Carol
Schäffer
Carol
Schäffer nascut la 1841, in jud.
Timis, ramane de mic orfan de tata, estre crescut de la 8 ani de
fratele sau mai mare, Iosif, "eminent invatator in
Mertisoara" care a avut o influenta deosebit de mare -
ajutandu-l materialiceste, orientandu-l in alegerea carierei. Face
scoala elementara la Timisoara, terminata in 1856, se
inscrie la liceu la Seghedin, pe care-l termina cu rezultate bune, iar in
anul 1858 il gasim la scoala pedagogica din Budapesta, pe care o
termina in 1860 cu diploma de merit. In timp ce a urmat scoala
pedagogica, Schäffer a urmat si cursurile de surdo-pedagogie
tinute de Alexander Venus, obtinand si calificarea pentru
invatamantul surzilor. Acestea vor avea un rol hotarator in
orientarea intregii sale activitati; acest lucru este dovedit de
faptul ca de-a lungul intregii activitati de
invatator, el se va ocupa cu instruirea particulara a
copiilor surdo-muti. Calitatile lui in acest domeniu fac ca
insasi Alexander Venus sa-l invite sa lucreze la Institutul
de surdomuti din Viena, astfel ca in anul scolar 1861/1862
sa-l gasim pe lista de cadre didactice de la acest institut. Perioada
de timp petrecut acolo este folosita de Schäffer pentru completarea
studiilor de specialitate in domeniul invatamantului special
si obtinerea unei calificari superioare, el obtinand
diploma de profesor de gimnastica. El se inscrie si la sectia
fara frecventa a institutului politehnic, urmand cursuri de
matematica si studiul masinilor. Dar, imbolnavindu-se grav,
este nevoit sa-si intrerupa activitatea si studiile,
revenind in tara.
C.
Schäffer si-a inceput cariera de invatator in
invatamant in 1860, in satul Mertisoara, unde
functiona si fratele sau, de unde va pleca in 1861 la Viena. In
1863, restabilit dupa boala, obtine un post de
invatator la o scoala elementara dintr-un cartier
al Timisoarei, unde va functiona pana in 18776, cand a fost
numit director - functie pe care o va detine pana in anul 1897.
Prin urmare, intre anii 1885-1897, Schäffer a fost director atat al scolii
elementare, cat si al scolii de surzi infiintate de el in 1885.
Carol
Schäffer a fost in primul rand un excelent organizator, un tenace luptator
pentru cauza surzilor. Din Regulamentul
de organizare a Institutului de surdomuti din Timisoara se
desprind liniile directoare ale conceptiei sale in ce priveste scopul
si sarcinile scolii, precum si cele in legatura cu
organizarea procesului de invatamant intr-o scoala de
surzi. El acorda atentie tuturor aspectelor, incepand cu asigurarea
bazei materiale, de la mobilierul salilor de clasa si pana
la dotarea cu material didactic, la alcatuirea colectiilor. Este de
remarcat ca regulamentul are in vedere si cele mai marunte
aspecte: " interiorul cladirii va fi amenajat in mod cat mai rational
si util. Mobilierul salilor de clasa va fi format din banci
si mese asezate in semicerc, in asa fel incat fiecare elev
sa aiba locul sau separat, potrivit cu talia sa, conform
cerintelor igienice, pedagogice si didactice. Materialul didactic va
fi asezat pe rafturi si in dulapuri corespunzatoare, pentru ca
la fiecare lectie el sa fie la indemana profesorului. Materialele
care nu sunt necesare in mod direct in procesul de invatamant
precum si alte obiecte interesante si diferite colectii -
seminte, esente lemnoase, panzeturi, piei, stofe, plante, minerale
etc. - se vor afla la cabinetul tehnic si tot acolo se vor pastra
colectiile de mine, obiectele antice, lucrarile model, precum si
materialele, sculele si produsele din invatamantul
profesional. Colectiile pentru invatamantul profesional vor
fi intocmite in ordinea procesului tehnologic, astfel incat elevii sa
poata gasi acolo totul, incepand cu materiile prime pana la
produsul finit, inclusiv instrumentele si sculele folosite".
Carol
Schäffer scrie si o serie de articole de specialitate publicate in
diferite reviste, dintre care amintim: Reforma
predarii limbajului oral la surdo-muti, Internat-Externat, Despre
efectivul claselor. A scris si lucrari cu caracter istoric,
asa ca: Istoricul scolii
orasenesti de surdo-muti din Timisoara si
situatia surdo-mutilor din Ungaria (1890) si Institutul de surdo-muti din
Timisoara (1897). Pot fi amintite aici si un numar de 22
anuare scolare pe care le-a redactat si in care a inregistrat cu
multa migala viata si activitatea din scoala.
Insusindu-si
metodele cele mai inaintate pentru acea vreme, el a cautat sa le
dezvolte si sa le aplice in munca cu elevii surzi. El porneste
de la principiul ca "grija pentru deficienti este o datorie umanitara",
astfel ca neglijarea acestora este "incompatibila cu umanismul".
