Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate istorieIstoria? O redescoperire conventionala a diverselor cacialmale din trecut! - Octav Bibere





Arheologie Arta cultura Istorie Personalitati Stiinte politice


Istorie


Qdidactic » istorie & biografii » istorie
Sustinerea de catre tarile occidentale a contrarevolutiei interne din Rusia si continuarea luptei cu puterea sovietica in anii 1919-1920



Sustinerea de catre tarile occidentale a contrarevolutiei interne din Rusia si continuarea luptei cu puterea sovietica in anii 1919-1920



Situatia din Rusia in primavara anului 1919 si planurile Antantei. Catre inceputul primaverii 1919 pe numeroasele fronturi, ce au incercuit Republica sovietica, au fost concentrate mari unitati ale trupelor interventioniste si albgardiste. In Extremul Orient erau stapini americanii si japonezii, proptind cu baionetele lor regimul lui Kolciac. In Transcaucazia englezii sprigineau guvernele nationaliste din Gruzia, Armenia si Azerbaidjan. In Caucazul de Nord gospodarea armata de voluntari a lui Denichin. La apus a desfasurat operatii militare Polonia si a ocupat Baranovici, Lidia si Vilnusul. In nord-est pe banii americani si englezi crestea Iudenici, la nord, in regiunea Murmanscului si Arhanghelscului, interventii americani si englezi, impreuna cu detasamentele albgardiste ale lui Miller, pregateau ofensiva in adincul tarii. Toate aceste armate numarau aproximativ un milion de oameni. Rusia sovietica iarasi s-a pomenit intr-un cerc de focuri.


Forta de soc a acestei campanii o alcatuiau armatele lui Kolciac. Pe el si se miza in primul rind, fiindca el dispunea de un teritoriu gigantic, de rezerve substantiale umane si alimentare. La 16 ianuarie 1919 reprezentantii puterilor Antantei au semnat cu Kolciac o intelegere, conform careia el se obliga "sa coordoneze" actiunile sale cu directivele Comandamentului suprem al Antantei. Generalul francez Janen a fost numit comandant suprem al armatelor interventilor in Rusia de Est si Siberia, cu acordarea dreptului de infaptuire a controlului general pe front si in spatele frontului. Generalul englez Noks dirija organizarea livrarilor de armament si munitii pentru armata lui Kolciac.

Pe parcursul anului 1919 Statele Unite, Anglia, Franta si Japonia i-au furnizat lui Kolciac 700 mii de pusti, 3650 de mitraliere, sute de milioane de cartuse, un mare numar de artilerie, echipament. Cea mai mare parte a acestor "bunuri" le revenea americanilor. In rezultatul acestor livrari trupele lui Kolciac s-au transformat intr-o forta sirioasa si numarau 400 mii de oameni. La inceputul lui martie ele au trecut la ofensiva.

Insa ajutind contrarevolutia rusa, liderii Antantei actionau foarte prudent si pe ascuns, ca, pe de o parte, sa nu trezeasca indignarea muncitorilor in tarile proprii, iar pe de alta - sa nu acorde un sirviciu involuntar posibilei apropieri ruso-germane. La sedinta Consiliului celor patru de la 7 mai 1919, Lloyd George a declarat ca situatia din Rusia in ultimul timp s-a schimbat substantial. Se poate de prevazut apropiata cadere a bolsevicilor si intrarea lui Kolciac in Moscova. La 23 mai Clemenceau a propus de recunoscut guvernul lui Kolciac de la Omsc in calitate de guvern al intregii Rusii.



La 26 mai, cu semnaturile lui Wilson, Clemenceau, Lloyd George, Orlando si a reprezentantului Japoniei, Consiliul Suprem al Antantei a trimis o nota pe numele lui Kolciac, in care SUA, Anglia, Franta, Italia si Japonia declarau ca sunt gata pe baza unor anumite conditii sa recunoasca guvernul lui Kolciac. Cerintele se reduceau la stabilirea controlului Antantei asupra vietii politice a Rusiei. Aliatii cereau convocarea dupa ocuparea Moscovei a Adunarii Constituante; recunoasterea independentei Poloniei si Finlandei; solutionarea problemei despre relatiile Rusiei cu tarile baltice, teritoriile caucaziene si transcaspice trebuia sa aiba loc din sfatul si prin colaborarea cu Liga Natiilor, adica dupa vointa Antantei; problema basarabeana deasemenea trebuia sa fie rezolvata de conferinta de pace.

