Orientarea biologica - criminologie

Orientarea biologica - criminologie

Originea acestei teorii o gasim in evolutionismul lui Darwin, in conceptia lui Morell asupra degenerescentei[1], in studiile de fizionomie ale lui Lavataer si de fenologie ale lui Gall si Spurzhein, precum si in lucrarile alienistilor Pritcnard, Mandsley si altii .

Cesare Lombroso s-a nascut la Venetia (1835-1909) si a studiat medicina; ca profesor universitar de medicina legala, la Universitatea din Torino, a devenit cunoscut odata cu publicarea lucrarii; „L’uomo deliquente” (1876), in care sustinea despre criminali ca sunt ramasitele biologice ale unui stadiu de dezvoltare timpuriu. Aceasta idee a fost initial sugerata de Darwin, care opina: „Barbatii cu niste inclinatii negative, care isi fac ocazional aparitia in familii fara o cauza observabila, pot fi ramasite ale unei stari primitive din care ei nu au progresat vreme de generatii.' Referitor la cauzele comportamentului criminal C.Lombroso a formulat ideea conform careia factorul cauzal multiplu se datoreaza unor motive biologice, psihologice si de natura sociala.

In primele editii ale lucrarii „L’uomo deliquente”, Lambroso a extins conceptia lui Gall cu privire la corelatia dintre anomaliile cutiei craniene si functiile creierului si la alte trasaturi ale individului.

Efectuand examene antroponaetrice biologice, medicale si psihologice pe 5.907 delincventi, el formuleaza ipoteza atavismului evolutionist.

Potrivit acestei ipoteze, caracterele omului primitiv si ale animalelor inferioare pot aparea la anumiti indivizi sub forma unor 'stigmate anatomice' (malformatii) ale scheletului si cutiei craniene, si anume: asimetrie bilaterala, dezvoltarea masiva a maxilarelor, anumite anomalii ale urechilor, ochilor, nasului, mainilor, picioarelor, degetelor etc.

Anomaliile mentionate, mai ales cele de natura atavica, constituie dupa C. Lombroso, un criminal innascut (individ cu puternice inclinatii criminogene, ce nu pot fi neutralizate prin influenta pozitiva a mediului).

La inceput, C. Lombroso a estimat tipul de criminal innascut la 65-70% din totalul criminalilor. Dupa criticile ce i s-au adus, C.Lombroso a redus acest procent la 30-35%, ocazie cu care el a expus o tipologie complexa de criminali, respectiv tipurile: pasional, ocazional, epileptic si din obisnuinta.

Studiile de psihiatrie efectuate au aratat ca ar exista similitudini intre criminalul innascut si nebunul moral.

La vremea respectiva, teoriile lui Lambroso au determinat replici severe ale oamenilor de stiinta (Lacassagne, Manouvrier, Topinard si Gabriel Tarde), care au evidentiat limitele teoriei lui C. Lombroso, subliniind lipsa de caracter stiintific a conceptelor folosite si erorile de ordin metodologic.

Cel care a infirmat puternic teoria lombrosiana a fost cercetatorul englez Ch. Goring, care a efectuat un studiu pe un esantion de 3.000 de detinuti recidivisti, sintetizand 96 de trasaturi, iar rezultatele obtinute au fost comparate cu cele obtinute din alt experiment efectuat pe un grup reprezentativ, in mare parte studenti la Cambridge si Oxford.

Teoriile 'ereditatii'

Referitor la influenta factorului ereditar in geneza criminalitatii, Ch. Goring a impus o noua orientare in cercetarea etiologiei actului infractional, anume: studiile efectuate asupra gemenilor, asupra arborelui genealogic si cercetarile de antropologie comparata.

In legatura cu studiile efectuate pe gemeni monozigotici si dizigotici, un nume reprezentativ este cel al psihiatrului german Johannes Longe care a incercat sa demonstreze predispozitia ereditara in comiterea infractiunilor, in cazul gemenilor monozigotici.

In S.U.A., prin intermediul lui Richard Dugdale, Eastbrook, Davenport si Henry Goddard s-au efectuat studii de arbore genealogic. Prin aceste cercetari s-a incercat a se demonstra ca in familii cu ascendenti condamnati exista un numar mai mare de infractori datorita factorului ereditar si mediul familial.

In 1939, A.S. Hooton a efectuat cercetari de antropologie comparata pentru a demonstra ca trasaturile exterioare si comportamentul sunt in stransa legatura. Rezultatele au fost negative, neexistand nici dovada implicarii inferioritatii biologice in etiologia infractionalitatii.

