Criminalitatea - terminologie – concepte

Criminalitatea - Terminologie – concepte

Criminalitatea, ca fenomen social, a aparut odata cu formarea comunitatii umane arhaice. Nu se poate vorbi despre criminalitate anterior acestui fapt istoric, deoarece „acolo unde nu exista morala si norme nu exista crime'[1] .

Cercetarile stiintifice efectuate intaresc ideea care sustine ca primele preocupari pentru pedepsirea unor comportamente individuale considerate periculoase au fost determinate de necesitatea autoprotejarii comunitatilor umane constituite in conditii naturale vitrege, care le periclitau permanent supravietuirea.

In mod natural, reactia grupului aflat in pericol, la adresa celor care, prin comportamentul lor, amplificau acea stare de risc, a fost foarte dura.

Prevenirea faptelor antisociale a fost, deci, o preocupare veche a oamenilor, putand spune, fara a gresi, ca prevenirea criminalitatii a aparut odata cu prima pedeapsa din lume.

Problema criminalitatii a manifestat un deosebit interes pentru marii filosofi ai lumii antice - Socrate, Platon si Aristotel — care au evidentiat importanta prevenirii faptelor antisociale.

Astfel, Platon este primul mare filosof al lumii antice care sesizeaza faptul ca pedeapsa nu poate fi justificata prin ea insasi, ca reactie la raul produs prin fapta prohibita, ci trebuie indreptata catre un scop care sa constituie temeiul juridic si filosofic al aplicarii pedepsei.

El afirma ca ”acela care vrea sa pedepseasca in mod judicios, nu pedepseste din pricina faptei rele care este un lucru trecut, caci nu s-ar putea face ca fapta sa nu se fi savarsit, ci pedepseste in vederea viitorului, pentru ca vinovatul sa nu cada in greseala si pentru ca pedeapsa lui sa-i infraneze pe ceilalti.“[2]

Ideea lui Platon a fost preluata de filosoful Seneca, care spunea: „Naum, utait Platon, nemo prudens punit quia peccatum est, sed ne peccetur“ („Caci, dupa cum spunea Platon, nici un om intelept nu pedepseste pentru ca s-a savarsit o fapta rea, ci pentru ca ea sa nu fie repetata“).

La randul sau, Aristotel a reflectat asupra problemelor generale de saracie si de mizerie sociala. El afirma ca „dupa cum omul in perfectiunea sa este cea mai nobila dintre fiinte, in aceeasi masura, lipsit de lege si dreptate, este cea mai rea dintre toate .“[4]

Aristotel sustinea importanta rolului preventiv al pedepsei afirmand ca „o persoana comite o crima atunci cand nu se asteapta la nici o pedeapsa ori atunci cand avantajele obtinute din fapta prohibita precumpanesc in fata pedepsei.“[5]

Astfel, ideea prevenirii prin instituirea unor pedepse foarte severe s-a perpetuat pana in prezent, putand spune ca apogeul dezvoltarii acestei idei a fost atins in perioada Evului Mediu, cand Inchizitia spaniola a inventat cele mai inspaimantatoare forme de pedeapsa cunoscute in intreaga lume.

Prejudiciile imense pe care le implica savarsirea unei infractiuni - pierderi de vieti omenesti, de bunuri, cheltuieli pentru organizarea descoperirii si tragerii la raspundere pentru executarea pedepselor de catre cei vinovati si pentru reintegrarea lor sociala - dar si redusa eficienta a acestor masuri prin introducerea intr-un mod viciat in afara controlului si influentei autoritatilor, ceea ce conduce la sporirea pericolului social pe care-1 prezinta persoana eliberata din penitenciar, au impus atentiei necesitatea organizarii unui sistem de prevenire a criminalitatii paralel si totodata complementar celui existent pana-n prezent.[6]

In acest scop, toate statele s-au preocupat de elaborarea unor strategii noi in domeniul politicilor penale si preventive, punand in actiune programe nationale, departamentale si locale de lupta impotriva criminalitatii, alocand fonduri de sustinere si instituind un sistem de organisme special afectate in dotarea umana si materiala corespunzatoare.

In aceste programe au fost vizate doua aspecte principale:

- prevenirea infractionalitatii si protejarea societatii;

- adoptarea unor masuri care sa sprijine reinsertia sociala, reintegrarea in colectivitate a celor care s-au facut vinovati de comiterea unor delicte.

