Tratatul de la Berlin
Raporturile
gcrmano-sovietice fusesera cordiale de cand Tratatul de la Rapallo (16 aprilie 1922)
pusese bazele colaborarii politice si economice intre cele doua
tari. In timpul Conferintei de la Locarno, Cicerin, aflat in
vizita intr-un oras german, a facut demersuri pe langa
guvernul german pentru incheierea unui tratat de prietenie si de
neutralitate. Stresemann a incercat, la inceput, sa se sustraga
acestei initiative. Dar, apoi, dorind echilibrul puterilor, poate ca
mijloc de presiune asupra occidentalilor, a acceptat semnarea unui acord
economic (la 12 octombrie 1925) si, in fine, a unui acord politic, semnat la Berlin la 24 aprilie 1926.
Era un tratat de prietenie si de neutralitate. Articolul 2 prevedea
ca in cazul in care, in ciuda atitudinii sale pasnice, una dintre
partile contractante ar fi obiectul agresiunii unei alte puteri,
cealalta parte sa-si pastreze neutralitatea. Articolul 3
obliga pe fiecare dintre partile contractante sa nu adere la o
coalitie care ar avea drept scop supunerea celuilalt la un boicot
financiar sau economic. La cateva luni dupa aceasta, intrarea Germaniei in
Societatea Natiunilor i-a nelinistit din nou pe rusi, care
considerau acest organism drept un instrument al politicii capitaliste
indreptat contra Uniunii Sovietice.
