OBIECTIVE DE INVATAT

Esenta teoriilor de orientare psihologica;

Relationarea trasaturilor de personalitate (temperamentul, aptitudinile, caracterul) si proceselor psihice (cognitive, emotional-afective, motivationale si volitionale) cu criminalitatea;

Conceptia si teoriile psihanalitice (analitice) asupra etiologiei si formelor de manifestare ale criminalitatii si crimei:

o       Teoria psihanalitica propriu-zisa;

o       Teorii post-frendiene:

„Fiinta umana lipsita de supra-eu”

Lezarea super-ego-ului si incidenta agresiunii;

Delictul „nevroza de conduita asimptomatica”;

Delictul „forma a sublimarii”;

Slaba conditionare;

Complexul de inferioritate;

Psihodrama penala;

Teoria psihomorala.

Valente si limite ale teoriilor de referinta

1. ASPECTE INTRODUCTIVE GENERALE

Premisa teoriilor de orientare psihologica- nici orientarea axata pe incidenta mediului social asupra criminalitatii si nici orientarea similara asupra factorului biologic nu pot explica, satisfacator, geneza criminalitatii si crimei.

Ipoteza de baza – adevarata cauza a criminalitatii se localizeaza la nivelul psihicului uman, al carentelor structurilor si functiilor psihice.

Ipoteze de impact (subsidiare)

criminalitatea deriva din dezvoltarea insuficienta, deformarea sau alterarea trasaturilor psihice, a functiilor si proceselor psihice, fara a se fi ajuns la un stadiu de boala psihica (teorii de orientare psihologica propiu-zisa);

criminalitatea si crima efect al bolii psihice sau disfunctiilor psihanalitice

Aspecte relevante privind cunoasterea impactului factorului psihologic:

o subiectivismul fiecarui act delictual;

o vinovatia – element constitutiv al infractiunii;

o pericolul social al actelor bolnavilor psihici;

o individualizarea pedepsei si factorul psihologic

2. RELATIONAREA TRASATURILOR DE PERSONALITATE SI PROCESELOR PSIHICE CU CRIMINALITATEA

2.1. Trasaturile de personalitate si criminalitatea

TEMPERAMENTUL, ca mod de exprimare dinamico – energetic, psihocomportamental al persoanei, bazat pe forta, echilibrul si mobilitatea proceselor nervoase.

Tipuri temperamentale clasice

o           colericul

o           sanguinicul

o           flegmaticul

o           melancolicul

Ipostaze temperamentale de interes criminologic special:

insuficienta elementului temperamental viscerotopic a bunei dispozitii, determina „criminalitatea  paranoida” (William Scheldon)

caracteristicile tipului paranoid - simtul exagerat al propriei personalitatii, orgoliul disproportionat fata de capacitatile reale, inclinatia spre revolta, litigiu, indisciplina, incapatanare – si relationarea cu ultrajele, omuciderile din razbunare, criminalitatea politica, fanatici violenti.

temperamentul somatotonic, al persoanelor active, dinamice, agresive determina cele mai multe delicte (W. Sheldon)

temperamentul sangvinic regasit la „criminalii din pornire pasionala” (Jean Pinatel)

impactul criminogen al flegmaticului, din perspectiva victimologica                           

APTITUDINILE, ca insusiri fizice si psihice ale persoanei, permitandu-i performante mai mult sau mai putin ridicate, sunt enumerate in complexitatea cauzala a criminalitatii, indeosebi INTELIGENTA, care confera capacitatea de a sesiza esentialul si generalul fenomenelor, de a cunoaste relatiile dintre acestea si realitatea data.

Quetelet – analfabetismul factor criminogen.

Guerry – scolarizarea, factor criminogen.