Kolciac a facut legatura cu Denichin si Miller si a raspuns, prin scrisoarea de la 4 iunie 1919, la conditiile Antantei, exprimindu-si recunostinta si gatinta de a primi principalele cerinte ale aliatilor: a participa la procesul de dezarmare, in  masura in care aceasta va fi acceptata de Adunarea Constituanta; recunostea independenta Poloniei cu conditia determinarii hotarelor de catre Adunarea Constituanta; recunostea de facto Finlanda cu aminarea hotaririi definitive pina la examinarea problemei de Adunarea Constituanta; recunostea posibilitatea asigurarii autonomiei "grupurilor nationale" ale celor trei state baltice, ale regiunilor caucaziene si transcaspice cu transmiterea litigiilor Ligii Natiunilor; mentiona necesitatea rezolvarii problemei Basarabiei de Adunarea Constituanta si confirma declaratia sa de la 27 noiembrie 1918 despre recunoasterea datoriei de stat ruse.

La 12 iunie 1919 Anglia, Franta, Italia si SUA au recunoscut raspunsul lui Kolciac drept satisfacator si i-au promis un ajutor si mai intens. Relatiile stabilite intre aliati si guvernul lui Kolciac aveau un caracter de recunoastere de facto a acestui guvern. Aliatii aveau cu el relatii permanente, reprezentantii sai pe linga el, ii acordau ajutor si sustinere militara, economica, financiara, politica.

Infringerea contrarevolutiei ruse. Ajutorul acesta insa a intirziat: cind Kolciac a primit nota despre recunoastere, armatele lui distruse se rostogoleau in fundul Siberiei.

In a doua jumatate 1919 interventii si albgardistii au transferat centrul de greutate al luptei la sud. Contra Puterii sovietice a fost indreptata o noua forta - generalul Denichin. Noua campanie a Antantei, la fel ca si cea precedenta, a fost combinata: trupele lui Iudenici se pregateau sa loveasca a doua oara Petrogradul, in vest operatiile militare le duceau polonezii, in Siberia prelungea sa opuna rezistenta armata lui Kolciac. Insa rolul principal ii revenea directiei de sud. Sperantele principale erau legate de armata lui Denichin, pe care W. Churchill o numea "armata mea". Nu mai putin de 250 mii de pusti, 200 tunuri, 30 tancuri, munitii si echipament i-au fost trimise lui Denichin prin Novorosiisc. La sfirsitul lui iunie 1919 a cazut Taritinul - Denichin se rupea spre Moscova.


Citeva sute de ofiteri englezi luptau in armata de voluntari in calitate de instructori. In luptele pentru Taritin a luat parte escadrila nr.47 a FMA regale. Pe linga cartierul lui Denichin se afla o misiune speciala americana in frunte cu amiralul McKelly care indeplinea functia de consilier militar.

In mijlocul lunii octombrie denichinistii au ocupat Oreolul si se apropiau de Tula. Pericolul s-a abatut asupra Moscovei. Pentru Puterea sovietica aceasta a fost cea mai periculoasa ofensiva, fiindca sub lovitura s-a pomenit Rusia Centrala cu centrele ei proletare, care constituiau baza revolutiei.

Dar anume in acel moment a inceput contraofensiva Armatei Rosii, ce si a determinat infringerea lui Denichin.

Anul 1919 a reliefat intentiile guvernelor imperialiste ale Antantei si SUA de a prelungi interventia antisovietica intr-o forma mascata. Antanta si-a asumat asigurarea materiala si finantarea campaniilor contra bolsevismului. Miza principala era facuta pe armatele albgardiste. Tot odata Occidentul spera sa indrepte contra bolsevicilor fortele armate ale statelor limitrofe Rusiei.