Printre obiectivele principale ale activitatii complexe de prevenire a criminalitatii putem aminti: reducerea criminalitatii, cresterea gradului de securitate a cetatenilor, atenuarea consecintelor pe care le genereaza criminalitatea etc.

Prevenirea criminalitatii - notiune si trasaturi caracteristice

A.         Definitie

Se poate spune ca prevenirea, reprezinta un ansamblu de masuri impotriva actiunii factorilor generatori sau favorizatori ai infractiunii, pentru asigurarea respectului fata de legea penala si promovarea ordinii si disciplinei in relatiile sociale.

Activitatea de prevenire se infatiseaza ca o succesiune de acte susceptibile sa declanseze un proces cauzal autentic indreptat spre anihilarea, paralizarea sau slabirea factorilor potential favorizatori ai infractiunii.

Prevenirea nu actioneaza sau nu trebuie sa actioneze numai asupra factorului uman, ci asupra intregului complex ce favorizeaza comiterea unei infractiuni.

Se poate vorbi astfel de o dubla actiune a prevenirii: asupra factorului uman implicat intr-o infractiune si asupra celorlalti factori, ce pot interveni intr-un potential camp infractional. :

B.         Clasificare

In literatura de specialitate sunt prezentate mai multe clasificari ale prevenirii, pe care le vom prezenta in continuare:

- prevenirea penala

- prevenirea extrapenala

Prevenirea penala se realizeaza prin intermediul legii penale care impune o anumita autoritate, o anumita conduita si care are un caracter inhibator asupra individului, caracter dat de sanctiunea stipulata in norma juridica penala.

Prevenirea extrapenala este acea prevenire care se realizeaza prin mijloace nepenale, cu caracter social, economic, curativ. Cea mai importanta forma a prevenirii extrapenale o reprezinta preventia sociala, considerandu-se ca exista o relatie directa intre conditiile sociale ale delincventei si comiterea delictului.

PROIECT: Infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul PROIECT: Ipoteca mobiliara asupra mobilelor detinute de soti

- prevenirea generala

- prevenirea speciala (situationala)

Prevenirea generala vizeaza factorii potentiali care ar putea determina producerea unei infractiuni. Ea abordeaza educatia in ansamblu a individului si actioneaza fara a avea un scop precis. Aceasta forma a prevenirii are in vedere cadrul general al relatiilor sociale existente care, la un moment dat, ar putea fi afectate prin actiunile sau inactiunile unor indivizi (ex. de prevenire generala - prezenta politistului in locurile publice sau zonele de risc criminogen).

Prevenirea speciala vizeaza anumiti factori care au contribuit la producerea unei infractiuni si care, pe viitor, s-ar putea constitui in factori favorizanti in comiterea altor infractiuni.

Prevenirea speciala vizeaza doua aspecte:

• educatia anumitor; grupuri de persoane, cu risc crescut de victimizare, asa-numitele „grupuri tinta“;

• educatia acelor indivizi determinati, potentiali autori de
infractiuni.

Exemplu de prevenire situationala - prezenta politistilor in locurile in care se comit frecvent infractiuni sau unde, datorita conditiilor din acea zona, este posibila comiterea unor infractiuni.

- prevenirea antedelictum

- prevenirea postdelictum

Prevenirea antedelictum (inainte de savarsirea faptei) vizeaza inlaturarea, in tot sau in parte, a factorilor care pot favoriza producerea unei infractiuni. Aceasta forma de prevenire actioneaza in doua directii:

- pentru reducerea riscului victimal in randul membrilor comunitatii, in general, sau a unor grupuri determinate, cu un risc de victimizare ridicat, precum: minorii, femeile, batranii, bolnavii etc.;

- vizeaza posibilii autori de infractiuni, cat si conditiile favorizate exogene.

Prevenirea postdelictum (dupa savarsirea faptei) vizeaza, la randul sau, doua aspecte:

a) prevenirea realizata prin aplicarea sanctiunii penale pentru fapta savarsita si care, de obicei, se realizeaza in institutii specializate, fapt ce presupune izolarea individului de comunitatea din care face parte si incadrarea lui intr-un program strict, restrictiv si frustrant;

b) prevenirea postdelictum propriu-zisa, care vizeaza imbunatatirea oportunitatilor de reintegrare sociala a infractorului dupa efectuarea regimului impus de sanctiunea penala.

- prevenirea primara

- prevenirea secundara

- prevenirea tertiara

Prevenirea primara are drept obiectiv reducerea sanselor de comportament criminal in societate. Acest lucru nu-1 poate face politia fara sprijinul societatii, in acest context, rolul politiei este de a furniza informatii, de a participa, elabora si asista la programele educationale, avand aceasta tematica si de a colabora cu toate structurile ce au ca scop reducerea criminalitatii.