IPOSTAZE:

o       teoria „inferioritatii spiritului” – cauza crimei se afla in inferioritatea spiritului, in inteligenta scazuta, persoana debila nefiind capabila sa aprecieze consecintele faptei sale si sensul legii, devenind predispusa la incalcarea ei;

o       conceptia „delincventul debil mintal” – delincventa este generata de debilitatea mintala, fiecare debil fiind un delicvent potential; „cea mai de seama cauza a criminalitatii este nivelul intelectual si, in primul rand, dementa” (Henry Godar). Dezvoltarea intelectuala a majoritatii delicventilor este cea de la nivelul copiilor de 10-12 ani.

o       Abordari diferentiale ale relationarii inteligenta – criminalitate privind recidiva (crestere versus scadere), inseleciuni ← nivel intelectual ridicat, violente ← nivel intelectual scazut.

o       Alte aptitudini cu impact criminogen:

memorie redusa;

dexteritatii si abilitatii fizice(hotii de buzunare)

CARACTERUL, ca sistem mai mult sau mai putin inchegat de atitudini si convingeri ale persoanei fata de societate, de altii, de munca fata si de sine insusi.

TULBURARILE CARACTERULUI – CRIMINALITATEA

IPOSTAZE:

o       imaturitatea caracterologica: insuficient autocontrol, impulsivitate si agresivitate, indolenta si dispret fata de munca, opozitia si respingerea normelor sociale, exacerbare motive egoiste etc. (Vasile Preda)

o       particularitatile personalitatilor accentuate (cercetare proprie)

demonstrativa;

hiperexacta;

hiperperseverenta.

o       specificul orientarii valorice a infractorilor fata de neinfractori: - prevalenta tendintelor egocentrice si puternic egocentrice (bani si bunastarea materiala) si pozitii reduse sociocentrice (cinstea, increderea, prietenia)

APLICATII PRACTICE

Punctualizati principalele elemente care sustin importanta factorilor psihologici in criminogeneza!

Criminalitatea paranoida este determinati in principal de :

Document online: Protectia dreptului de autor - proceduri si sanctiuni instituite de Legea dreptului de autor Eseu: Alte moduri de dobandire a proprietatii - ocupatiunea, traditiunea

temperamentul somatotonic1

temperamentul sincrotonic..2

temperamentul sanguinic..3

3. Descriati principalele tare caracteriale, care favorizeaza criminalitatea!

Redactati un referat cu tema „Inteligenta si criminalitatea”!

2.2. Procesele psihice si criminalitatea

Procesele cognitive in criminogeneza

o       constiinta concepe, mediaza si orienteaza fapta si urmarile sale;

o       dimensiunea cognitiva si prevederea rezultatelor faptei, in corelare cu manifestarea vinovatiei respectiv cu vointa:

intentia directa – prevede si urmareste rezultatul;

intentia indirecta – prevede si, desi nu-l urmareste, accepta, totusi, rezultatul;

culpa – cu prevedere (usurinta) prevede rezultatul faptei, nu-l urmareste si crede, fara temei, ca nu se va produce simpla (greseala), nu a prevazut rezultatul, desi trebuia si putea sa-l prevada.

o       abordari diferentiale privind discernamantul in diferite legislatii penale;

o       necunoasterea legii penale nu poate fi invocata pentru exaperarea de raspundere penala.

Procesele emotional – afective si criminalitatea

o       Manifestari si stari emotional – afective cu impact criminogen:

afectele, emotiile primare de intensitate maxima si de durata scurta: groaza, consternarea, furia oarba, panica;

emotiile complexe, supararea, mania, rusinea;

dispozitiile afective – stari generale emotionale si de durata lunga, de genul nervosilor;

sentimentele – ca stari afectiv atitudinale de durata, aparute in relationarea cu mediul;

pasiunile

absenta sentimentelor parentale sau decalarea lor majora fata de normal;

insuficienta maturizare afectiva – lipsa autonomiei afective, cu cresterea sugestibilitatii; autocontrolul afectiv redus; slaba dezvoltare a emotiilor si sentimentelor superioare, indeosebi morale, absenta capacitatii de autoevaluare;

indiferenta afectiva

instabilitatea emotional – afectiva: discontinuitatea, salturi nemotivate, de la o extrema la alta;

conflictul afectiv

Conceptia lui Jean Pinatel asupra nucleului central al personalitatii criminale

o       egocentrismul – intervine in prima faza a dinamicii crimei, eliberand subiectul de constrangerile aprobiului public. Autolegitimarea hotararii infractionale – ipocrizia este universala si legile sunt facute pentru a fi incalcate;

o       labilitatea emotionala, intervine in a doua faza a dinamicii crimei de acceptare a actiunii criminale. Il face pe viitorul infractor sa treaca peste retinerile derivate din realizarea posibilei pedepse;

o       agresivitatea, determina trecerea peste obstacole ce pot sa apara in comiterea faptei;

o       indiferenta afectiva, face sa dispara rezistenta afectiva, emotiile altruiste si simpatetice, facand posibila trecerea la actul criminal.

