Consilierea psihopedagogica

CONSILIEREA PSIHOPEDAGOGICA

Exista, de multe ori, confuzii intre cea ce inseamna consilierea si ceea ce inseamna psihoterapie. Consilierea este centrata pe ceea ce apartine prezentului, acum si aici, in timp ce psihoterapia priveste prezentul ca expresie a unei istorii care se repeta intr-un context mereu schimbat.

Pentru o mai clara viziune asupra celor doua domenii se impune, insa, delimitarea conceptelor.

In demersul ei de atingere a idealului educational (dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a individualitatii umane) scoala romaneasca moderna nu mai poate ignora starea de bine si de sanatate fizica, psihica, spirituala si sociala a elevilor sai in numele nevoii de performante scolare. Scoala nu poate si nu trebuie sa devina o institutie segregata de individ, societate si viata, ci sa reprezinte un mediu favorizant dezvoltarii personalitatii autonome si creative. Dezvoltarea armonioasa a personalitatii copilului, ameliorarea si inlaturarea aspectelor atitudinale si psihocomportamentale indezirabile social, ce pot apare in procesul educational, fac necesara o activitate sistematica de consiliere psihopedagogica.

In sens larg, consilierea reprezinta o actiune complexa prin care "se urmareste sugerarea modului de a proceda sau a modului de comportare ce trebuie sa fie adoptat intr-o situatie data sau, in general, in viata si activitatea cotidiana" (Tomsa, 1996). Consilierea este o relatie guvernata de principii, caracterizata de aplicarea uneia sau mai multor teorii psihologice si a unui set recognoscibil de deprinderi de comunicare la preocuparile intime ale subiectului (clientului), la problemele si aspitratiile sale. Asociatia Britanica pentru Consiliere, subliniaza ca oamenii se angajeaza intr-o situatie de consiliere atunci cand persoana ce ocupa, in mod obisnuit sau temporar rolul de consilier, ofera sau este dispus explicit sa ofere timp, atentie, respect unei alte persoane ce manifesta o nevoie de asistenta de specialitate. Sarcina consilierului este de a oferi cleintului posibilitatea sa exploreze, sa descopere si sa clarifice modalitati de a trai, dispunand de mai multe resurse si indreptandu-se spre o cat mai buna existenta.

Consilierea psihopedagogica este un proces complex ce descrie relatia interumana de ajutor dintre o persoana specializata, consilierul, si persoana sau grupul care solicita asistenta de specialitate, clientul. Relatia dintre consilier si persoana consiliata este una de alianta de participare si colaborare reciproca, Exista mai multe forme de consiliere:

Informationala- oferirea de informatii pe domenii/teme specifice;

Educationala- ofera repere psihoeducationale pentru sanatatea mentala, emotionala, fizica, sociala si spirituala a copiilor si adolescentilor;

De dezvoltare personala- vizeaza formarea de abilitati si atitudini care permit o functionare personala si sociala flexibila si eficienta in scopul atingerii starii de bine;

Suportiva- oferirea de suport emotional, apreciativ si material;

Vocationala- dezvoltarea capacitatii de planificare a carierei;

De criza- asistarea psihologica a persoanelor aflate in dificultate;

Document online: Sociologie economica rurala - intrebari Proiect: Cauzele violentei din scoli - factorii de mediu sau familiali

Pastorala-asistenta din perspectiva religioasa.

Psihopedgogica - asistarea si/sau consilierea elevilor si personalului didactic.

Consilierea este si un proces de invatare menit sa orienteze clientul spre actiune (Egan, 1990). Comportamentul problematic (observabil, masurabil si evident) este rezultatul invatarii inadecvate. In timpul consilierii elevul, profesorul sau parintele se simte investit cu puterea de a-si accepta si recunoaste situatiile de viata problematice, de a gasi solutii alternative si de a crea propriile strategii de rezolvare a problemelor

Consilierea este o tehnica de informare si evaluare, un mijloc de a modifica comportamentul, o experienta de comunicarea, o cautare in comun a sensului in viata omului. Aspectul esential al consilierii este confidentialitatea si increderea reciproca.