Formele nemilitare de lupta cu Puterea sovietica si pozitia guvernului bolsevic. Acordind sprijin militar si diplomatic gruparilor contrarevolutionare din Rusia, statele capitaliste totodata au rupt definitiv orice contacte cu Rusia sovietica. Ele tindeau spre o izolare absoluta a Sovietelor. Inca in decembrie 1918 Antanta, ultimativ, a cerut de la guvernul suedez ruperea relatiilor cu Rusia sovietica. La inceputul anului 1919 reprezentantul politic sovietic V.V. Vorovschii a parasit Stokhgolmul. Treptat din Rusia sovietica au plecat reprezentantii diplomatici ai tuturor statelor scandinave. La inceputul verii 1919 in Rusia bolsevica au ramas numai reprezentantii Crucii Rosii daneze, insa la 9 iulie 1919 si ei au parasit tara.

In rind cu interventia militara, sustinerea contrarevolutiei interne, izolarea diplomatica, una din metodele de lupta contra Rusiei sovietice a fost blocada economica. De fapt ea a inceput in anul 1918, cind interventii au ocupat porturile rusesti in Oceanul Pacific, pe Marea Baltica, Marea Alba si Marea Neagra. Insa atunci principalul mijloc de lupta cu revolutia era invazia militara. Catre mijlocul anului 1919, cind nereusitele militare ale Antantei si protejatilor ei in Rusia au devenit evidente, statele occidentale au hotarit accentul principal sa-l faca pe blocada economica necrutatoare.

Primavara si vara 1919 sub presiunea marilor puteri toate tarile au intrerupt complet relatiile comerciale cu Rusia Sovietica. La 10 octombrie 1919, Antanta si SUA, oficial, au anuntat blocada Rusiei sovietice si au chemat tarile neutre sa participe la izolarea ei economica.

Guvernul sovietic a protestat energic contra acestui fapt si a indreptat note preventive Germaniei, Suediei, Norvegiei, Danemarcii, Olandei, Spaniei si Elvetiei. In fine Germania a refuzat sa adere la blocada. In afara de cointeresarea politica in normalizarea relatiilor cu Rusia, persista si cointeresarea cercurilor de afaceri germane in vasta piata ruseasca.

Guvernul lui Lenin de mai multe ori s-a adresat guvernelor Antantei si SUA cu propunerea despre inceputul tratativelor de pace, dar ca si mai inainte aceste state ignorau orice propunere.

Dar cercurilor diriguitoare ale Occidentului, catre sfirsitul 1919, le devenea tot mai clar ca nimic nu va putea nimici Rusia bolsevica. Succesele Armatei Rosii, largirea miscarii de solidaritate cu Rusia sovietica in tarile capitaliste, teama de un nou avint revolutionar in ele si, in sfirsit, necesitatea pentru insusi tarile diriguitoare de a stabili relatii economice cu Rusia - toate acestea puneau la ordinea de zi scoaterea blocadei. M.M. Litvinov scria din Copenhaga, unde ducea tratative cu englezii: "Scoaterea blocadei o cer nu numai muncitorii, dar si industriasii, insista asupra acesteia Lloyd George si toata sectia rusa a Foreign Office ca asupra unui inceput de relatii de pace."

La 16 ianuarie 1920, Consiliul suprem al Antantei a adoptat o hotarire despre anularea blocadei economice a Rusiei sovietice. Dar aceasta inca nu insemna schimbarea politicii guvernelor aliate fata de Rusia bolsevica. Ele continuau sa sustina contrarevolutia rusa si atitau Polonia spre navalire asupra statului sovietic.

Primavara 1920 au inceput tratativele guvernului lui Lenin cu republicile baltice, care s-au terminat cu semnarea tratatelor de pace ale Rusiei sovietice cu Lituania la 12 iulie, Letonia la 11 august si Finlanda la 14 octombrie 1920.

A inceput normalizarea relatiilor cu Anglia. Cu acest scop incolo a fost trimis L.B. Krasin, care a fost primit de cabinetul englez. El a propus un program concret de schimb de marfuri intre doua tari. Negocierile progresau, dar au fost intrerupte de inceputul razboiului sovieto-polonez.















Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright