Scurt istoric privind evolutia tiei

Scurt istoric privind evolutia diplomatiei

O serie de activitati ce sunt denumite astazi componente ale diplomatiei le regasim inca din activitate. Ca activitate de sine statatoare insa, o regasim din momentul in care se constituie statele nationale, ele intrand in relatii pe diferite planuri.

In antichitate, activitatea diplomatica era condusa de suveran si contributia in cea mai larga masura la realizarea intereselor acestuia. Ca forme mai utilizate erau soliile, negocierile, incheierea unor tratate de alianta cu caracter ofensiv sau defensiv, conferintele interstatale, corespondenta diplomatica, rapoartele imputernicitilor trimisi cu diferite ocazii. Aceste forme se regasesc utilizate, pe scara larga, de catre egipteni, greci, romani si altii.

Misiunile soliile romane vizau declararea razboiului, incheierea pacii, semnarea de tratate, organizarea provinciilor cucerite, rezolvarea unor litigii si conflicte etc. cele mai multe negocieri erau legate de problematica conflictelor armate. Se foloseau si in acea perioada, pentru informare rapoarte secrete ale unor imputerniciti care erau redactate la intoarcerea din misiune a acestora.

Antichitatea inseamna totodata inceputul pentru elaborarea de norme si reguli ale activitatii diplomatice. Sunt inceputuri chiar ale elaborarii unor germeni ai dreptului international. Romanii sunt cei care stabilesc printre primii norme si reguli privind activitatea diplomatica, desemnarea soliilor si misiunea lor, raspunderea acestora fata de suveran si senat.

In Evul Mediu, aproximativ 400-1450, diplomatia contribuia in mare masura la infaptuirea politicii statelor feudale. Si de aceasta data, activitatea este legata prioritar de rezolvarea unor conflicte, a unor litigii dintre suverani. In perioada amintita un loc principal ocupa diplomatia papala, indeosebi prin intalnirile unor concilii, prin participarea reprezentantilor clerului, dar si unii reprezentanti ai suveranilor laici.

Un alt moment al dezvoltarii diplomatiei este legata de formarea monarhiilor absolute din Europa. Epoca moderna se caracterizeaza de fapt, prin aparitia diplomatiei ca activitate care reprezinta si apara interesele statului national centralizat. Tot in aceasta perioada putem vorbi si de inceputurile diplomatiei economice, deoarece statele cele mai evoluate lupta pentru expansiune economica externa, pentru suprematia comerciala si politica, procese ce atrag dupa sine activitati diplomatice, negocieri pe diverse probleme.

Epoca moderna inseamna in acelasi timp negociere si diplomatie pentru delimitarea granitelor nationale, pentru libertatea de miscare pe diferite planuri cum ar fi libertatea marilor, negocieri pentru asigurarea stabilitatii politice si altele. Tot acum incepe si deschiderea de reprezentante permanente. Se stabileste o ierarhie diplomatica riguroasa, se elaboreaza un limbaj diplomatic obligatoriu pentru cei ce desfasoara activitati diplomatice.

Incepand cu secolul XVI se contureaza mult mai bine ceremonialul diplomatic, in sensul stabilirii unor reguli prin care sunt primiti ambasadorii altor sate. Alaturi de stabilirea de reprezentante diplomatice permanente, incep a fi utilizate si misiunile speciale cu ocazia unor tratative, urcarea pe tron a unui suveran si altele.

Cresterea activitatii diplomatice este insotita si de progrese pe plan teoretic, progrese pentru stiinta, teoria diplomatica. Se realizeaza o mai mare simbioza intre gandirea diplomatica si activitatea practica.

Aproximativ odata cu 1789, diplomatia are rol esential in rezolvarea unor probleme aparute intre state si sunt elaborate unele reglementari privind relatiile internationale. Europa - spune H. Kissinger - este "Singura parte a lumii moderne care a functionat vreodata in cadrul unui sistem multistatal, a inventat conceptele de natiune -stat, suveranitate si echilibru al puterii. Aceste idei au dominat relatiile internationale pentru cea mai buna parte a ultimelor trei secole".

Incepand cu secolul XIX, diplomatia va fi un instrument principal de impartire si reimpartire a zonelor de influenta, proces care are loc pana astazi in forme noi, unele mult diferite de trecut. Tot incepand cu secolul XIX, si indeosebi in zilele noastre, se dezvolta diplomatia prin congrese si conferinte internationale - diplomatia multilaterala.

Astazi, aceasta se desfasoara sub diferite forme de organizare, dar mai ales sub egida ONU unde sunt discutate, negociere, probleme de maxima importanta ale lumii in ansamblul ei sau la nivel regional. Aceasta noua forma de desfasurare a activitatii diplomatice prin sistemul relatiilor internationale poarta numele de noua diplomatie si cunoaste modificari importante fata de diplomatia traditionala.

Urmarind problematica acestor intalniri internationale observam ca problemele economice, problemele sociale, se situeaza in prim plan. Cu alte cuvinte, diplomatia economica se situeaza si ea in prim plan, priveste intreaga umanitate, si in multe situatii, la negocieri si dezbateri participa toate statele. Cauzele sunt multiple, unele de durata, altele aparute in urma unor factori neprevazuti. In principal, retinem consecintele regionalizarii si globalizarii, unele provocari la sacra globala - cum sunt cauzele crizei mediului natural, consecintele multor altor crize.

Negocierile pe o problema sau alta se desfasoara in permanenta, atat bi cat si multilateral. Luarea deciziilor insa, de maxima importanta se ia la nivel inalt. Diplomatia la nivel inalt este reprezentata de sefii de stat si de guvern. Noua diplomatie in ansamblul ei, diplomatia la nivel inalt, ca si alte forme mai noi presupun perfectionari permanente in planul organelor si organismelor diplomatice, a formei de desfasurare, perfectionari ale personalului diplomatic.

Noua diplomatie se ocupa astazi si de procese, de tendinte, unele cu totul noi. Securitatea internationala sau zonala, problemele cresterii si dezvoltarii economice, tendinte precum globalizarea vietii economice, ca si solutionarea problemelor globale solicita negocieri multiple, cresterea rolului noii diplomatii, precum si a diplomatiei la nivel inalt, a diplomatiei parlamentare, a diplomatiei partidelor politice.

Intense activitati diplomatice sunt azi legate de alte fenomene cum este integrarea economica, politica, militara si de alta factura. Diplomatia, in acest caz, are rol fundamental, deoarece acceptand intrarea intr-un organism de integrare economica sau de alta natura, se produc mutatii si transformari fundamentale, atat in viata statelor,a organizatiei ca atare, dar si in raporturile cu tertii. Uniunea Europeana, se exemplu, prin organismele de conducere ia o serie de decizii pe baza negocierilor purtate, a dezbaterilor ce vizeaza viitorul, dar care implica norme si principii obligatorii in comportamentul tuturor statelor. In ceea ce priveste secolul nostru, asa cum apreciaza si H.Kissinger, sistemul international va fi marcat de o aparenta contradictie: pe de o parte, fragmentare; pe de alta parte globalizare crescanda. Pe un asemenea tablou, diplomatia si negocierile vor suporta modificari, imbunatatiri esentiale, imbinand elemente ale diplomatiei traditionale cu noua diplomatie, crescand in acelasi timp responsabilitate oamenilor politici, specialistilor, diplomatilor.

Pe fondul istoricului general al diplomatiei trebuie avuta in vedere si realitatea romaneasca, in sensul ca in decursul timpului ea a avut un rol important nu numai in promovarea si apararea intereselor noastre, dar si in rezolvarea unor probleme pe plan regional sau general. Au fost insa si esecurile diplomatiei romanesti legate de cauze proprii sau externe. Inceputurile diplomatiei romanesti sunt prezente insa din antichitate si ca exemplu primar pot fi amintite raporturile dintre daci si romani.

Activitatea diplomatiei romanesti se va dezvolta odata cu formarea voivodatelor romanesti, vizand raportul dintre ele, si ulterior pe cele cu Inalta Poarta si statele europene.

Elementele de ordin teoretic, dar si pragmatic intalnim in lucrarea "Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie". In aceasta lucrare sunt facute referiri precise cu privire la negocierile diplomatice, la o serie de solutii de politica prin institutiile statului.

Un moment important de activitati diplomatice este legat de Unirea Principatelor Romane, de necesitatea recunoasterii acestui fapt de catre tarile europene.

Cuza, fauritorul societatii moderne romanesti, ia o serie de masuri privind organizarea aparatului diplomatic, infiintarea de reprezentante diplomatice permanente in exterior, prima fiind deschisa la Paris in 1860. Diplomatia romaneasca este foarte activa si in momente principale ale existentei noastre, cum ar fi 1877 si 1918, iar ca perioada de timp cea interbelica este considerata ca una din cele mai fertile, atat datorita problematicii extinderii relatiilor noastre externe, dar si unor diplomati, precum Nicolae Titulescu.

In prezent, diplomatia noastra este integrata in contextul general al diplomatiei, dar are preocuparile sale su unele obiective majore, cum ar fi integrarea si afirmarea mai puternica in mersul vietii social-economice, europene si globale. Dupa parerea noastra, sunt si unele cerinte, cum ar fi pregatirea diplomatilor, o prezenta mai activa in sistemul relatiilor bi sau multilaterale, in acordul institutiilor internationale, a relatiilor internationale. Cu alte cuvinte, realizarea unei implicari mai profunde, o eficienta mai inalta.