Prevenirea secundara priveste activitatile ce sunt facute in mod normal de politie. Unul din obiectivele acestei preveniri este acela de a preintampina ofensele comise asupra persoanelor, care au drept rezultat, de cele mai multe ori, savarsirea unor acte criminale.

Prevenirea tertiara leaga descoperirea infractorului, arestarea faptuitorului, procedura de aducere in fata instantei si regimul de detentie, de ingrijirea, restabilirea si reintegrarea infractorului, cat si toate aspectele care privesc prevenirea revictimizarii si implicarea serviciilor de asistenta a victimelor.

Aceasta clasificare reprezinta o delimitare strict teoretica a tipurilor de prevenire identificate pana in acest moment. Din punct de vedere practic insa, toate aceste forme nu se pot delimita strict, ele fiind, intr-un grad mai mic sau mai mare, intr-o permanenta intrepatrundere, fapt ce ingreuneaza identificarea lor precisa.    

C. Trasaturile caracteristice ale prevenirii

Prevenirea se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

a) are un caracter continuu

Avand in vedere cadrul social fluctuant, precum si influentele acestuia asupra membrilor comunitatii, activitatea de prevenire trebuie sa aiba o continuitate, adaptandu-se in permanenta la problemele si cerintele societatii. Totodata, evolutia individului uman reprezinta un element de baza in cadrul actiunii preventive.

Factorii diferiti care influenteaza viata individului trebuie sa influenteze in egala masura si activitatile de prevenire. Continuitatea evolutiei individului imprima acelasi caracter si activitatii de prevenire desfasurata de societate prin institutiile sale specializate.

b) are un caracter permanent

Mobilitatea vietii sociale, care ofera noi oportunitati de manifestari a aspiratiilor si a nevoilor omului, este cea care imprima un caracter permanent activitatii de prevenire.

In societate are loc in permanenta schimbul material uman, denumit si „schimbul de generatii“, fapt care implica si impune necesitatea reluarii permanente a modalitatilor traditionale de prevenire a activitatilor impuse de specificul situatiei existente la un moment dat, la care se adauga metode noi ce vizeaza imbunatatirea rezultatelor actiunilor si activitatilor de prevenire.

c) vizeaza atat posibilii autori de infractiuni cat si victimele potentiale.
Aceasta trasatura rezulta din obligatia politiei de a apara drepturile si libertatile fundamentale ale omului. Apararea vietii si integritatii fizice si psihice a cetatenilor, a proprietatii lor reprezinta obiectivul primordial in activitatea desfasurata de catre orice politie dintr-un stat de drept.

d) actioneaza asupra factorilor exogeni ce influenteaza savarsirea unei
infractiuni.

Prin aceasta actiune se urmareste, in special, eliminarea sau centralizarea celor favorizanti si valorificarea celor inhibatori prin diferite metode. Dubla actiune de neutralizare a factorilor favorizanti si de valorificare a celor inhibatori prezinta o importanta deosebita, deoarece ea conduce, pe de o parte, la evitarea victimizarii unor membri ai comunitatii, iar, pe de alta parte, la evitarea introducerii altora in penitenciare si institutii de reeducare, unde exista un mediu viciat si in care educatia este mai dificil de realizat.   

e) urmareste respectarea normelor penale, a drepturilor si libertatilor cetatenesti

Orice incalcare a normelor sociale implica cu fermitate necesitatea unei reactii prompte a societatii impotriva celui care a produs o astfel de incalcare. Sub alt aspect, prevenirea urmareste indicarea acelor atitudini si comportamente care sa permita autoprotectia impotriva crimei.

3. Cadrul juridic de organizare a activitatii de prevenire a criminalitatii

Scara alarmanta a criminalitatii, aflata in continua crestere, obliga la o mai
buna organizare a efortului general de aparare a valorilor sociale fundamentale, a
drepturilor si libertatilor cetatenilor.

Astfel, se impune cu necesitate ca prevenirea criminalitatii sa devina o misiune permanenta a organelor de politie. Statul este cel care, in functie de ordinea prioritara stabilita prin politica sa in domeniul apararii sociale, combaterii criminalitatii si realizarii unui climat de ordine si liniste publica, trebuie sa realizeze un echilibru intre munca de prevenire si cea de combatere a criminalitatii. Acest echilibru trebuie privit sub aspect dinamic, in sensul deplasarii accentului catre o latura sau cealalta, in functie de prioritatile stabilite prin politica statului respectiv.