PROIECT: Infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul PROIECT: Ipoteca mobiliara asupra mobilelor detinute de soti

Teoriile biotipurilor criminale

Curentul biotipurilor criminale a fost sustinut de reprezentanti precum: Ernst Kretschmer in Germania, Wiliam Sheldon in S.U. A. si N. Pende in Italia.

In lucrarea 'Fizic si caracter ' (Physique and character) a incercat sa analizeze relatiile existente intre diferitele tipuri biologice si anormalitatea mentala si a caracterului.

Analizand conformatia fizica a individului, Kretschmer a stabilit urmatoarele tipuri, si anume:

• Tipul astenic (leptosom, cu trasaturi longiline, umeri ingusti si musculatura subdezvoltata; este vorba de tipul rece, rezervat, nesociabil), fiind asociat cu infractiuni contra proprietatii.

• Tipul atletic (robust, musculos, avand o stabilitate psihica, cu tendinte ex­plozive), fiind asociat cu infractiuni contra persoanei.

• Tipul picnic (scund, avand tendinte spre ingrasare; este prietenos, sociabil), fiind asociat cu fraudele, escrocheriile.

• Tipul displastic (cu disfunctionalitati glandulare), fiind asociat cu infractiuni sexuale.                                                                       

Analizand dezvoltarea embrionului uman, W. Sheldon a stabilit un raport intre dezvoltarea corporala si trasaturile energo-dinamice ale personalitatii, sens in care a evidentiat:

• Tipul endomorf-viscerotonic, cu o puternica dezvoltare a organelor interne.

• Tipul stomatotomic, cu musculatura dezvoltata puternic.

• Tipul ectomorf-cerebrotonic, cu o dezvoltare pronuntata a scoartei cerebrale si a inteligentei.

Constitutia biopsihologica si inadaptarea sociala

Un reprezentant de seama al teoriei bioconstitutionale a fost criminologul suedez Olof. Kinberg, cel care a fondat teoria inadaptarii sociale,

In lucrarea ' Basic problems ofCriminology ', in 1935,O. Kinberg a elaborat conceptul de constitutie biopsihologica.      

O. Kinberg intelege prin constitutie biopsihologica dispozitiile ereditare normale si caracterele fenotipice rezultate din acestea.

Structura biopsihologica cuprinde cateva trasaturi:

Trasaturi ereditare normale care formeaza nucleul constitutional (fiind ansamblul tendintelor reactionale ale individului);

• Trasaturi ereditare patologice.

In functie de aceste trasaturi, O. Kinberg mentioneaza doua variante: constitutionala si patologica.

Varianta constitutionala cuprinde cativa factori principali ai constitutiei biopsihologice:

• Capacitatea (inteligenta )

• Validitatea (energia cerebrala)

• Stabilitatea (echilibrul emotional)

• Soliditatea (capacitatea de integrare sau disociere)

In conformitate cu acesti factori, Kinberg clasifica indivizii in: supercapabili, supervalizi, superstabili, supersolizi si, respectiv, subcapabili, subvalizi, substabili sisubsolizi.

In cadrul acestei variante, O. Kinberg foloseste conceptul de functie morala, care cuprinde ansamblul ideilor si emotiilor individului, capacitatea acestuia de a evalua normele morale.

Inadaptarea, in conceptia lui O. Kinberg, reprezinta incapacitatea individului de a reactiona normal la stimuli de mediu.

Variatia patologica se refera la bolile psihice, tulburarile grave de inteligenta datorate dispozitiilor ereditar patologice, traumatismelor cerebrale.

In conceptia lui Kinberg; omul ramane o individualitate distincta.

Teoria constitutiei delincvente

Aceasta teorie apartine italianului Benigno di Tulio, care intelege prin conceptul de constitutie acele demente ereditare si congenitale dobandite in prima partea vietii in special. In opinia lui di Tulio, constitutia delincventa este o rezultanta a acestor elemente ce creeaza anumite tendinte criminogene, care favorizeaza comiterea unei infractiuni de catre un infractor.

Di Tulio subliniaza ca ceea ce il determina pe individ sa comita actul infractional este nivelul excitatiilor exterioare care formeaza un 'prag' datorita caruia apare tendinta criminogena.

Limitele orientarii biologice

Orientarea biologica a fost reprezentata de componenta biologica, fiind considerata drept etalon de  clasificare a indivizilor ca urmare a prezentei anumitor anomalii bioconstitutionale. Chiar daca au existat limite teoretice si metodologice in cadrul orientarii biologice, aceasta a inregistrat pasi importanti in dezvoltarea criminologiei ca stiinta.