Procesele motivationale si determinismul ilicitului penal:

o       mobilul

o       scopul

o       relationarea interese mobiluri – scopuri

o       piramida motivationala (Abraham Maslow)

necesitatile de baza (subsistenta);

necesitatile de securitate;

nevoia de contacte sociale;

motivatiile de respect si autorespect;

motivatia de autorealizare:

Procesele volitionale, persistenta in inter criminis sau nu in raport cu tipul de vointa si la influente externe.

Teoria „incompetentei sociale” – capacitatea redusa de adaptare la societate determina conflictul, inadaptibilitatea, pe fondul ciocnirii personalitate vicioasa – situatia delictuoasa, generand delictul.

APLICATII PRACTICE

Redati principalele elemente ale relationarii procesul cognitiv – geneza si manifestarea criminalitatii a actului delictuos!

2. Urmarind componentele mentionate mai jos incercuiti cifrele din dreptul categoriilor la care se incadreaza fiecare in parte!

3. Care din urmatoarele elemente se incadreaza in nucleul central al personalitatii criminale, descris de catre Jean Pinatel?
1. insuficienta maturizarea afectiva
2. conflictul afectiv
3. indiferenta afectiva
4. egocentrismul
5. labilitatea emotionala
4. Descrieti procesul si mecanismul prin care egocentrismul amprenteaza prima faza a dinamicii crimei!

3. CONCEPTIA SI TEORIILE PSIHANALITICE (ANALITICE)

3.1 Psihanaliza lui Sigismund Frend – premisa teoriilor de referinta.

Esenta – elementele conduitei umane sunt explicate, in esenta lor prin conflictele psihosexuale si prin tulburarile afectivitatii, ce apar la o varsta frageda

CONCEPTELE DE BAZA

„ID-UL” (Sinele) – instinctele subconstiente, tendintele refulate, palierul pulsional al personalitatii, ca element fundamental al intregii activitatii umane. Orientare spre antisociabilitate.

Instinctul sexual (libidoul), rolul determinant.

„EGOUL” (Eul) – constiinta de sine, atitudinile mai mult sau mai putin constiente fata de cele mai importante interese si valori.  Lupta permanenta dintre ID si EGOU.

„SUPEREGOUL” (supra - eul) – organul de control, „cenzura”, forta constienta si critica ce serveste la estomparea conflictului dintre ID si EGOU, forta determinanta de interdictiile juridice, morale, religioase.

COMPLEXELE

Oedip – la baieti

Electra – la fete

SOLUTIONARE

sublimarea energiilor sexuale, prin redirectionarea lor spre activitatii utile social

refularea lor in inconstient, generand un nou conflict,           inconstient, sursa a nevrozelor

CRIMINALITATEA SI CRIMA – expresie a sentimentului de nevinovatie specific nevrozelor, anterior si consecutiv crimei (dorinta de a fi pedepsit in urma  sentimentului incestuos)

Teorii post – freudiene

Teoria „fiintei umane lipsite de Supra-eu” (August Aichhorn)

supra-eul slab dezvoltat la multi copii institutionalizati;

id-ul neregulat – sursa delincventei;

explicatie: parintii copiilor respectivi fie nu existau, fie ii neglijau si, deci, nu au avut conditii pentru dezvoltarea normala a supra – eului;

mediul familial prea indulgent, sursa a supra eului prea dezvoltat si, de aici, pentru crima.

Teoria „lezarea supra - eului” si incidenta agresiunii (David Abrahamsen)

„Daca omul comite un delict, in acesta are loc, intotdeauna, lezarea super – ego - ului”. „Ca urmare, gradul de dezvoltare a acestuia din urma nu-i mai permite sa stapaneasca instinctul agresiv”.