Legea fundamentala a tarii, Constitutia Romaniei din 2003, reglementeaza drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, iar Legea nr.218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane enumera clar atributiile ce revin Politiei in activitatea sa de aparare a cetateanului si de protejare a drepturilor sale.

Astfel, Constitutia Romaniei reglementeaza in art.22 - dreptul la viata si la integritate fizica si psihica, in art.23 - libertatea individuala, in art.26 - viata intima, familiala si privata si in art,44 - dreptul de proprietate privata.

Tot in sensul prevenirii criminalitatii, Legea nr.218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane prevede in art. l:

„ Politia Romana face parte din Ministerul de Interne si este institutia care exercita atributii privind apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei, a proprietatii private si publice, prevenirea si descoperirea infractiunilor, respectarea ordinii si linistii publice, in conditiile legii.“

La fel ca si majoritatea statelor europene, si Romania a elaborat propriile programe de prevenire a criminalitatii. Astfel, in luna decembrie 2004, a intrat in vigoare Hotararea nr.2074 privind aprobarea Strategiei nationale de prevenire a criminalitatii pe perioada 2005-2008.

In cuprinsul acestei strategii se precizeaza ca rata relativ crescuta a criminalitatii reprezinta o amenintare grava impotriva democratiei, sigurantei publice, ordinii de drept si capacitatii institutionale in Romania. Drepturile si libertatile fundamentale sunt puse in pericol de fiecare data cand un cetatean devine victima a criminalitatii.

Criminalitatea genereaza teama in randul populatiei, slabeste increderea acesteia in autoritati si in capacitatea lor de a se implica activ in dezvoltarea economica a statului.

Avand in vedere aceste premise, o strategie de prevenire a criminalitatii se impune in mod firesc ca o prioritate nationala.

Obiectivele acestei strategii se impart in generale si specifice.

A.         Obiective generale:

1. reducerea fenomenului si a ratei criminalitatii;

2. cresterea gradului de siguranta publica;

3. reducerea riscului de victimizare;

4. reabilitarea si reinsertia sociala a infractorilor

B.         Obiective specifice:

1. identificarea factorilor de risc, a cauzelor si circumstantelor
favorizante ale savarsirii infractiunilor;

2. constientizarea asupra pericolului criminalitatii;

3. dezvoltarea de programe si politici legislative in scopul
diminuarii criminalitatii si in vederea realizarii obiectivelor stabilite;

4. compatibilizarea institutionala si functionala cu structurile europene.

La nivelul Inspectoratului General al Politiei Romane, a fost adoptata Dispozitia inspectorului general al Politiei Romane privind activitatea desfasurata de Politia Romana pentru prevenirea criminalitatii.

Din art.l din dispozitia sus-mentionata reiese faptul ca „prevenirea si combaterea criminalitatii constituie atributele esentiale ale Politiei Romane, () si au ca obiectiv prioritar apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanelor si ale comunitatii, precum si apararea ordinii publice in conditiile legii.“

Activitatea de prevenire a criminalitatii desfasurata de politie se fundamenteaza pe urmatoarele elemente:

a)    studierea fenomenului infractional si a cauzelor care il genereaza;

b) prognozarea schimbarilor cantitative si calitative ale structurii
criminalitatii pe termen mediu sau lung, la nivel national, regional si local;

c) derularea de activitati si programe menite sa impiedice sau sa
descurajeze comiterea de infractiuni;

d) utilizarea eficienta a resurselor materiale, financiare si umane
disponibile.

Pe plan international, in domeniul activitatii de prevenire a criminalitatii, se remarca Recomandarea R 19/1987 a Comitetului Ministrilor Statelor Membre ale Consiliului Europei, care:

„Luand in considerare preocuparea crescanda a publicului fata de cresterea numarului infractiunilor, efectul limitat al masurilor represive penale si incarcatura deosebita care rezulta din acestea pentru sistemele de justitie penala; ()

Recomanda Statelor membre sa includa prevenirea ca misiune permanenta in programele guvernamentale de lupta impotriva criminalitatii in scopul de a crea prin acestea obligatii concrete de actiune si de a prevedea creditele necesare acestui scop; in acest context, sa se asigure ca exista responsabilitati precise in cadrul instantelor guvernamentale pentru organizarea si dezvoltarea prevenirii criminalitatii“.