Ioan Cantacuzino, microbiolog si imunolog roman

Ioan Cantacuzino, microbiolog si imunolog roman

Ioan Cantacuzino

Ioan Cantacuzino (n. 25 noiembrie 1863, Bucuresti; d. 14 ianuarie 1934, Bucuresti ) a fost un academician, medic, microbiolog, profesor universitar roman, fondator al scolii romanesti de imunologie si patologie experimentala.

Ioan Cantacuzino urmeaza atat studiile liceale (Liceul 'Louis le Grand'), cat si cele superioare (filosofie, 1882 - 1886, stiinte naturale, 1886 - 1891 si medicina, 1887 - 1894) la Paris. In 1895 obtine titlul de Doctor in Medicina cu teza: 'Recherches sur le mode de destruction du vibrion cholérique dans l'organisme' (in limba romana, 'Cercetari asupra modului de distrugere a vibrionului holeric in organism'). Dupa terminarea studiilor, lucreaza in Institutul 'Pasteur' din Paris ca asistent al lui Ilija Mecinikov in domeniul mecanismelor imunitare ale organismului.

Intors in tara, este numit profesor de Medicina experimentala la Facultatea de Medicina din Bucuresti (1901) si Director general al Serviciului Sanitar din Romania (1907). Vocatia sa de fondator si organizator a fost demonstrata prin infiintarea unor institutii ca 'Institutul de Seruri si Vaccinuri' (1921), care astazi ii poarta numele, a Laboratorului de 'Medicina Experimentala' (1901) din cadrul Facultatii de Medicina, precum si a unor reviste de specialitate, 'Revista Stiintelor Medicale' (1905), 'Annales de Biologie' (1911) si 'Archives roumaines de pathologie expérimentale et de microbiologie'.

Ioan Cantacuzino a desfasurat o bogata activitate de cercetare privind vibrionul holeric si vaccinarea antiholerica, imunizarea activa impotriva dizenteriei si febrei tifoide, etiologia si patologia scarlatinei.

Incepind cu anul 1896 publica lucrari despre sistemele si functiile fagocitare in regnul animal si despre rolul fenomenelor electrofiziologice in mecanismele imunitare. Pe baza cercetarilor sale privind vibrionul holeric, Cantacuzino a pus la punct o metoda de vaccinare antiholerica, numita 'Metoda Cantacuzino', metoda folosita si astazi in tarile unde se mai semnaleaza cazuri de holera. Datorita lui Ioan Cantacuzino, Romania a fost a doua tara din lume, dupa Franta, care a introdus in 1926 vaccinul BCG ('Bacilul Calmette-Guérin'), avand germeni cu virulenta atenuata, pentru vaccinarea profilactica a nou-nascutilor impotriva tuberculozei.

Ioan Cantacuzino a fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice, calitate pe care a demonstrat-o in combaterea epidemiei de tifos exantematic si holerei in timpul primului razboi mondial si in campania antimalarica.

Ioan Cantacuzino a fost membru titular al Academiei Romane din anul 1925, membru in Comitetul de Igiena al Ligii Natiunilor, al societatilor de Biologie, de Patologie Exotica si al Academiei de Stiinte din Paris. Numeroase universitati i-au acordat titlul de Doctor honoris causa, Lyon (1922), Bruxelles (1924), Montpellier (1930), Atena (1932) si Bordeaux (1934).