Optimismul sau pedagogic reiese si din convingerea sa ca
surdomutul este normal din punct de vedere al "capacitatilor
mintale", si, in consecinta, acesta este educabil. De aceea,
inarmarea surdului cu limbajul oral nu este un scop in sine, ci un mijloc
indispensabil pentru instruirea si educarea morala si
intelectuala a acestuia. "Scopurile" si sarcinile institutului fixate
in acest regulament sunt:
a) a
educa fara deosebire de religie si nationalitate pe
surdomutii de varsta scolara, cu ajutorul metodelor
speciale in spiritul moralei si patriotismului, pe baza limbajului oral
si a-i inzestra cu toate cunostintele necesare ca sa se
poata intretine singuri si sa devina membrii
folositori societatii;
b) pe
baieti a-i pregati pentru o meserie, iar pe fete pentru munci
manuale si casnice prin care sa poata sa-si
castige existenta;
c)
sa aiba grija de perfectionarea pe mai departe a
surdomutilor adulti, sprijinindu-i cu sfaturi practice.
Conceptia
metodica a lui C. Schäffer a fost sintetizata in articolul Reforma predarii limbajului oral la
surdo-muti (1899). In aceasta lucrare, mai intai trec in
revista principalele sisteme metodice existente. Vorbind despre "sistemul
mimic", folosit de francezi, arata ca acesta a avut marele merit de a
fi scos pe surdomuti "din bezna" si de a fi dovedit
posibilitatea instruirii si educarii lor. Dar sistemul s-a dovedit
insuficient si s-au depus eforturi pentru depasirea acestuia.
Printre noile sisteme este "sistemul care foloseste limbajul scris"
si, in cele din urma "sistemul oral". Schäffer arata
importanta limbajului oral pentru instruirea si educarea
surdomutilor, facand si remarci in privinta metodelor de
predare, afirmand ca parerile in privinta acestora sunt
impartite, de multe ori chiar contradictorii; el critica
predarea concomitenta a formelor verbale si a celor scrise, ceea ce
dupa el nu este "natural", daunand instruirii; pentru aceasta aduce
doua argumente: primul, se sprijina pe faptul ca si copilul
auzitor isi insuseste mai intai vorbirea si numai apoi
trece la forma lui scrisa; al doilea, se refera la faptul ca
predarea simultana a articulatiei si citit-scrisului
impiedeca predarea limbii "ca ceva viu, ca mijloc de comunicare". Dezvoltandu-si
tezele principale ale conceptiei sale, C. Schäffer arata ca
vorbirea se invata pe baza imitatiei, ceea ce este valabil,
dupa el, atat pentru copilul auzitor, cat si pentru cel surdomut.
Deosebirea ar consta numai in calea folosita: copilul normal isi
insuseste limba pe cale auditiva, pe cand cel surd o
invata pe cale vizuala. Un prim obstacol pentru insusirea
vorbirii de catre copiii surzi este folosirea limbajului
mimico-gesticular. De aceea se impune, dupa el, limitarea la maximum a
influentei negative a limbajului gestual prin organizarea atenta a
mediului de vorbire. Un al doilea obstacol in «predarea naturala a limbii»
il constituie asocierea de la inceput a sunetelor si grafemelor,
adica predarea simultana a articulatiei si a
citit-scrisului. Aceasta este o greseala care cu greu se poate
corecta, deoarece - spune Schäffer - copilul surd se preocupa mai ales cu
literele si sunetele cuvantului si pierde din vedere continutul
gandirii exprimate in cuvinte. Dupa principiul predarii naturale a
limbii - crede el - copilul trebuie sa invete mai intai sa
gandeasca in cuvinte, sa-si formuleze gandurile in limbajul
oral. De aceea recomanda ca in clasa I-a sa se faca numai demutizarea, si numai in clasa a II-a sa
se inceapa invatarea citit-scrisului.
In 1899,
C. Schäffer devine membru extern al consiliului national al
institutiilor de invatamant special. El proiecteaza
infiintarea unei Organizatii de perfectionare a
surdo-mutilor adulti cu scopul indrumarii vietii morale
si asigurarii dezvoltarii lor intelectuale. Aceasta
asociatie poate fi considerata ca germenele Asociatiei surzilor, asociatie care a aparut intre
cele doua razboaie mondiale. Schäffer isi da seama de
necesitatea infiintarii unei asociatii a profesorilor din
institutele de surdomuti si lupta pentru infaptuirea
acestei idei. In 1901 are loc sedinta plenara de constituire a
acestei asociatii, tinute la Vác, la care Schäffer este ales
presedinte. In 1906, la Fiume, va fi ales presedinte onorific pe
viata al acestei asociatii ca recunoastere a meritelor sale
din domeniul invatamantului surzilor si a
activitatii in asociatie. La moartea sa s-a afirmat ca
invatamantul surzilor pierde pe unul din pionierii cei mai
activi, pe unul din apostolii cei mai zelosi, pe unul dintre
luptatorii cei mai devotati.
