele vor fi anulate si Rusiei i se va acorda un ajutor financiar satisfacator. Recunoasterea guvernului sovietic de jure deasemenea era o conditie obligatorie.74

La consfatuirea tuturor membrilor subcomisiei politice, cu exceptia Rusiei si Germaniei, a fost recunoscut ca raspunsul delegatiei sovietice poate in general sa serveasca ca temelie pentru tratativele de mai departe."75

In sfirsit la 2 mai reprezentantii Antantei i-au inminat delegatiei sovietice un nou memorandum, in linii generale repetindu-l pe cel precedent si in unele detalii (din insistenta lui Poincaré) inrautatindu-l. Raspunsul la el a fost dat la 11 mai.

La 19 mai a avut loc inchiderea conferintei, la care a fost adoptata rezolutia despre continuarea lucrarilor ei la Haaga.

Asa s-a incheiat prima mare conferinta internationala cu participarea Statului sovietic. Bolsevicii considerau totalurile ei favorabile pentru sine, asa cum conferinta a insemnat recunoasterea guvernului sovietic de facto si a fost facut tot posibilul pentru imbunatatirea relatiilor politice si de afaceri ale statului sovietic cu lumea capitalista, stabilirii legaturilor economice trainice si reciproc avantajoase.

Conferinta din Haaga a constituit prelungirea Genuiei. Ea a avut loc intre 15 iunie si 20 iulie 1922. La Conferinta de la Haaga au participat nu imputernicitii guvernelor, ci expertii. De la SUA, care au refuzat oficial sa participe la lucrarile conferintei de la Haaga, a luat parte ca observator ambasadorul in Olanda Sasdorf.

Deschiderea oficiala a conferintei a avut loc la 26 iunie cind a sosit delegatia sovietica in frunte cu Litvinov. La conferinta au fost create doua comisii: "rusa" si "nerusa". Primele zece zile au avut loc sedintele "comisiei neruse", la care reprezentantii sovietici n-au luat parte. Ea era alcatuita din trei subcomisii: proprietatii private, datoriilor si creditelor. Rolul principal il juca subcomisia proprietatii private, asa cum domina tendinta de a reintoarce proprietatea straina nationalizata in Rusia. Intrebarea despre datorii ocupa un loc auxiliar.

Deja acum la prima sedinta a acestei subcomisii la 29 iunie a fost inaintata propunerea despre restituirea proprietatii strainilor nationalizata in Rusia sau compensarii ei complete. Guvernul sovietic era gata pentru tratative in vederea acordarii fostilor proprietari a concesiilor.

Cu conditia acordarii unui imprumut de 3,224 mlrd. rub. aur pentru restabilirea industriei, transportului, gospodariei satesti, comertului si finantelor, guvernul sovietic era de acord sa mearga la plata partiala a datoriilor de pina la razboi. La 19 iulie delegatia sovietica a declarat despre acordul statului sovietic sa recunoasca in principiu necesitatea reintoarcerii datoriilor de pina la razboi si de a compensa pierderile fostilor proprietari straini in Rusia sub forma de concesii sau pe alta cale, conditionind aceasta cu recunoasterea de jure a guvernului sovietic. Dar aceasta propunere n-a fost acceptata. La 20 iulie lucrarile conferintei au fost intrerupte.

Insemnatatea conferintelor de la Genua si Haaga. Si Genua si Haaga au aratat ca in lumea capitalista mergea lupta a doua tendinte: una tindea sa creeze un front antisovietic unic, alta - sa stabileasca cu Rusia sovietica contacte de afaceri. La conferintele de la Genua si Haaga de fapt a esuat ideea unui acord comun al tarilor capitaliste din contul Rusiei. Tot mai reala devenea ideea intelegerilor directe bilaterale cu aceasta tara. De fapt Genua si Haaga, recunoscind de facto Rusia sovietica, au devenit pasi in calea recunoasterii ei de jure. Prima manifestare a acestei tendinte a fost incheierea Tratatului de la Rapallo. Totodata Rusia sovietica n-a reusit sa obtina stabilirea relatiilor normale cu tarile Antantei, o reglare acceptabila pentru ea a intrebarilor litigioase, incheierea intelegerilor comerciale si sa capete credite. Toate acestea deveneau un lucru al viitorului apropiat. La acel moment unitatea de odinioara a sistemului economic mondial n-a fost restabilita, fiindca ea nu putea fi reconstruita in corespundere cu vechea harta a ordinii de pina la razboi. Rusia a fost lasata in singuratate ca in ghetou. Motivele politice au luat virf asupra considerentelor economice.

Dupa terminarea conferintei de la Haaga, unul din initiatorii convocarii ei si unul din cei mai mari oameni de afaceri englezi L. Workwart* a declarat jurnalistilor: "Noi, oamenii de afaceri, ne socotim mai mult cu faptele decit cu simbolul credintei. Eu trebuie sa lucrez cu orice guvern, care este putere reala in Rusia. Iar acum acesta e numai guvernul sovietic".76 In curind L .Workwart a semnat la Berlin cu Krasin un tratat despre concesii.

Sub presiunea unei parti a cercurilor de afaceri americane, care se pronunta in favoarea stabilirii legaturilor de afaceri cu Rusia, la mijlocul lui august 1922, guvernul SUA a adresat o interpelare neoficiala guvernului sovietic, care sunt conditiile de restabilire a acestor legaturi si e posibila in acest caz trimiterea in Rusia sovietica a unei comisii americane de experti. Guvernul sovietic a raspuns ca saluta ideea tratativelor comerciale cu Statele Unite, dar comisiile de experti pot fi admise numai pe baza reciprocitatii. In acelasii timp a fost incheiat contractul pentru 15 ani cu corporatia petroliera americana "International Boirsdal" pentru organizarea extractiei petrolului in Rusia.

Vizitind in septembrie 1922 Rusia, liderul radicalilor francezi E. Herriot s-a pronuntat pentru stabilirea imediata a relatiilor de afaceri intre cele doua tari.

Indata dupa sfirsitul Conferintei de la Genua a fost semnat tratatul comercial sovieto-cehoslovac, iar in septembrie 1922 la acordul comercial anglo-sovietic din 1921 a aderat Canada.

In total in anul 1922 guvernul sovietic a incheiat zece tratate pentru concesii (contra a cinci in 1921). In asa fel refuzul tarilor capitaliste de a accepta propunerile sovietice in Genua si Haaga n-a oprit procesul consolidarii legaturilor economice, dar numai i-a schimbat forma: in locul intelegerii multilaterale, cum se presupunea, au inceput sa fie incheiate tratate bilaterale cu unele guverne si cercuri de afaceri.