Unul dintre fondatorii marii noastre scoli de medicina si in acelasi timp intemeietorul scolii romanesti de imunologie, epidemiologie si patologie experimentala, a fost Ioan Cantacuzino. Institutul de Seruri si Vaccinuri, pe care 1-a intemeiat in 1921 la Bucuresti, ii poarta si astazi numele, iar analele stiintei mondiale i-au pastrat si ii vor pastra mereu amintirea, datorita descoperirilor sale, ca si a experientelor celebre pe care le-a intreprins. Si totusi, acest reprezentant de seama al neamului Cantacuzinilor, neam care a dat Romaniei atitea figuri ilustre, printre care unul dintre primii nostri invatati de seama, stolnicul Constantin Cantacuzino, autor al celei dintii harti detaliate a Tarii Romanesti, a fost mai mult decit un mare om de stiinta. A fost de asemenea un mare iubitor si cunoscator al artelor plastice, literaturii si muzicii, a sprijinit numeroase actiuni culturale, s-a manifestat ca om de statornica omenie; scriitorul Camil Petrescu scria, pe drept cuvint, despre el ca "e constiinta insasi'. Umanismul sau l-a facut sa se apropie in tinerete de miscarea socialista si sa sustina apoi toata viata interesele muncitorimii si taranimii, atit in ce priveste asistenta sanitara, cit si nivelul de trai.
Dupa absolvirea liceului (1882), a obtinut licenta atit in filozofie, cit si in biologie, de asemenea doctoratul in medicina (1885-1894). Intre 1896 si 1901 s-a format ca om de stiinta prin specializare.
A desfasurat o vie activitate in rindul studentilor romani socialisti de la Paris (mai ales biologi si medici), si-a insusit o vasta cultura in toate domeniile, receptind fenomenul de arta cu o sensibilitate rar intilnita.
intreg tezaurul cunostintelor si priceperii sale le-a daruit patriei. Ar fi cu neputinta
ca, in putinele rinduri care ii sint consacrate in cartea de fata, sa enumeram, chiar numai partial, ceea ce a facut pentru stiinta si cultura romaneasca si nici sa insiram toate demnitatile romanesti si internationale de care s-a bucurat. Sa amintim doar citeva lucruri, care vor servi pentru a-i contura mai bine personalitatea: a fost profesor de morfologie animala la Facultatea de Stiinte din Iasi (1894-1896) si apoi de medicina experimentala la Facultatea de Medicina din Bucuresti (1901-1934), director al Serviciului Sanitar al Romaniei (1907-1910), membru al Academiei Romane (1925), al Academiei de Medicina din Paris (1921) si al Academiei de Stiinte din Paris (1931), membru al Comitetului de Igiena al Ligii Natiunilor (1923), fondator de reviste stiintifice si culturale etc.
Sub indrumarea sa directa, la Institutul de Seruri si Vaccinuri si in laboratorul de pe linga catedra sa din Bucuresti, au fost fabricate produse biologice de mare eficienta pentru prevenirea si combaterea epidemiilor. Ca organizator al luptei impotriva tuberculozei, a initiat vaccinarea copiilor din tara noastra, Romania devenind astfel cea de a doua tara din lume in care vaccinul an-tituberculos (BCG) s-a aplicat in masa, cu rezultate foarte bune. Tot el a condus prima vaccinare antiholerica masiva in focarele infectioase, cunoscuta in stiinta ca "Marea experienta romaneasca' (1913), care a salvat multe mii de vieti. Ioan Cantacuzino a diferentiat cu claritate mecanismele imunologice (de rezistenta fata de anumite boli) existente si a descoperit "imunitatea prin contact'. Stiinta ii mai datoreste explicarea reactiilor electrice ce se produc in mecanismele imuni tare. A studiat, cu rezultate originale (si a combatut cu succes) dizenteria, febra tifoida, tifosul exantematic, malaria si scarlatina, descoperind in legatura cu aceasta din urma "fenomenul Cantacuzino'. A initiat in 1910 o lege sanitara care constituie un exemplu de organizare a medicinei preventive, din pacate partial aplicata.
Dupa primul razboi mondial, a fost un membru de frunte al Comitetului National de la Paris (1918-1919), avind un rol insemnat in Unirea cea mare. Pornind de la considerente esentialmente medicale, a vazut in socialism si comunism viitorul omenirii. Medic, biolog, igienist, organizator sanitar, iubitor de arta si promotor de idei sociale inaintate - Ioan Cantacuzino a fost una dintre cele mai luminoase figuri ale stiintei si culturii romanesti din trecut.