Conform acestor definitii, consilierea poat fi considerata ca fiind centrata pe schimbare evolutiva, pe cconstientizarea gandurilor, a trairilor emotionale, a conduitelor care asigura sansele unui nivel optim de dezvoltare a resurselor personale.

O caracteristica importanta a consilierii este preocuparea pentru preventia problemelor ce pot impiedica dezvoltarea si functionarea normala a persoanei.

Norbet Sillamy defineste psihoterapia ca aplicare metodica a unor tehnici psihologici determinate, pentru restabilirea echilibrului afectiv al unei persoane.

Walter defineste psihoterapia ca procedura de tratament, mediat printr-un schimb verbal intre pacient si terapeut, al carui scop este amelioarea simptomelor si inbunatatirea adaptarii sociale.

G. Ionescu considera psihoterapia o forma de tratamemt psihologic structurata in tehnici si metode, aplicata in mod deliberat, in grup sau individualizat, de catre un terapeut specializat.

- omul sanatos aflat in dificultate, caruia ii confera confort moral si o mai buna sanatate si pe care il ajuta sre o mai buna intregare ;

- celui cu dificultati de relationare ;

- celui suferind somatic, pe care il conduce spre alinare ;

- celui alienat, caruia ii dezvolta capacitatea de orientare in via- celui alienat, caruia ii dezvolta capacitatea de orientare in viata si de resocializare.

Se afirma ca psihoterapeutii lucreaza cu clienti ce prezinta tulburari clinice ce pot fi etichetate cu un diagnostic psihiatric (nevroze, afectiuni psihosomatice si chiar psihoze).Asadar, se considera ca psihoterapia adopta un model medical clinic, curativ de cele mai multe ori, in timp ce consilierea adopta un model educational, un model al dezvoltarii fiintei umane, in care crearea conditiilor respectului, empatiei si autenticitatii favorizeaza valorificarea deplina a resurselor, potentialului de care dispune cel ce solicita ajutor.

Desi diferenta pare minima, consillierii, cele mai multe ori, asista persoane in gasirea unor solutii la dferite probleme sau in controlul unor situatii de criza, iar psihoterapeutii isi propun modificari mai profunde, dezvoltarea unor modalitati de rezolvare a problemelor care pot fi ulterior generalizate la noi situatii. In psihoterapie se discuta despre relatia medic-pacient (presupunerea unei posibile boli), in consiliere, despre relatia consilier-client, in care, de regula, clientul este o persoana normala, care se confrunta, insa, cu anumite probleme (moartea partenerului, faliment in afaceri, infidelitate, probleme de comunicare).

In fata persoanei care solicita ajutor, insa, tehnicile si metodele de interventie utilizate se inscriu pe un continuum in care, practic, este greu sa diferentiezi intre psihoterapie si consiliere.

G. Allport propune impartirea teoriilor psihologice care sustin activitatea de consiliere si orientare in trei grupe, considerate a fi trei lentile prin care consilierul il priveste pe cel consiliat :

- modelul psihanalitic

- modelul umanist

- modelul behavorist (comportamental)

Fiecare din modelele amintite prezinta mai multe directii teoretice, dintre care, mai semnificative sunt:

psihanaliza clasica (ortodoxa), psihologia eu-lui, teoria inconstientului colectiv;

teoria centrata pe client, analiza tranzactionala ;

teoria cognitiv-comportamentala.

Consilierea psihologica, mai ales cea realizata in scoala, urmeaza cu deosebire modelul umanist de consiliere, mai precis, teoria centrata pe client. Aceasta furnizeaza fundamentele consilierii dar este utila si prezentarea unor concepte, modele si tehnici din sfera celorlalte directii teoretice.