Orice conduita delictuoasa este o manifestare directa sau indirecta a agresiunii.

Chiulul din copilarie – trasatura a majoritatii delincventilor adulti.

Cauzele delincventei juvenile:

fie familia nu i-a acordat atentia cuvenita si ulterior, prin delict, incearca sa atraga atentia asupra sa;

fie protesteaza, prin delict, asupra excesului de tutelare.

D =          

D = delictul;

T =  tendintele delictuaose ale persoanei;

S = situatia de moment (favorizatoare, a mediului social);

C = controlul (rezistenta supra – eului

Conflictul afectiv din copilarie, fie se exteriorizeaza prin delict, fie genereaza nevroza.

Implicarea supra – ego – ului

dezvoltarea pronuntata nu permite comportamente exteriorizate, generand nevroza;

dezvoltarea insuficienta → exteriorizare → delict

Tipologia delicventilor

nevrotici;

psihopatici;

delincventii care sufera de „sentimentul vinovatiei”, pe fondul complexului Oedip sau Electra, delictul lipsit de sens fiind comis pentru a fi pedepsit pentru dorintele anterioare, incestuoase si de a-si omori tatal, mama, dupa caz.

Teoria „delictul – nevroza de conduita asimptomatica” (Grigore Zilburg)

Delictele sunt „nevroze de conduita” ca forma de nevroze asimptomatice, care nu se manifesta in dureri de cap si in nevroza obisnuita, ci  „in violarea normelor sociale si a legilor scrise”

Delictele sunt lipsite de orice elemente volitive si reprezinta o manifestare directa a „inconstientului”, a vietii instinctive, impulsive a individului, fiecare copil posedand de la nastere „inclinatii delictuoase„

Teoria „delictul – forma a sublimarii” (William Healy si Augusta Bronner)

cauza criminalitatii: redirectionarea spre delict a dorintelor si nevoilor ramase nesatisfacute (dorinta de securitate, de a simti valoarea, de afectiune)

Teoria „slabei  conditionarii” (J Eysenk)

Infractorii, spre deosebire de neinfractorii, sunt conditionati foarte incet, suporta un drenaj mai lent din expunerea lor la recongense pentru un comportament pozitiv, sau la pedepse, pentru comportamente antisociale;

Extrovertitii, spre deosebire de introvertiti, sunt mai greu de conditionat si mai frecventi, astfel, printre infractori;

Diferentele de conditionare depind de contextul cerebral, mai redus printre infractori (functia intelectului redusa).

Teoria „complexului de inferioritate” (Alfred Alder)

Persoana care se simte inferioara altora din considerente de varsta, sexe, rasa, clasa sociala, etc, daca nu poate depasi acest complex, pentru compensare trece la comiterea de infractiuni, din dorinte de a atrage atentia asupra sa.

Teoria psihodramei penale (Benjamin Karpman, Nathanael Thoronton, Lypton, Fr. Alexander si Hugo Staub)

Benjamin Karpman

cauzele criminalitatii decurg din rolul emotiilor in conduita umana;

delictul este o boala „suigeneris” inradacinata in natura biologica, instinctiva – afectiva;

delicventii sunt personalitatii psihopatice

Nathanael Thoronton

„personalitatea psihopatica” defineste absenta vizibila a sensibilitatii generale, morale si etice, a capacitatii de a face deosebirea intre bun si rau;

delicventii reprezinta „victimele absentei congenitale a oricarei baze pentru formarea supraeului care i-ar feri de comiterea actelor delictuoase”;

problema psihopatiei este aproape identica, cu problema criminalitatii;

Fr. Alexander si Hugo Staub:

din punct de vedere psihodinamic toti oamenii sunt infractori innascuti , fiinta umana aparand pe lume ca un criminal, neadaptata social;

viitorul criminal esueaza in adaptarea sociala;

individul copil care isi va reprima ostilitatea fata de parinte, fara a gasi alte cai de influentare pozitiva, va comite acte de violenta

o       Tipologia criminalitatii si criminalilor:

Criminalitatea obisnuita, comisa de catre:

criminalii organici – bolnavi mintal, cu alterarii sau cu absenta discernamantului;

criminalii normali – psihic, fara conflict intre Eu si Supra-eu, care comit fata din cauza mediului viciat;

Criminalitatea imaginara, consemnata in starii de revelatii, in vise, urmata de savarsirea efectiva a faptelor, ca la infractiunile din imprudenta;

Criminalitatea ocazionala, de genul infractiunilor urmate  santajului, amenintarilor etc., in cazul careia Supra-eul nu-si mai exercita functia morala iar Eul nu mai dispune de echilibrul cuvenit.

