Nicolae Grigorescu

Nicolae Grigorescu

Nicolae Grigorescu a fost unul dintre cei mai mari pictori romani. Dupa o timpurie ucenicie (1848-1850), in atelierul pictorului ceh Anton Chladek, la Bucuresti, executa icoane pentru bisericile din Baicoi (1853) si Caldarusani (1854-1856), si picturi murale pentru bisericile Zamfira (1857) si Agapia (1858- 1861).

La interventia lui Mihail Kokalniceanu, care il intalneste pe artist la Agapia, primeste in 1861, o bursa de la Ministerul Moldovei, pentru a studia la Paris. In 1862-1863, frecventeaza atelierul lui Sebastien Cornu, unde este coleg cu Renoir. Face cópii la Luvru, dupa panzele lui Gericault, Rubens, Rembrandt s.a. In cursul verilor, pana in 1869, lucreaza la Barbizon, in alte locuri din preajma Parisului, in atmosfera cultului pentru pictura in plein-air, ce pregateste apropiata afirmare a impresionistilor. Expune la Salonul parizian (din 1868), la Expozitiile artistilor in viata din Bucuresti (incepand cu 1870) si la expozitiile organizate (din 1973) de 'Societatea Amicilor Belelor-Arte'. In anii 1873-1874 face o calatorie de studii prin Italia, Viena, Grecia si Constantinopol. Ia parte, ca pictor de front, la razboiul de independenta din 1877-1878, facand numeroase desene ce vor sta la baza unor compozitii. Din 1879 pana in 1890, lucreaza indeosebi in Franta, fie in Bretania, la Vitre, fie in atelierul sau din Paris. Revenit in tara, deschide mai multe expozitii personale la Ateneul Roman (1891, 1895, 1900, 1901, 1902, 1904). Construieste, la Campina, o casa, devenita apoi muzeu. Intr-un moment decisiv pentru constituirea culturii Romaniei moderne - in poezie se afirma geniul lui Eminescu - pictorul intreprinde o spectaculoasa inovare a limbajului plastic. Cu o formatie in care recunoastem filonul traditiior picturii murale, de care se apropie in primii ani ai tineretii, si, deopotriva, experientele impresionistilor, Grigorescu se manifesta, in diverse genuri, cu o autoritate al carui ecou se va prelungi in secolul al XX-lea, chiar si dupa disparitia pictorului. Este primul dintre fondatorii picturii romane moderne - urmat curand de Andreescu si Luchian - si numele sau devine un simbol pentru tinerele generatii de artisti care, in primele decenii ale acestui secol, cautau sa identifice si sa aduca in lumina valorile profund definitorii ale spiritualitatii romanesti. In portrete (D. Grecescu, Carol Davila, Andreescu la Barbizon), autoportrete, compozitii inspirate de experienta participarii la razboiul de independenta (Atacul de la Smardan, Rosior calare, Scenele cu prizonieri turci), in seria de 'Care cu boi', in peisajele realizate in tara sau in timpul calatoriilor in strainatate (La Posada, Pescarita din Granville, Raspantie in oras la Vitre, Batrana din Brolle, Bordei in padure, Peisaj de toamna) se impun aspecte ale unui stil si ale unei viziuni inconfundabile. Exercitiul lucrului in aer liber aduce paletei sale luminozitate, iar modului de constructie plastica o inedita imbinare intre rigoare si spontaneitate. Realul asupra caruia isi indreapta atentia pictorul isi pastreaza, in datele esentiale, configuratia, dar acest lucru se produce in 'geometria secreta' a compozitiei, in planul profund al compozitiei, pentru ca la suprafata se face simtit jocul incidentelor, energia tuselor care involbureaza pasta.

Aceasta placere a inregistrarii concretului aflat sub fluxul schimbator al luminii, il mentine pe artist intr-un permanent interes fata de ansamblul lumii vizibile, careia nu-i exploateaza elementele pitoresti, ci ii subliniaza doar valorile in contextul ambiantei devenite familiare.

Nicolae Grigorescu (1838-1907), autoportret

Nascut intr-o familie mare si saraca, in anul 1838, Nicolae Grigorescu a avut o pasiune deosebita la inceput pentru pictura de icoane. Dupa cum ii marturisese si lui Vlahuta, de la frageda varsta de zece ani a fost ucenicul unui pictor ceh din Bucuresti si picta icoane pe care le vindea mai apoi in obor, pentru a-si intretine familia. Pasiunea sa pentru icoane si zugravitul lor era uriasa, dupa cum insusi pictorul o recunostea:

In perioada in care la Agapia aveau loc lucrarile de restaurare conduse de maica stareta Tavefta Ursache, Grigorescu se afla la Manastirea Neamt, unde picta icoane. O astfel de icoana ajunge pe mainile staretei de la Agapia, care ii propune pictorului sa zugraveasca interiorul bisericii 'Sfintii Voievozi'. Se spune ca proba propriu-zisa data de Grigorescu este 'Icoana Maicii Domnului', expusa in sala a doua a muzeului manastirii. Contractul dintre Grigorescu si Agapia, prevedea printre altele: 'Icoanele din catapeteasma vor fi zugravite chiar cu mana mea si le voi face cat se poate mai bine si cu vopselele cele mai bune. Toate tablourile de pe pereti in biserica, insemnate in lista vor fi zugravite tot de mana mea, silindu-ma a face fiecare istorie completa, dupa descrierea Sfintei Scripturi' (text preluat dupa fotocopia contractului, existenta in muzeul manastirii).