Teoria psihonormala a procesului criminogen (Etienne de Greef)

Procesul criminogen se afla la confluenta dintre instinctele apasarea si simpatia.

In prima perioada a vietii instabilitatea celor doua instincte este marcata puternic de experientele de viata. Daca prevaleaza viata zbuciumata, cele doua instincte se vor altera in masura sa determine o stare acuta de indiferenta, un sentiment de frustare si de injustitie, respectiv o degradare morala profunda ce va determina trecerea la comiterea actului criminal;

Fazele procesului criminogen:

faza asentimentului temperat – individul marcat de frustare, ajunge la concluzia ca mediul social este injust, care-i determina degradarea progresiva a personalitatii incat respinge codul moral existent, considerand necesara incalcarea valorilor sociale si marcandu-se ideea crimei;

faza asentimentului formulat in care cauta noi argumente pentru crima inclusiv trecerea intr-un mediu favorabil;

faza de criza, pe fondul starii psihice periculoase, cauta ocazia favorabila trecerii la act

Intre infractorii si neinfractorii exista o diferenta de grad in referire la tolerarea si acceptarea crimei.

APLICATII PRACTICE

1. Constiinta de sine, atitudinile mai mult sau mai putin constiente fata de cale mai importante interese si valori, definesc:

Super ego-ul..1

Sinele2

2. Trecerea energiilor sexuale in inconstient, generand un nou conflict la nivelul inconstientului, apartine de

3. Realizati o tratare comparativa, intre teoria „fiintei umane lipsite de Supra - eu” si teoria „lezarea supra – eului si incidenta agresiunii”!
4. Explicati fiecare din termenii formulei de mai jos!

5. Asertiunea potrivit careia cauza criminalitatii consta in redirectionarea spre delict a dorintelor si nevoilor ramase nesatisfacute apartine de :

6. Redactati in scris, diferenat intre teoria „psihodramei penale „ si teoria „psihomorala a procesului criminogen”!

BIOLOGIA SELECTIVA:

Bogdan Tiberiu, Probleme de psihologie judiciara, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1973, p. 111-120

2. Eysenek, H.J. Crime and personality, Routleye and Kegan Paul, 1964.
3. Freud Sigismund, Intraducere in psihanaliza, Psihopatologia vietii cotidiene, Editura didactica si Pedagogica, Bucuresti 1992 Eul si sinele, in Caiete de psihanaliza, nr. 1, Ed. Jurnalul Literar, 1992, p. 127-143
4. Hesnard A, Psyhologie de crime, Editura Payot, Paris 1963
5. Preda, Vasile, Profilaxia delicventei si reintegrarea sociala, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti 1981, p. 24-36.
6. Rascanu Rucsandra, Implicatii psihotehnice ale unor disfunctii sociale; conflict, violenta, maltratare, suicid, homosexualitatea, in Psihologia vietii cotidiene, volum coordonat de Mielu Zlate, Editura Polirom, Iasi 1997
7. Dr. Stanca Iustin, Criminologie, editura Concordia, arad 2003, p. 159-210
8. Dr. Iustin Stanca, (coordonator), Matei Gheorghe, stan ioan, Contributii la studiul etiologiei infractionalitatii juvenile, M.I., Serviciul Editorial, Tiparul „Grafica Prahoveana” S.A. Ploiesti, 1992, p. 27-38
9. Stoica Mihai, Stanca Iustin, Stanca iustina, Flutur Sorin, Conceptii si teorii psihologice si psihosociale privind delicventa, Cercetare aplicativa, Multimedia, Arad, 1998, p. 78-105